Raport asupra situaţiei ceangăilor din Moldova. Problema ceangăilor maghiari

Gabriel Andreescu (APADOR-CH) & Smaranda Enache (Liga PRO EUROPA)

 

1. Motivaţia investigaţiei

Între 20 şi 22 decembrie 2001, o echipă a APADOR-CH şi a Ligii PRO EUROPA a întreprins o investigaţie în regiunea Bacăului pentru a se edifica în legătură cu evoluţiile recente ale situaţiei ceangăilor. Deplasarea s-a efectuat urmare a plîngerilor sosite la cele două asociaţii din partea Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova — ANCM —, (filiala Pustiana), referitoare la nesatisfacerea revendicărilor privind accesul la educaţia în limba maternă, la obstrucţionarea activităţilor asociaţiei pe teritoriul judeţului Bacău şi hărţuirea membrilor săi de către reprezentanţi ai autorităţilor locale.

În cadrul investigaţiei, reprezentanţii APADOR-CH şi Ligii PRO EUROPA au luat contact cu conducerea Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din România, cu persoane aparţinînd grupului ceangăilor maghiari din comunele Cleja şi Pustiana, cu Prefectul Judeţului Bacău, dl. Radu Cătălin Mardare, precum şi cu alţi observatori ai situaţiei din zonă.

Anterior, în anul 1997, APADOR-CH făcuse o primă investigaţie în satele Cleja, Pustiana, Lespezi. Principalele observaţii ale raportului întocmit în 1997 au fost următoarele:

a. O parte a ceangăilor se declară de origine română şi vorbesc limba română în viaţa de zi cu zi. O altă parte se declară de origine maghiară, folosind în exprimarea zilnică limba/dialectul ceangăiesc (o limbă maghiară arhaică avînd, la rîndul ei, mai multe dialecte, în funcţie de locul în care se vorbeşte). În această a doua categorie există şi ceangăi care, vorbind aceeaşi limbă maghiară arhaică, subliniază originea lor ceangăiască, înţelegînd prin aceasta că există o diferenţă faţă de maghiari, chiar dacă numai în cîteva aspecte (cîntece, dansuri, tradiţii).

b.   Preotul şi poliţistul reprezintă principalele autorităţi pentru ceangăi. Ei fac constant presiuni asupra ceangăilor care s-au identificat ca avînd o origine maghiară, pentru a-i determina să renunţe la o astfel de autoidentificare.

c.   Mai multe cereri au fost adresate de-a lungul timpului Episcopiei Romano- Catolice de Iaşi sau Decanatului Romano-Catolic din Bacău pentru a se asigura un minim serviciu religios în limba maternă. Acesta le-a fost refuzat, deşi în perioada 1947-1959 ceangăii maghiari utilizau în mod curent limba maternă în cadrul serviciului religios.

d.    Mai mulţi locuitori au cerut să se asigure copiilor lor posibilitatea învăţării limbii maghiare literare, într-un regim similar cu cel al învăţării limbilor străine - respectiv două ore pe săptămînă. Cererile adresate Inspectoratului şcolar al Judeţului Bacău au fost respinse. Ca urmare, unii copii au fost trimişi să studieze în limba maghiară în judeţe din Transilvania, în primul rînd Harghita. Au fost organizate totodată ore de învăţare a limbii maghiare în cadru privat. Astfel de iniţiative au avut ca rezultat ameninţarea iniţiatorilor de către autorităţi şi preoţii romano-catolici.

e. Ostilitatea autorităţilor locale faţă de ceangăii care nu se consideră români era manifestă şi continua politica regimului comunist, foarte elaborată în acest sens.

f. Recensămîntul din 1992 a fost manipulat, numărul ceangăilor înregistraţi oficial fiind mult sub numărul celor care s-au autoidentificat ca atare.

Plîngerile recente care au sosit la APADOR-CH şi la Liga PRO EUROPA din partea Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM), filiala Pustiana, reclamau acţiuni de hărţuire şi intimidare exercitate asupra membrilor ei, violări ale drepturilor individuale şi drepturilor minorităţilor naţionale în cazul unor persoane şi grupuri care se autoidentifică ceangăi maghiari, ca şi respingerea demersului a peste 200 de cetăţeni care au solicitat Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, la 5 aprilie 2001, „celebrarea slujbei şi în limba maghiară în biserica din Pustiana”.

De la investigaţia APADOR-CH din 1997, solicitările membrilor comunităţii ceangăilor maghiari de a li se asigura învăţarea limbii materne au fost analizate şi de autorităţile centrale. Astfel, o echipă guvernamentală formată din d-nii Attila Barna Sántha, consilier al Secretarului de Stat al MEN, Stanciu Traian, inspector în cadrul Corpului de control al MEN, Constantin Sergiu, expert în cadrul Direcţiei legislaţie a DPMN, Bunghez Marian, inspector şcolar general adjunct în cadrul IşJ Bacău, Năstase Anghel, inspector şcolar, Stoica Liviu, director în cadrul Prefecturii Bacău a întreprins o anchetă în zonă şi a elaborat un raport (14-15 septembrie 2000)¹ , rămas pînă astăzi fără urmări concrete.

La 9 august 2000, Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, James Rosapepe a făcut o vizită în Cleja².

Se cuvine menţionat că nerezolvarea revendicărilor ceangăilor maghiari de către autorităţi, precum şi refuzul bisericii romano-catolice locale de a ţine serviciul în limba maternă au atras şi atenţia Consiliului Europei, care a semnalat pericolul dispariţiei acestei comunităţi etnice minoritare.

Raportul Adunării Parlamentare a Consiliului, întocmit de parlamentara liberală finlandeză Tytti Isohookana-Asunmaa, fost ministru al culturii, a dus la adoptarea Recomandării 1521/2001, conţinînd un larg corpus de propuneri con- crete menite să preîntîmpine stingerea acestui grup minoritar „de o excepţională valoare pentru Europa”. Pînă la data vizitei noastre în regiune, autorităţile centrale şi locale nu întreprinseseră nici una din măsurile recomandate de Consiliul Europei. Mai mult, persoanele din sfera oficială întîlnite de autorii raportului păreau să ignore conţinutul acestor recomandări.

2. Presiunile asupra ceangăilor care îşi asumă o identitate diferită de cea românească

Discuţiile autorilor raportului cu reprezentanţi ai conducerii Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) şi persoane aparţinînd acestei comunităţi au relevat intensificarea presiunilor asupra ceangăilor care îşi asumă o identitate diferită de cea română, respectiv identitatea maghiară. Începînd din 1996, mai mulţi părinţi din Cleja şi alte sate din judeţul Bacău au depus numeroase cereri pentru introducerea studiului opţional al limbii maghiare în şcolile locale de stat. Prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3113 /31 ianuarie 2000 şi „Metodologia aplicării Instrucţiunilor privind studiul limbii materne de către elevii aparţinînd minorităţilor naţionale care frecventează şcoli româneşti” nr. 30257 / 06.04.2000 se creaseră premisele necesare începerii acestui tip de învăţămînt.

În pofida Raportului Comisiei Interministeriale care a stabilit cu ocazia deplasării din 14-15 septembrie 2000, în judeţul Bacău, că în comunele Pustiana şi Cleja trebuie formată cîte o grupă de studiere a limbii materne maghiare, această măsură a continuat să fie amînată de către Inspectoratul şcolar Judeţean Bacău. În paralel, o serie de presiuni exercitate asupra părinţilor semnatari, dublate de o campanie de intimidare instrumentată prin autorităţile locale, de reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi presă, au determinat o parte din părinţi să-şi retragă cererile vizînd organizarea învăţămîntului opţional în limba maternă maghiară.

Au rămas astfel fără nici un rezultat cererile părinţilor, ca de altfel şi memoriile sau rapoartele depuse de-a lungul anilor la MEN şi Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale sau evaluările diferitelor organisme ale societăţii civile.

Într-o ultimă tentativă de parteneriat cu Inspectoratul şcolar Bacău, la 09.02.2001 AMCM a adresat IŞJ Bacău, în numele a 77 părinţi din satul Pustiana, solicitarea de a li se aproba folosirea, după-amiaza, cînd sălile de clasă sînt libere, a unei săli de clasă din şcoala Generală Pustiana în scopul studierii limbii maghiare de către copiii lor. Solicitanţii se angajau să îngrijească şi să doteze corespunzător respectiva sală.

La 05.03. 2001, primarul comunei Pîrjol (de care aparţine satul Pustiana) comunica solicitanţilor refuzul de a permite ţinerea orelor opţionale de limbă maghiară în şcoala din Pustiana, promiţînd totodată că ulterior se va discuta posibilitatea acordării unui spaţiu în Căminul Cultural Pustiana, ceea ce nu s-a întîmplat.

În urma acestui refuz, începînd din luna septembrie a anului 2001, AMCM a lansat un program-curs de iniţiere şi studiere a limbii maghiare în cadru privat. Astfel, AMCM şi-a asumat sarcina de a suplini refuzul instituţiilor de stat de a oferi învăţămînt în limba maternă prin organizarea, într-un număr de şapte sate, a unor cercuri de predare a limbii maghiare cu concursul a douăsprezece cadre cu pregătire de specialitate. În comuna Cleja, de exemplu, aceste cercuri, care se desfăşoară după programul şcolar, în trei spaţii private dotate corespunzător, sînt urmate de cca o sută de copii, ceea ce demonstrează interesul comunităţii şi încrederea părinţilor în activităţile derulate de AMCM.

În noul context, autorităţile au declanşat o amplă operaţiune de hărţuire, intimidare şi represalii la adresa AMCM, cît şi a părinţilor, copiilor şi proprietarilor spaţiilor private în care se desfăşurau cursurile de limba maghiară. Astfel, la data de 09.11.2001 la IşJ Bacău s-a înregistrat o sesizare semnată de cei trei directori de şcoală din comună şi preşedintele consiliului reprezentativ al părinţilor din Cleja, prin care se semnala că AMCM a înfiinţat în comună un sistem paralel de învăţămînt în limba maghiară.

Ca răspuns, la 14.11.2001 s-a deplasat la Cleja o comisie constituită din inspectoarea generală adjunctă, doi inspectori de specialitate, cărora li s-au alăturat primarul şi viceprimarul, directorii a trei şcoli din comună, precum şi reprezentantul local al Poliţiei. Comisia, care a inclus şi reprezentanţi ai presei băcăuane cunoscuţi pentru atitudinea ostilă faţă de revendicările maghiarilor ceangăi, a convocat la primărie pe proprietarele caselor în care se desfăşoară cursuri de limba maghiară, supunîndu-le, de-a lungul a peste două ore, unei umilitoare anchete, în timpul căreia cele două femei au fost acuzate de încălcarea legilor statului, fiind ameninţate cu percheziţia, amenda şi punîndu-li-se în vedere în mai multe rînduri că, dacă doresc să înveţe limba maghiară, să emigreze în Ungaria.

Acest incident nu s-a făcut fără cunoştinţa Prefecturii Bacău, deoarece la data de 16.11.2001 s-a deplasat în comuna Cleja şeful de cabinet al Prefectului, care a citat la Primărie pe coordonatorul programelor de limba maghiară ale AMCM, apoi a inspectat spaţiile private în care se desfăşoară cursurile. De altfel, un ordin al Prefecturii Bacău cu nr. 7862/09.11.2001 s-a aflat şi la originea descinderii la Cleja a unui reprezentant al Inspecţiei Sanitare de Stat (Sanepid) Bacău, care în urma controlului efectuat la trei din spaţiile private unde se desfăşurau cursuri de limba maghiară, a dispus pe loc, fără preaviz, cu procesele verbale nr. 3452, 3453, 3454 suspendarea activităţii din spaţiile respective. Este de menţionat că într-o adresă oficială, ca răspuns la solicitarea cotidianului Kronika (Cronica) din Cluj, Ministerul Sănătăţii a precizat că în judeţul Bacău funcţionează în prezent 223 de şcoli fără avizul Sanepidului.

Un fapt de o gravitate deosebită îl constituie presiunile psihologice şi umilinţele la care sînt supuşi copiii care îndrăznesc să participe la cercurile facultative de limba maghiară organizate de AMCM. Este o practică sistematică a unor cadre didactice de a-i mustra pe copii în faţa clasei, diabolizînd limba maghiară şi proferînd ameninţări la adresa elevilor. În unele cazuri, s-a mers pînă la scăderea notei la purtare.

Autorităţile ostile activităţii desfăşurate de AMCM nu ezită, după cum s-a văzut, să implice presa în strategia de hărţuire a părinţilor care revendică învăţămînt opţional în limba maghiară. O adevărată campanie de presă însoţeşte sistematic măsurile întreprinse de Prefectură sau Inspectoratul şcolar Judeţean. Cotidienele « Monitorul » şi «Deşteptarea» induc în publicul cititor suspiciune faţă de exercitarea dreptului la educaţie în limba maghiară, prin titluri apocaliptice: «Atacuri iredentiste sub acoperirea şcolii», «Limba maghiară se învaţă cu bătaie», «Fantoma maghiară bîntuie şi la Pustiana». Presa în cauză nu acordă nici un spaţiu de exprimare persoanelor sau asociaţiilor incriminate sau prezentării şi a opiniilor acestora. În discuţia cu Prefectul judeţului Bacău a reieşit că acesta, deşi la curent cu situaţia, consideră legitimă conduita autorităţilor locale, a Inspectoratului şcolar

Judeţean sau a Poliţiei. Prefectul porneşte, în analiza întregii situaţii, de la axioma originii române a ceangăilor şi trage de aici concluzia în total dezacord cu legea, că solicitările de învăţare a limbii maghiare sînt ilegitime. Totodata, prefectul consideră că presiunea publică şi poziţia bisericii romano-catolice constituie un obstacol serios în calea protejării de către instituţia sa a drepturilor unui număr restrîns de persoane care se reclamă de origine maghiară şi solicită învăţămînt facultativ în limba maternă. Prefectul a respins susţinerea că AMCM sau membrii săi ar fi fost hărţuiţi, arătîndu-se în acelaşi timp gata să asculte nemulţumirile lor, dacă aceştia vor cere audienţă.

3. Un proces premeditat de asimilare a ceangăilor de limbă maghiară

Din datele statistice şi opiniile exprimate de reprezentanţi ai clerului sau persoane aparţinînd comunităţii ceangăilor, reiese că, din numărul de cca 240.000 romano-catolici din Moldova, doar o proporţie redusă se mai reclamă de la originea maghiară, vorbesc şi înţeleg limba/dialectul ceangăiesc şi manifestă un interes deosebit pentru păstrarea acestei identităţi. O serie de factori externi — presiunile psihologice, pericolul marginalizării sociale, campaniile de intimidare, emigrarea — au condus la o descreştere accentuată a numărului celor care se autoidentifică ceangăi maghiari şi solicită studierea opţională a limbii maghiare literare sau utilizarea limbii materne în biserică.

Chiar dacă la începutul anilor ‘50 a existat posibilitatea învăţării limbii maghiare în unele şcoli de stat, această posibilitate a fost treptat restrînsă, iar regimul naţional-comunist a desfăşurat o politică sistematică de asimilare, aducînd comunitatea ceangăilor maghiari în pragul extincţiei. Refuzul instituţiilor de a satisface revendicările ţinînd de drepturi lingvistice a fost permanent mascat prin dezbateri specioase privind originea ceangăilor, pretext servind de-a lungul timpului aceloraşi scopuri asimilaţioniste. Teoria originii româneşti a devenit doctrina oficială şi are destui adepţi pentru ca grupului tot mai restrîns al ceangăilor maghiari să i se refuze dreptul constituţional la protecţia identităţii asumate.

Cu toate presiunile asimilaţioniste, este evident că persistă în rîndul unor ceangăi maghiari voinţa fermă de păstrare a identităţii, iar din perspectiva drepturilor omului, de la care pornesc şi autorii raportului de faţă, această comunitate, chiar restrînsă numeric, are dreptul constituţional la protecţie din partea statului.

De altfel, abordarea din perspectiva drepturilor omului a fost tratată şi la nivel oficial cu relativă empatie în perioada 1996-2000. Ordinul MEN 3113/ 31.01.2000 ca şi „Metodologia aplicării Instrucţiunilor privind studiul limbii materne de către elevii aparţinînd minorităţilor naţionale care frecventează şcoli româneşti”, nr. 30257/06.04.2000 sînt o dovadă în acest sens. Aceste demersuri favorabile soluţionării revendicărilor ceangăilor maghiari, întreprinse la nivel cen- tral, au fost însă sistematic subminate la nivel local, rămînînd fără efect.

În prezent, asistăm la intensificarea campaniei de intimidare şi hărţuire a persoanelor care se autoidentifică ceangăi maghiari, la obstrucţionarea prin toate mijloacele a satisfacerii revendicărilor lor legitime, ceea ce contravine garanţiilor constituţionale de apărare a drepturilor omului.

Alături de stat, biserica romano-catolică din Moldova, prin crearea Episcopiei de Iaşi (tot în perioada dictaturii comuniste), nu a făcut decît să participe la acest proces de asimilare. Există numeroase mărturii că preoţii romano-catolici exercită presiuni severe asupra acelor enoriaşi care se autoidentifică ceangăi maghiari, mergînd pînă la excomunicare şi ameninţarea cu refuzul serviciului religios. Nici una din solicitările de a se autoriza serviciul religios în limba maternă nu a fost luată în considerare de către ierarhii romano-catolici din Moldova. Recent, s-a consumat respingerea demersului a peste 200 de cetăţeni care au solicitat Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi, la 05.04. 2001, „celebrarea slujbei şi în limba maghiară în biserica din Pustiana”.

În atari condiţii, adoptarea la 21.11.2001 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a Recomandării 1521 privind cultura minorităţii ceangăilor din România este salutară. Documentul conţine un set de recomandări importante, încurajînd România să ratifice şi să implementeze Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare şi să acorde sprijin ceangăilor în domenii cum ar fi:

• posibilitatea de a fi educaţi în limba maternă, asigurarea în acest scop a spaţiilor şi cadrelor necesare;

• informarea părinţilor cu privire la legislaţia românească în domeniu şi elaborarea instrucţiunilor de aplicare

• crearea posibilităţii de a opta pentru serviciul religios romano-catolic şi intonarea cîntecelor religioase în limba maternă

• recunoaşterea oficială şi sprijinirea asociaţiilor ceangăilor, acordîndu-se o atenţie specială înregistrării corecte a minorităţii ceangăilor la apropiatul recensămînt

• accesul la mass media pentru exprimarea activă a identităţii, inclusiv prin alocarea de fonduri, sprijin pentru publicarea unei reviste lunare şi funcţionarea unei staţii de radio locale

• iniţierea de programe speciale menite să promoveze cultura ceangăilor, organizarea de seminarii şi dezbateri internaţionale consacrate studierii comunităţii ceangăilor

• lansarea, în România, a unei campanii de cunoaştere a culturii ceangăilor, cu accent pe avantajele cooperării dintre majoritate şi minorităţi

• înregistrarea caracteristicilor lingvistice şi etnografice unice ale ceangăilor

• încurajarea renaşterii economice a zonei, prin înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii în comunele ceangăieşti

Aplicarea cu bună credinţă a acestui set de măsuri ar putea opri extincţia comunităţii ceangăilor maghiari, cu condiţia ca disputa în jurul originii lor să nu oculteze urgenţa iniţierii de măsuri afirmative, fără de care una din cele mai vechi minorităţi din România şi Europa ar putea să dispară definitiv.

Deocamdată, calea drepturilor individuale şi minoritare este refuzată chiar din cadrul forului legislativ român. Senatorul PSD, Ghiorghi Prisăcaru, membru al delegaţiei române la AP a CE şi-a facut publice rezervele faţă de competenţa Consiliului Europei, afirmînd într-un comunicat remis Agenţiei Mediafax la 12.12.2001: „Nu e de competenţa Consiliului Europei — organism prin excelenţă politic — să se pronunţe asupra originii limbii şi culturii cengăilor, ci specialişti interesaţi, cu preocupări în domeniu, trebuie să abordeze aceste aspecte de pe poziţii ştiinţifice”. Această abordare anunţă o revenire la poziţiile oficiale care neagă dreptul persoanelor la autoidentificare, şi implicit, continuarea politicii asimilaţioniste.

4. Limba/dialectele ceangăeşti ca limbă regională (minoritară)

Statutul limbii/dialectelor ceangăeşti este nu doar semnificativ în sine, ci constituie o dimensiune importantă a protecţiei minorităţii ceangăilor maghiari.

Tema limbii nu are legătură cu disputa din jurul originii ceangăilor: români maghiarizaţi ori maghiari aşezaţi într-o regiune cu populaţie românească? Conform lingviştilor, ceangăii vorbesc numeroase dialecte ale maghiarei medievale, depinzînd de aria locuită şi influenţate de mediul românesc în care trăiesc. „Diversitatea dialectelor ceangăeşti a creat o situaţie astfel încît unele nu sînt inteligibile pentru celelalte (...) Cu toate acestea, toate dialectele ceangăeşti au trăsături comune care le diferenţiază de dialectele vorbite în Bazinul Carpatic Maghiar”³.

Filozofia relevantă pentru tratarea temei limbii/dialectelor ceangăeşti este cea care rezultă din Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. România nu a ratificat încă acest document. Dar l-a semnat, iar aceasta înseamnă că statul român îşi elaborează încă strategia asupra Părţii a III-a a Cartei, acest complex instrument permiţînd opţiunea între variante de măsuri în favoarea folosirii limbilor regionale sau minoritare. Dar România nu poate contesta principiile de bază ale Cartei Europene, fără ca prin aceasta să nu se plaseze în afara valorilor care întemeiază Consiliul Europei.

Se aplică Carta Europeană în cazul dialectelor vorbite de ceangăi? Conform acestui document, prin expresia „limbi regionale sau minoritare” se înţeleg limbile:

„(i) Folosite în mod tradiţional într-o anumită zonă a unui stat de către cetăţenii acelui stat care constituie un grup numeric inferior restului populaţiei statului, şi (ii). Diferite de limba (-ile) oficială (-ale) acelui stat; ea nu include nici dialectele limbii (-ilor) oficiale a (ale) statului, nici limbile migranţilor”.

Prin „zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită” se înţelege aria geografică în care această limbă reprezintă modul de exprimare a unui număr de persoane justificînd adoptarea a diferite măsuri de protecţie şi de promovare prevăzute prin prezenta Cartă.

Avînd în vedere numărul persoanelor care vorbesc dialectele ceangăeşti şi caracterul tradiţional al comunităţilor din regiunile Bacăului şi oraşului Roman, dialectele vorbite de ceangăi corespund exact subiectului Cartei Europene. Ca atare, ele intră în domeniul de acoperire al Cartei. Pe această bază, ele se bucură de protecţia principiilor care stau la baza tratării problemelor lingvistice din zona ceangăilor aşezaţi în Moldova.

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare⁴ a statuat că „protecţia limbilor regionale sau minoritare istorice din Europa, dintre care unele riscă, în decursul timpului, să dispară, contribuie la dezvoltarea tradiţiilor şi a bogăţiei culturale a Europei”⁵. De asemenea, a subliniat că „dreptul de a practica o limbă regională sau minoritară în viaţa privată şi publică reprezintă un drept imprescriptibil”⁶ şi că „protecţia şi promovarea limbilor regionale sau minoritare... constituie o contribuie importantă la construirea unei Europe bazată pe principiile democraţiei şi ale diversităţii culturale”⁷.

Statele Părţi şi-au luat obligaţia de a-şi întemeia politica, legislaţia şi practica pe următoarele obiective şi principii:

„a. recunoaşterea limbilor regionale sau minoritare ca o expresie a bogăţiei culturale;

b.   respectarea ariei geografice a fiecărei limbi regionale sau minoritare, în aşa fel încît diviziunile administrative existente sau noi să nu constituie un obstacol pentru promovarea respectivei limbi regionale sau minoritare;

c.    necesitatea unei acţiuni hotărîte pentru promovarea limbilor regionale sau minoritare în vederea salvgardării lor;

d.  facilitarea şi/ sau încurajarea folosirii oral sau în scris, a limbilor regionale sau minoritare, în viaţa publică sau în viaţa privată;

e.   menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor, în domeniile prevăzute de prezenta Cartă, între grupurile folosind o limbă regională sau minoritară şi alte grupuri ale aceluiaşi stat care vorbesc o limbă practicată într-o formă identică sau apropiată;” [...]

„g. stabilirea de forme sau mijloace adecvate de predare şi studiere a limbilor regionale sau minoritare, la toate nivelele corespunzătoare” ş.a. (Art. 7, 1).

Conform acestor principii, nu numai că statul român ar trebui să aibă o politică de recunoaştere a dialectelor ceangăeşti, dar şi una de încurajare, de promovare a utilizării lor. În acest caz, se pune problema atitudinii populaţiei faţă de limba pe care o vorbeşte. Investigaţiile de pînă acum arată existenţa a două teme distincte:

h. utilizarea dialectelor ceangăeşti în cadrul slujbelor religioase;

i. studiul dialectelor ceangăeşti în şcoală.”

Există o solicitare continuă a unor ceangăi pentru ţinerea slujbelor în limba maternă. Ea s-a repetat în dialogurile personale dintre preoţi şi enoriaşi, dar şi prin „cereri oficiale”, cu sute de semnături. Există o politică netă de respingere, de către Episcopia Romano-Catolică, a cererilor, deşi, mulţi preoţi provenind chiar din comunitatea ceangăie, există posibilitatea practică de a răspunde solicitărilor. APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA atrag atenţia că, deşi Biserica Romano- Catolică este o entitate autonomă, ea rămîne obligată, la fel ca şi oricare altă entitate

privată sau publică să respecte principiile fundamentale ale drepturilor omului, care cuprind şi protecţia minorităţilor naţionale. Pe baza obligaţiilor sale faţă de cetăţenii României, în particular, pe baza art. art. 1 (3) din Constituie⁸, statul român are dreptul să ceară Bisericii Romano-Catolice să se conformeze cerinţelor ridicate de protecţia drepturilor populaţiei ceangăe. Continuarea implicării şi astăzi a BRC în politica de asimilare a ceangăilor din Moldova — după ce a exersat sistematic această politică înainte de 1989 —, este incompatibilă cu legea internă şi cu valorile acceptate astăzi în cadrul Consiliului Europei, dar chiar şi cu documentele Vaticanului, în principal cele care încurajează «inculturaţia» (adaptarea ritualului la limba şi tradiţia locală).

În ce priveşte studiul dialectelor ceangăeşti în cadrul procesului de învăţămînt, nu există nici o cerinţă de acest gen. Unii ceangăi au cerut studiul limbii maghiare literare. (Se poate face o paralelă cu învăţarea de către saşi şi şvabi a limbii germane literare, ca vehicul lingvistic unificator). Există şi pedagogi⁹ care pun accentul pe importanţa educaţiei în limba maternă şi menţinerea tinerilor în comunitatea lor. În contextul amintit, autorităţile publice sînt ţinute, în sensul Cartei Europene, cel puţin să nu descurajeze utilizarea dialectelor ceangăeşti în viaţa privată sau publică şi să iasă în întîmpinarea utilizării limbii materne atunci cînd apar cereri în acest sens.

Punctul 2 al Art. 7 enunţă următoarele:

„Părţile se angajează să elimine, dacă nu au făcut-o deja, orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă nejustificată relativă la folosirea unei limbi regionale sau minoritare şi avînd drept scop descurajarea sau punerea în pericol a menţinerii sau a dezvoltării acesteia. Adoptarea de măsuri speciale în favoarea limbilor regionale sau minoritare, destinate să promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi şi restul populaţiei, sau urmărind să ţină seama de situaţiile lor specifice, nu este considerată ca un act de discriminare faţă de vorbitorii limbilor mai răspîndite.”

Iar punctul 4 al Art. 7 adaugă:

„În determinarea politicii faţă de limbile regionale sau minoritare, părţile se angajează să ia în considerare necesităţile şi dorinele exprimate de grupurile ce folosesc aceste limbi. Ele sînt încurajate să creeze, dacă este necesar, organe cu rol consultativ asupra tuturor chestiunilor legate de limbile regionale sau minoritare.”

Există numeroase plîngeri ale ceangăilor din Moldova — verificate în cursul investigaţiei APADOR-CH din 1997 şi al investigaţiei din decembrie 2001 — privind presiunile care se fac asupra lor — în primul rînd de autorităţi —, pentru a renunţa la dimensiunea maghiară a identităţii proprii, aceasta fiind intim legată de utilizarea dialectelor ceangăeşti.

5. Grupul ceangăilor maghiari ca minoritate naţională ce trebuie recunoscută ca atare şi protejată

Ce sînt ceangăii: minoritate naţională sau grup etnic? În Constituia României nu există o diferenţiere între „minorităţile naţionale” şi „grupurile etnice”. Constituia garantează „dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii...” a membrilor minorităţilor naţionale (art. 6 (1)) şi de asemenea, ex- clude discriminarea pe motiv de origine etnică, avînd în vedere că România „este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă etc. (art. 4 (2))”. Nu există nici o lege de recunoaştere a unei comunităţi ca reprezentînd o minoritatate naţională, îndrituită la drepturile subsecvente, sau ca grup etnic (etnocultural), ai cărui membri să fie vizaţi prin legislaţia antidiscriminatorie. Ca urmare, recunoaşterea de facto a minorităţilor naţionale s-a produs în urma unor acte administrative precum recensămîntul¹⁰ şi înscrierea pe listele electorale¹¹. Se poate spune că recunoaşterea „ultimă” a statutului de minoritate naţională a unei comunităţi se face prin reprezentarea ei în Parlament şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale — care distribuie şi fondurile de stat necesare pentru „păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii” persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale¹².

Deşi în foaia de recensămînt „ceangăii” apar ca una dintre „naţionalităţi”, nu este încă clar dacă ei sînt consideraţi sau nu minoritate naţională. Datorită diferenţelor în modul în care ceangăii îşi prezintă propria lor identitate, nu este clar nici dacă putem vorbi despre autoasumarea acestui statut [de minoritate naţională] — obligatorie, pentru a putea vorbi despre o minoritate naţională.

În acest sens, APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA susţin următoarele:

În condiţiile în care nu există o legislaţie specifică de recunoaştere a minorităţilor naţionale, statul român este ţinut, în interpretarea sa în materie, de aplicarea acelor norme interne relevante în domeniul minorităţilor naţionale. Dintre acestea, Recomandarea 1201¹³ are calitatea de a include o definire a „minorităţilor naţionale”, considerate: „un grup de persoane dintr-un stat care: a. locuiesc pe teritoriul acelui stat şi sînt cetăţenii lui; b. menţin legături de lungă durată, trainice şi permanente cu acel stat; c. manifestă caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice distincte; d. sînt suficient de reprezentative, chiar dacă sînt în număr mai mic decît restul populaţiei unui stat sau a unei regiuni a acelui stat; e. sînt motivate de preocuparea de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea lor comună, inclusiv cultura, tradiţiile, religia sau limba lor” (art. 1).

Definiţia anterioară a minoriţăţilor naţionale corespunde la ceea ce, tradiţional, se consideră a fi „minorităţi istorice”. Avînd în vedere statutul de lege internă a Recomandării 1201, se poate spune că statul român are obligaţia de a recunoaşte cel puţin minorităţile istorice. (Asta nu ar împiedica România să accepte o definire mai puţin restrictivă a minorităţilor naţionale)

Reprezintă ceangăii o minoritate istorică? Două chestiuni se pun în acest caz. Una este cea a reprezentativităţii. Avînd în vedere prezenţa îndelungată a acestei minorităţi pe teritoriul României, singura restricţie ar putea fi una numerică. Invocarea limitelor numerice — raţională — nu poate fi însă argumentată decît dacă ceangăii ar fi mai puţin numeroşi decît sînt cele mai puţin numeroase grupări acceptate astăzi drept minorităţi naţionale: armenii (2.023), macedonenii slavi şi rutenii. Or, chiar dacă cifrele date de unii autori — 240.000 persoane¹⁴, iar observatorii locali cu care s-a discutat în timpul investigaţiei APADOR-CH din anul 1997 vorbeau de zeci de mii de persoane — nu sînt luate în considerare şi se acceptă cifra recensămîntului din 1992, de 2.165 ceangăi, aceasta depăşeşte cifra limită.

Rămîne deschisă, ca urmare, problema preocupării ceangăilor de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea lor comună: cultura, tradiţiile, religia sau limba lor. O componentă fundamentală a tuturor ceangăilor, indisolubil legată de identitatea lor este identitatea religioasă (romano-catolică). Dar în privinţa recunoaşterii originii lor şi mai ales, a folosirii limbii, populaţia care se identifică drept ceangăe nu este omogenă. Se pune întrebarea dacă am putea vorbi oare, în acest sens, de trei categorii: ceangăii români; ceangăii ceangăi; ceangăii maghiari?

Autoidentificarea este un drept fundamental care nu poate fi pus în discuţie. Ca urmare, avînd în vedere atitudinile ceangăilor din regiunea Bacăului, aşa cum au fost ele identificate în anul 1997 şi confirmate în anul 2001, se poate vorbi despre existenţa celor trei categorii. Lucrurile sînt mai restrictive atunci cînd este vorba despre solicitarea, de către membrii unor comunităţi, a unor măsuri speciale de protecţie a comunităţii în totalitate — cazul măsurilor afirmative — şi nu doar drepturi ale membrilor comunităţii¹⁵. Reprezentarea parlamentară şi alocarea unor sume de la bugetul de stat prin intermediul Consiliului Minorităţilor Naţionale reprezintă astfel de măsuri afirmative. Caracterul limbii materne, identitatea folclorică, tradiţia istorică definesc în cazul ceangăilor maghiari atributele specifice unei minorităţi naţionale, îndrituită la măsuri afirmative.

Un alt aspect care trebuie pus în evidenţă rezultă din fundamentele doctrinei minorităţilor naţionale. Dreptul internaţional al minorităţilor naţionale (al persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale), ca şi dreptul intern dezvoltat în acest cadru, are în vedere grupuri de persoane aflate în inferioritate numerică faţă de restul populaţiei şi non-dominante. Ultimul cuvînt este subliniat pentru a indica faptul că existenţa unui drept internaţional în materie este motivată de necesitatea protecţiei unor comunităţi a căror inferioritate numerică produce o fragilitate în raport cu majoritatea. Cu cît o comunitate minoritară este mai ameninţată, cu atît recunoaşterea ei ca minoritate naţională este mai motivată, mai argumentată, mai urgentă şi deci, mai legitimă.

În acest sens, problematica recunoaşterii ceangăilor ca minoritate naţională se pune cu acuitate în cazul ceangăilor maghiari. Trebuie avute simultan în vedere presiunea asimilaţionistă din partea autorităţilor centrale şi locale şi manipularea unora dintre ceangăi împotriva voinţei ceangăilor maghiari de a li se recunoaşte o identitate legată de limba/dialectele ceangăe (limba maghiară). Aceasta ar putea duce la o strategie de asumare a reprezentării ceangăilor împotriva celor care doresc să-şi apere limba şi folclorul tradiţional. Autorii consideră că recunoaşterea „ceangăilor maghiari”, ca o minoritate naţională distinctă, reprezintă o necesitate a protecţiei acestei comunităţi. Ţine însă de voinţa ceangăilor maghiari şi a liderilor care susţin valorile simbolice ale comuniţătii să arate solidaritatea lor, motivaţia şi preocuparea „de a păstra împreună ceea ce constituie identitatea lor comună, inclusiv cultura”.

6. Problema recensămîntului

Avînd în vedere cele enunţate mai sus, rezultă că recensămîntul din anul 2002 poate avea un impact decisiv asupra viitorului ceangăilor din România. Manipularea vădită a recensămîntului din 1992 şi comportamentul actual al autorităţilor centrale şi locale constituie motive de îngrijorare în legătură cu ceea ce se va întîmpla în anul 2002. În acest sens, APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA subliniază caracterul ilegal, penal, al încălcării dreptului persoanelor de a-şi defini identitatea etnică.

În acelaşi timp, este important ca organizaţiile ceangăilor să monitorizeze activitatea operatorilor de pe teren. Sugerăm ca membrii acestora să solicite participarea la recensămînt¹⁶. O modalitate de a da o mai mare siguranţă recensămîntului din anul 2002 este efectuarea unei statistici paralele, cel puţin în localităţile unde trăiesc cei mai mulţi ceangăi. APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA consideră că înaintea începerii recensămîntului, este de dorit ca organizaţiile ceangăilor maghiari — minoritatea cea mai pericilitată din regiune — să poarte o campanie de informare şi conştientizare a populaţiei privind necesitatea unei opţiuni în ceea ce priveşte autoidentificarea. În particular, trebuie dezbătute implicaţiile asupra asumării identităţii de „ceangău maghiar”. Persoanele care doresc să se autoidentifice ca atare, trebuie încurajate să insiste asupra obligativităţii operatorilor de a pune pe formularele de recensămînt exact această denumire. (Deoarece în propunerile pentru formularele din 2002, „lista etniilor care se vor codifica” face referire doar la „ceangăi” şi nu la „ceangăi maghiari”, s-ar putea ca operatorii să insiste la completarea rubricii cu termenul „ceangău”. Persoanele au dreptul să insiste la înscrierea sintagmei „ceangău maghiar”.)

Pregătirea recensămîntului, de către organizaţia (ile) ceangăilor maghiari, ar putea să devină un exerciţiu pentru participarea acestora la alegerile din anul 2004. Dacă o organizaţie de „ceangăi maghiari” va putea obţine, cu ocazia următoarelor alegeri, peste 1500 de voturi, atunci ea va putea introduce un reprezentant în Parlament şi va face parte din Consiliul Minorităţilor Naţionale. Din acest mo- ment, capacitatea ceangăilor maghiari de a se proteja împotriva încercărilor de asimilare va spori considerabil. O estimare, în următoarele luni, a numărului celor care se consideră şi sînt gata să se declare ceangăi maghiari este crucială pentru viitorul acestei comunităţi.

7. Concluzii

Investigaţia reprezentanţilor APADOR-CH şi ai Ligii PRO EUROPA din decembrie 2001, împreună cu rezultatele investigaţiilor anterioare şi monitorizarea presei demonstrează următoarele:

a.   Declaraţiile AMCM şi ale unor membri ai comunităţii ceangăilor maghiari din zonă privind: (i) refuzul de a se acorda drepturi legitime privind studierea limbii maghiare şi ţinerea slujbelor religioase în limba maternă; (ii) presiunile şi hărţuirea ceangăilor care îşi afirmă identitatea maghiară sînt confirmate în totalitate.

b.  O îngrijorare deosebită provoacă presiunile asupra copiilor supuşi unui tratament care poate fi traumatic. APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA protestează împotriva acestor comportamente ale unor cadre didactice şi cer instituţiilor competente să ia măsurile impuse în asemenea cazuri.

c.   APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA insistă asupra faptului că statutul autonom al bisericii romano-catolice nu înseamnă că aceasta se poate sustrage datoriei de a respecta drepturile omului — care includ şi drepturile minorităţilor —, valorile respectului pentru alteritate şi toleranţă.

d.  APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA cer să se respecte dreptul de asociere, acesta incluzînd şi respectarea activităţii AMCM, renunţarea la hărţuirea ei. APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA atrag atenţia că oprirea cursurilor de limbă maghiară ţinute de această asociaţie, invocîndu-se reglementările Legii învăţamîntului este arbitrară. Cursurile de limbă maghiară nu pot fi echivalate cu activităţile reglementate de Legea nr.84/1995 (reactualizată), ce priveşte „organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţămînt” (art.1).

Protecţia ceangăilor din regiunea Moldovei este, în acest moment, problema protecţiei ceangăilor maghiari¹⁷. Pentru a opri asimilarea ceangăilor maghiari este nevoie, pe de o parte, de respectarea statului de drept şi, în acelaşi timp, de aplicarea unor măsuri afirmative. Legitimitatea acestor măsuri rezultă din Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare şi din prevederile interne şi internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale. APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA consideră că pentru viitorul ceangăilor maghiari este vitală recunoaşterea statutului lor de minoritate naţională. Pentru aceasta este însă necesar ca persoanele care îşi asumă identitatea de ceangăi maghiari să o facă deschis şi să coopereze pentru crearea unor organizaţii reprezentative. APADOR- CH şi Liga PRO EUROPA consideră drept un moment cheie al acestui proces recensămîntul din anul 2002. Reprezentanţii ceangăilor maghiari ar trebui să monitorizeze corectitudinea înregistrărilor efectuate de operatori, după ce au asigurat o dezbatere cît mai largă cu privire la legitimitatea identităţii de ceangăi maghiari.

În mod corespunzător, APADOR-CH şi Liga PRO EUROPA cer autorităţilor statului să respecte drepturile minorităţilor, aşa cum sînt ele garantate de Constituţie şi de legislaţia internă, de convenţiile în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi ONU şi rezoluţiile cu privire la situaţia ceangăilor din România. □

NOTE

1.     În Raportul său cu privire la activitatea Comisiei de anchetă, reprezentantul DPMN notează că „o delegaţie formată din primarul comunei, cîţiva consilieri locali, directorii şcolilor şi parohii din satele Cleja şi Somuşca... au ţinut neapărat să-şi prezinte punctul de vedere conform căruia este total inoportună introducerea orelor de limbă maghiară.”. Alte citate din Raport: „La revenire [la şcoala Cleja] Comisia de anchetă a avut parte de o primire mai mult decît ostilă”; „Cotidianul local «Deşteptarea» a reflectat într-un mod lipsit de obiectivitate evenimentele petrecute la Cleja”; „Din cele 17 cereri înregistrate [la şcoala Pustiana] 15 fuseseră retrase (14 în perioada 4-7 septembrie 2000 şi una în dimineaţa zilei de 15 septembrie). O serie de părinţi au fost găsiţi ... Comisia constatînd că, în prezent, există 8 părinţi care optează pentru introducerea studiului limbii materne la şcoala din localitate”.

2.     Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova a deplîns, într-un comunicat al său, excluderea reprezentanţilor AMCM de la masa oficială. După plecarea delegaţiei americane, reprezentanta AMCM, Roca Silvia, „a fost înconjurată de un grup anume pus pentru a face scandal, a fost agresată, îmbrîncită, i s-au adresat injurii şi false acuzaţii”.

3.     Klára SÁNDOR, National Feeling or Responsability: The case of the Csango language revitalization, în Multilingua. Journal of Cross-Cultural and Interlanguage Communication, vol. 19 - 1/2, 2000, p. 147

4.     A fost adoptată la 5 noiembrie 1992

5.     Preambul al Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare.

6.     Preambul.

7.     Preambul.

8.     „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

9.   Klára SÁNDOR, Op.cit.

10.     Astfel, în formularul din 1992 erau înscrise 26 de „naţionalităţi codificate”, unele cu variante (ucrainiană, huţană, huţulă).

11.     La alegerile din anul 2000 s-au înscris organizaţii ale rutenilor şi macedonenilor slavi care au obţinut numărul necesar de voturi, intrînd în Parlament.

12.     Ceea ce nu înseamnă că nu poate exista, în principiu, o minoritate naţională care să nu aibă reprezentanţi în Parlament (pentru că alegerile interne nu asigură un număr suficient de voturi ori întrucît nu se doreşte intrarea în forul legiuitor) ori refuză participarea la CMN.

13.     Ea este parte a legislaţiei interne în urma ratificării tratatelor de bază ale României cu Ungaria şi Ucraina, unde se face referire explicită la respectarea de către Părţi a Recomandării 1201.

14.     „În conformitate cu estimări larg acceptate, numărul ceangăilor este de circa 240.000. Ei locuiesc în circa 90 de sate împrăştiate în jurul oraşului Roman şi al Bacăului. (...) majoritatea au schimbat limba şi vorbesc româna ca limba maternă. Totuşi, circa 62.000 dintre ei vorbesc încă dialecte de origine maghiară”. (Klára SÁNDOR, National Feeling or responsability: The case of the Csango language revitalization, în Multilingua. Journal of Cross-Cultural and Interlanguage Communication, vol. 19 - 1/2, 2000, p. 141-142.)

15.     Includerea celor două noi minorităţi, macedonenii slavi şi rutenii a creat, de altfel, o anumită opoziţie. Astfel, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a decis să nu accepte macedonenii slavi şi rutenii ca minorităţi, contestîndu-le „reprezentativitatea”. Însă, la 1 martie 2001, Camera Deputaţilor a validat, cu 196 voturi „pentru”, 60 „împotriva” şi 11 abţineri, mandatele deputaţilor Vasile Ioan Sava de la Uniunea Macedonenilor Slavi şi Gheorghe Firczak de la Uniunea Culturală a Rutenilor.

16. De altfel, în declaraţia sa privind recensământul, din 6 martie 2000, AMCM propunea ca „în fiecare grup şi comisie de recenzare să fie un cenzor de origine ceangăiască”.

17. În momentul în care categoria autodefinită drept „ceangăi-ceangăi” ar face propriile demersuri pentru afirmare, protecţia ei ar deveni un alt subiect de interes public.