Transindex - Altera

Cazul Hădăreni

István Haller

Satul Hădăreni este situat în judeţul Mureş, pe şoseaua internaţională E60, la mijlocul distanţei dintre Tîrgu–Mureş şi Cluj. Din punct de vedere administrativ, aparţine comunei Cheţani. Populaţia de 863 suflete este alcătuită din 595 de români, 138 de maghiari şi 130 de romi.

Evenimentele de la 20 septembrie 1993

Conform anchetei efectuate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş, în seara zilei de 20 septembrie, orele 18, Gligor Cheţan, în vîrstă de 54 ani, se întorcea acasă cu vaca. După ce a legat vaca de un stîlp, a luat apărarea unei fete, Liana Bucur (studentă la Cluj), agresată verbal de un grup de romi: fraţii Rupa Lupian Lăcătuş, Pardalian Lăcătuş şi cumnatul lor Mircea Zoltan. Intervenind şi ameninţîndu-i cu biciul, bătrînul Cheţan a fost lovit pe faţă şi pe corp. Fiul lui, Crăciun Cheţan, în vîrstă de 25 de ani, care i-a luat apărarea, a fost înjunghiat pe loc cu un cuţit de Rupa Lupian Lăcătuş şi a decedat în maşină în drum spre spital, din cauza hemoragiei interne. Cei trei romi s-au refugiat în cea mai apropiată casă care aparţinea unui rom (Lucreţia Moldovan). În cîteva minute (sătenii, aşteptînd să se întoarcă cireada, erau adunaţi în zona centrală a satului), în jurul casei s-a adunat o mulţime de oameni (80-100 de persoane), dar din cauza ameninţărilor celor aflaţi în casă nimeni nu a îndrăznit să intre. Şeful de post al Poliţiei din Cheţani, Ioan Moga, ajuns la faţa locului în 30 de minute, i-a somat pe cei trei, care însă au refuzat să părăsească refugiul. În jurul orei 19 mulţimea a dat foc casei, încercînd astfel să-i scoată pe romi. Primul ieşit, Pardalian Lăcătuş a fost încătuşat de poliţist, iar mulţimea a intervenit şi l-a omorît în bătaie. La fel şi fratele său, ieşit următorul, Rupa Lupian Lăcătuş, a fost ucis. Mircea Zoltan, neavînd curaj să părăsească casa, a ars în interior. Trupul lui carbonizat a fost găsit a doua zi dimineaţa. În jurul orelor 20, un grup de 20-40 de persoane a pornit spre alte case de romi. Acest grup a incendiat încă 12 case şi a distrus parţial 4 case. Incendiul a fost oprit de pompierii veniţi din Tîrnăveni şi Luduş în jurul orei 5 dimineaţa.

Organizaţiile neguvernamentale care au anchetat cazul (A.P.A.D.O.R.–C.H., Liga Pro Europa) pe baza declaraţiilor făcute de martori (romi), au ajuns la concluzii diferite de cele ale Poliţiei. Romii consideră că incidentul nu a fost întîmplător. În data de 9 septembrie 1993, în urma unui conflict violent dintre două familii de romi din Hădăreni (soldat cu un mort), cel care a cercetat cazul la faţa locului (după unii persoana era un poliţist, după alţi procuror) a sugerat ideea că există posibilitatea de „a-i pune la punct pe ţigani”, conform „modelului Kogălniceanu şi Bolintin”¹. În urma acestui „sfat”, sătenii au pregătit bîte şi aşteptau momentul să declanşeze un conflict care să motiveze expulzarea romilor din sat. Unii dintre romi au fost chiar avertizaţi (Luşcă Moldovan, Iulius Moldovan) de românii din sat (Gheorghe Pop, respectiv Vasile Bucur), spunîndu-le totodată că ei nu se află pe lista celor care vor fi incendiaţi. Iată faptele în varianta romilor: În data de 20 septembrie, în jurul orelor 18, Gligor Cheţan se întorcea de la medicul veterinar, cu care se certase violent. Observînd un grup de romi, alcătuit din Rupa Lupian Lăcătuş, Pardalian Lăcătuş, Mircea Zoltan, Luşcă Moldovan şi Petru Lăcătuş, care discuta cu Liana Bucur (i-au oferit napolitane), a legat vaca de un stîlp, s-a îndreptat spre ei şi l-a lovit pe Pardalian Lăcătuş cu biciul. El a ripostat, dar văzînd că o mulţime se îndreaptă spre grupul de romi cu bîte, a luat-o la fugă, împreună cu ceilalţi. Rupa Lupian Lăcătuş, Pardalian Lăcătuş, Mircea Zoltan au fugit spre casa Lucreţiei Moldovan, ceilalţi doi în direcţii diferite. Ajuns din urmă de români, Rupa Lupian Lăcătuş s-a întors cu un cuţit în mînă şi l-a lovit pe cel mai apropiat de el: Crăciun Cheţan, care a murit pe loc. Găsind un refugiu în casa Lucreţiei Moldovan, romii au refuzat să se predea, cerînd garanţii că nu vor fi bătuţi, ci predaţi organelor de poliţie. Şeful de post al Poliţiei din Cheţani, Ioan Moga, ajuns la faţa locului în 30 de minute, i-a asigurat că nu vor păţi nimic dacă se predau. Între timp mulţimea (formată din cca. 20-40 de persoane, în afara celor care erau doar spectatori) a incendiat casa. Primul ieşit, Pardalian Lăcătuş, după ce a fost încătuşat, a fost dat pe mîna sătenilor furioşi, care l-au linşat. Rupa Lupian Lăcătuş, încercînd să evadeze din casă, a fost prins şi linşat de-asemenea. Nu a reuşit să scape nici Mircea Zoltan, care a încercat să părăsească casa printr-o fereastră din spate; a fost prins, tăiat în bucăţi cu lopeţi şi securi şi aruncat înapoi în flăcări². După ce s-au asigurat că cei trei nu mai trăiesc, mulţimea adunată s-a răspîndit în sat în jurul orelor 20 şi a incendiat din casele şi grajdurile romilor — în total 14 case, alte patru fiind distruse parţial. Deşi atît pompierii, cît şi Poliţia din Luduş şi Tîrgu–Mureş au ajuns în scurt timp la faţa locului (Poliţia din Luduş şi pompierii la ora 20), incendierea caselor nu a fost oprită, focul fiind stins doar spre dimineaţă.

Care dintre cele două variante este mai aproape de adevăr? Cine a fost în legitimă apărare, familia Cheţan sau familia Lăcătuş? Aceste întrebări ar fi primit răspuns în urma deciziei unei instanţe judecătoreşti imparţiale. Un grup de săteni din Cheţani a hotărît însă să se substituie justiţiei. Au omorît trei persoane, dintre care cel puţin două prin linşaj, au distrus bunurile a 17 familii, pentru că erau romi, aplicînd principiul vinovăţiei colective. Cum în preajma acestor evenimente România a devenit membră a Consiliului Europei, nu au lipsit acele declaraţii politice, care garantau rezolvarea acestui caz în termenul cel mai scurt posibil³. Totuşi, din motive politice, ancheta penală s-a tergiversat timp de patru ani, reconstruirea caselor incendiate nu s-a încheiat nici după cinci ani, iar promisiunea Guvernului României de a despăgubi familiile afectate nu s-a onorat nici măcar în parte.

Raportul subcomisiei parlamentare

Imediat după evenimente, o subcomisie parlamentară, alcătuită din Gavril Dejeu (preşedinte), Eugen Nicolicea, Emil Roman, Dorel Coc, László Zsigmond⁴, a cercetat cazul la faţa locului între 12–13 octombrie 1993, comunicînd rezultatele printr-un raport oferit şi presei.

În doar două zile, subcomisia a considerat că a reuşit să clarifice „împrejurările şi cauzele care au declanşat evenimentele din Hădăreni”. Deşi stabileşte că „incidentul de la Hădăreni nu este dominat în esenţă şi nu are o cauzalitate interetnică”, raportul nu face altceva decît să încerce să învinuiască global populaţia romă a satului, afirmînd că „la baza incidentului stau cauze imputabile unora dintre familiile de romi”, care⁵:

• periclitează stabilitatea raportului etnic printr-o natalitate prea ridicată („familiile de romi au între 5–10 copii”, afirmaţia fiind în acelaşi paragraf în care se menţionează că în sat există 33 de familii de romi, 130 de suflete);

• nu sînt băştinaşi, au venit în sat din localităţile vecine după 1977;

• nu au pămînt, astfel „o parte din ei îşi rotunjesc mijloacele de subzistenţă din sustrageri”;

• „nivelul lor de cultură este foarte scăzut, mulţi fiind analfabeţi”;

• „sînt de religie ortodoxă, dar nu se încadrează în ritualurile şi ceremoniile specifice ritualului ortodox”;

• „românii şi maghiarii sînt încadraţi în cinci asociaţii agricole; romii au rămas pe din afară”;

• „sfidează normele de ordine” prin „violenţe verbale, expresii indecente, limbaj trivial, atitudini care lezează bunul–simţ”, recurgînd uneori şi la „violenţe fizice, vătămări corporale”⁶.

Între măsurile urgente necesare pentru reglementarea situaţiei din Hădăreni, subcomisia a propus între altele „refacerea grabnică a caselor şi a locuinţelor distruse; asigurarea temporară a condiţiilor de locuit pentru familiile sinistrate” (punctul b.) şi „ajutorarea familiilor afectate de evenimente, pentru a-şi procura bunuri imobile distruse sau degradate şi a-şi reface şi alte componente ale gospodăriilor afectate de incendii”⁷ (punctul c.).

„Măsurile pe termen mai îndepărtat”, propuse de subcomisie, şi care se referă în exclusiviate la comunitatea romilor, sînt:

• „stimularea şi determinarea familiilor de romi de a se integra în muncă productivă şi creatoare”;

• „obligarea familiilor de romi de a-şi trimite copiii la şcoală şi urmărirea lor de către autorităţi, pentru integrarea treptată a romilor în viaţa de ansamblu a locuitorilor satului”;

• „stimularea mentalităţii de a trăi din cîştiguri cinstite, din muncă, şi reprimarea, cu severitate, a tuturor fenomenelor de sustrageri, distrugeri etc.”;

• „reprimarea cu severitate a actelor şi a comportamentului contravenind ordinii de drept şi regulilor de convieţuire, cu deosebire a manifestărilor violente”.

Limbajul agresiv — ca de exemplu termenul de „reprimare cu severitate” — dar mai ales conţinutul prin care se propune o „urmărire” în mod special a romilor, a contribuit la stigmatizarea comunităţii de romi. În loc să se impună respectarea legilor, „regulile de convieţuire”, stabilite de majoritari, au reprezentat baza unor măsuri luate de Poliţia locală (a se vedea capitolele următoare).

Hotărîrea Guvernamentală nr. 636/93 — o obligaţie nerespectată

La data de 19 noiembrie 1993, Guvernul României a emis o hotărîre semnată de Primul ministru Nicolae Văcăroiu, care a prevăzut constituirea unui fond de 25 milioane lei „în vederea reconstrucţiei gospodăriilor distruse de incendiul din 20 septembrie 1993” (art. 1). „Din acelaşi fond, în mod excepţional, pe baza deciziei unei comisii constituite de reprezentanţi ai Consiliului local şi ai Consiliului judeţean, se poate acorda şi sprijin financiar familiilor sinistrate pentru înlocuirea unor obiecte casnice de strictă necesitate distruse de incendiu.” (art. 2)

Această din urmă prevedere nu a fost aplicată niciodată. Deşi familiile au rămas doar cu hainele care erau pe ele în momentul în care au părăsit satul, nu au primit nici un fel de ajutor din partea Guvernului. Nu s-a respectat nici propunerea subcomisiei parlamentare vizînd asigurarea temporară a condiţiilor de locuit: după ce au petrecut cîteva zile sub cerul liber, familiile s-au retras în pivniţe sau la rude, locuind în condiţii inimaginabile: de exemplu în pivniţa familiei Ghioloanca Lăcătuş (care are aproximativ 20m², fără aerisire), în iarna anului ’94-’95, dormeau 14 persoane. Iar ceea ce se credea a fi o rezolvare provizorie, se menţine, pentru cinci familii, în continuare.

Guvernul a alocat banii pe baza Hotărîrii, şi, concomitent, în noiembrie 1993 s-a format Comisia de reconstruire a caselor din Hădăreni (alcătuită din primarul Gheorghe Găbudean, viceprimarul Vasile Bucur⁸, consilierii judeţeni Ştefan Lazăr şi Andrei Ungváry⁹), dar lucrările de reconstrucţie nu au început. Între timp, sub directa supraveghere a reprezentanţilor guvernului (Ioan Mureşan, inspector guvernamental şi Ioan Racolţa, prefectul judeţului Mureş), la 31 octombrie 1993 s-a format un „sfat al satului”, alcătuit din 25 de persoane auto–propuse¹⁰, eludîndu-se faptul că există în comună un consiliu local ales în mod liber şi democratic. Acest „sfat” a avut un singur scop: expulzarea familiilor de romi din Hădăreni. Ca urmare, au dat dispoziţii în acest scop Poliţiei, primarului, Prefecturii şi Consiliului judeţean. Prefectul judeţului Mureş, Ioan Racolţa acceptînd ca partener de discuţii acest „sfat”, s-a subordonat directivelor fixate de acesta, şi a trimis o adresă (nr. 2813 din 3 noiembrie 1993) Secretarului general al Guvernului în care l-a înştiinţat în legătură cu măsurile ce vor fi luate împotriva romilor:

• şeful postului de poliţie din Hădăreni urma să „verifice situaţia evidenţei populaţiei din localitate şi să prezinte: domiciliul stabil, adresa flotant sau data cînd s-au mutat în localitate familiile de romi, cu sau fără forme legale”;

• „primarul comunei va prezenta un tabel cu familiile de romi, care au săvîrşit abateri faţă de normele sociale de bună convieţuire, au antecedente penale şi nu sînt acceptaţi să mai locuiască în sat”;

• „să se facă demersurile pentru evacuarea pe baza documentelor legale, pentru obţinerea sentinţelor judecătoreşti în vederea reglementării situaţiei şi a îndepărtării din Hădăreni a acelor familii care nu se încadrează în viaţa social–economică a localităţii”¹¹;

• „Prefectura şi Consiliul judeţean Mureş vor asigura asistenţa juridică în vederea întocmirii dosarelor ce vor fi înaintate la organele justiţiei”.

Iniţial, „sfatul” a dorit să expulzeze 29 de familii de romi, lăsînd în sat doar 4 — soarta familiilor considerate „nebăştinaşe”, a acelora care aveau un membru care a furat cîndva o găină, sau a celor care pur şi simplu „nu sînt acceptaţi să locuiască în sat” nu este specificată în document. În cele din urmă, „sfatul” s-a lăsat convins să expulzeze „doar” patru familii din sat: Ghioloanca Lăcătuş, Petru Gruia Lăcătuş¹², Adrian Costică Moldovan şi Cătălina Lăcătuş. În data de 11 noiembrie, prefectul a afirmat reprezentantului Ligii Pro Europa, că aceste patru familii trebuie „convinse” să părăsească satul „de bună voie”.

La începutul lunii decembrie, Federaţia Romilor a elaborat un proiect de reconstrucţie a caselor, considerînd că lucrările necesită 32 milioane lei (25.000 $). Federaţia a presupus, avînd precedente în alte localităţi unde s-au produs evenimente similare, că în cazul în care casele vor fi reconstruite din banii Guvernului, va exista posibilitatea unei presiuni morale asupra romilor de a renunţa la rezolvarea juridică a cazului. Romii din sat au refuzat ajutorul oferit din partea Federaţiei, optînd pentru varianta care li se părea mai sigură — cea garantată de Guvern.

Între timp, Comisia de reconstrucţie a caselor a aşteptat primăvara; abia în martie a început achiziţionarea materialelor necesare. Toate întrebările păgubiţilor îndreptate Consiliului judeţean pentru a afla cum se acordă priorităţile de reconstrucţie au fost lăsate fără răspuns (pînă în momentul de faţă această problemă importantă a rămas neelucidată — Comisia nu a ţinut cont nici de numărul minorilor din familiile afectate, nici de situaţia lor socială; primăria locală a decis conform propriilor interese). La mijlocul lunii mai erau cheltuite 11 milioane lei, din care s-au reconstruit două case. Deşi în mod evident suma alocată de Guvern nu acoperea necesarul pentru 14 case, Consiliul Judeţean nu a cerut suplimentarea fondurilor¹³.

În următoarele două luni au fost cheltuite încă 11 milioane lei, din care s-a reconstruit încă o casă, şi au început lucrările la a patra casă. S-a făcut şi evaluarea necesităţilor, cerînd Guvernului o sumă de 52,9 milioane lei pentru cele 10 case nereconstruite¹⁴.

Suma solicitată, redusă la 35 milioane lei, s-a trimis Consiliului judeţean doar la începutul anului 1995. Din această sumă au fost reconstruite alte patru case.

În vederea reconstruirii celor şase case restante, experţii au stabilit suma de 99,3 milioane lei. La începutul anului 1996, Guvernul, încălcîndu-şi propria Hotărîre — pe considerentul că s-a dat uitării cazul Hădăreni — a refuzat alocarea sumei necesare. Însă văzînd că din nou cazul Hădăreni începe să revină în centrul atenţiei unor organizaţii, Guvernul şi-a revizuit politica; nu a trimis bani, dar a cerut o nouă expertiză în legătură cu costurile de reconstrucţie.

Astfel, în 1996, erau încă cinci familii ale căror locuinţe nu fuseseră reconstruite. Iar casele „reconstruite” sînt adevărate monumente ale dezinteresului Comisiei pentru reconstrucţia caselor din Hădăreni faţă de situaţia romilor: ele nu au fost tencuite, şi zugrăvite (lucrări nespecificate de Hotărîrea guvernamentală); au rămas „goluri” de 25–30 cm între zid şi tocul ferestrelor, între zid şi uşă; la unele case nu s-a executat tavanul (de ex. la nr. 131), camerele fiind acoperite doar cu ţigle etc.

Unele case au fost refăcute din banii proprietarilor — există însă familii care nu-şi pot permite acest „lux”, după ce proprietăţile lor au fost incendiate, şi nici nu au primit pămînt în anul 1994, şi-au pierdut slujbele, nemaifiind angajaţi ca zilieri de săteni.

În luna ianuarie 1997, după numirea noului prefect al judeţului Mureş, Dorin Florea, Liga Pro Europa i-a prezentat un dosar referitor la cazul Hădăreni. În urma acestei acţiuni, Guvernul format după alegerile din noiembrie 1996 a promis alocarea unui fond de 190 milioane lei pentru reconstruirea caselor. Romii din sat au cerut totodată şi numirea unei noi comisii care să supravegheze lucrările, formată din Gheorghe Pantea, primarul comunei, Iulius Moldovan, reprezentantul romilor, Gheorghiţă Lascău, consilier local şi un consilier judeţean din partea PNŢCD. După trei luni de aşteptări zadarnice, s-au reevaluat costurile de reconstrucţie, ele ajungînd la 360 milioane lei (incluzînd şi sumele necesare pentru repararea deficienţelor de la reconstrucţiile anterioare). Toate evaluările şi reevaluările au fost făcute fără rost — Guvernul României a refuzat alocarea oricărei sume pentru refacerea locuinţelor, afirmînd că această sarcină revine Consiliului Judeţean. Cum Consiliul Judeţean nu dispune de resursele materiale necesare, nu numai că reconstrucţia caselor a rămas nesoluţionată, dar nici măcar nu s-a clarificat cui îi revine această sarcină.

Imixtiunea politicului în cercetări

La nici o săptămînă după evenimente (la 24 septembrie 1993), comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, col. Constantin Palade, a afirmat că au fost audiaţi 54 de martori şi că începe să se contureze în rezultatele cercetărilor grupul de oameni (47 de persoane) care au iniţiat acţiunile violente, ca urmare considerînd că, în cîteva zile, prezumtivii vinovaţi vor putea fi arestaţi. Această declaraţie urma să fie una dintre ultimele pe care le-a făcut în această calitate, el fiind trecut în rezervă la scurt timp, unul dintre motive fiind nesoluţionarea plîngerilor formulate de localnicii din Hădăreni înainte de evenimentele din septembrie 1993.

Cu ocazia mitingului organizat la Hădăreni la 5 octombrie 1993, preşedintele filialei Mureş a PUNR-ului, Ioan Judea (cunoscut şi pentru implicarea sa în evenimentele din 19–20 martie 1990 din Tîrgu–Mureş) a lăudat fapta comisă de săteni, promiţînd celor adunaţi că nu vor fi condamnaţi pentru ceea ce au făcut, autorităţile fiind alături de ei. S-a formulat şi o scrisoare la acest miting, adresată preşedintelui ţării, Ion Iliescu, Parlamentului şi Guvernului, în care sătenii semnatari afirmă că nu mai doresc să trăiască laolaltă cu romii, care ar trebui „să plece de unde au venit”.

La început, dosarul 1/P/1993 al cazului Hădăreni s-a îngroşat rapid: pînă la mijlocul lunii noiembrie au fost audiate peste 50 de persoane.

În data de 29 noiembrie, observînd că lipseşte voinţa procuraturii de a soluţiona cazul, avocaţii Emil Cioloboc şi Attila Bence au cerut printr-o adresă trimisă Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel, prim–procurorului Dan Petru „arestarea preventivă pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 176 lit. a şi b Cod penal, cît şi pentru infracţiunea de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 217 al. 4 Cod penal” a unui număr de 15 persoane. „Considerăm că întreg materialul de urmărire penală aflat în dosarul cauzei Hădăreni, vă dă dreptul la această măsură. [...] Avînd în vedere periculozitatea infracţiunilor săvîrşite de aceşti cîţiva din iniţiatorii acţiunii Hădăreni, considerăm că tergiversarea arestării acestora şi a cercetării lor pentru infracţiunile arătate mai sus, este nejustificată. În plus, o parte dintre iniţiatorii acţiunii Hădăreni profită de funcţiile pe care le au (cazul viceprimarului) sau de poziţia socială pe care o au în sat. [...] Noi considerăm, în calitate de apărători, şi susţinem în mod cert şi clar, că în această cauză trebuie să primeze numai legea şi nu politicul.” Adresa a rămas fără rezultat şi fără răspuns scris, ca şi cele care au urmat-o în 11 ianuarie 1994 şi 28 aprilie 1994. Această ultimă adresă menţionează şi tergiversarea de către Poliţie a rezolvării cazului: „vă solicităm de a urgenta soluţionarea celui de-al doilea dosar al cazului Hădăreni — de distrugere, art. 217 al. 4. C.p. — deoarece organele de poliţie nici pînă în prezent nu au început cercetarea acestui caz”.

În primăvara anului 1994, prim–procurorul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu–Mureş era încă optimist; după prezentarea dificultăţilor (urmărirea penală „a fost mult îngreunată de atitudinea de solidaritate a localnicilor cu făptuitorii, atitudine concretizată în refuzul de a se prezenta pentru audiere sau refuzul de a da relaţii în legătură cu faptele pe care le-au perceput sau le-au cunoscut”¹⁵ — în contradicţie cu observaţiile Subcomisiei parlamentare privind împrejurările şi cauzele care au declanşat evenimentele din localitatea Hădăreni, în a cărui Raport se specifică: „Comisia s-a bucurat de înţelegere din partea locuitorilor satului Hădăreni, care au cooperat la aflarea adevărului despre evenimentele petrecute”) — prim–procurorul afirmă: „cu toate dificultăţile pe care le prezintă cauza aceasta va putea fi soluţionată”¹⁶.

La 21 iulie 1994 a avut loc o „tentativă” de a lua cazul în serios: 8 persoane (7 din familia Bucur) au fost reţinute. Conform primelor informaţii, ele au fost duse la Tîrgu-Mureş în arest preventiv. Forţele politice care promiseseră sătenilor că nu vor fi traşi la răspundere pentru ceea ce au făptuit, s-au mobilizat imediat. Cotidianul „Cuvîntul liber” (oficiosul PUNR-ului) din Tîrgu–Mureş, a comentat astfel evenimentele: „Sîntem informaţi că în dimineaţa zilei de joi, 21 iulie, un echipaj al Poliţiei, format din patru poliţişti, a arestat şapte persoane din Hădăreni, printre care şi un minor. [...] Se apreciază că arestările sînt în legătură cu tragicele evenimente din 20 septembrie 1993, declanşate în urma omorîrii unui tînăr român de către romi. Deşi locuitorii din Hădăreni sînt obişnuiţi cu tot felul de anchete, această masivă şi surprinzătoare arestare, în plină campanie de recoltare a grîului, a creat o stare de nemulţumire în masă a locuitorilor satului, pregătiţi să-şi pună la adăpost, în linişte, frumoasa recoltă.”¹⁷. Ca urmare a presiunii politice, în după-amiaza zilei de 21 iulie, cei opt au fost eliberaţi. În ziua următoare, prim-procurorul Dan Petru a afirmat că nu a fost vorba de arestare, fiind eliberate doar mandate de aducere pentru cei care au refuzat să dea declaraţie procuraturii. Întrebat cînd vor avea loc arestări, a răspuns: „după terminarea campaniei agricole”, preluînd ideea cotidianului citat, că în această perioadă criminalii nu pot fi privaţi de libertate! Cei arestaţi preventiv au confirmat, de altfel, că la eliberarea lor din Penitenciarul Tîrgu-Mureş s-a invocat motivul campaniei agricole.

Zvonurile legate de acest eveniment au fost variate. Unii dintre angajaţii procuraturii şi avocatul Emil Cioloboc au confirmat existenţa mandatelor de arestare, dar, conform celor spuse de ei, s-a intervenit „de sus”.

Avocatul Emil Cioloboc, decepţionat că într-un an de zile Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu–Mureş nu a fost în stare să soluţioneze cazul, a trimis o Notă acestei instituţii la 9 septembrie 1994, în care a afirmat că: „La început, s-a tergiversat în mod nejustificat felul cum au fost luate declaraţiile, acestea fiind luate într-un timp de cercetare foarte îndelungat. [...] S-a ajuns astfel [datorită mobilizării Uniunii Romilor din Tîrgu–Mureş], să se ia de la aceştia [romii] cîte 3 declaraţii de persoană, astfel încît orice declaraţie în plus devine superfluă, este un non–sens. S-a tergiversat în mod nejustificat de către Parchetul Curţii de Apel luarea acestor declaraţii, însă aceasta a constituit o politică de amînare şi «uitare» a cazului Hădăreni. [...] Nici pînă în prezent, reprezentantul parchetului şi conducerea Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel, nu au fost în stare, în «mod voit», să ia declaraţii complete românilor şi ungurilor, participanţi la evenimentele din Hădăreni. [...] S-a ajuns la o acţiune de arestare a 8 participanţi români şi maghiari la evenimentele din Hădăreni, cu concursul Poliţiei Tg. Mureş şi cu avizul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Mureş, pe baza probelor suficiente aflate la dosar, dar, datorită intervenţiilor PUNR-ului, prin avocat deputat Ovidiu Iosif [...], s-a ajuns de urgenţă la Preşedenţia Republicii, care, prin consilierii săi, l-a informat pe preşedintele României, şi care l-a luat la rost pe procurorul general al României, care, la rîndul lui, a dispus punerea în libertate a prezumtivilor autori — 8 la număr — ai masacrului de la Hădăreni.” Concluzia avocatului: „jocurile politice sînt mult mai puternice decît legea penală, care ar trebui să fie egală pentru toţi, astfel încît noi considerăm că fără ajutorul politic al formaţiunilor de romi şi cu presiuni la Preşedenţia Republicii, cauza nu se va rezolva în vecii vecilor.”

La începutul lunii noiembrie 1994, cazul a fost mutat la Parchetul Militar din Tîrgu–Mureş, motivînd această schimbare cu posibilitatea implicării a doi subofiţeri de poliţie (Ioan Moga şi Alexandru Şuscă) în evenimente (deja cu un an mai devreme ei se aflau pe lista vinovaţilor prezumtivi, întocmită de avocaţii Emil Cioloboc şi Attila Bence). În paralel, martorii romi au fost influenţaţi de săteni (conform declaraţiei lui Iulius Moldovan) să-şi modifice delaraţiile în favoarea lor, dînd vina iniţierii acţiunii pe cei doi poliţişti.

În august 1995, dosarul a revenit la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu–Mureş. Poliţiştii nu au fost găsiţi vinovaţi. Din acest moment a început o plimbare a dosarului pe ruta Bucureşti—Tîrgu–Mureş. Audierile martorilor au fost reîncepute doar în iulie 1996.

Între timp, atît reprezentanţii Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu–Mureş, cît şi cei ai Parchetului General din Bucureşti au afirmat în discuţii particulare cu reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale (A.P.A.D.O.R.–C.H. şi Liga Pro Europa), că acest caz, supus intervenţiilor politice ale P.U.N.R.-ului, nu va fi soluţionat pînă cînd acest partid se află la guvernare.

După schimbările politice din noiembrie 1996, cînd puterea a fost preluată de o coaliţie democratică, formată din C.D.R., U.S.D., U.D.M.R., la data de 21 ianuarie 1997, au fost arestaţi trei inculpaţi: Pavel Bucur, Petru Bucur, Nicolae Gáll, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, distrugere prin incendiere şi ultraj contra bunelor moravuri (Petru Bucur este acuzat şi de influenţarea martorilor). Imediat după această arestare, unele persoane implicate în urmărirea penală a cazului au recunoscut existenţa presiunilor politice: col. Ioan Pop, comandantul IJP Mureş (în declaraţiile prezentate de ProTv, de cotidienele tîrgu-mureşene „24 ore mureşene” şi „Népújság”), procurorul Liviu Moica (ProTv), col. r. Constantin Palade, fost comandant al IJP Mureş (în „24 ore mureşene” — singura declaraţie care a numit forţa politică care a exercitat presiunea: PUNR-ul).

Arestările au continuat după patru luni. La 6 mai 1997, sub aceleaşi acuzaţii, au mai fost reţinuţi Vasile Bucur Dorel şi Severius Ioan Precup. Rechizitoriul întocmit (care conţine o lungă „prefaţă”, în care comunitatea de romi este acuzată de un comportament agresiv, dînd impresia că se judecă nu numai asupra persoanelor inculpate, ci — în mod colectiv — şi asupra romilor din Hădăreni), îi mai adaugă la lista inculpaţilor, pentru săvîrşirea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi ultraj contra bunelor moravuri, pe Vasile Bucur (zis Tulai), Nicolae Bucur (zis Haşchia), Iuliu Bucur (zis Vlaicu Moraru), Vasile Budian, Simion Furdui şi Olimpiu Vescan.

Intimidarea comunităţii de romi din Hădăreni

Romii din Hădăreni au trăit momente de mari speranţe şi de mari deziluzii. Promisiunile Guvernului, interesul mare manifestat la început de organizaţii internaţionale faţă de evenimente au fost urmate de o uitare aproape completă a cazului.

Lipsa sentimentului de solidaritate faţă de problema celor alungaţi din casele incendiate a putut fi observată şi cu ocazia adunării civice din data de 22 octombrie 1993, organizată la Tîrgu–Mureş, care ar fi marcat „începutul manifestărilor de protest nonviolent faţă de conflictele intra–comunitare care izbucnesc sistematic în diferite localităţi din ţară”¹⁸. La acest eveniment au participat în jur de 30 de persoane, cu organizatori cu tot.

Autorităţile au făcut tot posibilul ca romii din Hădăreni să-şi piardă speranţa şi curajul civic, să redevină robi ai fricii multiseculare, să se simtă neputincioşi în faţa unei puteri care face orice doreşte cu ei. Reluînd formularea prefectului judeţului Mureş, Ioan Racolţa, din data de 11 noiembrie 1993, s-a încercat „convingerea” romilor să părăsească satul „de bună voie”.

Cazul Maria Moldovan (Muţica)

În data de 21 septembrie 1993, încercînd să se întoarcă cu o căruţă în sat, Moldovan Maria (Hădăreni, nr 195/A, unul dintre martorii principali ai acuzării) şi familia ei a fost atacată de un grup de oameni din Hădăreni şi a fost ameninţată cu moartea. Familia a încercat să se salveze fugind cu căruţa, dar a fost urmărită şi prinsă din urmă de două maşini ale Poliţiei din Luduş, în care se aflau şi civili din Hădăreni. Moldovan Maria şi fata ei gravidă, Violeta, au fost bătute în mod bestial de ofiţerul de poliţie Nicu Florentin Drăghici şi de Constantin Furdui. Medicul legist a constatat multiple leziuni traumatice¹⁹. Deşi au existat martori oculari, Procuratura Militară a emis ordin de neîncepere a urmăririi penale, observînd neconcordanţe între declaraţiile martorilor: în declaraţiile luate cu o lună după evenimente (24 octombrie) s-au strecurat greşeli referitoare la data evenimentului: în cea a lui Maria Moldovan figurează data de 23 septembrie 1993 (iniţial 22, corectat ulterior; declaraţia nu a fost scrisă de ea, ci doar semnată); în declaraţia martorei Mărioara Lăcătuş data de 21 octombrie (în mod evident este o scăpare a aceleiaşi persoane care a scris declaraţia). Deşi data evenimentului (21 septembrie) reiese foarte clar din împrejurările descrise, totuşi Procuratura Militară, folosindu-se din plin şi de incapacitatea reclamantei de a se exprima cu o claritate corespunzătoare, a închis cazul, opunîndu-se astfel trimiterii locotenetului major de poliţie în faţa Tribunalului Militar.

Amenzi pentru perturbarea liniştii publice. Cazul Maria Moldovan.

Pe baza măsurilor propuse de Raportul subcomisiei parlamentare (punctul e.: „adoptarea de către organele de ordine a unor măsuri ferme şi juste de menţinere a ordinei şi liniştii publice”), poliţiştii postului înfiinţat în Hădăreni imediat după evenimente au aplicat amenzi romilor, ori de cîte ori ei au avut ceva de comentat sau reclamat. Astfel şi altercaţiile verbale dintre romi şi români au fost considerate ca perturbare a liniştii publice, pasibile de amendă — dar numai romii au primit astfel de amenzi²⁰.

Maria Moldovan (Hădăreni nr. 131, a nu se confunda cu cazul anterior) a fost amendată cu suma de 10.000 lei pe baza procesului verbal seria N nr. 619947, pentru că în data de 21 noiembrie „la ora 17.45 a perturbat liniştea locatarilor din sat Hădăreni strigînd că fiul ei a fost bătut”. Rar se întîmplă ca cineva să fie amendat pentru un strigăt de ajutor, mai ales dacă a fost rostit în plină zi, în afara „orelor de linişte”. Considerînd că dreptatea nu poate fi denaturată la infinit, Maria Moldovan a contestat amenda la Judecătoria Tîrgu–Mureş, unde s-a deschis dosarul nr. 17615/1993. În timp ce dosarul era pe rol (avînd termen de judecată la 26 august 1994), amenda a fost transformată în 33 de zile închisoare de aceaşi judecătorie (sentinţa civilă nr. 3767 din 1 aprilie 1994 din dosarul nr. 1888/94), care a şi emis în data de 9 mai mandatul de arestare nr. 551/94, pe baza căruia Maria Moldovan a fost închisă la Penitenciarul din Tîrgu–Mureş în data de 15 iunie. Maria Moldovan a afirmat că nu i s-a comunicat motivul real pentru care a fost dusă de maşina poliţiei la Tîrgu-Mureş — a fost indusă în eroare, poliţistul spunîndu-i că este chemată pentru a da o declaraţie în legătură cu evenimentele din 20 septembrie. După ce a plătit amenda de 10.000 lei, şi în urma insistenţelor avocatului Emil Cioloboc şi ale Ligii Pro Europa (cei din penitenciar au afirmat, că fiind vineri, orele 13, nu mai este nimeni care poate semna biletul de eliberare(!) — semnat în cele din urmă de comandant, cu nr. 7696, dar în lipsa şefului biroului evidenţă), Maria Moldovan a fost eliberată la data de 17 iunie.

Liga Pro Europa a adresat scrisori atît Judecătoriei din Tîrgu–Mureş, cît şi Ministerului Justiţiei pentru a lămuri cui aparţine vinovăţia arestării unei persoane fără temei legal (pentru neplata unei amenzi atacate în justiţie); prima instituţie a evitat răspunsul, iar Direcţia Judiciară şi a Notariatelor din cadrul Ministerului Justiţiei a considerat că vina nu aparţine Judecătoriei — lăsînd fără răspuns a doua posibilitate: cea a unui viciu în procedura judecătorească din România.

Conform sentinţei civile nr. 9581 din 7 octombrie 1994, s-a respins plîngerea Mariei Moldovan, considerîndu-se că „faptul că fiul contravenientei într-adevăr ar fi fost tratat de către organele de poliţie în mod necorespunzător, nu îndreptăţea pe petiţionară ca prin strigăte să tulbure liniştea locuitorilor din localitate”.

Ameninţări cu repetarea incendiului

Văzînd că este la adăpostul politicului, grupul de incitatori şi-a reluat activitatea în cursul lunii decembrie 1993. La 14 decembrie, întîlnindu-se în Luduş, Florin Lăcătuş (fratele victimelor, în vîrstă de 17 ani) şi Eugen Bucur (33 de ani) au sărit la bătaie. Întorcîndu-se acasă, bandajat pentru o arcadă ruptă, Eugen Bucur a incitat populaţia împotriva romilor. Ca urmare, la 14 şi 15 decembrie s-au tras clopotele bisericii ortodoxe ca semn de începere a incendierii caselor. Poliţia a intervenit în ambele cazuri, însă nu a aplicat nici o amendă. Toate familiile de romi au părăsit satul în ambele zile, dormind sub cerul liber. În preajma sărbătorilor de Crăciun au dormit îmbrăcaţi şi încălţaţi, fiind pregătiţi în orice moment să fugă la nevoie.

Biserica împotriva comunităţii de romi

Încă din primele momente, preotul ortodox al satului a luat o atitudine negativă împotriva romilor din sat: a refuzat înmormîntarea morţilor romi care erau ortodocşi şi i-a expulzat din biserică pe cei care doreau să participe la slujbă. Romii s-au adresat Mitropolitului din Alba Iulia pentru rezolvarea situaţiei (scrisoare din data de 23 iunie 1994), dar nu au primit nici un răspuns.

Problema terenului agricol

Din primăvara anului 1994, romii care nu aveau teren agricol în proprietate privată, nu au primit suprafaţa de 50 de ari, care se acordă în acest caz unei familii pe baza Legii nr. 18/1991 (Legea fondului funciar). Consiliul local a refuzat categoric rezolvarea situaţiei, fără să motiveze această atitudine. Doar în cursul lunii iulie, datorită intervenţiei Prefecturii²¹, s-a atribuit familiilor de romi jumătatea suprafeţei prevăzute de lege, pe un teren nepotrivit agriculturii (tarlaua „Merişte”), care nu a fost lucrat în ultimele decenii²².

Cazul Octavian Roştaş

Lui Octavian Roştaş (Hădăreni nr. 78) i s-a suspendat timp de 30 zile contractul de muncă din partea societăţii Industria Sîrmei din Cîmpia Turzii (unde lucra ca portar) din data de 28 iulie 1994, această hotărîre fiindu-i comunicată prin adresa nr. 1973 din 4 august 1994. Conform dispoziţiei 802 din 1 august, suspendarea este cauzată de „încălcarea consemnului de pază în noaptea de 25/26 iulie 1994, permiţînd accesul în societate a 3 persoane care nu sînt angajate la I.S.C.T., iar la scoaterea vagonului cu 2309 kg profile laminate nu a efectuat controlul”. Conform celor spuse de Octavian Roştaş, hoţii au pătruns pe poarta nr. 12, timp în care el era în post la poarta nr. 13, iar pentru verificarea vagoanelor nu au existat condiţii, toţi portarii de la Industria Sîrmei fiind constrînşi astfel să încalce consemnul, care prevedea ca obligaţie de servicu controlul vagoanelor. Scrisorile adresate de Liga Pro Europa către Industria Sîrmei şi către Poliţia oraşului Cîmpia Turzii au primit răspuns²³, dar nu şi întrebările care se referau la numărul porţii pe care au pătruns hoţii (confirmînd doar, că Octavian Roştaş era în post la poarta nr. 13).

Poliţia nu a eliberat un nou aviz de portar, iar Octavian Roştaş a refuzat să se întoarcă la Industria Sîrmei ca muncitor necalificat, într-un colectiv ostil lui din cauza severităţii cu care controla personalul la poartă. Din cauza absenţelor nemotivate, i s-a desfăcut contractul de muncă în data de 9 noiembrie 1994 în temeiul prevederilor art. 130 lit. i din Codul muncii.

Refuzul reconstruirii unor case

Declaraţiile oficiale niciodată nu au răspuns precis la întrebarea dacă toate casele incendiate vor fi reconstruite sau nu²⁴.

Primul document care indică unele probleme în acest sens este informarea trimisă de Prefectura judeţului Mureş (nr. 1769) şi a Consiliului judeţean Mureş (nr. 2810) din 30 iunie 1994, Departamentului pentru Administraţie Publică Locală a Guvernului României: „una casă se află pe un teren de la fostul CAP, iar ulterior revendicat de un alt cetăţean, în baza Legii nr. 18/1991, urmînd ca aceasta să fie reconstruită pe un alt amplasament”. Cum în localitatea Hădăreni nu există teren intravilan corespunzător, familia lui Lucaci Moldovan a fost îngrijorată, nu fără motiv, că va fi expulzată, iar casa va fi reconstruită în afara localităţii. Deşi Legea fondului funciar este clară²⁵: nu se poate reda un teren pe care ulterior, cu toate formele legale, s-a construit o casă, atît Prefectura, cît şi Consiliul judeţean au acceptat ideea de a reconstrui casa într-un alt loc. Nici o întrebare legată de acest amplasament nu a primit răspuns, ambele instituţii refuzînd rezolvarea situaţiei în conformitate cu legile statului²⁶. Casa, care la început avea doar acoperişul distrus de incendiu, s-a ruinat cu timpul. În patru ani zidurile s-au demolat, rămînînd doar un zid în înălţime de 40-50 de cm. Nici pînă azi nu s-a clarificat ce se va întîmpla cu această casă. Lucaci Moldovan s-ar mulţumi şi cu o casă asemănătoare cu a lui, într-o altă localitate.

Nota informativă privind situaţia reconstrucţiei²⁷, întocmită de primarul comunei Cheţani, Gheorghe Găbudean, prezintă încă două cazuri: „Casa nr. 33, proprietar Lăcătuş Ferdinanţ, este învecinată cu părinţii victimei Cheţan Crăciunel, decedat în cursul evenimentelor din 1993 şi care nu acceptă să fie vecin în continuare cu familii de ţigani. Propun ca această casă să fie reconstruită pe grădina tatălui său Lăcătuş Petru din Hădăreni nr. 6.” (după propunere, cu scris de mînă, apare: „Părinţii nu sînt de acord”); „Lăcătuş Cătălina, nr. 161 Hădăreni, decedată, a fost mama celor 2 criminali din timpul evenimentelor din septembrie 1993, care s-a stabilit actual în oraşul Luduş. Propun ca această casă, dacă vor fi alocate sume de la Guvern, moştenitorii să-şi construiască casă unde vor ei.”(sic!)

Prefectura judeţului Mureş, prin noul său prefect, numit în noiembrie 1995, Gavrilă Ţîru (P.U.N.R.) a refuzat să ia măsurile necesare atît împotriva caracterului şovin al notei trimise de Gheroghe Găbudean, cît şi pentru garantarea reconstrucţiei caselor pe amplasamentul iniţial²⁸.

Cazul Sándor Csurkuly

Activitatea organizaţiilor neguvernamentale, a liderilor romilor nu a fost bine văzută de oficialităţi. Astfel, persoanele care s-au deplasat la faţa locului pentru anchetă au fost legitimate de organele de poliţie, fără să li se acorde minimul de siguranţă (au existat situaţii în care persoanele interesate de caz au suferit agresiuni, iar poliţia, de faţă, nu a intervenit — cum s-a întîmplat în noiembrie 1994, cînd un grup de experţi străini, însoţiţi de Florina Zoltan, sora victimelor Lăcătuş şi soţia lui Mircea Zoltan, au dorit să viziteze satul). Uneori chiar s-a încercat să se blocheze vizita persoanelor „nedorite”, cerîndu-se un aviz favorabil în acest sens din partea Primăriei din Cheţani.

Raportul Serviciului Român de Informaţii privind activitatea S.R.I. în perioada octombrie 1993 – septembrie 1994 aducea grave prejudicii la adresa unuia dintre liderii romilor, constituind o ameninţare către toate persoanele implicate în cercetarea cazului Hădăreni. În acest raport se afirma:

„Csurkuly Sándor, liderul filialei din Tîrgu–Mureş a Uniunii Liber Democrate a Romilor din România a furnizat unor organisme internaţionale date tendenţioase despre conflictul de la Hădăreni, deturnîndu-l din sfera antisocialului şi infracţionalităţii de drept comun în domeniul confruntărilor interetnice.

Pentru internaţionalizarea aşa-zisei probleme a ţiganilor din România, s-a deplasat în Ungaria şi Germania, unde a contactat reprezentanţi ai unor organisme internaţionale.

Astfel de date a furnizat şi unor delegaţii străine prezente în România pentru investigarea şi mediatizarea cazului Hădăreni, precum şi unor corespondenţi de presă din Anglia, Franţa, Germania şi SUA. Ulterior realizării acestor acţiuni, el a primit din străinătate un microbuz, o călătorie gratuită în Germania, diferite sume în valută şi alte bunuri materiale.

Poziţii asemănătoare au adoptat şi alţi romi — în scopul dobîndirii unor avantaje materiale ori satisfacerii veleităţilor de lideri ai etniei la nivel naţional.”

După cum a declarat Sándor Csurkuly²⁹, acest fragment de raport se bazează în totalitate pe afirmaţii false: nici măcar denumirea organizaţiei (Uniunea Romilor din Judeţul Mureş) a cărui reprezentant este (şi membru în Consiliul Judeţean) nu se cunoaşte corect de S.R.I.; microbuzul amintit se afla în proprietatea sa dinaintea evenimentelor din Hădăreni, iar în Germania a fost între 20 noiembrie – 5 decembrie 1992, şi nu ulterior datei evenimentelor de la Hădăreni, 20 septembrie 1993. „Ca orice cetăţean al ţării, am dreptul să întreţin relaţii cu organizaţii internaţionale. [...] Documentele pe care le-am pus la dispoziţia lor erau documente oficiale — legate de cazul Hădăreni — semnate de conducătorii unor instituţii de stat. [...] Sînt îngrijorat pentru faptul că S.R.I.-ul face publice informaţii greşite fără o documentare serioasă şi că această instituţie lezează drepturile constituţionale cu privire la dreptul la informaţii. [...] Consider că această parte a raportului are menirea de a intimida acele persoane şi organizaţii care militează pentru respectarea drepturilor omului.”³⁰

Epilog

Cu fixarea primului termen de judecată (la 11 noiembrie 1997), organizaţiile neguvernamentale implicate în soluţionarea acestui caz, printre care şi Liga Pro Europa³¹, şi-au atins scopul. În sfîrşit, după mai bine de patru ani, o justiţie imparţială poate să-şi spună cuvîntul.

Prima fază a cazului Hădăreni, cea a luptelor „subterane” pentru înfăptuirea obligaţiilor statului de drept, a luat sfîrşit. Cît de competentă va fi instanţa în a afla adevărul după atîţia ani în care s-a dezvoltat o întreagă mitologie în jurul cazului? Se va urmări găsirea unor ţapi ispăşitori pentru a arăta o vitrină lumii democratice care aşteaptă soluţionarea cazului sau adevăraţii vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor? Sînt întrebări, cărora li se poate da răspunsul doar după sentinţa finală.

NOTE

1. La Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa) au fost incendiate 32 de case şi distruse încă 4 în data de 9 octombrie 1990; în zona Bolintin (jud. Giurgiu) au avut loc evenimente asemănătoare la Bolintin Deal (6–7 aprilie 1991, 22 case incendiate, 2 distruse), Ogrezeni (16–18 mai 1991, 21 case incendiate), Bolintin Vale (18 mai 1991, 13 case incendiate), Găiseni (5 iunie 1991, 3 case incendiate, 6 distruse). Înaintea evenimentelor din Hădăreni, în aproximativ 30 de localităţi din România au avut loc astfel de agresiuni colective împotriva comunităţilor de romi.

2. Familia lui Mircea Zoltan a încercat să lămureasă condiţiile în care el a decedat. După ce Laboratorul de Criminalistică din Bucureşti a studiat osemintele, specialiştii nu a reuşit să ajungă la altă concluzie decît că ele „sînt umane”.

3. Aceste declaraţii politice au fost imediat receptate şi apreciate. La data de 4 noiembrie 1993, reprezentantul din Maryland al Congresului american, Hon. Steny H. Hoyer a spus următoarele: „Guvernul României a elaborat prompt raportul legat de acest caz, şi a menţionat că se vor lua măsuri pentru investigarea cazului şi pentru trimiterea în judecată a persoanelor incriminate. Guvernul a oferit totodată suport financiar reconstruirii caselor distruse.” A remarcat însă ca factor negativ limbajul poziţiei oficiale care „dă impresia că însăşi comunitatea de romi ar fi responsabilă de atacul îndreptat împotriva ei”. (Congressional Record, vol. 139. nr. 153.)

4. Cei cinci deputaţi erau membri ai Subcomisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Camerei Deputaţilor, reprezentînd următoarele formaţiuni politice: P.N.Ţ.–C.D. (Gavril Dejeu — actualmente ministru de interne), P.D.S.R. (Eugen Nicolicea), P.U.N.R. (Emil Roman,), P.A.C. (Dorel Coc) şi UDMR (László Zsigmond).

5. Ordinea aparţine Raportului.

6. Poliţia şi Procuratura judeţului Mureş au respins plîngerea sătenilor conform căreia din 17 cazuri reclamate, în care au fost implicaţi romi, s-au rezolvat doar 7. Deşi s-au publicat în presă acele cazuri în care agresorii au fost romi, Poliţia a refuzat comunicarea datelor referitoare la statistica delincvenţei din satul Hădăreni pentru a avea o bază de comparaţie.

7. În documentele oficiale se evită formulările directe de genul „gospodării incendiate”, parcă ar fi intervenit un dezastru natural. Acelaşi lucru este sugerat şi prin termenul de „sinistraţi”.

8. Atît viceprimarul, cît şi fratele şi cei doi băieţi ai lui Vasile Bucur figurează pe lista vinovaţilor prezumtivi întocmită de avocaţii Emil Cioloboc şi Attila Bence pe baza materialului probator de urmărire penală. Lista a fost înaintată prim–procurorului Dan Petru în data de 29 noiembrie 1993, solicitînd arestarea preventivă a celor în cauză.

9. Cererea reprezentantului romilor, Sándor Csurkuly, membru al Consiliul Judeţean Mureş, de a deveni membrul Comisiei a fost refuzată pe motivul că el nu este „specialist”.

10. Aproape o treime a „sfatului” figurează pe lista vinovaţilor prezumtivi (amintită în nota 8). Luînd în calcul că lista este alcătuită doar din 15 persoane, iar numărul celor care au participat la incendieri, conform martorilor oculari, este de cel puţin de trei ori mai mare, este posibil ca acest „sfat” să fi fost alcătuit în mare majoritate de cei care au comis actele de violenţă împotriva romilor.

11. În urma Raportului subcomisiei parlamentare — în care se specifică: „nu se poate însuşi ideea expulzării definitive dintr-o localitate, decît în condiţiile legii” —, locuitorii din Hădăreni au fost ferm convinşi, că există o cale legală de expulzare a romilor.

12. Casa familiei Petru Gruia Lăcătuş nu a fost incendiată; astfel teoria conform căreia incendierea caselor s-a îndreptat nu împotriva comunităţii de romi, ci împotriva unor „delincvenţi insuportabili”, ca dealtfel şi expulzarea, nu este viabilă. În mod evident, nu au fost incendiate acele case care erau prea aproape de celelalte case (evitînd astfel propagarea incendiului), iar proiectul de expulzare a avut ca scop intimidarea martorilor din rîndul comunităţii de romi.

13. Conform scrisorii Consiliului Judeţean din 9 mai 1994, semnată de preşedintele Consiliului, Ioan Togănel şi trimisă Ligii Pro Europa.

14. Conform informării trimise de Prefectura Judeţului Mureş (nr. 1769) şi a Consiliului Judeţean Mureş (nr. 2810) din 30 iunie 1994, Departamentului pentru Administraţie Publică Locală a Guvernului României.

15. Scrisoarea Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu–Mureş nr. 456/VIII/1 din 9 mai 1994, semnată de prim–procurorul Dan Petru şi trimisă Ligii Pro Europa.

16. idem.

17. La Hădăreni stare de tensiune în urma unor arestări–surpriză, în Cuvîntul liber, 22 iulie 1994, pg. 8. Articolul nu-l aminteşte pe al optulea arestat, Gáll Nicolae.

18. Invitaţia Federaţiei Romilor din România la adunarea civică „Justiţie ne–discriminatorie şi bună convieţuire în statul de drept al României”.

19. Certificatul medico–legal nr. 4489 din 24 septembrie 1993.

20. Proces verbal seria N nr. 174236 din 9 octombrie 1993: Otilia Roştaş „în jurul orei 17.00 a adresat injurii şi a adresat expresii jignitoare”, 7000 lei amendă; proces verbal seria V nr. 0174304 din 4 noiembrie 1993: „numitul Moldovan Costică [...] s-a certat cu numita Radu Virginia”, 3000 lei amendă; proces verbal seria N nr. 619948 din 27 noiembrie 1993: Costică Moldovan „în jurul orelor 17.10 a început să strige, să înjure şi să ameninţe cu cuvinte vulgare şi jignitoare în centrul satului Hădăreni”, 10.000 lei amendă; proces verbal seria N nr. 966936 din 29 noiembrie 1993: Mioara Lăcătuş „în jurul orelor 11.30 [...] a adresat în public cuvinte jignitoare la adresa cetăţenilor”, 5000 lei amendă; toate cf. Legii 61/1991, art. 2, lit a.

21. Prin scrisoarea nr. 2552/F din 30 iunie 1994 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Prefecturii.

22. Scrisoarea nr. 370 din 5 iulie 1994, eliberată de Consiliul local al comunei Cheţani consideră că „tarlaua «Merişte» a fost arabilă la data de 1.01.1991”.

23. Scrisoarea nr. G. 17/748, S.C. Industria Sîrmei S.A. către LPE din 17 octombrie 1994, respectiv scrisoarea nr. 194.682, Poliţia oraşului Cîmpia Turzii către LPE din 3 noiembrie 1994.

24. La această întrebare, adresată în scris de Liga Pro Europa, nu s-a primit răspuns (LPE către Consiliul judeţean Mureş, 26 aprilie 1994).

25. „Terenurile din intravilan care au fost atribuite de cooperative potrivit legii cooperatorilor sau de alte persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti, rămîn şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători” (Legea nr 18/1991, art. 23). Familia lui Lucaci Moldovan locuia în afara localităţii Hădăreni pînă în anul 1982, şi a fost obligată să se mute în sat, în vederea extinderii lucrărilor agricole pe terenul extravilan; a primit în schimbul propriului teren un loc pentru casă din proprietatea CAP-ului.

26. Atît Lucaci Moldovan, cît şi Liga Pro Europa a trimis o serie de scrisori legate de acest caz (LPE către Prefectură, 22 noiembrie 1994; LPE către Consiliul judeţean, 22 noiembrie 1994; Lucaci Moldovan către Prefectură, 19 decembrie 1994; LPE către Prefectură, 21 decembrie 1994).

27. Nedatată, fără destinatar, trimisă Prefecturii în cursul lunii octombrie.

28. Scrisoarea nr. 3141 din 8 decembrie 1995, Prefectura către LPE.

29. Scrisoare deschisă SRI-ului, publicată în 24 ore mureşene din 6 decembrie 1994, p. 1.

30. Idem.

31. Mai multe organizaţii neguvernamentale au anchetat cazul, între care APADOR-CH, Rromani CRISS, APADO, Institutul Intercultural Timişoara, Amnesty International, Helsinki Watch, European Roma Rights Center. Pentru majoritatea acestora, cît şi pentru Ambasada Statelor Unite ale Americii din Bucureşti, a unei părţi din mass-media internă şi internaţională, Liga Pro Europa a reprezentat — şi reprezintă încă — un punct de referinţă, de informare, asigurînd, de multe ori, rolul de „ghid” al celor care au efectuat anchete la faţa locului. Cea mai importantă parte a activităţii Ligii Pro Europa s-a axat pe lobby-ul exercitat asupra autorităţilor abilitate de a soluţiona toate aspectele cazului Hădăreni: cele juridice şi cele legate de reconstrucţia caselor. Au fost contactate personal, telefonic şi prin corespondenţă instituţii ca Preşedenţia României, Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Mureş, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Mureş, Parchetul Militar Mureş, Inspectoratul General de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Prefectura Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, Consiliul local al comunei Cheţani.

Liga PRO EUROPA a organizat, în colaborare cu Fundaţia Heinrich Böll, între 25-26 noiembrie 1994 unul dintre primele seminarii internaţionale dedicat problematicii romilor şi cazului Hădăreni: „Romii — necunoscuţii de lîngă noi”. În cele două zile au fost dezbătute teme ca: dimensiunea etno-culturală, relaţia instituţiilor statului cu comunitatea romilor; administrarea justiţiei; educaţia, sănătatea şi protecţia socială a romilor; soluţionarea conflictelor în societăţile multietnice; proiecte de prevenire şi combatere a violenţei, autoorganizarea comunităţilor de romi în Europa Centrală şi de Est; experienţe naţionale şi internaţionale. În anii următori, seminarii asemănătoare au fost iniţiate şi de alte organizaţii neguvernamentale, cu scopul de a oferi un spaţiu cît mai larg dezbaterilor publice pe această temă.

István Haller (n. 1962) a absolvit Facultatea de Geologie din Cluj. După 1990 a fost reporter şi redactor la mai multe reviste (Erdélyi Figyelő, Gazeta de Mureş etc.). Din 1993 este referentul Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii Pro Europa. A publicat studii şi articole în reviste din România şi Ungaria (22, Beszélő), multe dintre ele fiind axate pe cazurile de violenţă comise împotriva comunităţilor de romi.