Statutul juridic special al Găgăuziei
(Gagauz Yeri)
Eugen Ρatraş
Treptele autonomiei găgăuze în
timp. La
23 decembrie 1994, Parlamentul
Republicii Moldova, constituit în majoritate din reprezentanţi ai Partidului
Demo-
crat Agrar, precum şi ai Blocului Partidului Socialist şi ai Mişcării „Unitate–Edinstvo”,
a adoptat Legea organică privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) (în
traducere „Ţara găgăuzilor”). Adoptarea ei a fost o consecinţă directă a
prevederii
Articolului 111 din Constituţie, potrivit căreia „unor localităţi din sudul
Republicii
Moldova le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale după statute speciale”1.
Scurt istoric al problemei. Potrivit datelor
istorice, găgăuzii, neam de origine
turcică şi religie ortodoxă, s-au constituit în comunitate etnică între
secolele
XIV–XV în nord–estul Bulgariei2. Faptul că acest etnos nu dispune de
un teritoriu
naţional propriu a fost recunoscut anterior şi de unii specialişti găgăuzi3.
Sub
presiunea imperiului otoman, dar şi la invitaţia ţarului rus care, la 19
decembrie
1809 a semnat decretul privind colonizarea Bugeacului de către bulgaro–găgăuzi,
o parte considerabilă a acestei seminţii s-a aşezat în sudul Basarabiei. La
recensămîntul din 1989 în Republica Moldova locuiau 153,5 mii de găgăuzi,
care alcătuiau 3,5% din întreaga populaţie a Republicii. Dintre ei. 135,6 mii
locuiesc în 5 raioane sudice, constituind 47% din populaţia acestora (raionul
Basarabeasca — 13,3 mii, 30%; raionul Vulcăneşti — 22,3 mii, 36%; raionul
Comrat — 44,7 mii, 64%; raionul Taraclia — 12,2 mii, 27%, raionul Ceadîr–
Lunga — 42,9 mii, 64%). Populaţia totală a acestor raioane reprezintă 287,8 mii
locuitori aşezaţi în 93 de localităţi, elementului găgăuz aparţinîndu-i, în
numai
27 din ele, mai mult de 50%.
Începînd cu
1989, la diferite întruniri ale reprezentanţilor comunităţii găgăuze
s-a înaintat cererea formării unei autonomii teritoriale naţionale4,
pentru ca la 19
august 1990, Congresul Deputaţilor de toate nivelele, organizat la Comrat, să
autoproclame crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze, hotărîndu-se „libertatea
de orice obligaţiuni politico–juridice faţă de R.S.S.
Moldova, dat fiind faptul că Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti a declarat
ca nelegitimă crearea R.S.S. Moldoveneşti la 2 august 1990”. Deşi această
Hotărîre
a fost anulată chiar a doua zi de Sovietul Suprem ca fiind ilegală, tendinţa de
separat-
ism în sudul republicii, cu spijinul direct al Moscovei, căpăta proporţii tot
mai mari.
Fostul for legislativ preconiza, în cadrul reorganizării administrativ–teritoriale
a
republicii, includerea raioanelor de sud cu populaţie găgăuză şi bulgară
într-un singur
judeţ, pentru a ţine mai bine seama de necesităţile culturale ale acestor
minorităţi.
Proiectul nu a fost însă realizat. Prin Hotărîrea actualului Parlament din 1
aprilie
1994 s-a constituit o comisie specială pentru pregătirea proiectului de lege
privind
statutul juridic al localităţilor populate preponderent cu găgăuzi5,
activitatea căreia s-
a finalizat prin adoptarea Legii Republicii Moldova privind statutul juridic
special al
Găgăuziei (Gagauz Yeri)6. Oportunitatea acordării unei autonomii teritoriale
comunităţii găgăuze o vom analiza mai jos.
Găgăuzii — minoritate naţională sau popor?Un răspuns ştiinţific la
această
întrebare are o maximă importanţă, deoarece, în funcţie de el, pot exista
diferite
consecinţe juridice ale statutului acestei comunităţi. Or, dreptul la autode-
terminare, conform dreptului internaţional explicitat şi în cele două Pacte
inter-
naţionale de bază ale ONU (p.1)7, este rezervat doar popoarelor.
Nici un docu-
ment internaţional sau regional nu recunoaşte dreptul la autonomie naţional–
teritorială pentru minorităţile naţionale. Dacă asupra noţiunii de „popor”
există
un oarecare consens, faţă de interpretarea termenului de „minoritate
naţională”,
părerile sînt diferite, fapt constatat şi în Raportul explicativ la Convenţia–Cadru
pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei.
Dincolo de
discuţiile teoretice, cîteva elemente constitutive, fundamentale
pentru un popor, sînt unanim recunoscute. În contextul care ne interesează, ne
vom referi doar la două dintre ele: teritoriul şi criteriul numeric al
populaţiei.
Majoritatea
specialiştilor recunosc că găgăuzii nu au un teritoriu istoric
naţional în Republica Moldova, locul lor de constituire etnică fiind Bulgaria.
Dacă
găgăuzii din Republica Moldova — 153,5 mii — sînt un „popor puţin
numeros” (după cum formulează Legea) atunci cine sînt cei 300.000 de
găgăuzi din
Bulgaria sau cei 32.000 din Ucraina? Or, a afirma că există trei popoare
găgăuze în
trei state diferite este cel puţin neştiinţific. Experţii Consiliului Europei
care, la
rugămintea Parlamentului Republicii Moldova, au efectuat expertiza a două
proiecte
de lege privind statutul comunităţii găgăuze, au demonstrat în unanimitate că
aceştia
nu reprezintă altceva decît o minoritate naţională. Vom cita o constatare a
unuia
dintre ei, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Geneva, domnul
Giorgio
Malinverni: „Moldova nu este nici într-un fel obligată, nici în conformitate cu
dreptul
internaţional în vigoare, nici în conformitate cu diversele proiecte de
convenţii şi
declaraţii din ultimii ani, de a crea în sudul ţării o regiune autonomă pentru
minoritatea găgăuză. Consider, şi nu
mă îndoiesc de aceasta, că găgăuzii sînt o minoritate naţională.
Situaţia lor pare într-adevăr a fi diferită de cea a altor minorităţi din
Europa Centrală.
Prin urmare, nu se vede nici un motiv pentru ca găgăuzii să ceară să le fie
recunoscut
statutul de popor”8.
Prevederile Legii privind
statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri).Fiind o
parte componentă a Republicii Moldova. Articolul 1 menţionează că
Găgăuzia este „o unitate teritorială autonomă şi reprezintă o formă de
autodeterminare a găgăuzilor”9. Ea se creează „în scopul
satisfacerii necesităţilor
naţionale şi păstrării găgăuzilor, dezvoltării lor plenare şi multilaterale,
prosperării limbii şi culturii naţionale, asigurării autostatorniciei politice
şi
economice.”10 În limitele competenţei sale, Găgăuzia poate soluţiona
de sine
stătător şi în interesul întregii populaţii toate problemele dezvoltării
politice,
economice şi culturale. Toate drepturile şi libertăţile prevăzute de
Constituţie şi
legislaţia Republicii Moldova, cu excepţia celor prevăzute de legea în cauză,
sînt
garantate şi în Găgăuzia (...).
În temeiul
Hotărîrii pentru punerea în aplicare a Legii privind statutul juridic
special al Găgăuziei (Gagauz Yen), adoptată de Parlament în 23 decembrie
1994.
decretul prezidenţial din 13 ianuarie 1995 pentru promulgarea Legii a
dispus
guvernului o serie de măsuri în vederea realizării acestor prevederi14.
Controlul
asupra procesului de punere în aplicare a Legii privind statutul juridic
special al
Găgăuziei (Gagauz Yeri) este exercitat de către o comisie mixtă formată din
reprezentanţi ai Guvernului Republicii Moldova şi autorităţilor publice locale
ale
unor localităţi din sudul republicii.
În urma
referendumului efectuat la 5 martie 1989 în 37 de localităţi (inclusiv
27 cu populaţie preponderent găgăuză şi 10 cu populaţie neomogenă), 29 au votat
pentru a fi incluse în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. După
referendumul
repetat din 26 martie din satul Svetlîi, raionul Taraclia, şi această
localitate a intrat
în noua autonomie15. Prin Hotărîrea din 21 martie a.c. Parlamentul a
luat act de
rezultatele referendumului, iar în zilele de 28 mai şi 11 iunie au avut loc
alegerile în
Adunarea Populară a Găgăuziei, a guvernatorului şi referendumul în problema
stabilirii centrului administrativ al Găgăuziei (Comrat).
Concluzii. Întregul conţinut al Legii
privind statutul special al Găgăuziei
(Gagauz Yeri) urmăreşte, de fapt, crearea unui stat în stat cu un asemenea
grad de
autonomie care i-ar permite în orice moment să se separe. De altfel, acest
drept
este prevăzut în Alineatul 3 din Articolul 1 din Lege care stipulează că
„în cazul
schimbării statutului Republicii Moldova, de stat independent. Găgăuzia are
dreptul
de autodeterminare externă”16. La ce schimbare se referă Legea este
uşor de înţeles.
Totuşi, după ce referirea dată a primit forţă de lege, domnul Ion Ungureanu,
preşedintele Comisiei parlamentare pentru definirea proiectului de lege
menţionat
că apreciază această prevedere ca non-sens17. Stipularea din
Articolul transmite de facto o parte din suveranitatea
Republicii Moldova către noua formaţiune
autonomă teritorială. Or, suveranitatea naţională în Republica Moldova, conform
Articolul 2 al Constituţiei adoptată de acelaşi Parlament, aparţine întregului
popor18. Deci, transferul unui volum oarecare de suveranitate putea
fi realizat
numai cu consimţămîntul întregului popor, adică prin referendum.
În
continuarea acestui fapt, crearea vreunei autonomii teritoriale în Republica
Moldova, care în practică nu înseamnă altceva decît o federalizare, vine în
contradicţie şi cu prevederile Articolul 1 al Constituţiei care stabileşte că
„Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”19.
Acelaşi deziderat conţine şi declaraţia despre independenţa Republicii Moldova20.
În cazul dat avem însă de-a face cu o fisură serioasă atît în caracterul unitar
cît şi
în cel indivizibil al republicii. Statul unitar presupune doar „un singur
centru de
impulsiuni politice şi guvernamentale”21. Legea dată vine în
contradicţie şi cu
rezultatele sondajului sociologic din 6 martie 1994, în care majoritatea
absolută
a populaţiei s-a pronunţat pentru un stat independent şi unitar. Totodată,
faptul
că 3,5% din populaţie deţine 11% din teritoriul republicii poate constitui, în
perspectivă, un motiv serios de instabilitate interetnică.
Referitor la textul ca atare al Legii ne vom limita la cîteva observaţii:
a) în cazul în care legile
Parlamentului Republicii Moldova şi legile locale,
în limitele de competenţă ale Adunării Populare, nu vor coincide, care din ele
vor acţiona pe teritoriul Găgăuziei?
b)delimitarea competenţei autorităţilor republicane şi a
celor autonome fiind
imperfectă, în funcţie de conjunctura politică existentă, se poate ajunge la
interpretări diferite, cu consecinţe dintre cele mai nefaste. Aceasta şi
datorită
faptului că forţele de ordine care se vor afla pe teritoriul Găgăuziei sînt
într-o
mai mare măsură subordonate autorităţilor locale decît celor republicane:
c) dat fiind faptul că noua
autonomie reprezintă o formă de autodeterminare
exclusivă a găgăuzilor (Articolul 1 din Lege), ar fi fost cazul de a se stabili
mai
desfăşurat drepturile altor etnii care, de altfel, constituie o cotă
considerabilă a
noii formaţiuni teritoriale, devenind minoritari faţă de găgăuzi. Drepturile acordate
prin această lege sînt de natură colectivă, constituind astfel un precedent
european22. Prin acordarea unor asemenea drepturi se creează o
situaţie pe care
instrumentele juridice internaţionale şi regionale nu le recunosc. Luînd în
considerare forţa juridică a acestei legi apreciem că ea este una mai mult
constituţională decît organică. Oportunitatea ei, în general, este cu atît mai
discutabilă cu cît cel mai recent şi mai valoros document juridic care
reglemen-
tează problematica dată în Europa — Convenţia Cadru privind protecţia
minorităţilor naţionale — adoptată la 10 noiembrie 1994, deci pînă la
promulgarea
legii în cauză, nu prevede acordarea de drepturi colective şi, cu atît mai
mult, de
autonomie teritorială pe criterii etnice.
Adoptarea Legii
privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri)
poate declanşa un lanţ de autonomii etnice atît în Republica Moldova, cît
şi în
afara ei. De altfel, Ivan Zabunov, preşedintele Societăţii de cultură bulgară
„Vozrojdenie” (Renaşterea), a şi înaintat cererea „formării unei circumscripţii
naţionale,
administrativ–teritoriale cu sediul la Taraclia, ceea ce va permite să se
creeze premise
pentru rezolvarea multor probleme ale populaţiei bulgare23. Tot mai
mult se discută,
în cadrul acordării unui statut special pentru raioanele din stînga Nistrului,
despre
existenţa unui oarecare „popor transnistrean”. O astfel de desfăşurare a
evenimentelor
ar putea periclita într-o mare măsură stabilitatea şi integritatea teritorială
a Republicii
Moldova, iar perspectiva unui confederaţii devine tot mai reală. Subiectul, de
altfel,
nu este străin unor forţe centrifuge din republică.
Intelectualitatea,
forţele democratice din Republica Moldova, se pronunţă
hotărît împotriva tendinţelor de separatism teritorial şi crearea diferitelor
autonomii pe criterii etnice24.
Devine tot
mai evident faptul, că la baza creării unităţilor teritoriale autonome
cu „statul special” stau nu atît motivele de ordin cultural sau juridic cît
presiunile
politice. Evoluţia actuală a evenimentelor în Republica Moldova este de o aşa
natură că protecţia populaţiei majoritare devine tot mai actuală.
În acelaşi
timp, nu putem să nu remarcăm că autorităţile centrale au depus
eforturi care vizează restabilirea unui climat de concordie naţională,
încurajînd
şi sprijinind procesele de renaştere naţională a minorităţilor. O dovadă a unei
depline loialităţi faţă de dezvoltarea culturilor acestora este şi faptul că la
data
de 1 ianuarie 1995, în republică activau 25 de societăţi naţional–culturale.
Drepturile
minorităţilor naţionale sînt privite ca un principiu fundamental
al societăţii democratice şi statului de drept, iar protecţia lor — o parte
integrantă
a drepturilor omului în general.
Prevederile
constituţionale (Articolul 4) privind prioritatea reglementărilor
internaţionale, precum şi necesitatea interpretării dispoziţiilor privind
drepturile
şi libertăţile fundamentale ale omului în concordanţă cu Declaraţia Universală
a
Drepturilor Omului reprezintă o angajare fermă de promovare a standardelor
internaţionale în acest domeniu, inclusiv pentru minorităţile naţionale.
Edificarea
statutului de drept în care vor fi garantate şi aduse la nivelul stan-
dardelor internaţionale drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinînd
minorităţilor
naţionale reprezintă şi una din priorităţile politicii externe a Republicii
Moldova25.
NOTE
1. Constituţia Republicii Moldova.
2. Ion Ţurcanu, Găgăuzi MSSR neskoliko
istoriceskih soobrajenii, în Κ voprosu o
gagauzskooi avtonomii, Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1990. p.40.
7. Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale şi, respectiv,
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în Drepturile
Omului, pp.62, 71;
8. Giorgio Malinverni, Raportul expertizei
privind proiectele de lege asupra statutului
juridic al comunităţii găgăuze din Republica Moldova.
9. Monitorul Oficial, 1995, nr.3–4, p.46.
10. Idem.
11. Idem, p.47–18.
12. Idem, p.48.
13. Idem, p.49.
14. În acest sens s-au adoptat următoarele
hotărîri: Hotărîre cu privire la organizarea şi
desfăşurarea referendumului local în unele localităţi din sudul Republicii
Moldova, în
Monitorul Oficial, 1995, nr.2, p.4; Hotărîre cu privire la aprobarea
Regulamentului provizoriu
privind organizarea şi efectuarea referendumului local în unele localităţi din
sudul Republicii
Moldova şi la fixarea datei referendumului, în Monitorul Oficial, 1995,
nr.11, p.1; Hotărîre
cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu privind alegerea
guvernatorului (Başcanului)
Găgăuziei (Gagauz Yeri) şi Regulamentul provizoriu cu privire la alegerile în
Adunarea Populară
(Halc Topluşu) a Găgăuziei (Gagauz Yeri), în Monitorul Oficial, 1995,
nr.19, p.3.
15. Localităţile incluse în unitatea
teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz Yeri) potrivit
referendumului din 5 martie şi 26 martie 1995 sînt: Ceadâr–Lunga, Comrat,
Vulcăneşti (oraşe),
Alexeevca, Avdarma, Baurci, Beşalma, Beşghioz, Bugeac, Carbalia, Cazaclia, Cioc–Maidan,
Cişmichioi, Chioselia–Ruse, Chiriet–Lunga, Chirsova, Congaz, Congazcicul de
Jos,
Congazcicul de Sus, Copceac, Cotovscoe, Dezghincea, Duduleşti, Etulia, Etulia
Nouă,
Ferapontievca, Gaidar, Joltai, Tomai, Svetîi (sate) — conform Monitorului
Oficial, 1995, 25
martie.
16. Monitorul Oficial, 1995, nr.3–4, p.46.
17. La spartul gheţurilor, în rev. Moldova Suverană, Chişinău,
1995, 10 ianuarie.
18. Constituţia Republicii Moldova, p.4.
19. Idem.
20. Declaraţia de independenţă a Republicii
Moldova, în Republica Moldova în cifre şifapte, 1991, Chişinău, p.4.
21. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie
Iorgovan, Ioan Morarii, Florin Vasilescu,
Ioan Vida, Constituţia României,
comentată şiadnotată, Bucureşti, 1992, p.7.
22. Acordarea unor drepturi colective pentru
minorităţile naţionale nu constituie un prece-
dent, ele fiind aplicate în unele ţări din Europa de Vest. Chiar şi dreptul de
autodeterminare a
popoarelor, asigurat de Carta ONU poate li considerat un drept colectiv (n. red.).
23. Speranţe ale bulgarilor din Moldova, în rev. Literatura şi Arta, Chişinău,
1992, 2
iunie.
24. „Consiliul Uniunii Scriitorilor din
Moldova îşi exprimă protestul său hotărît în legătură
cu adoptarea de către actuala coaliţie guvernamentală agrariano–interfrontistă
a Legii despre
statutul juridic special al Gagauz Yeri — Găgăuzia. Pledînd de la începuturile
mişcării de renaştere
naţională pentru respectarea drepturilor minorităţilor naţionale aflate pe
teritoriul Republicii
Moldova, în conformitate cu standardele internaţionale, Consiliul Uniunii
Scriitorilor constată
cu stupefacţie ignorarea acestor standarde, inclusiv a avizelor Consiliului
Europei, şi consideră că tendinţele şi predispoziţiile oficiale
de acordare, la stînga şi la dreapta a unor statute juridice
speciale (!?) aduc prejudicii grave echilibrului politic din sud–estul
european. Fiind îndreptate
împotriva integrităţii şi unităţii statale, ele echivalează cu o trădare a
intereselor naţionale şi sînt
în fapt un act anticonstituţional de federalizare a Republicii Moldova în
scopul menţinerii acesteia
în sfera intereselor imperiale. Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova
consideră că problemele
integrităţii şi unităţii teritoriale statale depăşesc prerogativele oricăreia
dintre puteri – fie
parlamentară, prezidenţială sau guvernamentală — soluţionarea lor definitivă
ţinînd numai de
competenţa poporul exprimată printr-un plebiscit general, în mod liber şi
nestingherit de prezenţa
armatelor străine.” (Declaraţia Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova
din 6 ianuarie 1995,
în rev. „Literatura şi Arta”,
1995, 12 ianuarie). „Congresul Frontului Popular Creştin–Demo-
crat califică discuţiile politice despre o eventuală federalizare, lăţişă sau
mascată sub denumirea
de «statute speciale», drept o diversiune menită să submineze integritatea
teritorială a Republicii
Moldova în scopul menţinerii acesteia în sfera de influenţă a Rusiei.” (Rezoluţia
Congresului IV. al
Frontului Popular Creştin–Democrat din Republica Moldova, in rev. „Ţara”, 1994, 26 aprilie)
25. Concepţia politicii
externe a Republicii Moldova, în Monitorul
Oficial, 1995, nr.20. p. 10.
*
Eugen PATRAŞ— Jurist, Cernăuţi,
Ucraina. A deţinut funcţia de vice-preşedinte al
Societăţii „Mihai Eminescu”. În prezent este doctorand in ştiinţe politice al
Şcolii Naţionale de
înalte Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006