A apărut de curînd, la Hamburg, o carte nu de mari proporţii, dar de remarcabil interes pentru oamenii ştiinţelor    sociale    din    România,   intitulată (în traducere) Intelectuali, elite, schimbare instituţională. Cercetări privitoare la România şi la Europa de Sud-Est, de Anton Sterbling. Editura Krämer a consacrat deja problemelor Răsăritului Europei o serie de cărţi, în majoritate culegeri de studii, elaborări ulterioare ale unor comunicări prezentate la numeroasele reuniuni ştiinţifice — de regulă cu participare internaţională — organizate de secţia de specialitate a Asociaţiei germane de sociologie, o secţie din a cărei conducere face parte şi autorul volumului aici în cauză. Am mai relatat despre această serie de publicaţii în revista Altera (nr. 12, 1999). şi volumul despre care va fi vorba în cele ce urmează constituie, la rîndul său, o culegere: toate scrierile inserate au constituit iniţial comunicări şi au fost iniţial publicate ca studii în reviste.

Despre autor este de ştiut că este originar din România, unde şi-a făcut studiile elementare şi medii şi şi-a început studiile superioare. A făcut parte în tinereţe dintr-un cunoscut grup al unor tineri intelectuali germani bănăţeni — scriitori, poeţi, gazetari — care şi-au manifestat în scris distanţarea şi opoziţia faţă de ideologia şi politica regimului comunist şi care au ajuns pînă la urmă, cu toţii, în Germania (pe atunci, de Vest). Anton Sterbling şi-a făcut acolo studiile de sociologie, şi-a luat doctoratul şi şi-a clădit cariera universitară, ajungînd profesor. Preocupările sale constante privind problemele României, bine servite de stăpînirea limbii române, sînt hrănite, pare-se, de o puternică motivaţie subiectivă, de grija pentru evoluţia democratică şi bunăstarea pămîntului său natal. Iar textul şi bibliografia prezentei sale cărţi dovedesc o bună şi mereu adusă la zi cunoaştere a societăţii româneşti şi a ştiinţelor sociale din România (nu numai a sociologiei, ci şi a istoriografiei, filosofiei, antropologiei etc), fiind citaţi şi comentaţi zeci de autori cu variatele lor contribuţii şi puncte de vedere, tocmai pentru a transmite comunităţii ştiinţifice germane informaţii bogate şi valide despre România şi despre mişcarea de idei de aici, mai ales cele de după 1989.

Dincolo de aceasta, fireşte, valoarea intrinsecă a cărţii lui Anton Sterbling rezidă în analiza pertinentă pe care ne-o oferă privind problemele reconstrucţiei sistemice a societăţii româneşti la sfîrşitul veacului al XX-lea. Demersurile sale au un caracter teoretic, nu se întemeiază pe cercetări empirice proprii şi vehiculează, în general, puţine date şi fapte concrete. El confruntă, de regulă, constatări generale despre stările de fapt cu felurite puncte de vedere atitudinale şi de interpretare a acestora. Preocuparea sa principală vizează clarificarea conceptual-teoretică a problemelor reconstrucţiei sociale. Cu o acribie pe care nu putem să nu o caracterizăm drept specific germană, Anton Sterbling analizează principalele noţiuni — cele de instituţie şi schimbare instituţională, elite şi alternanţa elitelor, intelectualitatea şi raportarea acesteia la principalele instituţii, la elite şi la puterea de stat şi altele — aducînd de fiecare dată în discuţie principalele puncte de vedere din literatura mondială a temei respective, cercetînd semnificaţia, aplicabilitatea şi valoarea euristică a acestora pentru mai buna elucidare a realităţilor româneşti. Străduinţa sa de a oferi o informaţie exhaustivă cu privire la fiecare nuanţă a chestiunilor tratate îl obligă la folosirea unui sistem stufos — chiar supraîncărcat, după gustul subsemnatului — de note de subsol, cu trimiteri şi referinţe, chiar autoreferinţe repetate. Oricum, însă, pentru cititorul avizat şi atent, demersurile sale teoretice, analizele sale conceptuale se pot constitui nu numai în surse bogate de informaţie lexicală, ci şi în tot atîtea prilejuri de reflecţie, în invitaţii incitante la aprofundarea teoretică nuanţată a propriilor opinii.

Fără pretenţia relatării complete şi fără a urmări pas cu pas demersurile autorului — pentru o asemenea întreprindere spaţiul unei recenzii ar fi cu totul insuficient — voi semnala doar cîteva din contribuţiile sale, ce mi se par remarcabile.

„Implozia” sistemului comunist în 1989 în ansamblul fostului bloc sovietic este văzută de Anton Sterbling ca rezultat al unei complexe crize, incluzînd: a)  criza economică (rezultat al ineficienţei sistemului economiei de comandă, al epuizării resurselor dezvoltării extensive, penuriei generalizate etc); b) criza de legitimitate a sistemului politic (absenţa consimţămîntului democratic pentru exercitarea puterii); c) criza morală generalizată a sistemului social şi d) criza în relaţiile interetnice (generată de asocierea regimului totalitar cu naţionalismul etnocratic — pp. 27-28). Totodată — această idee revine în repetate rînduri în paginile cărţii — problemele sistem-specifice ale totalitarismului comunist s-au împletit, în România ca şi în alte ţări din jur, cu cele ale modernizării istorice întîrziate, incomplete, a structurilor sociale (p. 9. ş. a.). Iar această din urmă împrejurare apasă greu asupra întregului proces de implementare a democraţiei, economiei de piaţă şi a mentalităţilor adecvate acestora, căci reconstrucţia instituţională are de recuperat, concomitent, întîrzierea istorică a modernizării generale.

Însăşi reconstrucţia instituţională este cercetată în chip diferenţiat. Se menţionează, distinct, a) şirul de instituţii care au supravieţuit marii schimbări (armata, spre pildă), b)instituţiile (de pildă cele ale puterii politice sau comitetul de stat al planificării) care au dispărut cu necesitate; în sfîrşit, c) instituţiile noi, produse de schimbarea însăşi. Se cercetează relaţiile complexe lăuntrice ale noului sistem instituţional, dificila adecvare reciprocă a elementelor constitutive ale acesteia.

În condiţii de criză şi de reconstrucţie instituţională, rolul elitelor şi cel al intelectualităţii creşte în mod deosebit, subliniază cu insistenţă autorul. Intelectualitatea îşi poate corespunde optimal menirii în condiţii instituţionale democratice stabile; criticarea puterii dintotdeauna face parte inalienabilă dintre sarcinile sociale ale elitei intelectuale. Intelectualitatea românească (ca şi aceea a altor ţări din regiune) este din multe unghiuri de vedere neunitară; o semnificativă parte a ei este legată, prin origine, de trecutul sistem comunist; ea este diferenţiată lăuntric şi prin atitudinea sa faţă de modernitate şi modernizare, faţă de mitologia naţională şi a specificului naţional, faţă de cultura populară şi cultura „înaltă”, faţă de cultura „proprie” şi cea „străină”, faţă de integrarea în modernitatea europeană, precum şi — nu în ultimul rînd — în privinţa legăturilor sale cu elita, veche şi nouă, a puterii statale (p. 69-71 ş. a.).

Revoluţia socială implică, arată autorul, schimbarea elitelor, iar analiza desfăşurării acestui proces ocupă un loc important în cartea de faţă. El constată, în urma unei nuanţate reflecţii, împletirea unor elemente de continuitate şi discontinuitate în procesul declanşat la sfîrşitul anului 1989. Lipsa de autonomie a elitelor din diferitele subsisteme ale vechiului regim, loialitatea personală a vîrfurilor elitelor profesionale faţă de vechii deţinători ai puterii, conformismul lor ideologic, imobilismul social din ultimii ani ai vechiului regim s-au constituit în tot atîtea piedici în calea reînnoirii în profunzime a elitelor după schimbarea de putere. Noua elită a puterii s-a constituit în bună parte din elemente provenite din stratul privilegiat al vechiului regim, în speţă din al doilea sau al treilea eşalon al acestuia şi asta nu doar la un singur pol al spectrului politic actual. În loc de elite diferenţiate pe sfere de competenţă şi grupuri de interese, elitele româneşti apar mai mult ca fiind unite prin provenienţa lor socială şi apartenenţa lor ideologică, prin aderenţa lor la mentalitatea naţionalist-etnicistă, precum şi prin comunitatea de interese personale, legate de şanse privilegiate în construcţia economiei de piaţă (p. 37-51 ş. a.).

Nu mai insist asupra studiilor privitoare la evoluţia sociologiei româneşti în ultimul deceniu, la schimbările socio-culturale, la costurile sociale ale transformărilor socio- economice şi altele, bogate în constatări şi observaţii pertinente. Sper ca aceste rînduri să susţină aprecierea iniţială: lucrarea recenzată reprezintă o remarcabilă abordare a evoluţiei societăţii româneşti în perioada post-totalitară, de real interes pentru orice specialist. □

Andrei Roth