|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||
|
Religiozitatea în Transilvania în perspectivă comparativă Miklós Tomka În ultimele decenii au apărut numeroase studii despre datele referitoare la religia din România, respectiv din Transilvania. A demarat şi publicarea datelor statistice referitoare la religie în perspectivă comparativ-istorică bazată pe rezultatele recensămîntului din 1992. Sînt însă puţine scrierile care îndrăznesc să abordeze situaţia şi evoluţia religiozităţii. Şi pînă şi în cele mai cunoscute lucrări de specialitate pot fi întîlnite erori de dimensiune, de exemplu în legătură cu proporţia non-credincioşilor sau a ateilor. Am întîlnit o singură lucrare în limba engleză şi una în limba maghiară care a acordat atenţia cuvenită religiozităţii deosebit de intense din România. Ultima pronunţase şi chestiunea cea mai esenţială, şi anume că, cea mai religioasă ţară din Europa, alături de Polonia, este România, care aproape că nu a fost afectată de procesul antireligios rezultat din combinarea modernizării cu discriminarea statului-partid. Nu pentru că nu a existat politică de discriminare, ci pentru că a reuşit să reziste. O astfel de aserţiune este însă atît de generală încît nici nu poate fi demonstrată. Trebuie deci detaliat pentru a vedea ce se ascunde în spatele său. O importantă cercetare comparativă internaţională din 1991 şi 1992, Studiul sistemului de valori europene (European Value Study, în continuare EVS), face posibilă compararea datelor privind religia României şi a celorlalte ţări la nivelul sondajelor de opinii. Cercetarea a adunat date reprezentative din 43 de ţări ale lumii, incluzînd 29 de ţări şi regiuni (cum ar fi provinciile răsăritene ale Germaniei sau Irlanda de Nord) europene. Polonia se află pe locul întîi în Europa la mai toţi indicatorii care măsoară religiozitatea. (În relaţie mondială însă este devansat de mai multe ţări, ca de exemplu de Nigeria, Brazilia sau Africa de Sud.) Iar locul doi al României este contestat doar ocazional de Irlanda sau/şi Irlanda de Nord. (În relaţie internaţională România este întrecută în general de ţări ca SUA, India şi unele ţări latino-americane.) În „topul religiozităţii” a celor 43 de state Polonia ocupă în final locul 3-5., România se află pe locurile 10-12, iar Ungaria cu locul său 26-27 se plasează în partea inferioară a tronsonului mediu.8 Scopul lucrării noastre nu este o analiză detaliată a acestei cercetări, deşi aceasta nu s-a petrecut nici în limba maghiară, nici în cea română sau în alte limbi. Informaţiile provenite din aceasta le considerăm doar ca prime aproximări. (Se află însă în pregătire un studiu mai amplu despre religiozitatea din România.) Merită totuşi să trecem în revistă şi la acest nivel natura datelor în cauză. Întru-cît prezentarea cuprinzătoare a datelor a 43 de ţări depăşesc cadrele existente, ne vom limita doar la prezentarea a cîtorva probleme. În cazul datelor internaţionale date publicităţii, pentru noi poziţia comparativă relativă a ţărilor una faţă de ceealaltă este într-adevăr importantă. Eventualele lipsuri metodice au mai mică importanţă atunci cînd – presupunînd întrebări identice, deci lipsuri identice – comparăm situaţia unor ţări diferite. În cele ce urmează vom compara datele poloneze, româneşti şi maghiare, indicînd atît valorile procentuale cît şi poziţia în clasamentul celor 43 de ţări (tabelul 1.). Tabelul 1. Unele indicatoare ale religiozităţii în Polonia, România şi Ungaria pe baza procentelor respondenţilor şi a locului ocupat în clasamentul celor 43 de ţări. (Sursa: înregistrările EVS 1991. şi 1996. Date nepublicate9).
Concluziile unei lucrări recent finalizate care şi-a propus să dezvăluie situaţia religioasă actuală a zece foste ţări socialiste (Lituania, Germania de Est, Polonia, Cehia, Slovacia, Ukraina, Ungaria, România, Slovenia şi Croaţia) au fost aproximativ identice.10 Cercetarea s-a desfăşurat în acele ţări cenral-est-europene în care bisericile occidentale sînt reprezentate în mod semnificativ. Cercetarea nu a fost preocupată de problemele specifice ale ortodoxiei. Din motive tehnice ( pentru ca intervievaţii catolici şi protestanţi să reprezinte mărime interpretabile) în locul întregii Românii, lucrarea a studiat un eşantion reprezentativ din Transilvania. Această cercetare denumită „Aufbruch” („La Drum”) a confirmat rezultatele anterioare. Mai mult, descoperise că religiozitatea reprezentată de societate şi exprimată parţial prin obiceiuri, dar totodată ţinînd ferm la prezenţa socială (bisericească) a acesteia – nu mai puţin ca o formă posibilă a vieţii culturale a societăţii – în România, mai exact în Transilvania, este mai puternică decît în Polonia.11 Există totuşi cîteva probleme legate de rezultatele astfel conturate. Înainte de toate: atît românii, cît şi maghiarii din Ardeal sînt surprinşi de aceste date şi le acceptă cu îndoieli. Locuitorii României, şi în cadrul acesteia a Transilvaniei nu se consideră, şi nu-şi consideră nici anturajul deosebit de religios. Dincolo de aceasta ne putem întreba de asemenea dacă religiozitatea română şi maghiară, cea tradiţională şi cea modernă, cea ortodoxă, catolică sau protestantă sînt sau nu de acelaşi tip? Traducîndu-l în limbajul metodicii cercetării trebuie clarificat dacă este sau nu suficient să utilizăm aceleaşi instrumente de măsură şi într-un caz şi în celălalt. Nu este oare o chestiune mai importantă existenţa eventualelor deosebiri tipologice decît raportarea la rigid criteriu unic? Eşantionul de 1000 de persoane al „Aufbruch”-ului ardelean a fost prea mic pentru a putea trage nişte concluzii într-adevăr relevante privitor la religiozitatea unui grup nu neapărat majoritar cum ar fi catolicii, protestanţii, maghiarii etc. Soluţia a fost asigurată de o nouă cercetare comparativă internaţională mai extinsă („Aufbruch 2”), care doar cu cîteva luni de la colectarea datelor întregii populaţii a Ardealului repetase colectarea de date „Aufbruch” pe un eşantion de 949 de subiecţi reprezentînd populaţia maghiară adultă a Transilvaniei. Astfel a devenit posibilă comparaţia dintre datele maghiarilor din Ungaria, a maghiarilor din Transilvania12 şi a românilor din Transilvania. Obiectivul nostru prim era prezentarea celor mai importante date ale acestor trei grupuri13 (şi nu a celorlate ţări) şi a corelaţiei lor.14 În general ne referim mai întîi la datele din Ungaria. Din punctul de vedere al studiului de faţă desigur cel mai important punct de observaţie nu este Ungaria, ea reprezentînd doar o unitate comparativă la care ne putem raporta în cele ce urmează. În acest context merită să interpretăm observaţiile referitoare la maghiarii şi românii din Transilvania. După o analiză a datelor faptice vom încerca să ne confruntăm cu întrebarea dacă diferenţele sînt doar cantitative sau mai de grabă calitative, izvorînd din tipuri diferite de religiozitate. Religia din obiecte şi cea de toate zilele Peisajul cultural european tradiţional fusese dominat de imaginea bisericii. Dincolo de aceasta, religia prezenta nemumărate semne vizibile în cadrul peisajului: cimitirele, în zonele catolice capelele, drumul crucii, crucile de pe marginea drumurilor, statuile şi icoanele Sfintei Maria şi a sfinţilor, stîlpi ai făgăduinţei etc. În Ungaria, ca şi pretutindeni într-o lume în curs de modernizare, impresia vizuală s-a schimbat în ultimele decenii. Înălţimea caselor a depăşit pe cea a bisericilor. O parte a patrimoniului sacral a fost distrus. În schimb au apărut obiectele tehnice, tablele localităţilor şi cele de circulaţie, fabricile, stîlpii de înaltă tensiune. În România această schimbare cel mult a început. În Ardeal peisajul rănîne în continuare purtătorul tradiţiei naţionale şi religioase. Nu de mult încă, religia era prezentă în mod decisiv şi palpabil, asemenea mediului mai larg, şi în cadrul locuinţei: sub forma Bibliei şi a cărţilor de rugăciune, a icoanelor şi a citatelor, a crucifixurilor şi a rozariilor. Toate aceste obiecte erau simultan mijloacele practicării unei religii nedespărţite de cotidian, fortificatorii comunităţilor culturale, respectiv marcatorii şi elementele decorative ale spaţiului vital. Lichidarea forţată a tradiţiilor rurale în Ungaria, politica anticlericală şi transmutarea culturală dictată de statul-partid la modul mai general, sînt toate împreună responsabile pentru faptul că obiectele religioase s-au rărit în casele oamenilor. Două treimi din populaţia adultă îşi aduce aminte că în copilărie aveau în casă un crucufix sau o icoană. Mai puţin de jumătate ale aceloraşi oameni ţin astăzi în locuinţă un crucifix sau un tablou cu temă religioasă. În Transilvania nu se poate evidenţia vreo schimbare. Proporţia celor care-şi aminteau din copilărie obiectele religioase este aproximativ identică cu a celor care păstrează şi astăzi obiecte cu caracter religios. Desigur toate acestea nu sînt independente de confesiune. Diferenţele confesionale în Ardeal sînt mai puternice. În Ardeal în locuinţele catolicilor sînt mai frecvent (89%) obiecte religioase, în casele protestanţilor mai rar (23%), decît la coreligionarii lor din Ungaria (68, respectiv 30%). Cel mai frecvent însă în locuinţele ortodocşilor vom găsi cruci, icoane (92%) şi Biblii (84%). Comportamentul altora poate fi considerat ca un factor asemănător de mediu. Transmiterea religiozităţii a fost din vremuri imemorabile treaba familiilor. Modelele şi practicile însuşite în copilărie ne însoţesc întreaga viaţă. Or, trăirile copilăriei s-au schimbat profund în Ungaria ultimelor decenii. Marea majoritate a celor mai în vîrstă îşi aduce aminte că în copilărie mama, tatăl şi el însuşi mergeau regulat la biserică. În grupurile de vîrstă mai tinere sînt din ce în ce mai puţini acei care pot vorbi despre vreo amintire religioasă primită de-acasă. (Fig.1.). Fig.1. Proporţia acelor mame, taţi şi intervievaţi care – după amintirea celor întrebaţi, cînd aceştia din urmă erau copii de 11-12 ani – mergeau la biserică cel puţin odată pe lună. (În grupele de vărstă ale populaţiei din Ungaria, a maghiarilor ardeleni şi a românilor ardeleni, în procente. Sursa: Aufbruch)
Scăderea este valabilă în cea mai mare parte a Europei. Nu este însă indiferentă proporţia. În grupele de vîrstă cele mai înaintate amintirile religioase ale populaţiei Ungariei, ale maghiarilor ardeleni şi ale românilor ardeleni diferă puţin. Odată cu scăderea vîrstei foarfeca se deschide, diferenţa creşte. Frecvenţa mediului religios al copilului din Ungaria scade la o treime a celui anterior, în Ardeal scade la jumătate. Practica religioasă în cazul celor două mari grupuri etnice din Transilvania va rămîne ceva mai generală la maghiari decît la români. Vom ajunge la rezultate similare dacă vom cerceta după amintirile adulţilor de astăzi dacă au discutat în familie despre religie, biserică în copilăria lor, şi dacă da, cu ce frecvenţă. De la maghiarii şi românii din Transilvania cu vîrsta de peste 40 de ani răspuns complet nagativ a fost primit de la 2-3%, de la românii în vîrstă de 18-40 de ani era de 5%, de la maghiarii ardeleni de 6%. În Ungaria 7% a celor mai în vîrstă de 60 de ani, 9% a celor cu vîrsta între 40-60 de ani, dar 22% a celor între 18-40 de ani îşi amintesc că în copilărie – cînd aveau 11-12 ani – în familie nu s-a discutat niciodată despre religie. Atmosfera religioasă a mediului şi a culturii a scăzut peste tot, în Ungaria însă calitativ mai drastic decît în Ardeal. Credinţă, practică religioasă, autointerpretare religioasă Cînd la începutul secolului trecut faimosul teolog protestant Karl Barth a făcut o paralelă, din punct de vedere conceptual, între „religie” şi „credinţă”, s-a produs o mare confuzie. În interpretarea sa, prima însemna în mare corespondenţa cu cutuma religioasă, cea din urmă, relaţia personală cu divinitatea. De atunci epigonii lui Barth numesc în mod ironic „religios” religiozitatea exterioară lipsită de conţinut iar convingerea personală, dacă aceasta este religioasă, „credinţă”. În dezbaterile actuale paralela se face deobicei între corespondenţa cu tradiţia şi religiozitatea personală. Aceste distincţii pot fi efectuate fără cusur la nivel conceptual. În practică însă, greu vom putea depista credinţă în afara unei expresii vizibile îmbrăcînd forme sociale sau un angajament personal fără utilizarea tradiţiilor. Iar motivele corespondenţei, identificabile şi din exterior, cu aşteptările religioase este de asemenea dificil de stabilit. În realitate, de cele mai multe ori motivaţia interioară, individuală şi cea exterioară, socială apar amestecate. Disciplinele sociale empirice nu pot cerceta decît o realitate vizibilă, măsurabilă. Credinţa religioasă este diversă. Credinţa poate fi acceptarea a ceva sau credinţa (încrederea) în Cineva. În spatele credinţei într-un conţinut concret şi a încrederii în Cineva stă de fapt fundamentul şi modalitatea interpretării lumii. Această poziţie personală nu poate fi identificată decît prin elementele şi manifestările sale. Elementele observabile sînt astfel de „puncte de triangulaţie” pe baza cărora poate fi schiţată viziunea, opinia individului. Manifestările individuale nu epuizează integralitatea raportului cu realitatea, a concepţiei despre lume, le semnalează doar. Sînt totuşi singurele din care putem să tragem nişte concluzii. Rezultatele prezentei cercetări pot fi sintetizate astfel: în domeniul credinţei şi a concepţiei despre lume Transilvania şi-a păstrat pînă în ziua de astăzi (încă?) acel firesc, acea prezenţă şi unitate a culturii religioase care în Ungaria a dispărut de mult. Proporţia celor care se declară atei reprezintă 5% din maghiarii ardeleni, 3% din românii ardeleni, în schimb 27% din populaţia Ungariei. În Ardeal şi diferenţa dintre grupele de vîrstă este mică. Proporţia necredincioşilor din populaţia maghiară din Ardeal trecuţi de 40 de ani este de 4%, la cei sub 40 de ani este de 6%. La românii de peste 40 de ani este de 2%, la cei mai tineri de 40 de ani este de 4%. Proporţia celor care nu cred în Dumnezeu în Ungaria este de 5% la cei trecuţi de 60 de ani, 25% la cei cu vîrsta cuprinsă între 40 şi 60 de ani şi 35% la categoria mai tînără de 40 de ani. Trei sferturi (75%) din populaţia Ungariei şi 84% dintre maghiarii ardeleni cred într-un Dumnezeu care se îngrijeşte personal de fiecare om. Tendinţele sînt asemănătoare în cazul credinţei în Cristos. Peste o treime (32%, iar la cei cu vîrsta între 18-40 de ani, 38%) din populaţia Ungariei cuprinsă între vîrsta de 18-65 de ani şi o zecime (10%) a ardelenilor susţin că Cristos nu a fost decît un om deosebit sau poate că nici nu a existat. Aproape jumătate (44%) din populaţia Ungariei, trei sferturi (74%) dintre maghiarii ardeleni şi peste patru cincimi (82%) dintre românii ardeleni îl consideră pe Cristos ca fiind o persoană divină. Practica religioasă, asemenea credinţei religioase, aparţine de asemenea încrengăturilor culturale ale tradiţiilor şi a obiceiurilor. În Transilvania aceasta reprezintă însăşi practica socială care, datorită repetării ei de-a lungul a multor generaţii, a devenit un fapt şi o normă socială. Cercul cel mai general al practicii religioase este dat de sacralizarea sub forma unei liturgii comunitare a momentelor nodale ale vieţii. În Transilvania botezul, cununia şi înmormîntarea religioasă aparţin şi astăzi de obiceiurile şi regulile aproape neschimbate ale convieţuirii sociale. În Ungaria, o astfel de normă generală funcţionează eventual pe plan local, nu şi naţional. Aici ritualul religios este refuzat de o cincime din populaţie, mai ales de generaţia tînără, atît în practică cît şi sub forma unei aşteptări sociale, şi încă zece la sută lasă decizia la latitudinea celor în cauză. O cincime (21%, dar a celor între 18-40 de ani, 27%) din populaţia adultă a Ungariei nu consideră botezul ca un lucru important, mai bine de un sfert (29%, dar în cazul celor între 18-40 de ani, 35%) nu consideră necesară cununia religioasă, ba mai mult, o şesime (17%, iar a celor între 18-40 de ani 18%) nu consideră necesară nici înmormîntarea religioasă. În Ardeal nu există nici un sfert dintre aceştia care ar considera ritualurile religioase ca inutile. Inversînd, asta înseamnă că în Ardeal majoritatea zdrobitoare a societăţii (92-94%) consideră în orice situaţie şi fără rezerve că botezul, cununia şi înmormîntarea religioasă sînt lucruri importante care nu pot fi lăsate la voia întîmplării sau pe seama deciziei rudelor. În Ardeal această opinie nu depinde de vîrstă sau de apartenenţă generaţională, ci este o normă socială generală. În răstimpul dintre marile ocazii ale vieţii modalitatea cea mai importantă de exprimare şi păstrare a religiozităţii este slujba religioasă şi rugăciunea individuală. Mersul regulat la biserică în Ardeal este o practică generalizată, în Ungaria un comportament minoritar. Proporţia tinerilor care merg regulat la biserică în Ungaria scade în mod constant. Există o deosebire şi în Ardeal între obiceiurile celor născuţi înaite de război şi a celor născuţi după, dar în grupul de vîrstă a celor de 60 de ani şi în grupurile mai tinere, proporţia celor care merg la biserică este relativ stabilă (Fig.2). Pot fi evidenţiate corelaţii similare şi pe baza datelor practicii religioase individuale, a rugăciunii. Nu se roagă niciodată (sau cel mult odată pe an) 29% dintre maghiarii din Ungaria, faţă de 5% a maghiarilor ardeleni şi 2% a românilor ardeleni. Sau invers: cei care se roagă cel puţin odată pe săptămînă reprezintă în Ungaria 38%, în rîndurile maghirilor ardeleni 70%, iar în rîndurile românilor ardeleni 74%. Mai departe: diferenţa care se reliefează între tinerii şi vîrstnicii care se roagă în mod regulat este mult mai mică (15%) în Ardeal decît în Ungaria (28%). Fig.2. Proporţia celor care frecventează biserica cel puţin odată pe lună, de mai multe ori pe an, mai rar sau niciodată, în cadrul diferitelor grupe de vîrstă, din populaţia Ungariei, a maghiarilor ardeleni şi a românilor ardeleni (în procente. Sursa: Aufbruch)
În domeniul privat al rugăciunii şi al mersului la biserică ambele elemente ale tabloului anterior se repetă. Pe de o parte practicarea religiei în Ardeal este mult mai generalizată faţă de Ungaria. Pe de altă parte, proporţia celor care îşi practică religia în Ungaria scade în mod dramatic odată cu scăderea vîrstei, în timp ce diferenţele generaţionale în Ardeal sînt mai mici. Ceea ce amplifică în continuare trendurile evidenţiate anterior. Pe baza modificărilor demografice poate fi aproximată o scădere continuă a religiozităţii în Ungaria. Ar fi nevoie de noi factori pentru ca procesul de reducere a religiozităţii să poată fi oprit sau întors. ( Existenţa unor astfel de factori nu este exclusă, ca de exemplu schimbul generaţional sau de mediu produs în urma schimbării de regim.) În schimb în Ardeal există puţine fapte demografice pe baza cărora să se poată prevedea pe termen scurt o reducere a religiozităţii. (Deşi poate să aibă un astfel de efect apropierea de Europa, şi la modul mai general, urbanizarea şi mobilitatea socială.) Însfîrşit, rolul diferit al grupelor de vîrstă în cele două ţări ne conduce la concluzia că deosebirile generaţionale ale concepţiei despre lume sînt mai puţin tensionate în Transilvania decît în Ungaria. În Transilvania nu există nici un semn care să conducă la sciziunea dintre generaţii în privinţa Weltanschauung-ului. O caracteristică importantă atît a credinţei cît şi a practicii religioase este dacă religiozitatea are vreo semnificaţie în cotidian. Cercetarea noastră abordase în două feluri această chestiune. Pe de o parte încerca să afle dacă oamenii dau sens vieţii, şi în cadrul ei, problemelor lor sprijinindu-se pe religie. Apoi adresase şi întrebarea directă, dacă după propria lor apreciere, credinţa lor religioasă le influenţează sau nu munca, legăturile umane, orientarea politică. În Ungaria sînt de unu şi jumătate de ori mai mulţi cei care resping, decît cei care acceptă că sensul vieţii şi a suferinţelor lor se află în Dumnezeu. Marea majoritate a maghiarilor ardeleni caută să dea sens vieţii, şi ocazional nenorocirilor acesteia, cu ajutorul credinţei în Dumnezeu (tabelul 2.). Scepticii pot spune desigur că toate acestea nu sînt decît strategii de tratare a problemelor. Pentru elucidarea acestei chestiuni nu dispunem de date. Rămînem la constatarea că în cultura transilvană umplerea vieţii de sens are loc în mai mare măsură prin referire la, şi sprijinire pe divinitate decît în cazul populaţiei Ungariei. (Un caz specific este cel al românilor ardeleni care dau sens vieţii prin recursul la Dumnezeu, mult mai puţin în schimb în cazul suferinţelor şi al mizeriei.) Tabelul 2. Aflarea sau nu în Dumnezeu a sensului vieţii şi a suferinţei la populaţia Ungariei, a maghiarilor ardeleni şi a românilor ardeleni (în procente. Sursa: Aufbruch)
E greu de decis dacă influenţa religiei asupra vieţii cotidiene a enoriaşilor este mai puternică în condiţii foarte religioase sau dimpotrivă, lipsite de religiozitate. Acolo unde toată lumea face parte dintr-o cultură comportamentală religioasă, religiozitatea este mai puţin capabilă să diferenţieze, iar efectul său devine mai puţin conştientizat decît într-un mediu scindat din punct de vedere al concepţiei despre lume. În acelaşi timp, lumea secularizată reduce poate şi în cazul credincioşilor rolul de formator comportamental al religiei. Rezultatele reflectă în orice caz opinia că, în Transilvania mult mai mult decît în Ungaria, credincioşii cred că religiozitatea lor influenţează atît munca cît şi relaţiile lor personale, ba chiar şi orientarea lor politică. Conform datelor de faţă credincioşii din Ungaria afirmă doar cu o frecvenţă pe jumătate (16%) faţă de maghiarii ardeleni (33%) şi doar pe un sfert faţă de românii ardeleni (76%) că religiozitatea lor influenţează activitatea profesională. Cursul descendent „români–maghiari ardeleni–Ungaria” al influenţei religiozităţii asupra relaţiilor interumane (88% – 42% – 30%) este asemănător cu cel al influenţei asupra orientării politice (24% – 16% –15%). Cel puţin aici trebuie să semnalăm că datele noastre nu fac distincţie
între Diferenţele culturale şi de Weltanschauung sînt relevate şi de numărul celor care se declară credincioşi, respectiv non-credincioşi. Este de-a dreptul surprizător că cele trei populaţii declară în proporţie aproape identică (55-59%), indepent oarecum şi de vîrstă, că ei sînt religioşi „în felul lor”. Poate că acest lucru înseamnă altceva în cele trei medii. Pe lîngă grosul celor trei comunităţi, ceea ce diferă este proporţia pe de o parte a celor care sînt religioşi conform învăţăturilor bisericii, pe de altă parte a celor non-religioşi. Religiozitatea bisericească este cea mai răspîndită printre maghiarii ardeleni (29%), este ceva mai rară la românii ardeleni (24%) şi cea mai rară la populaţia Ungariei (17%). Totuşi diferenţa decesivă nu de aici provine ci de la cei declaraţi non-religioşi. În cadrul cercetării, această diferenţă putea fi semnalată cu una dintre următoarele două răspunsuri. Varianta mai blîndă era: „Nu sînt religios, nu am nici o legătură cu religia.” Varianta mai tare suna astfel: „Hotărît că nu sînt religios, religia o consider o autoamăgire.” Cu una dintre răspunsurile de mai sus a fost de acord o cincime (19%) din populaţia Ungariei între 18 şi 65 de ani, dar numai o mică parte (4%) a maghiarilor ardeleni de aceeaşi vîrstă şi o şi mai mică parte (3%) a românilor ardeleni. Fig.3. Proporţia religiozităţii bisericeşti şi a non-religiozităţii exprese din cadrul diferitelor grupe de vîrstă a populaţiei ungare, a maghiarilor ardeleni şi a românilor ardeleni (în procente. Sursa: Aufbruch)
Cele spuse pînă acum pot fi sumarizate astfel: O grupă de dimensiuni respectabile a societăţii ungare este caracterizată prin non-religiozitate. Non-religiozitatea este substanţial mai frecventă în rîndurile adulţilor tineri decît în cele ale vîrstnicilor. ( Aici nu ne ocupăm cu acele date care sugerează în 25-30 de ani o revigorare mai accentuată a religiozităţii.) În cadrul populaţiei mai tinere de 40 de ani proporţia non-religiozităţii exprese este de trei ori mai mare decît cea a religiozităţii bisericeşti. Religiozitatea bisericească scade şi în Transilvania odată cu scăderea vîrstei, dar faţă de ea aproape că nu există o non-religiozitate puternică. Balanţa înclină în mod constant şi decisiv în favoarea religiozităţii bisericeşti (Fig.3). Împărţirea actuală pe vîrste indică, cel puţin în Ungaria, permanentizarea divizării pe baza concepţiei despre lume şi, în cadrul acestuia, a unei grupe de mărime semnificativă de non-religioşi declaraţi. Faţă de aceasta în Transilvania nu există semne directe pe baza datelor obţinute recent care să prevestească o evoluţie similară ca în Ungaria. (Totuşi evoluţii care nu se bazează pe datele statistice pot arăta în direcţia aceea.) Relaţia cu biserica În Europa putem întîlni adesea sloganul: „Isus da, biserica nu!” Criza generală legată de relaţia cu instituţiile a atins şi biserica. Mulţi gîndesc că religiozitatea lor nu are nevoie de alţii sau de instituţii intermediare şi ordonatoare. Din punctul de vedere al bisericii chiar şi o parte a credincioşilor au devenit „externi”. A fi în afară nu este identic cu critica. Cea mai importantă consecinţă socială a acestei atitudini este că sentinţele unor astfel de oameni nu sînt formulate în cunoştinţa posibilităţilor interne ci doar în baza aşteptărilor din afară. Opiniile despre tradiţiile religioase şi biserică exprimă în orice caz multe. Cînd comparăm sitaţia din Ungaria cu cea din Transilvania dorim să abordăm trei problematici. Cum văd oamenii biserica şi în funcţie de asta, ce aşteptări au faţă de ea? Ce părere au despre instituţiile confesionale şi finanţarea acestora? Cum apreciază în mod subiectiv relaţia lor cu biserica? În multe privinţe15 opinia publică din Ungaria şi România este asemănătoare. Există probleme în cazul cărora concepţiile opuse sînt reprezentate de un număr de persoane aproximativ egal (în timp ce eventual mulţi sînt nehotărîţi). Atît în Ungaria cît şi în rîndurile maghiarilor şi românilor din Transilvania ambele tabere ale alternativelor de mai jos sînt de mărime egală: - Biserica este procupată de mîntuirea pe lumea de apoi sau de puterea pămîntească? - Biserica are menirea să facă slujbe sau să ajute oamenii? - Biserica doreşte să educe oamenii pentru iubirea faţă de Dumnezeu sau pentru iubirea semenilor? În Transilvania, faţă de prioritatea rolului bisericii de a ajuta oamenii, românii accentuează mai puternic decît maghiarii rolul bisericii în orientarea spre lumea de apoi şi de a oficia slujbe. Într-o altă grupă a întrebărilor, în ciuda numărului ridicat al non-răspunsurilor, opinia publică înclină în mod hotărît într-o singură direcţie, în toate cele trei comunităţi. Preponderent în gîndirea publică este că: - Biserica este aliata naturală a săracilor şi a celor fără de putere (43%. Opinia contrară, conform căruia Biserica este aliata firească a celor bogaţi şi puternici: 13%.); - Biserica respectă orice convingere sinceră (53%. Opinia contrară, că nu respectă convingerile diferite de a sa: 20%); - Biserica este o instituţie eternă (67%. Opinia contrară: este doar o relicvă a trecutului: 12%). Într-o a treia grupă de întrebări opinia ardelenilor se deosebeşte de cea a respondenţilor din Ungaria. Numărul celor care susţin că biserica oferă un sprijin sufletesc, ne învaţă adevărul şi poate să ne spună cum să fiim fericiţi în această viaţă este mai mare în Transilvania decît în Ungaria. De asemenea că biserica este săracă şi mai de grabă este comunitatea enoriaşilor decît organizaţia preoţilor şi episcopilor (Tabelul 3.). Tabelul 3. Proporţia acordului cu opiniile legate de biserică în cadrul populaţie din Ungaria, a maghiarilor ardeleni şi a românilor ardeleni (în procente. Sursa: Aufbruch) Biserica... în Ungaria maghiari români ardeleni ardeleni 1. ...oferă sprijin sufletesc la multă lume 64 76 80 ...ţine multă lume în robie sufletească 12 8 6 Nu ştiu să decid, şi-şi 24 16 14 2. ...poate să ne spună cum să fim fericiţi în această viaţă 28 39 47 ...nu poate să ne spună 37 33 22 Nu ştiu să decid, şi-şi 35 28 31 3. ...este săracă (în Ungaria, resp. în Transilvania) 29 41 36 ...este bogată (în Ungaria, resp. în Transilvania) 25 20 14 Nu ştiu să decid, şi-şi 46 39 50 4. ...este comunitatea enoriaşilor 55 62 47 ...este o organizaţie aflată sub dominaţia preoţilor şi episcopilor 16 17 14 Nu ştiu să decid, şi-şi 29 21 39 5. ... învaţă pe oameni adevărul 64 81 82 ...induce în eroare oamenii cu false învăţături 10 6 4 Nu ştiu să decid, şi-şi 26 13 14 Opiniile despre biserică sînt pozitive atît în Ungaria cît şi în Ardeal. În interiorul simpatiei majoritare în Transilvania biserica este considerată de mai multă lume un sprijin sufletesc şi ajutor în căutarea fericirii decît în Ungaria. Printre maghiarii din Transilvania este deosebit de răspîndită credinţa în rolul comunitar al bisericii şi de intermediar al adevărului, respectiv convingerea că biserica este săracă. Românii din Transilvania îi atribuie bisericii un mai mare rol pentru lumea de apoi decît pentru lumea terestră, decît cei din Ungaria sau maghiarii ardeleni. Rămîne desigur întrebarea, în ce măsură putem să acordăm importanţă stereotipurilor generale existente în opinia publică. Merită să fie analizate şi opinii şi aşteptări mai concrete. Oare în ce probleme consideră lumea că biserica este competentă şi în ce chestiuni aşteaptă o luare publică de poziţie din partea sa? Jumătate din populaţia adultă din Ungaria şi două treimi dintre ardeleni consideră că biserica catolică este capabilă să ofere soluţii pentru problemele morale ale omului, pentru problemele vieţii de familie şi problemele sensului vieţii. În Ungaria o cincime dintre oameni consideră că biserica catolică este în stare să ofere soluţii şi pentru problemele sociale actuale ale ţării (19%), şi pentru restabilirea ordinii publice (17%). Şi în aceste chestiuni maghiarii ardeleni privesc cu încredere în număr şi mai mare spre biserica catolică decît în Ungaria (proporţia este de 22% şi 26%), iar printre românii ardeleni şi mai mulţi (36% şi 31%). Experienţa
internaţională arată că aştepteptările în privinţa luărilor publice de poziţie
ale bisericii depăşesc numărul acelora care presupun că biserica este capabilă Grădiniţele, şcolile, căminele confesionale sînt nu numai completări importante ale sistemului social şi educaţional de stat dar totodată şi cărămizile unei societăţi civile venite de jos. Numărul lor este considerat prea mic de jumătate-două treimi a societăţii ungare, de două treimi a românilor şi de peste trei sferturi a maghiarilor ardeleni. În Ardeal vom întîlni doar în mod excepţional (1-3% din cazuri) opinii după care instituţiile bisericeşti ar fi prea numeroase. În Ungaria un număr considerabil de persoane consideră că şcolile (15%), grădiniţele (9%) şi căminele (5%) bisericeşti sînt prea numeroase. Caracterul bisericesc al Transilvaniei este mult mai pronunţat decît al Ungariei. Acest lucru se reflectă şi în gradul sentimentului de apropiere între oameni şi biserică. 65% dintre românii ardeleni, 44% dintre maghiarii ardeleni şi 24% dintre maghiarii din Ungaria vorbesc despre relaţiile strînse pe care le au cu biserica. Diferenţa se amplifică dacă luăm în calcul orice fel de relaţie (strînsă sau slabă) cu biserica. Peste nouă zecimi (91% dintre maghiari, 95% dintre români) dintre ardeleni întreţine vreun fel de relaţie cu biserica sa. Lipsa oricărei legături sau extraconfesionalitatea este aici o raritate. În Ungaria doar puţin peste jumătate din populaţie întreţine vreun fel de legătură cu biserica. Peste o treime (38%) dintre respondenţi declară că nu aparţine niciunei biserici. Iar o proporţie semnificativă a sociezăţii (7%) susţine că deşi se consideră ca făcînd parte dintr-o biserică, nu întreţine nici o legătură cu aceasta. Fig.4. Proporţia celor care au sentimentul că întreţin relaţii strînse cu biserica, a celor care întreţin relaţii slabe, a celor care nu întreţin niciun fel de relaţii şi a celor care nu aparţin niciunei biserici în cadrul diferitelor grupe de vîrstă a populaţiei din Ungaria, a maghiarilor ardeleni şi a românior ardeleni (în procente. Sursa: Aufbruch)
În Ungaria proporţia celor care nu sînt apropiaţi de biserică este mai ridicată în rîndurile tineretului decît în cele ale generaţiei mai vîrstnice. În timp ce în Ardeal într-o măsură mai mare sau mai mică aproape toată lumea se află în relaţie cu biserica şi aproximativ jumătate din societate – atît română cît şi maghiară – poate fi considerată ca aparţinînd bisericii, în Ungaria nici un sfert din societate nu este caracterizată printr-o relaţie strînsă cu biserica şi este şi mai semnificativă proporţia celor care nu întreţin niciun fel de relaţie cu biserica. Diferenţele de vîrstă prezumează în Ardeal o oarecare scădere a legăturilor cu biserica, în Ungaria o creştere în continuare a proporţiei celor extraconfesionali fig.4.). Rămîne deschisă întrebarea, cît valorează „sentimentul” legăturilor faţă de biserică? Cuantificarea acestuia nu este într-adevăr posibilă. O informaţie suplimentară însă poate caracteriza situaţia. Aproape jumătate (47%) din populaţia Ungariei afirmă că dincolo de donaţii ocazionale sau de duminică, el sau cineva din familie, a plătit în anul anterior taxă bisericească sau contribuţie la susţinerea bisericii. Proporţia plătitorilor de taxă bisericească în Ardeal este dublă (la maghiari 89%, la români 76%). „Dacă pentru funcţionarea bisericii ar fi necesară”, şi mai mulţi ar fi dispuşi să plătească în mod regulat taxa bisericească: maghiarii din Ungaria 54%, maghiarii ardeleni 92% şi românii ardeleni 85%. Dispoziţia de a plăti depinde, logic şi faptic, de gradul de apropiere faţă de biserică. În Ungaria, la fel ca printre maghiarii ardeleni, 85% a celor aflaţi în relaţii strînse cu biserica declară că au plătit taxa în anul precedent, iar nouă zecimi (90%) este gata să plătească taxa bisericească dacă este foarte necesară. (Proporţia celor aflaţi în relaţii strînse cu bisrica în Ungaria este fireşte mult mai redusă.) Dintre maghiarii din Transilvania, trei sferturi (75%) dintre mebri care nu se află în relaţie cu biserica, chiar şi majoritatea (56%) celor care nu sînt membri vreunei biserici sînt dispuşi ca în caz de nevoie să plătească taxă bisericească. În Ungaria această dispoziţie este mai rară (33% şi 24%) la populaţia care nu întreţine vreo relaţie cu biserica. În Transilvania, datorită sărăciei societăţii, contribuţia materială a enoriaşilor nu îmbogăţeşte biserica. Dar este o dovadă a unei legături mai vii între oameni şi biserică decît în Ungaria. Perspectivele Lumea central-est-europeană s-a pus în mişcare, iar religia şi biserica îşi revendică partea din transformarea şi reorganizarea socială. Religia este totodată şi terenul şi instrumentul căutării identităţii culturale. În unele ţări credinţa religioasă şi biserica sînt importante pentru edificarea societăţii civile, în altele joacă un rol important în reînvierea memoriei culturale naţionale. Majoritatea societăţii consideră că religia şi biserica sînt importante şi sesizează revigorarea religioasă. Opinia majorităţii în şapte ţări din cele zece analizate în cercetarea „Aufbruch” era că astăzi numărul celor religioşi este mai mare decît acum zece ani. Şi în opt ţări majoritatea era de părere că peste zece ani vor fi mai mulţi religioşi decît astăzi. Excepţie a făcut RDG-ul de odinioară şi Polonia (respectiv în privinţa deceniului trecut, Cehia). În cazul regiunilor estice ale Germaniei, pe lîngă multe alte explicaţii, printre cauzele formării opiniei publice se poate număra comparaţia est-vest, oripilarea occidentală faţă de non-religiozitatea est-germană, „colonizarea” occidentală şi pierderea autonomiei interne şi a continuităţii culturale a societăţii. În cazul Poloniei prima interpretare a pornit de la ideea că acolo unde religiozitatea atinge un nivel atît de înalt şi este atît de generalizată, acolo nu există drum „în sus”, şi orice conflict mărunt va fi interpretat în mod automat ca scădere.17 Este interesant însă că alături de religiozitatea românească aproape de nivelul celei poloneze, atît majoritatea maghiarilor ardeleni cît şi cea a românilor erdeleni susţin atît în privinţa deceniului trecut cît şi în cel viitor revigorarea religiozităţii, într-o proporţie de-abia mai mică decît în Ungaria. Să fi crescut vizibilitatea religiozităţii? Sau pot participa la cultura religioasă şi cei cărora mai devreme le era închisă calea aceasta? Sau apariţia în public a bisericii şi a religiei crede multă lume că şi numărul adepţilor este în creştere? Sau ceea ce părea mai nainte de la sine înţeles, acum a devenit problematic? Răspunsul urmează să fie dat de cercetările ulterioare. Cu una dintre diferenţele fundamentale ale schimbărilor religioase din Ungaria şi Transilvania e bine să ne ocupăm acum: Ungaria se află după nişte transformări modernizatoare de amploare, în România aceste transformări de-abia acum se accelerează. În interiorul ştiinţelor sociale opiniile sînt împărţite referitor la cauzele decăderii religiozităţii vest-europene. Sînt invocate de obicei modernizarea, împletirea statului cu biserica, lipsa pluralismului ideologic.18 Este evident că rolul şi locul religiei şi a bisericii într-o societate mobilă şi pluralistă sînt diferite decît într-un sistem tradiţional. Structura fundamentală a unei societăţi tradiţionale este asigurată de starea naturală, lipsită de nevoia demonstraţiei, a ordinii, a culturii, şi în interiorul acesteia, a religiei. Cînd începe separarea şi competiţia diferitelor domenii (ale politicii, ale economiei, ale tehnicii, ale ştiinţei, ale timpului liber şi distracţiei etc.) ale vieţii şi fiecare domeniu trebuie să-şi dovedească la nivel individual şi social raţiunea şi utilitatea, atunci această „structură a plauzibilităţii” se destramă. Nu face excepţie de la competiţia pentru timpul şi moralitatea omului, şi de la nevoia demonstrării propriei importanţe, nici religia. Această situaţie, faţă de cea anterioară este una radical nouă. Criza religiei poate fi explicată în multe ţări ale Europei prin faptul că nu a fost observată la timp necesitatea schimbării.19 În Ungaria, trecerea
de la societatea tradiţională la cea modernă în mare În ciuda tuturor opiniilor contrare deceniul din urmă demonstrează tot mai clar că religia şi biserica îşi au locul şi rolul în societatea modernă la fel ca în epocile şi formele sociale anterioare. Noile roluri însă, noile forme ale religiozităţii, noile tipuri de relaţii ale bisericii cu alte instituţii ale societăţii trebuie experimentate şi învăţate. Cracterul puternic al religiozităţii transilvane constituie un punct de plecare solid în pregătirea pentru noua perioadă. Totodată, această forţă poate fi uşor distrusă – exemplul Olandei şi al Spaniei este revelator în acest sens – dacă biserica nu este atentă la cerinţele izvorîte din schimbările sociale. În Europa Central-Răsăriteană doi alţi factori au jucat un rol în transformările religioase: modul autoritar al schimbărilor social-economice şi prigoana religioasă. În numeroase foste ţări socialiste puterea politică a transformat cu succes, deşi împotriva voinţei majorităţii populaţiei, structurile sociale şi economice. Preţul modernizării a urcat vertiginos. Printre consecinţele acestuia putem enumera distrugerea ordinii interioare de autoreglare a societăţii, distrugerea reţelei comunitare, distrugerea sistemului de valori22 şi, în strînsă corelaţie23 cu aceasta, pierdere religiozităţii. În anii comunismului nu a existat o modalitate de manifestare publică a culturii creştine la dimensiuni sociale. Mesajul Ardealului este că şi în epoca noastră este posibilă o religiozitate vie, păstrătoare de tradiţii, care lucrează pentru societate, deschisă spre secolul 21. Transilvania a păstrat multe lucruri din cultura creştină maghiară care în Ungaria a fost mistuit de uitare. Văzute din cealaltă parte, relaţia nu este mai puţin fertilă. Revigorarea şi relansarea religiozităţii din Ungaria dovedeşte că bisericile şi comunităţile religioase s-au trezit la conştiinţa posibilităţilor şi atribuţiilor oferite în condiţiile modernităţii. În viaţa religioasă din Ungaria tot mai mulţi calcă de pe drumul religiozităţii izvorîte din obiceiuri, pe cel sprijinit pe decizie proprie capabil de a explica sensurile proprii. Religiozitatea din Ungaria este o religiozitate capabilă să-şi păstreze locul şi să obţină un rol independent în condiţiile unei competiţii pluraliste. Din acest unghi, Ungaria se află faţă de Transilvania în avantaj (plătit scump). Însfîrşit, faptul că în Ungaria a avut loc o pierdere semnificativă a religiozităţii în ultimele decenii se datorează nu atît modernizării cît incapacităţii bisericilor de a oferi răspunsuri adecvate. Poate că şi tradiţionalismul bisericilor este răspunzător pentru aceasta. Dar este posibil ca în esenţă vina să nu le aprţină lor ci mai de grabă sistemului autoritar care a reuşit să blocheze activitatea independentă a bisericilor. Din punctul de vedere al viitorului Transilvaniei este important că procesele hotărîtoare ale modernizării sociale nu se desfăşoară în condiţiile unui sistem autoritar. Acest aspect lasă deschis, şi din punctul de vedere al religiei, mai multe posibilităţi. Cu alte cuvinte: pentru creştinismul european, şi în cadrul acestuia pentru cel maghiar, credinţa nezdruncinată a Transilvaniei poate fi pilduitoare, chiar dacă din punctul de vedere al religiei Ungaria a depăşit cele mai importante transformări şi în prezent trăieşte momentele construcţiei mai calme. Transilvania în schimb acum se va confrunta cu multitudinea unor probleme cu care Europa Occidentală şi Ungaria s-au confruntat cu decenii în urmă. În Transilvania (ca şi în Polonia de altfel ) societatea rurală, relaţiile de rudenie şi vecinătate, rolul decisiv al tradiţiei, transmiterea din tată în fiu a concepţiei despre lume abia acum începe să se destrame mai tare. Întrebarea este dacă maghiarii din Ardeal vor fi capabili să construiască un astfel de organism social civic cu ajutorul căruia să-şi poată păstra autonomia şi să-şi reprezente interesele. De asemenea, dacă va reuşi să recupereze rămînerile în urmă acumulate în ultimele decenii în domeniul şcolarizării. Întrebarea este dacă maghiarii ardeleni vor fi capabili să-şi asigure în continuare, ca şi pînă acum, condiţiile dezvoltării personalităţii independente şi mature? Şi desigur rămîne întrebarea, cum va putea colabora religia şi biserica în acest domeniu? Răspunsul urmează să fie dat de societatea şi bisericile Transilvaniei.q Note: 1. Ágoston, Ferencz: Der Dienst der Versöhnung als Aufgabe der Pastoral in Rumänien. Dettelbach, Verlag Röll 1992.; András Imre: A romániai katolikus egyház. Szolgálat 88. 1990 Crăciun p.105-112.; Kirche und Glaube in Rumänien. München, Kirche in Not / Ostpriesterhilfe 1990.; Cuciuc, Constantin: Atlasul religiilor şi al monumentelor istorice şi religioase din România. Bucuresti, Editura Gursis 1996; Leb, Ioan-Vasile: Die Rumänische Orthodoxe Kirche heute. Ost-West Informationsdienst 202. 1999. p.58-69.; L´Église en Roumanie. Pro Mundi Vita: Dossiers. Nov.-Dec. 1978.; Podskalsky, Gerhard: Kirche und Staat in Rumänien. Stimmen der Zeit 1970.3. p.198-207.; Pope, Earl A: Church-State relations in Romania. In: The Church in a Changing Society. Conflict, Reconciliation or Adjustement? Proceedings of the CIHEC-Conference in Uppsala. Uppsala, Almqvist & Wikset 1978, p.291/297.; Ramet, Sabrina P: Nihil Obstat. Religion, Politics and Social Change in East-Central Europe and Russia. Durham-London, Duke University Press 1998.; Stirescu, Daniel: Rumänische Barrieren. Wort und Wahrheit 1967.5. p.329-349.; Tőkés István: A romániai magyar református egyház élete 1944-1989. Budapest, Magyarságkutató Intézet 1990.; Verdery, Katherine: Transylvanian Villagers. Los Angeles-London, University of California Press 1983. 2. Varga E. Árpád: Erdély etnikai és felekezeti statisztikája. Budapest-Csikszereda, Teleki László Alapítvány, Pro-Print Könyvkiadó 1998. 3. Roman, Viorel - Hofbauer, Hannes: Transsilvanien - Siebenbürgen. Wien, Promedia 1996. 4. Barrett, David B. (Red.): World Christian Encyclopedia. Nairobi-Oxford-New York, Oxford University Press 1982. p.584.; Clévenot, Michel (Red.): L´état des religions dans le monde. Paris, La Découverte - Le Cerf, 1987. Proporţia non-credincioşilor şi ateilor este apreciată de ambele surse la 16%. 5. Beeson, Trevor: Discretion and Valour. London, Fount Paperbacks - Philadelphia, Fortress Press 1982. 6. Virt László: Katolikus kisebbség Erdélyben. Budapest - Luzern, Egyházfórum 1991. p.98. 7. Inglehart, Ronald: Modernization and Postmodernization. Cultural, Economic, and Political Change in 43 Societies. Princeton, Princeton University Press 1997. Referitor la European Value Study Cf.: Tomka Miklós: Európa változó (?) értékrendje. Mérleg 1995.3. p.333-343.; Halman, Loek: The European Values Study: A Third Wave. WORC, Tilburg University, Tilburg 2001. 8. Basanez, Miguel - Inglehart, Ronald - Moreno, Alejandro: Human Values and Beliefs: A Cross-Cultural Sourcebook. Ann Arbor, Univ. of Michigan (manuscris) 1996. 9. În cele ce urmează vă vom oferi date originale, nepublicate încă, utilizînd bazele de date publice ale celor trei cercetări amintite. 10. Tomka, Miklós - Zulehner, Paul M: Religion in den Reformländern Ost(Mittel)Europas. (Religion nach dem Kommunismus I.) Ostfildern, Schwabenverlag 1999., respectiv Tomka, Miklós - Zulehner, Paul M: Religion im gesellschaftlichen kontext Ost(Mittel)Europas. (Religion nach dem Kommunismus I.) Ostfildern, Schwabenverlag 2000. 11. Tomka - Zulehner: Religion in den Reformländern, op. cit. p.216-223. 12. Datele referitoare la populaţia maghiară din Ardeal provin din datele comasate ale părţii maghiare a „Aufbruch“ şi ale noilor date ale „Aufbruch 2“. 13. Baza constatărilor din cele ce urmează sînt constituite din eşantioanele reprezentative ale populaţiilor între 18-65 de ani care cuprind 1063 de intervievaţi în Ungaria, 1053 de intervievaţi maghiari şi 742 de intervievaţi români în Transilvania. Trebuie observat totuşi că împărţirea pe vîrste ale celor trei grupe de populaţie diferă întrucîtva. Cea mai îmbătrînită este cea din Ungaria, maghiarii din Ardeal ocupă un loc mediu, cel mai puţin îmbătrinită este cea românească. Structura diferită a vîrstelor este valabilă şi între limitele de vărstă dintre 18-65 de ani. Întru-cît sondajul-„Aufbruch“ a fost adresat adulţilor de 65 de ani şi mai tineri, comparaţia celor trei grupe trebuie limitată la această categorie de vîrstă. Dat fiind faptul că atît numărul participanţilor din eşantioanele complete pe grupe de populaţie cît şi a celor din grupele de vîrstă fiind considerabil, nu am mai semnalat separat în fiecare caz numărul celor intervievaţi. 14. Nu este uşor de justificat că în cele de mai jos nu ne ocupăm de diferenţele confesionale. Acest lucru însă ar fi pretins un studiu separat. Compoziţia confesională a eşantionului maghiar din Ardeal este următoarea: 42,7% romano-catolici, 0,9% greco-catolici, 44,8% reformaţi, 1,8% evanghelic, 0,3% „protestanţi“ (sic!), 2,7% unitarieni, 0,6% ortodocşi şi 1,9% aparţine vreunei biserici mici, 3,7% nu aparţine niciunei biserici, 0,5% non-răspuns. 15. Întrebările de faţă se refereau la biserica despre care intervievaţii puteau avea cele mai multe cunoştinţe. Introducerea întrebării suna astfel: „Gîndiţi-Vă la biserica căruia îi aparţine sau îi aparţinuse mama Dvs., sau la cea în care aţi fost botezat.“ Iar ordinea aleatorie a întrebărilor a împiedicat sugerarea sau stimularea vreunui răspuns anume. 16. Zulehner, Paul M. - Denz, Hermann: Wie Europa lebt und glaubt I-II. Düsseldorf-Wien, Patmos 1993., respectiv: Tomka - Zulehner op.cit. 17. Tomka - Zulehner op.cit. p. 55-58. 18. Casanova, José: Public Religions in the Modern World. Chicago-London, University of Chicago Press 1994. 19. Ebertz, Michael N: Kirche im Gegenwind. Freiburg, Herder 1997.; Gabriel, Karl: Christentum zwischen Tradition und Postmoderne. Freiburg, Herder 1992.; Gannon, Thomas (Red.): World Catholicism in Transition. New York, Macmillan 1988.; Kaufmann, Franz-Xaver - Zingerle, Arnold (Red.): Vatikanum II. und Modernisierung. Paderborn, Schöningh 1996. 20. În Olanda bisericile adoptaseră politica izolării ceea ce părea să le asigure pînă în anii 1960 succesul. Olanda făcuse parte dintre cele mai religioase ţări ale Europei. Apoi presiunea lumii moderne s-a dovedit mai puternică şi modelul olandez s-a prăbuşit. Astăzi Olanda este una dintre ţările cele mai puţin religioase. Cf. Dobbelaere, Karel: Secularization, Pillarization, Religious Involvement, and Religious Change in the Low Countries. In: Gannon, Thomas op.cit. p. 80-115. 21. Casanova, José op.cit. p. 75-91. 22. În cadrul diferitelor abordări cf.: Hankiss Elemér: Diagnózisok. Budapest, Magvető 1982., respectiv: Kopp Mária - Skrabski Árpád: Magyar lelkiállapot. Budapest, Végeken Alapítvány 1992. 23. Tomka Miklós: Secularization or anomy? Social Compass 1991.1. p.93-102. Traducerea de Elek Szokoly * Miklós Tomka (n. 1941), doctor în sociologie, doctor honoris causa al Universităţii din Viena (2001), şef de catedră, director şi prodecan al Institutului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a Universităţii Catolice Pázmány Péter din Ungaria. Domenii de cercetare: studiul comparativ al schimbărilor sociale din Europa Centrală şi de Est, sociologia religiei şi a bisericii, cercetarea comunicaţiei. Este autorul a mai multor cărţi, articole, studii. Membru al consiliului de conducere al Societăţii Internaţionale de Sociologia Religiilor, co-director al revistei internaţionale de teologie CONCILIUM, preşedintele Societăţii pentru Cercetarea Religiozităţii în Europa de Est şi consilier ştiinţific al Hannah-Arendt-Institut für Totalitarismusforschung al Universităţii din Drezda. A fost distins cu premiul Nyíri Tamás (1999), Pro Ecclesia Hungariae (2001), Horváth Mihály (2001). Miklós Tomka, studiu publicat cu permisiunea autorului. |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
   
|
(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006