Evreii khazari
Evreii khazari
Adrian Majuru
Motto: „Se ştie că atunci când e să dispară un popor,
întîi dispare înalta societate şi o dată cu ea şi literatura.”
Milorad
Pavici, Dicţionarul khazar
Istoriografia
de dată recentă este deosebit de numeroasă, variată ca tematici
abordate şi bogată în subiecte de mare dificultate istorică privind istoria
khazarilor.1
Demersul meu acoperă
un segment restrîns, atît spaţial cît şi temporal. Teritoriul
locuit de români
deşi s-a aflat în vecinătatea Imperiului medieval Khazar2, este
destul de rar abordat în lucrările de specialitate şi de aceea este dificil de
argumentat
o teorie sau alta3; rămîne desigur arealul vast şi dinamic al
etnografiei care se
hrăneşte cu numeroase elemente de civilizaţie, conservate foarte bine în eşafodajul
său cultural.4
Am
construit studiul de faţă pe două elemente principale: istorică şi
etnografică, elemente prin care încerc să prezint eventuale influenţe de
civilizaţie
ale evreilor khazari, primite de români la începutul evului mediu. Elementul
istoric
va fi grefat pe influenţa maghiară în Transilvania în veacurile IX-XI iar
elementul
etnografic, pe cercetările de teren realizate în ultimele două decenii ale
veacului
XIX în Oltenia de filologul Lazăr Şăineanu.*
Nu
voi insista asupra elementelor constitutive de istorie khazară, ele fiind în
cuprinsul a sutelor de cărţi care au apărut cel puţin de la 1900 încoace.5
Statul
khazar s-a constituit la nord de munţii
Caucaz, între Marea Caspică şi Marea Neagră,
începînd cu veacurile VI-VII. În veacurile VIII şi IX,
acesta s-a extins spre nord, est
şi vest, cucerind noi teritorii. Spre nord influenţa lor a atins regiunea
Vladimirului şi
a Moskovei, spre vest linia Nistrului iar spre est, munţii Ural şi lacul Aral,
unde
* În
acest număr al revistei publicăm prima parte a studiului, cea istorică,
dedicată prezenţei
khazarilor
în Transilvania (n. red.).
Evreii Khazari
locuiau turcii
oghuzi. La sud de Caucaz, influenţa khazară a fost oprită cu greu de
califatele arabe care stăpîneau Armenia şi platoul Iranului. Cea mai importantă
cucerire a imperiului khazar a rămas peninsula Crimeea, unde vor supravieţui
comunităţi khazare pînă în perioada modernă.
Acest imperiu controla spaţiul carpatic,
cîmpia panonică şi linia Dunării mijlocii şi de jos.6 Această
situaţie a durat pînă
către secolele X-XI, cînd imperiul khazar cunoaşte un recul teritorial, pe
fondul
invaziilor neamului rhus, originar din Scandinavia. Cu acest prilej, sînt
pierdute
teritoriile aflate la nord de Marea Neagră. Invazia mongolă din veacurile
XII-XIII
va distruge statul khazar care supravieţuia între Marea Caspică şi Marea
Neagră.7
Elementul istoric fundamental al khazarilor a fost trecerea la religia
iudaică în
veacul al VIII-lea; iudaismul fiind singura religie care desfiinţează etnia8
pe cînd
celelalte religii le acceptă ca atare. De aici şi extraordinara coeziune
internaţională
a sionismului. Dar, cea mai mare parte a poporului khazar (khazarii negri sau
kara-khazarii) „au fost, desigur, tot timpul
turci, tribali, analfabeţi, păgîni şi călăreţi nomazi
(o excelentă sursă de soldaţi pentru o armată de călăreţi). Clasa
înaltă, khazarii albi
sau Aq-Khazarii, nobili (taidsi), nucleul de ridicare şi formare a statului
khazar, au
fost purtători şi mediatori ai culturii elenistice. Ei au fost cultivaţi, au
avut puternice
relaţii cu lumea elenistică şi erau bine
organizaţi. Erau de asemenea evrei, în înţelesul
de urmaşi israeliţi cu relaţii,
cunoştinţe şi tradiţii iudaice!”9
Oficial,
un khazar putea fi atît de origine turcă cît şi de altă origine etnică
precum: grec, slav,
rhus, arab, „goth”, maghiar, „roman” (posibil de origine
romanică n.a.); statul khazar era aşadar pluri-lingv şi pluri-confesional.10
Khazaria
era o ţară „cosmopolită, deschisă influenţelor culturale şi religioase de tot
felul;
era o ţară surprinzător de modernă în raport cu vecinii ei.”11
Începînd
cu secolul al IX-lea şi îndeosebi în veacurile X şi XI,
numeroase
comunităţi khazare emigrează şi se
stabilesc în Polonia, Rhutenia, Ungaria, România
şi în Balcani, formînd aşezări durabile;
migrare petrecută pe fondul retragerii teritoriale
a statului khazar în spaţiul de
origine, dintre mările Caspică şi Neagră.12
Evreii khazari şi Transilvania. O
dispută istoriografică
Penetrarea
unor mici comunităţi khazare în Transilvania prin vastul proces
de transmigare prin Europa Centrală şi de Sud-Est a populaţiei din fostul
imperiu
al Khazariei, este amintită într-o serie de lucrări.13 Punctul de
plecare al acestui
studiu a fost de fapt, o expresie preluată de Arthut Koestler dintr-o lucrare
precedentă: „O legendă românească ne vorbeşte de o invazie – în această ţară – a
unor evrei înarmaţi la o dată necunoscută.”14 Precedenta lucrare
este de fapt o
impresionantă operă în patru volume, publicată în 1957 la New York, A Social
and Religious History of the Jews, semnată Baron S.W.. Cum această carte
îmi
este inaccesibilă în România, nu a rămas pentru identificarea acestei legende,
decît
puţinele repere istorice şi etnografice publicate în limba română.
O
posibilă interpretare a acestei invazii a unei armate evreeşti în evul mediu
timpuriu, armată a evreilor khazari indubitabil, ar fi putut fi ancorată în
spaţiul
vestic al Transilvaniei unde, au penetrat cîndva în secolul al X-lea, tribul
cabarilor
de origine khazară. Acest controversat şi delicat subiect al istoriografiei
româneşti
contemporane, formează conţinutul primei părţi al studiului de faţă.
Numeroşi istorici sînt de părere că în 896, maghiarii
„au fost conduşi în Panonia
de un trib khazar
dizident, cunoscut sub numele de kabari care s-au aşezat împreună
cu ungurii în noua lor vatră.
Khazarii-cabari erau bine cunoscuţi ca aurari şi argintari
iscusiţi; maghiarii (iniţial mai primitivi) au deprins aceste
meşteşuguri abia în noua
lor ţară.”15 În cadrul imperiului
Khazar, maghiarii erau folosiţi ca „perceptori” iar în
cursul veacurilor de existenţă
comună cu khazarii, maghiarii „primiseră – metaforic,
dar poate chiar şi ad litteram o transfuzie de sînge din partea
khazarilor” iar asta
„i-a afectat în mai multe feluri”, cel puţin
în privinţa limbii.16
Faptul
că maghiarii au fost conduşi în Panonia de un trib de khazari, aceasta
se datorează „cunoaşterii drumului pe care aceştia îl mai parcurseseră
anterior, cu
ocazia primei lor intrări în Pannonia
alături de huni, drum prin care se ţinea legătura
între Pannonia şi centrul lor politic din nordul Caucazului.”17
Árpád,
primul conducător al maghiarilor a fost investit în funcţie, „după
datinile şi obiceiurile khazarilor, prin ridicarea pe scuturile luptătorilor.”18
Árpád
era fiul lui Almus
sau Almutzes, „turc-cabar de origine, conducător al celor trei
triburi de
turci-cabari şi şapte de unguri în drumul lor din Atelkuz spre Pannonia;
el a fost ucis în Erdeuelu (Ardeal, n.a.).”19
Aşadar, ungurii „au fost supuşi de cabari,
care făceau parte din neamul mai mare al chazarilor de origine turcică.
Sub
conducerea celor trei triburi de cabari cărora le erau supuşi şi care aveau ca
şef pe
cabarul Almutzes, ungurii au fost dirijaţi spre Pannonia.”20
Numele
conducătorului lor era Kanda (în maghiară Kende) şi acesta este titlul
regelui lor mai mare, deşi rangul care îi conduce cu adevărat este Jula (în
maghiară
Gyula). şi magharii fac tot ce le porunceşte acest Jula al lor.”21
Astfel Almutzes a
fost Gyula iar conducătorul principal a fost Leved. Almutzes a predat puterea
fiului sau Árpád.
Din
această strînsă comuniune cabaro-maghiară, a rezultat o caracteristică
interesantă a tînărului stat maghiar; în cadrul său, astfel că, „cel puţin pînă
la 950
se vorbeau atît maghiara cît şi khazara.” Astfel Bury, J.B. (A History of
the Eastern Roman Empire, London, 1912) scria: „rezultatul acestei limbi duble îl
constituie
caracterul amestecat al maghiarei moderne, care a furnizat argumente false, dar
atrăgătoare pentru cele două opinii opuse referitoare la afinităţile etnice ale
maghiarilor.” Toynbee, A (Constantine Porphyrogenitus and his World, London,
New York and Toronto, 1973) afirma: „ungurii au fost bilingvi la începuturile
statului lor, după cum dovedesc cele 200 şi mai bine de împrumuturi din vechiul
dialect ciuvaş al limbii turce pe care-l vorbeau khazarii.”22
Istoricul
maghiar Erik Molnár în opera sa consacrată etnogenezei ungurilor,
a atribuit o mare importanţă influenţei khazare care ar fi durat timp de 200 de
ani,
opinie argumentată înaintea sa şi de Gyula Moravcsin. Potrivit lor, triburile
cabare
„au jucat un rol important în compoziţia etnică a ungurilor.”23
Pe
măsură ce statul maghiar se consolida, „cîmpia Alföld a fost ocupată de
neamul nomad al kabarilor, adevăraţi turci, crescători de vite, călăreţi şi
luptători”;
această „seminţie a kabarilor îi prăda pe slavii şi ruşii din stepă.”24
Aşezarea
cabarilor în Alföld, corespunde de fapt cu un spaţiu mai vast, al
cărui nucleu ar fi fost Tisa mijlocie. De aici, spaţiul locuit sau controlat de
chazari
s-ar fi întins pînă la Munţii Apuseni, cu Dunărea la sud şi rîul Someş la nord.25
În
centrul acestui spaţiu se află vechiul areal al Bihorului. Dealtfel, acest
toponim
este de origine khazară iar derivatele sale sunt: Bihor, Biheros, Bihar,
Virhor.26
István
Erdély, afirma că „triburile cabarilor s-au aşezat în nordul Ungariei, la
poalele Carpaţilor, pe cursul superior al
Tisei”.27 Este interesant, căci Victor Neumann
descrie o particularitate a diasporei
iudaice moderne în Maramureş: păstoritul evreiesc.
Stînile oierilor evrei erau „o realitate economică imposibil de
neglijat”, atît în
Maramureş cît şi în Bucovina, „pînă la
începutul veacului XX”.28 Este posibil, ca una
dintre principalele trăsături de civilizaţie cabară, creşterea animalelor
să fi devenit
preponderentă cu trecerea timpului, în
detrimentul caracterului militar. Autorul totuşi
afirmă
că aceste comunităţi evreieşti rurale sînt colonii migrate din Galiţia poloneză
în
perioada modernă dar, marea majoritate a evreimii galiţiene este de origine
khazară.
Apoi,
autorul menţionează acelaşi areal al Tisei mijlocii unde au locuit evrei şi
„unde
se formaseră deja
primele voievodate medievale”.29
Alături
de toponimul Bihar se află un omonim considerat a fi şi el de origine
khazară. Este vorba de Menumorut. Derivatele sale sunt: Menumarot, Menu Marot.
El este fiul unui anume Morut sau Marot, şi el de origine khazară.30
O
altă ocupaţie a evreilor khazari era legată de transportul sării pe Mureş,
comunităţi care dispuneau de mijloace şi depozite în Transilvania; situaţie
care va
rezista dincolo de secolul al XI-lea. Pe de altă parte, khazarii „practicau o
religie
necunoscută, venerau sarea, îşi ciopleau templele în saline ori în munţi de
sare”.31
Se ştie că singurele zone cu zăcăminte de sare din cadrul Khazariei, cu
excepţia
Caucazului, se aflau în munţii Carpaţi.
În
afară de asta, în prezent, sînt două situri arheologice, aflate în vecinătatea
spaţiului descris mai sus şi atribuite evreilor khazari. Unul se află „în
partea de
sud a Ungariei”32 iar celălalt în Voivodina-Banatul sîrbesc, la
Celarevo. Celarevo
este un sit arheologic datat pentru veacurile VII-IX, „în apropierea Dunării,
în
Jugoslavia, adăpostind o necropolă medievală. Nu s-a găsit însă şi aşezarea
care a
hrănit cimitirul. Nu se ştie cu certitudine cine erau cei înhumaţi la Celarevo,
cert
este însă că s-au observat unele paricularităţi cu ale avarilor, influenţa
perşilor
asupra unor obiecte găsite în morminte,menorele (reprezentarea unor sfeşnice ritualice iudaice cu
şapte braţe) şi alte simboluri ori laconice însemnări în ebraică.
Siturile arheologice de la Cherson, din Crimeea, adăpostesc de asemenea plăcuţe
de acelaşi tip de menore de la Celarevo. Aceasta i-a determinat pe specialişti
să
tragă concluzia că în împrejurările Novi Sadului (unde se află şi Celarevo)
există
vestigii arheologice care se diferenţiază de vestigiile avare, ceea ce poate
sugera
prezenţa unui alt substrat, aşadar a unui popor strămutat în cîmpia Panonică
înaintea
venirii ungurilor. (Fapt subliniat şi de Paul Lazăr Tonciulescu n.a.). În acest
sens
ar exista mărturii scrise. Un scrib anonim al regelui Béla, Abdul Hamid de
Andaluzia şi Kinam socotesc că acest ţinut dunărean a fost locuit de popoare de
origine turcă (ismailiţi) care socoteau a fi urmaşii triburilor migratoare din
Cherson.
Faptul în sine ar putea dovedi că necropola de la Celarevo aparţine, în parte,
khazarilor iudaizaţi. Doctorul Isajlo Suk, arheolog şi arabist, originar din
această
zonă, aflat printre primii la săpăturile arheologice de la Celarevo, avea să
facă o
însemnare găsită după moartea sa. Această însemnare nu privea doar situl
Celarevo,
fiind mai degrabă o reflecţie personală. Textul sună astfel: „Pe cei îngropaţi
la
Celarevo, ungurii îi voiau unguri sau avari, evreii îi voiau evrei, musulmanii
îi
voiau mongoli, dar nimeni nu-i voia khazari. Cînd de fapt ei asta erau…
Cimitirul
e plin de cioburile ulcelelor cu menore încrustate. şi cum la evrei o ulcică
spartă
înseamnă un om decăzut, un om pierdut, tot
aşa şi acest cimitir este al celor decăzuţi
şi pierduţi, aşa cum
au fost khazarii pe aceste meleaguri în acele vremuri.”33
La Sînnicolaul Mare, localitate din judeţul Timiş, s-a
descoperit în 1799 un tezaur
datat din secolul al
X-lea. Pe unul din principalele vase ale tezaurului, apare „figura
prinţului victorios care tîrîie de păr un
prizonier” iar „scenele mitologice de pe spatele
vasului de aur conţin afinităţi cu Sarkelul khazar.”34
Un
al toponim de rezonanţă khazară este Semender, reşedinţa de vară a
kaghanului khazar de pe malul mării Caspice; ori, pe malul sudic al Dunării, în
aval de Belgrad, se află vechea cetate medievală a Semendriei.
Aceste descoperiri demonstrează o prezenţă khazară în
spaţiul delimitat de Dunăre,
Someş,
Munţii Apuseni şi Tisa. Deşi personajul reprezentat pe vasul de aur al
tezaurului
amintit „tîrîie de
păr un prizonier”, se pare că „nici la geograful Bavarez şi nici la
Anonymus nu se consemnează conflicte sau
războaie între chazari şi populaţia daco-română autohtonă. Este cert că relaţiile
dintre cele două popoare au fost paşnice, căci
altfel cronicarii timpului ar fi
consemnat ceva dacă ar fi existat conflicte, aşa cum au
făcut în situaţii asemănătoare.”35 Dacă este să dăm curs
reprezentărilor mitologice
româneşti, lucrurile stau tocmai invers.
Pe
de altă parte, prezenţa khazară în regatul arpadian atît prin numele unor
regi cu nume iudaice precum Aba Sámuel „care, pentru propriul său respect, se
numea Oba. Oba se referă la Aba Sámuel, căsătorit cu sora regelui ştefan cel
Sfînt. El vine la conducerea regatului ungar între 1041-1044. Numele său
confirmă
că era turc-chazar, deoarece în ebraică aba înseamnă tată.”36
Apoi, regele Andrei (1046-1060) a avut
un fiu pe nume Salamon (1063-1074), în timpul căruia
„Biharvár a fost practic a doua capitală a Ungariei”37, deci centrul
teritoriului
dintre Tisa, Mureş şi Apuseni locuit de triburile cabare.
Mai
mult, în secolul al X-lea, conducătorul ungar Taksony „a poftit un al
doilea val de emigranţi khazari să se instaleze pe domeniile lui”38,
fapt semnalat şi
de Anonymus.39 Două secole mai tîrziu de la invitaţia conducătorului
Taksony
(947-970), Ioan Cinnamus, „cronicarul bizantin vorbeşte de trupe care păstrau
legea mozaică, dar luptau în cadrul armatei maghiare din Dalmaţia în anul 1154
.
(…) nu încape îndoială că majoritatea evreimii moderne îşi are originea în
valurile
migratoare de kabari-khazari, care joacă un rol de amploare în istoria timpurie
a
Ungariei. Nu numai că ţara era la început bilingvă dar şi guvernarea ei se baza
pe
dualismul monarhic (regim acceptat de unguri şi în modernitate. Cu 1867 prin
dualismul austro-ungar, împăratul Austriei (Kende) era şi Gyula al Ungariei,
adică
rege. Probabil că nobilimea maghiară de atunci au văzut în acest nou regim şi o
revenire la tradiţie), adică o variantă a sistemului khazar: regele de Jula sau
Gyula
(foarte popular şi astăzi ca nume de botez unguresc). Sistemul a durat pînă la
sfîrşitul secolului X cînd Sf. ştefan a îmbrăcat credinţa romano-catolică şi
l-a
învins pe un Gyula răzvrătit (care stăpînea voievodatul Transilvaniei n.a.) – după
cum ne putem şi aştepta un khazar, «trufaş în credinţa lui, care nu vroia în
ruptul
capului să se
creştineze». Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei, dar nu
şi influenţei
comunităţii khazaro-evreieşti în Ungaria.”40
O
ipoteză amintită de István Erdély şi susţinută de Moor E., este legată de o
presupusă originie cabară a secuilor de astăzi, care ar fi venit în regiunea
Bihor la
invitaţia ducelui Taksony în cursul veacului al X-lea.41 Paul
Lendvai presupune că
„în bazinul carpatic secuii au imigrat iniţial ca un trib bulgaro-turanic
împreună
cu kabarii sau înaintea maghiarilor, şi că deja luptele de dinaintea
descălecatului
ei ar fi stat de partea ungurilor. Oricum ar fi, sigur este că secuii au mai
folosit la
începutul epocii moderne o variantă a scrierii turceşti.”42
O
altă versiune afirmă că secuii „ar putea fi identificaţi cu un popor turc care
a migrat în bazinul carpatic în preajma lui 670” însă „evidenţa arheologică nu
a
fost verificată lingvistic”. La mijlocul
secolului al X-lea erau „încă bilingvi, vorbeau
ambele limbi materne: limba turcă şi limba ungară finno-ugrică. Numele
lor în
general a derivat din numele tribului turco-bulgar Eskil, dealtfel,
acest lucru este
foarte disputat.” Constantin Porfyrogenetul afirma că secuii „descind dintr-un
trib
numit al cabarilor”. Oricum, originea secuilor „ar putea fi turcică”,
păstrîndu-şi
organizarea turcică tribală pînă în vremurile moderne.43
În
1990, istoricul Kevin Alan Brook a vizitat ţinutul secuiesc din Transilvania
într-o expediţie privind evreii ardeleni. În acest spaţiu, Alan Brook a primit
confirmarea că evreii transilvăneni, sînt potrivit tradiţiei, de origine
turcică. Dar
„aceasta nedovedind că au fost khazari. Ei ar puteau fi tătari, cumani sau
oghuzi.
Dar, cel mult ei ar
fi putut fi khazari, precum khazarii convertiţi la principiul
iudaismului în număr mai mare decît oricare al grup turcic.”44
În
consecinţă, atît problema originii etnice a secuilor cît şi chestiunea evreimii
ardelene rămîne deschisă. În ceea ce priveşte legenda românească amintită de
Koestler legată de o invazie evreiască, poate fi localizată undeva în
Transilvania
de vest. Deşi Lazăr Tonciulescu afirmă că
sursele documentare contemporane epocii
nu amintesc conflicte între khazari şi autohtoni, acelaşi autor discută
pe larg
scrisoarea regelui khazar Iosif adresată rabinului Chasdai/Hasdai din Cordoba
în
anul 960. Acolo regele khazar afirmă că Dumnezeu i-ar fi spus: „Fii tare şi
puternic,
pune-te în fruntea vitejilor tăi şi pleacă în ţara Rudlas şi în ţara Ardial
(Ardeal -
după părerea lui Tonciulescu), căci eu am băgat frică şi teamă de tine în
inimile
acelor locuitori şi ţi-îi voi preda pe mîna ta.”45 şi apoi avem şi
tezaurul de la
Sînnicolaul Mare cu cavalerul khazar trăgînd de păr un prizonier. Reperele
arheologice şi istorice îi arată prezenţi pe culoarul Tisei şi mai la est de
aceasta,
între Someş, Munţii Apuseni şi Dunăre. Reperele etnografice şi mitologice au
păstrat prezenţa evreilor khazari, într-o regiune apropiată Banatului şi
Transilvaniei
şi legată de acestea prin schimburile comerciale şi pendulările pastorale.□
Note:
1. Din vasta bibliografie pentru acest subiect amintesc
selectiv: Artamonov, M.I., Khazar
History , Leningrad, 1962;
Bartha, A., A IX-X Szazadi Magyar Tarsadalomn (Hungarian Society in the 9th –10th Centuries), Budapest, 1968; Dunlop,
D.M., The History of the Jewish Khazars,
Princeton,
1954; Frazer, Sir James, The Killing of the Khazar Kings, Folklore,
XXVIII,
1917;Graetz, H.H., History of the Jews, Philadelphia,
1891-1898; Kokovtsov, P., The Hebrew-Khazar Correspondence in the
Tenth Century, Leningrad, 1932;
Kutschera, Hugo Freiherr von,
Die Chasaren, Wien, 1910; Landau, The Present Position of
the Khazar Problem”, Zion, Jerusalem, 1942; Poliak, A.N., The
Khazar Conversion to Judaism, Zion, Jerusalem, 1941 şi Khazaria
- The History of a Jewish Kingdom in Europe, Mossad Bialik,
Tel Aviv, 1951; Roth, C, The
World History of the Jewish People, vol.II: The Dark Ages, London, 1966;
Shapiro, H., The
Jewish People: A Biological
History”, UNESCO, Paris, 1953;
Vetulani, A., The Jews in Medievael
Poland, Jewish J. of Sociology, December, 1962; Zajackowski, The
Khazar Culture and its
Heirs, Breslau, 1946 şi The Problem of the Language of the Khazars, Proc.Breslau
Soc. Of
Sciences, 1946; Zborowski, M., and Herzog,
E., Life Is With People – The Jewish Little-Town of
Eastern Europe, New York, 1982.
2. În cursul
secolului X, Imperiul Khazar a atins ca
frontieră vestică linia fluviului Nistru.
3. Din cele cîteva lucrări apărute în
limba română care abordează în subsidiar chestiunea
khazară amintesc: Victor Neumann, Tentaţia lui Homo
Europaeus, Geneza ideilor moderne în
Europa
centrală şi de sud-est, Editura All, 1997, Bucureşti; VSpinei, P.Diaconu
şi I.Ferenczi,
Migratori la cumpăna dintre milenii:
ungurii, pecenegii, uzii şi cumanii apud Istoria Românilor,
vol.III, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001. Mult mai documentată este lucrarea : Paul Lazăr
Tonciulescu, Ardealul pămînt şi
cuvînt românesc, Editura Miracol, 2001, Bucureşti. Între lucrările
de ficţiune amintesc aici pe Milorad
Pavici, Dicţionarul khazar, roman-lexic în 100 000 de
cuvinte, exemplar feminin, Editura Nemira, 1998, Bucureşti.
Milorad Pavici a publicat şi
exemplarul masculin al Dicţionarului
khazar, dar acesta nu a fost tradus în limba română.
4. Între cele mai importante lucrări ale
filologului Lazăr şăineanu, amintesc selectiv:
Elemente turceşti în limba română, Bucureşti, 1885; Studiu dialectologic asupra
graiului evreo-german, Bucureşti, 1889; Istoria filologiei române. Studii
critice, Bucureşti, 1892; Basmele
române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele
popoarelor
învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice. Studiu comparativ, Bucureşti,
1895; Studii
folclorice. Cercetări în domeniul literaturii populare, Bucureşti, 1896; Influenţa orientală asupra
limbii
şi culturii române, Bucureşti, 1900.
5. Lucrarea care a impulsionat cercetarea evreilor khazari a
fost aceea scrisă de Arthur
Koestler, Al XIII-lea trib. Imperiul
khazarilor şi moştenirea sa. Pentru versiunea în limba română
(singura), vezi exemplarul publicat la Editura Nagard, Roma, 1987.
6
.“In the early Middle Ages a powerful state, inhabited by the Khazars, existed
on the
coast of the Black Sea.” (Raymond Leslie Buell, Polland: Key to Europe, New
York,
N.Y.:A.A.Knopf, 1939, p.288) „The
immigration (originally transmigration) of fews to Poland
started in the middle of the IX century. (…) Chazars was situated in the
vicinity of Kiev and
extended to the Dniestr(Nistru n.a.), it ceased to exist in 1969.” (Michal
M.Borwicz, A Thousand years of Jewish Life in Poland, Paris, 1955, p.18)
7.
vezi
Khazaria (586-1083 A.D.), essay bassed on Dennis A.Leventhal’s article, Suggested Modifications to an MW Army List: The
Khazars, Saga, no.73, February
2000, pp.31-35
8. „(…)
kaghanul se îndreptă spre trimisul evreilor întrebîndu-l ce avea de zis despre
religia
sa.
Rabinul Isaac Sangari îi răspunse că, de fapt, khazarii nici nu trebuiau să
treacă la o nouă
credinţă. Să se ţină de cea veche. Cum toţi
păreau miraţi de gîndirea lui, rabinul le explică: Voi
nu sunteţi khazari. Sunteţi nişte
evrei care vă întoarceţi acolo unde vă e locul: către adevăratul
Dumnezeu al străbunilor voştri.” (Milorad Pavici, op.cit, pp. 228-229)
Răspunsul teologului
grec de la universitatea din Constantinopol, a fost
următorul: „Noi grecii, dîndu-vă crucea, n-o
să vă luăm şi cuvîntul ca zălog, aşa cum ar face-o sarazinii
ori evreii. Nici n-o să vă cerem ca o
dată cu crucea să vă însuşiţi şi limba noastră greacă.
Dimpotrivă, ţineţi-vă sănătoşi limba voastră
khazară. Dar aveţi grijă, dacă veţi trece la legea
iudaică ori la cea mahomedană, n-o să mai fie tot
aşa.
Căci o dată cu credinţa lor o să trebuiască să le însuşiţi şi limba.” (idem, p.
130)
9. vezi site-ul The Khazar
Heritage, cap. The Jewish Kingdom of Khazaria. Despre teritoriul
imperiului khazar, aflăm: “The geographical
expansion did not decrease until the khazar empire
covered an area from Hungary-Austria in the west to the Aral sea in the east,
Kiev-Upper in the
North
and the Black and Caspian seas and Caucasus in south. They installed counts
(the so
called Jewish princes) in Hungary-Austria,
they taxated Goths in Crimeea and Greek-Byzantine
towns and laudlords at the northern
shores of the Black sea, they taxated Rhus merchands and
raiders and all other trading through their territory.”
10.
“A khazar official could be of Turk, Slav, Greek, Rhus,
Arab, Goth, Roman and Magyar
ethnical origin, as well as a confessional Christian,
Jew, Muslim or maybe just pagan. They then
just had to be multilingual and capable of communicating
with all these nationalities.” (ibidem)
11.
Arthur
Koestler, op.cit., pp.45-47. „(…) În capitala khazară, după datină, sînt şapte
judecători. Dintre aceştia doi sînt pentru
musulmani, doi pentru khazari – care judecă după Tora,
doi pentru creştini – care judecă după Evanghelie şi unul pentru
saqualiti, neamul rhus şi alţi
păgîni, care judecă după legea păgînească.
În oraşul lui (al kaganului, n.a.), sînt mulţi musulmani,
negustori şi meşteşugari care au
venit în ţara asta datorită dreptăţii şi adăpostului de primejdii pe
care le asigură.” (ibidem, p. 52) Khazaria era singurul refugiu, singura
„formă de îndurare
manifestată în istorie faţă de cei care au luat calea surghiunului, sau au fost
împinşi pe ea”.
Khazaria devenise un adevărat „cămin
naţional” pentru toţi bejenarii din Bizanţ, din califatul
arab sau de aiurea, imagine pe care a avut-o şi continuă să o aibe
S.U.A, astăzi.
12.
“After 900, in an attempt to escape Russia and keep
their sovereignity, small detachments
of Khazars with their families, especially from the splinted and distrupted
army, fled
westward to Crimeea, Roumania and Hungary.
A northern group, penetrating Russia, went out
of reach tu Prussia/Lithuania.” (The Khazar Heritage, The Jewish
Kingdom of Khazaria, p.1)
13.
“The Khazar kings, nobility and many tribesmen converted
to Judaism and the khazars
became a sedentary nation. Together with their Judaic
compatriots they advanced civilization
throughout Russia and Transylvania. (…) The art thereafter spread with the
advancing khazar
Judaic influence up the Volga, Don, Danube, Dniester and
Dniepr rivers into Transylvania and
Silesia.”
(Samuel Kurinsky, The Jews and the Khazars ) Victor Neumann aminteşte
despre
„prezenţa mai mult sau mai puţin
întîmplătoare a unor evrei în regiunea dintre Mureş şi Dunăre,
acolo unde se formaseră deja primele
voievodate medievale. Informaţiile ne parvin din însemnările
lui Eustathies, Gerhardus de Sagredo,
Benjamin de Tudela şi Petahija din Ratisbona. Documentele
amintesc pentru secolele
medievalităţii timpurii relaţiile evreilor cu maghiarii, românii, bulgarii,
respectiv, cu ruşii, sîrbii, grecii.” (Victor Neumann, op.cit, p. 82)
14.
“A Rumanian legend tells of an invasion – the date
unknown – of armed Jews into that
country.” (Arthur Koestler, op.cit., p. 176 quoted by
Baron, S.W., A Social and Religious History
of the Jews, vol.IV, New York, 1957, p. 77).
15.Ibidem, p. 50. „Maghiarii fuseseră aliaţii khazarilor şi aparent,
vasalii lor, de bună voie,
încă dela ivirea Imperiului Khazar. Maghiarii, la origine
nu erau înrudiţi cu naţiunile slave şi
turcice din stepe, în mijlocul cărora au venit să trăiască;
aşadar o curiozitate etnică şi asta au rămas
pînă în zilele noastre. La o dată necunoscută din primele
secole ale erei creştine, acest trib nomad
a
fost alungat de pe arealul său iniţial din Urali şi a migrat spre sud prin
stepe, într-un tîrziu
stabilindu-se în regiunea dintre
rîurile Don şi Kuban. Astfel au ajuns vecini cu khazarii încă dinainte
ca aceştia din urmă să devină importanţi. O vreme au
făcut parte dintr-o federaţie de populaţii
seminomade, onogurii (cele zece săgeţi sau zece
triburi); se crede că numele de ungar sau ungur
reprezintă o versiune slavă a cuvîntului respectiv, în
timp ce maghiar este numele pe care şi l-au dat
ei înşişi din vremuri străvechi şi l-au păstrat pînă
astăzi.” (ibidem, p. 98)
16.
Mai
mult, „khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară; în
al
doilea rînd, mai multe triburi khazare s-au unit cu maghiarii şi le-au
transformat fundamental
caracterul etnic.” (ibidem, p. 99 şi 101)
„În timpul cît au suportat dominaţia chaganatului chazar,
ungurii au fost nevoiţi să se
conformeze îndatoririlor militare şi de altă natură impuse de acesta.
Durata exactă a perioadei cît s-au
aflat în subordinea chazarilor nu este cunoscută.” (V.Spinei,
P.Diaconu şi I.Ferenczi, op.cit, p. 252)
17.
Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit., pp. 304-305 „(…)
ungurii au aparţinut vreme mai
îndelungată
imperiului khazar turanic dintre Volga mijlocie şi cursul inferior al Dunării.
(… )Tradiţia maghiară mai tîrzie a trecut
însă sub tăcere atît relaţiile strînse cu khazarii, a căror
pătură conducătoare s-a convertit în secolul al VIII-lea la iudaism, cît
şi motivele reale ale
migraţiei, care a condus triburile împreună
cu aliaţii lor de origine khazară sau turanică pînă în
coastele Carpaţilor.” (Paul Lendvai, Ungurii, Humanitas,
Bucureşti, 2001, pp. 21-22)
18.
Constantin
Porfyrogenetul, 950, apud Arthur Koestler, op.cit., p.100.
19.
István Erdély, Teza de candidat în ştiinţe, Budapesta,
1959.
20.
Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor, traducere: Paul Lazăr Tonciulescu,
Editura Miracol, Bucureşti, 1996, p. 16. „Álmos a murit în timpul călătoriei
şi, pe nesimţite, a
dispărut
din istorie.” (Paul Lendvai, op.cit., p. 23).
21.
Gardezi cit. Arthur Koestler, op.cit., p. 102. „Există
motive care îndeamnă să credem
că
primii Jula ai Ungariei erau kabari.” Vezi şi Gergely András, Istoria
Ungariei, Odorheiu
Secuiesc, 1993.
22.
Bury şi Toynbee cit. Ibidem, p. 101. Iată şi o referire
recentă: “Magyars and Khazars
learned each others languages, such that the khazar
language was spoken in Hungary until at least
the middle of the tenth century.” (Kevin Alan Brook, The Jews oh Khazaria,
1999, p. 208 – referring to the fact that Khazars living in Hungary taught
their language to their Hungarian neighbours.);
Marczali N., în Histoire de la nation hongroise, Budapest,
afirmă că ungurii vorbeau o limbă mixtă.
23.
István Erdély, Les Relations Hungaro-Khazares, Studia
Et Acta Orientalia, IV, Bucarest,
1962,
pp.40-41 şi 42-43
24.
Arthur Koestler, op.cit., p. 105 „Kabarii care erau mai
vrednici la război şi mai vîrtoşi,
au
ajuns tribul conducător şi au adus gazdelor lor o infuzie de spirit de aventură
care avea să-i
prefacă foarte curînd într-un flagel al
Europei. (…) Ei i-au învăţat pe maghiari acele tactici cu
totul deosebite şi caracteristice, folosite din vremuri străvechi de
toate neamurile turcice, şi de
nimeni altcineva. (…) khazarii au jucat un
rol important în înfiinţarea statului ungar.” (Macartney,
CA., The Magyars in the Ninth Century, 1930, Cambridge, quoted in
idem)
25.
Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit, p. 302 „(…) Această zonă
corespunde Tisei mijlocii,
fiind identică cu cea descrisă de Geograful Bavarez ca
fiind locuită de chazari la sfîrşitul secolului
al
IX-lea (866-890), deci înainte de intrarea ungurilor migratori în Pannonia. De
aici putem
trage concluzia că poporul chazar, sub forma mai multor triburi exista pe Tisa
mijlocie, deci
între Dunăre şi Munţii Apuseni încă de la
mijlocul secolului al IX-lea, formînd ramura cea mai
occidentală a întinsului imperiu chazar.” (ibidem, pp. 302-303)
26. Armenian version of the life of Saint
Stephen of Sugdaia, cited in Gero, p. 22
27.
István Erdély, op.cit., p. 46
28.
Victor
Neumann, op.cit., p. 103
29. Ibidem, p. 82
30. Anonymus, cited in Douglas Dunlop’s article The
Khazars in The Dark Ages: Jews in
Christian Europe, 711-1096, 1966, p. 348
31.
Milorad
Pavici, op.cit, p. 237. Vezi şi pp. 240-241: Sare şi vis
32.
“(…)
In southern Hungary, archaeologists discovered a khazar ring engraved with
Hebrew letters. These Khazars joined the
pre-existing Jews of Hungary and formed communities in the main cities, including Buda.” (Eli Valley, The Great
Jewish Cities of Central and
Eastern Europe, Northvale, New York: Jason Aronson, 1999, p. 377)
33.
Milorad Pavici, op.cit., pp. 59-60. „(…) Zac în morminte
de familie risipite pe malul
Dunării, iar în fiecare mormînt capul e orientat spre
Ierusalim. Zac în morminte duble, dimpreună
cu caii, doar că stau cu ochii închişi şi întorşi spre o
altă lume decît aceea a dobitoacelor; zac sub
femeile lor care stau ghemuite pe pîntece, încît ei nu
le mai văd faţa ci sînii. Uneori sînt îngropaţi
în picioare şi arată îngrozitor de bătrîni, cu o figură
descompusă cu atîta scrutare a cerului, avînd
cu ei cîte o plăcuţă de teracotă încrustată cu numele lui Yehuda ori cu
cuvîntul shahor – negru.
La colţurile mormintelor ard focuri, la picioare ţin
hrana, la cingătoare pumnalele. Lîngă ei zace
şi cîte un animal, mereu altul, de la mormînt la mormînt:
aici o oaie, un bou sau o capră, acolo o
găină,
un porc sau un cerb, iar în mormintele de copii sînt depuse ouă. Alteori lîngă ei
dai de
uneltele lor, securi sau tot soiuri de cleşti de aurar. Ochii, urechile şi
gurile le sînt astupate cu
căpăcele din cioburi de teracotă încrustate
cu sfeşnice evreieşti cu şapte bra păj, teracota fiind de
provenienţă romană datînd din
secolul al III-lea sau al IV-lea. (…) Aceste capcele cu încrustaţii
pentru ochi, gură şi urechi îi apărau
de demoni şi şedini, ca nu cumva să li se furişeze în morminte,
doar că cioburile erau risipite în tot cimitirul (…).” (Ibidem, pp.
109-110)
34.
Arthur
Koestler, op.cit., p. 49
35.
Paul
Lazăr Tonciulescu, op.cit, p.303
36.
Cronica…, p.63
37.
History of Transylvania, General
Editor Béla Köpeczi, Akadémiai Kiadó, Budapest,
1999,
pp. 142
38.
Arthur
Koestler, op.cit, p. 146
39.
„(…) din ţara Bular au venit oarecari stăpîni foarte
nobili cu o mulţime mare de ismaeliţi al
căror nume fuseseră Billa şi Bocsun. Cărora, ducele
Toscun le-a dăruit pămînturi în diferite locuri ale
ungurilor şi pe deasupra le-a cedat pe veci o fortăreaţă
care se numeşte Pest.” Cronica…, p. 109
40.
Arthur Koestler, op.cit., pp. 146-147. Astfel, de pildă
în veacul al XIII-lea, custodele
veniturilor Curţii Regale sub Andrei II (1205-1235) „era şambelanul conte Teka,
un evreu de
origine
khazară, mare moşier, un geniu al finanţelor şi diplomaţiei”. Apoi, pînă către
1222,
“evreii erau fie şefi de tarapane,
perceptori(ceea ce fuseseră şi ungurii la rîndul lor în Khazaria
n.a.) sau controlori ai monopolului
regal asupra sării” (idem) lucru confirmat şi de Victor Neumann
op.cit., p. 82. O altă sursă afirmă
că „ (…) the last khazars who fled into Hungary in 1200-1300,
where they received by their former
vassals, the Magyar kings.” (Monroe Rosenthal and Isaac
Mozeson, Wars of the Jews: A Military History from Biblical to Modern Times,
New York,
N.Y.:Hippocrene Books, 1990, p. 224
41.
Moor,
E., L’etablissement des Hongrois de la conquète arpadienne et l’origine des
sicules, Szeged, 1944 vezi şi Györffy Gy., Du clan hongrois jusqu’au comitat,
de la tribu jusqu’au
pays, II Századok, 1958
42.
Paul Lendvai, op.cit., p. 31. Despre scrierea veche a
secuilor, vezi articolul: Dr. Hosszú
Gábor,
The Bug Symbols in the Sekler-Hungarian Rune Writing.
43. The Formation of the Szekely Settlements, in
History of Transylvania…, pp.178-179.
„(…) regiunea Bihar a fost complet ocupată de aşezări ungureşti în cursul
secolului X, ceea ce
explică de ce secuii s-au maghiarizat în veacul al XI-lea
şi vorbesc numai maghiara în timp ce s-au mişcat prin Transilvania, păstrîndu-şi totdeodată şi
alfabetul lor runic.” (idem)
“(…) A relative of a Transilvanian Jew who has been in
touch with we once told him
We are not Semites – we are white Turks from far to the
East, and our homes were destroyed by
the Russians. These are the Jews
of the town Sfîntul Gheorghe in what is now Romania. Though
their
community had intermingled with some Hungarians and Romaninans, they remained a
cohesive community with knowledge of its
Turkic origins for centuries. In the 1999 a genealogical expedition hired by my
Transylvanian Jewish acquitance found confirmation of the tradition
that these Jews are Turkic. That does not prove that they were khazars.
They could have been
Tatars or Kipchakes (Cumans) or Oghuzes. But most likely they were khazars, as
the khazars
converted to standard Judaism in larger numbers than any other Turkic group.”
(Kevin Alan
Brook, Are Russian Jews Descended from
the khazars? A Reassessment Based upon the Latest
Historical, Archeological, Linguistic and Genetic Evidence.
44.
Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit., p. 189
*
Adrian MAJURU, doctorand, este licenţiat al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, MA
din
1998 cu lucrarea Regele Carol al II-lea: mitul omului
politic vs. miturile României „veşnice”. A
publicat
studii şi articole în revistele 22, Magazin istoric şi A Hét. În
prezent este istoric la
Muzeul Municipiului Bucureşti.