Editorial
Editorial
altera
dedică, iată, un nou spaţiu dezbaterii privind multiculturalismul, un argument
în plus pentru a sublinia că, dincolo de inerentele conotaţii de modă şi
efemeritate, fenomenul în sine este o prezenţă redutabilă în societatea
contemporană, iar analizarea sa se impune.
O dispută
subiacentă, discretă, dar nu mai puţin pregnantă, încearcă să elucideze în ce
măsură multiculturalismul şi interculturalismul sînt sau tind să fie termenii
unei dihotomii, o dihotomie pe care, cel mai frecvent o regăsim în
clasificările „european” versus „american”. Este de domeniul evidenţei că o
asemenea dihotomie culturală există şi că ea produce efecte, ceea ce nu
diminuează importanţa incursiunii analitice în ambele teritorii. Chiar dacă
europenii preferă să se refere la interculturalitate — uneori folosind această
variantă pentru a induce distincţia valorică între autohtonitate şi imigraţie
—, iar americanii utilizează termenul de multiculturalitate cu o acoperire mult
mai largă decît pe vechiul continent, explorarea ambelor terminologii nu poate
fi decît benefică, într-o lume tot mai interdependentă. În definitiv,
Continentul are a da răspunsuri felului cum va integra, fără a modifica,
minorităţile sale „noi”, iar România, pentru a ne referi la propriul nostru areal,
are de căutat răspunsuri la integrarea minorităţilor sale, din care cele
istorice relevă mai degrabă domeniul intercultural, iar cele noi, sau percepute
ca atare, romii în primul rînd, ar constitui domeniul multiculturalului.
Opiniile
sînt împărţite, aprofundarea conceptelor şi îndeosebi analiza realităţilor
domestice se află la un timid început. Ca atare, altera îşi deschide paginile acestui dialog subsecvent.
Eseul
„clasic” al lui Joseph Raz, prestigios reprezentant al liberalalismului
filozofic, afirmă că în circumstanţele actuale ale societăţilor industriale sau
postindustriale contemporane, atitudinile politice de încurajare a
prosperităţii, culturale sau materiale, a unui grup cultural din societate, şi
respectarea identităţii acestora este justificată şi justificabilă prin luarea
în consideraţie a valorii libertăţii şi demnităţii umane. Această concluzie
este o chemare către guverne, spune Raz, să întreprindă acţiuni care să meargă
dincolo de simpla conturare a unor politici menite să încurajeze toleranţa şi
nediscriminarea. Liberalismul multicultural recunoaşte importanţa apartenenţei
neîngrădite a individului la un grup cultural şi legitimitatea căutării
confortului existenţial şi în comunitate.
Valoroasele studii originale ale
lui Levente Salat şi Radu Neculau, care dincolo de abordări teoretice inedite
consacră o atenţie specială interpretărilor româneşti ale fenomenului, nu fac
decît să confirme observaţiile de mai sus. Este meritul lui Salat şi Neculau să
fi adus în teatrul de luptă instrumente ale reflecţiei intelectuale şi de a
lansa provocarea analizării fenomenului în context românesc, dar cu explorarea
benefică a literaturii de specialitate.
Într-o temperată altera pars,
Adrian Marino, veteranul incontestabil al sincronismului românesc,
interpretează cu certe beneficii logice, partitura avocatului diavolului,
atrăgînd de fapt atenţia că, în orice dezbatere onestă, există o necesară
prudenţă, care porneşte de la simpla constatare a faptului că realitatea depăşeşte
prin complexitate teoriile cele mai elaborate.
Rubrica Document găzduieşte
o incitantă paralelă între Raportul oficial al Guvernului României referitor la
aplicarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi Raportul
paralel redactat de Gabriel Andreescu. Autorul, cu remarcabila şi cunoscuta sa
capacitate analitică, explorează în detaliu o realitate pe care o consideră
perfectibilă. Paralela dintre discursul oficial şi cel al militantului relevă
falia profundă între indiferenţă şi atitudinea morală. Dincolo de valoarea
documentară, alăturarea celor două analize ale aceluiaşi fenomen, dezvăluie
periculoasa remanenţă în sfera oficială a dublului discurs şi trezeşte
aprehensiuni cu privire la capacitatea de reformă profundă a instituţiilor,
atîta vreme cît ele rămîn dominate de discursul oportunist.
De un interes deosebit sperăm să
se bucure şi scrierile a doi debutanţi în paginile revistei noastre. Primul, un
studiu incitant al lui Răzvan Pârâianu dedicat unui conflict istoric din
spaţiul nostru cultural dintre modernismul urbanist şi tradiţionalismul
ruralist, de o actualitate care dă de gîndit şi după aproape de un secol,
studiu aplicat imaginii mediului urban în gîndirea şi poezia a doi ardeleni,
făcînd parte astăzi din Pantheonul culturii noastre central-europene: Ady şi
Goga.
Cel de al doilea, un studiu de caz
al lui Attila Z.Papp, care prin intermediul unui pretext cu semnificaţii
simbolice relevante (un meci internaţional de hochei transformat în scandal
politic), dezvăluie adînci, deşi greu descifrabile adevăruri ale relaţiilor
complexe româno-maghiare.
In fine, altera, fidelă tradiţiei sale, prin rubrica Dialog consacră
un spaţiu corespunzător incursiunii în istoria Transilvaniei, 1848-1849 fiind o
destinaţie promiţătoare, dacă ambiţionăm să înţelegem fracturile cărora şi azi
le facem faţă. Chiar dacă răspunsurile istoricilor chestionaţi nu depăşesc
deocamdată limitele unei prudenţe ştiinţifice excesive, premiera redacţională a
unui astfel de dialog, sperăm să aibă o evoluţie promiţătoare.