Universitatea bilingvă — consideraţii
Universitatea
bilingvă — consideraţii
privind originile, misiunea şi
funcţionarea1
Lewis Purser
Universitatea bilingvă este produsul unor contexte şi
tradiţii lingvistice cu
totul deosebite. Ea este în aceeaşi măsură produsul condiţiilor socio-politice
existente în momentul în care instituţia respectivă a fost fondată. Originile
universităţilor bilingve sînt de cele mai multe ori politice, dar nu trebuie
neglijat
aspectul social al raţiunii lor de a fi. Misiunea lor este strîns legată de
situaţia lor
specială şi de nevoile regiunii lor. Stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea unei
politici
de bilingvism în sînul unei universităţi este în acelaşi timp un lucru complex
şi
delicat. Cu toate că o universitate bilingvă costă mai scump decît o
universitate
unilingvă, prima poate să reprezinte o alternativă convenabilă în cazul unui
mediu
multicultural. Chiar dacă engleza devine încetul cu încetul o lingua franca în
învăţămîntul superior şi în ştiinţe,
universităţile care folosesc limbi mai circumscrise
din punct de vedere geografic au mari şanse de dezvoltare. În atare
context,
universitatea bilingvă ar putea fi o alternativă instituţională.
Introducere
Principalul
argument în favoarea unei analize a universităţilor bilingve s-a
bazat pe constatarea că dacă există o practică cvasi-universală în învăţămîntul
superior care constă în a utiliza mai mult de o limbă pentru a preda şi a face
o
cercetare — cu o netă dominare a englezei — există o singură formă structurală
— aceea a universităţii bilingve —, în legătură cu care nu se ştiu decît puţine
lucruri. Seminarul organizat de UNESCO - CEPES, care a avut loc la Bucureşti în
perioada 16 şi 17 martie 2000 pe acest subiect a constituit un debut
promiţător. Pe
de altă parte, o mai bună cunoaştere a acestui tip de instituţii se poate
dovedi
foarte utilă atunci cînd grupuri naţionale/etnice îşi pun în prim plan
revendicările identitare
şi nu doar uzează, ci chiar abuzează, de instituţie ca mijloc de exprimare.
Dacă unele situaţii constituie obiectul unei coexistenţe paşnice, altele se
caracterizează prin chemări la separarea lingvistică şi chiar la conflicte
grave.
Studiile de caz instituţionale
Studiile
de caz prezentate pe parcursul seminarului organizat de UNESCO -
CEPES, dintre care cea mai mare parte sînt incluse în volum, furnizează o
prezentare mai amănunţită a unor situaţii particulare evocate în articolul de
faţă şi
dau o idee atît privind pertinenţa cît şi diversitatea acestui tip de
instituţii. Astfel
de instituţii prezintă un fundal instituţional, o istorie şi un context
fascinante.
A
reieşit destul de clar faptul că, în ciuda divergenţelor instituţionale, există
un larg evantai de întrebări importante privind originile, misiunea şi
funcţionarea
tuturor acestor instituţii. Cîteva dintre ele — Universitatea Åbo Akademi,
Universitatea din Ottawa şi Universitatea din Fribourg — evoluează într-un
mediu
bilingv de un secol sau mai mult. Altele, precum Universitatea Liberă din
Bozen/
Bolzano şi Universitatea Europeană Viadrina, sînt creaţii foarte recente, chiar
dacă
„noua Viadrina” a fost creată pe cadrul fizic al unei instituţii mai vechi. În
toate
diferitelor tradiţii lingvistice care există în sînul fiecărui mediu
particular, spe-
cific. În fiecare
caz, data la care această integrare a avut loc în mod oficial este un
indicator al
condiţiilor socio-politice ale fiecărui mediu, la un moment dat. Oricum,
ceea ce este important, mai mult decît aceste diferenţe de vechime, este faptul
că
politicile de bilingvism promovate de aceste universităţi nu au fost niciodată
fructul
unui accident, ci mai degrabă rezultatul unor decizii luate în urma discuţiilor
care
au implicat mai mult decît lumea universitară. În cazul celorlalte universităţi
prezente la acest seminar, acest gen de decizii a evoluat în mod deliberat pe
parcurs,
în timp. Universitatea din Porto Rico a oscilat de mai multe ori între engleză
şi
spaniolă înainte de a le adopta cu înţelepciune pe amîndouă.
Studiile
de caz prezentate au arătat de asemenea că nu-i niciodată uşor de
susţinut politicile de bilingvism şi că dificultatea în a le conduce nu trebuie
subestimată, fie că se desfăşoară în termeni practici sau mai filosofici. Ar fi
fost
cu siguranţă instructiv să putem compara cazurile prezentate în cursul
seminarului
cu altele care nu au putut fi incluse.2
Accesul
la educaţie, inclusiv la învăţămîntul superior, este considerat un drept
al omului, iar accesul la învăţămîntul superior în limba maternă e o problemă
centrală în multe ţări. Problemele de acces
şi de limbă includ de asemenea domeniile
drepturilor civice şi ale altor libertăţi, ale înţelegerii mutuale şi
ale toleranţei,
precum şi nişte responsabilităţi individuale, colective şi instituţionale.
Toate
comunităţile lingvistice au nevoie de a accede la un anumit număr de servicii
de
bază, precum serviciile medicale şi juridice, în propria lor limbă. Această
nevoie ar
implica învăţămîntul superior în aceste domenii şi în aceste limbi. Sub acest
aspect, diferenţele de condiţii dintre diferitele regiuni şi diferitele ţări
ale Europei
sînt importante, cultura politică şi maturitatea depinzînd în mare măsură de
factori
istorici, politici şi economici. Progrese graduale către un învăţămînt superior
oferit
în mai multe limbi ar putea fi realizate în etape succesive şi rezonabile. De
pildă,
în ce priveşte procedurile de evaluare sau programele de studiu individuale.
Limba a fost întotdeauna un instrument în istoria
statelor-naţiuni europene. Iar
instituţiile
bilingve sînt rarele excepţii de la regula mono-lingvismului în aceste State-
Naţiuni.
Cum rolul şi importanţa Statelor-Naţiuni sînt în declin odată cu începutul
acestui
secol douăzecişiunu, poate că rolul şi importanţa unor asemenea instituţii
multi-
culturale
şi plurilingve vor fi tot mai mari. Imigraţia în creştere în Europa va
influenţa
cu
siguranţă ansamblul problemei învăţămîntului multicultural şi plurilingv.
Punînd
în cumpănă problema mai largă a politicilor lingvistice, unii ar putea
afirma că viitorul universităţilor care
funcţionează în limbi regionale „minore”, adică
diferite de principalele limbi internaţionale, e limitat. Cu toate că este
evident că limba
engleză, îndeosebi, chiar de pe acum, a obţinut rolul principal în sferele
ştiinţifice şi
economice internaţionale,
participanţii la reuniune nu au fost de acord asupra acestui
punct, considerînd că folosirea tot mai frecventă a englezei ar putea
încuraja de
asemenea expansiunea folosirii limbilor
regionale mai puţin răspîndite.
Va
exista întotdeauna o nevoie de limbi «mai puţin importante». Se va merge
probabil spre creşterea
numărului de universităţi bilingve sau plurilingve, dînd
naştere la situaţii în care una dintre limbi este o limbă internaţională de
prim plan,
iar cealaltă, sau celelalte, limbi proprii regiunii unde se află universitatea.
Experienţa instituţiilor care aplică deja politici de plurilingvism devine în
consecinţă cu atît mai interesant de studiat.3
Origini
Istoria multor universităţi bilingve arată că în general
originea lor este politică.
Această explicaţie este cu siguranţă exactă pentru universităţile studiate, în
diferite
medii. Universitatea
Europeană Viadrina face parte integrantă din împăcarea dintre
Germania şi Polonia, iar Fribourg este un element esenţial în structurile
politice ale
unui canton bilingv. Un alt exemplu este cel
al Universităţii de la Ottawa, o universitate
care a fost special creată în 1848
ca instrument de coeziune între populaţiile anglofone
şi francofone pentru a promova
coabitarea bilingvă ca fiind consacrată în Noua Canadă
rezultată din Unirea Canadei Inferioare cu Canada Superioară, din 1840.
Oricare ar fi originea lor politică, toate universităţile
au în mod egal nevoie de a-şi
găsi
o raţiune de a fi socială. O universitate nu poate să rămînă un implant
social într-
un corp non-receptiv, ci ea trebuie să fie acceptată de mediul care o primeşte,
dacă nu,
riscă
să fie respinsă. În timpul a ceea ce se cheamă „zilele porţilor deschise”, de
exemplu,
populaţia
din Bolzano este provocată să-şi descopere noua universitate. Angajamentul studenţilor şi al personalului Universităţii Europene
Viadrina în numeroase aspecte
ale vieţii oraşului
învecinat (Frankfurt/Oder) uşurează „perioada de instalare” a
Universităţii. Este evident faptul că toate
universităţile, chiar şi cele mai vechi, sînt, la
un nivel mai mult sau mai puţin
important, în mod continuu în contact cu mediul
înconjurător, de vreme ce
universitatea şi mediul devin reciproc dependente unul de
altul. Refondarea Universităţii Åbo
Akademi în 1917 a survenit tocmai în scopul de a
răspunde nevoilor populaţiei care vorbea suedeza în Finlanda proaspăt
independentă.
Într-un context diferit,
Universitatea din Porto Rico a servit drept instrument în vederea
schimbării politicilor guvernamentale, culturale şi lingvistice. Aceste
politici nu au
fost în general asimilate de mediul social
pînă în aceşti ultimi ani, cînd mari schimbări
socio-economice au avut ca rezultat
o schimbare de atitudine din partea majorităţii
populaţiei.
Misiuni
O analiză a misiunilor universităţilor bilingve arată că
primele sînt strîns legate
de situaţiile
particulare şi de nevoile regionale.
Promovarea
participării
O misiune
prioritară pentru anumite instituţii este aceea de a asigura întreaga
participare a unui
grup lingvistic minoritar la viaţa ţării, a regiunii sau a oraşului.
Conform probelor
rezultate din prezentările de caz de studiu, o atare misiune
pretinde un control şi o atenţie permanente pentru a răspunde în mod efectiv la
schimbările socio-politice şi la celelalte contexte de diverse tipuri.
Promovarea
participării minorităţii care vorbeşte suedeza în viaţa Finlandei
este bineînţeles o misiune a Universităţii Åbo Akademi, care, interesant, nu
este
în înţelesul deplin al cuvîntului o universitate bilingvă, ci în mod oficial o
universitate unilingvă care nu foloseşte decît suedeza, în sînul unui oraş
bilingv.
Universitatea încurajează integrarea şi participarea acceptînd 25 la sută
studenţi
care vorbesc daneza dar care trebuie totuşi să treacă examene de suedeză. Ea
cooperează tot atît de strîns cu celelalte două universităţi ale oraşului
pentru a
oferi programe comune într-o a treia limbă — engleza —, şi mai ales în al
treilea
ciclu.
Politica
de bilingvism de la Universitatea din Ottawa a obţinut succese în
promovarea participării şi a accesului la învăţămîntul superior în sînul celor
două
grupuri lingvistice, îndeosebi în cadrul micii comunităţi francofone din
Ontario.
Ameliorarea nivelului de participare a populaţiei francofone reprezintă o
deosebită
provocare, inclusă între misiunile pe care Universitatea şi le-a fixat, căci
acest
nivel este prin tradiţie de două ori mai mic decît cel al anglofonilor.
Misiuni
similare, dar mai puţin explicite pot fi observate la Bolzano unde,
din cauza cursului de istorie, minorităţile
lingvistice ale regiunii s-au simţit excluse din învăţămînt şi mai ales din învăţămîntul superior.
Politicile de învăţămînt bilingv
şi multicultural
sînt considerate drept elemente-cheie pentru a inspira încredere
germanofonilor şi populaţiilor vorbitoare de ladină.
La
Fribourg, politica de bilingvism a fost percepută într-un mod foarte pozitiv
pentru contribuţia adusă la Universitate în ansamblul său şi pentru că ea
asigură un
bun echilibru între studenţi. Cu cele
aproape 10 procente de studenţi care vorbesc
italiana, Comisia Universităţii
pentru Bilingvism face acum eforturi de a se asigura că
acest grup lingvistic va putea de
asemenea să fie pe deplin integrat în viaţa instituţiei.
Promovarea coerenţei
Cu siguranţă, numeroase universităţi bilingve au de jucat
un rol esenţial pentru
promovarea coerenţei
unui oraş, a unei regiuni, a unei ţări, deseori în situaţii în
care puţine instituţii reuşesc să depăşească prăpastia lingvistică şi uneori
culturală
existentă între diferite populaţii. Această situaţie poate fi observată la
Ottawa,
unde alături de Parlamentul Federal şi de Guvernul Federal, Universitatea este
un
element-cheie în apropierea comunităţilor anglofone şi francofone într-un oraş
şi
într-o provincie în mod obişnuit dominate de limba engleză.
Cu toate că patru limbi beneficiază de egalitatea
constituţională în Elveţia, şi
cu toate că oraşul
şi cantonul Fribourg sînt amîndouă traversate de o frontieră
lingvistică,
Universitatea rămîne în canton una dintre principalele instituţii care
asigură în mod activ
promovarea utilizării în mod egal atît a germanei cît şi a
francezei. Atitudinea activă a unor instituţii precum Universitatea din
Fribourg
pare să fie foarte importantă în asigurarea unei anumite coerenţe între
drepturile
instituţionale şi realitatea cotidiană.
Exceptînd
un mic număr de şcoli de elită, învăţămîntul primar şi secundar în
medii „bilingve” rămîne deseori divizat de frontiere lingvistice din diverse
raţiuni
logistice, pedagogice şi de altă natură. Prin urmare, universităţile bilingve
au de
asemenea un rol important în formarea profesorilor, de vreme ce procesul de
formare a dascălilor, inclusiv stagiile de reactualizare a competenţelor, va
constitui
una dintre rarele oportunităţi pentru educatorii din sistemul primar şi
secundar de
a-şi pune în comun ideile şi experienţa cu colegii lor proveniţi din alte grupe
lingvistice. Această sfidare a fost formulată în mod explicit în cursul
prezentării
Universităţii Libere de la Bozen/Bolzano. Acolo, profesorii de şcoală sînt
formaţi
în trei grupe lingvistice paralele. Profesorii-studenţi au cerut ei înşişi să
existe o
cooperare mai strînsă între aceste grupe pentru a promova o abordare mai
coerentă
a chestiunilor multiculturale şi plurilingve.
Promovarea unei perspective mai
largi pentru Universitate şi absolvenţii săi
Folosirea continuă a două limbi de lucru este
considerată drept un element cen-
tral în misiunea de
promovare a unei largi perspective intelectuale şi sociale care incumbă universităţilor. În anumite cazuri, este necesar
să se faciliteze contactele între
grupurile
lingvistice pentru a le ajuta să depăşească unele probleme de bază moştenite
de
la istorie, iar contactele între studenţi pot cu siguranţă să dea naştere la
recăderi
pozitive. O astfel de politică contribuie mai degrabă la destinderea relaţiilor
viitoare
între grupuri, decît
la ştergerea istoriei. Pentru ca acest proces să fie încununat de
succes, trebuie cu certitudine să se
promoveze o mai bună luare la cunoştinţă şi folosirea
mai curentă a culturii minoritare de către majoritate.
În
acest scop, raportorul studiului de caz pentru Universitatea din Ottawa a
afirmat că o folosire egală a francezei şi a
englezei a reuşit să încurajeze o cooperare
culturală mai strînsă şi schimburi între grupurile lingvistice, atît la
nivelul
studenţilor cît şi la cel al profesorilor. Abordarea bilingvă este de asemenea
importantă pentru promovarea unei mai intense activităţi internaţionale în
sînul
Universităţii, cu reţele universitare, culturale şi lingvistice engleze,
franceze şi
internaţionale. Participanţii la seminar au insistat şi asupra faptului că,
deşi
universităţile bilingve trebuie adesea să se concentreze pe nevoile regionale
specifice, ele trebuie de asemenea să se asigure că sînt prezente şi active
într-un
context internaţional mai larg.
La Universitatea din Porto Rico, un control permanent a
demonstrat o corelaţie
directă între
competenţele bilingve ale studenţilor şi veniturile familiilor lor. În
toate cazurile,
spaniola este limba predominantă în viaţa cotidiană, dar engleza
este limba a doua
pentru familiile care au un statut socio-economic ridicat. În
consecinţă, Universitatea face eforturi, printre care formări intensive pentru
a doua
limbă, pentru a se asigura ca un larg evantai de studenţi să fie capabili să
acceadă
şi să reuşească în programele de curs oferite. Politica sa de bilingvism
promovează
o mai bună viziune universitară, socială şi economică privind Porto Rico luat
ca
un tot unitar, cu posibilităţi crescînde de schimb şi de cooperare atît cu
America
de Nord cît şi cu America Latină.
Universitatea
Europeană Viadrina a inclus în mod explicit în expozeul for-
mal al misiunilor sale nevoia de a promova o largă perspectivă în scopul de a
„explora diversitatea culturală, de a preda avînd o competenţă culturală şi de
a
acţiona ca o punte pentru cooperarea intelectuală între Est şi Vest”, insistînd
asupra
importanţei de a oferi studenţilor o experienţă practică. Această propoziţie
arată
cu claritate că Universitatea acţionează ca un catalizator în promovarea
schimburilor, înţelegerii şi diversităţii, nu doar între zidurile sale, ci
pentru mediul
regional particular în sînul căruia aceasta se află.
Pe
un plan mai practic, absolvenţii Universităţii din Fribourg, în domeniul
unor discipline precum medicina, dreptul, ingineria, care aleg să rămînă în
oraşul
Fribourg, vor fi, în toate cazurile, obligaţi să practice într-un context
bilingv dacă
doresc să reuşească în diferitele lor profesii. Acest aspect al misiunii
Universităţii
e aşadar în relaţie directă cu viaţa unui mare număr dintre absolvenţii săi.
Promovarea bilingvismului mai
degrabă ca obiectiv decît ca o condiţie
Se poate trage concluzia din discuţiile care au avut loc
la seminarul UNESCO-
CEPES că
bilingvismul poate fi considerat de asemenea ca un obiectiv, mai ales
atunci cînd un număr semnificativ de studenţi nu sînt bilingvi atunci cînd
intră în
universitate. Universitatea poate avea un rol important pentru a-i ajuta pe
membrii
celor două grupuri lingvistice să devină
bilingvi — mai ales că se ştie că în anumite
cazuri grupul minoritar este în mod obişnuit cu mult mai bilingv decît
majoritatea.
O
parte a provocării e deci aceea de a permite studenţilor să înveţe rapid să
evolueze într-un mediu bilingv, iar această sarcină impune un număr de măsuri
specifice, printre care cursurile de limbi intensive atunci cînd acest lucru
este
necesar. În general, se pare că se cere mai mult studenţilor decît personalului
di-
dactic în domeniul competenţei lingvistice. În cazul Universităţii Libere de la
Bozen/Bolzano, de pildă, nu se cere
personalului didactic să fie bilingv, ci studenţii
trebuie să înţeleagă două, uneori trei din limbile folosite, iar
cursurile sînt pre-
date, ca şi examenele scrise, în limba profesorului.
Universităţi
precum cea de la Ottawa, totuşi, rezervă posturile de profesori
titulari permanenţi personalului bilingv. În anumite cazuri, această politică
duce
la plecarea unor excelenţi membri ai personalului care sînt unilingvi, dar, pe
de
altă parte, aceasta pare să fie în
concordanţă cu scopurile şi principiile Universităţii.
În practică, atît
studenţii cît şi profesorii şi-au sporit supleţea în alegerea limbilor
pe care le folosesc
în cadrul diferitelor cursuri universitare.
La
Universitatea din Fribourg, studenţii trebuie să obţină cel puţin 25% din
creditele lor în „a doua” limbă, dar, în acelaşi timp, Universitatea are ca
obiectiv
să permită studenţilor să studieze toate materiile în limba aleasă, astfel
încît toate
combinaţiile să fie posibile. Îndeplinirea acestui obiectiv impune o pregătire
minuţioasă a tuturor documentelor şi a materialelor de învăţămînt, şi are un
im-
pact cert asupra organizării interne şi a politicilor Universităţii.
O asemenea abordare n-ar fi posibilă la Universitatea
Europeană Viadrina, căci
foarte
puţini studenţi ar fi capabili să răspundă unor astfel de exigenţe, iar nivelul
actual de competenţă
bilingvă în sînul personalului e destul de eterogen. Cu toate
acestea, toate cursurile au elemente
lingvistice obligatorii şi acum se depun eforturi
importante pentru a dezvolta metode
didactice bilingve. Universitatea ajută de asemenea
la promovarea unor formări lingvistice pentru alte corpuri regionale.
Universitatea
din Porto Rico nu are nici o politică lingvistică formală, această
situaţie rezultînd din folosirea complet deschisă a spaniolei şi a englezei, la
care
studenţii şi personalul trebuie să se adapteze. Un bun nivel de cunoştinţe în
cele
două limbi este în acelaşi timp o pre-admitere pentru toţi studenţii care intră
în
Universitate, cu programe speciale, pentru a permite noilor studenţi care au un
slab nivel de cunoştinţe de limbă să-şi amelioreze acest nivel în perioada de
vară
care precede primul semestru.
Încurajarea
studenţilor să rămînă în regiune
Toate
universităţile, bilingve sau nu, sînt fericite să vadă că studenţii din
împrejurimi mai degrabă rămîn în regiune pentru a studia, decît să plece —
deseori
definitiv — să studieze aiurea.
În cazul universităţilor care ajută grupuri lingvistice
specifice sau alte minorităţi,
acest
aspect al misiunii lor devine mai important, sau cel puţin mai sensibil, aşa
cum am
spus mai sus. Problema devine şi mai complicată, totuşi, atunci cînd singura
alternativă
pentru
studenţii care doresc să studieze într-o limbă minoritară este de a merge
într-o
ţară
vecină în care această limbă se întîmplă să fie majoritară. Exodul de creiere
provenite
din
comunităţi mici şi deseori izolate reprezintă întotdeauna o tendinţă
neliniştitoare
care are în mod inevitabil consecinţe asupra muncii instituţiilor educative ale
acelor
comunităţi.
Este (sau era) cazul în mediul din Åbo, din Bozen/Bolzano şi altele, pentru
care
problemele de echilibru etnic şi lingvistic, de reprezentare locală şi
regională şi de
oportunităţi
economice şi sociale au constituit toate în diverse momente subiecte arzătoare.
Pentru
Universitatea Åbo Akademi, în trecut s-a pus cu certitudine accentul pe
oferta
de oportunităţi pentru tinerii vorbitori de suedeză pentru ca aceştia să rămînă
în
Finlanda
pentru a-şi urma studiile universitare şi mai tîrziu pentru a-şi căuta o slujbă.
Pentru
că situaţia generală s-a schimbat de acum, nu mai este necesar ca această
misiune
să
fie centrală în munca Universităţii. Limba suedeză e acum considerată în
Finlanda
ca o cheie pentru
restul Scandinaviei i pentru cele mai largi posibilităţi economice.
Prin urmare,
misiunea specifică de prezervare a unui acces pentru minoritate a fost
de-acum considerabil lărgită.
În cazul Universităţii din Ottawa, instituţia are un
mandat special de a prezerva
bilingvismul şi a
favoriza limba franceză în provincia Ontario — lucru pe care nu-l
poate face fără a promova cu succes
participarea populaţiei francofone. Pentru această
populaţie, principala alternativă, dacă ar căuta un învăţămînt superior în
franceză, este
aceea de a părăsi provincia şi de a se aşeza pe lîngă o universitate din
provincia vecină,
Quebecul, fapt pe care mulţi dintre
rezidenţii francofoni din provincia Ontario nu-l
doresc şi pe care guvernul provinciei Ontario ar prefera să-l
descurajeze.
O
interpretare uşor diferită a acestui tip de misiune poate fi găsită în
exemplele
Universităţii Europene Viadrina şi al
Universităţii din Bozen/Bolzano, acestea două
atrăgînd un număr semnificativ de
studenţi veniţi din alte regiuni, şi chiar din alte ţări,
într-un context local uneori
dificil. Acest „al treilea element” este cu siguranţă considerat
pozitiv pentru ajutarea studenţilor
din comunităţile locale în a studia la Universitate.
Aceasta permite de asemenea să se treacă dincolo de o cunoaştere şi de o
încredere
mediocră în cealaltă comunitate.
Funcţionare
Încă
de la început reiese clar că a pune bazele, a menţine şi a dezvolta o
politică de bilingvism într-o universitate este o operaţiune complexă şi
delicată.
Întotdeauna
va exista o majoritate şi unul sau mai multe grupuri minoritare, a căror
talie relativă va varia de la o situaţie la
alta, iar limba va rămîne o problemă centrală.
Aşa cum au declarat cu elocvenţă conferenţiarii de la Universitatea din
Fribourg, „cei
care vorbesc limba majoritară trebuie să fie prudenţi şi sensibili”.
Universitatea însăşi
trebuie să fie atentă la toate
nivelurile — admitere, denumiri, proceduri, documente,
material pedagogic, servicii — lista acestor domenii sensibile este în
realitate foarte
lungă!
Trei provocări specifice în funcţionarea şi gestionarea
unei universităţi bilingve
au fost totuşi
identificate pornind de la studiile de caz:
Obiceiuri
culturale diferite privind organizarea, predarea şi învăţarea
Această problemă a fost ridicată de numeroşi
participanţi, pe durata seminarului.
Tradiţiile şi abordările culturale variază după limbă, dar şi după materia
universitară.
Se pare că există
diferenţe considerabile între predarea filosofiei şi cea a ştiinţelor
fizice. Diferenţe în învăţămîntul secundar
dau naştere la obişnuinţe de învăţare diferite
între studenţi, aşa cum cu uşurinţă
se poate observa în ţările care înglobează în sistemul
lor şcolar diverse tradiţii.
Diferenţe organizaţionale apar de asemenea în unităţi non-
universitare, precum, spre exemplu, în cazul rezidenţelor universitare
din partea
poloneză faţă de cele din partea germană a
Oderului în privinţa Universităţii Viadrina.
Limbile diferite nu implică în mod automat, totuşi,
abordări culturale diferite. În
Finlanda,
în general, şi în particular în regiunea unde se află Universitatea Åbo
Akademi,
exceptînd limba,
există puţine diferenţe culturale între comunitatea care vorbeşte
finlandeza şi cea care vorbeşte suedeza.
Frontierele
lingvistice, religioase şi culturale care cadrilează Elveţia coincid
rareori. Rezultă de aici o situaţie extrem de complexă care a fost cheia
dezvoltării
liniştite şi stabile a ţării timp de 700 de
ani. Universitatea din Fribourg se află ea însăşi
pe sau aproape de mai multe din aceste frontiere, cu un mare număr de
sub-grupe
culturale mai mici, mai degrabă decît cu
două sau trei mari ansambluri. Aceste nuanţe
în termenii de abordare culturală diferită sînt prin urmare foarte
importante pentru
procesul educativ.
Aspectele financiare ale
funcţionării
A doua provocare cu care se confruntă universităţile bilingve
priveşte finanţarea.
Este evident că în termeni strict monetari, funcţionarea unei universităţi
bilingve costă
mai scump decît cea
a unei universităţi unilingve, nu numai pentru că politicile
bilingvismului implică un anumit dublaj al administraţiei şi al altor funcţii,
dar şi
pentru că aceste politici trebuiesc activ
promovate faţă de toţi membrii universităţii.
Diversele modele prezentate pe parcursul reuniunii UNESCO-CEPES — de la
un
învăţămînt total bilingv, la programe
lingvistice paralele desfăşurate sub acelaşi acoperiş
— au implicaţii financiare diferite. Universitatea din Ottawa, de pildă,
primeşte în fiecare an o contribuţie guvernamentală, legată de
misiunea sa specifică, de vreme ce
formula
tradiţională folosită pentru finanţarea universităţilor unilingve tradiţionale
nu
este adaptată
provocării bilingvismului. Această „anvelopă pentru bilingvism”
reprezintă în jur de 8 procente din bugetul
anual. Una dintre problemele potenţiale ale
acestei politici, mai ales în ţările
în care bugetul naţional este deja insuficient, e faptul
că există un risc constant de
respingere din partea instituţiei unilingve „majoritare” a
unor asemenea metode preferenţiale de finanţare.
La Universitatea Åbo Akademi, dat fiind caracterul
limitat al numărului de studenţi
disponibili care
vorbesc suedeza, instituţia a redus în mod deliberat oferta sa
pedagogică, din moment ce i-ar fi imposibil să acopere toate domeniile cu
resursele
umane şi financiare care-i stau la dispoziţie.
Această situaţie a dus la o strînsă cooperare cu alţi
furnizori de învăţămînt supe-
rior,
desfăşurat atît în suedeză cît şi în finlandeză, şi din ce în ce mai mult în
engleză.
Problema finanţării e în mod evident legată de politica
educaţională şi de structurile
financiare,
la nivelurile naţional şi regional. În cazul Universităţii Libere din
Bozen/Bolzano,
de
exemplu, guvernele regional şi local contribuie din plin la finanţarea
instituţiei.
Cu
toate că învăţămîntul bilingv şi multicultural e cu siguranţă mai scump în
termeni financiari decît un sistem unilingv
şi unicultural, chestiunea finanţării ar trebui
să fie abordată în mod diferit în
situaţiile complicate, cu grupe minoritare. Care este,
de
pildă, preţul de a nu avea o universitate care să satisfacă minorităţile
lingvistice?
Oare
un grup va merge să-şi urmeze studiile aiurea sau va renunţa pur şi simplu la
ele?
şi
care sînt consecinţele unor asemenea decizii pentru populaţia în chestiune şi
pentru
regiunea şi ţara în
care aceasta trăieşte?
Este o universitate bilingvă o politică pe termen lung
mai economică şi mai bună
decît
a nu avea nici o politică? şi oare o astfel de instituţie integrată o fi mai
economică
şi mai bună decît
două instituţii separate? Aceste întrebări pun în discuţie un larg
evantai de factori şi de consideraţiuni,
dintre care mulţi n-au nimic de a face cu finanţele.
Aşa cum au remarcat mai mulţi
participanţi, raţiunile principale care conduc la o
universitate bilingvă sînt, înainte
de orice, politice şi sociale, iar cînd o decizie a fost
luată în conformitate cu aceste
preocupări, atunci finanţarea trebuie furnizată, pentru
ca politica să poată fi aplicată într-o manieră satisfăcătoare.
Această
situaţie pare să caracterizeze Universitatea Europeană Viadrina şi
Universitatea Liberă din Bozen/Bolzano, unde
decizia de a crea o universitate bilingvă
a fost viguros suportată prin
resursele financiare, şi de alt tip, necesare. Învăţămîntul
nu este niciodată o opţiune ieftină, dar este singura investiţie solidă pe
termen lung
pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală.
Aproprierea
A
treia provocare cu care sînt confruntate universităţile bilingve este aceea a
„aproprierii” [a-şi însuşi şi adapta] în sensul social al termenului. În ce
măsură comunităţile
locale şi regionale îşi asumă aproprierea instituţiei şi o integrează în
realitatea comunitară şi cotidiană? Cum îşi „apropriază” universitatea
studenţii,
părinţii, personalul instituţiei? Limba poate fi un puternic factor de
motivaţie în
anumite contexte şi din unele studii de caz pare să reiasă faptul că o
universitate
unilingvă poate să provoace o impresie mai intensă de apropriere între
grupurile
lingvistice avute în vedere decît o universitate bilingvă, care riscă să fie şi
mai
puţin decît „apropriată pe jumătate” de către fiecare grupă.
Mulţi
studenţi şi profesori nu-şi „apropriază” şi nici măcar nu doresc să-şi
aproprieze agenda semi-politică ce
încadrează anumite instituţii bilingve. Aceste ipoteze
şi erori de percepţie nu trebuiesc
sub-estimate. De pildă, în cazul Universităţii din
Ottawa, unii membri ai populaţiei
anglofone considerau Universitatea ca o instituţie
francofonă, dar o parte a populaţiei
francofone găseau că Universitatea nu era destul
de francofonă. Aceste provocări au fost de asemenea prezente în cazul Universităţii
Libere din Bozen/Bolzano. Acolo, instituţia se poziţionează ea-însăşi ca
un instru-
ment de „continuitate lingvistică” şi nu ca
unul de „separaţie lingvistică”. Acest tur de
orizont rezumă politicile pe care universităţile trebuie să le adopte
pentru a ajuta
„aproprierea” de către comunităţile locale şi regionale.
Din
nou, în cazul Universităţii din Ottawa, aspiraţiile unei foarte mici
comunităţi, care reclamă o universitate exclusiv francofonă, sînt privite ca
fiind
legitime, dar lipsa
de efective este o piedică pentru instituţie în calea oricărui
program rezonabil
complet de predare şi învăţare. Aşa cum s-a menţionat de
asemenea în timpul discuţiei care a urmat prezentării studiului de caz privind
Universitatea Åbo Akademi, deschiderea unei noi universităţi e extrem de
împovărătoare, iar aceasta necesită atît importante resurse cît şi tradiţii
solide pe
care să se poată sprijini. Chiar dacă în mai multe cazuri ar putea fi legitim
să se
afirme că bilingvismul este doar un panaceu al unilingvismului, consecinţele
prac-
tice a ceea ce implică monolingvismul în termenii creerii unor noi instituţii
sînt
deseori cu mult dincolo de posibilităţile ce pot fi avute în vedere.
Concluzii
Seminarul UNESCO-CEPES a permis identificarea unei serii
de factori comuni
şi de provocări
privind originile, misiunea şi funcţionarea universităţilor bilingve,
aşa cum am subliniat mai înainte. Influenţa mediului socio-politic în sînul
căruia
astfel de instituţii sînt create şi funcţionează nu trebuie subestimat. Acest
mediu,
evoluţia sa, asociată la conjunctura economică şi la condiţiile financiare, vor
con-
tinua să influenţeze în mod direct misiunea şi funcţionarea fiecărei
universităţi
bilingve.
În
concluzie, trebuie să subliniem că bazele academice ale unei universităţi
bilingve trebuie să fie tot atît de solide precum cele ale oricărei alte
universităţi,
şi că activităţile sale esenţiale trebuie
să fie la fel de excelente ca oriunde altundeva.
Dacă nu este aşa, universitatea nu oferă adevărate
servicii, nici grupului lingvistic
specific sau grupurilor cărora se presupune că li s-ar adresa, şi nici
comunităţilor
regionale,
naţionale sau mondiale din care face parte integrantă. □
NOTE
1.
Datorită proceselor accelerate de mondializare şi de
integrare pan-regională, problema
învăţămîntului multicultural şi plurilingv va deveni tot mai acută. În acest
context, ideea unei
universităţi
bilingve cîştigă o nouă dimensiune. Scopul seminarului organizat de UNESCO-
CEPES era acela de a studia originile,
misiunile şi funcţionarea acestui tip necunoscut de instituţii
de învăţămînt superior. Acest text se bazează pe raportul final al
seminarului, disponibil pe
Internet pe situl UNESCO-CEPES: https://www.cepes.ro
2.
De
pildă, ar fi interesant de examinat, în cadrul delegării puterii în Marea
Britanie în
favoarea ţării Galilor şi a Scoţiei, ce
politici lingvistice sînt acum aplicate de anumite universităţi
în aceste regiuni. Universitatea Naţională din Irlanda de la Galway este
şi ea bilingvă într-un
mediu asemănător, dar mai vechi.
Universitatea de la Priština în Kosovo este un exemplu tragic
al unei instituţii create la origine
ca o universitate bilingvă şi care apoi a devenit unilingvă din
evidente raţiuni politice, apoi, mai recent, unilingvă, de facto, într-o
altă limbă. Universităţile
din Deusto şi din ţara Bascilor, ca şi unele universităţi din Catalonia
în Spania, ar putea de
asemenea să furnizeze interesante studii de caz într-un context mai larg.
3.
Putem nota, în trecere, că landul Hessen din Germania
anunţă de curînd existenţa unor
programe de curs bilingve (germană-engleză) în cinci din instituţiile sale de
învăţămînt superior.
(vezi https://www.study-in-hesse.de).
Traducere
de Cornelia Alexandru
*
Lewis
PURSER (1967), absolvent al Universităţii din Geneva, director
program şi delegat
la Consiliul Europei al Asociaţiei Universităţilor
Europene, coordonatorul grupului de lucru
pentru educaţie superioară în cadrul Pactului de
Stabilitate pentru Europa de Sud. În perioada
1996-1997
a fost consilierul reprezentantului Naţiunilor Unite în România în domeniul
programelor sociale şi educaţionale.
Lewis Purser,
L’Université bilingue — réflexions générales sur ses origines, sa mission et
son fonctionnement, studiu publicat în Higher
Education in Europe, revista UNESCO-CEPES,
vol.
XXV., nr. 4/2000 şi
preluat cu permisiunea editorilor.