Declaraţia Universală a Drepturilor Lingvistice
Declaraţia Universală a Drepturilor Lingvistice
Preliminarii
Instituţiile şi
organizaţiile neguvernamentale semnatare ale acestei Declaraţii universale a
drepturilor lingvistice, reunite la Barcelona în perioada 6-9 iunie 1996;
Luînd în considerare
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, care, în preambulul ei,
îşi exprimă „încrederea în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi
valoarea individului şi în drepturile egale dintre bărbaţi şi femei”, şi care,
în al doilea articol, afirmă că „fiecare om se poate prevala de toate
drepturile şi libertăţile” fără deosebire de „rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie politică sau orice altă opinie, de originea naţională sau
socială, de avere, de naştere sau de orice altă situaţie”;
Luînd în considerare
Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile din 16
decembrie 1966 (articolul 27) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale din aceeaşi dată care, în preambulul lor,
declară că individul nu poate fi liber dacă nu îi sînt create condiţiile care
să îi permită să se bucure atît de drepturile civile şi politice cît şi de
drepturile economice, sociale şi culturale;
Luînd în considerare
Rezoluţia 47/135 din 18 decembrie 1992 a Adunării Generale a Organizaţiei
Naţiunilor Unite — Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice;
Luînd în considerare
declaraţiile şi convenţiile Consiliului Europei, cum ar fi Convenţia europeană
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4
noiembrie 1950 (articolul 14), Convenţia Consiliului de Miniştri al Consiliului
Europei din 29 iunie 1992 prin care s-a aprobat Carta Europeană a Limbilor
Regionale sau Minoritare, Declaraţia referitoare la minorităţile naţionale a
întîlnirii la vîrf a Consiliului Europei din 9 octombrie 1993 şi
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din noiembrie 1994;
Luînd în considerare
Declaraţia de la Santiago de Compostella a PEN Clubului Internaţional şi
Declaraţia din 15 decembrie 1993 a comitetului de traduceri şi drepturi
lingvistice a PEN Clubului Internaţional privind propunerea organizării unei
conferinţe mondiale asupra drepturilor lingvistice;
Considerînd că în
Declaraţia de la Recife, Brazilia, din 9 octombrie 1987, cel de-al 12-lea
Seminar al Asociaţiei Internaţionale pentru dezvoltarea comunicării
interculturale a recomandat Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptarea măsurilor
necesare pentru aprobarea şi implementarea Declaraţiei Universale a Drepturilor
Lingvistice;
Luînd în considerare
Convenţia 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 26 iunie 1989 cu
privire la Popoarele Indigene şi Tribale din ţările independente;
Luînd în considerare
Declaraţia Universală cu privire la drepturile colective ale popoarelor de la
Barcelona din mai 1990, care a afirmat că fiecare popor are dreptul să-şi
exprime şi să-şi dezvolte propria cultură, limbă şi propriul mod de organizare
şi, în vederea acestui scop, să adopte diferite cadre politice, structuri
politice, educaţionale, de comunicare şi de administraţie publică proprii;
Luînd în considerare
Declaraţia finală a Adunării Generale a Federaţiei Internaţionale a
Profesorilor de limbi moderne de la Pécs (Ungaria), din 16 august 1991, care a
recomandat ca drepturile lingvistice să fie considerate printre drepturile
fundamentale ale omului;
Luînd în considerare
raportul Comisiei pentru Drepturile Omului a Consiliului Economic şi Social al
Naţiunilor Unite din 20 aprilie 1994, cu privire la proiectul de declaraţie
asupra drepturilor popoarelor indigene, care apreciază drepturile individuale
în lumina drepturilor colective;
Luînd în considerare
proiectul de declaraţie al Comisiei Interamericane de Drepturile Omului, cu
privire la drepturile popoarelor indigene, adoptată în cadrul celei de-a
1278-lea sesiuni din 18 septembrie 1995;
Considerînd că
majoritatea limbilor lumii aflate în pericol aparţin comunităţilor nesuverane
şi că principalii factori care împiedică dezvoltarea acestor limbi şi
accelerează înlocuirea lor lingvistică presupun lipsa autoadministraţiei dar şi
politica statelor care îşi impun atît structura politică şi administrativă cît
şi propria limbă;
Considerînd că
invazia, colonizarea, ocupaţia sau celelalte modalităţi de subjugare politică,
economică sau socială implică, de multe ori, impunerea unei limbi străine ori,
cel puţin, distorsionează percepţiile privind valoarea limbii materne şi dau
loc unor atitudini de ierarhizare lingvistică, ceea ce subminează loialitatea vorbitorilor
faţă de limba maternă; şi considerînd că limba popoarelor ce şi-au dobîndit
suveranitatea este înglobată într-un proces de substituire lingvistică datorat
unei politici ce favorizează limba fostei puteri imperialiste sau
colonizatoare;
Considerînd că
universalismul trebuie să se bazeze pe o concepţie de diversitate lingvistică
şi culturală care să triumfe atît asupra tendinţelor de omogenizare cît şi
asupra celor de izolare ca factori de excludere;
Considerînd că, în
vederea asigurării unei coexistenţe paşnice între comunităţile lingvistice,
trebuie stabilite o serie de principii generale care să garanteze promovarea şi
respectarea tuturor limbilor şi folosirea lor în viaţa publică şi privată;
Considerînd că
diferiţi factori de natură non-lingvistică (istorici, politici, teritoriali,
demografici, economici, socio-culturali, socio-lingvistici şi din domeniul
comportamentelor colective) dau naştere unor probleme care duc la dispariţia,
marginalizarea sau degradarea numeroaselor limbi şi că drepturile lingvistice
trebuie, în mod constant, examinate dintr-o perspectivă generală, astfel încît
în fiecare caz să poată fi aplicată soluţia potrivită;
Conştiente de faptul
că o Declaraţie Universală a Drepturilor Lingvistice este necesară pentru a
corecta dezechilibrele lingvistice în vederea asigurării respectului faţă de
fiecare limbă şi a dezvoltării lor complete, şi pentru stabilirea principiilor
necesare unei păci lingvistice juste şi echitabile pe plan mondial, considerate
factor cheie a convieţuirii sociale;
DECLARĂ CĂ
Preambul
Situaţia fiecărei
limbi, în lumina consideraţiilor anterioare, este rezultatul convergenţei şi al
interacţiunii unui întreg şir de factori de natură politico-juridică,
ideologică şi istorică, demografică şi teritorială, economică şi socială,
culturală, lingvistică şi socio-lingvistică, inter-lingvistică, precum şi de
natură subiectivă.
În momentul de faţă,
aceşti factori se definesc prin:
- tendinţa
unificatoare seculară a majorităţii statelor de a reduce diversitatea şi de a
încuraja atitudinile opuse pluralităţii culturale şi pluralismului lingvistic;
- procesul de
mondializare a economiei, deci al pieţii informaţiei, al comunicării şi al
culturii, care bulversează domeniile relaţiilor şi formele de interacţiune ce
garantează coeziunea internă a fiecărei comunităţi lingvistice;
- modelul de creştere
economică promovat de grupurile economice transnaţionale, care pretind că
identifică dereglarea cu progresul, şi individualismul competitiv cu
libertatea, ceea ce generează grave şi crescînde inegalităţi economice,
sociale, culturale şi lingvistice;
Ameninţările care
pîndesc azi comunităţile lingvistice, fie că este vorba despre absenţa
autonomiei politice, despre o populaţie puţin numeroasă, dispersată, sau
parţial dispersată, despre o economie precară, o limbă non-codificată sau un
model cultural opus modelului predominant, fac ca numeroase limbi să nu poată
supravieţui şi să nu se poată dezvolta, dacă următoarele obiective fundamentale
nu vor fi luate în considerare:
Pe plan politic,
conceperea unei organizări a diversităţii lingvistice care să permită
participarea efectivă a comunităţilor lingvistice la acest nou model de
dezvoltare.
Pe plan cultural,
construirea compatibilităţii depline a spaţiului de comunicare mondial prin
participarea echitabilă a tuturor popoarelor, a tuturor comunităţilor
lingvistice şi a tuturor indivizilor la procesul de dezvoltare.
Pe plan economic,
sprijinirea unei dezvoltări durabile, bazată pe participarea tuturor şi pe
respectarea echilibrului ecologic al societăţilor precum şi pe raporturi
echitabile între toate limbile şi toate culturile.
Din aceste motive,
prezenta Declaraţie consideră ca punct de plecare comunităţile lingvistice şi
nu statele. Ea se înscrie în contextul întăririi instituţiilor internaţionale
capabile să garanteze o dezvoltare durabilă şi echitabilă pentru întreaga
umanitate, urmărind concomitent obiectivul de a încuraja crearea unui cadru
politic pentru diversitatea lingvistică bazată pe respect reciproc, coexistenţă
armonioasă şi apărarea interesului general.
Titlu preliminar
Precizări conceptuale
Articolul 1
1. Prezenta declaraţie
consideră drept comunitate lingvistică orice societate umană care,
stabilită istoric într-un spaţiu determinat, recunoscut sau nu, se identifică
drept popor şi care şi-a dezvoltat o limbă comună ca mijloc natural de
comunicare şi coeziune culturală între membrii săi. Expresia „limbă proprie
unui teritoriu” desemnează idiomul comunităţii stabilite istoric pe acelaşi
teritoriu.
2. Prezenta declaraţie
are ca punct de plecare principiul conform căruia drepturile lingvistice sînt
în acelaşi timp drepturi individuale şi colective, şi adoptă ca punct de
referinţă a drepturilor lingvistice depline cazul unei comunităţi lingvistice
istorice în cadrul propriului teritoriu, considerat a fi nu numai aria
geografică în care această comunitate trăieşte, ci şi spaţiul social şi
funcţional indispensabil pentru dezvoltarea deplină a limbii. Din această
premiză decurge progresia sau continuarea drepturilor grupurilor lingvistice
menţionate la punctul 5 al prezentului articol, precum şi cele ale persoanelor
care trăiesc în afara teritoriului comunităţii lor.
3. În concordanţă cu
finalitatea enunţată a prezentei Declaraţii, sînt considerate a fi în propriul
teritoriu şi aparţinînd unei comunităţi lingvistice grupurile:
i) separate de restul
comunităţii lor prin frontiere politice sau administrative;
ii) stabilite istoric
într-un spaţiu geografic redus, înconjurat de membrii altor comunităţi
lingvistice; sau
iii) instalate într-un
spaţiu geografic pe care îl împart cu membrii altor comunităţi lingvistice
avînd antecedente istorice echivalente.
4. Prezenta Declaraţie
consideră, de asemenea, drept comunităţi lingvistice în teritoriu istoric
propriu popoarele nomade în spaţiile lor istorice de migrare sau popoarele
stabilite în spaţii dispersate din punct de vedere geografic.
5. Prezenta Declaraţie
consideră drept grup lingvistic orice grup social avînd aceeaşi limbă,
stabilit în spaţiul teritorial al unei alte comunităţi lingvistice, fără a avea
antecedente istorice echivalente, acesta fiind cazul imigranţilor,
refugiaţilor, al persoanelor exilate sau al membrilor diasporelor.
Articolul 2
1. Prezenta Declaraţie
consideră că, atunci cînd mai multe comunităţi sau grupuri lingvistice împart
acelaşi teritoriu, drepturile formulate în prezenta Declaraţie trebuie să fie
exercitate pe baza respectului reciproc şi să fie protejate prin garanţii
democratice maximale.
2. În vederea
stabilirii unui echilibru socio-lingvistic satisfăcător, adică pentru a defini
o relaţie adecvată între respectivele drepturi ale acestor comunităţi sau
grupuri lingvistice şi cele ale persoanelor care le compun, este necesar să se
ia în considerare factori diferiţi de antecedentele lor istorice pe teritoriul
dat şi voinţa lor exprimată în mod democratic. Printre aceşti factori, a căror
luare în consideraţie poate presupune un tratament compensatoriu, vizînd o
reechilibrare, se numără caracterul forţat al migraţiilor care a dus la
coexistenţa diferitelor comunităţi sau grupuri şi la gradul lor de precaritate
politică, socio-economică şi culturală.
Articolul 3
1. Prezenta Declaraţie
consideră ca drepturi personale inalienabile, ce pot fi exercitate în orice
situaţie:
• dreptul de a fi
recunoscut ca membru al unei comunităţi lingvistice;
• dreptul de a folosi
limba maternă atît în cerc privat cît şi în public;
• dreptul la folosire
a propriului nume;
• dreptul de a
întreţine relaţii şi de a se asocia cu ceilalţi membri ai comunităţii
lingvistice de aceeaşi origine;
• dreptul de a păstra
şi dezvolta propria cultură;
şi toate celelalte drepturi legate de limbă, recunoscute prin Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966
şi prin Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale din aceeaşi dată.
2. Prezenta Declaraţie
consideră că drepturile colective ale grupurilor lingvistice pot include, în
afara drepturilor vizate în articolul precedent şi în conformitate cu
dispoziţiile de la punctul 2 al articolului 2:
• dreptul fiecărui
grup la învăţarea propriei limbi şi culturi;
• dreptul fiecărui
grup de a dispune de servicii culturale;
• dreptul fiecărui
grup la o prezenţă echitabilă a limbii şi culturii sale în mass-media;
• dreptul fiecărui
membru al unui grup dat de a i se răspunde în propria sa limbă în relaţiile
sale cu oficialităţile şi în relaţiile socio-economice.
3. Drepturile
persoanelor şi ale grupurilor lingvistice menţionate anterior nu vor afecta în
nici un caz relaţiile lor cu comunitatea limbii “gazdă” sau integrarea lor în
această comunitate. Nu se va putea aduce atingere, pe de altă parte,
comunităţii gazdă sau membrilor acesteia să-şi folosească propria limbă în
public fără restricţie, pe întregul lor teritoriu.
Articolul 4
1. Prezenta
Declaraţie consideră că persoanele care îşi stabilesc reşedinţa într-un
teritoriu al unei comunităţi lingvistice diferite de a lor au dreptul şi
datoria de a avea o atitudine integrativă în respectiva comunitate. Integrarea
este definită ca o socializare complementară a unor persoane în aşa fel încît
ele să-şi păstreze caracteristicile originare ale culturii lor împărtăşind în
acelaşi timp cu societatea primitoare destule referinţe, de valori şi de
comportament, pentru a nu adăuga noi dificultăţi membrilor comunităţii gazdă în
viaţa lor socială şi profesională.
Prezenta Declaraţie
consideră, pe de altă parte, că asimilarea — adică fenomenul de
aculturare a persoanelor în societatea primitoare, prin înlocuirea
caracteristicilor originare ale culturii lor cu referinţele, valorile şi
formele de comportament ale societăţii gazdă — nu va putea fi, în nici un caz,
forţată sau indusă, ea poate fi numai rezultatul unei alegeri libere.
Articolul 5
Prezenta Declaraţie
porneşte de la principiul că drepturile tuturor comunităţilor lingvistice sînt
egale şi independente de statutul lor juridic sau politic, ca limbă oficială,
regională sau minoritară; expresiile „limbă regională” şi „limbă minoritară” nu
sînt folosite în prezenta Declaraţie, pentru că se recurge frecvent la acestea
pentru a restrînge drepturile unei comunităţi lingvistice, chiar dacă
recunoaşterea unei limbi ca minoritară sau regională poate uneori să
înlesnească exercitarea anumitor drepturi.
Articolul 6
Prezenta Declaraţie
apreciază că o limbă nu poate fi considerată ca specifică unui teritoriu sub
pretextul că este limba oficială a statului sau că a fost folosită în mod
tradiţional în spaţiul respectiv, în scopuri administrative sau pentru anumite
activităţi culturale.
Titlul I
Principii generale
Articolul 7
1. Fiecare limbă este
expresia unei identităţi colective şi a unei modalităţi distincte de percepere
şi descriere a realităţii şi prin urmare ea trebuie să poată beneficia de
condiţiile necesare dezvoltării depline în toate domeniile.
2. Fiecare limbă este
o realitate constituită colectiv şi ea este pusă la dispoziţia membrilor unei
comunităţi ca instrument de coeziune, identificare, comunicare şi expresie
creativă în sînul acesteia.
Articolul 8
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul să-şi organizeze şi să-şi administreze propriile
resurse în scopul asigurării folosirii propriei limbi în toate domeniile vieţii
sociale.
2. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a dispune de mijloacele necesare pentru a asigura
transmiterea şi continuitatea limbii sale.
Articolul 9
Orice comunitate are
dreptul să-şi codifice, să-şi standardizeze, să-şi ocrotească, să-şi dezvolte
şi să-şi promoveze propriul sistem lingvistic, fără interferenţe induse sau
forţate.
Articolul 10
1. Toate comunităţile
lingvistice sînt egale în drepturi.
2. Prezenta Declaraţie
consideră că orice discriminare faţă de o comunitate lingvistică, bazată pe
criterii precum gradul de suveranitate politică, situaţia socială, economică
etc. sau pe nivelul de codificare, actualizare sau modernizare, care aduc
atingere limbii sale, este inadmisibilă.
3. În aplicarea
principiului egalităţii vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca această
egalitate să fie efectivă.
Articolul 11
Orice comunitate lingvistică
are dreptul să dispună de mijloace de traducere în ambele sensuri care să
garanteze exercitarea drepturilor conţinute în prezenta Declaraţie.
Articolul 12
1. Orice persoană are
dreptul să-şi desfăşoare activităţile publice în propria-i limbă în măsura în
care aceasta este şi limba teritoriului său de domiciliu.
2. Orice persoană are
dreptul de a-şi folosi limba în sfera personală sau familială.
Articolul 13
1. Orice persoană are
dreptul de a învăţa limba teritoriului în care domiciliază.
2. Orice persoană are
dreptul să fie poliglotă şi să cunoască şi să folosească limba cea mai
potrivită pentru dezvoltarea sa personală sau mobilitatea sa socială, fără a
aduce prejudicii garanţiilor stabilite de prezenta Declaraţie în folosirea
publică a limbii specifice teritoriului respectiv.
Articolul 14
Prevederile prezentei
Declaraţii nu pot fi interpretate sau folosite în detrimentul oricărei alte
norme sau practici prevăzută de un regim intern sau internaţional mai favorabil
folosirii unei limbi în teritoriul care îi este propriu.
Titlul al doilea
Regimul lingvistic general
Secţiunea I
Administraţia
publică şi
organismele
oficiale
Articolul 15
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul la folosirea limbii sale ca limbă oficială pe propriul
său teritoriu.
2. Orice comunitate
lingvistică are dreptul ca actele juridice şi administrative, documentele
publice şi private şi inscripţionările în registrele publice realizate în limba
teritoriului să fie considerate valabile şi efective şi ca nimeni să nu poată pretexta
necunoaşterea sa.
Articolul 16
Orice membru al unei
comunităţi lingvistice are dreptul de a-şi folosi propria limbă în raporturile
sale cu autorităţile publice şi să i se răspundă în această limbă. Acest drept
se aplică în egală măsură în relaţiile cu administraţia centrală, teritorială,
locală sau suprateritorială cu competenţe pe teritoriul căruia această limbă îi
este proprie.
Articolul 17
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a avea la dispoziţie şi de a obţine în limba sa
maternă orice document oficial util pe teritoriul căruia această limbă îi este
proprie, indiferent dacă aceste documente sînt pe suport de hîrtie, pe suport
magnetic sau pe orice alt suport.
2. Toate formularele,
modelele sau alte documente administrative emise pe suport de hîrtie, pe suport
magnetic sau pe orice alt tip de suport de către administraţia publică trebuie
să fie redactate şi puse la dispoziţia publicului în toate limbile teritoriilor
acoperite de serviciile însărcinate cu eliberarea lor.
Articolul 18
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a cere ca legile şi celelalte prevederi juridice
care o privesc să fie publicate în limba proprie teritoriului lor.
2. Autorităţile
publice care au în domeniul lor de acţiune mai mult de o limbă teritorială istorică,
au obligaţia să publice toate legile şi prevederile de interes general, în
aceste limbi, indiferent dacă vorbitorii acestora înţeleg sau nu alte limbi.
Articolul 19
1. Adunările
reprezentanţilor trebuie să adopte ca limbă(-i) oficială(-e) limba sau limbile
vorbite istoric în teritoriul pe care îl reprezintă.
2. Acest drept
priveşte în mod egal limbile comunităţilor dispersate, vizate de paragraful 4,
articolul 1.
Articolul 20
1. Orice persoană are
dreptul de a folosi în tribunale, oral sau în scris, limba istoric vorbită pe
teritoriul pe care sînt situate acestea. Tribunalele sînt obligate să
folosească în procedurile interne limba specifică teritoriului. Dacă sistemul
juridic al statului impune ca procedura să continuie în afara teritoriului de origine
al justiţiabilului, limba de origine trebuie totuşi menţinută.
2. În toate cazurile,
fiecare persoană are dreptul să fie judecată într-o limbă pe care să o poată
înţelege şi să o vorbească sau să obţină asistenţa gratuită a unui interpret.
Articolul 21
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să ceară ca inscripţionările în registrele publice să
fie efectuate în limba proprie teritoriului.
Articolul 22
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să ceară ca orice act notarial sau oficial emis de un
notar public să fie redactat în limba proprie teritoriului care este de
resortul acestui funcţionar public.
Secţiunea II
Învăţămîntul
Articolul 23
1. Învăţămîntul
trebuie să contribuie la favorizarea capacităţii de liberă exprimare
lingvistică şi culturală a comunităţii lingvistice în teritoriul în care se
desfăşoară.
2. Învăţămîntul
trebuie să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea limbii vorbite de către
comunitatea lingvistică din teritoriul în care se desfăşoară.
3. Învăţămîntul
trebuie să servească întotdeauna diversitatea lingvistică şi culturală şi să
favorizeze stabilirea unor relaţii armonioase între diferitele comunităţi
lingvistice ale întregii lumi.
4. Ţinînd cont de cele
de mai sus, orice persoană are dreptul să înveţe limba pe care o doreşte.
Articolul 24
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să decidă gradul în care limba sa să fie prezentă, ca
limbă de circulaţie sau ca obiect de studiu, la orice nivel de învăţămînt din
cadrul teritoriului său: preşcolar, primar, gimnazial, liceal, tehnic şi
profesional, universitar, precum şi al formării adulţilor.
Articolul 25
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a dispune de toate resursele umane şi materiale
necesare asigurării gradului dorit al prezenţei limbii sale la toate nivelele
de învăţămînt din teritoriul său: cadre pregătite corespunzător, metode
pedagogice adecvate, manuale, finanţări, spaţii şi echipamente, mijloace
tehnice tradiţionale şi tehnologie de vîrf.
Articolul 26
Orice comunitate
lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită tuturor membrilor săi
să obţină o stăpînire totală a propriei limbi, astfel încît să o poată folosi
în toate domeniile de activitate, precum şi la cea mai bună cunoaştere posibilă
a oricărei alte limbi pe care doresc să o înveţe.
Articolul 27
Orice comunitate
lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită membrilor săi să
acumuleze cunoştinţe lingvistice legate de propriile lor tradiţii culturale,
cum ar fi limba literară sau de cult, în trecut limbi obişnuite ale comunităţii
sale.
Articolul 28
Orice comunitate
lingvistică are dreptul la un învăţămînt care să permită membrilor săi
însuşirea de cunoştinţe aprofundate privind moştenirea lor culturală (istorie
şi geografie, literatură etc.), precum şi cea mai înaltă pregătire posibilă privind
orice altă cultură pe care doresc să o cunoască.
Articolul 29
1. Orice persoană are
dreptul să beneficieze de învăţămînt în limba sa proprie pe teritoriul pe care
trăieşte.
2. Acest drept nu
exclude dreptul de a accede la cunoaşterea orală sau scrisă a oricărei limbi ce
i-ar putea servi ca instrument de comunicare cu celelalte comunităţi
lingvistice.
Articolul 30
Limba şi cultura
fiecărei comunităţi lingvistice trebuie să fie obiect de studiu şi cercetare la
nivel universitar.
Secţiunea III
Nume de persoane
Articolul 31
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a-şi păstra şi folosi propriul sistem onomastic în
orice domeniu şi orice ocazie.
Articolul 32
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul să folosească toponimicele în limba proprie
teritoriului dat, oral sau în scris, în toate domeniile, fie private, publice
sau oficiale.
2. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a stabili, de a păstra şi de a revizui toponimia
autohtonă. Aceasta nu poate fi nici suprimată, nici deformată sau adaptată în
mod arbitrar, nici înlocuită în cazul schimbării conjuncturii politice sau de
altă natură.
Articolul 33
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a se denumi în propria limbă. În consecinţă, orice
traducere în alte limbi va evita denominările ambigue sau peiorative.
Articolul 34
Orice persoană are
dreptul de a-şi folosi antroponimicul în limba sa proprie în toate domeniile şi
are dreptul la transcrierea sa fonetică, pe cît de fidelă cu putinţă, într-un
alt sistem grafic, dacă este nevoie.
Secţiunea IV
Mass-media şi noile
tehnologii
Articolul 35
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a decide care să fie gradul prezenţei limbii sale în
mediile de comunicare din teritoriul său, fie că este vorba despre media locale
şi tradi-ţionale sau despre cele cu o răspîndire mai largă, ori cele care
folosesc o tehnologie mai avansată, indiferent de sistemul de distribuţie sau
de mijlocul de transmisie folosit.
Articolul 36
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a dispune de toate resursele umane şi materiale
necesare pentru a asigura nivelul dorit al prezenţei limbii sale şi al liberei
exprimări culturale în mass-media din teritoriul său: personal corespunzător
calificat, finanţare, spaţii şi echipamente, mijloace tehnice tradiţionale şi tehnologie
de vîrf.
Articolul 37
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să primească, prin mijloacele de comunicare în masă,
informaţii aprofundate despre moştenirea sa culturală (istorie şi geografie,
literatură etc), precum şi cel mai înalt nivel de informaţii cu putinţă despre
orice altă cultură pe care membrii săi doresc să o cunoască.
Articolul 38
Limbile şi culturile
tuturor comunităţilor lingvistice trebuie să aibă parte de un tratament
echitabil şi non-discriminatoriu din partea mijloacelor de comunicare din
întreaga lume.
Articolul 39
Comunităţile vizate în
paragrafele 3 şi 4 ale articolului 1 din prezenta Declaraţie, precum şi
grupurile menţionate în paragraful 5 al aceluiaşi articol, au dreptul la o
reprezentare echitabilă a limbii lor în mijloacele de comunicare din teritoriul
în care sînt stabilite sau unde se deplasează. Exercitarea acestui drept
trebuie să fie armonizată cu exercitarea drepturilor celorlalte grupuri sau
comunităţi lingvistice din teritoriu.
Articolul 40
Orice comunitate lingvistică
are dreptul de a dispune de echipamente de informatică adaptate sistemului
lingvistic propriu, precum şi mijloace şi produse informatice în limba sa,
pentru a profita din plin de potenţialul oferit de aceste tehnologii în libera
exprimare, în educaţie, comunicaţie, editare, traducere şi, în general, în
tratarea informaţiei şi răspîndirea culturii.
Secţiunea V
Cultura
Articolul 41
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a-şi folosi limba, de a o păstra şi de a o întări
prin toate modalităţile de exprimare culturală.
2. Exercitarea acestui
drept trebuie să poată fi dezvoltată deplin fără ca spaţiul comunităţii avute
în vedere să fie ocupat în mod hegemonic de o cultură străină.
Articolul 42
Orice comunitate
lingvistică are dreptul la dezvoltare deplină în cadrul propriului domeniu
cultural.
Articolul 43
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să acceadă la operele produse în limba sa.
Articolul 44
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să acceadă la programe interculturale, cu ajutorul
difuzării unui nivel informaţional suficient şi prin sprijinul acordat
învăţării limbii de către străini sau acelora de traducere, de dublaj, de
postsincronizare şi de subtitrare.
Articolul 45
Orice comunitate
lingvistică are dreptul să pretindă ca limba proprie teritoriului să ocupe un
loc prioritar în cadrul manifestărilor şi serviciilor culturale (biblioteci,
videoteci, cinematografe, teatre, muzee, arhive, folclor, industrii culturale
şi toate celelalte expresii ale vieţii culturale).
Articolul 46
Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a-şi ocroti patrimoniul lingvistic şi cultural,
inclusiv manifestările sale materiale precum arhivele, operele şi lucrările de
artă, realizările arhitecturale şi monumentele istorice sau inscripţiile în
propria limbă.
Secţiunea VI
Domeniul
socio-economic
Articolul 47
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul să stabilească folosirea limbii sale în toate
activităţile socio-economice ale teritoriului în care trăieşte.
2. Orice membru al
unei comunităţi lingvistice are dreptul să dispună în limba sa de toate
resursele necesare desfăşurării activităţii sale profesionale, cum ar fi
documentele şi lucrările de referinţă, instrucţiunile de folosire, formularele
de toate tipurile, precum şi materiale şi produse informatice.
3. Folosirea altor
limbi în acest domeniu nu poate fi pretinsă decît în măsura în care este
justificată de natura activităţii profesionale în cauză. În nici un caz, o altă
limbă de apariţie mai recentă nu poate restrînge sau suprima folosirea limbii
proprii teritoriului.
Articolul 48
1. Pe teritoriul
propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul să-şi folosească
limba proprie, cu deplină valoare juridică, în toate tipurile de tranzacţii
economice, precum cumpărarea sau vînzarea de bunuri sau servicii, operaţiunile
bancare, poliţele de asigurare, contractele de muncă şi altele.
2. Nici o clauză din
aceste acte private nu poate să excludă sau să limiteze folosirea unei limbi pe
propriul teritoriu.
3. Pe teritoriul
propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul de a dispune în
limba sa de documentele necesare realizării operaţiunilor mai sus menţionate,
precum: imprimate, cecuri, contracte, facturi, borderouri, comenzi şi altele.
Articolul 49
Pe teritoriul propriei
comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul să-şi folosească limba în
orice tip de organizaţii socio-economice, precum sindicatele muncitoreşti sau
patronale şi asociaţiile sau breslele profesionale.
Articolul 50
1. Orice comunitate
lingvistică are dreptul de a pretinde prezenţa predominantă a limbii sale în
publicitate, pe firmele comerciale, pe indicatoare şi, în general, în tot ceea
ce reprezintă imaginea ţării.
2. Pe teritoriul
propriei comunităţi lingvistice, orice persoană are dreptul de a beneficia, în
limba sa proprie, de informaţii complete, orale sau scrise, privind produsele
şi serviciile pe care le propun întreprinderile comerciale, aceasta presupunînd
atît instrucţiunile de folosire cît şi etichetele, listele de ingrediente,
publicitatea, garanţiile şi altele.
3. Toate indicaţiile
publice privind securitatea persoanelor trebuie să fie exprimate în limba
proprie teritoriului dat în condiţii care să nu fie inferioare celor de care se
bucură oricare altă limbă.
Articolul 51
1. Orice persoană are
dreptul să folosească limba proprie teritoriului în relaţiile sale cu firmele,
întreprinderile comerciale şi organismele private şi să pretindă să i se
răspundă în aceeaşi limbă.
2. Orice persoană are
dreptul, în calitate de client, consumator sau utilizator, să pretindă să fie
informat, oral sau în scris, în limba proprie teritoriului în instituţiile
deschise pentru public.
Articolul 52
Orice persoană are
dreptul să-şi exercite activităţile profesionale în limba proprie teritoriului,
cu excepţia cazului în care funcţiile inerente serviciului pretind folosirea
altor limbi, cum este cazul profesorilor de limbi străine, al traducătorilor
sau al ghizilor.
Dispoziţii adiţionale
Prima
Autorităţile publice,
în domeniile lor de activitate, sînt datoare să ia toate măsurile pentru
aplicarea drepturilor proclamate în prezenta Declaraţie. Mai precis, vor trebui
să fie destinate fonduri internaţionale pentru sprijinirea exercitării
drepturilor lingvistice ale comunităţilor care duc lipsă, în mod evident, de
resurse. Autorităţile publice, de exemplu, trebuie să acorde ajutorul necesar
în codificarea, transcrierea şi predarea limbilor diverselor comunităţi, precum
şi în folosirea lor în administraţie.
A doua
Autorităţile publice
sînt datoare să vegheze ca autorităţile, organizaţiile şi persoanele în cauză
să fie informate în privinţa drepturilor şi a datoriilor ce decurg din prezenta
Declaraţie.
A treia
Autorităţile publice
trebuie să prevadă, în acord cu legislaţia în vigoare, sancţiunile care să
pedepsească violarea drepturilor lingvistice vizate prin prezenta Declaraţie.
Dispoziţii finale
Prima
Prezenta Declaraţie
propune crearea unui Consiliu al Limbilor în cadrul Organizaţiei
Naţiunilor Unite. Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite îi revine
sarcina de a crea acest Consiliu, de a-i defini funcţiile şi de a-i numi
membrii. Ţine de asemenea de îndatoririle sale crearea organismului de drept
internaţional însărcinat cu apărarea comunităţilor lingvistice în lumina
drepturilor recunoscute în prezenta Declaraţie.
A doua
Prezenta Declaraţie
propune şi promovează crearea unei Comisii mondiale a drepturilor
lingvistice, organism consultativ neoficial, alcătuit din reprezentanţi ai
organizaţiilor neguvernamentale şi ai altor organizaţii preocupate de problema
drepturilor lingvistice.
Barcelona, iunie 1996