Gãgãuzii în Republica Moldova

Gagauz Yeri

Alexei Tulbure

O privire în trecutul gãgãuzilor

Gãgãuzii (153.000 de locuitori în întreaga þarã) geografic locuiesc compact în nord–vestul ºi sud–estul stepei Bugeacului (1.800 km²), iar administrativ în raioanele Comrat ºi Ceadîr–Lunga, în unele sate din raioanele Basarabeasca, Taraclia ºi Vulcãneºti ale Republicii Moldova. Aici trãiesc 165.795 oameni, din care gãgãuzii constituie 134.455 (82,5%), ruºii — 11.768 (7,09%), moldovenii — 8.276 (4,99%), bulgarii — 7.880 (4,7%), ucrainienii — 4.674 (2,80%). reprezentanþii altor etnii constituie 1.258 persoane (0,76%).

Originea gãgãuzilor este strîns legatã de istoria neamurilor (triburi) turanice, care populau stepele Nord–Pontice. Din aceste triburi fãceau parte pecenegii, neamurile turanice ale oguzilor (cunoscuþi, de asemena, ca „tichiile negre”), poloveþii º.a. Un rol decisiv în geneza poporului gãgãuze a jucat elementul oguz. Etapa apariþiei etnosului — secolele IX–XIII — a fost întreruptã de invazia în stepele Nord–Pontice a tãtaro–mongolilor, ceea ce a dus la retragerea neamurilor autohtone în Balcani. Ca popor, gãgãuzii s-au format în partea de nord–est a peninsulei Balcanice, pe teritoriul Dobrogei. Aici s-a desãvîrºit procesul trecerii lor la viaþa sedentarã ºi al încreºtinãrii lor, care a început încã de la contactele cu Rusia Kievianã. Secolele XIII–XVII — perioada balcanicã a etnosului gãgãuz, care, la rîndul sãu, a fost de asemenea violent întrerupt, dar de data aceasta de cãtre nãvãlitorii de la sud — turcii, care, în pofida originii comune turcice, îi percepeau pe gãgãuzii–creºtini ca pe duºmani de altã credinþã¹.

La sfîrºitul sec. XVI în Bulgaria s-a instalat dominaþia otomanã. Mulþi locuitori ai þinutului pãrãseau aceste teritorii ºi cãutau azil pe teritoriile dintre Prut ºi Nistru. Numãrul refugiaþilor de peste Dunãre a sporit în secolul XVIII. Aceasta se explicã prin dezastrele suferite de populaþia bãºtinaºã în urma ocupaþiei otomane ºi rãzboaielor ruso–turce.

Strãmutarea în masã a bulgarilor ºi gãgãuzilor în teritoriile dintre Prut ºi Nistru este legatã de rãzboiul ruso–turc din 1806–1812, în urma cãruia Basarabia este eliberatã de sub jugul otoman ºi ocupatã de cãtre Imperiul Rus creºtin. Dupã aceste evenimente numãrul celor strãmutaþi de peste Dunãre a crescut pînã la 27 de mii de suflete. La început ei trãiau în oraºe ºi moºii boiereºti, dar treptat au început sã se aºeze pe pãmînturile libere ale Bugeacului. În acei ani au apãrut primele localitãþi bulgaro–gãgãuze: Caragaci, Cubei, Enichioi, Vulcãneºti, Ciisia, Tabachi, Ceadîr–Lunga, Comrat (actualul centru administrativ al Gãgãuziei), Satalic–Hadji. Spre anii ’50 ai secolului al XIX-lea populaþia bulgaro–gãgãuzã din þinut constituia deja circa 60 de mii de suflete.

Guvernul rus permitea bulgarilor ºi gãgãuzilor colonizarea pãmînturilor pustii, avînd drept scop valorificarea economicã a regiunilor sudice ale Basarabiei. Bulgarii ºi gãgãuzii au beneficiat de condiþii deosebite faþã de cele din întregul imperiu: ei au avut posibilitatea sã dezvolte forme capitaliste de producþie bazate pe conace rurale prospere. În anii ’80 ai secolului trecut regiunile Basarabiei au ieºit pe locul I între guberniile ruse sudice specializate în agricultura de piaþã².

Aceastã situaþie de prosperitate economicã relativã a þinutului nu putea sã nu determine ºi situaþia socialã a populaþiei. Conform recensãmîntului din 1897, gãgãuzii erau unul dintre cele mai alfabetizate popoare dintre toate ce populau gubernia Basarabiei. Procesul de învãþãmînt, ce-i drept, se efectua în limba rusã — pînã la crearea în deplinã mãsurã a scrierii proprii nu s-a ajuns: lipseau ziare, reviste, tipografii în limba gãgãuzã. Totodatã, literatura scrisã exista ºi se rãspîndea doar datoritã eforturilor savanþilor, iluminiºtilor, misionarilor.

Economia capitalistã prevedea ºi o formã de administrare destul de evoluatã a acestui þinut. Aici, în prima jumãtate a sec. XIX se practica autoadministrarea la diferite nivele. Cînd puterea din Petersburg sau cea gubernialã încercau sã limiteze înputernicirile locale, sã centralizeze administraþia, aceasta provoca imediat o reacþie de rezistenþã din partea populaþiei cum a fost, de exemplu, rãscoala din Comrat ºi satele din apropiere din 6 ianuarie 1906. Atunci þãranii i-au arestat pe reprezentanþii puterii locale ºi au ales un comitet pentru administrarea satului ºi întregii regiuni. Volostea Comrat a fost declaratã republicã. Comitetul a anulat toate impozitele, a oprit recrutarea, a început confiscarea pãmînturilor moºiereºti. Rãscoala a putut fi înãbuºitã doar prin forþa armatei.

Din cele spuse pînã acum, din datele istorice pre-sovietice atît ale gãgãuzilor, cît ºi ale bulgarilor, putem trage douã concluzii, în opinia noastrã foarte importante:

a) în sudul Republicii Moldova nu putea ºi nu poate apãrea un spirit de rusofobie, ba dimpotrivã — pînã nu demult toate aspiraþiile gãgãuzilor erau legate de Rusia în orice ipostazã (lozincile miºcãrilor social–politice gãgãuze, apãrute dupã destrãmarea Uniunii Sovietice ºi politizarea vieþii sociale în sudul Republicii Moldova, aveau un caracter pro-imperial, cu o bunã dozã de nostalgie faþã de viaþa în „familia strînsã a popoarelor sovietice” — de fapt pro-ruse —, pentru stãpînul sovietic ºi ocrotitor). ªi aceasta se întîmpla nu din cauza unei simpatii „inerente” a gãgãuzilor faþã de ruºi, ci datoritã memoriei istorice despre bunãstarea strãmoºilor lor pe aceste pãmînturi în epoca existenþei Imperiului Rus (acest fenomen poate fi urmãrit ºi la nemþii de pe Volga, la dunganii din Kazahstan º.a.).

b)obiºnuinþele existenþiale acumulate în trecut pot fi (ºi au fost de fapt) manifestate atît sub forma de „suferinþe comparative”, cît ºi sub forma de revitalizare a acelor construcþii sociale, care permiteau prosperarea strãmoºilor ºi, în primul rînd, a ideilor de autoadministrare ºi autoreglare.

Trebuie menþionat faptul cã în perioada sovieticã dominaþia sistemului administrativ de comandã a adus etnosul, ca ºi toate naþiunile ºi etniile din Uniunea Sovieticã fãrã excepþie, la o stare deplorabilã: privarea poporului de dreptul de a-ºi hotãrî de sine stãtãtor soarta pe teritoriul sãu etnic în sens eco- nomic ºi ecologic, manifestatã prin lipsa posibilitãþii de a se folosi de rezultatele muncii sale, pierderea tradiþiilor agricole seculare ºi a multor obiceiuri ºi tradiþii strãmoºeºti. Toate acestea au afectat extrem de negativ procesul de formare a noilor generaþii ale gãgãuzilor, a calitãþilor civice, etico–morale ºi de afacere.

Perioada post-sovieticã: situaþia gãgãuzilor ºi politizarea vieþii sociale în sudul Republicii Moldova

Procesul de politizare a vieþii din sudul Republicii Moldova, formarea cîtorva formaþiuni civice ºi, în primul rînd, a miºcãrii „Gagauz–Halci” au fost percepute la Chiºinãu ca ceva foarte dureros. Puterea centralã vedea în aceasta ba o intervenþie a unui centru din exteriorul þãrii, ba acþiuni din partea intelectualilor orgolioºi ºi dornici de putere. Dar acest fenomen are adînci premise economice, sociale ºi culturale.

În spatele tuturor peripeþiilor luptei politice ºi ideologice dintre Chiºinãu ºi Comrat, care au avut loc în prima jumãtate a anilor ’90, era necesitatea acestei regiuni de a obþine libertatea economicã ºi culturalã. Subiectul activitãþii economice a regiunii trebuia sã devinã înºiºi gãgãuzii, care prin intermediul organelor lor de putere sã poatã administra proprietatea, sã regleze utilizarea materiei prime, sã exercite controlul asupra activitãþii agenþilor economici, etc.

Gãgãuzii, probabil, au suferit cel mai mult din cauza politicii planificãrii centralizate ºi redistribuirii resurselor ºi materiilor prime. Putem sã ne aducem aminte doar de daunele enorme cauzate de implementarea legii „antialcoolice” din 1985. Din 240 de mii de hectare de viþã de vie, 80 de mii au fost defriºate. Sudul agricol, specializat în viticulturã, fiind puternic afectat prin aceasta.

Existau discriminãri mai puþin cunoscute opiniei publice, cum a fost, de exemplu, organizarea „luptei contra nicotinei”, cînd puterea centralã a început campania nu împotriva fumatului, ci a producþiei de tutun. Ca rezultat, suprafeþele cultivate cu tutun în unele gospodãrii din sudul republicii au fost reduse de douã ori, ceea ce indiscutabil s-a rãsfrînt negativ asupra economiei lor.

Situaþia social–politicã a populaþiei din sudul Republicii Moldova era agravatã nu numai de deformãrile din politica puterii centrale, ci ºi de nesoluþionarea tradiþionalelor probleme economice ºi ecologice, cum ar fi, de exemplu, lipsa de apã în aceste regiuni.

Nu putem sã nu menþionãm ºi problemele din domeniul social, care, la rîndul lor, au dus la tensionarea situaþiei pe teritoriile compact populate de gãgãuzi ºi bulgari. La începutul anilor ’90 procentul gãgãuzilor între cei angajaþi în organele administrative de toate nivelele constituia 0,4%. Din cei 42 de lucrãtori de rãspundere ai aparatului Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Moldoveneºti (R.S.S.M.) nici unul nu era gãgãuz sau bulgar. Între conducãtorii ministerelor ºi comitetelor de stat la fel nu era nici un gãgãuz. Din cei 80 de adjuncþi ai miniºtrilor ºi ai preºedinþilor comitetelor de stat numai unul era gãgãuz. Chiar în Comrat, unde gãgãuzii constituiau 62% din populaþie, numai 32% din posturile de conducere erau ocupate de gãgãuzi³.

O altã problemã care a afectat grav populaþia acestor regiuni în primii ani ai schimbãrilor social–economice ºi politice, iniþiate de puterea centralã din Moscova (aºa-numita „perestroika”) ºi continuate de Chiºinãu, adãugîndu-i-se dimensiunea de emancipare naþionalã, a devenit ºomajul. ªi dacã luãm în considerare cã problema posibilitãþii de a munci, în conºtiinþa multora era legatã de problema brusc apãrutã — „limba moldoveneascã de stat” ºi necesitatea cunoaºterii ci — atunci nu era greu de înþeles de ce a apãrut aceastã spaimã de a deveni marginali, inclusiv la gãgãuzi. „Sudul Moldovei nu se dezvoltã, de la noi se scoate materia primã la preþuri reduse, iar dupã aceea se aduce producþia gata la preþuri foarte înalte. Industria e în stagnare, oamenii nu au unde munci. În loc de a soluþiona aceste probleme, se încearcã sã ne fie impusã o limbã nouã — statutul limbii moldoveneºti de stat, ei doresc sã ne arunce înapoi în dezvoltarea noastrã. Poporul gãgãuz nu va primi aceastã lege!”⁴ Aceasta era reacþia multor gãgãuzi la adoptarea de cãtre Sovietul Suprem (organul suprem legislativ) al Republicii Moldova a Legii cu privire la limba de stat ºi funcþionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova (august 1989).

Starea culturii gãgãuzilor putea fi apreciatã ca criticã: poporul, care în majoritatea sa pînã la evenimentele din 1917 din Rusia era relativ învãþat, a ajuns pe ultimul loc în republicã dupã nivelul de învãþãmînt, mai mult decît atît, proporþia de rupere a persoanelor cu studii superioare din sînul poporului gãgãuz, în comparaþie cu reprezentanþii altor etnii era de 20:1 faþã de 3:1, în defavoarea gãgãuzilor.

„Avem în faþã un fenomen de depopulare, spãlare a caracteristicilor etnice principale — limba maternã, cultura, conºtiinþa naþionalã, care duc la totalã deznaþionalizare a etnosului, cum s-a ºi întîmplat în alte regiuni populate de gãgãuzi. Generaþia actualã a tinerilor deja nu mai posedã moºtenirea folcloricã a poporului gãgãuz, nu mai cîntã copiilor sãi cîntece de leagãn, nu le povesteºte poveºti în limba maternã... Orice domeniu am lua, toate au nevoie de renaºtere, stimulare, de mãsuri urgente în scopul stopãrii ºi depãºirii crizei principalelor caracteristici etnice ale poporului — limba, cultura, modul tradiþional de viaþã, conºtiinþa naþionalã, obiceiurile, ritualurile, etc”.⁵

Din cele expuse reiese clar cã dorinþa gãgãuzilor de a obþine autonomie era destul de argumentatã ºi necesita o atenþie sporitã ºi urgentã din partea Chiºinãului.

Þinînd cont de spaþiul limitat considerãm cã nu e relevantã descrierea detaliatã a tuturor evenimentelor politice din prima jumãtate a anilor '90, legate de problema autonomiei gãgãuzilor. Este suficient de menþionat faptul cã în unele momente s-a ajuns la confruntãri armate deschise dintre Chiºinãu ºi Comrat, ultimul declarînd republica autonomã pe teritoriile compact populate de gãgãuzi. Apariþia grupãrilor paramilitare înarmate pe teritoriile din sudul Republicii Moldova, acþiunile nechizbuite ale conducerii locale, orientãrile lor clar pro-comuniste, susþinerea din partea lor a separatiºtilor transnistrieni (o altã problemã politicã acutã a Republicii Moldova), conflictele cu populaþia bulgarã, rãmasã loialã noii autoritãþi de la Chiºinãu — toate acestea au dus la tensionarea situaþiei social–politice în sudul þãrii.

Un alt exemplu al tensionãrii relaþiilor dintre Chiºinãu ºi Comrat a fost ameninþarea din partea gãgãuzilor cu boicotarea alegerilor parlamentare din Moldova, din 27 februarie 1994. Numai mãsurile energice întreprinse de autoritãþile de la Chiºinãu, promisiunea de a acorda în cel mai scurt timp un statut autonom gãgãuzilor a fãcut posibilã participarea acestora la alegeri.

Dupã alegerile parlamentare din februarie 1994. graþie disponibilitãþii ambelor pãrþi pentru compromis, dialogul a fost treptat restabilit. Gãgãuzii au abandonat revendicãrile lor pentru autodeterminare naþionalã, iar autoritãþile moldoveneºti au acceptat principiul statutului juridic special pentru Gãgãuzia.

Statutul juridic special al Gãgãuziei (Gagauz Yeri)

La 21 iulie 1993, Parlamentul Moldovei a solicitat Consiliului Europei o expertizã juridicã pentru douã texte separate, ºi anume: proiectul „Legii cu privire la statutul regiunii autonome al Gagauz Yeri — Gãgãuzia „, care a fost pregãtit la Comrat, ºi proiectul „legii cu privire la statutul minoritãþii gãgãuze în Republica Moldova”, care a fost elaborat de cãtre grupurile parlamentare moldoveneºti. Experþii Consiliului Europei nu au susþinut aserþiunea cã gãgãuzii ar fi un popor, avînd dreptul la autodeterminare. Ei (la fel ca ºi politicienii realiºti din Moldova) au preferat o soluþie generalã, aplicabilã pentru toate minoritãþile aflate pe teritoriul Republicii Moldova: drepturile minoritãþilor pot fi garantate de o autonomie largã culturalã ºi o descentralizare a puterii în favoarea (la momentul iniþial) autoritãþilor locale. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost adoptat, fiind atunci blocate în Parlamentul Moldovei.

Cum am mai menþionat, dupã alegerile parlamentare întreaga situaþie s-a schimbat creîndu-se premise pentru reînceperea lucrului la statutul special al Gãgãuziei. Baza juridicã pentru atribuirea statutului special de autonomie a fost consolidatã prin adoptarea Constituþiei Republicii Moldova (29 iulie 1994), unde în art. 111 (1) se spune: „Localitãþilor din stînga Nistrului, precum ºi unor localitãþi din sudul Republicii Moldova, le pot fi atribuite forme ºi condiþii speciale de autonomie dupã statute speciale adoptate prin legi organice”. O comisie mixtã, compusã din membrii Parlamentului Moldovei ºi delegaþii „Autoproclamatei Republici Gãgãuze”, a pregãtit textul definitiv a proiectului de lege cu privire la statutul juridic special al Gãgãuziei, care a fost adoptatã în a doua lecturã de cãtre Parlamentul Republicii Moldova la 23 decembrie 1994.

În Lege au fost introduse modificãri importante în comparaþie cu proiectul adoptat în prima lecturã în iulie 1994. În particular, referinþa la „poporul gãgãuz” a fost pãstratã, iar Gãgãuzia (Gagauz Yeri) a fost proclamatã entitate pe plan administrativ ºi teritorial (în loc de „entitate autonomã pe plan naþional ºi teritorial”, cum era în proiect). Referinþa la „dorinþa poporului gãgãuz pentru autodeterminare” a fost suprimatã, ºi a fost accentuatã egalitatea tuturor cetãþenilor care trãiesc în entitatea teritorialã nou creatã, independent de apartenenþa lor etnicã sau de altã naturã.

De asemenea în lege este stipulat: „În cazul schimbãrii statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Gãgãuziei are dreptul la autodeterminare externã”⁶. Comentariile sînt de prisos ºi, totuºi, aº dori sã subliniez faptul, cã liderii gãgãuzi au accentuat în nenumãrate rînduri, cã sensul acestei dispoziþii este pur simbolic — ei vor face totul pentru a pãstra independenþa Moldovei.

În aprilie 1995 a avut loc referendumul în unele localitãþi din sudul Moldovei cu privire la intrarea în componenþa Gãgãuziei — Gagauz Yeri, în urma cãreia a fost stabilitã componenþa teritorialã a noii autonomii. În luna mai 1995 în Gãgãuzia au fost organizate alegerile Guvernatorului ºi al Adunãrii Populare a Gagauz Yeri.

Unele din primele acte normative proprii ale acestei autonomii în cadrul Republicii Moldova au fost:

• Regulamentul Adunãrii Populare;

• Legea cu privire la zilele de sãrbãtoare ºi comemorative pe teritoriul Gãgãuziei;

• Legea cu privire la drapelul Gãgãuziei;

• Legea cu privire la funcþionarea limbilor pe teritoriul Gãgãuziei; ºi alte acte normative cu caracter economic ºi social.

Astãzi este greu de prevãzut cum vor evolua evenimentele din Gãgãuzia ºi în sudul Moldovei în general. Un lucru este clar: prin atribuirea acestor teritorii a statutului juridic special a fost soluþionatã o serioasã problemã politicã internã a Republicii Moldova, a fost depãºitã starea acutã de tensiune în sudul þãrii, Moldova ºi-a consolidat integritatea sa teritorialã ºi, în sfîrºit, s-au creat premisele juridice ºi sociale pentru o adevãratã autoguvernare a gãgãuzilor în Republica Moldova. □

NOTE

1. Dron I.V. Toponimia ºi antroponimia contemporanã a gãgãuzilor, Chiºinãu. 1989, pp.5–13.

2.  Meseriuc I.I Dezvoltarea social–economicã a satelor bulgare ºi gãgãuze în Basarabia Sudicã (1808–1856), Chiºinãu, 1071. p. 124, 126.

3.  Argumentarea necesitãþii etnodemografice, istorico–culturale, social–economice ºi juridico–politice a formãrii autonomiei naþional–statale a poporului gãgãuz pe teritoriul lui de trai compact în regiunile de sud ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneºti (R.S.S.M): Materialele Comisiei prezidiumului Sovietului Suprem al R.S.S.M. cu privire la studierea interpelãrii deputaþilor U.R.S.S. ºi al altor adresãri referitoare la crearea autonomiei poporului gãgãuz; Comrat, 1989, p. 12.

4.  Cuvîntul leninist;: Comrat, 1989. Nr.45. p.2.

5.  Materialele Comisiei Prezidiumului Sovietului Suprem al R.S.S.M. cu privire la studierea interpelãrilor deputaþilor U.R.S.S. ºi al altor adresãri referitoare la crearea autonomiei poporului gãgãuz; Comrat, 1990, p.8.

6.  Lege privind la statutul juridic special al Gãgãuziei (Gagauz Yeri, art. I (4); Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr.3–4, 14 ianuarie 1995.

*

Alexei TULBURE, (Chiºinãu) este deputat în Parlamentul Republicii Moldova ºi preºedintele Departamentului de Relaþii Interparlamentare.