Declaraţia Universală a Drepturilor Lingvistice

 

Preliminarii

Instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale semnatare ale acestei Declaraţii universale a drepturilor lingvistice, reunite la Barcelona în perioada 6-9 iunie 1996;

Luînd în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, care, în preambulul ei, îşi exprimă „încrederea în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea individului şi în drepturile egale dintre bărbaţi şi femei”, şi care, în al doilea articol, afirmă că „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile” fără deosebire de „rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de originea naţională sau socială, de avere, de naştere sau de orice altă situaţie”;

Luînd în considerare Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile din 16 decembrie 1966 (articolul 27) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din aceeaşi dată care, în preambulul lor, declară că individul nu poate fi liber dacă nu îi sînt create condiţiile care să îi permită să se bucure atît de drepturile civile şi politice cît şi de drepturile economice, sociale şi culturale;

Luînd în considerare Rezoluţia 47/135 din 18 decembrie 1992 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite — Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice;

Luînd în considerare declaraţiile şi convenţiile Consiliului Europei, cum ar fi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950 (articolul 14), Convenţia Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei din 29 iunie 1992 prin care s-a aprobat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, Declaraţia referitoare la minorităţile naţionale a întîlnirii la vîrf a Consiliului Europei din 9 octombrie 1993 şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din noiembrie 1994;

Luînd în considerare Declaraţia de la Santiago de Compostella a PEN Clubului Internaţional şi Declaraţia din 15 decembrie 1993 a comitetului de traduceri şi drepturi lingvistice a PEN Clubului Internaţional privind propunerea organizării unei conferinţe mondiale asupra drepturilor lingvistice;

Considerînd că în Declaraţia de la Recife, Brazilia, din 9 octombrie 1987, cel de-al 12-lea Seminar al Asociaţiei Internaţionale pentru dezvoltarea comunicării interculturale a recomandat Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptarea măsurilor necesare pentru aprobarea şi implementarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Lingvistice;

Luînd în considerare Convenţia 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 26 iunie 1989 cu privire la Popoarele Indigene şi Tribale din ţările independente;

Luînd în considerare Declaraţia Universală cu privire la drepturile colective ale popoarelor de la Barcelona din mai 1990, care a afirmat că fiecare popor are dreptul să-şi exprime şi să-şi dezvolte propria cultură, limbă şi propriul mod de organizare şi, în vederea acestui scop, să adopte diferite cadre politice, structuri politice, educaţionale, de comunicare şi de administraţie publică proprii;

Luînd în considerare Declaraţia finală a Adunării Generale a Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de limbi moderne de la Pécs (Ungaria), din 16 august 1991, care a recomandat ca drepturile lingvistice să fie considerate printre drepturile fundamentale ale omului;

Luînd în considerare raportul Comisiei pentru Drepturile Omului a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor Unite din 20 aprilie 1994, cu privire la proiectul de declaraţie asupra drepturilor popoarelor indigene, care apreciază drepturile individuale în lumina drepturilor colective;

Luînd în considerare proiectul de declaraţie al Comisiei Interamericane de Drepturile Omului, cu privire la drepturile popoarelor indigene, adoptată în cadrul celei de-a 1278-lea sesiuni din 18 septembrie 1995;

Considerînd că majoritatea limbilor lumii aflate în pericol aparţin comunităţilor nesuverane şi că principalii factori care împiedică dezvoltarea acestor limbi şi accelerează înlocuirea lor lingvistică presupun lipsa autoadministraţiei dar şi politica statelor care îşi impun atît structura politică şi administrativă cît şi propria limbă;

Considerînd că invazia, colonizarea, ocupaţia sau celelalte modalităţi de subjugare politică, economică sau socială implică, de multe ori, impunerea unei limbi străine ori, cel puţin, distorsionează percepţiile privind valoarea limbii materne şi dau loc unor atitudini de ierarhizare lingvistică, ceea ce subminează loialitatea vorbitorilor faţă de limba maternă; şi considerînd că limba popoarelor ce şi-au dobîndit suveranitatea este înglobată într-un proces de substituire lingvistică datorat unei politici ce favorizează limba fostei puteri imperialiste sau colonizatoare;

Considerînd că universalismul trebuie să se bazeze pe o concepţie de diversitate lingvistică şi culturală care să triumfe atît asupra tendinţelor de omogenizare cît şi asupra celor de izolare ca factori de excludere;

Considerînd că, în vederea asigurării unei coexistenţe paşnice între comunităţile lingvistice, trebuie stabilite o serie de principii generale care să garanteze promovarea şi respectarea tuturor limbilor şi folosirea lor în viaţa publică şi privată;

Considerînd că diferiţi factori de natură non-lingvistică (istorici, politici, teritoriali, demografici, economici, socio-culturali, socio-lingvistici şi din domeniul comportamentelor colective) dau naştere unor probleme care duc la dispariţia, marginalizarea sau degradarea numeroaselor limbi şi că drepturile lingvistice trebuie, în mod constant, examinate dintr-o perspectivă generală, astfel încît în fiecare caz să poată fi aplicată soluţia potrivită;

Conştiente de faptul că o Declaraţie Universală a Drepturilor Lingvistice este necesară pentru a corecta dezechilibrele lingvistice în vederea asigurării respectului faţă de fiecare limbă şi a dezvoltării lor complete, şi pentru stabilirea principiilor necesare unei păci lingvistice juste şi echitabile pe plan mondial, considerate factor cheie a convieţuirii sociale;

 

DECLARĂ CĂ

 

Preambul

Situaţia fiecărei limbi, în lumina consideraţiilor anterioare, este rezultatul convergenţei şi al interacţiunii unui întreg şir de factori de natură politico-juridică, ideologică şi istorică, demografică şi teritorială, economică şi socială, culturală, lingvistică şi socio-lingvistică, inter-lingvistică, precum şi de natură subiectivă.

În momentul de faţă, aceşti factori se definesc prin:

- tendinţa unificatoare seculară a majorităţii statelor de a reduce diversitatea şi de a încuraja atitudinile opuse pluralităţii culturale şi pluralismului lingvistic;

- procesul de mondializare a economiei, deci al pieţii informaţiei, al comunicării şi al culturii, care bulversează domeniile relaţiilor şi formele de interacţiune ce garantează coeziunea internă a fiecărei comunităţi lingvistice;

- modelul de creştere economică promovat de grupurile economice transnaţionale, care pretind că identifică dereglarea cu progresul, şi individualismul competitiv cu libertatea, ceea ce generează grave şi crescînde inegalităţi economice, sociale, culturale şi lingvistice;

Ameninţările care pîndesc azi comunităţile lingvistice, fie că este vorba despre absenţa autonomiei politice, despre o populaţie puţin numeroasă, dispersată, sau parţial dispersată, despre o economie precară, o limbă non-codificată sau un model cultural opus modelului predominant, fac ca numeroase limbi să nu poată supravieţui şi să nu se poată dezvolta, dacă următoarele obiective fundamentale nu vor fi luate în considerare:

Pe plan politic, conceperea unei organizări a diversităţii lingvistice care să permită participarea efectivă a comunităţilor lingvistice la acest nou model de dezvoltare.

Pe plan cultural, construirea compatibilităţii depline a spaţiului de comunicare mondial prin participarea echitabilă a tuturor popoarelor, a tuturor comunităţilor lingvistice şi a tuturor indivizilor la procesul de dezvoltare.

Pe plan economic, sprijinirea unei dezvoltări durabile, bazată pe participarea tuturor şi pe respectarea echilibrului ecologic al societăţilor precum şi pe raporturi echitabile între toate limbile şi toate culturile.

Din aceste motive, prezenta Declaraţie consideră ca punct de plecare comunităţile lingvistice şi nu statele. Ea se înscrie în contextul întăririi instituţiilor internaţionale capabile să garanteze o dezvoltare durabilă şi echitabilă pentru întreaga umanitate, urmărind concomitent obiectivul de a încuraja crearea unui cadru politic pentru diversitatea lingvistică bazată pe respect reciproc, coexistenţă armonioasă şi apărarea interesului general.

 

Titlu preliminar

Precizări conceptuale

Articolul 1

1. Prezenta declaraţie consideră drept comunitate lingvistică orice societate umană care, stabilită istoric într-un spaţiu determinat, recunoscut sau nu, se identifică drept popor şi care şi-a dezvoltat o limbă comună ca mijloc natural de comunicare şi coeziune culturală între membrii săi. Expresia „limbă proprie unui teritoriu” desemnează idiomul comunităţii stabilite istoric pe acelaşi teritoriu.

2. Prezenta declaraţie are ca punct de plecare principiul conform căruia drepturile lingvistice sînt în acelaşi timp drepturi individuale şi colective, şi adoptă ca punct de referinţă a drepturilor lingvistice depline cazul unei comunităţi lingvistice istorice în cadrul propriului teritoriu, considerat a fi nu numai aria geografică în care această comunitate trăieşte, ci şi spaţiul social şi funcţional indispensabil pentru dezvoltarea deplină a limbii. Din această premiză decurge progresia sau continuarea drepturilor grupurilor lingvistice menţionate la punctul 5 al prezentului articol, precum şi cele ale persoanelor care trăiesc în afara teritoriului comunităţii lor.

3. În concordanţă cu finalitatea enunţată a prezentei Declaraţii, sînt considerate a fi în propriul teritoriu şi aparţinînd unei comunităţi lingvistice grupurile:

i) separate de restul comunităţii lor prin frontiere politice sau administrative;

ii) stabilite istoric într-un spaţiu geografic redus, înconjurat de membrii altor comunităţi lingvistice; sau

iii) instalate într-un spaţiu geografic pe care îl împart cu membrii altor comunităţi lingvistice avînd antecedente istorice echivalente.

4. Prezenta Declaraţie consideră, de asemenea, drept comunităţi lingvistice în teritoriu istoric propriu popoarele nomade în spaţiile lor istorice de migrare sau popoarele stabilite în spaţii dispersate din punct de vedere geografic.

5. Prezenta Declaraţie consideră drept grup lingvistic orice grup social avînd aceeaşi limbă, stabilit în spaţiul teritorial al unei alte comunităţi lingvistice, fără a avea antecedente istorice echivalente, acesta fiind cazul imigranţilor, refugiaţilor, al persoanelor exilate sau al membrilor diasporelor.

Articolul 2

1. Prezenta Declaraţie consideră că, atunci cînd mai multe comunităţi sau grupuri lingvistice împart acelaşi teritoriu, drepturile formulate în prezenta Declaraţie trebuie să fie exercitate pe baza respectului reciproc şi să fie protejate prin garanţii democratice maximale.

2. În vederea stabilirii unui echilibru socio-lingvistic satisfăcător, adică pentru a defini o relaţie adecvată între respectivele drepturi ale acestor comunităţi sau grupuri lingvistice şi cele ale persoanelor care le compun, este necesar să se ia în considerare factori diferiţi de antecedentele lor istorice pe teritoriul dat şi voinţa lor exprimată în mod democratic. Printre aceşti factori, a căror luare în consideraţie poate presupune un tratament compensatoriu, vizînd o reechilibrare, se numără caracterul forţat al migraţiilor care a dus la coexistenţa diferitelor comunităţi sau grupuri şi la gradul lor de precaritate politică, socio-economică şi culturală.

Articolul 3

1. Prezenta Declaraţie consideră ca drepturi personale inalienabile, ce pot fi exercitate în orice situaţie:

• dreptul de a fi recunoscut ca membru al unei comunităţi lingvistice;

• dreptul de a folosi limba maternă atît în cerc privat cît şi în public;

• dreptul la folosire a propriului nume;

• dreptul de a întreţine relaţii şi de a se asocia cu ceilalţi membri ai comunităţii lingvistice de aceeaşi origine;

• dreptul de a păstra şi dezvolta propria cultură;

şi toate celelalte drepturi legate de limbă, recunoscute prin Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966 şi prin Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din aceeaşi dată.

2. Prezenta Declaraţie consideră că drepturile colective ale grupurilor lingvistice pot include, în afara drepturilor vizate în articolul precedent şi în conformitate cu dispoziţiile de la punctul 2 al articolului 2:

• dreptul fiecărui grup la învăţarea propriei limbi şi culturi;

• dreptul fiecărui grup de a dispune de servicii culturale;

• dreptul fiecărui grup la o prezenţă echitabilă a limbii şi culturii sale în mass-media;

• dreptul fiecărui membru al unui grup dat de a i se răspunde în propria sa limbă în relaţiile sale cu oficialităţile şi în relaţiile socio-economice.

3. Drepturile persoanelor şi ale grupurilor lingvistice menţionate anterior nu vor afecta în nici un caz relaţiile lor cu comunitatea limbii “gazdă” sau integrarea lor în această comunitate. Nu se va putea aduce atingere, pe de altă parte, comunităţii gazdă sau membrilor acesteia să-şi folosească propria limbă în public fără restricţie, pe întregul lor teritoriu.

Articolul 4

1.    Prezenta Declaraţie consideră că persoanele care îşi stabilesc reşedinţa într-un teritoriu al unei comunităţi lingvistice diferite de a lor au dreptul şi datoria de a avea o atitudine integrativă în respectiva comunitate. Integrarea este definită ca o socializare complementară a unor persoane în aşa fel încît ele să-şi păstreze caracteristicile originare ale culturii lor împărtăşind în acelaşi timp cu societatea primitoare destule referinţe, de valori şi de comportament, pentru a nu adăuga noi dificultăţi membrilor comunităţii gazdă în viaţa lor socială şi profesională.

 Prezenta Declaraţie consideră, pe de altă parte, că asimilarea — adică fenomenul de aculturare a persoanelor în societatea primitoare, prin înlocuirea caracteristicilor originare ale culturii lor cu referinţele, valorile şi formele de comportament ale societăţii gazdă — nu va putea fi, în nici un caz, forţată sau indusă, ea poate fi numai rezultatul unei alegeri libere.

Articolul 5

Prezenta Declaraţie porneşte de la principiul că drepturile tuturor comunităţilor lingvistice sînt egale şi independente de statutul lor juridic sau politic, ca limbă oficială, regională sau minoritară; expresiile „limbă regională” şi „limbă minoritară” nu sînt folosite în prezenta Declaraţie, pentru că se recurge frecvent la acestea pentru a restrînge drepturile unei comunităţi lingvistice, chiar dacă recunoaşterea unei limbi ca minoritară sau regională poate uneori să înlesnească exercitarea anumitor drepturi.

Articolul 6

Prezenta Declaraţie apreciază că o limbă nu poate fi considerată ca specifică unui teritoriu sub pretextul că este limba oficială a statului sau că a fost folosită în mod tradiţional în spaţiul respectiv, în scopuri administrative sau pentru anumite activităţi culturale.

 

Titlul I

Principii generale

Articolul 7

1. Fiecare limbă este expresia unei identităţi colective şi a unei modalităţi distincte de percepere şi descriere a realităţii şi prin urmare ea trebuie să poată beneficia de condiţiile necesare dezvoltării depline în toate domeniile.

2. Fiecare limbă este o realitate constituită colectiv şi ea este pusă la dispoziţia membrilor unei comunităţi ca instrument de coeziune, identificare, comunicare şi expresie creativă în sînul acesteia.

Articolul 8

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul să-şi organizeze şi să-şi administreze propriile resurse în scopul asigurării folosirii propriei limbi în toate domeniile vieţii sociale.

2. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a dispune de mijloacele necesare pentru a asigura transmiterea şi continuitatea limbii sale.

Articolul 9

Orice comunitate are dreptul să-şi codifice, să-şi standardizeze, să-şi ocrotească, să-şi dezvolte şi să-şi promoveze propriul sistem lingvistic, fără interferenţe induse sau forţate.

Articolul 10

1. Toate comunităţile lingvistice sînt egale în drepturi.

2. Prezenta Declaraţie consideră că orice discriminare faţă de o comunitate lingvistică, bazată pe criterii precum gradul de suveranitate politică, situaţia socială, economică etc. sau pe nivelul de codificare, actualizare sau modernizare, care aduc atingere limbii sale, este inadmisibilă.

3. În aplicarea principiului egalităţii vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca această egalitate să fie efectivă.

Articolul 11

Orice comunitate lingvistică are dreptul să dispună de mijloace de traducere în ambele sensuri care să garanteze exercitarea drepturilor conţinute în prezenta Declaraţie.

Articolul 12

1. Orice persoană are dreptul să-şi desfăşoare activităţile publice în propria-i limbă în măsura în care aceasta este şi limba teritoriului său de domiciliu.

2. Orice persoană are dreptul de a-şi folosi limba în sfera personală sau familială.

Articolul 13

1. Orice persoană are dreptul de a învăţa limba teritoriului în care domiciliază.

2. Orice persoană are dreptul să fie poliglotă şi să cunoască şi să folosească limba cea mai potrivită pentru dezvoltarea sa personală sau mobilitatea sa socială, fără a aduce prejudicii garanţiilor stabilite de prezenta Declaraţie în folosirea publică a limbii specifice teritoriului respectiv.

Articolul 14

Prevederile prezentei Declaraţii nu pot fi interpretate sau folosite în detrimentul oricărei alte norme sau practici prevăzută de un regim intern sau internaţional mai favorabil folosirii unei limbi în teritoriul care îi este propriu.

 

Titlul al doilea

Regimul lingvistic general

Secţiunea I

Administraţia publică şi

organismele oficiale

Articolul 15

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul la folosirea limbii sale ca limbă oficială pe propriul său teritoriu.

2. Orice comunitate lingvistică are dreptul ca actele juridice şi administrative, documentele publice şi private şi inscripţionările în registrele publice realizate în limba teritoriului să fie considerate valabile şi efective şi ca nimeni să nu poată pretexta necunoaşterea sa.

Articolul 16

Orice membru al unei comunităţi lingvistice are dreptul de a-şi folosi propria limbă în raporturile sale cu autorităţile publice şi să i se răspundă în această limbă. Acest drept se aplică în egală măsură în relaţiile cu administraţia centrală, teritorială, locală sau suprateritorială cu competenţe pe teritoriul căruia această limbă îi este proprie.

Articolul 17

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a avea la dispoziţie şi de a obţine în limba sa maternă orice document oficial util pe teritoriul căruia această limbă îi este proprie, indiferent dacă aceste documente sînt pe suport de hîrtie, pe suport magnetic sau pe orice alt suport.

2. Toate formularele, modelele sau alte documente administrative emise pe suport de hîrtie, pe suport magnetic sau pe orice alt tip de suport de către administraţia publică trebuie să fie redactate şi puse la dispoziţia publicului în toate limbile teritoriilor acoperite de serviciile însărcinate cu eliberarea lor.

Articolul 18

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a cere ca legile şi celelalte prevederi juridice care o privesc să fie publicate în limba proprie teritoriului lor.

2. Autorităţile publice care au în domeniul lor de acţiune mai mult de o limbă teritorială istorică, au obligaţia să publice toate legile şi prevederile de interes general, în aceste limbi, indiferent dacă vorbitorii acestora înţeleg sau nu alte limbi.

Articolul 19

1. Adunările reprezentanţilor trebuie să adopte ca limbă(-i) oficială(-e) limba sau limbile vorbite istoric în teritoriul pe care îl reprezintă.

2. Acest drept priveşte în mod egal limbile comunităţilor dispersate, vizate de paragraful 4, articolul 1.

Articolul 20

1. Orice persoană are dreptul de a folosi în tribunale, oral sau în scris, limba istoric vorbită pe teritoriul pe care sînt situate acestea. Tribunalele sînt obligate să folosească în procedurile interne limba specifică teritoriului. Dacă sistemul juridic al statului impune ca procedura să continuie în afara teritoriului de origine al justiţiabilului, limba de origine trebuie totuşi menţinută.

2. În toate cazurile, fiecare persoană are dreptul să fie judecată într-o limbă pe care să o poată înţelege şi să o vorbească sau să obţină asistenţa gratuită a unui interpret.

Articolul 21

Orice comunitate lingvistică are dreptul să ceară ca inscripţionările în registrele publice să fie efectuate în limba proprie teritoriului.

Articolul 22

Orice comunitate lingvistică are dreptul să ceară ca orice act notarial sau oficial emis de un notar public să fie redactat în limba proprie teritoriului care este de resortul acestui funcţionar public.

 

Secţiunea II

Învăţămîntul

Articolul 23

1. Învăţămîntul trebuie să contribuie la favorizarea capacităţii de liberă exprimare lingvistică şi culturală a comunităţii lingvistice în teritoriul în care se desfăşoară.

2. Învăţămîntul trebuie să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea limbii vorbite de către comunitatea lingvistică din teritoriul în care se desfăşoară.

3. Învăţămîntul trebuie să servească întotdeauna diversitatea lingvistică şi culturală şi să favorizeze stabilirea unor relaţii armonioase între diferitele comunităţi lingvistice ale întregii lumi.

4. Ţinînd cont de cele de mai sus, orice persoană are dreptul să înveţe limba pe care o doreşte.

Articolul 24

Orice comunitate lingvistică are dreptul să decidă gradul în care limba sa să fie prezentă, ca limbă de circulaţie sau ca obiect de studiu, la orice nivel de învăţămînt din cadrul teritoriului său: preşcolar, primar, gimnazial, liceal, tehnic şi profesional, universitar, precum şi al formării adulţilor.

Articolul 25

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a dispune de toate resursele umane şi materiale necesare asigurării gradului dorit al prezenţei limbii sale la toate nivelele de învăţămînt din teritoriul său: cadre pregătite corespunzător, metode pedagogice adecvate, manuale, finanţări, spaţii şi echipamente, mijloace tehnice tradiţionale şi tehnologie de vîrf.

Articolul 26

Orice comunitate lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită tuturor membrilor săi să obţină o stăpînire totală a propriei limbi, astfel încît să o poată folosi în toate domeniile de activitate, precum şi la cea mai bună cunoaştere posibilă a oricărei alte limbi pe care doresc să o înveţe.

Articolul 27

Orice comunitate lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită membrilor săi să acumuleze cunoştinţe lingvistice legate de propriile lor tradiţii culturale, cum ar fi limba literară sau de cult, în trecut limbi obişnuite ale comunităţii sale.

Articolul 28

Orice comunitate lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită membrilor săi însuşirea de cunoştinţe aprofundate privind moştenirea lor culturală (istorie şi geografie, literatură etc.), precum şi cea mai înaltă pregătire posibilă privind orice altă cultură pe care doresc să o cunoască.

Articolul 29

1. Orice persoană are dreptul să beneficieze de învăţămînt în limba sa proprie pe teritoriul pe care trăieşte.

2. Acest drept nu exclude dreptul de a accede la cunoaşterea orală sau scrisă a oricărei limbi ce i-ar putea servi ca instrument de comunicare cu celelalte comunităţi lingvistice.

Articolul 30

Limba şi cultura fiecărei comunităţi lingvistice trebuie să fie obiect de studiu şi cercetare la nivel universitar.

 

Secţiunea III

Nume de persoane

Articolul 31

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a-şi păstra şi folosi propriul sistem onomastic în orice domeniu şi orice ocazie.

Articolul 32

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul să folosească toponimicele în limba proprie teritoriului dat, oral sau în scris, în toate domeniile, fie private, publice sau oficiale.

2. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a stabili, de a păstra şi de a revizui toponimia autohtonă. Aceasta nu poate fi nici suprimată, nici deformată sau adaptată în mod arbitrar, nici înlocuită în cazul schimbării conjuncturii politice sau de altă natură.

Articolul 33

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a se denumi în propria limbă. În consecinţă, orice traducere în alte limbi va evita denominările ambigue sau peiorative.

Articolul 34

Orice persoană are dreptul de a-şi folosi antroponimicul în limba sa proprie în toate domeniile şi are dreptul la transcrierea sa fonetică, pe cît de fidelă cu putinţă, într-un alt sistem grafic, dacă este nevoie.

 

Secţiunea IV

Mass-media şi noile tehnologii

Articolul 35

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a decide care să fie gradul prezenţei limbii sale în mediile de comunicare din teritoriul său, fie că este vorba despre media locale şi tradi-ţionale sau despre cele cu o răspîndire mai largă, ori cele care folosesc o tehnologie mai avansată, indiferent de sistemul de distribuţie sau de mijlocul de transmisie folosit.

Articolul 36

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a dispune de toate resursele umane şi materiale necesare pentru a asigura nivelul dorit al prezenţei limbii sale şi al liberei exprimări culturale în mass-media din teritoriul său: personal corespunzător calificat, finanţare, spaţii şi echipamente, mijloace tehnice tradiţionale şi tehnologie de vîrf.

Articolul 37

Orice comunitate lingvistică are dreptul să primească, prin mijloacele de comunicare în masă, informaţii aprofundate despre moştenirea sa culturală (istorie şi geografie, literatură etc), precum şi cel mai înalt nivel de informaţii cu putinţă despre orice altă cultură pe care membrii săi doresc să o cunoască.

Articolul 38

Limbile şi culturile tuturor comunităţilor lingvistice trebuie să aibă parte de un tratament echitabil şi non-discriminatoriu din partea mijloacelor de comunicare din întreaga lume.

Articolul 39

Comunităţile vizate în paragrafele 3 şi 4 ale articolului 1 din prezenta Declaraţie, precum şi grupurile menţionate în paragraful 5 al aceluiaşi articol, au dreptul la o reprezentare echitabilă a limbii lor în mijloacele de comunicare din teritoriul în care sînt stabilite sau unde se deplasează. Exercitarea acestui drept trebuie să fie armonizată cu exercitarea drepturilor celorlalte grupuri sau comunităţi lingvistice din teritoriu.

Articolul 40

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a dispune de echipamente de informatică adaptate sistemului lingvistic propriu, precum şi mijloace şi produse informatice în limba sa, pentru a profita din plin de potenţialul oferit de aceste tehnologii în libera exprimare, în educaţie, comunicaţie, editare, traducere şi, în general, în tratarea informaţiei şi răspîndirea culturii.

 

Secţiunea V

Cultura

Articolul 41

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a-şi folosi limba, de a o păstra şi de a o întări prin toate modalităţile de exprimare culturală.

2. Exercitarea acestui drept trebuie să poată fi dezvoltată deplin fără ca spaţiul comunităţii avute în vedere să fie ocupat în mod hegemonic de o cultură străină.

Articolul 42

Orice comunitate lingvistică are dreptul la dezvoltare deplină în cadrul propriului domeniu cultural.

Articolul 43

Orice comunitate lingvistică are dreptul să acceadă la operele produse în limba sa.

Articolul 44

Orice comunitate lingvistică are dreptul să acceadă la programe interculturale, cu ajutorul difuzării unui nivel informaţional suficient şi prin sprijinul acordat învăţării limbii de către străini sau acelora de traducere, de dublaj, de postsincronizare şi de subtitrare.

Articolul 45

Orice comunitate lingvistică are dreptul să pretindă ca limba proprie teritoriului să ocupe un loc prioritar în cadrul manifestărilor şi serviciilor culturale (biblioteci, videoteci, cinematografe, teatre, muzee, arhive, folclor, industrii culturale şi toate celelalte expresii ale vieţii culturale).

Articolul 46

Orice comunitate lingvistică are dreptul de a-şi ocroti patrimoniul lingvistic şi cultural, inclusiv manifestările sale materiale precum arhivele, operele şi lucrările de artă, realizările arhitecturale şi monumentele istorice sau inscripţiile în propria limbă.

 

Secţiunea VI

Domeniul socio-economic

Articolul 47

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul să stabilească folosirea limbii sale în toate activităţile socio-economice ale teritoriului în care trăieşte.

2. Orice membru al unei comunităţi lingvistice are dreptul să dispună în limba sa de toate resursele necesare desfăşurării activităţii sale profesionale, cum ar fi documentele şi lucrările de referinţă, instrucţiunile de folosire, formularele de toate tipurile, precum şi materiale şi produse informatice.

3. Folosirea altor limbi în acest domeniu nu poate fi pretinsă decît în măsura în care este justificată de natura activităţii profesionale în cauză. În nici un caz, o altă limbă de apariţie mai recentă nu poate restrînge sau suprima folosirea limbii proprii teritoriului.

Articolul 48

1. Pe teritoriul propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul să-şi folosească limba proprie, cu deplină valoare juridică, în toate tipurile de tranzacţii economice, precum cumpărarea sau vînzarea de bunuri sau servicii, operaţiunile bancare, poliţele de asigurare, contractele de muncă şi altele.

2. Nici o clauză din aceste acte private nu poate să excludă sau să limiteze folosirea unei limbi pe propriul teritoriu.

3. Pe teritoriul propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul de a dispune în limba sa de documentele necesare realizării operaţiunilor mai sus menţionate, precum: imprimate, cecuri, contracte, facturi, borderouri, comenzi şi altele.

Articolul 49

Pe teritoriul propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul să-şi folosească limba în orice tip de organizaţii socio-economice, precum sindicatele muncitoreşti sau patronale şi asociaţiile sau breslele profesionale.

Articolul 50

1. Orice comunitate lingvistică are dreptul de a pretinde prezenţa predominantă a limbii sale în publicitate, pe firmele comerciale, pe indicatoare şi, în general, în tot ceea ce reprezintă imaginea ţării.

2. Pe teritoriul propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul de a beneficia, în limba sa proprie, de informaţii complete, orale sau scrise, privind produsele şi serviciile pe care le propun întreprinderile comerciale, aceasta presupunînd atît instrucţiunile de folosire cît şi etichetele, listele de ingrediente, publicitatea, garanţiile şi altele.

3. Toate indicaţiile publice privind securitatea persoanelor trebuie să fie exprimate în limba proprie teritoriului dat în condiţii care să nu fie inferioare celor de care se bucură oricare altă limbă.

Articolul 51

1. Orice persoană are dreptul să folosească limba proprie teritoriului în relaţiile sale cu firmele, întreprinderile comerciale şi organismele private şi să pretindă să i se răspundă în aceeaşi limbă.

2. Orice persoană are dreptul, în calitate de client, consumator sau utilizator, să pretindă să fie informat, oral sau în scris, în limba proprie teritoriului în instituţiile deschise pentru public.

Articolul 52

Orice persoană are dreptul să-şi exercite activităţile profesionale în limba proprie teritoriului, cu excepţia cazului în care funcţiile inerente serviciului pretind folosirea altor limbi, cum este cazul profesorilor de limbi străine, al traducătorilor sau al ghizilor.

 

Dispoziţii adiţionale

Prima

Autorităţile publice, în domeniile lor de activitate, sînt datoare să ia toate măsurile pentru aplicarea drepturilor proclamate în prezenta Declaraţie. Mai precis, vor trebui să fie destinate fonduri internaţionale pentru sprijinirea exercitării drepturilor lingvistice ale comunităţilor care duc lipsă, în mod evident, de resurse. Autorităţile publice, de exemplu, trebuie să acorde ajutorul necesar în codificarea, transcrierea şi predarea limbilor diverselor comunităţi, precum şi în folosirea lor în administraţie.

A doua

Autorităţile publice sînt datoare să vegheze ca autorităţile, organizaţiile şi persoanele în cauză să fie informate în privinţa drepturilor şi a datoriilor ce decurg din prezenta Declaraţie.

A treia

Autorităţile publice trebuie să prevadă, în acord cu legislaţia în vigoare, sancţiunile care să pedepsească violarea drepturilor lingvistice vizate prin prezenta Declaraţie.

 

Dispoziţii finale

Prima

Prezenta Declaraţie propune crearea unui Consiliu al Limbilor în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite îi revine sarcina de a crea acest Consiliu, de a-i defini funcţiile şi de a-i numi membrii. Ţine de asemenea de îndatoririle sale crearea organismului de drept internaţional însărcinat cu apărarea comunităţilor lingvistice în lumina drepturilor recunoscute în prezenta Declaraţie.

A doua

Prezenta Declaraţie propune şi promovează crearea unei Comisii mondiale a drepturilor lingvistice, organism consultativ neoficial, alcătuit din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai altor organizaţii preocupate de problema drepturilor lingvistice.

Barcelona, iunie 1996