Recomandarea de la Haga

referitoare la drepturile

minorităţilor naţionale la educaţie

octombrie 1996

Spiritul instrumentelor internaţionale

1. Dreptul persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale de a-şi menţine identitatea poate fi �n totalitate realizat numai prin �nsuşirea cunoştinţelor de limbă maternă corespunzătoare �n procesul educaţional. �n acelaşi timp, persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale au obligaţia integrării �n societatea naţională prin �nsuşirea corespunzătoare a limbii� de stat.

2. �n aplicarea instrumentelor internaţionale de care pot beneficia persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale, statele trebuie să adere consecvent la principiile fundamentale ale egalităţii şi nediscriminării.

3. Trebuie reţinut că obligaţiile şi angajamentele internaţionale relevante constituie standarde internaţionale minime. Ar fi contrar spiritului� şi intenţiei acestor obligaţii şi angajamente interpretarea lor �ntr-o manieră restrictivă.

Măsuri şi resurse

4. Statele ar trebui să abordeze drepturile educaţiei minoritare �ntr-o manieră proactivă. Unde este necesar, Statele vor trebui să ia măsuri speciale pentru implementarea activă a drepturilor lingvistice �n cadrul educaţiei minoritare la maximumul resurselor existente, individual şi prin asistenţă, şi cooperare internaţională, �n special economică şi tehnică.

Descentralizare şi participare

5. Statele ar trebui să creeze condiţii care să dea posibilitatea instituţiilor care �i reprezintă pe membrii minorităţilor naţionale �n cauză să ia parte �n mod semnificativ la dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor privitoare la educaţia minorităţilor.

6. Statele vor trebui să atribuie autorităţilor locale şi regionale competenţe corespunzătoare �n privinţa educaţiei minoritare prin facilitarea participării minorităţilor �n procesul formulării politicii la nivel regional şi/sau local.

7. Statele ar trebui să adopte măsuri pentru �ncurajarea implicării� şi manifestării opţiunilor părinţilor �n sistemul educaţional la nivel local, inclusiv �n domeniul educaţiei lingvistice minoritare.

Instituţii publice şi private

8. �n conformitate cu dreptul internaţional, persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale, ca şi celelalte persoane, au dreptul de a-şi �nfiinţa şi administra propriile instituţii de educaţie private �n conformitate cu dreptul intern. Aceste instituţii pot include şcoli cu predare �n limba minorităţilor.

9. Dat fiind dreptul persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale de a-şi �nfiinţa şi administra propriile instituţii educaţionale, statul nu are dreptul să �ngrădească acest drept prin impunerea unor cerinţe administrative şi juridice nepotrivite şi �mpovărătoare �n reglementarea �nfiinţării şi administrării acestor instituţii.

10. Instituţiile private de educaţie �n limbile minoritare au dreptul de a-şi căuta resurse proprii de finanţare fără nici o �ngrădire sau discriminare de la bugetul de stat, din surse internaţionale şi din sectorul privat.

Educaţie minoritară la nivel primar şi gimnazial

11. Primii ani de educaţie s�nt de o importanţă fundamentală �n dezvoltarea copilului. Cercetările despre educaţie sugerează că mediul ideal de educare la nivelul de grădiniţă şi grupă pregătitoare este limba maternă a copilului. Unde este posibil, statele vor trebui să creeze condiţii care să permită părinţilor să uzeze de această opţiune.

12. Cercetările indică de asemenea că �n ciclul primar şi gimnazial, �n mod ideal programa ar trebui predată �n limba minoritară. Limba minoritară ar trebui predată regulat ca materie �n sine. Limba oficială a statului ar trebui de asemenea predată �n mod regulat ca materie �n sine, de preferat de către profesori bilingvi care �nţeleg foarte bine �ncadrarea lingvistică şi culturală a copilului. Spre sf�rşitul acestei peri-oade, c�teva materii practice şi neteoretice ar trebui predate �n limba statului. Unde este posibil, statele vor trebui să creeze condiţii care să permită părinţilor să uzeze de această opţiune.

13. �n liceu, o parte substanţială a materiei ar trebui predată �n limba minoritară. Limba minoritară ar trebui predată ca o materie obişnuită. Limba oficială ar trebui, de asemenea, predată ca o materie obişnuită, preferabil de către profesori bilingvi care �nţeleg foarte bine �ncadrarea lingvistică şi culturală a copilului. �n decursul acestei perioade, numărul materiilor predate �n limba oficială ar trebui să crească treptat. Rezultetele cercetărilor sugerează că este cu at�t mai bine pentru copil cu c�t această creştere este mai graduală.

14. Menţinerea educaţiei �n limba minoritară la nivel primar, gimnazial şi liceal depinde �n mare parte de existenţa unor cadre didactice calificate de limbă maternă pentru fiecare domeniu. Din acest motiv, decurg�nd din obligaţiile lor de a asigura posibilităţi adecvate pentru educaţia minoritară, statele ar trebui să asigure facilităţi adecvate pentru o instruire corespunzătoare a profesorilor şi accesul la această instruire.

Educaţia minoritară �n şcolile profesionale

15. Instruirea profesională �n limba minoritară trebuie să fie accesibilă la materiile respective �n cazul �n care persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale �n cauză şi-au exprimat dorinţa pentru acestea, c�nd au demonstrat necesitatea acestui fapt şi c�nd mărimea lor numerică o justifică.

16. Programa şcolilor profesionale care asigură instruirea �n limba maternă va trebui alcătuită astfel �nc�t să asigure capacitatea elevilor, după terminarea acestor programe, să practice profesiunea lor at�t �n limba minoritară, c�t şi �n limba oficială.

Educaţia minoritară la nivel terţiar

17. Persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale ar trebui să aibă acces la nivelul terţiar de educaţie �n propria limbă �n cazul �n care au demonstrat necesitatea pentru aceasta şi c�nd numărul lor justifică acest lucru. Educaţia �n limba minoritară la nivelul terţiar poate fi asigurat �n mod legitim minorităţilor naţionale prin asigurarea facilităţilor necesare �n cadrul structurilor educaţionale existente � �n cazul �n care acestea pot servi adecvat necesităţilor minorităţilor naţionale �n cauză. Persoanele aparţin�nd minorităţilor naţionale pot, de asemenea, căuta căi şi mijloace pentru a-şi� �nfiinţa instituţiile educaţionale proprii la nivel terţiar.

18. �n situaţiile �n care, �n istoria recentă, minoritatea naţională şi-a menţinut şi a deţinut controlul asupra� propriilor instituţii de �nvăţăm�nt superior, acest lucru va trebui recunoscut �n determinarea viitoarelor cadre legale.

Dezvoltarea programei şcolare

19. �n lumina importanţei şi valorii pe care o acordă instrumentele internaţionale educaţiei interculturale, precum� şi istoriei, culturii şi tradiţiei minorităţilor, autorităţile educaţionale ale statului vor trebui să se asigure că programa obligatorie include predarea istoriei, culturii şi tradiţiei minorităţilor naţionale respective. �ncurajarea persoanelor aparţin�nd majorităţii să �nveţe limba minorităţilor care trăiesc pe teritoriul statului va contribui la consolidarea� toleranţei şi multiculturalismului �n cadrul statului.

20. Conţinutul referitor la minorităţi al programei şcolare va trebui elaborat cu participarea activă a organelor reprezentative ale minorităţilor �n cauză.

21. Statele vor trebui să faciliteze �nfiinţarea centrelor pentru dezvoltarea şi evaluarea programelor şcolare �n limbile minoritare. Aceste centre pot fi conectate la instituţii deja existente cu condiţia ca� acestea să poată facilita �n mod adecvat realizarea obiectivelor legate de programă.

Notă explicativă la Recomandările de la Haga cu privire la drepturile minorităţilor naţionale la educaţie

Introducere generală

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 a deschis noi teritorii �n sensul �n care a fost primul instrument internaţional care a declarat educaţia ca fiind unul din drepturile omului.

Articolul 26 din Declaraţie se referă la educaţia elementară ca fiind obligatorie. Ea prescrie statelor să asigure educaţia tehnică şi profesională �n mod generalizat şi educaţia la nivel superior pe bază de merit. Totodată ea susţine că obiectivul educaţiei ar trebui să fie dezvoltarea completă a personalităţii umane şi consolidarea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Articolul 26 continuă cu adăugirea că educaţia trebuie să promoveze �nţelegerea, toleranţa şi prietenia �ntre naţiuni, grupuri rasiale sau religioase şi să contribuie la menţinerea păcii. De asemenea, ea mai susţine că părinţii au dreptul cei d�nt�i să aleagă tipul de educaţie pentru copiii lor. Prevederile Articolului 26 s�nt reiterate cu şi mai mare putere �n cadrul legal al tratatelor, şi �n mai mare detaliu �n Articolul 13 din Convenţia internaţională cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Articolul 26 dă tonul prin deschidere şi includerea instrumentelor internaţionale care urmează, şi care au confirmat şi dezvoltat �n continuare dreptul la educaţia at�t �n general, c�t şi cu referire specială la minorităţi.

� Articolul 27 din Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice;

� Articolul 30 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului.

Articolele mai sus menţionate garantează dreptul minorităţilor de a-şi folosi limba �n comunitate cu ceilalţi membri ai grupului lor. �n ce le priveşte, articolele care urmează asigură garanţii legate de posibilitatea minorităţilor naţionale de a-şi �nvăţa limba maternă sau de a studia �n limba maternă.

� Articolul 5 al� Convenţiei UNESCO �mpotriva discriminării �n educaţie;

� Paragraful 34 al Documentului Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E.;

� Articolul 4 al Declaraţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice;

� Articolul 14 din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

P�nă la un anumit punct, toate aceste instrumente declară dreptul minorităţilor de a-şi menţine propria identitate colectivă prin intermediul limbii materne. Acest drept este exercitat, �nainte de toate, prin educaţie. Aceleaşi instrumente, subliniază faptul că dreptul la menţinerea identităţii colective prin limba minoritară� trebuie să fie echilibrat de responsabilitatea integrării şi participării �ntr-o societate naţională mai largă. O astfel de integrare necesită o cunoaştere temeinică at�t a acelei societăţi c�t şi a limbii (-lor) oficiale. Promovarea toleranţei şi pluralismului este de asemenea o componentă importantă a acestei dinamici.

Instrumentele internaţionale ale drepturile omului care fac referiri la educaţia �n limba minoritară răm�n �ntruc�tva vagi şi generale. Ele nu fac nici referiri speciale la nivelele de acces, nici nu stipulează ce nivele ale educaţiei �n limba maternă ar trebui asigurate minorităţilor şi prin ce mijloace. Concepte precum asigurarea de �posibilităţi adecvate� pentru a instrui sau a fi instruit �n limba minoritară, cum subliniază Articolul 14 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, ar trebui să fie luate �n considerare �n lumina altor elemente. Acestea includ necesitatea condiţiilor avantajoase care să faciliteze conservarea, menţinerea şi dezvoltarea limbii şi culturii conform sublinierii din Articolul 5 al aceleiaşi Convenţii sau cerinţa de a lua măsurile necesare pentru a proteja identitatea etnică, culturală şi lingvistică a minorităţilor naţionale conform stipulării paragrafului 33 al Documentului Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E.

Indiferent de nivelul de acces la educaţie pe care un stat poate să şi-l permită, acesta nu ar trebui să fie hotăr�t �n mod arbitrar. E necesar ca Statele să acorde consideraţia cuvenită nevoilor minorităţilor naţionale de vreme ce acestea s�nt exprimate şi demonstrate coerent de către comunitatea �n cauză.

�n ce le priveşte, minorităţile naţionale ar trebui să se asigure că revendicările lor s�nt rezonabile. Ele ar trebui să acorde consideraţia cuvenită unor factori cum ar fi numărul lor, densitatea lor demografică �n fiecare regiune dată, c�t şi capacitatea lor de a contribui la durabilitatea acestor servicii şi facilităţi.

Spiritul instrumentelor internaţionale

Formularea �n standardele internaţionale a drepturilor minorităţilor a cunoscut o evoluţie �n decursul anilor. Formulările pasive ca ��persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale nu trebuie să li se refuze dreptul�� cum este exprimat �n Convenţia internaţională cu privire la drepturile civile şi politice (1966) au făcut loc unor abordări mai pozitive şi mai active ca ��Statele vor proteja identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale�� din formularea Documentului Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E. (1990). Această schimbare treptată a abordărilor indică faptul că o interpretare restrictivă şi minimală a acestor instrumente nu corespunde spiritului �n care ele au fost formulate.

�n plus, nivelul de acces [la educaţie] trebuie stabilit �n conformitate cu principiile fundamentale ale egalităţii şi nediscriminării formulate �n Articolul 1 al Cartei Naţiunilor Unite şi �n Articolul 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi �n majoritatea instrumentelor internaţionale. De asemenea, trebuie luate �n considerare condiţiile specifice ale fiecărei stat.

Măsuri şi resurse

Statele OSCE s�nt �ncurajate să abordeze chestiunea drepturilor minorităţilor �ntr-o manieră activă, adică �n spiritul Articolului 31 a Documentului de la Copenhaga care le �ncurajează să adopte măsuri speciale pentru a asigura egalitatea deplină a membrilor minorităţilor naţionale. �n acelaşi sens, Articolul 33 al Documentului de la Copenhaga cere statelor să protejeze identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor şi să creeze condiţii de promovare a acestei identităţi.

�n unele cazuri, statele OSCE se confruntă cu limitări fiscale grave care ar putea să le st�njenească capacitatea de a implementa politicile şi programele educaţionale �n beneficiul minorităţilor naţionale. Cu toate că unele drepturi trebuie imediat implementate, statele ar trebui să se străduiască să ajungă treptat la realizarea deplină a drepturilor la educaţie �n limba maternă a minorităţilor la nivelul maxim al resurselor disponibile, inclusiv prin asistenţă şi cooperare internaţională �n spiritul Articolului 2 al Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

Descentralizare şi participare

Articolul 15 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, paragraful 30 al Documentului Reuniunii de la Copenhaga al Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E. şi Articolul 3 al Declaraţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, subliniază necesitatea participării minorităţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor, �n special �n cazurile �n care probleme �n cauză le afectează direct.

Participarea efectivă �n procesele de luare a deciziilor, �n special cele care afectează minorităţile, este o componentă esenţială a procesului democratic.

Implicarea activă a părinţilor la nivel local şi regional, c�t şi participarea efectivă a instituţiilor reprezent�nd minorităţile naţionale �n procesul educaţional (inclusiv procesul de dezvoltare a programei de �nvăţăm�nt �n măsura �n care se referă la minorităţi) ar trebui să fie facilitate de către stat �n spiritul paragrafului 35 al Documentului de la Copenhaga care accentuează importanţa participării efective a membrilor minorităţilor naţionale �n viaţa publică, inclusiv �n problemele referitoare la protecţia şi promovarea identităţii proprii.

Instituţii publice şi private

Articolul 27 al Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile civile şi politice se referă la dreptul minorităţilor de a-şi folosi limba maternă �n cadrul comunităţii �mpreună cu ceilalţi membri ai grupului lor. Articolul 13 al Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale garantează dreptul părinţilor de a alege pentru copiii lor alte şcoli dec�t cele stabilite de autorităţile publice. De asemenea, garantează dreptul indivizilor şi al instituţiilor de a stabili şi administra instituţii educaţionale alternative at�ta timp c�t acestea corespund standardelor educaţionale minime stabilite de către stat. Articolul 13 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale se referă la dreptul minorităţilor de a-şi fonda şi administra propriile instituţii educaţionale, fără ca statul să aibă nici o obligaţie să le subvenţioneze. Paragraful 32 al Documentului de la Copenhaga nu impune statelor nici o obligaţie de a subvenţiona aceste instituţii, dar stipulează că aceste instituţii pot �căuta asistenţă [financiară] de la stat �n conformitate cu legislaţia naţională�.

Dreptul minorităţilor naţionale de a-şi �nfiinţa şi administra propriile instituţii, inclusiv cele educaţionale, este foarte bine fundamentat �n dreptul internaţional şi trebuie recunoscut ca atare. Cu toate că statul are dreptul de a supraveghea acest proces din punct de vedere administrativ şi �n conformitate cu propria-i legislaţie, el [statul] nu are voie să �mpiedice beneficierea de acest drept prin impunerea unor obligaţii administrative nerezonabile care ar putea să facă imposibilă �nfiinţarea� propriilor instituţii de �nvăţăm�nt de către minorităţile naţionale.

Cu toate că nu există pentru state obligaţii formale de a subvenţiona aceste instituţii private, acestea nu ar trebui să fie �mpiedicate să caute fonduri din toate sursele interne şi internaţionale.

Educaţia minorităţilor la nivel primar, gimnazial şi liceal

Instrumentele internaţionale referitoare la educaţia �n limba minorităţilor declară că minorităţile nu au numai dreptul să-şi menţină identitatea prin intermediul limbii materne, dar şi dreptul de a se integra şi participa �ntr-o societate naţională mai largă prin �nvăţarea limbii oficiale.

�n lumina celor de mai sus, dob�ndirea multilingvismului de către minorităţile naţionale din statele OSCE poate fi văzută ca cel mai eficace mod pentru realizarea obiectivelor instrumentelor internaţionale referitoare at�t la protecţia minorităţilor naţionale, c�t şi la integrarea acestora. Recomandările referitoare la ciclurile primare, gimnaziale şi liceale au scopul de a servi ca ghid �n dezvoltarea politicii privitoare la educaţia �n limba minorităţilor şi �n reglementarea programelor conexe.

Abordarea propusă este sugerată de către cercetători �n domeniul educaţiei şi constituie o interpretare realistă a normelor internaţionale relevante.

Eficacitatea acestei abordări depinde de mai mulţi factori. Printre aceştia se numără, �n primul r�nd, măsura �n care această abordare �ntăreşte limba maternă a minorităţii prin folosirea ei ca mijloc de predare. Un alt factor este numărul profesorilor bilingvi utilizaţi �n �ntregul proces de educaţie.

Un alt factor care trebuie luat �n considerare este măsura �n care at�t limba minoritară, c�t şi limba oficială constituie �n sine obiecte de �nvăţăm�nt �n cei 12 ani de şcolarizare, şi �n final măsura �n care ambele limbi s�nt folosite �n mod optim ca mijloace de educare� �n diferitele faze ale educării copilului.

Abordarea �ncearcă să creeze spaţiul necesar prosperării limbii minoritare, mai slabe. Ea este �ntr-un contrast evident cu alte abordări ale căror obiectiv este �nvăţarea limbii minoritare sau chiar realizarea unui minimum de instrucţie �n limba minoritară doar pentru a facilita trecerea rapidă la instruirea exclusiv �n limba oficială. Abordările de tipul submersiunii lingvistice, �n care programa este predată exclusiv �n limba oficială, iar copiii minoritari s�nt integraţi complet �n clase cu copii majoritari, nu se aliniază standardelor internaţionale. �n acelaşi chip, acest fapt este valabil şi pentru şcolile segregate �n care �ntreaga programă este parcursă exclusiv �n limba minoritară, de-a lungul �ntregului proces educaţional, şi �n care nu se �nvaţă limba majorităţii sau se �nvaţă la un nivel minimal.

Educaţia minorităţilor �n şcolile profesionale

Dreptul persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale de a-şi �nvăţa propria limbă şi de a se instrui �n propria limbă ar trebui să implice, conform formulării din paragraful 34 al Documentului de la Copenhaga, dreptul la predarea obiectelor de specialitate �n propria limbă la nivelul �nvăţăm�ntului profesional. �n spiritul egalităţii şi nediscriminării, statele OSCE ar trebui să asigure accesul la o astfel de instruire acolo unde ea este dorită �n mod evident şi unde numărul minorităţii o justifică.

Pe de altă parte, nu ar trebui diminuată capacitatea statului de a-şi planifica şi controla politicile educaţionale şi economice. De asemenea, capacitatea absolvenţilor şcolilor profesionale cu predare �n limba minoritară de a-şi exercita profesiunea �n limba oficială ar constitui un avantaj pentru ei. Ea le-ar deschide posibilitatea de a lucra at�t �n zona �n care se află concentrată� minoritatea �n cauză c�t şi oriunde altundeva �n cadrul statului. �ntr-o vreme de tranziţie spre economia de piaţă care presupune o circulaţie ne�ncătuşată a mărfurilor, serviciilor şi a muncii, o astfel de limitare ar face dificilă orice facilitare de către stat a oportunităţilor de muncă şi a dezvoltării economice generale. De aceea, �nvăţăm�ntul profesional �n limba maternă a minorităţilor naţionale ar trebui să garanteze ca elevii vizaţi să dob�ndească o pregătire corespunzătoare şi �n limba(-ile) oficială(-e).

Educaţia minoritară la nivel terţiar

Ca şi �n cazul precedent, dreptul de a �nvăţa limba maternă sau de a primi o educaţie �n limba maternă aşa cum este formulat �n Documentul de la Copenhaga poate atrage după sine dreptul minorităţilor naţionale la educaţie �n limba maternă la nivel terţiar. �n acest caz, din nou trebuie luat �n considerare principiul de acces egal şi nediscriminare, c�t şi necesităţile comunităţii şi obişnuita justificare numerică. �n absenţa finanţării guvernamentale, libertatea minorităţilor de a-şi fonda propriile instituţii de nivel superior nu ar trebui să fie limitată.

Paragraful 33 al Documentul de la Copenhaga accentuează importanţa statului nu numai �n protejarea identităţii minorităţilor, dar şi �n promovarea acesteia. �n lumina celor de sus, statele ar trebui să ia �n considerare facilitarea educaţiei �n limba minorităţilor la nivel terţiar acolo unde această necesitate a fost demonstrată şi dimensiunea numerică a minorităţii o justifică. �n acest context educaţia �n limba maternă la nivel terţiar nu ar trebui să fie limitată �n formarea cadrelor didactice.

Acestea fiind stabilite, limitările financiare cărora statele aflate �n perioada tranziţiei spre economia de piaţă le fac faţă trebuie să fie luate �n considerare. Prevederea privind educaţia �n limba minorităţilor la nivel terţiar nu este sinonimă cu fondarea unei infrastructuri paralele. Mai mult, protecţia unor instituţii paralele la nivel universitar poate contribui la izolarea minorităţii de majoritate. Articolul 26 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului accentuează că obiectivul educaţiei este promovarea �nţelegerii, toleranţei şi prieteniei �ntre diferite grupuri naţionale, rasiale şi religioase. �n acest spirit, şi neuit�nd integrarea, dezvoltarea intelectuală şi culturală a majorităţilor şi minorităţilor nu ar trebui să se desfăşoare �n izolare.

Dezvoltarea programei şcolare

�ncă de la sf�rşitul celui de-al doilea război mondial un număr tot mai mare de instrumente internaţionale au pus accentul pe obiectivele educaţiei. �n conformitate cu aceste instrumente nu se solicită numai o instruire strict academică sau tehnică, dar este solicitată, de asemenea, o educaţie care cuprinde valori ca toleranţă, pluralism, antirasism şi armonie internaţională şi intercomunitară. Evident, astfel de solicitări impun sarcini speciale statelor pe teritoriul cărora trăiesc minorităţi naţionale. �n aceste state, coabitarea şi armonia interetnică este de o importanţă vitală privind stabilitatea internă. O astfel de coabitare şi armonie este, de asemenea, un factor important �n păstrarea păcii şi securităţii regionale.

Articolul 4 al Declaraţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice cere statelor să ��ncurajeze cunoaşterea istoriei, tradiţiilor, limbii şi culturii minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor�. Articolul 12 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale cere statelor să �faciliteze cunoaşterea culturii, istoriei, limbii şi religiei minorităţilor naţionale�.

Paragraful 34 al Documentului Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E. se referă la cerinţa ca statele �să includă, de asemenea, istoria şi cultura minorităţilor naţionale� �n programa şcolară.

Conform acestor solicitări statelor le revine sarcina să includă �n programa şcolară predarea istoriei şi tradiţiei diferitelor minorităţi naţionale care trăiesc pe teritoriul lor. Aceasta poate fi realizată, �n mod unilateral, de către autorităţile statului fără a lua �n considerare participarea minorităţilor �n cauză. Totuşi o astfel de abordare nu este recomandabilă şi poate fi dezavantajoasă.

Articolul 15 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, paragraful 30 al Documentului Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a C.S.C.E. şi Articolul 3 al Declaraţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile persoanelor aparţin�nd minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice subliniază necesitatea ca minorităţile naţionale să ia parte �n procesele de luare a deciziilor, mai ales c�nd problemele �n cauză le afectează direct.

�ntemeierea centrelor pentru dezvoltarea programelor şcolare �n limbile minoritare va facilita acest dublu proces şi va asigura calitatea şi profesionalismul lui.

Consideraţii finale

Problematica dreptului la o educaţie minoritară este o problemă sensibilă �n c�teva state membre OSCE. �n acelaşi timp, procesul educaţional poate facilita şi consolida efectiv respectul şi �nţelegerea reciprocă �ntre diferitele comunităţi din statele membre OSCE.

�n lumina situaţiei delicate �n care se află acum această problemă, şi �n perspectiva standardelor, �ntr-o măsură destul de generală şi vagă, conţinute de instrumentele internaţionale de drepturile omului, elaborarea unui număr de recomandări poate contribui la o mai bună �nţelegere şi abordare a problematicii drepturilor minorităţilor la educaţie. Recomandările de la Haga nu au intenţia să fie obligatorii. Ele doresc să servească ca un cadru general care va putea asista statele �n procesul dezvoltării politicii privind educaţia minoritară.

Traducere de� Judith-Andrea Kacs�

Sursa: Foundation on Inter-Ethnic Relation, The Hague, 1996