Probelma Kosovo între
Probelma Kosovo între
legitimitate şi necesitate
Declaraţia Preşedintelui Consiliului de
Securitate ONU
cu privire la Kosovo
S/PRST/25
Data: 24 august 1998
Şedinţa nr. 3918
Consiliul de
securitate a examinat raportul prezentat de către Secretarul general la data de
5 august 1998 (S/1998/712), în vederea aplicării rezoluţiei nr. 1160 din 31
martie 1998.
Consiliul îşi începe
lucrările preocupat în mod serios de luptele care au avut loc recent în Kosovo,
conflicte cu un efect devastator asupra populaţiei civile şi care au ca efect o
creştere considerabilă a numărului refugiaţilor.
Consiliul şi
Secretarul său general enunţă ipoteza că o nouă escaladare a conflictului ar
putea compromite grav stabilitatea în regiune. Se constată cu o vie nelinişte
că sporirea numărului persoanelor refugiate în condiţiile apropierii iernii
determină posibilitatea ca situaţia în Kosovo să se transforme într-o gravă
catastrofă umanitară. Se menţionează că toate persoanele refugiate au dreptul
de a se întoarce la casele lor. Se subliniază în mod special că este important
ca organizaţiile umanitare să aibă acces liber înspre categoriile defavorizate
ale populaţiei. Se reaminteşte că se constată înmulţirea numărului cazurilor de
violare a dreptului umanitar internaţional.
Consiliul cere o
încetare imediată a focului. Subliniază totodată că autorităţile Republicii
Federative a Iugoslaviei şi albanezii din Kosovo trebuie să ajungă la o
rezolvare politică a problemei din Kosovo şi că orice acte de violenţă şi
terorism, oricare ar fi autorii lor, sînt inadmisibile; se reafirmă importanţa
aplicării rezoluţiei 1160 (1998). Se reafirmă, de asemenea, ataşamentul tuturor
statelor membre la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii
Federative a Iugoslaviei, şi se cere autorităţilor acesteia, cît şi
conducătorilor albanezilor kosovari, stabilirea unui dialog care să permită
încetarea violenţei şi să aducă o soluţionare politică negociată a problemei
din Kosovo. Se sprijină eforturile desfăşurate de către Grupul de contact, mai
ales iniţiativele luate în vederea reunirii autorităţilor Republicii Federative
a Iugoslaviei şi a conducătorilor albanezilor kosovari pentru a discuta despre
viitorul statut al regiunii Kosovo.
Consiliul notează cu
satisfacţie că domnul Ibrahim Rugova, lider al comunităţii albaneze kosovare, a
anunţat funcţionarea unei echipe de negociere însărcinată să reprezinte
interesele comunităţii albaneze din Kosovo. Constituirea acestei echipe
albaneze de negociere ar trebui să permită angajarea rapidă a unui dialog de
fond cu autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei în vederea încetării
violenţei şi a stabilirii unei convenţii pacifiste, asigurîndu-se în special
întoarcerea definitivă la casele lor, în deplină securitate, a tuturor
refugiaţilor.
Este important ca
autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi albanezii din Kosovo să
recunoască însemnătatea încetării violenţei în Kosovo, să permită populaţiei
reluarea cursului normal al vieţii şi să înţeleagă că au responabilitatea de a
face să evolueze acest proces politic.
Consiliul va continua
să urmărească de aproape situaţia din Kosovo şi nu va înceta să caute soluţii
în vederea rezolvării problemelor ce se vor ivi.
Rezoluţii adoptate de către Consiliul de
Securitate ONU
cu privire la Kosovo
S/RES/1199
Data: 23 septembrie 1998
Şedinţa nr. 3930
Voturi: 14-0-1
Consiliul de
Securitate,
Readucînd pe
ordinea de zi rezoluţia nr.
1660 (1998) din 31 martie 1998,
După examinarea
rapoartelor prezentate de către Secretarul general în
vederea aplicării acestei rezoluţii, analizînd în special raportul din data de
4 septembrie 1998 (S/1998/834).
Luînd act cu
satisfacţie de declaraţia
miniştrilor de externe ai Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Federaţiei
Ruse, Italiei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord
(Grupul de contact), declaraţie publicată la data de 12 iunie 1998 cu ocazia
reuniunii grupului de contact cu miniştrii de externe ai Canadei şi Japoniei
(S/1998/567, anexă) şi declaraţia ulterioară a Grupului de contact la Bonn, în
data de 8 iulie 1998 (S/1998/657),
Reţinînd cu
satisfacţie, de asemenea,
declaraţia comună a Preşedintelui Federaţiei Ruse şi a Preşedintelui Republicii
Federative Iugoslavia, la data de 16 iunie 1998 (S/1998/526),
Ţinînd cont de comunicatul din 7 iulie 1998, adresat
Grupului de contact de către Procurorul Tribunalului internaţional pentru
ex-Iugoslavia, în care acesta estimează că situaţia din Kosovo constituie un
conflict armat, după cum se menţionează în mandatul emis de Tribunal,
Preocupat în mod
serios de luptele intense
care au avut loc recent în regiunea Kosovo, îngrijorat în special de folosirea
excesivă a forţei de către unităţile de securitate sîrbe şi armata iugoslavă,
fapt ce a dus la sporirea numărului victimelor civile şi, după estimarea Secretarului
general, la deplasarea a peste 230.000 persoane, obligate să-şi părăsească
locuinţele,
Profund îngrijorat de afluxul de refugiaţi în nordul Albaniei,
în Bosnia-Herţegovina şi în alte ţări europene, aflux datorat recurgerii la
forţă în Kosovo, cît şi de numărul crescînd al persoanelor care şi-au părăsit
căminele şi au rămas în interiorul regiunii Kosovo sau în alte părţi ale
Republicii Federative a Iugoslaviei (conform estimărilor Înaltului Comisariat
al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi — HCR, 50.000 de persoane sînt fără
adăpost),
Reafirmînd dreptul tuturor refugiaţilor şi a tuturor
persoanelor care şi-au părăsit locuinţa să se întoarcă la casele lor în
condiţii de deplină securitate şi subliniind că este de datoria Republicii
Federative a Iugoslaviei să asigure condiţiile necesare realizării acestui
scop,
Condamnînd toate actele de violenţă şi terorism comise
în scopuri politice de către orice grup sau individ, cât şi orice sprijin adus
din exterior unor asemenea activităţi în Kosovo, înţelegînd prin aceasta şi
furnizarea de armament pentru desfăşurarea unor activităţi teroriste în Kosovo,
Declarîndu-se
preocupat de informaţiile
privind violarea interdicţiilor impuse prin rezoluţia 1660 (1998),
Profund îngrijorat de deteriorarea rapidă a situaţiei umanitare
în întreaga regiune Kosovo, alarmat de iminenţa unei catastrofe umanitare ca
cea descrisă în raportul Secretarului general şi subliniind necesitatea
prevenirii acestei catastrofe,
Profund preocupat, de asemenea, de multiplicare cazurilor de
violare a drepturilor omului şi a dreptului internaţional umanitar, şi
subliniind necesitatea de a veghea la respectarea drepturilor tuturor
locuitorilor regiunii Kosovo,
Reamintind
obiectivele rezoluţiei 1160
(1998), prin care Consiliul îşi exprimă sprijinul în rezolvarea pe cale paşnică
a problemei din Kosovo, prin prevederea unei autonomii administrative a
regiunii,
Reamintind, de asemenea, ataşamentul tuturor statelor
membre la suveraneitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federative a
Iugoslaviei,
Afirmînd că deteriorarea situaţiei din Kosovo
(Republica Federativă a Iugoslaviei) constituie o ameninţare pentru pacea şi
securitatea din regiune,
Acţionînd în conformitate cu Capitolul VII din Carta
Naţiunilor Unite,
1. Cere ca
toate părţile şi toate grupurile de indivizi să pună capăt imediat
ostilităţilor şi să înceteze focul în Kosovo (Republica Federativă a
Iugoslaviei), situaţie care să creeze perspectiva unui dialog constructiv între
autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorii albanezilor
din Kosovo şi care să reducă riscurile catastrofei umanitare;
2. Cere, de
asemenea, ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorii
albanezi din Kosovo să ia imediat măsuri în vederea ameliorării situaţiei
umanitare şi a evitării pericolului iminent al catastrofei umanitare;
3. Cere
autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorilor albanezi
din Kosovo să angajeze imediat un dialog constructiv fără condiţii prealabile
şi cu implicare internaţională, să adopte un calendar precis care să conducă la
încetarea crizei şi la o soluţionare politică negociată a problemei din Kosovo
şi se felicită pentru eforturile care se fac în vederea facilitării
dialogului.
4. Cere ca
Republica Federativă a Iugoslaviei să aplice imediat, pe lîngă măsurile cerute
de rezoluţia 1160 (1998), următoarele măsuri concrete în vederea reglementării
politice a situaţiei din Kosovo, măsuri enunţate şi în declaraţia Grupului de
contact la data de 12 iunie 1998:
a) Încetarea tuturor
acţiunilor forţelor de securitate care pun în pericol populaţia civilă şi
lansarea ordinului de retragere a unităţilor de securitate folosite pentru
represiunea civililor;
b) Acordarea
permisiunii ca Misiunea de verificare a Comunităţii Europene şi misiunile
diplomatice acreditate în Iugoslavia să efectueze o supraveghere internaţională
continuă în Kosovo, înţelegînd prin aceasta şi acordarea liberului acces al
acestor observatori şi a libertăţii totale de mişcare în scopul intrării şi
ieşirii lor din regiunea Kosovo fără a întîmpina obstacole din partea
autorităţilor guvernamentale; eliberarea rapidă a documentelor necesare
călătoriei persoanelor care contribuie la supraveghere în regiune;
c) Facilitarea, în
acord cu HCR şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), întoarcerii la
casele lor a tuturor refugiaţilor, în condiţii de deplină securitate, şi
acordarea permisiunii organizaţiilor umanitare de a accede liber în regiunea
Kosovo în vederea sprijinirii populaţiei;
d) Înregistrarea de
progrese rapide în vederea stabilirii unui calendar precis, în cadrul
dialogului cu comunitatea albaneză din Kosovo, dialog menţionat mai sus la
paragraful 3 şi cerut de rezoluţia 1160 (1998), în scopul stabilirii unei
convenţii privind măsurile de încredere şi al găsirii unei rezolvări politice a
problemelor din Kosovo;
5. Menţionează
angajamentele luate de Preşedintele Republicii Federative a Iugoslaviei în
cadrul declaraţiei comune cu Preşedintele Federaţiei Ruse, la data de 16 iunie
1998:
a) De a rezolva
problemele existente prin mijloace politice, ţinînd cont de principiul
egalităţii tuturor cetăţenilor şi a comunităţilor etnice din Kosovo;
b) De a nu lua măsuri
represive împotriva populaţiei paşnice;
c) De a asigura
deplina libertate a mişcării reprezentanţilor statelor străine şi a
organismelor internaţionale acreditate pe lîngă Republica Federativă a
Iugoslaviei, organisme menite să urmărească evoluţia situaţiei din Kosovo; de a
asigura că acestora nu le vor fi impuse restricţii.
d) De a asigura
liberul acces al organizaţiilor umanitare, al Crucii Roşii Internaţionale şi al
HCR, şi de a dirija ajutoarele umanitare către beneficiari;
e) De a facilita
întoarcerea refugiaţilor, în cadrul programelor convenite cu HCR şi CICR şi de
a acorda ajutor public la reconstrucţia locuinţelor distruse; cererea ca
aceste angajamente să fie onorate în întregime.
6. Insistă ca
liderii albanezilor din Kosovo să condamne orice acţiune teroristă, şi subliniază
că toţi membrii comunităţii albaneze din Kosovo ar trebui să-şi urmeze
obiectivele exclusiv prin mijloace paşnice;
7. Reaminteşte
obligaţia tuturor statelor de a respecta toate interdicţiile impuse prin
rezoluţia 1160 (1998).
8. Aprobă
măsurile luate în vederea asigurării unei supravegheri internaţionale efective
a situaţiei din Kosovo şi se felicită pentru funcţionarea Misiunii de
observare diplomatică în Kosovo.
9. Cere
statelor şi organismelor internaţionale reprezentate în Republica Federativă
Iugoslavia să pună imediat la dispoziţie personalul necesar pentru asigurarea
unei supravegheri internaţionale efective şi continue în Kosovo, pînă cînd
obiectivele enunţate în prezenta rezoluţie şi în rezoluţia 1160 (1998) vor fi
atinse.
10. Reaminteşte
Republicii Federative a Iugoslaviei că îi revine responsabilitatea de a asigura
securitatea întregului personal diplomatic acreditat, cît şi a personalului
organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale umanitare care se află pe
teritoriul său şi cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei, cît
şi altor organisme interesate, să ia toate măsurile necesare pentru a le
asigura observatorilor condiţii bune de desfăşurare a activităţii lor,
securitate deplină, pentru a nu se ajunge la ameninţare sau la folosirea forţei
împotriva acestora.
11. Adresează
Statelor Unite ale Americii rugămintea de a lua toate măsurile necesare,
conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor pertinente ale dreptului
internaţional, în vederea împiedicării utilizării fondurilor recoltate pe
teritoriul lor în scopuri care să contravină pevederilor rezoluţiei 1160 (1998).
12. Cere
statelor membre şi altor state interesate să furnizeze resursele necesare
pentru a acorda asistenţă umanitară în regiune şi pentru a răspunde rapid şi
generos Apelului interinstituţional al Naţiunilor Unite pentru asistenţa
umanitară ce se impune datorită crizei din regiunea Kosovo.
13. Cere
autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei, liderilor comunităţii
albaneze din Kosovo şi tuturor celor interesaţi să coopereze cu Procurorul
Tribunalului internaţional pentru ex-Iugoslavia în rezolvarea anchetelor
eventualelor violări ale drepturilor cetăţenilor.
14. Subliniază,
de asemenea, necesitatea ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei să
acţioneze în justiţie membrii forţelor de securitate implicate în acţiuni
îndreptate împotriva civililor sau în distrugerea deliberată a bunurilor.
15. Adresează
Secretarului general rugămintea de a prezenta rapoarte de evaluare care să
reflecte gradul de respectare a prezentei rezoluţii de către autorităţile
Republicii Federative a Iugoslaviei şi de către comunitatea albaneză din
Kosovo; se vor redacta şi rapoarte periodice privind aplicarea rezoluţiei 1160
(1998).
16. Hotărăşte,
în cazul în care măsurile concrete cerute în prezenta rezoluţie şi în rezoluţia
nr. 1160 (1998) nu vor fi puse în practică, să examineze ulterior acţiunile şi
să ia măsuri adiţionale pentru menţinerea şi restabilirea păcii şi a
stabilităţii în regiune.
17. Hotărăşte
supunerea la vot a acestor probleme.
Vot pentru rezoluţia 1199
Pentru: Bahrein, Brasilia,
Costa-Rica, Statele Unite
ale Americii,
Federaţia Rusă, Franţa, Gabon, Gambia,
Japonia, Kenya,
Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Slovenia, Suedia.
Împotrivă: Nici un vot
Abţineri: China
S/RES/1203
Data: 24
octombrie 1998
Şedinţa nr.
3937
Voturi:
13-0-2
Consiliul de
Securitate,
Readucînd în discuţie rezoluţiile 1160 (1998) din 31
martie 1998 şi 1199 (1998) din 23 septembrie 1998 şi punînd din nou accent pe
importanţa rezolvării pe cale paşnică a problemei din Kosovo (Republica
Federativă a Iugoslaviei),
Examinînd rapoartele prezentate de către Secretarul
general în aplicarea acestor rezoluţii, în special raportul din 5 octombrie
1998 (S/1998/912),
Felicitîndu-se pentru acordul semnat la Belgrad la data de
16 octombrie 1998 de către Ministrul de externe al Republicii Federative a
Iugoslaviei şi de către preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), acord care prevede stabilirea de
către OSCE a unei misiuni de verificare în Kosovo (S/1998/978) şi în special
angajamentul luat de către Republica Federativă a Iugoslaviei de a se conforma
rezoluţiilor 1160 (1998) şi 1199 (1998),
Felicitîndu-se, de asemenea, pentru acordul semnat la
Belgrad la data de 15 octombrie 1998 de către şeful statului major al armatei
Republicii Federative a Iugoslaviei şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în
Europa al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN), acord care
prevede stabilirea unei misiuni de verificare aeriene în Kosovo (S/1998/991,
anexă), în completarea misiunii de verificare desfăşurată de OSCE,
Primind cu satisfacţie decizia Consiliului
Permanent al OSCE la data de 15 octombrie 1998 (S/1998),
Primind cu satisfacţie, de asemenea, decizia luată
de către Secretarul general de a trimite în Republica Federativă a Iugoslaviei
o misiune care să pună în practică mijloacele de evaluare directă a evoluţiei
situaţiei pe teritoriul regiunii Kosovo,
Reafirmînd că, în conformitate cu prevederile Cartei
Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate este principalul responsabil de
menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale,
Amintind obiectivele rezoluţiei 1160 (1998), prin
care Consiliul de Securitate şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin
pentru rezolvarea paşnică a problemei din Kosovo, rezoluţie care prevedea de
asemenea crearea unui statut de autonomie administrativă a regiunii Kosovo,
Condamnînd toate actele de violenţă comise de către
oricare dintre părţi, toate actele de terorism desfăşurate în scopuri politice
de către grupuri sau indivizi şi condamnînd de asemenea orice sprijin
din afară adus unor asemenea activităţi în Kosovo, înţelegînd prin acestea şi
furnizarea de armament pentru desfăşurarea unor acţiuni teroriste în Kosovo şi declarîndu-se
preocupat de încălcarea interdicţiilor impuse prin rezoluţia 1160 (1998),
Preocupat de măsurile de interdicţie pe care
autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei le-au luat de curînd împotriva
mass-media din această ţară şi subliniind că mass-media are dreptul să-şi
desfăşoare activitatea în deplină libertate,
Alarmat de asemenea şi preocupat de situaţia
umanitară gravă care persistă în regiunea Kosovo, cît şi de imimnenţa unei
catastrofe umanitare şi subliniind din nou necesitatea prevenirii
acestei eventualităţi,
Subliniind importanţa unei bune coordonări a
iniţiativelor umanitare luate de către alte state, de către Înaltul Comisariat
pentru refugiaţi al Naţiunilor Unite şi de către organizaţiile internaţionale
din Kosovo,
Insistînd asupra necesităţii de a asigura securitatea
şi siguranţa membrilor Misiunii de verificare în Kosovo şi a Misiunii de
verificare aeriană în Kosovo,
Reafirmînd ataşamentul tuturor statelor membre la
suveraneitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federative a
Iugoslaviei,
Afirmînd că nerezolvarea situaţiei din regiunea
Kosovo (Republica Federativă a Iugoslaviei) face să persiste ameninţarea asupra
păcii şi securităţii în regiune,
Acţionînd conform Capitolului VII din Carta
Naţiunilor Unite,
1. Aprobă şi
sprijină acordul semnat la Belgrad, la 16 octombrie 1998, între Republica
Federativă a Iugoslaviei şi OSCE, şi cel semnat la 15 octombrie 1998 între
Republica Federativă a Iugoslaviei şi NATO, privind verificarea respectării
dispoziţiilor prevăzute în rezoluţia 1199 (1998) de către Republica Federativă a
Iugoslaviei şi toate celelalte părţi interesate sau implicate în problema
regiunii Kosovo şi cere ca aceste acorduri să fie aplicate cu
promptitudine şi în întregime de către Republica Federativă a Iugoslaviei.
2. Menţionează
că Guvernul Serbiei a aprobat acordul semnat de Preşedintele Republicii
Federative a Iugoslaviei şi trimisul special al Statelor Unite ale Americii
(S/1998/953) şi că Republica Federativă a Iugoslaviei şi-a luat public
angajamentul să ducă la bun sfîrşit, pînă la data de 2 noiembrie, negocierile
unui cadru de rezolvare politică, şi cere ca aceste angajamente să fie
respectate cu stricteţe;
3. Cere ca
Republica Federativă a Iugoslaviei să respecte cu stricteţe rezoluţiile 1160
(1998) şi 1199 (1998) şi să coopereze din plin cu Misiunea de verificare a OSCE
în Kosovo şi cu Misiunea de verificare aeriană a NATO în Kosovo, conform
clauzelor acordurilor menţionate mai sus, la paragraful 1.
4. Cere, de
asemenea, ca liderii albanezilor din Kosovo şi toate celelalte elemente ale
comunităţii albaneze din Kosovo să respecte cu stricteţe şi cu promptitudine
rezoluţiile 1160 (1998) şi 1199 (1998) şi să coopereze cu Misiunea de
verificare a OSCE în Kosovo;
5. Subliniază
că este extrem de important ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei
şi liderii albanezilor din Kosovo să angajeze imediat, fără condiţionări şi
urmînd un calendar precis, un dialog constructiv, cu prezenţă internaţională,
pentru a pune capăt crizei şi să găsească o rezolvare politică negociată a
problemei din Kosovo.
6. Cere ca
autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei, liderii albanezilor din
Kosovo şi toate celelalte părţi interesate să respecte libera circulaţie în
regiune a membrilor Misiunii de verificare a OSCE, cît şi a membrilor altor
organizaţii internaţionale.
7. Angajează
statele şi organizaţiile internaţionale să pună la dispoziţia Misiunii de
verificare a OSCE în Kosovo personalul de care aceasta are nevoie.
8. Reaminteşte
Republicii Federative a Iugoslaviei că îi revine responsibilitatea de a asigura
securitatea în regiune şi de a garanta siguranţă atît corpului diplomatic
acreditat în această ţară, cît şi membrilor Misiunii de verificare a OSCE; RFI
este responsabilă de asemenea pentru asigurarea securităţii tuturor membrilor
organizaţiilor umanitare internaţionale sau neguvernamentale care activează pe
teritoriul său; se cere autorităţilor Republicii Federative a
Iugoslaviei, cît şi celorlalte părţi interesate, liderilor comunităţii albaneze
din Kosovo să ia toate măsurile necesare pentru ca personalul care activează în
regiune în vederea aplicării rezoluţiei şi a prevederilor expuse la paragraful
1 al prezentului document să nu fie ameninţat cu folosirea forţei, să nu fie
agresat şi să nu i se pună nici un fel de piedici în desfăşurarea activităţii
sale.
9. Felicitîndu-se,
în acest context, pentru angajamentul pe care Republica Federativă a
Iugoslaviei şi l-a luat privind acordurile menţionate în paragraful 1, de
garantare a securităţii pentru ca Misiunea de verificare să-şi desfăşoare
activitate în bune condiţii, notează că, în acest scop, OSCE intenţionează ca
în caz de urgenţă să pună în practică, în colaborare cu alte organizaţii,
acţiuni care să asigure securitatea şi libertatea de mişcare a personalului
acestor misiuni, după cum se prevede în paragraful 1 al prezentului document.
10. Cere insistent
liderilor albanezilor din Kosovo să condamne toate actele de terorism, cere
să se pună capăt imediat tuturor acestor acte de violenţă şi subliniază că toţi
membrii comunităţii albaneze trebuie să ajungă la atingerea obiectivelor lor
exclusiv prin mijloace paşnice.
11. Cere
autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei şi liderilor albanezilor din
Kosovo să coopereze în vederea ameliorării situaţiei umanitare şi în scopul
prevenirii unei catastrofe umanitare în regiune.
12. Reafirmă
dreptul tuturor refugiaţilor de a se întoarce în locuinţele lor în deplină
siguranţă şi subliniază că pentru realizarea acestui scop Republica Federativă
a Iugoslaviei este responsabilă de a crea toate condiţiile necesare.
13. Angajează
statele membre şi alte părţi interesate să contribuie cu resurse suficiente,
să-şi aducă sprijinul umanitar în regiune şi să răspundă fără întîrziere şi în
mod generos la Apelul global interinstituţional al Naţiunilor Unite pentru
asistenţa umanitară cerută de situaţia din regiunea Kosovo.
14. Cere să fie
finalizată fără întîrziere, sub supraveghere şi cu participare internaţională,
o anchetă privind toate atrocităţile comise împotriva civililor şi să se
coopereze din plin cu Tribunalul internaţional pentru ex-Iugoslavia, mai ales
prin respectarea ordonanţelor emise de acesta şi prin furnizarea de informaţii
necesare derulării anchetelor.
15. Cere ca
interdicţiile impuse prin paragraful 8 al rezoluţiei 1160 (1998) să nu se
aplice asupra materialului destinat utilizării în Misiunea de verificare, după
cum se prevede şi în paragraful 1 al prezentului document.
16. Adresează
Secretarului general rugămintea ca, acţionînd în colaborare cu părţile vizate
prin acordurile menţionate mai sus, la paragraful 1, să prezinte periodic
Consiliului de Securitate rapoarte privind aplicarea prezentei
rezoluţii.
17. Hotărăşte
supunerea la vot a celor discutate.
Vot pentru rezoluţia 1203
Pentru: Bahrein, Brazilia, Costa Rica, Statele
Unite ale Americii, Franţa, Gabon, Gambia, Japonia, Kenia, Portugalia, Regatul
Unit al Marii Britanii, Slovenia, Suedia.
Împotrivă: Nici un vot.
Abţineri: China, Federaţia Rusă. q
Traducere de Rodica
Tomoiagă
Declaraţia Secretarului general al
Naţiunilor Unite, Kofi Annan
A 55-a sesiune a Comisiei Drepturilor
Omului
7 aprilie 1999
Îmi face o deosebită
plăcere să iau parte la această ultimă sesiune pe care Comisia de Drepturile
Omului o organizează în acest secol. An de an, activitatea ei de combatere a
violării drepturilor omului şi de stabilire a normelor de protejare a lor a
însemnat istorie, ajutînd la salvarea unor vieţi omeneşti.
În acest an, cînd avem
în faţa noastră un nou secol al drepturilor omului — şi, din păcate, noi
ameninţări la adresa acestora — salut implicarea Comisiei în a asigura pentru
generaţiile viitoare un fundament puternic al acestor drepturi.
Ca Secretar general al
Naţiunilor Unite, am considerat drepturile omului o prioritate a fiecărui
program lansat de Naţiunile Unite şi a fiecărei misiuni iniţiate. Am acţionat
astfel, deoarece promovarea şi apărarea drepturilor omului constituie sufletul
fiecărui aspect al muncii noastre, şi al fiecărui articol al Cartei Naţiunilor
Unite.
Mai presus de orice,
cred că drepturile omului sînt miezul legăturii sacre dintre popoarele
Naţiunilor Unite.
Cînd sînt atacaţi şi
masacraţi civili din cauza etniei lor, cum se întîmplă în Kosovo, lumea se
aşteaptă ca Naţiunile Unite să-şi ridice vocea în sprijinul lor. Cînd bărbaţi,
femei şi copii sînt atacaţi şi li se taie membrele, cum este cazul în Sierra
Leone, lumea, din nou, priveşte spre Naţiunile Unite. Cînd femeilor şi fetelor
li se refuză dreptul la egalitate, ca în Afganistan, lumea aşteaptă ca
Naţiunile Unite să ia poziţie.
Poate că mai mult ca
orice alt aspect al muncii noastre, lupta pentru drepturile omului are o
rezonanţă globală, şi are o relevanţă deosebită mai ales pentru vieţile celor
care au cea mai multă nevoie de ajutor — cei torturaţi, oprimaţi, reduşi la
tăcere, victime ale „epurării etnice” şi ale injustiţiei.
Dacă în faţa unor
asemenea abuzuri, nu ne ridicăm vocea, nu vorbim deschis, dacă nu acţionăm
pentru apărarea drepturilor omului şi nu pledăm pentru aceste pierderi, cum vom
mai putea răspunde noi în faţa opiniei publice?
Vom spune că
drepturile sînt relative sau că orice se întîmplă în interiorul graniţelor, nu
priveşte o organizaţie a statelor suverane? Nu, nu o vom face şi nu o putem
face. Pentru sfîrşitul secolului XX, un lucru este clar: o Organizaţie a
Naţiunilor Unite care nu-şi ridică vocea pentru drepturile omului este o
organizaţie care nu ştie să-şi ridice vocea pentru propriile interese.
În ajunul noului
mileniu, ştim unde începe şi unde se termină misiunea noastră pentru drepturile
omului: cu individul şi drepturile lui universale şi inalienabile, dreptul de a
vorbi, a acţiona, a creşte, a învăţa şi a trăi în concordanţă cu conştiinţa
proprie.
La fiecare drept
proclamat se comit sute de abuzuri zilnic. La fiecare voce a cărei libertate de
exprimare o asigurăm, o mulţime este ţinută în teroare şi frică. La fiecare
femeie sau fată a cărei egalitate o sprijinim, alte mii suferă discriminări şi
violenţe. La fiecare copil al cărui drept la educaţie şi copilărie fericită
încercăm să le asigurăm sînt prea mulţi cei care rămîn în afara sferei noastre de
acţiune. Într-adevăr, munca noastră nu este niciodată terminată.
Comisia Drepturilor
Omului poate afirma cu mîndrie că este un arhitect al structurii internaţionale
a drepturilor pe care le avem azi. De la această comisie a pornit Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi tratatele care, luate împreună, au creat un
cod internaţional al drepturilor omului.
Fie că vorbim de lupta
pentru egalitatea dintre sexe şi pentru drepturile femeilor, fie de cea pentru
eliminarea discriminării rasiale sau cea pentru protejarea drepturilor
minorităţilor şi popoarelor indigene, Comisia a făcut un pionierat în
stabilirea normelor şi promovarea justiţiei.
În indispensabila sa
muncă de implementare, Comisia a adus contribuţii importante la promovarea
drepturilor economice, sociale şi culturale, iar munca în sprijinul dreptului
la dezvoltare a deschis noi orizonturi în domeniul drepturilor omului.
Recunoscînd că
drepturile omului sînt interconectate, indivizibile şi interdependente, Comisia
a ajutat la implementarea drepturilor economice şi sociale, mînă în mînă cu cea
a drepturilor civile şi politice.
Prin cooperarea
tehnică în domeniul drepturilor omului la nivel local, naţional şi regional,
Comisia a ajutat ca drepturile omului să ajungă acolo unde le este locul: în
viaţa celor slabi, a celor vulnerabili.
În munca importantă de
punere în practică a Convenţiei cu privire la drepturile copilului, care în
acest an îşi sărbătoreşte zece ani de existenţă, Comisia a reafirmat că
pricipiile drepturilor omului sînt valabile din momentul naşterii.
Acestea sînt
rezultatele cu care Comisia se poate mîndri. Dacă drepturile omului, aşa cum
spunea Eleanor Roosevelt, încep în locuri mici, la fel de adevărat este şi
faptul că ele trebuie să fie sprijinite, consolidate, reînnoite şi implementate
de instituţii mari, cum este Organizaţia Naţiunile Unite.
Numai atunci putem fi
în siguranţă, dacă reţeaua mondială a drepturilor omului pe care am creat-o,
garantează demnitatea şi umanitatea fiecărui bărbat, femeie sau copil.
Aşa cum prea bine se ştie,
se comit zilnic violări masive şi şocante în întreaga lume — ofensînd opinia
publică, ultragiind oamenii de bună credinţă şi subminînd adîncul sens al
umanismului. Dacă nu putem răspunde unor astfel de acţiuni, dacă nu putem să
păşim spre cei a căror suferinţă este cea mai mare, fundamentul pe care l-am
depus se va sfărîma sub greutatea acestor violări.
Comisia pentru
Drepturile Omului a recunoscut de mult această realitate. Ţările, în particular
cele în curs de dezvoltare, devenind membre ale Naţiunilor Unite, au căutat să
întărească capacitatea organizaţiei de a răspunde la aceste violări masive ale
drepturilor omului. Din acel moment, un spectru larg de grupuri de lucru,
raportori speciali, reprezentanţi, ambasadori şi experţi în domeniul drepturilor
omului au călătorit prin lume, purtînd drapelul drepturilor omului, extinzînd
bogăţia Comisiei şi oferind victimelor speranţa în mai bine, într-un viitor mai
liber şi mai puţin represiv.
Rezultatele ultimelor
cincizeci de ani îşi au rădăcinile în acceptarea universală a drepturilor
enumerate în Declaraţia Universală, în universalitatea dezgustului faţă de
toate practicile pentru care nu există scuze în nici o cultură şi sub nici o
circumstanţă. Cine din această sală — sau de oriunde din lume — poate nega caracterul
criminal al torturii? Cine poate justifica practica incalificabilă a
purificării etnice? Cine poate lua apărarea sclaviei sau poate sprijini
discriminarea rasială, sexuală sau religioasă? Cine poate pleda pentru
condamnările arbitrare, extrajudiciare?
Poate vă gîndiţi „ei
bine, astfel de oameni există”, dar să spunem la unison: ei nu pot cîştiga.
Cred că pentru noi nu
ajunge să ştim împotriva a ce luptăm noi. Lumea trebuie să ştie în egală măsură
şi împotriva cui luptăm noi. În epoca drepturilor omului, Naţiunile Unite
trebuie să aibă curajul să recunoască: aşa cum avem scopuri comune, avem şi
duşmani comuni. Nu trebuie să lăsăm dubii că cei care comit genocid, purificări
etnice, toţi cei care sînt vinovaţi pentru violările masive şi şocante ale drepturilor
omului, vor fi scutiţi de pedeapsă.
Naţiunile Unite nu va
deveni niciodată un refugiul lor, Carta Naţiunilor Unite nu va fi sursa
confortului sau justificărilor lor.
Ei sînt duşmanii
noştri, fără deosebire de rasă, religie sau naţionalitate, şi numai dacă ei
pierd, putem să ţinem promisiunile acestei organizaţii nobile.
În acest an doresc să
mă refer nu numai la scopurile noastre comune împărtăşind doar laude, ci doresc
de asemenea să mă refer şi la amplitudinea abuzurilor care se comit împotriva drepturilor
omului.
Am căutat să vă atrag
atenţia, în particular, asupra importanţei de a combate cele mai odioase
violări în domeniul drepturilor omului — violări masive, care în prea multe
cazuri includ execuţii arbitrare, deportări, masacre şi atacuri nediscriminate
împotriva populaţiei civile.
Am procedat astfel
pentru că această ultimă şedinţă a Comisiei de Drepturile Omului din secolul XX
se desfăşoară sub norii negri ai genocidului.
Dintre toate abuzurile
masive, genocidul nu cunoaşte similitudini în istoria umanităţii. O tragică
ironie a soartei: această eră a drepturilor omului — în situaţia în care de
aceste drepturi s-au bucurat mai mulţi decît oricînd — a fost de repetate ori
întunecată de declanşarea violenţelor şi uciderilor în masă organizate. În
Cambogia anilor ’70, mai mult de două milioane de oameni au fost ucişi de
regimul lui Pol Pot. În acest deceniu, din Bosnia pînă în Ruanda, mii şi mii de
fiinţe umane au fost masacrate pentru apartenenţa lor etnică.
Deşi nu avem
observatori independenţi în zonă, semnalele primite ne arată că acelaşi lucru
se întîmplă din nou şi în Kosovo.
De fiecare dată lumea
spune „să nu se mai întîmple niciodată”. Dar totuşi se întîmplă. Campania
sistematică de curăţire etnică condusă de autorităţile sîrbe din Kosovo, par să
aibă un singur scop: să expulzeze sau să ucidă cîţi mai mulţi albanezi posibil,
negînd unui popor dreptul elementar la existenţă, libertate şi securitate.
Rezultatul este un dezastru umanitar în toată regiunea.
Regretăm profund că
comunitatea internaţională, după luni de eforturi diplomatice, a eşuat în
prevenirea acestui dezastru. Ceea ce însă îmi dă speranţe — şi ar trebui să
oprească persoanele care plănuiesc purificări etnice sau care, prin sprijinul
statelor, comit crime în masă — este faptul că s-a manifestat o atitudine
generală de dispreţ.
Lent, dar — cred eu —
sigur, a apărut o normă internaţională împotriva represiunii violente a
minorităţilor, care poate şi trebuie să reprezinte un precedent, o normă care
este superioară conceptului suveranităţii.
Există un principiu,
al protejării minorităţilor — şi majorităţilor — împotriva violărilor masive
ale drepturilor omului. Ca să mă exprim foarte clar: chiar dacă sîntem o
organizaţie a statelor membre, drepturile şi idealurile Naţiunilor Unite există
ca să protejeze toate popoarele. Cît timp eu sînt Secretarul General, Naţiunile
Unite, ca instituţie, va plasa fiinţa umană în centrul a tot ceea ce face. Nici
un guvern nu are dreptul să se ascundă în spatele suveranităţii naţionale
pentru a viola drepturile fundamentale ale omului sau libertăţile fundamentale
ale popoarelor. Aparţinînd fie unei minorităţi, fie unei majorităţi, drepturile
unei persoane, libertăţile sale fundamentale sînt sacre.
Această evoluţie a
normelor internaţionale va reprezenta un stimulent pentru Naţiunile Unite.
În această privinţă,
nu putem avea dubii.
La fel, nu putem avea
dubii nici în ce priveşte întrebarea dacă vom reuşi sau nu să facem faţă
acestei provocări, pentru că dacă permitem ca Naţiunile Unite să devină un
refugiu pentru cei care comit purificări etnice sau crime în masă, vom trăda
idealurile care au inspirat fondarea acestei organizaţii.
Această speranţă
pentru umanitate, va veni atunci prea tîrziu pentru miile de oameni disperaţi
din Kosovo, care au fost expulzaţi forţat din locuinţele lor, pentru sutele sau
chiar miile de persoane ucise pentru simplul fapt că aveau o anumită
identitate.
Dar nu va fi prea
tîrziu pentru Naţiunile Unite, dacă ne va încuraja faptul că dorim să intrăm
într-o nou secol cu obligaţia reînnoită de a proteja drepturile oricărui
bărbat, femeie sau copil — fără deosebire de apartenenţa sa etnică, naţională
sau rasială. q
Traducere de István
Haller