Editorial
Prezenta ediţie a alterei ambiţionează
să familiarizeze publicul din România, dar
îndeosebi pe decidenţii din domeniul politicilor publice, de promovare a
drepturilor
culturale ale minorităţilor, cu unele din modelele de învăţămînt superior bilingv
care s-au remarcat prin eficienţă. altera prezintă o întreagă gamă de
exemple
incluzînd atît modele europene, cît şi nord-americane. Deşi editorii au ales ca
titlu
generic pentru acest număr pe acela de universităţi „multiculturale”, un termen
mai
familiar publicului din ţară, în realitate exemplele ilustrative se referă la
instituţii
bilingve, ba chiar monolingve, numitorul comun constituindu-l filosofia pe care
s-a
construit fiecare din aceste proiecte: dorinţa de a garanta minorităţilor
posibilitatea
de a studia în limba maternă la cît mai multe profile şi specializări
universitare şi
doctorale. Un ingredient de neevitat în politicile oneste de păstrare şi
dezvoltare a
culturilor minoritare.
Dincolo de multitudinea sugestiilor şi
soluţiilor practice oferite, lectura acestor
„aride” rapoarte, este plină de un cald flux umanist, căci, în spatele fiecărui
model se
află o profundă reflecţie asupra demnităţii umane şi aspiraţia de a hărăzi,
inclusiv
comunităţilor minoritare, dreptul la respectul unicităţii tradiţiilor şi
limbii.
Cititorii vor descoperi că preocuparea
pentru bilingvism, pentru accesul minorităţilor
la învăţămîntul superior în propria limbă, nu este de dată recentă. Întîmplător
sau
nu, lumea nouă, Canada, această europeană ţară americană, năzuind să armonizeze
cultura franceză cu cea britanică, a fost unul din primele laboratoare ale unui
bilingvism universitar programatic. Fondatorul primului colegiu canadian
bilingv
visa la 1848 să ctitorească o instituţie capabilă să „creeze legături durabile
între
tineri din diferite culturi” şi să contribuie la „năruirea antipatiilor poate
fireşti, dar
deplorabile dintre cetăţenii aceleiaşi ţări”.
Universităţile bilingve nu sînt,
desigur, singurele instituţii care promovează
diversitatea culturală, dar ele pot exista numai în societăţile pentru care
diversitatea
Editorial
lingvistică şi culturală constituie o
valoare. Dintre aceste societăţi, în plus faţă de
mai sus menţionata Canadă, altera
prezintă Italia, Finlanda şi Elveţia, ţări în care
universităţilor bilingve li se încredinţează o misiune specială, aceea de a
dezvolta
multiculturalitatea şi interculturalitatea societală. Studierea acestor exemple
demonstrează cît este de eronată preconcepţia că universităţile bilingve vin în
întîmpinarea numai a aşteptărilor grupurilor minoritare. Dimpotrivă, în
regiunile bi-
şi multilingve, aceste universităţi sînt chemate şi izbutesc să ofere şanse
egale
majorităţii, dezavantajate de monolingvismul său tradiţional. Pentru ocuparea
posturilor din sfera publică a căror obţinere este deseori condiţionată de
cunoaşterea
limbii minorităţii, majoritatea are nevoie tot atît cît şi minoritatea de
existenţa
universităţilor bilingve.
Editorii sînt recunoscători
UNESCO-CEPES din Bucureşti pentru permisiunea de a
publica articolele referitoare la bilingvismul universitar. Interesul ţării
noastre pentru
universităţile bilingve este un semnal încurajator. România devine, prin
inaugurarea
Universităţii Maghiare Sapientia şi prin diversificarea ofertei multiculturale
a
Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, o societate cu un grad avansat de
liberalism
lingvistic. Pe de altă parte, o universitate de stat în limba minorităţii
(maghiare) se
lasă încă aşteptată. Beneficiile ei, bine ilustrate de modelul finlandez
prezent în
acest volum, sînt grăitoare şi, credem, suficient de convingătoare pentru a fi
tentante
şi pentru lumea academică din ţara noastră. Condiţia este doar ca deciziile din
mediile universitare să fie autonome, fără importul problemelor politice care
tensionează această temă.
Cu o tuşă fină, Renate Weber comentează
interesul Consiliului Europei pentru
minoritatea aromână, într-un context problematic dominat de reticenţele unuia
din
statele europene cu standarde modeste de protecţie a minorităţilor, Grecia.
La capitolul recenzii, Alexandru
Cistelecan prezintă cartea de dialog a lui Sorin
Antohi cu patriarhul europenismului românesc, Adrian Marino.
Consistenţa problematicii de
actualitate a alterei
datorează mult redării ample a
unuia din forumurile interculturale ale Ligii Pro Europa, consacrat dezbaterii
situaţiei
minorităţilor din România după zece ani de la implozia comunismului.
altera
se recomandă şi prin articolul
amplu al Klarei Kiss-Kingston ce radiografiază
reacţiile româneşti la Legea statutului maghiarilor de peste hotare, cel mai
recent
dintre subiectele inflamente care au dominat de-a lungul anilor scena politică
bilaterală.
Editorii