Recomandarea 1333 (1997)1 cu privire la
Recomandarea 1333 (1997)1 cu privire la
cultura şi limba aromână
1.
Adunarea este
îngrijorată de
situaţia critică a culturii şi limbii
aromâne, care a existat de mai bine de
două mii de ani în Peninsula Balcanică.
2.
Întrucît la
începutul secolului al
XX-lea au existat mai mult de 500.000 de
vorbitori ai limbii aromâne, momentan
există aproximativ doar jumătatea acestui
număr, dispersaţi în Albania, Bulgaria,
Grecia, fosta Republică iugoslavă a
Macedoniei şi Serbia, care constituie
ţările
lor de baştină, precum şi în România,
Germania, Statele Unite ale Americii şi
Australia. Majoritatea lor sînt în vîrstă.
Aromâna, ca limbă minoritară, este în
pericol.
3.
Greutatea
problemei a devenit
evidentă începînd cu extinderea cooperării
în Balcani, căminul aromânilor.
4.
Limba şi cultura aromână se con-
fruntă cu aceeaşi
soartă cu care s-au
confruntat multe dintre culturile europene,
care sînt pe cale de dispariţie sau
au dispărut
deja. Totuşi, „... acceptarea unui
sistem plu-
ralist al valorilor culturale este o
condiţie
esenţială pentru stabilitatea în
Europa şi, în
special, pentru cea din Balcani.”
5.
Aromânii nu
au revendicări
politice, ei solicită doar asistenţă în
păstrarea limbii şi culturii proprii, care
sînt condamnate la dispariţie dacă
instituţiile europene, şi în special
Consiliului Europei, nu le vin în ajutor.
6.
Adunarea
reaminteşte textele pe
care le-a adoptat în cazuri similare, în
mod
deosebit Recomandarea 928 (1981) cu
privire la problemele educaţionale şi
culturale ale limbilor şi dialectelor
minoritare din Europa, Recomandarea
1283 (1996) cu privire la istorie şi
predarea istoriei în Europa şi Reco-
mandarea 1291 (1996) cu privire la
cultura idişă.
7.
Acesta din
urmă a recomandat
înfiinţarea, sub auspiciile Consiliului
Europei, a unui „laborator pentru
minorităţile etnice dispersate” cu
mandatul, inter alia, al promovării
supravieţuirii culturii minorităţilor sau
al amintirii acestora, al desfăşurării unei
anchete cu privire la persoanele care
mai vorbesc limbi minoritare, al înre-
gistrării, colectării şi păstrării monu-
mentelor, al evidenţierii limbii şi folclorului
acestora, al publicării docu-
mentelor de bază şi promovării legislaţiei
în vederea protejării culturilor
minoritare
împotriva discriminării sau a anihilării.
8. Adunarea recomandă Comitetului
de Miniştri:
i. să încurajeze statele balcanice pe
teritoriul cărora
trăiesc comunităţi
aromâne să semneze, să ratifice şi să
implementeze Carta Europeană a Limbi-
lor Regionale sau Minoritare şi îi invită
să sprijine aromânii, mai ales în urmă-
toarele domenii:
a. educaţie în limba maternă;
b. serviciul
religios în aromână în
propriile lăcaşe de cult;
c. ziare,
reviste şi programe de ra-
dio şi televiziune în limba aromână;
d. sprijin financiar pentru asociaţiile
culturale ale acestora;
ii.
să invite celelalte state membre
să sprijine limba aromână, de exemplu,
prin înfiinţarea unor catedre universitare
destinate acestui obiect de studiu şi să
distribuie cele mai interesante producţii
ale culturii aromâne în Europa prin
traduceri, antologii, cursuri, expoziţii şi
producţii teatrale;
iii.
să instituie burse pentru artişti,
scriitori, cercetători şi studenţi
aparţinînd
grupurilor minoritare aromâne de pe tot cuprinsul
Balcanilor, astfel încît ei să se
poată angaja într-o
muncă creativă
corespunzătoare în domeniile limbii şi
culturii aromâne;
iv.
să solicite Consiliului pentru
Cooperare Culturală asigurarea coordo-
nării activităţilor culturale aromâne din
Europa în cooperare cu centrele acade-
mice aromâne recunoscute;
v. să invite ministerele educaţiei din
statele
membre să includă istoria aromâ-
nilor în manualele
de istorie a Europei;
vi. să încerce să dezvolte o cooperare
şi
un parteneriat cu organizaţiile, funda-
ţiile şi celelalte instituţii interesate din
sectorul privat în vederea implementării
acestor recomandări;
vii.
să ia în considerare cultura
aromână în continuarea Recomandării
1291 (19996), în special, în privinţa
„laboratorului pentru minorităţile etnice
dispersate”. □
NOTĂ
1. Dezbaterile Adunării Parlamentare din
24 iunie 1997 (şedinţa a 18-a). Vezi Docu-
mentul
7728, raportul Comitetului pentru
Cultură şi Educaţie, raportor Dl. de Puig.
Text
adoptat de către Adunare în data de 24 iunie
1997 (şedinţa a 18-a).
Traducere de Judit-Andrea Kacsó