Sami — popor băştinaş în Norvegia
Per Solli
Sami sînt
un popor băştinaş în Norvegia, Suedia şi Finlanda,
ţări în care ei formează o minortate etnică. O
populaţie sami foarte restrînsă există şi în peninsula Kola
din Rusia. Sami locuiesc din timpuri imemoriale în toate regiunile
ţărilor nordice unde au astăzi aşezări stabile.
Teritoriul Sami se întinde de la Idre, Suedia, şi ariile învecinate din
Norvegia — la sud de Engerdal în ţinutul Hedmark. La nord şi est, el se
întinde pînă la Utsjoki în Finlanda, Varanger în Norvegia şi
peninsula Kola în Rusia.
Populaţia
sami numără între 60.000 şi 100.000 de indivizi, o estimare prudentă fiind de aproximativ 70.000. Numărul
samilor care trăiesc în fiecare din aceste ţări în parte este:
— în
Norvegia de 45.000;
— în
Suedia de 17.000;
— în
Finlanda de 6.000;
— în Rusia
de 2.000.
Toate
aceste cifre sînt aproximative.
Simbolurile naţionale:
Drapelul:
Conceput
de Astrid Båhl, drapelul sami a fost recunoscut la cea de a 13-a
Conferinţă Sami de la Åre, Suedia, din 1986. El este inspirat
dintr-un simbol descoperit pe toba unui şaman. Cercul dublu
reprezintă soarele şi luna. Cercul soarelui este roşu, iar cel
al lunii este albastru. Celelalte culori sînt preluate din costumul sami
tradiţional. Un vechi poem epic, cules de un sami din sud, Andres Fjellner
(1795—1876), spune că sami sînt fiii şi fiicele soarelui.
Imnul:
Imnul
intitulat Sámi Soga Lávllá (Cîntarea neamului sami), a fost scris de
Isak Saba (1875—1921), profesor din Nesseby, ţinutul Finnmark. În 1906
Saba a fost cel dintîi sami ales în Parlamentul Norvegiei.
Ziua Naţională:
Ziua
Naţională a samilor este 6 februarie. Ea a fost
sărbătorită pentru prima dată în 1933. Data, care a fost
hotărîtă la cea de-a 15-a Conferinţă Sami de la Helsinki
din 1992, consemnează prima Conferinţă Naţională Sami
la care au participat sami din nord şi din sud şi care a avut loc la
6 februarie 1917 la Trodheim. În acea zi istorică, sami s-au unit în lupta
pentru cauzele lor comune.
Problema sami în Norvegia
Sami din
Norvegia sînt o populaţie etnică distinctă, dar şi
cetăţeni norvegieni. În 1980 guvernul norvegian a instituit Comitetul
Drepturilor Populaţiei Sami. Acestui comitet i s-a încredinţat
sarcina de a lămuri care sînt drepturile populaţiei sami şi de a
propune direcţii corespunzătoare de acţiune. Raportul său a
fost prezentat în 1984 şi a avut ca rezultat Declaraţia
Parlamentară nr. 33 (1986/87) privind constituirea unui parlament sami
precum şi alte chestiuni legate de drepturile populaţiei sami. Legea
cu privire la populaţia sami a fost votată de Parlament la 12 iunie
1987. În paragraful 12 aceasta afirmă: Populaţia sami va avea
propria Adunare Naţională Sami, aleasă dintre şi de
către sami.
Legea cu
privire la populaţia sami este menită să promoveze în domeniu o
politică sami principială şi coerentă. Scopul acestei legi
este acela de a asigura condiţii favorabile care să le permită
samilor norvegieni să-şi păstreze şi să-şi
dezvolte limba, cultura şi structurile sociale proprii.
La 21
aprilie 1988, Parlamentul norvegian includea mai sus menţionata
declaraţie în Constituţia norvegiană, paragraful 110a.
Legea cu
privire la populaţia sami şi paragraful 110a din Constituţie
constituie o recunoaştere a faptului că sami sînt o populaţie
distinctă, cu o îndelungată istorie în Norvegia.
Principiul
fundamental care stă la baza politicii sami norvegiene este acela că
sami sînt populaţie băştinaşă şi minoritate
etnică. Aceasta înseamnă că sami se bucură de o
poziţie specială în comparaţie cu alte minorităţi din
Norvegia.
Legea cu
privire la populaţia sami şi paragraful 110a din Constituţie
oferă şi posibilităţi pentru realizarea ţelurilor
politicii sami. Bazele create, în formă şi fond, au dus deja la
direcţii noi în politica autorităţilor referitoare la
populaţia sami.
Obligaţiile
Norvegiei decurg şi din dreptul internaţional conform căruia
Norvegia are datoria de a crea sisteme care să ofere samilor, în calitatea
lor de populaţie băştinaşă, puterea de a-şi
influenţa propria situaţie precum şi dezvoltarea lor pe viitor.
Dreptul
unui popor la autodeterminare este formulat în următoarele acorduri
internaţionale:
— Pactul
internaţional cu privire la drepturile politice şi civile, art. 27,
care include şi protejarea bazei materiale necesare
desfăşurării activităţilor culturale ale samilor;
— Convenţia
nr. 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii referitoare la
populaţiile băştinaşe şi cele tribale din
ţările independente, convenţie ratificată de Norvegia (ca
prim semnatar) la 20 iunie 1990. Această convenţie presupune mai
multe consecinţe. La data ratificării sale, s-a presupus că ea
este în acord cu legislaţia norvegiană. În cazul în care se vor
descoperi nepotriviri între această convenţie şi legislaţia
norvegiană, aceasta din urmă va trebui modificată.
Semnificaţia
acestor convenţii pentru populaţiile indigene constă în:
—
protejarea culturii şi a modului lor de viaţă;
—
dezvoltarea lor în sensul dorit de ele;
—
autodeterminarea lor.
Prin
paragraful 110a din Constituţie şi prin Legea samită a fost
constituit Parlamentul Sami.
Primul
Parlament Sami a fost deschis oficial la 9 octombrie 1989 de către
Majestatea Sa Regele Olav. Acest eveniment a însemnat o adevărată
piatră de hotar pentru toţi sami din Norvegia. Parlamentul Sami este
ales o dată la 4 ani. Cea de-a doua legislatură sami a fost
deschisă oficial la 6 octombrie 1993 de către Majestatea Sa Regele
Harald.
Am
precizat că populaţia sami este o naţiune mică. Probabil
cea mai cunoscută dintre toate ocupaţiile samilor este creşterea
renilor, însă numai o mică parte din populaţia sami, în Norvegia
aproximativ 10%, este implicată în această activitate. Restul sînt
fermieri, pescari, oameni de afaceri, profesori, administratori, şi
aşa mai departe.
Relaţiile
dintre statul norvegian şi populaţia sami au fost coloniale la
origine. Colonizatorii au început prin a face comerţ, a cere tribut
şi prin expediţii cu caracter
misionar (sami care trăiesc în Norvegia erau într-o vreme obligaţi
să plătească tribut deopotrivă Norvegiei, Suediei şi
Rusiei). De asemeni, aceste state şi-au stabilit graniţele
fără să îi fi consultat şi pe sami şi s-au erijat în
proprietare ale tuturor pămînturilor şi apelor din regiune. La
mijlocul secolului al XIX-lea statul norvegian a lansat o campanie
sistematică împotriva limbii şi culturii sami pentru o perioadă
de aproape 100 de ani în vreme ce celelalte state nordice refuzau şi ele
samilor acordarea oricărui drept ce li se cuvenea ca popor. În acest fel
sami au fost aduşi în pragul extincţiei.
Pe
lungă durată, ţelul samilor este realizarea unei
egalităţi reale, nepărtinitoare cu limba şi cultura
dominante în Norvegia. În calitatea lor de minoritate, sami se află într-o
poziţie dezavantajoasă (atît numeric, cît şi ca resurse) în
comparaţie cu partea dominantă a societăţii norvegiene.
Situaţia limbii sami este una foarte dificilă. Datorită acestui
fapt, mulţi dintre sami norvegieni şi-au abandonat limba
maternă. Limba sami nu este folosită în mod curent în Norvegia cu
excepţia municipalităţilor din Finnmark şi a
părţilor nordice ale ţinutului Trom. Existenţa limbii sami
se află în pericol, ea avînd toate şansele să dispară în
mare parte a teritoriului sami. Una dintre cele mai importante probleme care îi frămîntă în momentul de
faţă pe sami este disponibilizarea de către
autorităţile norvegiene a resurselor prin care adulţii sami care
nu îşi cunosc propria limbă să poată urma şcoli în
care să studieze limba sami fără ca acest fapt să le
afecteze în vreun fel veniturile. Ei nădăjduiesc prin aceasta la o
renaştere a limbii sami.
Responsabilitatea
statului faţă de populaţia sami presupune, de asemeni, oferirea
de resurse pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii sami în sensul
dorit de ei. Populaţia sami trebuie să dispună de un grad
ridicat de autodeterminare în problemele care prezintă o importanţă specială pentru cultura
sami.
La ce
anume ne referim cînd se vorbim despre cultură samită? Elementele
majore ale tradiţiei culturale samite sînt yiok-ul (muzică sami
constînd în poeme cîntate, ritmice), limba sami şi legendele sami,
colibele construite din brazde de iarbă, şamanismul, medicina
populară, costumele sami, folosirea în transporturi a săniilor trase
de reni, meşteşugul cioplitului, obiectele cu funcţie
decorativă sau pragmatică făcute din os şi lemn, conceptele
tradiţionale de ecologie.
În
general, întrebarea este dacă populaţia sami va supravieţui în
viitori ca naţiune?
După
cîte se poate astăzi prevedea, răspunsul este pozitiv.
Astăzi
sînt disponibile resurse pentru variate domenii:
—
Parlamentul Sami;
—
creşterea renilor;
— limba
sami;
— sistemul
educaţional sami;
— cultura
sami;
—
protejarea muzeelor şi a memoriei culturale sami;
— modul de
viaţă sami şi infrastructura sami;
—
bibliotecile sami.
Aceste
resurse trebuie însă sporite simţitor dacă dorim să ne
atingem ţelurile.
Remarci finale
Populaţia
sami este acceptată laolaltă cu ceilalţi cetăţeni
(astăzi nu mai este o ruşine să fii sami).
Parlamentul
Sami nu şi-a găsit încă locul firesc în sistemul norvegian de
guvernare.
Promovarea
problemei sami necesită mai multe resurse economice.
Este
necesară pregătirea unui număr mai mare de profesori în domeniul
limbii şi culturii sami.
În rîndul
samilor, voinţa de a supravieţui ca etnie este foarte
puternică.q
Traducere de Doina Baci
*
Per
Magne SOLLI (n.1946), absolvent al Academiei Militare, deţine gradul de maior în
armata norvegiană şi este din septembrie 1993 membru al Parlamentului
Sami din Norvegia (a fost reales în septembrie 1997).
Per Solli, The Sami — the Indigenous People of Norway, studiu prezentat la
seminarul internaţional cu tema Relaţia majoritate/minoritate:
modele europene (Tîrgu-Mureş, 1-3 mai 1996). Publicat cu permisiunea
autorului.