Viktor Glondys

Tagebuch.

Aufzeichnungen von

1933 bis 1949

herausgegeben von Dr. Johann Böhm und Dieter Braeg,

AGK-Verlag, Dinklage, 1997

Istoriografia comunistă a furnizat doar informaţii sumare privind personalitatea fostului episcop al bisericii evanghelice din Transilvania, Viktor Glondys. În lucrările publicată apărute în România numele lui Glondys apărea, de regulă, alături de clerici antifascişti, sindicalişti, social-democraţi şi comunişti, care s-au opus dictaturii antonesciene, respectiv au luptat împotriva Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist al Grupului etnic german, supus ordinelor celui de-al III-lea Reich. În contextul istoriei recente a minorităţii germane din România Viktor Glondys a jucat un rol cheie prin atitudinea sa curajoasă faţă de totalitarismul nazist. Glondys, născut în anul 1882, a devenit liderul spiritual a1 saşilor ardeleni în anul 1932, cînd aşa-numita Mişcare de Reînnoire Naţional-Socialistă a Germanilor din România era pe cale să se transforme în cea mai populară organizaţie politică a acestei minorităţi etnice. Conducătorul mişcării, Fritz Fabritius întreţinea legături strînse atît cu conducătorii nazişti din Germania, cît şi cu politicieni extremişti români, ca, de pildă, A.C. Cuza. În anul 1933 episcopul Viktor Glondys a început să redacteze un jurnal. Aceste însemnări au apărut acum în Germania într-un volum editat de istoricul Johann Böhm şi de Dieter Braeg sub titlul: Tagebuch. Aufzeichnungen von 1933 bis 1949 (Jurnal. Însemnări 1933–l949). Volumul, apărut la editura AGK din Dinklage, cuprinde aproape 600 de pagini, peste 700 de note, o anexă documentară şi o substanţială prefaţă semnată de Johann Böhm.

Jurnalul fostului episcop protestant conţine informaţii autentice atît pentru istoriografia română cît şi pentru istoria minorităţii germane din România. Contactele politice internaţionale ale lui Glondys, întîlnirile cu demnitarii români, cu şefii diferitelor culte, cu reprezentanţii casei regale sau ai diferitelor guverne interbelice conferă acestui jurnal valoarea unui document istoric extraordinar. În acelaşi timp, jurnalul dezvăluie cu mare claritate procesul înfeudării bisericii săseşti de către o formaţiune ce se considera naţională, dar în fond practica o politică de distrugere etnică. Jurnalul mai este şi un document mărturie asupra dramei personale a acestui episcop, care şi-a dat seama că fascismul totalitar era sortit să eşueze într-o catastrofă politică, atît pentru minoritatea germană din România, cît şi pentru Germania intrată în zodia dictaturii naţional-socialiste. Din paginile acestui jurnal se desprind şi ezitările politice ale unui personaj nu anti-democratic, dar profund conservator, care după venirea la putere a lui Hitler spera că, în confruntarea minorităţii germane cu naţionalismul radical românesc, cel de-al III-lea Reich va exercita presiuni asupra Bucureştiului pentru ca acesta să garanteze identitatea etnică.

După ce în Biserica Evanghelică şi şcolile confesionale se infiltrează simpatizanţi sau membri ai organizaţiilor fasciste, relaţiile lui Glondys cu naziştii germani din România şi cu cei din Germania devin tot mai tensionate, iar episcopul interzice preoţilor şi învăţătorilor să adere la mişcarea fascistă, conflictul dintre Glondys şi naţional-socialiştii din România devenind astfel deschis în anul 1934. Organul central al partidului nazist din Germania, „Völkischer Beobachter”, a publicat în cursul aceluiaşi an un atac furibund împotriva lui Glondys, calificîndu-l drept „trădător” al intereselor naţionale ale poporului german. După ce fracţiunea radicală a mişcării pro-naziste din România se transformă în anul 1935 în „Partidul Popular German din România”, Glondys încearcă disperat să salveze autonomia bisericii, să o păstreze ca pe o instituţie nealterată de spectrul politicului. După izbucnirea războiului şi fondarea Partidului Naţional-Socialist Muncitoresc al Grupului Etnic German din România, recunoscut de guvernul antonescian drept singura grupare reprezentantă a minorităţii germane, se intensifică şi presiunile asupra lui Viktor Glondys, tot mai izolat în cadrul unei biserici care este pe cale să se transforme într-o anexă a naziştilor. În 1940 este obligat să demisioneze. În fruntea bisericii luterane a saşilor ajunge episcopul Wilhelm Staedel, un exponent notoriu al rasismului de tip nazist. În perioada l940-1944 destinul minorităţii germane din România este dirijat direct de la Berlin, iar „Führer-ul” local, Andreas Schmidt, poartă răspunderea principală pentru catastrofa ce a urmat, şi asupra căreia Glondys a atras atenţia de nenumărate ori.

După 23 august 1944 aproape întreaga conducere a grupului etnic german se refugiază în Germania, inclusiv Andreas Schmidt, care se va alătura şefului Gărzii de Fier, Horia Sima. Schmidt se reîntoarce în ţară cu primele grupuri de paraşutişti ai lui Horia Sima, care urmau să sprijine în continuare războiul hitlerist. Andreas Schmidt şi-a pierdut viaţa în urma acestei acţiuni.

Glondys revine pentru scurtă vreme în fruntea bisericii evanghelice. Populaţia germană este acuzată de colaboraţionism atît de partidele democratice legitime, cît şi de forţele de ocupaţie sovietice din România. În ianuarie 1945 se ordonă deportarea etnicilor germani în Uniunea Sovietică, unde urmează să presteze munci de reconstrucţie. Această măsură arbitrară, nediferenţiată şi colectivă, a fost salutată de presa vremii, indiferent de culoare politică. Unii politicieni români nu au fost de acord cu pedepsirea colectivă a minorităţii germane, printre aceştia aflîndu-se şi liderul ţărănist Iuliu Maniu. Prin memorii, contacte, întîlniri, telegrame şi audienţe dificile, Viktor Glondys a încercat să evite deportările, opunîndu-se măsurilor de pedepsire colectivă. Tragediile descrise de Glondys în această perioadă constituie un capitol istoric aparte. Ca un observator atent al vieţii politice, Glondys reţine spre sfîrşitul jurnalul său reacţia demagogică a unor foşti nazişti germani, care au aderat la organizaţiile satelite ale partidului comunist. Ultima însemnare a jurnalului poartă data de 24 septembrie l949. O lună mai tîrziu, fostul episcop protestant Viktor Glondys va muri în urma unei comoţii cerebrale.

William Totok