Document

Declaraţia cu privire

la regionalismul din Europa

Adunarea Regiunilor Europei

Adunarea Regiunilor Europei îşi propune recunoaşterea regionalismului în cadrul Uniunii Europene şi în afara acesteia. Într-un moment în care, în Europa, se reflectează asupra consolidării Uniunii Europene, rolul regiunilor în procesul de unificare cîştigă în importanţă. Teme precum distribuirea responsabilităţilor şi cooperarea prin parteneriate între diverse niveluri politice ocupă ca atare un loc central, subsidiaritatea fiind principiul de bază al definirii rolului fiecăruia. Mişcarea în favoarea regionalismului este puternică atît în Uniunea Europeană cît şi în afara ei. Aceasta este alimentată de convingerea că competenţele Uniunii Europene, ale Statelor (Membre) şi ale regiunilor sînt complementare.

Regiunile, statele federative şi comunităţile autonome sînt, înainte de orice, piloni ai democraţiei; ele susţin cu tărie diversitatea culturală din Europa şi sînt partenere majore ale dezvoltării social-economice. De aceea, ele ar trebui să îşi poată asuma responsabilităţi în politicile în care deţin un avantaj competitiv, printre altele în economie (ocuparea forţei de muncă), cultură, mediu, planificare regională şi naţională, cercetare ştiinţifică etc.

Declaraţia cu privire la regionalism, care a fost adoptată de Adunarea Regiunilor Europei, constituie un ghid de încredere pentru regiunile care sînt pe cale să-şi extindă şi consolideze competenţele. Ea este un document care cuprinde norme şi standarde, un ansamblu de jaloane şi de etape. Nu este o cartă care fixează normele minime de recunoaştere a unei regiuni. Marea diversitate a regiunilor ARE oferă un număr mare de modele şi de structuri care să eficientizeze dezvoltarea regională. Declaraţia cu privire la regionalism defineşte cadrul în care se dezvoltă regiunile care aderă la ARE. Ele susţin obiectivele ARE: consolidarea dezvoltării regionale.

Prin această Declaraţie, ARE doreşte să arate pentru ce anume militează împreună cu membrii săi. Aceştia pot îmbogăţi şi întări ARE. De aceea, Declaraţia este diseminată, prezentată şi discutată atît în interiorul, cît şi în afara ARE. În calitatea noastră de fost şi respectiv actual Preşedinte al ARE, dorim să continuăm promovarea regionalismului în Europa, astfel încît regiunile să-şi poată asuma mai multe responsabilităţi într-o Europă mai apropiată de cetăţenii săi.

Jordi Pujol i Soley

Preşedinte al Adunării

Regiunilor Europei (1992-1996)

Preşedinte al Consiliului General

al Cataloniei

Luc Van den Brande

Preşedinte al Adunării Regiunilor

Europei

Ministru-Preşedinte al Guvernului

Flandrei

Preambul

Adunarea Regiunilor Europei (ARE) reunită la Basel, pe 4 decembrie 1996,

1.   Luînd în considerare că ARE reprezintă aproape 300 de regiuni europene de dimensiuni diferite şi cu structuri administrative şi politice diferite, a căror populaţie se ridică în total la aproape 400 milioane de persoane;

2.   Luînd în considerare că aceste regiuni au statute diferite, în funcţie de istoria, cultura şi principiile constituţionale care marchează organizarea teritorială a fiecăruia dintre state. În vreme ce respectă această diversitate, această declaraţie comună exprimă aspiraţiile regiunilor de continuare a regionalizării în cadrul instituţional al ţărilor lor cu structuri federale, autonome sau descentralizate. Acest text nu va fi interpretat ca angajînd regiunile în unul sau altul dintre aceste sisteme;

3.  Luînd în considerare că regiunile constituie un element esenţial şi de neînlocuit al dezvoltării şi integrării europene;

4.  Conştientă că regiunile au origini şi funcţii diferite, unele fiind întemeiate istoric pe comunităţi, etnii, chiar şi naţiuni distincte, iar altele au fost create ca districte administrative care exercită puteri delegate lor de către stat;

5.  Recunoscînd importanţa în Europa a procesului de integrare şi regionalizare;

6.  Constatînd că prin legăturile istorice, lingvistice, culturale, sociale, economice şi geografice oamenii se identifică din ce în ce mai mult cu regiunea lor, a cărei diversitate constituie o bogăţie inepuizabilă;

7.  Convinsă că statele care au puternice structuri regionale, adică acestea din urmă au competenţe legislative şi de finanţare proprii, îşi pot rezolve întro manieră optimă problemele economice şi sociale;

8.  Luînd în considerare de asemenea că realitatea regională justifică participarea regiunilor în instituţiile de stat şi la acţiuni de nivel internaţional;

9.  Conştientă că în cadrul legislativ al statului regiunile constituie un element indispensabil al democraţiei, descentralizării şi autodeterminării, întrucît le permit oamenilor să se identifice cu comunitatea lor şi sporindu-le şansele de a participa la viaţa publică;

10.  Conştientă că regiunile şi populaţiile lor au ample posibilităţi de a realiza şi dezvolta în continuare cooperarea lor politică, economică şi culturală reciproc avantajoasă;

11.  Constatînd imensul potenţial de cooperare politică, socială, economică şi culturală dintre regiunile europene precum şi importanţa acestei cooperări interregionale la nivel naţional, transfrontalier şi internaţional, pentru construirea unei Europe unite, coerente, şi pentru o mai bună cunoaştere şi înţelegere a acţiunilor acesteia de către publicul larg;

12.   Considerînd că participarea regiunilor la procesul de decizie din interiorul instituţiilor europene, pe baza principiului de subsidiaritate, contribuie la o mai mare transparenţă a acţiunilor Uniunii Europene pentru cetăţeni;

13.  Luînd în considerare relevanţa proiectului Cartei europene a autonomiei regionale a Consiliului Europei (1996) ca şi a Cartei comunitare a regionalizării a Parlamentului European (1988);

14.  Convinsă de importanţa prezentei declaraţii, care exprimă voinţa politică şi aspiraţiile pe care regiunile doresc să le promoveze în Europa, respectînd diversitatea situaţiilor lor care necesită soluţii diverse;

a adoptat următoarea Declaraţie:

Art. 1. Regiunea: definiţie şi noţiune

1.  Regiunea este entitatea teritorială de drept public înfiinţat la nivelul imediat inferior celui al statului şi înzestrată cu autonomia politică.

2.  Regiunea va fi recunoscută în constituţia naţională sau în legislaţia care îi garantează autonomia, identitatea, competenţele şi structurile de organizare.

3.  Regiunea va avea propria sa constituţie, statut de autonomie sau o altă lege care vor face parte din structura juridică a statului la cel mai înalt nivel şi în care se definesc cel puţin organizarea şi competenţele sale. Statutul unei regiuni poate fi modificat numai cu implicarea regiunii respective. Regiunile din cadrul aceluiaşi stat pot avea statute diferite, în funcţie de caracteristicile lor istorice, politice, sociale sau culturale.

4.  Regiunea este o expresie a unei identităţi politice distincte, ce poate lua forme politice foarte diverse, reflectînd voinţa democratică a fiecărei regiuni de a adopta forma de organizare politică pe care o socoteşte de cuviinţă. Regiunea îşi va înzestra aparatul administrativ atît cu personal, cît şi cu resurse proprii şi îşi va adopta simbolurile care să o reprezinte.

Art. 2. Organizarea instituţională

1.  Regiunea va avea personalitate juridică deplină.

2.  Structura de bază a regiunii va cuprinde o adunare reprezentativă şi un organ executiv. Organizarea sa va rămîne în totalitate la latitudinea regiunii.

3.  Membrii adunării reprezentative vor fi aleşi prin vot direct, liber şi secret pe baza sufragiului universal şi egal. Adunarea poate fi înzestrată cu puteri legislative, în condiţiile fixate de legislaţia naţională.

4.  Organul executiv va răspunde politic în faţa adunării reprezentative în condiţiile şi potrivit procedurilor prevăzute de legislaţia internă.

5. Nici membrii adunării reprezentative nici cei ai organului executiv nu pot fi obiectul supravegherii autorităţii centrale ce le-ar prejudicia exercitarea liberă al funcţiilor lor.

Art. 3. Competenţe

1.  Distribuirea competenţelor între stat şi regiuni va fi stabilită prin constituţia sau prin legislaţia naţională, în concordanţă cu principiile descentralizării politice şi subsidiarităţii. Potrivit acestor principii, funcţiile trebuie exercitate la un nivel cît mai apropiat posibil de cetăţeni. (vezi anexa)

2.  Aplicarea legislaţiei naţionale, atît direct cît şi prin delegare, trebuie să fie, de regulă, responsabilitatea regiunii.

3.  Regiunea ar trebui să fie responsabilă pentru toate funcţiile cu dimensiune predominant regională.

4.   În cazurile în care statul a descentralizat administraţia la nivel regional, el va transfera organelor regionale personalul şi resursele financiare corespunzătoare, pentru a se evita dublarea acestora.

5.   Regiunile îşi vor exercita individual puterile care le-au fost atribuite. Regiunile din cadrul aceluiaşi stat vor ajunge la un acord în sensul armonizării, atunci cînd se impune, acţiunilor întreprinse în cadrul sferelor lor de competenţă. Pentru aceasta, ele se vor decide asupra procedurilor necesare.

6.   Deciziile sau măsurile adoptate de stat, care afectează competenţele sau interesele regionale – în special măsurile care au implicaţii asupra situaţiei lor financiare sau asupra celei a autorităţilor locale, precum şi deciziile care afectează amploarea competenţelor legislative ale regiunii – nu pot fi adoptate fără acordul prealabil al regiunilor vizate.

Anexă la articolul 3, paragraf 1

Exemple de competenţe ale regiunilor existente:

- politici economice regionale,

-  planificare regională, politici referitoare la construcţii şi locuinţe,

- infrastructuri de telecomunicaţii şi de transport,

- energie şi mediu,

- agricultură şi piscicultură,

- învăţămînt de toate nivelurile, universitate şi cercetare,

- cultură şi mass media,

- sănătate publică,

- turism, loisir şi sport,

- poliţie şi ordine publică.

Art. 4. Finanţare

1.  Regiunea va dispune de autonomie financiară şi va avea suficiente resurse proprii pentru a-şi exercita plenar competenţele. Ea se va călăuzi în special după principiile economiei, eficienţei, utilizării optime a resurselor, deservirii cetăţenilor şi transparenţei în deciziile lor bugetare.

2.  Principiile fundamentale care guvernează finanţele publice şi repartizarea veniturilor, precum şi liniile directoare trasate de stat cu privire la managementul bugetului vor fi stabilite de constituţia naţională sau de legislaţie. Totodată, regiunile vor juca un rol decisiv în conturarea legislaţiei financiare la nivel naţional.

Art. 5. Resursele financiare ale regiunii

1. Resursele financiare ale regiunii se compun esenţial din impozite transferate parţial sau total de către stat şi din impozitele proprii.

2. Regiunea va primi venitul necesar exercitării funcţiilor care-i revin. Pentru aceasta, regiunea va avea dreptul la o parte corespunzătoare din impozitele percepute de către stat. Venitul său trebuie să fie suficient şi concentrat uniform asupra unui număr mic de surse fiscale majore, pentru a asigura o gestiune bugetară regională stabilă şi pentru a permite implementarea unei politici economice axate pe dezvoltarea durabilă.

3.  Potrivit legislaţiei naţionale, regiunea este îndrituită să colecteze taxe proprii şi să stabilească surse de venituri fiscale. În acest scop, ea va stabili criteriile de determinare a taxelor, impozitelor şi cotizaţiilor. Acolo unde legea permite, regiunea poate decide să aplice o majorare în beneficiu propriu a impozitelor colectate de stat.

4.  Dacă mai multe comunităţi locale împart o sursă de venituri fiscale, partea fiecăreia şi metoda de repartizare va fi stabilită prin legislaţie. Alocaţiile financiare generale ale statului au prioritate faţă de alocaţiile speciale, care nu vor răspunde decît criteriilor prevăzute statutar.

5.  În cazurile în care regiunea nu este îndrituită să colecteze taxe, ea se va implica în structurarea organelor abilitate, precum şi în elaborarea procedurilor fiscale. Acest principiu va fi valabil şi pentru stabilirea componenţei şi funcţionării tribunalelor competente.

6.  În condiţiile stabilite de lege, regiunea poate contracta credite pentru a finanţa investiţii. Limitele creditelor şi controlul legalităţii lor vor fi stabilite prin lege.

Art. 6. Egalizarea financiară interregională

1. Principiul solidarităţii presupune existenţa unor sisteme naţionale de egalizare financiară. Obiectivele şi procedurile de egalizare vor fi prevăzute în constituţia sau legislaţia naţională. Se va lua în considerare distribuţia inegală a poverilor financiare suportate de către regiuni, pe baza unor criterii obiective. Totuşi, egalizarea financiară nu trebuie să descurajeze regiunile cărora li se solicită să îşi aducă contribuţia la egalizare de la a utiliza corespunzător sursele de impozitare disponibile.

Necesităţile autorităţilor municipale trebuie şi ele luate în considerare în calcularea sumelor necesare egalizării. Egalizarea va lua forma transferului de la stat către regiuni şi între regiuni.

2. Principiul solidarităţii va fi exprimat şi în interiorul Uniunii Europene, pentru a se reduce inegalităţile inter-regionale şi pentru a atinge obiectivul coeziunii economice şi sociale în Europa. Fondurile structurale ale Uniunii Europene vor constitui unul din instrumentele pentru atingerea acestui scop.

Art. 7. Implicarea în nivelul central al statului

1.  Regiunea va juca un rol corespunzător în cadrul organelor legislative ale Statului.

2.  Statul, în cadrul propriilor competenţe, va stabili mecanisme care să coordoneze participarea instituţiilor regionale la procesele de decizie ale statului, în cazurile în care aceste decizii se repercutează asupra competenţelor regionale.

3. Regiunile vor fi implicate în numirea organelor judiciare însărcinate cu rezolvarea conflictelor de competenţă dintre stat şi regiuni. Conflictele dintre regiuni şi stat vor fi soluţionate pe cale judiciară sau prin arbitraj.

Art. 8. Statul şi regiunile

1.  Relaţiile dintre stat şi regiunile sale şi cele dintre regiuni vor urma principiile respectului reciproc, cooperării şi solidarităţii. Regiunile şi statul vor promova cooperarea reciprocă şi se vor abţine să adopte orice măsură care ar putea prejudicia sau limita exercitarea competenţelor la celelalte niveluri.

2.  Controlul statului asupra regiunilor, dacă acesta există, va fi reglementat de constituţie sau, dacă nu, printr-o legislaţie adecvată.

3.  Regiunile ar trebui să aibă posibilitatea de a semna tratate sau acorduri cu alte regiuni din cadrul aceluiaşi stat.

4.  Ca principiu general, competenţele administrative trebuie să fie exercitate de către regiuni şi numai în cazuri excepţionale de către stat.

Art. 9. Regiunile şi autorităţile lo-

cale

1. În exercitarea puterilor care le sînt atribuite, regiunile şi autorităţile locale vor coopera în spiritul încrederii reciproce şi prin aplicarea principiului subsidiarităţii. Regiunile şi autorităţile locale vor luat toate măsurile necesare pentru a promova cooperarea reciprocă, fără a ignora controlul pe care îl pot exercita regiunile asupra autorităţilor locale.

2. Autorităţile locale vor fi consultate în legătură cu toate măsurile regionale care se repercutează asupra sferei lor de competenţă sau asupra intereselor lor individuale. În mod concret, între aceste măsuri se vor număra toate cele care influenţează competenţele financiare ale autorităţilor locale.

Art. 10. Regiunile şi relaţiile internaţionale

1.  Regiunile vor avea posibilitatea de a acţiona la nivel internaţional. Regiunile pot încheia tratate, acorduri sau protocoale internaţionale sub rezerva aprobării guvernului central, dacă acest lucru este prevăzut de legislaţia naţională.

2.  Regiunile vor promova cooperarea interregională bilaterală sau multilaterală, atît în interiorul statului cît şi transfrontalier, pentru realizarea proiectelor comune.

3.  Regiunile vor avea dreptul de aşi stabili propria reprezentare fie individual, fie împreună cu alte regiuni, în alte state şi pe lîngă organizaţii internaţionale competente.

4.  În condiţiile prevederilor paragrafului 1 al acestui articol, regiunile vor participa la activităţi internaţionale ale statului lor, în concordanţă cu legislaţia naţională în domeniu, ori de cîte ori sînt în joc propriile lor puteri sau interesele lor esenţiale.

5.  Înainte de încheierea unui tratat internaţional care se repercutează asupra intereselor lor fundamentale, regiunile vor fi consultate de către stat. În cazul în care statul intenţionează să semneze un tratat internaţional care afectează competenţele regiunilor, acestea vor participa la elaborarea şi încheierea tratatului respectiv. Detaliile acestei participări vor fi fixate de procedurile naţionale aflate în vigoare referitoare la relaţiile dintre stat şi regiunile sale. Tratatele vor fi aplicate în concordanţă cu repartiţia competenţelor între stat şi regiunile sale.

Art. 11. Regiunile şi cooperarea transfrontalieră

1. Regiunile cu frontiere comune vor promova cooperarea transfrontalieră, respectînd legislaţia naţională şi dreptul internaţional în domeniu.

2.   Regiunile vor avea dreptul, respectînd legislaţia naţională şi acordurile internaţionale dintre state, de a încheia acorduri transfrontaliere pentru dezvoltarea cooperării în domeniile care ţin de competenţa lor.

3.   Regiunile vor avea dreptul de a constitui, în limitele cadrului legislativ al fiecărui stat interesat, organisme comune cu caracter deliberativ sau executiv.

4.   Activitatea acestor organe va fi supusă procedurilor tribunalelor competente în aceeaşi manieră în care ar fi supusă activitatea organelor regionale.

Art. 12. Regiunile şi Uniunea Europeană

1. Uniunea Europeană va recunoaşte regiunile Statelor Membre şi asociaţiile de natură regională ca participante active la politicile sale. Ea va avea un organ cu componenţă regională care va lua parte la procesele de decizie în chestiuni care au o dimensiune regională. Membrii acestui organ vor fi propuşi de către regiuni.

2.   Regiunile pot să constituie birouri de reprezentare pe lîngă instituţiile Uniunii Europene. Aceste birouri de reprezentare pot fi constituite în comun cu mai multe regiuni. Uniunea Europeană precum şi Statele Membre în care se găsesc acestea le vor recunoaşte un statut adecvat.

3.  Regiunile vor participa, în domeniile care ţin de competenţa lor sau cînd sînt în joc interesele lor, la determinarea poziţiei statului lor în instituţiile comunitare.

4.  Atunci cînd o chestiune ţine de responsabilitatea exclusivă a regiunii sau cînd ea are o relevanţă specială asupra intereselor regiunii, statul nu poate să se îndepărteze de poziţia adoptată de către regiune, decît dacă legislaţia internă o impune în interesul unităţii. Statului i se va cere să motiveze orice abatere de la poziţia regiunii. În astfel de chestiuni, regiunea va avea de asemenea dreptul de a lua parte la procesul de decizie al instituţiilor europene şi, în special, dreptul de a fi reprezentată în cadrul delegaţiei naţionale.

5.  Regiunile vor aplica legislaţia comunitară în sfera lor de competenţă.

6.  Regiunile vor administra asistenţa din fonduri comunitare în domeniile care ţin de competenţa lor. În acest scop, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi regiuni nu vor necesita intermedierea statului.

7.  Regiunile pot adera la acorduri menite să îmbunătăţească implementarea politicilor comunitare. Curţile vor superviza implementarea legislaţiei comunitare de către regiuni. Statul şi regiunile se vor informa reciproc despre măsurile pe care le adoptă în implementarea legislaţiei şi a programelor comunitare.

8.  Regiunile vor avea dreptul de a acţiona în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazurile în care măsurile luate de instituţiile comunitare se repercutează asupra competenţelor sau intereselor lor.

9.  Legislaţia electorală a Parlamentului European se va referi la circumscripţiile regionale din statele care au structuri politice sau administrative descentralizate.

10.  Trebuie constituite mecanisme de contact între Parlamentul European şi parlamentele regionale ca instituţii care reprezintă direct vointa cetăţenilor.

Art 13. Consideraţii finale

1.    Adunarea Regiunilor Europei (ARE), în adoptarea prezentei Declaraţii care are implicit un caracter politic, are ca obiectiv promovarea şi consolidarea regionalismului în Europa. Avînd în vedere marea diversitate a situaţiilor şi a aspiraţiilor regionale, documentul de faţă, care nu are caracter de obligativitate, este conceput pentru a servi unor regiuni ca ghid ce conţine standarde de bază sau obiective ale regionalizării.

2.    ARE şi membrii săi vor face demersurile necesare pe lîngă guvernele statelor, instituţiile Uniunii Europene şi pe lîngă alte instanţe europene pentru realizarea obiectivelor prezentei Declaraţii.

3.    Totodată, Declaraţia demonstrează faptul că regiunea este cea mai bună formă de organizare pentru rezolvarea problemelor regionale într-o manieră adecvată şi independentă. Statele europene se vor angaja să ducă cît de departe posibil devoluţia competenţelor către regiunilor şi să transfere resursele financiare necesare pentru exercitarea lor, modificînd, în funcţie de necesităţi, legislaţia internaţională.

4.  ARE şi membrii săi vor promova de asemenea cooperarea europeană inter-regională la toate nivelurile şi îşi vor oferi asistenţa pentru regionalizarea lor în cazurile în care se impune aceasta prin propunerea de amendamente la constituţie sau la legea constuţională pentru a permite crearea celei mai adecvate forme de structură regională.

5.  Cooperarea transfrontalieră întăreşte şi consolidează regionalismul. Dezvoltarea identităţii regionale bazată pe cooperarea transfrontalieră promovează stabilitatea politică şi socială.

6.  Constituirea Comitetului Regiunilor în cadrul Uniunii Europene şi a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa în cadrul Consiliului Europei reprezintă un important pas înainte al regionalismului în Europa. Un obiectiv pe termen lung va fi edificarea unei Europe a regiunilor care să constituie un al treilea nivel de guvernare; aceasta va presupune ca Comitetul Regiunilor să acceadă la statutul de autentică Cameră regională a Parlamentului.

7.  ARE şi membrii săi îşi vor acorda sprijinul asociaţiilor autorităţilor locale. Obiectivul său principal va fi, totuşi, dezvoltarea unei identităţi regionale autentice.

8.  ARE va monitoriza progresele înregistrate în fiecare dintre statele europene în direcţia realizării obiectivelor stipulate în prezenta Declaraţie.

(traducere neoficială)