Untitled-1
Carta europeană a autonomiei regionale
–
proiect
Congresul autorităţilor locale şi regionale ale europei
Preambul
Statele membre ale Consiliului
Europei, semnatare la prezenta,
1. Luînd în considerare faptul că
obiectivul Consiliului Europei este acela
de a realiza o mai mare unitate a membrilor
săi în scopul salvgardării şi realizării
idealurilor şi principiilor respectului faţă
de drepturile omului şi faţă de
democraţie,
care sînt moştenirea lor comună şi
constituie condiţiile securităţii
democratice şi ale
factorilor de pace;
2. Luînd în considerare faptul că
dreptul cetăţenilor de a participa la
administrarea afacerilor publice este unul
din principiile democratice împărtăşite
de toate statele membre ale Consiliului
Europei şi că regiunile extind exercitarea
acestui drept;
3. Convinse că existenţa regiunilor
conduse de reprezentanţi aleşi prin vot
universal şi înzestraţi cu responsabilităţi
reale poate asigura o administraţie care
este atît eficientă cît şi apropiată de
cetăţeni;
4. Convinse că principiul subsidiarităţii reprezintă o contribuţie majoră la
democraţia din Europa pe baza egalei
legitimităţi a diferitelor nivele de
autoritate:
local, regional, naţional şi
european;
5. Considerînd că prezenta Cartă şi
Carta europeană a autonomiei locale sînt
complementare în aplicarea principiului
subsidiarităţii în beneficiul autorităţilor
regionale şi locale;
6. Conştiente că regiunea este un
nivel de autoritate adecvat implementării
eficiente a subsidiarităţii, care este
considerată unul din principiile de bază
ce trebuiesc urmate atît în ce priveşte
integrarea europeană cît şi organizarea
internă a Statelor implicate în această
mişcare;
7. Susţinînd ideea că regionalizarea
nu trebuie realizată în dauna autonomiei
autorităţilor locale, ci trebuie însoţită
de
măsuri menite să protejeze asemenea
autorităţi şi să respecte pe deplin ceea
ce s-a realizat prin Carta europeană a
autonomiei locale;
8. Afirmînd că recunoaşterea autonomiei regionale presupune loialitate faţă
de statul căruia îi aparţin regiunile, cu
respectul cuvenit faţă de suveranitatea şi
integritatea sa teritorială;
9. Afirmînd că recunoaşterea autonomiei regionale ar trebui să fie însoţită
de măsuri care să implementeze solidaritatea dintre regiuni astfel încît să
cultive dezvoltarea echilibrată;
10. Considerînd
că regiunea, în
calitatea sa de componentă esenţială a
statului, reprezintă o mărturie a diversităţii Europei, contribuie la îmbogăţirea
culturii sale arătînd respectul cuvenit
faţă de istoria sa, şi că îi sporeşte
prosperitatea economică în vederea unei
dezvoltări durabile;
11.
Conştiente că
cooperarea interregională şi transfrontalieră aduce o
contribuţie valoroasă şi indispensabilă
la construcţia europeană;
12.
Afirmînd că înfiinţarea de instituţii europene
corespunzătoare ar trebui
să se ţină seama de existenţa regiunilor în
cadrul statelor europene în ceea ce
priveşte
elaborarea şi îndeplinirea politicilor
implementate la nivel european şi că ar
trebui să încurajeze regiunile să participe
la astfel de instituţii, în special
în Camera
Regiunilor a Congresului Autorităţilor
Locale şi Regionale al Europei şi Comitetul
Regiunilor al Uniunii Europene;
13.
Declarînd că
aceste principii
presupun existenţa unui nivel regional de
autoritate înzestrat cu organe de decizie
constituite democratic şi care să deţină un
mare grad de autonomie în ce priveşte
responsabilităţile lor, modurile şi
mijloacele
prin care acele responsabilităţi sînt exercitate şi resursele necesare îndeplinirii
sarcinilor lor;
14.
Considerînd că, dincolo de diferenţele
profunde existente între tradiţiile
legale
şi instituţionale din diferitele ţări
europene, este
recomandabil şi oportun
să se extindă procesul regionalizării în
cadrul statelor europene pe baza principiilor prezentate mai jos;
15.
Considerînd că
unul din mijloacele prin care urmează să fie realizate
aceste obiective sînt acordurile în
domeniul structurilor lor teritoriale respective;
Au convenit următoarele:
Articolul 1
Părţile
Contractante se angajează
să se considere obligate de către următoarele articolele în maniera şi în măsura
prescrisă într-una din procedurile
conţinute de Articolul 20 sau Articolul
23 al acestei Carte.
Partea întîi
A.
Fundamentul autonomiei regionale
Articolul
2 – Fundamentul autonomiei
regionale
1. Principiul autonomiei regionale
va fi recunoscut cît de mult posibil în
constituţie.
2. Amploarea autonomiei regionale
va fi hotărîtă numai de constituţie,
statutele regiunii, dreptul intern sau
dreptul internaţional.
3. Prevederile
statutare ce determină
amploarea autonomiei
regionale vor permite, cît de mult
posibil, regiunilor
protecţie specifică în virtutea procedurilor
sau condiţiilor pentru adoptarea lor.
B. Definiţia autonomiei regionale
1. Principiul
Articolul 3 – Principiul
1. Autonomia
regională desemnează
dreptul şi
capacitatea celor mai mari
autorităţi teritoriale din cadrul fiecărui
stat,
cu organe alese, situate din punct de vedere
administrativ între guvernarea
centrală şi
autorităţile locale şi care se bucură
fie de
prerogativele autoorganizării fie de prerogative asociate în mod obişnuit cu
autoritatea centrală, de a administra, pe
proprie răspundere şi în interesul populaţiilor lor, o cotă substanţială a
treburilor
publice, în acord cu principiul
subsidiarităţii.
2. În conformitate cu prevederile
prezentei Carte, amploarea autonomiei
regionale va fi stabilită de legislaţia
internă
a fiecărui stat în condiţiile prezentate în
Articolul 2, paragraful 2.
2. Tipuri de competenţe
Articolul 4 – Competenţe proprii
1. Competenţele regiunilor vor fi
recunoscute sau determinate de constituţie, statutele regiunii, legislaţia
naţională sau legislaţia internaţională.
2. Competenţele proprii regiunilor
nu pot fi afectate sau limitate decît de
constituţie, legislaţia internă sau legislaţia internaţională.
3. Regiunile
vor avea puteri de decizie
şi administrative în
domeniile incluse în
propriile lor competenţe. Aceste puteri le vor permite adoptarea şi implementarea de
politici
specifice fiecărei regiuni.
4. În cadrul legal, este recomandabil
ca implementarea la
nivel regional a
sarcinilor care ţin de competenţa guvernării naţionale să fie atribuită organelor
regionale. Regiunilor li se vor asigura
resursele necesare în acest scop.
Articolul 5 – Competenţele
delegate
1. Competenţele pot fi delegate, în
limitele prevederilor legale, regiunilor de
către alte nivele de guvernare.
2. Delegarea
competenţelor va fi, în
măsura
rezonabilităţii, definite clar. Resursele,
în special cele materiale şi financiare,
necesare exercitării
eficiente a acestor
puteri suplimentare vor fi asigurate
corespunzător în instrumentul delegării.
3. Organelor responsabile cu exercitarea unor asemenea competenţe li se va
permite, pe cît de mult posibil în limita
prevederilor legale, libertate de acţiune
în
adaptarea exercitării lor la condiţiile
specifice regiunii şi structurilor sale
organizaţionale, în interesul eficienţei şi
în acord cu dorinţele locuitorilor
regiunii.
Prevederile referitoare la aspectele
financiare în instrumentul delegării nu vor
restrînge excesiv această libertate de
acţiune.
3. Sferele
de competenţă
Articolul 6 – Afacerile regionale
1. În plus faţă de competenţele care,
conform principiului
prezentat în Articolul 3, sînt recunoscute sau atribuite
regiunilor de constituţie, statutele
regiunilor, legislaţia naţională sau legislaţia internaţională, afacerile regionale
vor cuprinde în aceeaşi măsură orice
chestiune de interes
regional care nu
este exclusă din competenţele lor sau
atribuită explicit altei autorităţi.
2. În exercitarea competenţelor lor,
regiunile vor fi călăuzite,
cu respectarea
cuvenită a legii, de interesele cetăţenilor
precum şi de principiul subsidiarităţii şi
vor lua în considerare cerinţele rezonabile
ale solidarităţii naţionale şi
europene.
Articolul
7 – Relaţiile cu autorităţile
locale
1. Regiunile care deţin competenţe
referitoare la autorităţi la care se intenţionează să se aplice Carta europeană a
autonomiei locale vor respecta spiritul
şi litera acestei Convenţii în relaţiile lor
cu asemenea autorităţi.
2. Regiunile vor aplica principiul
subsidiarităţii în relaţiile lor cu autorităţile locale.
3. În cadrul prevederilor legale,
regiunile pot delega unele din competenţele lor către autorităţile locale în acord
cu principiile prezentate în Articolul 5.
4. În măsura în care se încadrează
în competenţele lor, regiunile se vor
strădui ori de cîte ori este necesar să
asigure egalizarea financiară dintre
autorităţile locale aflate în interiorul
lor.
Articolul
8 – Relaţiile interregionale
şi transfrontaliere
1. În sferele lor de competenţă, regiunile
vor avea dreptul de a-şi asuma activităţi
de cooperare
interregională şi trasfrontalieră, în conformitate cu procedurile
prevăzute de legislaţia internă. Aceste activităţi
vor fi desfăşurate cu respectul
cuvenit faţă de legislaţia internă şi faţă
de
obligaţiile internaţionale ale statului.
2. Regiunile care formează o parte a
unei zone transfrontaliere îşi pot constitui, cu respectarea cuvenită a legislaţiei
tuturor sistemelor juridice naţionale
interesate precum şi a legislaţiei internaţionale, organe deliberative şi/sau executive comune. Hotărîrile acestor
organe vor
fi supuse procedurilor curţilor
competente
în aceeaşi măsură în care ar fi fost
în cazul
în care ar fi fost luate de un organ
regional,
potrivit principiilor prezentate în
tratatele
existente pe marginea acestui subiect.
3. Relaţiile
interregionale sau transfrontaliere ale regiunilor vor fi reglate de
acorduri internaţionale
relevante, în
măsura în care ele sînt aplicabile.
Articolul
9 – Participarea la afacerile
statului
1. În măsura în care reglementările
adoptate de guvernarea centrală poate
modifica amploarea autonomiei regionale
sau afecta interesele regiunilor,
regiunile
vor putea participa la procesul de
decizie.
2. Participarea regiunilor la guvernarea centrală poate:
- fi asigurată prin reprezentarea
corespunzătoare a regiunilor în organele
legislative sau administrative;
- sau poate fi bazată pe procedurile
de dezbatere sau de consultare dintre organele statului şi fiecare regiune
interesată;
- sau poate să derive din consultarea dintre organele guvernării centrale
şi o structură care reprezintă regiunile.
Aceste forme de participare nu se
vor exclude reciproc.
Articolul
10 – Participarea la afacerile
europene şi internaţionale
1. Regiunile vor avea dreptul de a
participa la sau de fi reprezentate, prin
organe proiectate în acest scop anume,
în activităţile instituţiilor europene.
2. Regiunile
vor avea cel puţin dreptul de a fi
consultate de către guvernarea
lor naţională ori de cîte ori Statul
negociază
încheierea unui tratat internaţional sau
adoptarea unui alt instrument din cadrul
unei organizaţii europene care le poate
afecta direct puterile sau interesele
fundamentale. Acelaşi lucru va fi valabil
ori de cîte ori implementarea reglementărilor adoptate la nivel european poate fi
de responsabilitatea lor.
3. Guvernările
naţionale pot implica
regiunile în
procesele de negociere, mai
cu seamă prin includerea reprezentanţilor
regionali în delegaţiile naţionale.
4. Pentru a-şi promova sau apăra
interesele, regiunile vor avea dreptul de
a înfiinţa, fie individual fie în comun cu
alte regiuni sau cu autorităţi locale,
birouri de legătură cu alte regiuni sau
autorităţi locale sau cu organizaţii
internaţionale – în special organizaţii
europene – care sînt active în sferele lor
de competenţă.
4.
Organizarea instituţională a regiunilor
Articolul 11 – Principiul autoorganizării
regionale
Regiunile vor avea dreptul, cel mult,
să îşi adopte şi,
cel puţin, să îşi adauge
statutele, respectînd Constituţia şi legile
adoptate conform Articolului 2, paragraful 3.
Articolul 12 – Organele regionale
1. Fără a prejudicia diferitele
forme
de participare a cetăţenilor la procesul
de decizie, regiunile vor fi înzestrate cu
o adunare reprezentativă şi cu un organ
executiv.
2. Adunarea va fi aleasă liber şi
direct prin vot secret pe baza sufragiului
universal.
3. Cu excepţia
cazului alegerii directe
de
către populaţie, organul executiv va fi
răspunzător în faţa
adunării conform
condiţiilor şi procedurilor prevăzute de
legislaţia internă a fiecărui stat parte la
prezenta Cartă.
4. Condiţiile mandatului reprezentanţilor regionali aleşi vor asigura
exercitarea liberă a funcţiilor lor, în
special prin indemnizaţii adecvate.
5. Membrii adunării reprezentative
sau ai organului executiv nu pot fi
supuşi acelor măsuri ale autorităţii
centrale care le încalcă exercitarea liberă
a îndatoririlor lor, cu excepţia procedurilor judiciare.
Articolul
13 – Administraţia regională
1. Regiunile vor deţine propriile
proprietăţi şi propriul sistem de administraţie precum şi organe proprii pe care
şi le pot înfiinţa ele însele, precum şi
propriul personal.
2. Regiunile pot hotărî liber asupra
structurilor interne ale sistemelor lor de
administraţie şi organelor lor.
3. Regiunile pot hotărî condiţiile
de
angajare ale personalului lor în limitele
principiilor generale prevăzute de către
autoritatea centrală sau federală în
chestiune.
5. Finanţele
regionale
Articolul 14 – Principii
1. Sistemul de
finanţare a regiunilor le
va asigura acestora
un venit previzibil,
proporţional cu competenţele lor şi care să
le permită să-şi urmărească propriile
politici.
2. Sursele de
finanţare a regiunilor vor
fi
suficient de diversificate şi viabile pentru
a
le permite să ţină pasul, în măsura în care
este posibil, cu
evoluţia reală a costului
exercitării competenţelor lor şi cu dezvoltarea economică generală.
3. În ce priveşte propriile lor competenţe, resursele financiare ale regiunilor
vor consta în principal din resursele
proprii, pe care le pot folosi liber.
4. Principiul solidarităţii necesită
introducerea, în cadrul fiecărui stat, a
unui mecanism de egalizare financiară
care să ia în considerare atît resursele
potenţiale cît şi nevoile regiunilor, cu
scopul armonizării standardului de viaţă
al locuitorilor diferitelor regiuni.
5. Transferurile şi finanţările vor
fi
de regulă făcute fără a fi condiţionate de
alocarea lor într-un anume scop. Transferurile financiare către regiuni şi, acolo
unde este aplicabil acest lucru, împărţirea taxelor potrivit reglementărilor
Articolului 15, paragraful 3, vor fi
ghidate de reguli prestabilite bazate pe
cîteva criterii obiective corespunzătoare
nevoilor reale ale regiunilor.
6. Regiunile vor avea, în limitele
reglementărilor legale, acces la piaţa de
capital pentru a acoperi cheltuielile lor
de capital prin împrumuturi, cu condiţia
să poată face dovada capacităţii de a
restitui datoria pe întreaga perioadă de
rambursare din propriul venit.
7.O obligaţie statutară de a se
supune anumitor reglementări bugetare
sau unui sistem de contabilitate standardizat nu va constitui o îngrădire a
autonomiei financiare a regiunii.
Articolul 15 – Resursele proprii
1. Resursele proprii vor consta în
principal din taxe, impozite sau taxe
vamale pe care regiunile au dreptul să le
colecteze în limitele definite de constituţie sau lege. Regiunile vor trebui să
poată hotărî cuantumul impozitelor şi
taxelor vamale regionale.
2. Atunci cînd ele nu îşi pot
colecta
propriile taxe, regiunile vor avea dreptul,
în
limitele prescrise de constituţie
sau de lege,
de a stabili procentaje suplimentare pe
taxele colectate de alte autorităţi publice.
3. Cota
regiunilor din taxele generale
stabilite de
constituţie sau lege va fi şi
ea considerată drept resursă proprie. Vor
fi stabilite proceduri adecvate pentru
consultarea tuturor regiunilor cu privire
la reglementările şi aranjamentele pentru
împărţirea şi alocarea acestor resurse.
4. În scopul raţionalizării,
eficienţei
şi coordonării,
administrarea taxelor
regionale poate fi responsabilitatea unei
administraţii aparţinînd de mai multe
autorităţi sau de o autoritate diferită de
cea a regiunii, fără ca aceasta să afecteze
proprietatea şi utilizarea venitului.
C. Protecţia autonomiei regionale
Articolul
16 – Protecţia graniţelor
regionale
1.
Fără a prejudicia proceduri ale
democraţiei directe ce pot fi prevăzute de legislaţia internă,
o graniţă regională
nu poate fi modificată pînă ce regiunea
în cauză nu şi-a dat acordul.
2. În cazul unei redesenări generale a
graniţelor
regionale, consultarea tuturor
regiunilor
interesate, în concordanţă cu
toate procedurile prevăzute de legislaţia
internă, poate fi substituită cu
acordul explicit al fiecărei regiuni.
Articolul
17 – Dreptul regiunilor de a
institui proceduri legale
Regiunile vor primi puterea de a
acţiona în curţile competente pentru a-şi
asigura exercitarea liberă a puterilor lor şi
respectarea principiilor autonomiei regionale consfinţite în prezenta Cartă sau în
legislaţia internă.
Articolul
18 – Conflictele de competenţe
1. Cînd există
un conflict de competenţe, el va fi soluţionat
de un organ
judecătoresc.
2. Conflictele de interese vor fi
soluţionate potrivit principiilor constituţionale şi statutare ale fiecărui stat. În
absenţa unei soluţii clare în dreptul
pozitiv, în luarea deciziei va fi luat în
considerare principiul subsidiarităţii.
Articolul
19 – Supravegherea instrumentelor regionale
1. Supravegherea instrumentelor
adoptate de regiuni poate fi exercitată
doar în cazurile şi potrivit procedurilor
care sînt prevăzute de constituţie sau
de legislaţie.
2. Orice supraveghere a instrumentelor regionale va avea ca scop exclusiv
asigurarea respectării legii. O asemenea
supraveghere va fi exercitată exclusiv ex
post facto, cu condiţia
existenţei unei
proceduri de aprobare a statutului regiunii.
3. Supravegherea poate, totuşi, include o evaluare a eficienţei cu privire la
puterea de implementare la care face
referire Articolul 4, paragraful 4, şi
exercitarea competenţelor delegate
regiunilor.
Partea a doua
Articolul
20 – Angajamente şi rezervări
1. Statele
Contractante convin să fie
obligate de toate
prevederile acestei
Carte şi se angajează să nu împiedice prin
nici o măsură exercitarea eficientă a
monitorizării aranjamentelor la care face
referire Articolul 22 al Cartei.
2. Pentru a se ţine seama de diversitatea şi natura în dezvoltare a situaţiilor
regionale din statele europene, statele
vor fi autorizate să introducă rezervări
în ceea ce priveşte următoarele articole:
- Articolul 4, paragraful 4,
- Articolul 8, paragraful 2,
- Articolul 10, paragraful 3,
- Articolul 13, paragraful 3.
În statele în care adunarea regională
este
compusă tradiţional din reprezentanţi
aleşi ai autorităţilor
locale ce formează
regiunea, statul va fi autorizat să introducă rezervări în ce priveşte caracterul
direct al alegerii după cum reglementează
paragraful 2 al Articolului 12.
3. Nu va fi permisă nici o altă
rezervare decît cele care sînt prevăzute
în paragraful precedent.
4. Rezervările
vor fi aduse la cunoştinţa Secretarului
General al Consiliului
Europei la data semnăturii, ratificării sau
aderării.
5. Orice stat care a introdus rezervări
le poate retrage
oricînd prin notificarea
Secretarului General al Consiliului
Europei.
Articolul 21 – Interpretarea
Cartei
Nici
una din prevederile Cartei nu
va fi interpretată în sensul încălcării sau
restrîngerii unei forme de guvernare mai
largi conferită autorităţilor teritoriale de
către legislaţia internaţională sau de
legislaţia internă a fiecărui Stat Parte.
Articolul
22 – Monitorizarea aplicării
Cartei
1. Fiecare
stat, în timpul anului în care
Carta intră în vigoare în ceea ce îl priveşte,
şi
la fiecare cinci ani după aceea, va întocmi
un
raport cu privire la aplicarea Cartei.
2. Statele care au introdus rezervări
în concordanţă cu paragraful 2 al
Articolului 20 vor examina în rapoartele
lor relevanţa menţinerii acestor rezervări.
3. Rapoartele vor fi înaintate spre
examinare CALRE, care le va transmite
cu observaţiile sale Comitetului de
Miniştri şi Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei. Comitetul de Miniştri va evalua fiecare raport naţional
în concordanţă cu procedurile pe care
acesta le va indica şi va aduce la
cunoştinţa statelor în cauză şi preşedintelui CALRE concluziile sale.
4. Comitetul de Miniştri, dacă aceasta se va impune şi după consultarea
cu CALRE şi Adunarea Parlamentară, va
lua măsuri menite să permită examinarea
rapoartelor înaintate de către Statele care
nu sînt membre ale Consiliului Europei.
Articolul
23 – Angajamentele statelor
implicate într-un proces de regionalizare
1. Statele în
care în momentul de faţă
este în plină desfăşurare
un proces de
regionalizare pot ratifica această Cartă
dacă se angajează să implementeze
prevederile prin înfiinţarea şi dezvoltarea
de structuri regionale. Ele se vor angaja
să înfiinţeze, într-o perioadă nu mai mare
de zece ani de la intrarea în vigoare a
Cartei în ceea ce le priveşte, cadrul legal
şi mecanismele administrative şi financiare care le vor permite să respecte, în
ce priveşte regiunile lor, drepturile
expuse în această Cartă, în condiţiile
stipulate în paragrafele 1 sau 2 ale
Articolului 20.
2. Fiecare stat în care Carta este
în
vigoare în condiţiile stipulate în paragraful precedent, în timpul anului în care
Carta intră în vigoare în ceea ce îl
priveşte, şi la fiecare trei ani după aceea,
va întocmi un raport cu privire la evoluţia
procesului de regionalizare; aceste
rapoarte vor fi supuse procedurilor
prevăzute în paragrafele 3 şi 4 ale
Articolului 22. În urma celui de-al
patrulea raport cel tîrziu, Partea interesată îl va informa pe Secretarul General
al Consiliului Europei asupra angajamentului său de a respecta prevederile
Cartei în condiţiile specificate în paragraful 1 sau 2 al Articolului 20.
Partea a treia
Articolul
24 – Semnare, ratificare,
intrare în vigoare
1. Această Cartă va fi deschisă spre
semnare de către
statele membre ale Consiliului Europei.
Ea va fi supusă
ratificării, acceptării sau aprobării.
Instrumentele de ratificare, acceptare
sau aprobare vor fi încredinţate Secretarului General al Consiliului Europei.
2. Această Cartă va intra în vigoare
în prima zi a lunii ce urmează termenului
de trei luni de la data la care cinci state
membre ale Consiliului Europei şi-au
exprimat consimţămîntul de a fi obligate
de către Cartă în concordanţă cu prevederile paragrafului precedent.
3. În ce priveşte orice stat membru
care îşi exprimă consimţămîntul de a fi
obligat de către ea, Carta va intra în
vigoare în prima zi a lunii următoare
termenului de trei luni de la data
depunerii instrumentului de ratificare,
acceptare sau aprobare.
Articolul
25 – Regiunile cărora li se va
aplica Carta
Principiile autonomiei regionale conţinute
în această Cartă se vor aplica tuturor
regiunilor existente
pe teritoriul Părţii
Contractante. Totuşi, fiecare Parte Contractantă, atunci cînd îşi depune
instrumentul
său de ratificare, acceptare sau aprobare,
specifică categoriile de regiuni la care
intenţionează să limiteze cuprinderea
Cartei
sau pe care intenţionează să le
excludă din
cîmpul său de acţiune.
Articolul
26 – Accederea statelor care
nu sînt membre ale Consiliului Europei
După intrarea în vigoare a acestei
Carte şi după consultări cu CALRE,
Comitetul de Miniştri poate, printr-o
decizie luată prin vot unanim, invita orice
stat care nu este membru să adere la Cartă.
Această invitaţie trebuie să
primească aprobarea explicită a fiecărui
stat care a ratificat Convenţia.
Articolul 27 – Denunţarea
Orice
Parte Contractantă poate denunţa această Cartă oricînd după expirarea
a cinci ani de la data la care Carta
a intrat în
vigoare în ceea ce îl priveşte. O
notificare
de şase luni va fi dată Secretarului
General
al Consiliului Europei. O astfel de
notificare
nu va afecta validitatea Cartei în ce
priveşte
celelalte Părţi Contractante, cu
condiţia să
existe în orice moment nu mai puţin
de cinci
astfel de Părţi.
Articolul 28 – Notificările
Secretarul
General al Consiliului
Europei va notifica statele membre ale
Consiliului Europei cu privire la:
a. orice
semnare;
b. depunerea oricărui instrument de
ratificare, acceptare sau aprobare;
c. orice dată de intrare în vigoare a
acestei Carte conform Articolului 24;
d. orice notificare primită în aplicarea Articolului 20, paragrafele 4 şi 5, cu
privire la rezervări;
e. orice notificare cu privire la
excluderea anumitor categorii de regiuni
din cîmpul de acţiune al prezentei Carte,
în conformitate cu Articolul 25;
f. orice notificare de către un stat
care
a ratificat Carta în condiţiile Articolui 23,
cel
mai tîrziu în urma termenului specificat
în Articolul 23,
paragraful 2;
g. toate rapoartele Comitetului de
Miniştri, CALRE şi Adunării Parlamentare
adoptate în acest cadru pentru monitorizarea aplicării acestei Carte;
Carta
europeană a autonomiei regionale – proiect
h. orice alt act, notificare sau comunicare
referitoare la această Cartă.
Întru adeverirea căreia subsemnatele, fiind deplin autorizate în acest
sens,
au semnat această Cartă.
Încheiată la _______, luna _______,
data de
_____________19___, în limba
engleză şi limba
franceză, ambele texte fiind la
fel de autentice, într-un singur
exemplar care va fi depus la arhivele
Consiliului Europei. Secretarul General
al Consiliului Europei va transmite copii
autorizate către fiecare stat membru al
Consiliului Europei.
(traducere
neoficială)