Un
t�rgumureşean pentru istorie:
Endre Antalffy
Mih�ly Spielmann-Sebesty�n
Acum 120 de
ani, la 3 februarie 1877, �n Răstoliţa comitatului Mureş-Turda
de-odinioară,� a văzut lumina
zilei dr. Endre Antalffy, de la a cărui trecere printre umbrele unui etern
Orient se vor �mplini patruzeci de ani.
Biografia sa
poate fi citită de oricine �n Lexiconul Literaturii Maghiare din
Rom�nia sau �n paginile primului volum al Vieţii şi operei
scriitorilor maghiari redactat de P�l Guly�s.1 Iată şi
motivul pentru care renunţ la o prezentare detaliată, păstr�nd
doar acele fapte biografice care au relevanţă pentru filonul
principal al subiectului propus. De-a lungul istoriei unei comunităţi
se ivesc adesea situaţii critice sau, după expresia lui Stefan Zweig, ore astrale. La fel au fost şi acele c�teva săptăm�ni �n
care Antalffy, devenit om al destinului, a influenţat prin voinţa sa
soarta unei comunităţi aruncate �n v�ltoarea istoriei, a fr�nat sau
accelerat derularea unor evenimente. Antalffy nu a fost niciodată �n
centrul preocupărilor istoricilor, nu a avut dec�t roluri episodice, fiind
doar pilda oric�nd la �ndem�nă, din care reieşea că, vezi
doamne, �n 1918 s-au găsit şi intelectuali maghiari progresişti
... Nici măcar K�lm�n Osv�th �n Lexiconul Transilvan editat la Oradea
�n 1928 nu scrie dec�t că �Făcuse parte, prin g�ndirea sa
politică, dintre cei curajoşi şi statornici�.2
Dacă
cineva ar fi curios să scruteze universul spiritual al �nceputului de
secol, ar fi surprins de legenda sau tradiţia orală căreia �i
plăcea să-l prezinte pe dr. Endre Antalffy ca pe un orientalist
ne�nţeles şi singuratic, pierdut �ntr-un orăşel
prăfuit, neput�nd �mpărtăşi cu nimeni tezaurul său de
cunoştinţe şi experienţa pe care o acumulase. Mai exact, nu
avea adevăraţi parteneri de discuţie �n acest oraş regal
liber, rezugrăvit de secession, care se urnise totuşi pe calea
progresului.
Profesor de
limbi străine �ntr-o şcoală comercială superioară,
apoi la gimnaziul de stat, iar ca pensionar, profesor suplinitor la liceul de
artă, etal�ndu-şi naraţiunile captivante junelor talente, ar fi
putut să fie un recunoscut profesor universitar, căci
conferinţele sale publice cuceresc toată admiraţia sufletelor
mai cultivate sau un traducător de renume, �n sertarul căruia
răm�ne �nsă nepublicată versiunea maghiară completă a Coranului şi a Celor o mie şi una de nopţi. Scrie valoroase studii
care văd lumina tiparului �n publicaţii de prestigiu din
ţară şi străinătate datorită sprijinului moral al
profesorului Nicolae Iorga, dar s-a lăsat aşteptată marea operă,
cea care să �nsumeze experienţa de o viaţă, căci
vremurile nu i-au fost prielnice �n primii şaizeci de ani ai acestui veac.
Toate acestea s�nt tot at�t de adevărate, pe c�t s�nt de contestabile.
Publică �n reviste literare de provincie, dar este şi colaborator
intern al Lexiconului Literaturii Universale al lui D�zsi, �n calitate
de expert �n literatură arabă, persană, turcă. Teza sa de
doctorat despre Petr�czy Kata Szid�nia răm�ne p�nă astăzi cea
mai bună interpretare a activităţii literare a poetei; este
membru al Societăţii Kem�ny Zsigmond şi Deutsche
Morgenl�ndische Gesellschaft, dar nici o academie nu catadicseşte
să-l invite �n r�ndurile sale...
Există �n
viaţa sa un moment despre care Lexiconul Literaturii Maghiare din
Rom�nia pomeneşte doar �n treacăt: [�n 1918] ��n calitate de
membru al Consiliului Naţional a reprezentat linia democratică
consecventă�.3 �mpotriva cui? Mai mult de at�t, �ntr-un
volum editat de Kriterion �n 1980-81, cu greu s-ar fi putut spune. Ca şi
�n alte texte, numele său este fie abia pomenit �n legătură cu
rolul asumat �n 1918, ori tăcerea deplină se aşterne peste acest
episod.
Or, chiar
şi �n privinţa presupusei sale solitudini, la o analiză mai
atentă, s-ar putea atenua mult din tonurile sumbre, alături de
Antalffy mai trăind �n acest orăşel secuiesc de 30-35 de mii de
locuitori �ncă doi orientalişti: dr. P�l B�chler (1877-1946), bun
cunoscător al literaturii şi istoriei sanscrite, unul dintre primii
traducători maghiari şi totodată europeni ai legilor lui Manu,
colaborator la Lexiconul Literaturii Universale de la Budapesta;
celălalt, dr. Ferenc L�vy (1869-1944) rabinul �neolog� al sinagogii din
Strada Şcolii, renumit ebraist, cercetător al Bibliei, dar şi al
fenomenului sabatarian şi al activităţii lui Simon P�chy. După
modelul personalităţii lui L�vy, ar fi modelat Zsigmond M�ricz figura
lui Simon P�chy din Trilogia Ardealului.�
Conform
memoriei contemporanilor � autorul acestor r�nduri av�nd mereu senzaţia
că din naraţiunile celor cu vreo două generaţii mai �n
v�rstă adie �n mod implacabil aerul �nebunaticului orăşel�
(K�roly Molter) dispărut pentru totdeauna, o atmosferă imposibil de
reconstituit pe cale istorică �, cei trei bărbaţi formau un cerc
relaxat de dezbateri, av�nd chiar şi un numeros auditoriu (inclusiv
snobi!), discipoli care urmau să devină mai t�rziu ştiutori ai
Orientului. Ştiinţa eruditului nu a fost aşadar un lac glaciar
fără comunicare. Dacă ne-am �ndoi de relatările
contemporanilor, n-am avea dec�t să răsfoim documentele Societăţii
Kem�ny Zsigmond. Reputata societate literar-artistică
t�rgumureşană l-a cooptat �n 1912, după ce s-a re�ntors la
T�rgu-Mureş. Aceasta este perioada �ntineririi Societăţii care,
după o lungă carieră �ngust provincială, a pătruns �n
spaţiile mai largi şi mai aerisite ale transilvanismului. �n
aceşti ani, �şi ţin aici alocuţiunile folcloristul J�nos
Seprődy, arhitectul K�roly K�s, profesorul clujean dr. Istv�n Ap�thy
(aproape laureat al premiului Nobel), istoricul literar Farkas Gyalui şi
mulţi alţii.4
�n acest cerc
ilustru, Antalffy �şi face intrarea cu o conferinţă de
investitură despre drepturile şi situaţia socială a
femeilor mahomedane.5 �n 1914, prezintă poezii ale
poeţilor turci �n traducere proprie. �n 1930 este prezent cu transpuneri
din poezia chineză �n cartea festivă a Societăţii. �ncă �n 1912 se prezintă cu noi interpretări din O mie
şi una de nopţi şi din poeţi orientali. Odată
apare �n faţa auditoriului chiar �mpreună cu dr. Ferenc L�vy la o
sesiune a Societăţii, cu un referat despre ştiinţele
orientale.6
Totodată
el este şi persoană publică. �ncep�nd din 1924 este
funcţionar de stat, devenind profesor de limbi moderne la liceul rom�nesc
din localitate, �Alexandru Papiu Ilarian�. Pentru a-şi putea
�ntreţine familia, este nevoit să dea şi ore particulare, ceea
ce dăunează activităţii sale ştiinţifice.
Este
colaborator al revistei Zord Idő (Vremuri aspre) �ncă de la
apariţie, mai t�rziu publică regulat��n Erd�lyi Helikon (Heliconul Ardelean) şi Vas�rnapi
�js�g (Foaia de Duminică). Apare frecvent pe scena Palatului Culturii sau
a Căminului Muncitoresc. Se cade să-l cităm pe K�roly Molter,
contemporan şi coleg de breaslă, al cărui subiectivism poate fi
mult mai autentic: �Cu c�teva zile �n urmă � nota acesta �n
numărul din 17 noiembrie 1918 al jurnalului local de st�nga T�k�r (Oglinda) � oraşul �l cunoscuse doar ca pe un profesor cu o largă
deschidere culturală şi ca pe un rafinat orator.�
P�nă la
acest punct nu este �n viaţa doctorului Antalffy nici un episod
excepţional, nimic ieşit din comun �n cariera unui intelectual maghiar
latinist, ancorat �ntr-un statut social mediu şi liniştit. �n
viaţa spirituală �n formare a unui oraş ardelean este un fel de
�bun-la-toate� alături de istoricul Elek Farcz�dy, scriitorii K�roly
Molter, M�ria Berde sau Erna Kapdeb�. Dacă nu intervenea primul
război mondial, ar fi obţinut probabil o catedră la Cluj,
Debreţin, Bratislava sau chiar Budapesta.
�n aceste
vremuri excepţionale, cu mari şi dureroase schimbări, care au
destrămat viaţa continentului şi au dus la prăbuşirea
definitivă a sistemului politic burghez al secolului� al XIX-lea, pe c�nd doar nostalgia
�fericitelor vremuri de pace franz-jozefiene� mai anestezia publicul
transilvan, către sf�rşitul războiului, �n această ţară
�nfr�ntă, cvadragenarul Antalffy se trezeşte dintr-o dată �n
fruntea urbei. �mprejurările �l catapultează �ntr-unul din posturile
cheie ale istoriei mari, ale unei istorii consemnate p�nă şi �n
paginile manualelor. Nu putem nega că n-ar fi făcut-o din proprie
voinţă.
�n articolul
anterior citat, Molter mai nota: �Şi dacă mă-ntreabă
cineva de ce urbea noastră nu-l văzuse pe Antalffy �n r�ndurile
acelora puţini care clătinaseră �n agora pilonii regimului,
şi cum de� apărea doar acum,
�ndrăznesc să spun că dr. Endre Antalffy� făcea parte dintre aceia, numeroşi,
care �n cercul lor familial sau de prieteni nu-şi ascundeau sc�rba
faţă de vechiul politicianism pervers, de micii tirani locali şi
de numeroşii lor lăudători analfabeţi [...] Nici nu
puteau fi luaţi �n considerare pentru vreo funcţie decizională
pentru că nu erau, desigur, destul de calificaţi pentru aşa
ceva. Nu aveau case, păm�nturi, nu-şi căutau popularitatea �n
t�rguri...�. �Aceşti puritani, cu un trecut curat, din cap p�nă-n
picioare bărbaţi, ca Antalffy, răsar pe neaşteptate ca din
păm�nt, ei fiind aceia care, tăcuţi şi perseverenţi,
au pregătit tineretul pentru această renaştere de secol al
XX-lea al sufletelor.�7
Monarhia
expiase. Vestea revoluţiei crizantemelor a ajuns rapid şi pe malurile
Mureşului. La 26 octombrie 1918, tineretul Colegiului Reformat, �n cadrul
unei demonstraţii cu lampioane, cere pace şi schimbare. Se
deplasează la statuia lui Kossuth din centru şi, �n acordurile
imnului, aclamă guvernul K�rolyi, Ungaria independentă şi
democraţia. De pe soclul statuii lui Kossuth, li se adresează
avocatul radical dr. S�ndor Turnowszky, el fiind cel care introduce elementul
politic �n aceste demonstraţii. Apoi, tinerii �nfierb�ntaţi se
deplasează �n faţa cazarmei de pompieri din strada Baross G�bor (azi,
Strada Horea, n.trad.), după care se risipesc �n ordine.8
��n oraşele mai mari ale Transilvaniei au
loc adunări, manifestaţii largi ale populaţiei civile şi
militare care doreşte schimbări radicale. Situaţia este foarte
tensionată �n toată ţara, revendicările politice şi
sociale s�nt la ordinea zilei. Constituirea de noi partide politice devine un
fapt cotidian.
�n aceste
condiţii, comitele suprem de Mureş-Turda, N�ndor Incz�di-Joskman
anunţă o adunare populară generală pentru data de 31
octombrie 1918. Scopul unic al �ntrunirii: formarea Consiliului Naţional Maghiar
pe raza �judeţului�. �n Transilvania, mai toate grupările etnice
şi-au constituit consiliile naţionale proprii: rom�nii, şvabii,
saşii, evreii, rutenii, slovacii, pornind de la ideea
autodeterminării naţionale proclamată de preşedintele
S.U.A., Woodrow Wilson.
La
T�rgu-Mureş se formează, de exemplu, o secţiune a Partidului
Radical-Democrat (la 27 octombrie 1918), care grupează adepţii lui
Oszk�r J�szi, dar �n care � cum se �nt�mplă mai �ntotdeauna �n vremuri
tulburi � pătrund şi elemente oportuniste, străine ideilor
şi scopurilor mărturisite ale� fondatorilor.9
La 31
octombrie are loc, precum se anunţase �n presă şi prin
afişe publicitare, o adunare populară �n sala mare a Palatului
Culturii (instituţia purta �ncă numele fostului suveran austro-ungar,
decedat �n 1916). Au fost mobilizate aproximativ 1500 de suflete care au umplut
luxoasa sală festivă p�nă la refuz. Nimeni, nici măcar
Antalffy �nsuşi, nu visa că printr-o intervenţie verbală
bine plasată, puternică şi sarcastică va curma mersul
adunării, va răsturna raporturile de forţe nu numai �n
sală, dar şi �n municipiu, �n favoarea progresului. Prin protestul
său energic �mpotriva discursului fals al lui Hofbauer, �i-a obligat
să iasă pe pseudo-revoluţionari din sală� aşa cum
afirmă un martor ocular al evenimentelor de acum 79 ani.10 �Cameleonismul
politic al fostului viceprimar era revoltător, spune Antalffy, Hofbauer
devenise peste noapte progresist şi extrem de demofil, sau mai bine zis
demagog. Trebuia redus la tăcere, conchide �n memoriile sale eroul nostru.�11 Rezultatul intervenţiei sale este surprinzător: �n loc
să fie evacuat din sală, este purtat de auditoriu la masa oratorilor
şi ales �n unanimitate preşedintele Consiliului Naţional
Maghiar.12 Compoziţia noului organ colectiv de conducere reprezintă
fidel acele grupări sociale care s-au implicat �n politica locală �n
toamna anului 1918: intelectuali � profesori gimnaziali şi
�nvăţători, avocaţi, publicişti, preoţi, ingineri
�, alături de care găsim un negustor şi editor de
cărţi, un director de bancă (adeptul lui K�rolyi � pe nume
J�zsef Hal�sz � socialist erudit, esperantist, bibliofil, francmason),
comercianţi, mici �ntreprinzători, muncitori social-democraţi,
un fost ofiţer, maghiari, evrei şi şvabi-saşi
asimilaţi.
Programul
Consiliului este de acord �n principiu cu linia politică a guvernului
burghezo-democratic al contelui Mih�ly K�rolyi: menţinerea ordinii
publice, �nt�mpinarea, hrănirea şi trimiterea la vatră a
soldaţilor �ntorşi de pe fronturi, reţinerea ţăranilor
de la acte samavolnice �mpotriva autorităţilor locale şi contra
moşierilor.13 �n acelaşi timp, Antalffy a schiţat
şi un program de perspectivă conform aşteptărilor generale:
desfiinţarea exploatării, manifestarea nestingherită a
suveranităţii poporului (adică drepturi egale, vot universal,
alegeri parlamentare democratice, alegerea organelor administraţiei locale
pe baza unei largi reprezentări democratice, etc.), ştergerea
privilegiilor de clasă, dreptul şi exercitarea dreptului la
autodeterminare, inclusiv pentru popoarele nemaghiare ale monarhiei. Consiliul
s-a arătat adept al federalizării, cantonizării Ungariei pe baze
etno-teritoriale: s-a cerut independenţa ţării, ruperea
alianţei cu Germania imperială, readucerea trupelor ardelene �n
ţară. Totodată, Consiliul a cerut energic desfiinţarea
cenzurii, eliberarea deţinuţilor politici, �nfăptuirea reformei
agrare generale şi echitabile, restructurarea din temelii a
societăţii.14
Consiliul a
trecut la fapte. A desfiinţat �ntr-adevăr cenzura la
T�rgu-Mureş, dar peste o lună ea va fi introdusă de alte
forţe militare� S-a format garda naţională municipală
pentru menţinerea liniştii, ordinii publice, c�t şi pentru
asigurarea integrităţii avutului cetăţenilor. La �nceput,
nimeni nu s-a g�ndit la separarea gărzilor pe criterii etnice, maghiarii
şi rom�nii serveau alături cauza comună a oraşului. Membrii
poliţiei, jandarmeriei, cei rămaşi pe loc din regimentul de
infanterie de honvezi nr. 62 au format �mpreună corpurile de pază,
s-au �ngrijit de aprovizionarea populaţiei �ngrozite de teribila epidemie
de gripă �spaniolă�.15Atunci c�nd la Reghin se
formează Consiliul Naţional Rom�n la 5 noiembrie 1918, Consiliul
Naţional Maghiar din T�rgu-Mureş contactează organizaţia
rom�nă: la 8 noiembrie vor stabili sarcinile comune cu conducătorul
acesteia, avocatul Harşia.15a
Nu doar ca
fapt divers trebuie amintit şi faptul că, alungat de ţărani
de pe moşiile sale din C�mpie, de la Şamşud (azi comuna
Şincai), contele Istv�n Bethlen (1874-1946), viitorul prim-ministru al lui
Horthy, �n 1918 fost deputat al comitatului Mureş-Turda �n Camera
Superioară a Parlamentului de pe malul Dunării, soseşte la
T�rgu-Mureş. Locuieşte �n casa lui de pe Strada Gecse (azi
Ştefan cel Mare, n.trad.), şi de aici �ncepe să organizeze
forţele conservatoare din zonă. El va fi adversarul principal
(acţion�nd din umbră) al lui Antalffy şi al tinerei
democraţii maghiare.16 Numărul din 12 noiembrie al
ziarului Sz�kely Napl� (Jurnalul Secuiesc) ne
�nştiinţează că �n ziua precedentă, la iniţiativa
Partidului Social-Democrat, avusese loc �n Palatului Culturii o �ntrunire cu
participarea a aproximativ o sută de oameni, unde Endre Antalffy a pledat
pentru noua formă de stat a Ungariei, republica. �n baza dreptului
universal, la vot secret şi egal, opinia muncitorimii va fi
hotăr�toare � schiţa el optimist viitorul apropiat � cu privire la
introducerea noii forme de stat, republica, cu ocazia viitoarelor alegeri
parlamentare. Muncitorii din T�rgu-Mureş s-au �ntors �mpotriva
instituţiei regale �n parte şi sub influenţa argumentelor lui
Antalffy.17
La acea
dată �nsă (14 noiembrie), trupele regale rom�ne, trecuseră pasul
dinspre Moldova, ajunseseră deja �n Ardeal şi ocupaseră comuna
de graniţă, Tulgheş.18
Comitetul
Naţional Rom�n de la Reghin profită de acest moment psihologic
şi, �ntrunindu-se fără �nt�rziere, decide ca şi �n
judeţul Mureş-Turda să fie �nfiinţate gărzile
naţionale rom�ne, cer�nd de la autorităţile judeţene
�narmarea lor (14 noiembrie 1918). Dau publicităţii şi un apel
prin care cheamă cetăţenii rom�ni să se alăture �n
număr c�t mai mare gărzii naţionale pentru păstrarea
ordinii şi a liniştii, pentru apărarea naţională
şi a libertăţii. �Singura voastră putere supremă astăzi este Comitetul Naţional Rom�n� se scrie �n apel.19 După patru zile, ia fiinţă comandamentul rom�n al Gărzii
Naţionale, cu sediul la Reghin, care �şi extinde puterea foarte
repede asupra tuturor satelor şi plaselor din judeţ locuite de
rom�ni. Comandantul gărzii este locotenentul Nicolae C�ndea, care
locuieşte la T�rgu-Mureş, şi se străduieşte să
organizeze garda şi �n acest oraş. �n afară de el, preotul
Ştefan Rusu şi medicul Titu Rusu, ambii cetăţeni ai
oraşului nostru (Tg.-Mureş, n. red.), s�nt membrii consiliului rom�n
de apărare, ai Senatului. Cererea lor constantă este să
primească arme şi să aibă un loc de �ntrunire �ntr-una din
cazărmi. Asaltează cu aceste cereri toate oficialităţile
cercuale din comitat.20 Consiliul Naţional Rom�n de la
T�rgu-Mureş este doar o filială a organizaţiei de la Reghin, dat
fiind faptul că �n reşedinţa de judeţ trăiesc mult mai
puţini cetăţeni vorbitori de limba rom�nă. (Preşedinte
este preotul Ştefan Rusu, cel mai activ organizator al conducerii este
Ioan Roman, iar majoritatea membrilor s�nt preoţi şi
�nvăţători, cu toate că găsim printre ei şi un
director de bancă � Eugen Vancu �, doi avocaţi, dr. Aurel Baciu
şi dr. Valer Ghibu, un funcţionar de la bancă, un contabil
şi căpitanul Ioan Nicolae C�ndea, amintit anterior. Notarul corpului
este Ion Chinezu din S�ntana de Mureş, care ulterior va deveni istoric
literar).21
Pentru contracararea
Consiliul Naţional aflat sub influenţa celor de st�nga, mai cu
seamă a social-democraţilor (J�nos Csetri, Antalffy, M�ty�s
Ehrenfeld, Tam�s Csergő), s-a ivit ideea creării unui alt (al doilea)
consiliu naţional, chiar mai mult dec�t at�t, au apărut �n presă
şi voci care sugerau �nfiinţarea, �n baza principiilor wilsoniene, a
unei republici autonome a secuilor �n judeţele estice ale Ardealului.
Elaborarea ideii şi iniţierea organizării a fost stimulată
mai ales de faptul că �nsărcinatul guvernului K�rolyi, B�la Linder, a
semnat la 13 noiembrie la Belgrad acordul de armistiţiu cu
reprezentanţii francezi ai Antantei. Conform acestui acord, o linie de
demarcaţie a fost trasată la est, respectiv la sud-sud-vest de
r�urile Someş şi Mureş (T�rgu-Mureşul se situa la est de
această linie de demarcaţie), delimit�nd un teritoriu pe care
guvernul maghiar a trebuit să-l evacueze. Nelu�nd �n seamă dreptul
declarat la autodeterminare, judeţele evacuate vor fi ocupate de rom�ni
şi de trupele Antantei. Statul secui de sine stătător (autonom)
ar trebui �nfiinţat aici, urgentează Consiliul Naţional de la
Budapesta iniţiatorii celui de-al doilea (contra)consiliu. Ideea de
bază provenea de la Consiliul Naţional Secui �nfiinţat la 9
noiembrie la Budapesta (printre membrii căruia �l găsim şi pe
Elek Benedek care trăia pe atunci la Pesta)22, cu care acum
Bethlen şi ceilalti t�rgu-mureşeni se grăbesc să fie de
acord. La marea adunare ţinută �n capitală la 17 noiembrie
fusese iniţiată formarea unui Consiliu Naţional Secui-Maghiar
şi fuseseră sprijinite şi concepţiile lui J�szi �n
privinţa unei reorganizări teritoriale �cantonale�, care ar ţine
seamă şi de relaţiile etnice.23
Autorităţile
comitatului Mureş-Turda consideră �n schimb oportun �să fie
invitat un membru al familiei prinţului englez Thaeck, care, cum
este binecunoscut, este �n relaţii de rudenie cu familii maghiare � se
menţionează �n telegrama trimisă guvernului � şi se
bucură de popularitate deosebită mai ales �n Ardeal, să accepte
coroana maghiară, deoarece noi aşa vedem asigurată
păstrarea integrităţii teritoriale a Ungariei istorice milenare
şi restabilirea ordinii interne, pentru care �n aceste zile responsabil
este �n primul r�nd domnul preşedinte al guvernului�.24 Mulţi zăresc, şi �n spatele acestei propuneri, umbra contelui
Istv�n Bethlen, care nu răm�ne inactiv nici la T�rgu-Mureş, �ncep�nd
să organizeze �n aceste zile de sf�rşit de noiembrie Consiliul
Naţional Secui-Maghiar. Declar�nd apărarea intereselor secuimii,
av�nd teama ocupaţiei iminente, �n organizare s�nt antrenaţi şi
membrii aristocraţiei ardelene, G�bor Ugron, baronul Mikl�s B�nffy,
contele P�l Teleki şi geograful Lajos L�czy.25
La 10
noiembrie lua fiinţă şi Consiliul Naţional Maghiar al
judeţului Mureş-Turda care, �n comparaţie cu
organizaţia-soră din oraşul regal liber, avea o poziţie mai
moderată, dat fiind faptul că �n judeţ forţele sociale
şi componenţa etnică erau mai variate şi nici raportul
forţelor nu putea fi prevăzut de la bun �nceput. Aur�l Hofbauer a
propus ca şi reprezentanţii aristocraţiei moşiereşti
să aibă locuri �n Consiliu, el de exemplu nu concepea ca comitele
suprem Incz�di Joksman să nu poată figura printre membrii CNM.
St�nga, Consiliul Muncitoresc, �nsă nici nu voia să audă despre
o asemenea �imixtiune�. Astfel, Hofbauer şi ceilalţi se retrag, dar
din cauza �nfr�ngerii suferite, sabotează activitatea Consiliului ori de
c�te ori li se iveşte ocazia.26 Cu toate acestea, ideea
integrităţii teritoriale a ţării şi-au asimilat-o
şi ei şi s�nt de acord cu planurile de federalizare ale lui J�szi. �n
această privinţă nici grupul lui Istv�n Bethlen nu avea o
părere diferită p�nă c�nd li s-a părut că este
posibilă o oarecare �nţelegere cu Comitetul Naţional Rom�n,
şi chiar şi după aceasta, p�nă la mijlocul lunii decembrie,
Bethlen este adeptul politicii naţionale a guvernului, pentru că nu
poate născoci un concept mai bun ca al acestuia, iar folosirea
violenţei ar aduce cele 26 de judeţe revendicate de Comitetul
Naţional Rom�n �ntr-o situaţie disperată.27
La data de 17
noiembrie, Istv�n Bethlen �i invită pe Istv�n Ap�thy, G�bor Ugron, N�ndor
Urm�nczy şi pe mulţi alţi politicieni ardeleni să se
�nt�lnească la Tg.-Mureş la o consfătuire cu privire la viitorul
Ardealului. Pe data de 19, la iniţiativa aceluiaşi moşier
izgonit din Şamşud, se �nfiinţează o comisie la
T�rgu-Mureş, a cărei atribuţie ar fi fost organizarea pe data de
28 noiembrie a unei mari adunări care să �ntrunească
reprezentanţii �ntregului Ardeal, şi aici ar fi fost anunţată
formarea Consiliului Naţional Secui-Maghiar din Ardeal de care am amintit.
Adunarea de la T�rgu-Mureş, la care toate straturile maghiarimii din
Ardeal ar fi fost reprezentate, ar fi trebuit să se transforme, după
modelul celei din 1848 de la Lutiţa, �ntr-o adunare naţională şi
ar fi avut ca atribuţie proclamarea Republicii Secuieşti autonome, �n
cazul �n care trupele rom�ne şi cele ale Antantei nu ar fi respectat
principiile de autodeterminare anunţate de preşedintele american
Wilson.28
Antalffy
şi ceilalţi �nsă nici nu vroiau să audă de formarea
unui al doilea consiliu. Jenő Kert�sz, politician social-democrat clujean,
trat�nd problema Consiliului Naţional Secuiesc �n memoriile sale din 1929,
scrie: �oric�t m-aş strădui să-mi aduc aminte, nu
reuşesc să prind nici un cr�mpei al trecutului, care pe acea vreme ar
fi justificat existenţa acestei formaţiuni�. Puţin mai
�ncolo, �şi continuă memoriile astfel: ��n legătură cu
Consiliile Naţionale ale Secuilor putem aminti adunările de la
T�rgu-Mureş, care erau ţinute deja �n primele zile ale
ocupaţiei. [...] O contribuţie la istoria acelei perioade este
faptul că at�t �nainte c�t şi după adunări s-a vehiculat
intens ştirea conform căreia o minoritate �nsemnată a
Consiliilor Naţionale ale Secuilor avea intenţia declarării
independenţei regiunilor locuite de secui, dar conducătorii
realişti, printre care se afla poate şi contele Istv�n Bethlen, au
pus capăt la timp şi energic acestor �ncercări� (sic!).29 �n memoria lui Kert�sz evenimentele din urmă cu zece ani se suprapun,
contururile se şterg. �n realitate, conducătorii Consiliului
Naţional Maghiar dau publicităţii �n presă la data de 20
noiembrie 1918 un protest energic: �Am fost rugaţi să
publicăm următoarele r�nduri � anunţă resemnat
ziarul Sz�kely Napl� � Dr. Endre Antalffy, J�nos Csetri, Dr. J�zsef
Erőss, M�ty�s Ehrenberger şi Tam�s Csergő au protestat ieri [�n
data de 19] la şedinţa Consiliului Naţional de la
T�rgu-Mureş faţă de faptul că au fost aleşi �n
comitetul de iniţiativă al Alianţei Secuieşti-Maghiare (!)
din T�rgu-Mureş �mpotriva voinţei lor exprimate�.30 �n opinia lor, forţele locale care vor să �nfiinţeze
Alianţa, nu simpatizează cu ideea revoluţiei, ei devenind astfel
cei care destramă unitatea naţională. �nsă, dacă
guvernul ar fi de acord cu acest plan, iar grupul Antalffy ar primi
garanţii că ţelurile lor democratice nu s�nt şterse de pe
agenda marii adunări din 28 noiembrie, atunci s�nt dispuşi să
�nceapă negocierile cu comitetul de iniţiativă.31
La data de 19
noiembrie, deci cu o zi �naintea publicării comunicatului grupului
Antalffy, �n celălalt cotidian, T�k�r (Oglinda), apare un editorial
vehement, scris probabil de redactorul şef, Zolt�n Morvay, cunoscut pentru
simpatia sa faţă de radicali, cu titlul �Reacţiunea se
organizează�. �n acele vremuri frăm�ntate, nici tonul ziarului nu
este prea bl�nd. Nu se poartă deloc cu mănuşi cu �reprezentantul
local al reacţiunii�, a se �nţelege Istv�n Bethlen, al cărui
nume este totuşi revelat doar spre mijlocul articolului, ziarul �ncerc�nd
să păstreze aparenţa unui cotidian independent, dat fiind faptul
că T�k�r se autorecomandă �n felul următor: �ndată
ce Ungaria a� scăpat de povara
vechiului regim, �observăm deja mişcări care, �n
spatele devizelor viclene, prezentabile, vizează re�nvierea nefericitei
dominaţii egoiste de clasă, �nmorm�ntată pentru totdeauna�.
Mai apoi, făc�nd aluzie fără echivoc la contele Bethlen,
declamă: �Un pumn de cetăţeni ai acestui oraş se
străduieşte să aducă la rampă numele unui �om de stat�
falit, compromis de numeroase ori din punct de vedere politic, reacţionar
din creştet p�nă-n tălpi, care sub masca politicii
promovează interesele proprii şi ale altor magnaţi�. Ca
să nu existe nici un fel de dubiu privitor la persoana �omului de stat�
reacţionar, adaugă: �Nici nu mai e nevoie să o spunem că
�omul de stat� salvator al naţiunii este contele Istv�n Bethlen, acel
Istv�n Bethlen al cărui comportament politic prepotent nejustificat,
a cărui poziţie neiertat de rigidă faţă de chestiunea
naţională şi a cărui insistenţă �n a impune
menţinerea odioasei dominaţii de clasă a �mpins la marginea
prăpastiei această necăjită naţiune maghiară care
a suferit at�tea p�nă acum�. Autorul articolului fusese crescut
�n spiritul luptei de clasă al cotidianului N�pszava, retorica lui
sună puţin cam dezorganizat, �nsă pe l�ngă
vehemenţă trebuie să avem �n vedere şi temerile sale. �Cuv�ntul
�secui� nu ne �ndreptăţeşte să ne autodeclarăm
salvatori ai naţiunii. Dacă avem vreo năzuinţă
valoroasă, să apelăm la Consiliul Naţional Maghiar,
care este bine organizat şi prezent peste tot �n Ardeal�, ne propune
el, �pentru că nu există interese separate ale maghiarilor
şi ale secuilor�. Se �ncrede mai mult �n J�szi, fiindcă guvernul
lui Mih�ly K�rolyi, �guvernul popular�, cu abilitate, politică
sinceră şi onestitate va reuşi mult mai bine � �n măsura
posibilităţilor � să salveze �integritatea teritorială
şi naţională� a acestui colţ de ţară, dec�t �un
oarecare Consiliu Naţional Secuiesc, Asociaţie sau Alianţă
a Secuilor�.32 �n opinia noastră cele de mai sus pot fi
socotite ca un punct de vedere conform cu poziţia de principiu a grupului
Antalffy. Fireşte că refuzul categoric se poate să fi fost
datorat unor orgolii personale sau prevalării intereselor unui grup, dar
totuşi avem convingerea că acest CNM a fost desemnat ca singurul
reprezentant autentic al guvernului K�rolyi, nefiind nevoie de �nfiinţarea
unei alte organizaţii similare care doar ar fi �ncurcat oamenii şi ar
fi �mpărţit opinia publică. Ign�c Romsics, autorul biografiei
lui Bethlen, crede că relaţia politicianului cu guvernul de la
Budapesta se caracteriza printr-o dualitate particulară. Nu este de acord
cu obiectivele fundamentale ale revoluţiei din octombrie 1918, viz�nd
politica internă, concepţia lui de dinainte nu s-a schimbat o
iotă �n această privinţă, şi nici nu �şi ascunde
reţinerile faţă de democratizarea vieţii publice. �Unele
elemente ale politicii naţionale şi poziţia partidului lui K�rolyi
faţă de graniţele ţării au fost totuşi � chiar
şi de nevoie � asimilate de el, �ncă la �nceputul lunii octombrie,
şi bine�nţeles că a dorit foarte mult restaurarea ordinii, care
era una din năzuinţele fundamentale din noiembrie ale guvernului...
P�nă la mijlocul lunii decembrie nu numai că nu-l atacase pe K�rolyi,
dar chiar �ncerca din planul al doilea să şi ajute eforturile
făcute pentru păstrarea Ardealului.�33
La 21 noiembrie,
Antalffy �l roagă �ntr-o telegramă pe J�szi să �mpiedice ca
adunarea care urma să aibă loc �ntr-o săptăm�nă
să se mai ţină sau cel puţin să �ncerce să
convingă organizatorii să am�ne �ntrunirea.34 Mutarea
politică a lui Bethlen, alegerea grupului Antalffy �n comitetul de
iniţiativă nu a dat deci rezultate. Cert este că �ncrederea
majorităţii populaţiei oraşului a fost c�ştigată
de CNM, �n timp ce �n spatele lui Bethlen stau doar acele puteri politice ardelene
care nu gravitează numai �n jurul oraşului T�rgu-Mureş, ci se
g�ndesc �ntr-o perspectivă mai largă. Dat fiind faptul că
situaţia se tensionase foarte mult, ceea ce punea �n pericol şi
succesul adunării naţionale din 28 noiembrie, �n data de 22, vineri
seara, reprezentanţii CNM şi ai Consiliului Naţional Secuiesc se
�ntrunesc la sediul CNM, la Colegiul Reformat, sub conducerea lui S�ndor Bod�.
(Bod�, procurorul general al Parchetului Regal, fusese ales de grupul Bethlen
�n fruntea comitetului de iniţiativă.) Pe parcursul schimbului de
păreri, Consiliul Secuiesc este acuzat şi anunţă, conform
reporterului cotidianului T�k�r, că �acest Consiliu Secuiesc, �n
curs de constituire, doreşte să devină o organizaţie
socială � scutită de orice fel de tendinţe politice �, care
�şi asumă poziţia reprezentată de Consiliul Naţional
Maghiar de la T�rgu-Mureş� şi formaţiunea nouă care se
va �nfiinţa la 28 noiembrie �intenţionează să ia
denumirea de Consiliu sau Alianţă Maghiară Naţională
din Centrul Ardealului�. Pune capăt conflictului faptul că �n 24
noiembrie, duminică seara, comitetul de iniţiativă secuiesc se
autodizolvă, �mai bine zis �şi transferă atribuţiile CN
orăşenesc şi judeţean, respectiv Consiliului Muncitoresc�,
anunţă ziarul Sz�kely Napl�.35 Pe parcursul
tratativelor, mai slăbise şi poziţia grupului Antalffy, astfel
că rezultatul final este mai mult dec�t promiţător, dat fiind
faptul că din organizaţia dizolvată la 24 noiembrie mulţi
trec �n tabăra condusă de Antalffy. Dacă din oportunism sau din
convingere, ar fi greu de spus astăzi cu certitudine.36
Marea adunare
nu putea fi am�nată. Nici nu ar fi avut sens după �nţelegerea
făcută. Autorităţile, oraşele, judeţele,
consiliile naţionale maghiare din Ardeal şi-au semnalat pe r�nd
dorinţa de participare. La T�rgu-Mureş, conform planurilor lor, �n
baza dreptului la autodeterminare doreau să-şi facă publică
opinia. Chiar şi Consiliul Naţional Secuiesc de la Budapesta l-a
căutat pe J�szi şi l-a invitat la T�rgu-Mureş. Probabil că
datorită telegramei lui Antalffy din 21 noiembrie, �n ultima clipă,
renunţă la participare, dar nu creează nici un obstacol �n calea
organizării adunării. Guvernul nu putea să piardă simpatia,
sprijinul maghiarimii din Ardeal tocmai �n problema cea mai delicată a
integrităţii teritoriale.37 �n timp ce
activităţile febrile de pregătire se desfăşoară,
şi se trimit şi sosesc telegrame ce modelează cursul
adunării, coloanele ziarelor s�nt pline cu relatări anunţ�nd
avansarea armatei rom�ne. �n �naintarea lor, trupele nu �nt�mpină rezistenţă
serioasă, şi odată cu capitularea Secuimii se apropie pe zi ce
trece de T�rgu-Mureş. Primele unităţi � dacă ne mai aducem
aminte � trec pasul Ghimeş şi Tulgheş pe data de 13-14
noiembrie. Schimbarea at�t de rapidă şi ireversibilă a
circumstanţelor, a pus serios sub semnul �ntrebării folosirea
liberă a dreptului la autodeterminare.
La 28
noiembrie, sala mare a Palatului Culturii s-a dovedit a fi
ne�ncăpătoare pentru reprezentanţii care se adunaseră �n
număr mare. �Cinci mii de oameni, gospodari, mici meseriaşi,
organizaţii muncitoreşti, funcţionari, reprezentanţi ai
douăzeci de judeţe demonstrau la data de 28, [...] susţin�nd hotăr�rea sf�ntă a maghiarimii din Ardeal să
revendice păstrarea integrităţii teritoriale a Ungariei, şi
�n acest cadru aplicarea strictă a punctelor wilsoniene, autodeterminarea
totală a naţionalităţilor.�38 Cauza statului
secuiesc nici nu a fost adusă �n discuţie aici pentru că marea
parte a regiunilor Secuimii erau deja sub comandamentul regal rom�n. �nsă
lumea mai credea orbeşte că Ungaria nu poate fi dezintegrată.
Conform concepţiilor iniţiale, acea republică de sine
stătătoare urma să fie formată din judeţele Trei
Scaune, Ciuc, Odorhei, Mureş-Turda, T�rgu-Mureş oraş regal
liber, Turda-Arieş, Braşov, T�rnava Mare, T�rnava Mică,
respectiv Bistriţa-Năsăud, av�nd o populaţie de un milion
trei sute de mii de locuitori, din care proporţia maghiarimii ar fi fost,
pe baza calculelor, 51%, cea a saşilor 11,5%, �n timp ce rom�nii, pe baza
recensăm�ntului din 1910, ar fi reprezentat 35,23%, adică 460.083 de
suflete.39
Onoarea
pronunţării discursului de bun venit �i reveni lui Endre Antalffy. El
mulţumi tuturor celor care susţinuseră ideea adunării
şi �mpărţiseră activităţile de pregătire
Consiliului Naţional orăşenesc, judeţean şi
Consiliului Muncitoresc. Acesta fusese probabil unul din punctele majore ale
agendei de lucru ale convorbirilor ţinute cu o săptăm�nă �n
urmă �n cancelaria Colegiului Reformat şi care aduseseră
victoria grupului Antalffy. Drept este că �n seara zilei �n care s-a
ţinut marea adunare, contele Istv�n Bethlen a părăsit oraşul,
ca apoi să nici nu se mai poată re�ntoarce �n Ardeal timp de
douăzeci şi doi de ani. �Aşa o adunare naţională
n-a mai avut Ardealul�, spuse Antalffy, �trebuie să ne decidem
asupra destinului nostru �n ceasul al doisprezecelea.� �n numele celor trei
consilii, a anunţat demisia comitetului de iniţiativă şi a
invitat publicul la alegerea unui nou prezidiu. Marea adunare a decis �nsă
�n unanimitate ca el să-şi continue mandatul.40
După
acestea, urma să ia cuv�ntul profesorul de istorie a maghiarilor de la �Universitatea din Cluj, Lajos
Sz�deczky-Kardoss (1859-1935). Microfon nu exista �ncă, şi deşi
acustica sălii era excelentă, pentru că Gy�rgy Bern�dy angajase
cei mai buni arhitecţi să facă planurile sălii de concert,
totuşi �n faţa a cinci mii de oameni, bărbaţii de odinioari
trebuie să fi fost buni oratori de vreme ce au avut� mare succes� cu fiecare cuv�nt rostit. (Accentul �n acest caz cade pe audibilitatea
cuvintelor.) Sz�deczky se ocupa de decenii cu cercetarea trecutului secuilor �
puţini profesori de istorie, cercetători at�t de agili, impulsivi,
avusese Universitatea de ştiinţe �Franz Joseph� care abia �mplinise
cincizeci de ani de existenţă. Nici nu putea să ţină
un alt fel de discurs politic, dec�t unul �n care spunea că această
parte de popor �băştinaş, fusese dintotdeauna parte
integrantă a naţiunii�. Cotitura obligatorie a discursului
său fusese privarea majorităţii rom�ne de continuitatea
istorică. Se cuvenea şi adaosul unei doze de actualitate din devizele
care erau la modă �n Ungaria �n schimbare, pe timpul guvernării
K�rolyi. Conform reporterului ziarului Sz�kely Napl�, Sz�deczky
făcuse referire la �meritele democratice şi culturale
�nsemnate şi unitatea compactă a maghiarimii din Ardeal�. Numise
călcare �n picioare a idealurilor wilsoniene, dacă acest popor ar
trebui să fie subordonat regatului rom�n. Discursul profesorului
universitar clujean �nfăţişase cu exactitate �n faţa
auditoriului părerea lui Istv�n Bethlen şi a politicienilor din
tabăra lui. Dar probabil că a avut succes, pentru că marea
adunare a decis ca discursul lui Lajos Sz�deczky-Kardoss să fie publicat
�n toate limbile europene şi să fie �naintat şi Conferinţei
de pace.41
Mai luară
cuv�ntul şi L�szl� Ravasz, pe vremea aceea doar episcop reformat supleant,
doi conducători social-democraţi, clujeanul J�nos Szőts şi
activistul sindical, extrem de activ �n acele zile, J�nos Csetri.42 La T�rgu-Mureş este adoptată o hotăr�re �n cinci puncte, care �consideră
că, �n conformitate cu principiile wilsoniene, privitor la esenţa
şi modalitatea rezolvării problemei naţionalităţilor,
care afectează �ntreg teritoriul ţării [...], atitudinea
de p�nă acum a ministrului naţionalităţilor [Oszk�r
J�szi] al guvernului popular prezintă toate garanţiile că
soluţionarea problemei naţionale a părţilor ardelene se va
face cu păstrarea integrităţii teritoriale a ţării�.43
�n celelalte
puncte c�ştigă �nsă realismul amar, domină luciditatea
judecării situaţiei: evenimentele militare ar putea face puterea
guvernului de la Budapesta doar una de formă sau chiar nulă �n
teritoriile de dincolo de Piatra Craiului, şi din această cauză
marea adunare consideră necesar ca maghiarimea din Ardeal să
�nfiinţeze, respectiv să extindă, Consiliul Naţional
Maghiar Ardelean, care ��n ultimă instanţă să apere
şi să promoveze interesele maghiarimii din Ardeal, rămasă singură�. Dat fiind că există deja un organ de acest fel
la Cluj � şi cu aceasta s-a realizat voinţa grupului Istv�n Ap�thy,
maghiarimea din Ardeal are un singur centru politic, Clujul � cel din secuime
�şi defineşte propriul scop şi propria identitate ca
reprezentantul teritorial al celui dint�i. Mai este şi un al cincilea
punct, care poate fi socotit ca una dintre iluziile �companiei istorice de
jertfă�: �interesele fiind identice cu ale fraţilor saşi
din teritoriile Ardealului�, Consiliul Naţional Maghiar din Cluj �să
stabilească imediat contactul �n vederea �nfăptuirii scopurilor
comune�.44
Apelul
către POPOARELE LUMII cere respectarea drepturilor şi principiilor la
autodeterminare pentru toate naţiunile din Ardeal, deci şi pentru
maghiari. Se făcea referire că 15% din populaţia Ungariei nu
poate să ceară 35% din teritoriul ţării. Rom�nii din
Ardeal, conform apelului, constituie o minoritate, �n comparaţie cu populaţia
maghiară şi germană din Ardeal, Banat, Crişana şi
Maramureş. Considerau necesară şi accentuarea faptului că
cer ocupaţia trupelor Antantei şi nu a celor rom�ne.45 �n
ziua de astăzi, referirile de acest gen ar putea doar să-i determine
pe cei moderaţi să dea din cap �n semn de dezacord, �nsă la
sf�rşitul lunii noiembrie 1918, �n miezul unor relaţii incredibil de
schimbătoare, c�nd nici comandanţii forţelor Antantei nu erau
�ntru totul de acord unul cu altul, participanţii la marea adunare credeau
�ncă mult �n posibilitatea de realizare a intereselor, dorinţelor
lor. La fel cum, peste o lună, �n ultimele clipe, şi mulţimea de
o sută de mii de clujeni, care se adunase �n faţa consiliului
orăşenesc, �n Piaţa Regele Mathias, �ncerca să-şi
facă auzită dreptatea, dar degeaba: peste două zile, �n seara
din ajunul Crăciunului, intră trupele rom�ne. Iar fraţii lor
ardeleni, care se găseau �n număr destul de mare �i primiră cu
urale.
Celălalt
universitar clujean, care venise �mpreună cu Sz�deczky la
T�rgu-Mureş, Bal�zs B�r�, a luat de asemenea cuv�ntul la �adunarea naţională�.
El �şi �ndreptă privirea mai mult spre viitor, �ndemnă la
planificarea psihologică a viitorului. Esenţa cuvintelor sale este de
optzeci de ani subiect de analiză privitor la atitudinea pe care maghiarii
din Ardeal trebuie să o urmeze sub ocupaţie,� sfătuindu-ne să trăim cu
toţii cu stăp�nire de sine, abnegaţie şi �ncredere �n sine.46
Se va
constitui şi comitetul de iniţiativă, care va acţiona �n
vederea extinderii CNM din Ardeal şi integrării maghiarimii din
Secuime. Nu poate lipsi dintre membrii comitetului nici numele lui dr.
Antalffy. Ign�c Romsics scrie �n biografia lui Bethlen că Antalffy formase
secţiunea din Secuime, din T�rgu-Mureş, a CNM din Ardeal, mai ales
din adepţii săi, �ca să apere şi să promoveze
interesele maghiarilor din teritoriile deja ocupate de rom�ni şi din cele
care, conform tratatului de la Belgrad, urmau să fie ocupate�.47
�n
acelaşi număr al ziarului Sz�kely Napl�, din care am citat
descrierea adunării populare de mai �nainte, putem citi şi
următorul anunţ, care calmează mult atmosfera �ncinsă: �Cazarea
ofiţerilor trupelor ocupante. Primarul oraşului face apel către
toţi cei care s�nt dispuşi să cazeze ofiţerii trupelor care
vor ocupa oraşul, să anunţe grabnic intenţia lor �n acest
sens la primărie�.48
Cu o zi
�naintea adunării maghiarilor, miercuri, avocatul dr. Romulus Boilă
prevenise telefonic de la T�rnăveni Comitetului Naţional Rom�n de la
Blaj, că sosirea la T�rgu-Mureş a trupelor rom�ne este de
aşteptat vineri, 29 noiembrie.49 Domnul avocat greşise
doar cu c�teva zile. P�nă atunci �nsă succesiunea rapidă a
zilelor aduce numeroase �nt�mplări printre zidurile istorice ale
T�rgu-Mureşului. Iar evenimentele militare aproape că
mătură elita politică ocupată cu redactarea de manifeste.
Deciziile de la Alba-Iulia de la �nt�i decembrie intraseră �n vigoare
datorită sprijinului necondiţionat al trupelor rom�ne şi ale
Antantei, definitiv�ndu-le p�nă la urmă, pentru că
fără puterea armelor ar fi rămas probabil documente la fel de
nobil concepute ca şi punctele redactate la T�rgu-Mureş. Dacă
este cineva care �ntr-adevăr doreşte să şi facă ceva
�n acele zile, acea persoană este tocmai Endre Antalffy. Nu degeaba este
�n fruntea Consiliului Naţional. Legitimitatea puterii sale a primit-o de
la comunitatea oraşului, toate privirile se �ndreaptă asupra lui.
Gripa spaniolă face victime, primarul Ferenc Marthy este bolnav ori
pretinde că este bolnav, fostul primar Gy�rgy Bern�dy probabil nu este
acasă, delegatul guvernului, J�zsef Hal�sz, �n ciuda funcţiei sale, aruncă
vizibil povara lucrurilor asupra lui Antalffy, trimiţ�ndu-l la tratative.
Acesta, fiind localnic, vorbeşte perfect rom�neşte, �n timp ce el,
funcţionarul de bancă, ajuns aici din vestul Ungariei, de la Gam�s,
avea să �nceapă să �nveţe rom�neşte doar la
bătr�neţe, după consumarea acestor evenimente.
Trupele rom�ne
care �naintau dinspre Tulgheş pătrund deja la 26 noiembrie cu un
efectiv de aproximativ 1800 de soldaţi (trupe de infanterie, cavalerie
şi artilerie) �n Topliţa.50 Nu schimbă
administraţia locală, consideră doar că datoria lor
imediată de ocupanţi este reprimarea �mişcărilor
bolşeviste�, vr�nd să acţioneze doar �mpotriva persoanelor
suspecte. Ziarul de la T�rgu-Mureş află că �colonelul [Gherescu] este cazat �n castelul Urm�nczy. �n comună ordinea este desăv�rşită�.
Ofiţerii rom�ni au declarat că �nu au primit ordin de continuare a
�naintării�.51 După Topliţa urmează pe 29
Deda şi Lunca Bradului52, iar la 1 decembrie Reghinul.53 Toate acestea se petrec la o aruncătură de băţ de
T�rgu-Mureş, la 30-40 km. Obiectivul imediat al acţiunii rapide a lui
Antalffy este evitarea confruntărilor dintre trupele rom�ne şi
autorităţile maghiare, dintre rom�ni şi maghiari �n zona
T�rgu-Mureşului. Trebuiau prevenite toate pretextele posibile, motive
reale sau false care ar fi putut duce, sub orice fel de justificare, la
acţiuni mai severe din partea autorităţilor militare ocupante.
Drept e că �n oraş nu se află o putere militară
maghiară �nsemnată, soldaţii regimentului de infanterie 62
fuseseră retraşi, şi fiind lăsaţi la vatră,
oştenii s-au răsp�ndit prin ţară. Ordinea este
menţinută doar de garda naţională rom�nă şi
maghiară precum şi de către organele de poliţie. Dacă
�n seara ultimei zile a lui noiembrie ziarul Sz�kely Napl� putea să
anunţe, cit�nd surse sigure ale cotidianului Est, că �armata
rom�nă, conform armistiţiului, poate să �nainteze p�nă la
T�rgu-Mureş�54, atunci, pe �nt�i decembrie devenea clar
că acestei situaţii i se potriveşte �ntocmai acea vorbă,
că nimic nu este mai �nvechit pe lumea aceasta ca ziarul de ieri. (Trebuie
să vă spunem de altfel că �n noaptea din 30 noiembrie spre �nt�i
decembrie, reprezentanţii rom�nilor din T�rgu-Mureş şi din
�mprejurimi s-au deplasat la Alba Iulia pe cheltuiala Căilor Ferate
Maghiare de Stat.)55 Editorialul jurnalului Sz�kely Napl� din
�nt�i decembrie spune fără �nconjur: �Probabil, sau e chiar
mai mult ca sigur, că �n c�teva zile sosesc trupe rom�ne şi la
T�rgu-Mureş..., pentru că noi nu ne-am asumat faptul de a fi
ocupaţi de ei, nici nu �i vom privi ca pe inamici dacă nu sosesc �n
acea ipostază... Ne aşteptăm din partea celor care vin să
asigure cu omenie ordinea şi liniştea şi cursul firesc al
vieţii civile paşnice, muncitoare. Restul �l lăsăm
liniştiţi pe seama viitorului, pentru că este imposibil ca
toată lumea să-şi găsească dreptatea, numai noi nu.� Apoi, cu c�teva r�nduri mai jos, luarea de poziţie a colegiului de
redacţie purt�nd titlul �Soarta T�rgu-Mureşului� se
termină astfel: �Orice acţiune nechibzuită, orice demers
nesocotit ne va aduce năpastă şi prăpăd,
nenumărate nenorociri... Soarta T�rgu-Mureşului depinde �n aceste
zile de comportamentul locuitorilor săi.�56 Dar nu numai.
�n ciuda ştirilor alarmante � există şi părerea că �trupele
rom�ne ocupante se �ndreaptă prin regiunile locuite de populaţie
de limbă rom�nă mai degrabă spre Cluj, şi nu spre
T�rgu-Mureş�57 � Consiliul Naţional Maghiar decide
că va iniţia tratative cu comandamentul ardelean al trupelor regale
ale lui Ferdinand, care pot apărea din clipă �n clipă. Ei
consideră că nu celelalte regiuni creează probleme rom�nilor, ci
obţinerea şi păstrarea unui oraş mare, de
importanţă strategică, care a fost plasat �n spatele liniei de
demarcaţie �ncă de Acordul de la Belgrad.
Eroul nostru,
preşedintele CN, este complet cufundat �n problemele vieţii publice
care nu par a �nceta să existe, deşi afară viscoleşte
şi drumurile s�nt rele, alunecoase. Ca membru al biroului central al
autorităţilor locale participă şi votează la acea adunare
care, av�nd �n vedere inflaţia galopantă, alocă o compensare de
salariu funcţionarilor oraşului şi acceptă introducerea pe
anul 1919 a taxei pe loturile de teren private.58
�n data de 2
decembrie ziarul scrie că �n ziua precedentă �Dr. Endre Antalffy,
preşedintele CN,... cu ofiţerul de poliţie J�zsef N�methi
şi căpitanii Kindea şi Stefi Pop s-au deplasat cu maşina la
Topliţa �n vederea unor tratative cu comandantul rom�n de acolo.�59 Ştirea scurtă echivalează cu recunoaşterea situaţiei
disperate. După �tratativele� duse sau mai bine zis după luarea la
cunoştinţă a condiţiilor regimentului VII regal rom�n de
infanterie, Antalffy trimite două telegrame �n cursul nopţii la
T�rgu-Mureş. �n prima dă de ştire că s-a �nţeles cu
colonelul Gherescu, comandantul trupelor de avanpost care ocupaseră
Reghinul, şi că delegaţia de patru persoane se �ntoarce
�nsoţită de acesta. �A doua telegramă anunţa că
sosesc 100 de ofiţeri şi 1000 de soldaţi, reprezent�nd trupele
ocupante desemnate de Antantă şi că garda naţională
nu trebuie �ncă dezarmată.�60 Această ultimă
decizie, relativ favorabilă, are fără �ndoială
legătură cu faptul că şi C�ndea, comandantul gărzii
naţionale rom�ne, căpitanul fostului regiment 62 infanterie,
făcea parte din delegaţie, precum şi cu faptul că
judeţul Mureş-Turda nu fusese teatrul unor altercaţii mai serioase
de natură etnică. Antalffy face o alegere bună c�nd decide
să fie �nsoţit de C�ndea �n cuşca leului � la Topliţa, unde
era instalat comandamentul regimentului.
Gherescu
porneşte la drum de la Topliţa totuşi mai devreme, pentru
că a doua zi, la 3 decembrie �soseşte la consiliul orăşenesc
o telegramă din Reghin �n care colonelul Genersiu [de fapt: Gherescu],
comandantul brigăzii corpului de armată 13, cere primarului,
ca �n vederea unor convorbiri, să se deplaseze numaidec�t la Reghin, �n
caz de neprezentare acţiunea va fi apreciată ca gest de nesupunere
faţă de armata rom�nă�.61 Tonul este poruncitor,
nu există nici un pretext, pentru că nu a mai rămas altceva
dec�t clarificarea detaliilor tehnice ale intrării trupelor, dat fiind
faptul că acordul de principiu dintre Gherescu şi Antalffy luase deja
fiinţă. �n locul primarului Ferenc Marthy, care anunţase că
este bolnav, vice-primarul Imre Nagy, notarul Endre Oroszl�ny şi un membru
maghiar şi rom�n al gărzii naţionale urcă �n
maşină şi ajung doar �ntr-o oră la Reghin. Teoretic. Pentru
că pe drum trebuiau să se �nt�lnească cu avanpostul format din
soldaţi călare, care la ora 11, �n cursul amiezii, apăruse deja
la Gorneşti, şi pornise spre �capitala secuilor�.62 �La
vama de la S�ngeorgiu (de Mureş) avanpostul fusese �nt�mpinat de garda
naţională rom�nă şi maghiară � anunţa cele
�nt�mplate la intrarea trupelor rom�ne ziarul �Sz�kely Napl� � şi
fusese �ndrumat către cazarmă� primul grup de soldaţi
rom�ni.63
Cu puţin
�nainte de ora 12 apăruse prima dată dinspre strada Szentgy�rgy
(astăzi Revoluţiei) o patrulă de cincisprezece
călăreţi, conduşi de un ofiţer, care a alergat
p�nă la poştă căut�ndu-l pe şeful postului. �n jurul
orei unu, solia a fost urmată de mai multe sute de infanterişti, cu
muzică şi steag naţional �şi astfel �ncepu ocupaţia
T�rgu-Mureşului�.64 Toate acestea � să notăm �
s-au �nt�mplat la 3 decembrie 1918. Nici vorbă de hotăr�rile de la
Alba Iulia (�mpotriva declarării lor unilaterale, CNM a protestat la
guvernul maghiar �ncă la data de 2 decembrie)65, de
voinţă populară sau de principiile wilsoniene. Este vorba de
oastea al cărui comandament era la Piatra Neamţ, şi mai este
vorba de autorităţi civile şi de două feluri de gărzi
naţionale pentru asigurarea liniştii. Telegrame, ordine şi
ultimatumuri deghizate �n tratative şi intrare festivă.
Editorialul
ziarului local ce altceva poate să facă dec�t să repete
g�ndurile din ziua precedentă, dorind să le �ntipărească �n
memoria cititorilor: trupele regelui Ferdinand �nu sosesc ca inamici, nu
avem nici un motiv să-i privăm de respectul cuvenit, p�nă
c�nd nu dovedesc contrariul�. �Trebuie să �ndurăm doar c�teva
luni cerinţele (corect: consecinţele?!) războiului, ca după
aceea soarele minunat al păcii şi seninătăţii să
strălucească deasupra capetelor noastre pentru totdeauna.�66 Optimismul şi promisiunile s�nt demne de admiraţie �n clipele cele
mai sumbre ale maghiarimii din Ardeal... �ntre timp, soldaţii
fuseseră cazaţi �n cazărmile părăsite de �honvezi�,
iar ofiţerii �n casele civililor, �n schimb comandantul trebuia să se
mulţumească doar cu modesta vilă a �prefectului� N�ndor Incz�di
Joksman. Izvorul de� nesecat al
informaţiilor noastre este cotidianul Sz�kely Napl�, fiindcă
numărul următor al ziarului T�k�r apare doar la 8 decembrie,
dată la care calitatea de noutate a informaţiei dispăruse de
mult.
Antalffy
şi ceilalţi sosesc duminică, 1 decembrie, la comandamentul din
Topliţa, la generalului Moşoiu ��n vederea unor discuţii
preliminare�. �Generalul este trecut de cincizeci, foarte politicos şi
complezent, un soldat extrem de cult, care �l primise �n locuinţa sa
amenajată �n castelul Urm�nczy cu foarte multă
bunăvoinţă pe preşedintele CN şi a promis din partea
trupelor care intraseră �n T�rgu-Mureş garanţia totală a
siguranţei proprietăţii private şi a
nevătămării corporale a locuitorilor şi a accentuat
disciplina remarcabilă a soldaţilor săi�.67 Delegaţia oraşului a primit promisiuni că şcolile vor fi
scutite de supliciile cazării trupelor, �nsă articolele,
informaţiile, corespondenţa şi convorbirile telefonice
referitoare la circumstanţele ocupaţiei oraşului vor fi puse sub
controlul cenzurii militare. (Certitudinea acestui fapt este confirmată,
pe l�ngă porţiunile albe ale coloanelor ziarului T�k�r, şi de tonul bl�nd, aproape idilic al cotidianului Sz�kely Napl�.)
Se pare
că �n timpul discuţiilor, care de altfel au decurs �n limba
franceză, deşi �n salonul castelului Urm�nczy stăteau
faţă �n faţă doi ardeleni, şi nimeni nu putea avea
nici o obiecţie privitor la limba rom�nă vorbită de Antalffy, pe
deasupra mai era prezent şi traducătorul generalului Moşoiu �n
cursul dialogului, deci �n timpul tratativelor iniţiativa este de partea
generalului, ceea ce nici nu este surprinzător cunosc�nd raportul
forţelor. Dar tonul european de la Topliţa, renumită pentru
izvoarele sale termale, se transformă �n cordialitate, pentru că
generalul Moşoiu vroia să afle o părere personală despre
relaţiile din T�rgu-Mureş şi �pusese acea �ntrebare
surprinzătoare dacă vechiul său amic, judecătorul Cz�mpa
(Guszt�v)mai este aici [la T�rgu-Mureş]? Fiind originar din
Ardeal, generalul Moşoiu �l cunoaşte pe judecătorul Cz�mpa
�ncă de la �Zărneşti�.68 După t�rgumureşeni, generalul i-a primit pe reprezentanţii
direcţiunii Căilor Ferate Maghiare de Stat din Cluj şi au
discutat despre modalităţile de restabilire şi menţinere a
transportului feroviar. Miza este asigurarea funcţionării liniei
ferate dintre Secuime şi Cluj, respectiv asigurarea livrării
cotidienelor de la Budapesta cititorilor din Ardeal, care fusese c�nd
�mpiedicată sau oprită de autorităţile militare, c�nd
lăsată fără nici o obiecţie să intre �n Ardeal.
Deci� �n timp ce la Topliţa s-a decis soarta
viitoare a oraşului, iar consecinţele imediate nu erau at�t de aspre,
condiţiile cooperării fiind clarificate, ocupaţia reală avuse
loc şi T�rgu-Mureşul capitulase. Autorităţile civile puteau
să răm�nă �n funcţie, �nsă c�rma oraşului era
preluată de soldaţii din brigada comandată de colonelul
Gherescu.
Viceprimarul
Imre Nagy a anunţat telefonic consilierii oraşului că vor fi
primiţi luni, la data de 2 decembrie, de către Moşoiu. Le
spusese că bunurile aparţin�nd armatei, respectiv patrimoniul public
rămas �n oraş vor fi sechestrate de către armata rom�nă. A
doua zi va sosi cu trenul un număr de 500 de soldaţi, dar pentru ca
primirea lor să fie festivă şi solemnă şi să
corespundă regulilor� jocului
capitulării, la Dumbrăvioara vor cobor� din tren şi vor ajunge
la T�rgu-Mureş pe jos, prin postul de vamă de la S�ngeorgiu.
�n
�nt�mpinarea lor ieşise pe l�ngă un grup de curioşi şi
populaţia rom�nă a oraşului, precum şi o parte a
oficialităţilor locale, şeful poliţiei, dr. Varga, şi
locotenentul-major Popescu, �mpreună cu ofiţerii gărzii
naţionale rom�ne. Şi bine�nţeles că i-a acompaniat şi
norocosul judecător t�rgu-mureşean, care �l cunoaştea personal
pe Traian Moşoiu � Gustav Ţampa sau Cz�mpa.69 �n
realitate, �n ziua a treia a lunii decembrie, marţi după masa la ora
3: �intrase prin strada Szentgy�rgy �n oraş un detaşament
de 150 de mitraliori care se �ndrepta spre cetate�.70 Deşi
nu am găsit nicăieri nici o aluzie, ferestrele erau pline de oameni
curioşi, pentru că civilii dezorientaţi şi
�nspăim�ntaţi de perspective puteau să asiste la un spectacol
ieşit din comun. �n �nt�mpinarea rom�nilor ieşise de asemenea
comandantul gărzii naţionale maghiare, maiorul G�bor B�ckel, la
capătul nord-estic al oraşului. Comandantul plutonului a ordonat ca
magazinele să se �nchidă după masa la 5, iar cafenelele şi
restaurantele seara la 8. �n seara aceea alcoolicii cei mai �nrăiţi
băteau degeaba la uşile c�rciumilor, localurilor şi birturilor
rău famate. �n afară de membrii gărzii naţionale, toţi
ceilalţi aveau obligaţia să predea armele. Aceste măsuri,
ne linişteşte ziarul, s�nt valabile doar pentru ziua de 3 decembrie,
a doua zi comandamentul oraşului va dispune intrarea �n vigoare a
regulilor efective de ordine.71 Noaptea trece fără
evenimente notabile. Populaţia nu voia să-i irite pe noii
stăp�ni ai oraşului. Un oraş speriat, intimidat, se afla la
picioarele lor. La 4 decembrie, Gherescu s-a �nt�lnit la primărie cu
persoanele importante din T�rgu-Mureş, cu reprezentanţii
autorităţilor şi cu cei ai Consiliului Naţional. Imre Nagy,
viceprimarul, precum şi comandanţii gărzilor naţionale
raportează situaţia. �n această zi, ocupanţii primesc
şi �ntăriri de trupe, formaţiunile nou venite defilează
prin strada S�ndor J�nos [azi strada Gheorghe Doja] de la gara mare p�nă
la cetate. �n acest răstimp, drapelul rom�n şi maghiar flutură
paşnic unul l�ngă celălalt pe clădirea prefecturii, la
colţul străzilor Kazinczy [azi Kogălniceanu] şi Gecse.72
Totuşi
despre ce discutaseră oare demnitarii, soldaţii şi civilii acolo
la consiliul oraşului?
Se �ncheiase
un acord deplin, scrie cotidianul cenzurat Sz�kely Napl�, armata nu
doreşte să se implice �n treburile administrative ale oraşului,
dar colonelul Gherescu a declarat că �nu va tolera nici un fel de
bolşevism�. Luase măsuri referitoare la orarul instituţiilor
publice, şi obţinuse promisiunea primarului că oraşul va
satisface nevoile de aprovizionare ale armatei, deci fuseseră aduse pe
masa discuţiilor doar treburi plictisitoare, nesemnificative.
Cordialităţile nu puteau fi lăsate de o parte nici de
această dată, presa poruncită la pas era nevoită să
roadă acest ciolan: �Mulţumind aprecierilor primarului,
colonelul Gherescu i-a răspuns că ei veniseră cu sentimente de
prietenie, şi doresc să trăiască aici �n aşa fel,
�nc�t, dacă după tratatul de pace va trebui să
părăsească oraşul, să se poată despărţi
cu o str�ngere de m�nă prietenească...�73
Tot �n
această zi soseşte la T�rgu-Mureş şi o delegaţie de la
Cluj. Rom�ni şi maghiari o pornesc la drum, străbăt�nd
distanţa de aproape o sută de mile cu maşinile, pe un drum
rău, impracticabil. Pe l�ngă steagul maghiar şi rom�n, din
motive de securitate, mai este şi un steag alb care flutură pe
maşină. Deşi din considerente diferite, toţi vor să
ştie ce-i aşteaptă, dacă trupele rom�ne trec linia de
demarcaţie. Se nutresc din ce �n ce mai mici speranţe legate de
respectarea tratatului de la Belgrad, comandamentul armatei rom�ne declar�nd pe
tot parcursul evenimentelor că acordul din septembrie dintre Antantă
şi guvernul K�rolyi luase fiinţă fără ca ei să
fie prezenţi sau să fi fost �ntrebaţi. Jenő Kert�sz, care
raportează cele �nt�mplate, povesteşte că �la
T�rgu-Mureş am ajuns �n faţa comandantului brigăzii, colonelul
Gherescu. Delegaţia p�nă atunci �nsă se �mpuţinase la
două persoane [iniţial porniseră cinci], pentru că
cei doi domni rom�ni nu considerau că este necesar să se informeze �n
prezenţa noastră�74. Colonelul rom�n a fost
surprins că nu primarul fusese trimis să ofere capitularea
oraşului. A mai adăugat că �n privinţa trecerii liniei de
demarcaţie comandamentul armatei regale apelase la francezi, pentru
că �acest lucru este necesar pentru siguranţa vieţii
rom�nilor din Ardeal�. Dintre pretextele care motivau această
măsură erau amintite atrocităţile de la Beliş, de pe
moşia Urm�nczy, tocmai cercetate de o comisie mixtă
maghiaro-rom�nă. Răspuns �ncă n-au primit din partea Antantei,
susţinea fără să clipească din ochi. Vor obliga autorităţile
la depunerea unui jurăm�nt de loialitate, iar toate forţele, altele
dec�t cele rom�neşti, vor fi dezarmate. �Degeaba �ncercam să
vorbim despre armistiţiu sau despre condiţiile armistiţiului,
colonelul ne spunea că el este soldat şi are ordine de executat.�75
Eşecul
tratativelor fusese semnalat telefonic şi lui Jenő Janovics,
vice-preşedintele CNM din Cluj. Jenő Kert�sz, care ţinea
legătura din partea CNM cu consiliile naţionale rom�ne, fiind un
social-democrat convins, credea �ncă �n cuv�ntul dat, dar probabil că
iluziile sale s-au �mpuţinat semnificativ după �nt�lnirea de la
T�rgu-Mureş. Consideră necesar să noteze: �Atunci am
văzut pentru prima oară trupe regulare rom�ne, care se plimbau
ţanţoş �n opinci prin piaţa centrală�.76
Kert�sz
şi Gy�rgy Rusz fuseseră asiguraţi verbal că ministerul
forţelor armate maghiare poate recruta de pe teritoriul Ardealului cinci
contingente (maghiare) �n vederea completării diviziei secuieşti de
la Cluj, dar după c�teva zile autorităţile militare rom�ne fie
că distrugeau arhivele militare maghiare de completare a armatei, fie pur
şi simplu interziceau călătoriile pentru bărbaţii
cuprinşi �ntre 18 şi 35 de ani.77
Ca urmare a
acestor evenimente, precum şi datorită ştirilor alarmante care
veneau de la Budapesta, şi de teama posibilităţii
�nrăutăţirii stării de război, �n fruntea Clujului va
fi numit un nou comandant, colonelul K�roly Kratochwill, iar �n data de 7
decembrie ministrul de interne a �nfiinţat Comisariatul Guvernului pentru
Ungaria de Est, �n frunte cu profesorul dr. Istv�n Ap�thy (9 decembrie). Putere
deplină nu-i dăduse �nsă lui Ap�thy, despre care oricum se
spunea că era �ntruchiparea postavului roşu �n ochii rom�nilor
ardeleni.78
Dacă
�nsă ne �ntoarcem �n oraşul, despre a cărui schimbare la culoare
ne vom strădui să vă informăm printr-o panoramă,
atunci trebuie să ne oprim la data de 5 decembrie 1918, dat fiind faptul
că ştirea cea mai importantă a zilei este sosirea la
T�rgu-Mureş a generalului Traian Moşoiu. �n dimineaţa acelei
zile, la ora 12, generalul rom�n Moşoiu sosise de la Reghin, fiind
�nt�mpinat �n gara mică, din partea oraşului, de către
viceprimarul Imre Nagy şi de consilierii L�szl� So�s şi Albert
Csisz�r... Din partea CN Maghiar a fost prezent preşedintele Endre
Antalffy, iar din partea CN Rom�n s-a prezentat preotul Russu. �n numele
locuitorilor oraşului generalul a fost salutat de către
judecătorul Guszt�v Cz�mpa, iar apoi de către preotul Russu �n numele
consiliului rom�n.79 Generalul a fost cazat la vila prefectului
şi �n numele statului major a invitat consilierii oraşului şi
subprefectul judeţului să participe la un dineu amical la
restaurantul M�der, aflat la �nceputul străzii Szentgy�rgy.80 Şi pentru ca nu cumva atmosfera cordială să ne �nalţe �n al
nouălea cer, aşa cum ne-am obişnuit deja, autorităţile
militare, ca să clarifice situaţia � av�nd sau nu motive �ntemeiate �
p�nă la 20 decembrie emit mai multe sentinţe marţiale, de
internare sau arestare.81 Activitatea Consiliului Naţional
Maghiar s-a restr�ns treptat de la �nceputul lunii decembrie �n privinţa
eficienţei administrării vieţii publice.82 Nu-i de
mirare că reuşea să-şi �ndeplinească atribuţiile
doar cu preţul unor mari greutăţi fiind complet la cheremul
raporturilor de forţe schimbate. Cu toate acestea, reuşeşte
să menţină, mai mult sau mai puţin, legătura cu
guvernul de la Budapesta, atunci c�nd telefoanele şi telegraful s�nt puse
�n funcţiune de către m�nuitorii lor �n uniforme.
Citim �n
numărul din 19 decembrie al cotidianului Sz�kely Napl� că
preşedintele Consiliului Naţional Maghiar, dr. Endre Antalffy a fost
trimis cu o �nsărcinare importantă la Cluj de către
comandamentul militar rom�n.83 De altfel, numele lui Antalffy fusese
pomenit şi la Budapesta �n acele zile de la mijlocul lui decembrie, c�nd
guvernul discuta numirea cuiva �n postul rămas vacant �n fruntea
prefecturii judeţului Mureş-Turda.84 Nu, nu este vorba de
nici o greşeală. Deşi stăp�nul �n T�rgu-Mureş şi
�n judeţ este deja armata rom�nă şi cu toate că la
Alba-Iulia se proclamase unirea/unificarea Ardealului cu Rom�nia, guvernul
K�rolyi privea prezenţa trupelor rom�ne �n Ungaria de Est ca o
ocupaţie temporară, ce �nsoţeşte consecinţele
neplăcute ale unui război pierdut. Era convins că forţele
armate precedente vor fi �nlocuite cu trupele Antantei şi că soarta
celor 26 de judeţe se va decide definitiv la Conferinţa de pace.
Oraşul
devine sediul comandamentului diviziei rom�ne, aici soseşte după zece
decembrie generalul Neculcea. �Comandamentul a fost instalat �n Gimnaziul de
Fete�85, deşi Consiliului Naţional i se promisese,
să ne amintim, că şcolile oraşului vor fi scutite să
suporte starea de război. Acest lucru n-a fost �nsă posibil şi
din cauză că �n clădirea Şcolii Normale funcţiona
tocmai un spital de răniţi. (Această clădire este
aceeaşi �n care va funcţiona ulterior Liceul Papiu Ilarian, acolo,
unde cu un deceniu mai t�rziu, tatăl autorului acestor r�nduri va
�nvăţa limba franceză cu dr. Endre Antalffy). Dar acum,
dintr-odată, trebuie să mărim scara la care povestim �nt�mplările,
pentru că misiunea lui Endre Antalffy poate fi �nţeleasă mai
clar doar �n contextul politicii mari.
Generalul H.
M. Berthelot, conform ordinului dat de prim-ministrul francez G. Clemenceau �n
data de 21 noiembrie, trebuia să pregătească şi să
elaboreze intervenţia Antantei �n sudul Rusiei. Teritoriul
operaţiunilor militare trebuia să se �ntindă p�nă �n
dreptul Kievului. �nsă una dintre condiţiile de bază ale
operaţiunilor militare �mpotriva ruşilor era asigurarea teritoriilor
rom�neşti din spatele frontului, lucru conceput de generalul Berthelot
doar prin satisfacerea pretenţiilor teritoriale � �n conformitate cu
�nţelegerile preliminare cu Antanta � ale Bucureştiului
(Iaşiului). Astfel, devine clar de ce comandantul general Franchet
d�Esperey dăduse permisiunea trupelor rom�ne de a trece linia de
demarcaţie �ncă la data de 17 noiembrie şi de ce generalul
Berthelot a şi ordonat executarea trecerii la data de 12 decembrie,
fără să discute cu comandamentul general. I-a informat pe
superiorii săi de la Paris despre această acţiune, transmiţ�nd
�nsă informaţia doar �n ziua �n care avansarea trupelor rom�ne
�ncepuse deja, adică la 15 decembrie. A anunţat că emisese o
�mputernicire pentru ocuparea oraşelor Cluj, Dej, Carei, Satu-Mare, Oradea
şi Arad.
�n spatele
acţiunii generalului Neculcea stau neconcordanţele apărute �n
activitatea comandamentului francez al Antantei, mai exact �ncercările de
eliminare a acestora. Ordinul de trecere al lui Berthelot, permisiunea şi
mărinimia lui se găseşte faţă �n faţă cu
contra-ordinul dat de locotenent-colonelul Vix. (Acesta din urmă negocia,
ţinea legătura cu guvernul K�rolyi.) Berthelot probabil �i sugerase
lui Neculcea ca şi comandamentul trupelor rom�ne să ceară de la
guvernul maghiar evacuarea Clujului, predarea oraşului. Vix se
�mpotriveşte şi tărăgănarea mai durează o
săptăm�nă, p�nă la 22 decembrie, pentru că Vix
somează comandamentul rom�n să nu �mpiedice organizarea marii
adunări de la Cluj, anunţată pe 22 decembrie, căreia
organizatorii i-au imprimat un caracter �anti-Alba-Iulia�. Parisul nu şi-a
dat acordul la acţiunea lui Berthelot, �nsă generalul francez
reţinuse at�ta timp decizia lui Clemenceau, p�nă ce trupele regelui
Ferdinand trecuseră şi de Cluj.86
Misiunea din
18 decembrie a lui Antalffy este dată publicităţii de ziarul
t�rgumureşean cu patru zile mai t�rziu: la cererea generalului Neculcea,
dr.Endre Antalffy, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar
orăşenesc, s-a deplasat miercuri [18 decembrie] la Cluj ca să
comunice cu comisariatul general de acolo [dr. Istv�n Ap�thy, 1863-1922]
şi cu comandamentul militar [colonelul K�roly Kratochwill] că Antanta
a �mputernicit trupele rom�ne să treacă linia de demarcaţie
şi să şi ocupe Clujul. Din aceste motive, generalul l-a rugat pe
Antalffy� să transmită mesajul
să nu fie �mpiedicată intrarea trupelor rom�ne �n Cluj, pentru
că �n caz contrar, el ar fi nevoit să tragă asupra oraşului
şi să intre �n oraş cu mari forţe.87 �n
memoriile sale nepublicate, eroul nostru afirmă: �chiar �n primele zile [adică după intrarea trupelor rom�ne] generalul Neculce[a] l-a
chemat pe autorul acestor r�nduri �n faţa lui şi i-a comunicat
următoarele: Dat fiind faptul că are informaţii potrivit
cărora Divizia Secuiască, care staţionează �n Cluj
intenţionează să �mpiedice cu arme ocuparea paşnică a
Clujului de către armata rom�nă, preşedintele Consiliului
Naţional din T�rgu-Mureş [adică el, Antalffy, care
vorbeşte despre sine modest, la persoana a treia, respect�nd regula oratio
obliqua] trebuie să călătorească la Cluj şi
să-l convingă pe Istv�n Ap�thy, preşedintele Consiliului
Naţional de acolo, să renunţe la planul opunerii cu arme...
Autorul acestor r�nduri, adaugă cu capul plecat, şi-a luat doar
angajamentul să transmită mesajul�.88
P�nă c�nd
�nsă omul lui Neculcea a ajuns la Cluj, comandamentul maghiar primise deja
ordinul ministrului de interne Bartha de �ncetare a rezistenţei, şi
colonelul Kratochwill atenţionase batalioanele secuieşti, garda
naţională maghiară şi studenţii �narmaţi să
evite vărsarea inutilă de s�nge, iar �n adunările publice se
anunţa că populaţia oraşului Cluj se va preda �n
condiţii paşnice. Ministerul maghiar al forţelor armate �l
trimite pe secretarul de stat L�szl� F�nyes �n Ardeal �n vederea
comunicării deciziei de cedare a guvernului maghiar. �n timp ce la
Războieni reuşise cu preţul unor mari greutăţi
să-i convingă pe soldaţii secui să cedeze podul de pe
Mureş, la Ocna Mureş chiar el este arestat de trupele rom�ne, astfel
că nu mai poate ajunge la Sibiu, unde ar fi dorit să ducă
tratative �n numele guvernului său cu conducătorii naţionali
rom�ni, respectiv cu Consiliul Dirigent.89 La aflarea ştirilor
aduse de Antalffy, Consiliul Naţional clujean, continuă ziarul,
imediat s-a re�ntrunit �n plen, lu�nd o decizie �mpotriva rezistenţei
armate, care, chiar dacă promitea succes militar, ar fi avut consecinţe
nefaste.90 Prin cercetările sale, Ernő Raffay a
reuşit să descopere că generalul Neculcea trimisese vorbă
prin Antalffy: oraşul nu poate evita ocupaţia, de aceea Ap�thy
şi ceilalţi să dispună retragerea trupelor germane şi
maghiare, precum şi a gărzii naţionale, pentru că este
suficientă existenţa gărzii naţionale rom�ne, respectiv a
Senatului Militar Rom�n, care funcţiona �n oraş şi care avea ca
atribuţie organizarea şi coordonarea activităţii
gărzilor naţionale. ��n seara aceea [adică �n 18
decembrie] se reuneşte consiliul naţional maghiar şi
secuiesc, şi redactează răspunsul� pentru generalul
de la T�rgu-Mureş. �Conform acestuia, acceptă ocupaţia,
�nsă retragerea forţelor maghiare este de competenţa
ministerului forţelor armate. Clujul fiind oraş maghiar, cer ca
ordinea să fie menţinută de garda naţională
maghiară. Răspunsul a fost dus de Antalffy �n noaptea zilei de 18, �n
compania unui delegat clujean, av�nd misiunea de a-i cere generalului rom�n
cruţarea tezaurului de artă al oraşului.�91 După �ntoarcerea sa, Antalffy a raportat despre rezultatul favorabil al
misiunii sale, iar generalul i-a mulţumit pentru osteneală.92
Asum�nd
răspunderea misiunii delicate, la urma urmei Antalffy prelungise
existenţa CNM la T�rgu-Mureş. Antalffy fiind un conducător pe a
cărui colaborare se putea pune bază şi care reprezenta demn
interesele oraşului, s-a ajuns ca CNM să fie dizolvat doar anul
următor, �n jurul zilei de 20 ianuarie.93
Atunci, �n
Ajunul Crăciunului se termină misiunea istorică a lui Endre
Antalffy. Sau mai bine zis, primul său rol istoric asumat, pentru că
la sf�rşitul celui de-al doilea război mondial, istoria va apela
�ncă odată la el, �n 1944-45 el fiind prefectul judeţului
Mureş-Turda. Dar aceasta este o altă poveste, cum s-ar spune �n O
mie şi una de nopţi.
NOTE
1. Rom�niai Magyar Irodalmi
Lexikon. Sub redacţia: Edg�r Balogh. Bucureşti, Ed. Kriterion,
1981, vol. I., p. 67-68; Guly�s P�l: Magyar �r�k �lete �s munk�i.
Budapest, 1939, vol. I., col. 660-661. �n rom�neşte de V. Niţu: Endre
Antalffy �n: Profiluri mureşene. T�rgu-Mureş, 1971, p.
269-271.
2. Erd�lyi Lexikon.
Redactor: dr. K�lm�n Osv�th. Oradea-Nagyv�rad, 1928, p. 11. Antalffy a redactat
vedetele referitoare la literatura rom�nă din acest lexicon.
3. vezi nota nr. 1.
4. A marosv�s�rhelyi Kem�ny
Zsigmond T�rsas�g levelesl�d�ja. Redactat: Ildik� Marosi, Bucureşti,
Ed. Kriterion, 1973, p. 317, 27.
5. idem p. 28.
6. idem p. 28, 327, 372.
7. T�k�r. 27 noiembrie
1918, nr. 51, Molter K�roly: Dr. Antalffy Endr�ről
7a. Revoluţia
burghezo-democratică maghiară �ncepută �n octombrie 1918.
Soldaţii purtau crizanteme pe bonetă.
8. T�k�r. 27 octombrie
1918, nr. 43.
9. Sz�kely Napl�, 29
octombrie 1918, nr. 167.
10. Molter K�roly: Antalffy
Endre első meg�nnepl�se �n: Igaz Sz�, anul V, 1957, p. 298.
11. Citat de Fuchs Simon, Munk�smozgalom
a Marosv�lgy�ben. Bucureşti, Ed. Politică, 1975, p. 127-128.
12. Fuchs, idem, p. 128. Şi
S�ndor Turnowszky �şi aminteşte de �nt�mplarea scandaloasă a
adunării. El spune că �n Palat mai �nt�i vorbise conducătorul
social-democraţilor, J�nos Csetri, apoi �n numele partidului radical se
adresase mulţimii chiar el. Din partea partidului lui K�rolyi vorbise
redactorul Elek Kov�cs. După acestea urma cuv�ntarea lui Hofbauer, care ar
fi ţinut o prelegere despre revoluţie dacă intervenţia lui
Antalffy nu l-ar fi redus la tăcere pe primarul pensionar. După
părerea lui Antalffy, conducătorii revoluţiei pot veni doar din
r�ndul oamenilor cinstiţi, nepătaţi, iar despre domnul Hofbauer
nu aceasta este opinia locuitorilor oraşului. Galeria primise cu
aclamaţii puternice rectificările lui Antalffy, mai ales
studenţii organizaseră o manifestare frumoasă de simpatie �n
sprijinul domnului profesor. Deşi era să fie dat afară din
sală, publicului i-a plăcut acţiunea curajoasă, şi
l-au chemat pe podium să-şi continue de acolo g�ndurile
�nţelepte. Citat de P�l-Antal S�ndor: Consiliul Naţional Maghiar din
T�rgu-Mureş şi atitudinea sa faţă de Unirea Transilvaniei
cu Rom�nia �n: Marisia IX, 1979, p. 385.
13. Sz�kely Napl�. 16
noiembrie 1918, nr. 176.; P�l-Antal, op. cit., p. 392.
14. P�l-Antal, op. cit. , p. 389.
15. P�l-Antal, op. cit. p. 391.
Garda era formată iniţial din 400 de membrii.
15a. Sz�kely Napl�, 9
noiembrie 1918, nr. 172.
16. Romsics Ign�c, Bethlen
Istv�n. Politikai �letrajz. Budapest, Magyars�gkutat� Int�zet, 1991, p. 71,
75. Ziarul Sz�kely Napl� scrie (�n numărul din 12 noiembrie 1918),
că Istv�n Bethlen este chemat de guvern la Budapesta, K�rolyi ar fi vrut
să le trimită mesaj telefonic prin Consiliul Naţional din Cluj
şi T�rgu-Mureş, �nsă n-a putut să ia legătura dec�t cu
Ap�thy la Cluj, şi li se va pune la dispoziţie un tren special. �Probabil
că invitaţia a fost adresată lui Istv�n Bethlen cu scopul unor
convorbiri referitoare la Ardeal, �nsă circumstanţele actuale
familiale şi personale �l �mpiedică să
călătorească.�
17. Sz�kely Napl�. 14
noiembrie 1918, nr. 175.
18. idem; Pe baza datelor din
arhivele ministerului forţelor armate de la Budapesta Raffay
apreciază că evenimentul s-ar fi produs la 12 noiembrie, c�nd o
formaţiune de 35 de oameni trecuse graniţa şi �ndată l-a
alungat pe primarul satului Corbu, de religie mozaică. Raffay Ernő, Erd�ly
1918-1919-ben. Tanulm�nyok. Szeged, Ed. JATE, [1990]., p. 133, 330 (nota
nr. 16), p. 134.
19. Unc, Gh.-Deac, A., 1918.
Gărzile Naţionale Rom�ne din Transilvania, Bucureşti,
Editura Militară, 1979, p. 65.
20. Popa, Traian, Monografia
oraşului T�rgu-Mureş, Tg. Mureş, 1932, p. 198; 1918 la
rom�ni. Documentele unirii, Bucureşti, Editura
ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, vol. VII, p. 442.
Scrisoarea de acreditare a căpitanului Nicolae C�ndea fusese
�ntocmită deja la 11 noiembrie 1918 de către Consiliul Naţional
Rom�n al judeţului Mureş-Turda, de preşedintele dr. Augustin
Cheţiu şi secretarul dr. Ioan Harsia, �comisarul militar�. idem, p.
267.
21. ibidem. Avocatul Ioan
Harşia raportează de la Reghin Consiliului Naţional Rom�n
Central din Transilvania cu sediul la Arad, că recent avuseră loc
şi �n judeţ adunările rom�nilor. Sediul Consiliului
Naţional Rom�n din judeţul Mureş-Turda este la Reghin, pentru
că la T�rgu-Mureş �abia dispunem de doi-trei intelectuali �n
prezent�. v. 1918 la rom�ni, vol. VII., p. 442.
22. Raffay, idem, Budapesta, Ed.
Magvető, 1987, p. 148.
23. Romsics, op. cit., p. 73.;
P�l-Antal, op. cit., notele nr. 304 şi 45.
24. Sz�kely Napl�, 12 noiembrie
1918, nr. 174. Romsics, op. cit., p. 72.
25. Raffay, ibidem.
26. P�l-Antal, op. cit., p. 391.
27. Romsics, op. cit., p. 72.;
P�l-Antal, op. cit., p. 391.
28. P�l-Antal, ibidem.
29. Kert�sz Jenő, A t�z
�v előtti Erd�ly napjai �n Korunk , anul IV, 1929, nr. 2., p.
92-93.
30. Sz�kely Napl�, 20
noiembrie 1918, nr. 179.
31. ibidem.
32. T�k�r, 19 noiembrie
1918, nr. 52, ediţie specială.
33. Romsics, op. cit., p. 72.
34. idem, p. 74.
35. Sz�kely Napl�, 23
noiembrie 1918, nr. 180; T�k�r, 24 noiembrie 1918, nr. 54.
36. Sz�kely Napl�, ibidem.
37. Ziarul Sz�kely Napl� publică �n numărul său din 23 noiembrie 1918, nr. 180, textul
telegramei trimise de J�szi procurorului general S�ndor Bod�, preşedintele
Consiliului Secui-Maghiar. Printre altele O. J. scrie, că �datorită
unor treburi ce nu suferă am�nare nu pot onora� invitaţia. �n opinia
lui Ign�c Romsics ideea proclamării republicii secuie nu-i era
străină nici lui J�szi. Romsics, op. cit., p. 73.
38. T�k�r, 1 decembrie
1918, nr. 55.
39. Raffay, op. cit., Ediţia
II. Szeged, JATE, (1990), p. 149 şi p. 339, nota nr. 56.
40. Sz�kely Napl�, 30
noiembrie 1918, nr. 184.
41. ibidem.
42. ibidem.
43. ibidem.
44. ibidem.
45. Romsics, op. cit., p. 74.
46. Sz�kely Napl�. ibidem.
47. Romsics, op. cit, p. 72;
Printre membri �i găsim şi pe S�ndor Bod�, procurorul Tablei Regale,
care iniţial trebuia să fie numit �n fruntea Consiliului Secui
Maghiar, social-democratul J�nos Csetri, profesorul G�bor Sz�gy�rt� şi
delegatul guvernului la T�rgu-Mureş, proaspătul numit J�zsef Hal�sz.
Celelalte nume �nsă nu spun prea multe astăzi cercetătorului
istoriei politice: Ign�c K�llő, Alad�r Balla, dr. L�szl� Szoboszlai,
Mikl�s Patrub�ny, J�zsef Szenner, L�szl� Kov�cs, J�zsef Abos, K�lm�n T�r�k,
Vilmos W�gner, Samu K�vesdi, M�rton Hoffmann, redactorul Elek Kov�cs, notarul
oraşului T�rgu-Mureş Endre Oroszl�ny. Sz�kely Napl�, ibidem.
48. ibidem.
49. Consiliul Naţional
din Blaj (1918-1919), Cluj, Ed. Dacia, 1980, vol. II., p. 143. La 26
noiembrie 1918, marţi, �n cursul amiezii, rom�nii din T�rgu-Mureş
şi din satele din apropiere votaseră deja pe circumscripţii
(circumscripţia I şi II din T�rgu-Mureş, circumscripţia din
Acăţari şi Miercurea Nirajului precum şi Asociaţia
�nvăţătorilor greco-catolici din judeţ), aleg�ndu-şi
delegaţii la marea adunare naţională de la Alba-Iulia. vezi 1918
la rom�ni. Documentele unirii. Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, vol. IX., p. 9-10,
13-14, 17-19; vol. X, p. 69-70.
50. Sz�kely Napl�, 30
noiembrie 1918, nr. 184. Guvernul K�rolyi vroia să obţină ca:
dacă ocupaţia Ardealului şi a Părţilor (Partium)
oricum se va produce, atunci �n marile oraşe, printre care la Cluj,
T�rgu-Mureş, Arad, Alba-Iulia, Satu-Mare, Oradea şi �n alte cinci
localităţi, să intre trupele Antantei şi să exercite
ele controlul. Colonelul francez Vix a transmis superiorilor săi cererea
maghiarilor, dar la 5 decembrie, după cum era de aşteptat, Budapesta
a primit un răspuns negativ. Raffay, op. cit., p. 150.
51. Sz�kely Napl�, nr.
citat.
52. idem: �Avanposturi rom�ne
la Deda şi la Lunca Bradului. Se relatează din Reghin: patrule rom�ne
de soldaţi călare, respectiv avanposturi au intrat ieri după
amiază �n comunele Deda şi Lunca Bradului.�
53. idem, 1 decembrie 1918, nr.
185.
54. idem, 30 noiembrie 1918, nr.
184.
55. Unc-Deac, op. cit., p. 176.
56. Sz�kely Napl�, 1
decembrie 1918, nr. 185.
57. ibidem.
58. ibidem. Consiliul este
dominat de reprezentanţii st�ngii, de exemplu redactorul şef al
ziarului T�k�r, Zolt�n Morvay, muncitorul feroviar, M�ty�s Ehrenberger,
avocatul dr. R�bert Farkas, cumnatul delegatului guvernului din oraş
J�zsef Hal�sz, G�bor Sz�gy�rt� etc.
59. ibidem, 3 decembrie 1918, nr.
186.
60. ibidem.
61. ibidem.
62. ibidem. �S�mbătă
seara [30 noiembrie] se răsp�ndise deja ştirea, că �n
satele vecine au apărut patrule rom�ne de soldaţi călare.
Duminica dimineaţa [1 decembrie] s-a anunţat şi oficial,
că la Gorneşti s�nt 15, la Ernei s�nt 5 soldaţi călare
şi că au sosit şi la Dumbrăvioara. Ordinea nu fusese
tulburată nicăieri, soldaţii rom�ni ceruseră de la populaţie
p�ine şi alimente, dar s-au comportat ireproşabil.� vezi nota nr.
69. Tot la �nt�i decembrie lua fiinţă la Cluj Divizia Secuiască,
av�nd ca scop primordial apărarea teritoriilor �fidele guvernului maghiar�
din spatele liniei de demarcaţie, adică a regiunilor dintre Someş
şi Mureş. v. Erd�lyi magyar �vk�nyv 1918-1929. Redactat de: dr.
Istv�n Sulyok şi dr. L�szl� Fritz. Anul I, Cluj, 1930, p. 236.
63. Sz�kely Napl�, ibidem.
64. ibidem.
65. Raffay, op. cit., p. 165.
66. Sz�kely Napl�, ibidem.
67. idem, 5 decembrie 1918, nr.
187.
68. ibidem.
69. idem, nr. 186. Conform
datelor din arhive, populaţia din Gorneşti a fost
�mpărţită �n ceea ce priveşte �nt�mpinarea trupelor. Unii
�i primiseră cu apă şi alimente. Evident, ei s�nt rom�ni, de
simţire rom�nească. Erau �nsă şi ţărani maghiari,
care �i mustrau pe soldaţii �n trecere, chiar mai mult dec�t at�t, pe unul
�l loviseră cu o piatră �n aşa fel �nc�t �şi pierduse
cunoştiinţa şi căzuse �n şanţ;� vezi Ioan Silviu Nistor, Contribuţii
mureşene la Marea Unire din 1918, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1918, p.
135. Trebuie să notăm faptul că �n materialul de specialitate
parcurs de noi, autorii rom�ni se ocupă foarte puţin cu treburile,
sentimentele, situaţia politică şi socială a maghiarilor
din Ardeal şi Părţi, tocmai cu acea sferă politică
maghiară de care aceştia se rup definitiv �n zilele acestea. Nu prea
s�nt capabili să facă diferenţa sau neglijează voit
diferenţele esenţiale dintre obiectivele, orientarea ideologică
şi intenţiile guvernelor Tisza pe o parte şi K�rolyi pe de
altă parte. Subiectivitatea istoriografiei rom�neşti nu s-a atenuat
nici după schimbările de după 1989.
70. Sz�kely Napl�, 5
decembrie 1918, nr. 187.
71. id. Evenimentele din
urmă cu treisprezece ani s�nt povestite şi de Imre Mikes.
Autenticitatea informaţiilor sale este �nsă destul de
�ndoielnică datorită timpului scurs, inexactităţilor
numelor şi a datelor: de ex. după părerea lui ocuparea
oraşului a avut loc deja la 25 noiembrie. �La miezul zilei soseşte
dinspre Reghin cu trenul o forţă armată rom�nă mai �nsemnată.
Ei s�nt �nt�mpinaţi �n numele Consiliului Naţional de dr. Endre
Antalffy, care cere trupelor ocupante să dea �n scris intangibilitatea
administraţiei maghiare. Deşi această cerere se bazează pe
acordul de armistiţiu [tratatul de la Belgrad din 13 noiembrie],
comandamentul rom�n nu este dispus să dea �n scris nimic.� Mikes Imre, Erd�ly �tja Nagymagyarorsz�gt�l Nagyrom�ni�ig, Brass�, Imprimeria
Brass�i Lapok, 1931, vol. II., p. 44-45.
72. Sz�kely Napl�, 5
decembrie 1918, nr. 187.
73. ibidem.
74. Kert�sz, op. cit. , p. 94-95.
75. ibidem
76. ibidem
77. Raffay, op. cit., p. 246.
78. Erd�lyi Magyar �vk�nyv...,
p. 236.
79. Sz�kely Napl�, 5
decembrie 1918, nr. 187.
80. ibidem. Fanfara armatei a
c�ntat o săptăm�nă �ntr-una �n piaţa Centrală sau
Sz�chenyi, iar soldaţii şi populaţia dansau Hora Unirii,
susţine Ioan Silviu Nistor, fără să precizeze mai
�ndeaproape care este sursa acestei informaţii interesante. Nistor, op.
cit., p. 135.
81. Raffay, op. cit., p. 361,
nota nr. 58.
82. P�l-Antal, op. cit., p. 389.
83. Sz�kely Napl�, 19
decembrie 1918, nr. 193.
84. idem, 21 decembrie 1918, nr.
194. �Ministrul J�szi �i ceruse recent lui dr. Antalffy să accepte
postul de prefect al judeţului, care �nsă a refuzat oferta.�
85. Ormos M�ria, Padov�t�l
Trianonig 1918-1920, Ediţia II, Budapest, Ed. Kossuth, 1984, p.
113-117.
86. ibidem.
87. ibidem.
88. Citat de Fuchs Simon, Munk�smozgalom
a Marosv�lgy�ben..., p. 129-130.
89. Sz�kely Napl�, 21
decembrie 1918, nr. 194. După corespondentul ziarului L. F�nyes s-ar fi
�ndreptat spre T�rgu-Mureş şi nu spre Sibiu, informaţia fiind
�nsă o greşeală tipografică.; Raffay, op. cit., p. 178.
90. Sz�kely Napl�, ibidem. Mikes
scrie acelaşi lucru �n eseul său politic citat mai sus, pretinz�nd
şi următoarele: �Dat fiind faptul că �n conformitate cu
punctul opt al armistiţiului vrajba a luat sf�rşit � trimitea Ap�thy
răspunsul � Clujul nu va opune rezistenţă. Dar cererea de
evacuare militară nu este justificată. Generalul Neculcea să se
mai g�ndească.� Mikes, op. cit., vol. II., p. 49. P�nă atunci �nsă
trupele germane ale generalului Mackensen trecuseră deja de Cluj. (v.
Sz�kely Napl�, 21 decembrie 1918, nr. 195.)
91. Raffay, op. cit., p. 178-179.
92. Sz�kely Napl�, ibidem.
93. idem, 22 decembrie 1918, nr.
195.; P�l-Antal, op. cit., p. 389.
Traducere de
Tibor Sz�sz
*
SPIELMANN-SEBESTY�N Mih�ly (n.1947) �
bibliotecar principal la biblioteca Teleki-Bolyai (T�rgu-Mureş), lector
universitar al Academiei de Artă Teatrală (T�rgu-Mureş) şi
Universităţii Babeş Bolyai (Cluj). A publicat peste 250 de
studii despre istoria Transilvaniei din secolele XV-XVIII, a �ngrijit
volumul� Bethlen G�bor Levelek (Scrisorile lui Gabriel Bethlen), Kriterion 1981, şi Izvoare şi
mărturii referitoare la Evreii din Rom�nia (vol. II/1 şi II/2,
Ed. Hasefer, 1988, respectiv 1990). Autor al volumelor Erd�lyi fejedelmek (Principii Transilvaniei) (biografii), Ed. Mentor, T�rgu-Mureş, 1993
şi 1994 (reeditare) şi M�lt �s m�lt (Trecut şi trecut),
Ed. Impress, T�rgu-Mureş, 1995.