Editorial

Actualitatea temelor abordate de altera este, fiind vorba de un periodic, rar decodată în sens cronologic. Iată că, de astă-dată, subiectele reunite în prezentul număr se califică drept extrem de actuale, atît în contextul dezbaterilor publice din România, cît şi în cel mai larg, al priorităţilor Uniunii Europene.

Recent, viaţa politică românească a fost traversată din nou de fiorul autonomist al secuilor, răspunsul autorităţilor fiind, în nota deja consacrată, între sarcasm şi excomunicare. Într-un stat cu optsprezece comunităţi minoritare istorice, nici guvernul, nici partidele nu au simţit încă nevoia institutionalizării expertizei existente în domeniul minorităţilor, singurii specialişti oficiali fiind cei cîţiva diplomaţi de carieră cărora le revine sarcina ignobilă de a contracara pe plan internaţional revendicările minorităţilor din România şi de a le minimaliza dramatismul. Contrar aparenţelor, România dispune de experţi redutabili în chestiunea minorităţilor, comparabili cu cei din statele democraţiilor consolidate. Ei trebuie însă căutaţi în sfera academică şi civică.

Abordînd tematica situaţiei minorităţilor în statele postcomuniste, altera ne invită la aprofundarea sensului filozofic şi umanist al conceptului de autonomie, aşa cum este el magistral expus de, într-un fel unicul, Will Kymlicka, cunoscutul profesor canadian. Kymlicka atrage atenţia asupra faptului că aserţiunea „îndeplinim toate standardele internaţionale”, devenită o mantră în rîndul statelor postcomuniste, este implicit o formă periculoasă de refuz al împărţirii puterii cu cetăţenii minoritari. La rîndu-i, Levente Salat, poate cel mai important reprezentant în România al şcolii Kymlicka, propune un inventar al autonomiilor, nuanţînd convingător fundalul socio-politic şi istoric al acestora. Pentru Kymlicka este de neocolit în viitorul apropiat, în interesul păcii şi al valorilor europene, o regîndire a sistemului de protecţie a minorităţilor la scară continentală. Pentru Salat, alături de legitimitatea aspiraţiilor autonomiste, minorităţile din România, cea maghiară în special, ar trebui să ia în calcul realizabilitatea autonomiei, respectiv să-şi bazeze programul pe înţelepciune politică şi profesionalism. Studiul lui Adrian Ivan dedicat influenţei integrării europene asupra standardelor minorităţilor în patru state postcomuniste relansează discuţia despre oportunitatea unui acquis comunitar în domeniu.

Probabil secţiunea cea mai copioasă a acestui număr al alterei o constituie publicarea integrală a raportului Frunda privind conceptul de naţiune, raport ce a stat la baza adoptării de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a Recomandării 1735. Lăsăm la o parte isteria naţionalistă declanşată în România de acest raport altminteri extrem de valoros, pentru a sublinia faptul că noul concept de naţine europeană a secolului al XXI-lea este abia la început de drum şi că influneţa sa asupra dreptului constituţional european va produce efecte semnificative la început de mileniu, inclusiv în arhitectura statelor naţionale şi a super-statului continental.

În nota care a consacrat-o, aceea a dezbaterilor intelectuale de avangardă, altera publică materia unui seminar dedicat de Liga Pro Europa reformelor amînate ale tranziţiei româneşti, cu accent asupra reformei statului şi a sistemului politic, rămase inerţiale şi în mare parte responsabile pentru retardarea social-economică a unei ţări, altminteri bogate în resurse umane şi naturale.

Partidele regionale din statele europene şi dilema lor fundamentală, aceea a perticipării la guvernarea centrală este analizată de autorul catalan Jordi Argelaguet. Un prilej în plus să ne amintim că România secolului XXI nu permite înregistrarea partidelor regionale...

Nu în ultimul rînd, semnalăm prezenţa în altera a unui articol viguros al lui Liviu Andreescu care evaluează palmaresul Bisericii Ortodoxe Române în chestiuni ţinînd de valori umaniste fundamentale, ca drepturile femeii, non-discriminare, respectul faţă de alteritate. Autorul slovac Alexander Duleba contribuie la soliditatea analizelor printr-o prezentare documentată a chestiunii rutene şi a impactului acestei minorităţi asupra relaţiilor dintre Slovacia şi Ucraina.

Putem spera, aşadar, ca prezenta altera să constituie încă o etapă din procesul de profesionalizare a reflecţiei româneşti asupra chestiunii minorităţilor în statele postcomuniste, provocînd inovaţie intelectuală şi adoptarea de politici publice apte să răspundă exigenţelor profilului umanist al unei Românii europene.