FEŢELE EUROPEI
Val d’Aosta — o multitudine de resurse

Anna Maria Traversa

Un şir de imaculate piscuri montane — printre cele mai înalte din Alpi — formate prin mişcări orogenetice pe verticală, o vale centrală aproape plată şi în jurul ei alte văi: aceasta este Val d’Aosta, o regiune intramontană alpină în nord-vestul Italiei, la graniţa cu Franţa şi Elveţia. Cu 30 de milioane de ani în urmă, în era cuaternară, clima s-a răcit în aşa măsură încît s-au format gheţari gigantici. Aceştia au pornit în jos, dinspre munte, prin văile laterale, şi s-au unit într-un unic larg fluviu, o masă de gheaţă alunecînd către Piemont. Aceşti gheţari, înalţi de peste 1000 de metri, s-au dispus în formă de U, largi şi plaţi la poale, dar cu creste din ce în ce mai abrupte pe laturi, atît în văile centrale, cît şi în cele marginale. În urma procesului treptat de încălzire a climei, o cantitate enormă de nisip, pietricele şi bolovani a fost purtată şi abandonată la gura singurului rîu, Dora Baltea, care şerpuieşte prin valea în formă de S, de la izvorul aflat la poalele Mont Blanc-ului, pînă la Pont-St.Martin, la extremitatea Piemontului. În prezent, staţiuni vestite în lumea întreagă au răsărit de-a lungul acestei văi morenice (St.-Vincent, Chatillon, Saint-Pierre, Morgex, Pré-Saint-Didier, La Salle).

Cîmpia. Cîmpia este o panglică centrală de pămînt scăldat în soare, întreruptă icicolo de strîmtori contorsionate. E diferită de munţii dimprejur în multe privinţe: climat, peisaj, habitat şi resurse economice. Ea este divizată în trei zone importante, începînd cu poalele Mont Blancului: valea înaltă, cea mijlocie şi cea joasă. Clima e aici mai blîndă deoarece zăpada şi îngheţul durează mai puţin de patru luni pe an. Aceste condiţii sînt favorabile multor culturi, în bazinele aluvionare şi pe pantele blînde: cereale, viţă de vie, pomi fructiferi şi legume. Merele cultivate în valea înaltă, de exemplu, sînt renumite, iar vinurile din unele localităţi (precum Morgex, Aymavilles, Saint-Pierre, Chambave, Donnas) sînt apreciate de cei mai exigenţi degustători.

Cîmpia este sinonimă cu deschiderea, meşteşugul, comerţul şi turismul de lux, pentru că e punctul de convergenţă al unor importante căi de transport: autostrada naţională, care pe unele porţiuni urmează vechiul drum construit de romani, calea ferată, inaugurată în 1866, şi şoseaua spre Aosta, dată în folosinţă în perioada 1967-1969. Confortul dat de aceste legături facilitează contactul tot mai strîns, transportul rapid şi interacţiunea economică eficientă - care, de altfel, au existat şi înainte, dar acum sînt mult mai bine organizate şi se desfăşoară pe o scară mai largă, începînd cu secolul al XX-lea, cînd primele aşezări industriale au apărut de-a lungul căii ferate. Cîmpia reprezintă doar 4% din suprafaţa Val d’Aostei, dar aici e cea mai mare densitate a populaţiei, împrăştiată în peste 33 de comune.

Oraşul Aosta. În centrul cîmpiei, în chiar inima văii, se află Aosta, cel mai mare oraş şi capitală a regiunii, fosta Augusta Praetoria. Este reşedinţa decizională şi a serviciilor administrative (îndeosebi de la crearea Regiunii Autonome, în 1948), a instituţiilor bancare, a celor mai multe licee şi aşezăminte culturale. Roma Alpilor, cum se numea, a fost fondată în anul 25 î.Ch.; a fost construită după un plan geometric riguros, pe teritoriul unei tabere romane, iar numărul mare de monumente sau ruinele lor mai dau mărturie de grandoarea civilizaţiei romane: Arcul lui Augustus, Poarta Praetoriană, teatrul, amfiteatrul, băile termale, forumul, meterezele şi Turnul Pailleron. S-au păstrat edificii din perioade istorice succesive: turnuri medievale (Fromage, Lepreux, Bramafam, Seigneurs de la Porte Saint-Ours), vechile case burgheze, muzee (mai ales Muzeul de Arheologie) şi cîteva dintre monumentele cele mai bogate, evocatoare ale creştinătăţii, Catedrala şi Biserica Saint-Ours, cu ale lor colecţii inestimabile.

Aosta este, de asemenea, un oraş industrial cu 40.000 de locuitori; el adăposteşte aproximativ o treime din populaţia Val d’Aostei, în special după dezvoltarea industrială de excepţie de la începutul secolului XX, care a antrenat valuri de imigranţi, precum şi dezvoltarea unor aşezări urbane destul de armonioase care au înflorit în jurul vechii structuri romane. Puţin cîte puţin, a crescut interesul comercial, industria metalurgică a intrat în declin, lăsînd loc marilor afaceri. Aosta este bine deservită de toate tipurile de transport - există un aeroport internaţional care în curînd va fi deschis şi traficului comercial. Din vremuri îndepărtate, Aosta a fost o importantă intersecţie, un veritabil nod rutier pe drumul către cele mai mari oraşe ale Italiei, dar şi înspre localităţi din străinătate. Deja de 30 de ani, oraşul se află la convergenţa celor mai importante autostrăzi dinspre Mont Blanc cu tunelurile rutiere Gran San Bernardo, fiind un punct de legătură strategică vitală între centrul Europei şi Mediterană. Sînt găzduite aici evenimente culturale remarcabile. Pe scurt, Aosta are tot ce-i trebuie pentru a face faţă competiţiei europene.

Munţii. Munţii - a doua caracteristică importantă a regiunii - se ridică deasupra cîmpiei, acoperind 96% din suprafaţa totală a regiunii.

Piscurile alpine abrupte înconjoară cîmpia, dînd o senzaţie de linişte peisajului punctat de 14 văi largi, mai mult sau mai puţin adînci, bazine verzi scăldate în soare. Multe rîuri îşi au izvorul în gheţarii imenşi care au alimentat Dora Baltea dintr-un grup de văi laterale, atît de pe pantele dinspre nord cît şi de pe cele dinspre sudvest, mai expuse la soare (părţile adret şi envers, cum le spun localnicii).

Vreo 41 de comune, destul de inegal populate, sînt risipite în munţi; aici condiţiile de muncă şi de viaţă diferă foarte mult, depinzînd de structura teritoriului, de fermele şi de existenţa aşezărilor permanente, de facilităţile turismului, de sport şi de dezvoltarea legăturilor rutiere. Zona montană este alcătuită din două părţi: munţii înalţi, cu renumitele lor vîrfuri, cunoscute în întreaga lume (Mont Blanc, Monte Rosa, Monte Cervino, Gran Paradiso) şi munţii de altitudine mijlocie, cuprinsă între 600 şi 1200 de metri.

Principalele etape ale evoluţiei istorice

Teritoriul Val d’Aostei a fost populat încă din neolitic, după retragerea gheţarilor. A fost din belşug binecuvîntat cu preţioase comori arheologice (cavouri, topoare, brăţări, cuţite şi catarame, multe dintre acestea găsite în cantonul Valais din Elveţia). Trecătorile montane Gran San Bernardo şi Piccolo San Bernardo erau folosite încă din neolitic. Celţii le-au străbătut cu mult timp în urmă pentru a se stabili în Val d’Aosta, alături de băştinaşii liguri.

Există dovezi ale acestui amestec al primilor locuitori celto-liguri, salassi, în texte ale vechilor scriitori romani Strabo şi Dio Cassius.

Pecetea romanilor. Trecătorile montane dintre Italia şi Galia prezentau un deosebit interes pentru romanii care doreau să deţină controlul zonei. După ce i-au înfrînt pe salassi, romanii s-au stabilit definitiv în Val d’Aosta, în anul 25 î.Ch. Ei au pus bazele Augustei Praetoria, devenită popasul de noapte în drumul spre Roma, Milano, Strasbourg şi Lyon, capitala, pe atunci, a Galiei. Au folosit trecătorile Gran San Bernardo şi Piccolo San Bernardo care, astfel, au căpătat şi o funcţie militară şi politică. Vestigiile romane sînt spectaculoase în Aosta, ca şi la Pont-St.Martin (un pod roman perfect conservat), Donnas (un arc tăiat în piatră, de 20 de metri înălţime), Bard (înalte ziduri de susţinere care încă mai dăinuie) şi la Pondel (un pod cu apeduct la intrarea în Valea Cogne).

Regatul franco-burgund. După căderea Imperiului Roman, în secolul V, Val d’Aosta a avut de îndurat mai multe invazii ale barbarilor (ostrogoţii, lombarzii, francii şi burgunzii). Definitivarea destinului lingvistic şi etnic al Val d’Aostei a fost pecetluită în anul 575, cînd lombarzii au cedat regiunea regatului de Burgundia, care corespundea mai mult sau mai puţin cu regiunile lingvistice franco-provensale. Era perioada în care structurile embrionare ale neo-latinei prindeau contur în Europa de Vest, odată cu declinul treptat al latinei, iar Val d’Aosta a început să stabilească o serie de contacte cu procesul cultural şi lingvistic al elveţienilor vorbitori de franceză, dar şi cu al celor din zona Savoia şi Lyon. „Influenţa etnică, lingvistică, juridică, socială şi religioasă a franco-burgunzilor a fost decisivă; ea a constituit baza grupului etnic alpin şi a civilizaţiei din Val d’Aosta” (Lin Colliard). Locuitorii văii au asimilat în consecinţă formele lingvistice mai apropiate de limba lor, franceza devenind limba văii şi a locuitorilor acesteia.

Casa de Savoia. Destinul regiunii a intrat într-o altă fază importantă în anul 1000 cînd, după fărîmiţarea Burgundiei în mici domenii feudale, Val d’Aosta a devenit un comitat stăpînit de Humbert-aux-Blanches-Mains, conte de Aosta, din dinastia conţilor de Savoia. Timp de aproape nouă secole, Casa de Savoia va fi legată de istoria acestui mic teritoriu alpin. În 1191, contele Thomas I a acordat drepturi cetăţeneşti sau diverse scutiri locuitorilor oraşului Aosta, dar şi altor comunităţi din regiune, pe baza unui pact bilateral numit Carta Drepturilor Cetăţeneşti. Aceasta recunoştea şi menţinea libertăţile din zonă şi îi proteja pe locuitorii săi, care la rîndul lor ofereau în schimb sprijin militar şi financiar. La începutul secolului al XV-lea, s-au înregistrat tentative de uniformizare a condiţiilor legale şi administrative ale statelor de Savoia, dar locuitorii Val d’Aostei au refuzat să aplice Statuta Sabaudiae iniţiată de ducele de Savoia, deoarece prevederile acestui act le restrîngeau privilegiile şi jurisdicţia.

Instituţiile din Val d’Aosta

S-ar putea afirma că originile formelor de guvernămînt actuale ale Val d’Aostei îşi au rădăcinile în Evul Mediu. Exista în acel timp un excelent aparat administrativ şi juridic care le permitea locuitorilor Val d’Aostei să-şi rezolve diversele probleme ale vieţii de zi cu zi. Instituţiile create sprijineau relaţiile dintre guvernul savoiard şi administraţia locală. Contele de Savoia avea un reprezentant în Aosta, Vicontele (sau Bailli), de care depindeau toţi ceilalţi nobili şi Adunarea celor Trei Stări. Aceasta a luat fiinţă în anul 1536, ca rezultat al voinţei politice locale. Era un aparat format din 25 de membri, care combina puterea politică cu cea administrativă şi cu cea judecătorească şi care va funcţiona ca un adevărat organ de guvernămînt pînă în secolul al XVIII-lea, fiind singura instituţie abilitată să ratifice edicte ale suveranităţii Ducatului d’Aosta, să desemneze oficiali în funcţie în diferite sectoare şi să colaboreze cu Secretariatul Stărilor. Justiţia la cel mai înalt nivel era aplicată direct de Suveran cînd venea la Aosta pentru aşa-numitele Audieri Generale, prilej cu care, în catedrală, se reînnoiau jurămintele de respectare şi apărare a drepturilor cetăţeneşti, garantate pentru prima oară în 1191. În secolul al XVI-lea (1536), Stările Generale s-au instituit în calitate de consiliu şi au desemnat un aparat legislativ cu putere absolută, Consiliul Clericilor. O aşa-numită „Curte a Înţelepţilor” răspundea în general de problemele privind justiţia.

Legea în Val d’Aosta

În secolul al XVI-lea, Val d’Aostei şi-a sistematizat legile - care erau pînă atunci transmise sub formă orală - în 4262 de articole. Acestea îşi trăgeau substanţa din legile romane, din cele canonice şi din cele franco-burgunde, ca şi din vechile decizii ale strămoşilor. Acest codice, numit Coutumier, este echivalentul unui cod civil şi penal. „Acest cod al Val d’Aostei demonstrează gradul de maturitate politică şi civică pe care îl dobîndiseră locuitorii acestei regiuni” (Lin Colliard). Timp de mai multe secole, guvernul local i-a oferit Suveranului o sumă de bani sub forma unei donaţii, perioadă în care, conform Cartei Drepturilor Cetăţeneşti, Casa de Savoia nu a mai putut să impună în mod arbitrar taxe locuitorilor Val d’Aostei. Această pretenţie a devenit împovărătoare şi obligatorie pe măsură ce tendinţele centralizatoare ale Ducatului de Savoia faţă de locuitorii văii au fost tot mai evidente.

Limba regiunii

Declinul lent şi transformările pe care le suferea limba latină în vestul Europei, precum şi folosirea frecventă a francezei de către nobili şi cler în Ducatul d’Aosta, l-au determinat pe Ducele de Savoia să decreteze o ordonanţă, în anul 1561, conform căreia documentele urmau să fie redactate în limba franceză. Acest principiu a fost reafirmat în anul 1578, pentru că locuitorii Val d’Aostei „sînt, prin obiceiuri, starea şi diversitatea limbii, diferiţi faţă de alţii”. Prin urmare, pentru ei era necesar să se publice „edictele şi ordinele în expresii şi cuvinte franţuzeşti şi nu italiene, ca urmare a privilegiilor amintite.”

Spiritul intra-montan. Acest concept — sinteză a idealurilor Val d’Aostei şi a regiunilor înconjurătoare — formulat de Episcopul de Aosta, Monseniorul Bailly, constituie răspunsul bisericii din vale (cu vechi şi strînse legături cu biserica galică ) la pretenţiile trimisului Vaticanului la Torino, în 1661. Ca urmare a faptului că Papa considera Dioceza de Aosta ca făcînd parte, atît geografic cît şi ecleziastic, din Italia, acesta a pretins enoriaşilor un impozit. Monseniorul Bailly a susţinut că Ducatul de Aosta „est provincia separata ab aliis provinciis principis nostris”, situată „no citra neque ultra montes sed intra montes” (este o provincie separată de celelalte principale provincii, situată nu dincolo de munţi, ci între munţi). Aceste principii geografice şi legale sînt foarte clare şi se va face din nou referire la ele în secolul al XVIII-lea, prin Secretarul celor Trei Stări, Jean-Baptiste de Tillier (1678-1744), care nota: „Aceasta (Val d’Aosta) nu trebuie considerată ca făcînd parte din nici una dintre acele (provincii) ce fac parte din Italia, Piemont sau Savoia, ci ca un stat intra-montan, cu totul separat şi independent în problemele seculare şi judiciare, guvernat de legi scrise, obiceiuri şi datini specifice, datorînd totuşi supunere Coroanei Regale de Savoia.” Această declaraţie, baza statutului special al Val d’Aostei, subliniază mai mult decît orice atitudinea Bisericii, faţă de care locuitorii văii şi-au declarat întotdeauna loialitatea. De-a lungul secolelor, Biserica a jucat un rol cheie în apărarea autonomiei culturale şi lingvistice a acestei regiuni şi a integrităţii sale teritoriale şi guvernamentale.

Legăturile slăbesc. Pentru regiunea Val d’Aostei, secolul al XVII-lea a însemnat o perioadă de criză. În 1630, ciuma bubonică a decimat populaţia. În lupta sa împotriva Casei de Savoia, Franţa a invadat teritoriul Val d’Aostei în anul 1691 şi apoi în anul 1704. În 1720, Ducele de Savoia a devenit Rege al Sardiniei şi a accelerat planurile de centralizare, îndreptîndu-şi atenţia către partea italiană. Pretenţiile de „donaţii” au devenit mult mai imperative, ele fiind o condiţie căreia i se subordona respectarea vechilor instituţii ale Văii. La sfîrşitul secolului al XVIIIlea, regele Sardiniei, Charles-Emmanuel III, a refuzat să mai respecte libertăţile locuitorilor Văii, ignorînd valoarea instituţiilor regionale şi subminîndu-i statutul autonom. Dar locuitorii s-au menţinut în spiritul şi-n idealul autonomiei şi treptat au început să se apere, mai ales din punct de vedere etnic şi lingvistic.

Clerul şi educaţia. Clerul din Val d’Aosta a încurajat educaţia populaţiei încă de la începuturi şi a iniţiat înfiinţarea de şcoli în multe cătune, chiar şi în vîrf de munte. Timp de multe secole, numărul şcolilor rurale din cătune a continuat să crească. Ele se aflau sub autoritatea preotului paroh, şi tot el servea uneori ca învăţător. ţăranii, convinşi de valoarea culturii, au contribuit nemijlocit la conducerea acestor şcoli, în care învăţau aceeaşi franceză pe care preotul o folosea în timpul predicilor.

Secolul al XIX-lea, un timp al schimbărilor. În 1860, Val d’Aosta s-a separat de Savoia, care a fost anexată Franţei, şi şi-a pierdut o parte din moştenirea culturală şi etnică. În anul următor, 1861, cînd a fost proclamat regatul Italiei, Valea a devenit un simplu district al provinciei Torino. Diferenţa dintre autonomia cu care această provincie era obişnuită şi centralismul italian a devenit imediat foarte evidentă.

Luptele pentru autonomie. Locuitorii Văii au reacţionat imediat la încercările de centralizare a puterii în mîinile statului italian; au luat fiinţă numeroase asociaţii (cum ar fi Liga Val d’Aostei pentru protejarea limbii franceze, fondată în anul 1909), iar revendicările lingvistice s-au alăturat celor administrative.

În anul 1922, opt mii de familii au semnat un document prin care cereau protejarea limbii franceze, dar represiunea fascistă a încercat eradicarea aspiraţiilor legitime de autonomie ale locuitorilor regiunii. În 1925, o mişcare pentru acţiune regională, Tînăra Val d’Aosta, s-a ridicat în apărarea valorilor morale, sociale şi economice ale populaţiei din zonă şi şi-a exprimat sprijinul pentru ideea esenţială potrivit căreia libertatea lingvistică nu poate exista decît în condiţiile unei libertăţi politice şi administrative.

Autonomia. Imediat după prăbuşirea fascismului, în 1943, — ca urmare a activităţii susţinute a celor care credeau cu tărie în recîştigarea libertăţilor pentru oamenii din Val d’Aosta, ca urmare a luptei pentru libertate şi pentru drepturile geografice, economice şi lingvistice specifice, care fuseseră anterior recunoscute de statul italian —, a fost redactat un Statut Special definitiv, la 26 februarie 1948. Acesta a fost adoptat de către Adunarea Constituantă a Republicii Italiene, conform Constituţiei Republicii, Articolul 6, care stipulează: „Republica protejează minorităţile lingvistice prin dispoziţii speciale.” Prin urmare, Val d’Aosta se bucura simultan atît de o autonomie legislativă, menţionată în cadrul legilor Statului, cît şi de integrare, determinată, de la caz la caz, pe baza legilor Statului. În unele domenii, puterea legislativă are întîietate în faţa competenţei regionale. Un comitet coordonator exercită controlul Statului asupra activităţii din regiune. Este necesar acordul Statului pentru unele dispoziţii privind existenţa legilor administrative (de exemplu, aplicarea legii bilingvismului în toate şcolile şi adaptarea programelor şcolare la situaţia locală, art. 39 şi art. 40).

Organele guvernamentale ale regiunii. Consiliul Văii, constituit din 35 de consilieri aleşi prin sufragiu universal, deţine puterea legislativă. Preşedintele Guvernului Regional, care este ales de către Consiliu, are de asemenea toate prerogativele unui prefect.

Guvernul Regional, format din opt asesori numiţi de Preşedinte şi aprobaţi de Consiliul Văii, deţine puterea executivă, alături de Preşedinte.

Recunoaşterea oficială a drepturilor lingvistice. Dreptul locuitorilor din Val d’Aosta de a folosi limba franceză şi de a beneficia de educaţie bilingvă este recunoscut prin trei articole de bază ale Statutului Special. Primul dintre acestea, articolul 38, aşează limba franceză pe poziţii egale cu cea italiană. Actele publice pot fi scrise în oricare dintre aceste limbi, cu excepţia dispoziţiilor cu valoare de lege, care trebuie scrise în italiană. Întrucît ambele limbi sînt considerate oficiale, trebuie să se aloce timp egal învăţămîntului în fiecare limbă, la toate nivelurile, de la grădiniţă pînă la învăţămîntul universitar (art.39). Alţi factori importanţi pentru educaţia bilingvă în regiune includ posibilitatea folosirii limbii franceze şi în învăţămîntul profesional al subiecţilor şi, în sfîrşit, dreptul de a adapta conţinutul, metodele şi programele de învăţămînt ale Statului la cerinţele sociale, lingvistice şi culturale ale regiunii. Pînă acum, aceste criterii educaţionale au fost aplicate cu succes în grădiniţe şi în şcoli primare. Au fost de asemenea experimentate în ciclul gimnazial şi la nivel universitar. Folosirea limbii franceze ca bază de studiu este o condiţie fundamentală pentru realizarea unui activ şi echilibrat bilingvism.

Adaptarea programelor Statului la cerinţele sociale şi culturale ale regiunii a devenit o condiţie la fel de necesară pentru afirmarea şi întărirea identităţii lingvistice şi culturale a populaţiei Val d’Aostei. O recentă completare (din 1993) a Statutului Special al Val d’Aostei (art. 40), adoptată de către Parlamentul Republicii, permite predarea limbii germane în grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale din cadrul comunităţilor vorbitoare de germană din Upper Lys Valle (comunele: Issime, Gressoney-Saint Jean, GressoneyLa-Trinité). Prin urmare, în aceste şcoli, învăţămîntul este trilingv: în italiană, în franceză şi în germană. Din 1993, învăţămîntul e, de asemenea, multilingv în toate şcolile gimnaziale din regiune (elevi între 12-14 ani), unde se predă şi engleza, pe lîngă franceză şi italiană. Personalul didactic este angajat pe criterii regionale, iar procesul de recrutare este competiţional, incluzînd un test de cunoaştere perfectă a limbii franceze. Testele de bacalaureat pot fi date atît în italiană cît şi în franceză; acest drept e recunoscut de către Curtea Constituţională.

Prin urmare, Statutul Special al Val d’Aostei asigură folosirea limbii franceze pe picior de egalitate cu cea italiană. Întrucît şi pentru alte situaţii constituţionale Statul Italian dispune de un regim bazat pe recunoaşterea comunităţilor lingvistice şi pe posibilitatea folosirii a două limbi în arealul vieţii publice, în Val d’Aosta administraţia regională sau oricare alt cetăţean poate alege să folosească una sau cealaltă limbă (decizia Curţii Constituţionale Italiene nr.156 din 11 decembrie 1969). Aceasta este o situaţie de bilingvism complet.

Pax Lingvis, un proiect european. Ca urmare a unei bogate şi complexe experienţe a educaţiei bilingve şi multilingve, comunitatea din Val d’Aosta simte o nevoie irepresibilă să-şi compare experienţa educaţională cu rezultatele obţinute în acelaşi domeniu de către alte comunităţi şi ţări bilingve şi multilingve din Europa. În acest scop, în aprilie 1993, la cererea asociaţiei internaţionale Le Monde Bilingue, Consiliul Regional al Val d’Aostei a adoptat o lege regională privind demararea unui program purtînd titlul semnificativ: Pax Lingvis.

Acesta este deschis colaborării tuturor europenilor (instituţii de cercetare naţionale, regionale sau locale, politice şi administrative, politicieni, oameni de ştiinţă, profesori etc.) interesaţi de problemele educaţiei multilingve.

Scopul programului este acela de a promova schimbul de experienţă, de a defini şi implementa proiecte de cercetare şi studii, precum şi de a dezvolta o strînsă colaborare, necesară în răspîndirea şi implementarea multilingvismului.

Toate acestea fac parte dintr-o strategie concretă de educaţie, de înţelegere, cooperare şi solidaritate între popoare şi indivizi.

O regiune multilingvă. Spiritul intra-montan al Val d’Aostei, precum şi frecventele contacte dintre această vale şi ţările învecinate au favorizat formarea caracterului său etnic şi lingvistic. De-a lungul secolelor, populaţia văii a avut întotdeauna contacte directe cu francezii, elveţienii şi piemontezii şi, deoarece valea face parte din zona vorbitoare de limbă franceză, populaţia acesteia foloseşte un dialect franco-provensal. Este vorba despre un dialect romanş care are caracteristici fonetice şi structurale apropiate de ambele grupuri dialectale: „oil” şi „oc”. Pînă în secolul trecut, dialectul francoprovensal era răspîndit în Alpii Vestici (Franţa, Elveţia şi regiunea piemonteză a Italiei). Astăzi, în Val d’Aosta, mai mult de 70.000 de persoane vorbesc fluent un dialect avînd un vocabular şi o pronunţie inconsistente. În mare parte e bazat pe cuvinte arhaice sau cu influenţe din vorbirea specifică în Savoia, Valais sau Piemont. În general, limbajul în valea joasă a suferit influenţe piemonteze, în timp ce în valea mai înaltă există multe urme lingvistice de adaptare a cuvintelor franceze. Fenomenele contemporane, precum mobilitatea geografică şi socială, imigrarea masivă şi răspîndirea mass-media nu au prea subminat obiceiurile lingvistice, adînc înrădăcinate în familiile din Val d’Aosta. Dialectul continuă să fie punctul central în jurul căruia se învîrte identitatea populaţiei şi sentimentul de apartenenţă. Trebuie menţionat faptul că persoanele vorbitoare de dialect sînt mai mult concentrate în munţi. Cu toate acestea, sînt vorbitori de dialect şi chiar de piemonteză atît în Aosta cît şi în cîmpie. Comercianţii din regiunea Piemont au introdus dialectul lor în valea centrală, în special între Pont-St.Martin şi Aosta.

Dialectul germanic. În valea de jos, la poalele Muntelui Rosa (orografic, în stînga rîului Dora Baltea), trei comune din Valea Lys formează o insulă germanică, în care se vorbeşte dialectul walser, o minoritate lingvistică în sînul unei alte minorităţi. Este vorba despre comunele Issime, Gressoney-Saint Jean şi Gressoney-La-Trinité, locuite de o colonie de etnie şi limbă germană, ce numără aproximativ 1000 de persoane. Originea acestei colonii datează din secolul al XVIII-lea, cînd unii dintre aceşti colonişti au traversat regiunea muntoasă înaltă Valais şi au coborît coasta italiană a Muntelui Rosa pînă în Val d’Aosta, în timp ce alţii s-au dispersat în Alpii Vestici şi Centrali, de la Monte Rosa la Tirol. Cauzele venirii lor în valea Gressoney nu sînt prea clare. Ajunşi în această regiune, au găsit probabil nelocuite văile Ayas şi Gressoney şi s-au stabilit, pur şi simplu, aici. O altă ipoteză ar fi aceea potrivit căreia Episcopul de Sion, care îşi exercita jurisdicţia în Gressoney, a trimis colonişti din Valais la începutul secolului al XVIII-lea pentru a da cea mai bună folosinţă acestor pămînturi. În orice caz, în valea Ayas, singurele urme germanice se regăsesc în denumirea unor localităţi, în timp ce în valea Lys influenţa germanică este vie şi pregnantă. Idiomul alemanic, sau Tisch, este folosit de grupul Walserisch originar din Valais şi este diferit de la un sat la altul. Dialectul issime (Toitsu) este mai vechi, deoarece migraţia a avut loc înainte; de fapt, cîţiva dintre aceşti locuitori, zidari iscusiţi, au emigrat în Franţa şi n-au prea avut contacte cu vorbitorii de germană. În plus, acolo doar franceza este învăţată în şcoli. Spre deosebire de aceştia, locuitorii din valea Gressoney, la origine ţărani, iar apoi comercianţi de lînă, bumbac, mătase şi pînză, au continuat să menţină contactele cu vorbitorii de germană din Elveţia şi Germania. În această comunitate, ca de altfel oriunde altundeva în Val d’Aosta, şcoala a avut întotdeauna un rol foarte activ în păstrarea limbii materne a locuitorilor. Cei din comuna Gaby, situată între Issime şi Gressoney-St Jean, au vrut să păstreze tradiţia francezei; ei au vorbit întotdeauna franceza sau idiomul romanş. Totuşi, în cîteva mici văi alăturate comunei Gaby, spre nord, se pot întîlni încă denumiri germane. Pe deasupra, grupul walser a reuşit să-şi păstreze tradiţiile şi folclorul, precum şi influenţele din arhitectura germană, datorită Elveţiei şi Tirolului. Legea constituţională (nr.2 din 23 septembrie 1992, art.2, menţionat mai sus) a introdus un articol - nr.40 - , în Statutul Val d’Aostei, confom căruia „Populaţia vorbitoare de germană din comunele din Valea Lys, menţionată de legea regională, are dreptul să-şi protejeze carcteristicile şi tradiţiile culturale şi lingvistice. Populaţiei la care ne-am referit în primul paragraf i se garantează predarea în limba germană în şcoli, aceasta constituind o necesitate de adaptare la nevoile locale.” Recent a fost înfiinţat un organism subordonat autorităţii publice, Communauté de Montagne no.8, care are funcţii administrative, organizatorice şi operaţionale pentru cele trei comune; el răspunde de dezvoltarea economică şi socială a zonei.

Limba franceză: perspectiva istorică. Începînd cu perioada galo-romană, locuitorii regiunii au vorbit limba latină vulgară, din care a derivat limba romanică. În secolul al VI-lea, Val d’Aosta a fost inclusă în Regatul Franc al Burgundiei, fapt care a sporit influenţa lingvistică a variantei nordice a vechii limbi galice. În secolul al IX-lea, franco-provensala, un amestec de franceză veche şi provensală, s-a afirmat, şi apoi a ajuns în contact cu dialectul oil care s-a răspîndit în paralel cu creşterea expansiunii dinastiei capeţiene, în secolul al XII-lea. Franciana a devenit dominantă şi, întinzîndu-se peste Alpi, a pătruns în statul Savoia şi, în consecinţă, şi în regiunea vasală, Val d’Aosta. Actele oficiale erau întotdeauna redactate în latină, pe cînd franceza se răspîndea în rîndul nobililor şi trubadurilor. Un rol deosebit în promovarea limbii franceze l-au avut clericii, în vreme ce populaţia vorbea în dialect. În secolul al XIV-lea, locuitorii Val d’Aostei au început să înveţe imnuri religioase în limba franceză, pe care le alternau cu cîntece tradiţionale în latină. În anul 1561, oficialităţile franceze au înlocuit latina din toate actele publice (prin Edictul lui EmmanuelPhilibert, duce de Savoia, care urma Ordonanţei instituite de Francisc I., din 1539).

Bilingvismul franceză-dialect franco-provensal a dăinuit în Val d’Aosta pînă în secolul al XIX-lea. Odată cu unificarea italiană din 1861, încercările de „italienizare” au fost legate de pretenţiile lingvistice care aveau să se transforme în pretenţii politice şi administrative după primul război mondial. Locuitorii au acceptat impunerea limbii italiene dar au cerut protejarea tradiţiilor lor şi dreptul de folosire a limbii materne franceza. În 1897, limba franceză a dispărut din tribunale, şi, după numeroase schimbări succesive, restricţii şi interdicţii, ea aproape că a dispărut şi din învăţămînt.

Momentul de cotitură a survenit în 1884, odată cu crearea primei şcoli bilingve. Acest pas s-a bazat pe decizia prefectului, care a hotărît că planificările şcolilor primare ar trebui împărţite în două părţi egale, destinate atît studiului în limba franceză cît şi celui în limba italiană.

Regimul fascist a interzis folosirea limbii franceze, la începutul secolului al XX-lea, şi a încercat să promoveze imigrarea în vale a vorbitorilor de limbă italiană, precum şi emigrarea vorbitorilor de limba franceză în afara Val d’Aostei. Centralizarea politică şi administrativă a condus la o încercare de asimilare a minorităţilor lingvistice, în diverse domenii: toponimiile franceze, limba autorităţii ecleziastice, toate nivelele de învăţămînt, ziare, reviste şi epitafuri pe monumentele funerare. Oricum, în ciuda acestor lupte, a italienizării forţate, a conflictelor culturale şi sociale şi a tot felul de alte atacuri, folosirea limbii franceze a continuat în toate arealele: şcoli, biserici, în viaţa publică, în cea cotidiană. Limba franceză s-a răspîndit în teritoriu; aproape toată lumea, cu excepţia cîtorva imigranţi, cunoaşte şi vorbeşte fluent franceza. Aproape toţi locuitorii Val d’Aostei consideră folosirea limbii franceze ca fiind o moştenire de tradiţie şi istorie şi o situaţie extrem de norocoasă, întrucît aceasta permite nu doar un contact uşor cu vechile neamuri - francezii şi elveţienii -, dar ea va constitui şi un important atu pentru a se putea trăi în Europa, în viitor, ca şi pentru promovarea integrării cetăţenilor non-EU, vorbitori de limba franceză. Trebuie menţionat, de asemenea, faptul că Regiunea Autonomă este sensibilă la nevoia de deschidere a Văii către relaţiile internaţionale, motiv pentru care aceasta participă la iniţiative precum „Communauté de travail des Alpes Occidentales” şi Comitetul Regiunilor Europei.

Folosirea limbii franceze. Iată domeniile de competenţă, scrise şi orale:

— învăţămînt preşcolar, învăţămînt primar, gimnazial, liceal: folosită de cei mai mulţi dintre directori, profesori şi personal administrativ;

— administraţie publică: folosită de membrii conducerii regionale, de cei mai mulţi dintre consilierii regionali şi de o bună parte dintre oficiali;

— presă: în Aosta apare un cotidian numit Le Peuple Valdotain — organ de informare a mişcării autonomiste Union Valdotaine - şi se poate cumpăra ziarul imigranţilor din Val d’Aosta, chiar la Paris, La Vallée d’Aosta. Aici se pot procura cele mai importante cotidiene şi săptămînale din Franţa şi din Elveţia; sînt de asemenea publicate articole în franceză în cele mai mari săptămînale din Val d’Aosta, La Valle Notitzie şi Le Moniteur, Il Corriere della Valle şi Il Corsivo;

— radio: cîteva programe săptămînale; ştiri cotidiene în limba franceză;

— televiziune: Legea nr. 103 din 14 aprilie 1975 a cerut companiilor concesionare de televiziune să programeze emisiuni în limba franceză. Programele televiziunii RAI-3 regională, pentru Val d’Aosta, alocă cel puţin un spaţiu pe săptămînă, în franceză, deja de mulţi ani: reportaje în limba franceză în cadrul ştirilor de seară, pe RAI-3, staţia locală;

— viaţa socială: în relaţiile dintre locuitorii „băştinaşi” şi în cadrul familiilor bilingve, italo-franceze, dar şi în sectoarele comerciale şi turistice;

—  activitatea comercială: folosită în special de către membrii grupurilor autonomiste, în timpul sesiunilor Consiliului Regional, ale consiliilor comunale, în discursuri şi mitinguri electorale;

— activitatea culturală: congrese, expoziţii, prezentări de carte, teatre, cîntece corale, conferinţe.

Folosirea franco-provensalei. Locuitorii Val d’Aostei vorbesc francoprovensala (este vorba în principal de o competenţă orală) în următoarele domenii:

—  în învăţămîntul preşcolar, în învăţămîntul primar şi gimnazial: profesorii şi elevii, familiile şi şcoala colaborează în a revela copiilor valorile limbii lor;

—  administraţie publică: membrii Guvernului şi, în general, oficialii originari din Val d’Aosta;

—  radio şi televiziune: în timpul programelor avînd ca temă cele mai răspîndite aspecte ale tradiţiilor locale populare, precum şi cele religioase şi culturale - cîntece, poezii, teatru;

—  viaţa socială: relaţiile dintre oameni, în special în zonele rurale - francoprovensala în partea de sus şi de mijloc a Văii; în partea de jos a văii centrale, piemonteza coexistă cu franco-provensala;

—  activităţi culturale: cercetarea şi concursurile de vorbire etnologică sînt organizate în fiecare an în diferite tipuri de şcoli; franco-provensala se bucură, de asemenea, de un loc important în cadrul evenimentelor artistice, inclusiv teatrul popular, şi mai ales în concursurile corale la nivel regional.

Folosirea dialectelor titsch şi toitschu. În Valea Gressoney, unde se vorbeşte germana, grupul walser se exprimă în limbajul local (oral şi în scris) în următoarele domenii:

—   în învăţămîntul preşcolar, în şcoli primare şi gimnaziale: profesorii nativi şi elevii. O oră de germană pe săptămînă este predată tuturor elevilor;

—  în administraţia publică: în consiliul orăşenesc;

—  în viaţa socială: în relaţiile dintre nativi, în sectoarele comercial şi turistic;

—  în activităţile culturale: conferinţe, concerte, festivaluri.

Folosirea limbii italiene. Limba italiană a fost vorbită de toţi locuitorii din Val d’Aosta timp de 60 de ani, ca urmare a industrializării regiunii, a imigrării masive a muncitorilor şi a aducerii de oficiali ai Statului din regiunile unde se vorbea italiana. Un alt factor de răspîndire a limbii italiene este creşterea numărului de căsătorii mixte. În această situaţie, membrul italian al familiei îşi păstrează deseori limba natală, dar îi este simplu să înveţe franco-provensala şi franceza vorbită de partenerul de viaţă. Dacă familia conţine şi vorbitori vîrstnici de franceză, acest fapt promovează bilingvismul şi, cîteodată, chiar trilingvismul, la copii. Preoţii celebrează în mod curent slujba în biserici atît în italiană cît şi în franceză, mai ales în unele sate, pe cînd cea mai mare parte a imnurilor se cîntă în franceză. Locuitorii din Gressoney, cu vechi tradiţii catolice, încă de la stabilirea lor în Val d’Aosta, dinainte de Reformă, asistă întotdeauna la messa în limba germană, conform tradiţiei din Vale, care a dăinuit pînă la începutul secolului XX. Mai apoi, preoţii au început să prefere limba italiană. Cu ocazia prezentării unei cărţi de cîntece unor familii, în anul 1992, s-a celebrat o mare slujbă ecumenică, multilingvă, în biserica din Issime, în franceză, germană şi în dialect germanic.

Bilingvismul şi şcolile. Natura specială a sistemului şcolar din Val d’Aosta este strîns legată de folosirea şi protejarea limbii franceze.

Regiunea are două tipuri de competenţă legislativă în ce priveşte sistemul şcolar: primară sau privind exclusiv instrucţia tehnică şi profesională; integrarea şi aplicarea legilor Statului la învăţămîntul preşcolar, primar şi gimnazial, incluzînd institutele şi liceele de artă.

Obiectivul educaţiei bilingve este acela de a conferi limbii franceze o funcţie capitală în definirea identităţii etnice şi lingvistice a populaţiei din Val d’Aosta. Diferitele nivele de şcolarizare au obiective diferite, dar scopul este unic. De la învăţămîntul preşcolar şi pînă la cel mai înalt nivel educaţional, egalitatea dintre cele două limbi este esenţială şi planificată. Pe durata învăţămîntului preşcolar, însuşirea celor două limbi se face oral, simultan şi paralel.

În şcolile primare, cele două limbi se învaţă prin scris şi citit. E de o importanţă fundamentală ca toţi elevii să fie capabili să-şi aprofundeze experienţa propriului mediu încojurător şi să dezvolte relaţii interpersonale şi sociale, cunoştinţe logice, ştiinţifice şi istorice, să-şi îmbogăţească cunoaşterea structurilor logice ale limbajului propriu, direcţia evoluţiei sale în timp, valoarea originilor şi a legăturilor culturale, şi toate acestea pentru a fi demni de moştenirea culturală a Val d’Aostei şi pentru a o putea afirma în faţa tuturor vorbitorilor de franceză şi a lumii europene.

În învăţămîntul gimnazial şi în formele superioare de învăţămînt se adîncesc studiile privind istoria, cultura, societatea şi economia Val d’Aostei.

Cultura bilingvă. Legea regională nr. 89, din 21 decembrie 1993, reglementează iniţiativele şi acţiunile de promovare a culturii şi ştiinţei din Val d’Aosta. Primul articol stipulează: „cu scopul de a încuraja dezvoltarea culturală a oamenilor din Val d’Aosta, regiunea va trebui să producă ad-hoc iniţiative şi acţiuni în acord cu modalităţile şi limitele propuse de pezenta lege şi în respectul bilingvismului prezent în Val d’Aosta.”

Iniţiativele ce vor fi propuse se adoptă după deliberarea guvernului regional şi se aplică de Autoritatea Publică Educaţională, şi acestea sînt:

— organizarea de congrese, colocvii, seminarii, conferinţe şi dezbateri;

— promovarea de bilanţuri, cercetări, studii şi alte iniţiative culturale, ştiinţifice, pedagogice şi etnografice;

— promovarea şi răspîndirea franco-provensalei şi a dialectului walserisch ;

— organizarea şi promovarea unor programe, proiecte şi activităţi pentru a sprijini educaţia bilingvă, săptămîni de schi şi alte activităţi extra-curriculare menite să îmbunătăţească cunoaşterea situaţiei culturale, geografice, economice şi sociale a regiunii;

— organizarea unor serii de evenimente, de obicei ca parte a unor „sesiuni culturale” şi presupunînd o varietate de spectacole de teatru, muzică, cinema şi dans.(art.2)

Asociaţii şi instituţii recunoscute de Legea Regională

Există multe astfel de instituţii, care sînt foarte active şi funcţionează pentru a proteja tradiţiile, cultura şi pentru a răspîndi limba franceză şi dialectele:

— SERVICES CULTURELS, în subordinea Autorităţii Educaţiei Publice;

— BUREAU RÉGIONAL POUR L’ÉTHNOLOGIE ET LA LINGUISTIQUE: promovează, dezvoltă şi coordonează cercetări etnografice şi lingvistice pe teritoriul Val d’Aostei;

— ACADÉMIE DE SAINT-ANSELME: protejează tradiţiile religioase şi civile precum şi moştenirea lingvistică şi culturală din teritoriu;

— ASSOCIATION VALDOTAINE DES ARCHIVES SONORES: colectează toate înregistrările sonore referitoare la situaţia din Val d’Aosta;

— CENTRE D’ÉTUDES FRANCO-PROVENÇALES: promovează studierea şi cercetarea dialectelor vorbite în Vale, precum şi etnologia Văii d’Aosta; elaborează un atlas al dialectelor. În fiecare an, Centrul organizează o competiţie şcolară pe tema dialectelor (Concursul Cerlogne), în colaborare cu Autoritatea Educaţiei Publice, cu scopul de a păstra cu grijă şi de a promova folosirea franco-provensalei; promovează cercetarea documentelor etnografice şi lingvistice şi îi încurajează pe educatori în ajutorul pe care aceştia îl dau elevilor pentru însuşirea unei înţelegeri mai depline a situaţiei lingvistice din Val d’Aosta, prin activităţi interdisciplinare cum ar fi studiul în teritoriu şi alcătuirea arhivelor;

—  CENTRE D’ÉTUDES ET DE CULTURE WALSER DE LA VALLÉE D’AOSTE: promovează cercetarea, conservarea şi răspîndirea dialectului walser ;

—  FÉDÉRATION VALDOTAINE DU THÉÂTRE POPULAIRE: promovează şi răspîndeşte activitatea teatrală ca mijloc de exprimare culturală populară;

—  INSTITUT VALDOTAIN DE LA CULTURE: promovează cunoaşterea şi mai aprofundată a dezvoltării civilizaţiei din Val d’Aosta;

—   SOCIÉTÉ DE LA FLORE VALDOTAINE: studiază şi răspîndeşte cunoştinţe despre ştiinţele naturii şi geografia fizică, apără şi conservă mediul înconjurător şi peisajul rural;

—   SOCIÉTÉ VALDOTAINE DE PRÉHISTOIRE ET D’ARCHÉOLOGIE: cercetează, studiază, conservă şi înfrumuseţează monumentele preistorice şi protoistorice din Val d’Aosta;

—INSTITUT HISTORIQUE DE LA RÉSISTANCE EN VALLÉE D’AOSTE: încearcă să adune documentele cele mai complete cu putinţă privind mişcarea de rezistenţă din Val d’Aosta, promovînd cunoaşterea şi studierea acestui fenomen prin intermediul cercetării, al publicaţiilor, al congreselor şi al altor iniţiative. □

BIBLIOGRAFIE

R. Barbagallo, La Regione Valle d’Aosta, Milano, 1986.

Centro Studi e Cultura Walser, Gressoey e Issime, I walser in Valle d’Aosta, Aosta, 1985.

A. Cerutti, Le pays de la Doire , Aoste, 1971.

L. Colliard, Précis d’histoire valdotaine, Aoste, 1980.

B. Janin, Le Val d’Aoste. Tradition et renouveau, 4th edition, Aoste, 1991.

G. Pezzoli, Droit linguistique et éducation bilingue au Val dAoste, Aoste, 1983.

P. Thiebat, Une région alpine intramontane. La Vallée d’Aoste, Chambery, 1982.

Traducere de Ioana-Maria Cistelecan

Ana Maria TRAVERSA este profesoară de limbă şi civilizaţie franceză la Liceul PontSaint-Martin (Val d’Aosta) şi membră a grupului de lucru pentru Proiectul European Pax Linguis.

Anna Maria Traversa, The Vallée d’Aoste - a range of resources, publicat de The European Bureau for Lesser Used Languages în 1994, preluat cu permisiunea editurii.