Bilingvismul şi însuşirea unei a doua limbi
Bilingvismul şi
însuşirea unei a doua limbi
Jim Cummins
Introducere
Interesul
pentru fenomenele bilingvismului şi însuşirii unei a doua limbi a continuat
să sporească în ultimii cinci
ani atît în rîndul cercetătorilor cît şi al celor care deţin decizia
politică. În parte, continua
vizibilitate a acestor fenomene se datorează creşterii rapide
a diversităţii culturale şi lingvistice din societăţile
industrializate, ca o consecinţă a
intensificării imigrării şi programelor de
stabilire a refugiaţilor. Cei ce deţin decizia politică
sînt în mod firesc interesaţi
să optimizeze eficienţa programelor prin care copiii şi adulţii învaţă limba/limbile
dominantă/e în societate.
Crescînda interdependenţă economică şi
ştiinţifică de pe arena internaţională
generează şi ea o cerere tot mai mare de indivizi cu competenţe bilingve care
pot
facilita colaborarea interculturală. În mod special, răspîndirea în întreaga
lume a
limbii engleze ca a doua limbă ridică atît probleme tehnice, legate de
pedagogia
predării limbii, cît şi probleme socioculturale legate de hegemonia culturală
şi
economică (Pennycook 1992, Phillipson 1992, Tollefson 1991).
Pe lîngă diversitatea şi contactul
crescînde dintre culturi pe plan intern şi
internaţional, un al treilea factor care alimentează interesul pentru
bilingvism şi
învăţarea unei a doua limbi îl constituie în numeroase ţări un mai mare grad de
recunoaştere a drepturilor lingvistice ale minorităţilor indigene şi culturale.
Mass
media electronică face ca izolarea lingvistică să diminueze chiar şi în
comunităţile
cele mai îndepărtate, consecinţa fiind că pentru multe grupuri minoritare se
accelerează ritmul asimilării lingvistice. În diverse părţi ale lumii,
grupurile
minoritare au solicitat şi primit sprijin instituţional pentru păstrarea şi
revitalizarea
limbilor periclitate de către mass media şi sistemul educaţional.
În multe
ţări, se mai intersectează cu fenomenele bilingvismului şi învăţării unei
a doua limbi problemele
echităţii sociale şi educaţionale. şi anume, rezultatele slabe
la învăţătură — devenite
constante la elevii proveniţi din anumite grupuri minoritare
în societăţile occidentale, rezultînd într-un grad de
instrucţie şi de statut economic inferior în rîndul adulţilor din aceste
grupuri —, ridică întrebări cu privire la
programele educaţionale adecvate şi politicile necesare răsturnării modelului
istoric
al rezultatelor slabe. Sînt extrem de controversate în Statele Unite şi, într-o
măsură
mai mică, în alte ţări, mai ales programele
educaţionale bilingve în care prima limbă
(L1) a copiilor minoritari este
folosită doar parţial ca mijloc de instruire. Chiar dacă
controversele sînt în primul rînd de natură socio-politică, fiind
concentrate asupra
temerilor că educaţia bilingvă va avea ca
rezultat ceea ce Schlesinger (1991) numeşte
„Dezbinarea Americii”, interpretarea
cercetărilor academice referitoare la bilingvism
şi învăţarea unei limbi constituie şi ea subiectul unei dezbateri la fel
de fluctuante.
Studiul de faţă abordează achiziţiile
recente în cercetarea şi teoria referitoare la
aceste probleme; mai concret, sînt dezbătute aici următoarele: 1) schimbarea
limbii în
prima copilărie, 2) consecinţele
cognitive şi şcolare ale bilingvismului şi învăţării unei a
doua limbi, 3) bilingvismul şi învăţarea unei a doua limbi în anii de şcoală,
şi 4) modele
teoretice pentru conceptualizarea
dezvoltării bilingvismului şi învăţării unei a doua limbi.
Schimbarea limbii în prima copilărie
Un număr crescînd de
grupuri minoritare din punct de vedere lingvistic şi de
acum înrădăcinate în ţara de adopţie îşi văd
ameninţată supravieţuirea ca şi comunităţi
distincte, ca urmare a pierderii limbii. De exemplu, în cazul
minorităţii francofone
din Ontario, Canada, rata asimilării a crescut de la 28,8%
în 1981 la 33,4% în 1986
(Wagner şi Grenier 1991:108). Cu alte cuvinte, în decursul
vieţii sale, unul din trei
francofoni trece de la franceză la engleză ca principala limbă de folosinţă
zilnică.
În Noua Zeelandă, cercetări
sociolingvistice făcute la sfîrşitul anilor ’70 arătau
că limba maori se afla în potenţialul pericol de a dispare în timpul unei
generaţii
(Benton 1988). Aceste date au constituit un catalizator pentru comunitate şi
guvern
pentru a acţiona în sensul revitalizării limbii maori prin instituirea de
programe
preşcolare suţinute exclusiv în limba maori. Depăşind în prezent cifra de 600
şi
incluzînd 16,6% din totalul copiilor maori sub vîrsta de cinci ani (Waite
1992),
aceste kohango reo (cuibare lingvistice) au sporit presiunea în favoarea
înfiinţării
unor programe de imersiune în limba maori
pentru nivelele elementare şi gimnaziale.
În timp ce astfel de programe s-au extins în ultimii ani, numai 0,4% din
elevii maori
de nivel elementar urmează în momentul de faţă programe de imersiune în limba
maori (Kura Kaupapa Maori), 3,6% urmînd şcoli bilingve, iar 9,2% urmează
cursuri
în şcoli în care limba predominantă este engleza (Waite 1992). Rezultatele
acestui
experiment social, ce are ca obiect împiedicarea schimbării limbii, urmează să
se
vadă în deceniul viitor, însă date din alte părţi ale lumii sugerează că —
singură —
şcoala are o putere limitată în revitalizarea limbilor periclitate (Fishman
1991).
Unul din
cele mai cuprinzătoare studii în domeniul păstrării şi schimbării limbii
în prima copilărie a fost
alcătuit de Sirén (1991). Acest studiu a implicat peste 600 de
familii din zona Stockholmului în cadrul cărora părinţii
vorbeau acasă altă limbă decît suedeza. Părinţii au fost
intervievaţi în timpul gravidităţii mamelor, iar mai
apoi în jurul vîrstei de 2 ani şi jumătate şi, respectiv, patru ani a copiilor.
La patru
ani, 84% din copii urmau programe preşcolare, însă numai 35% din cei ce ar fi
fost
îndreptăţiţi la sprijinirea limbii vorbite acasă, primeau efectiv acest
sprijin. Sirén
anunţa că în cazurile în care ambii părinţi
vorbeau în casă exclusiv limba minoritară
cu copiii lor în vîrstă de patru ani, majoritatea copiilor foloseau în
comunicare
această limbă (indexul lui Sirén referitor
la transmiterea limbii), însă chiar şi în aceste
cazuri influenţa suedezei era evidentă: un număr considerabil de copii
vorbeau mai
fluent suedeza (16%) sau cu aceeaşi fluenţă
(13%). Mai mult, 25% din copii foloseau
suedeza acasă ca pe o limbă suplimentară.
Cînd unul
din părinţi folosea suedeza ca principală limbă de comunicare cu copilul,
transmiterea limbii minoritare s-a dovedit mult mai slabă; pentru 77% suedeza
era limba
în care aveau o mai mare
fluenţă atunci cînd ea era vorbită de tată şi 89% dacă ea era
vorbită de mamă. Totuşi,
chiar şi în cazurile în care suedeza a devenit limba mai fluentă,
transmiterea limbii minoritare era puternică (peste 80%) atunci cînd părintele
care vorbea
limba minoritară folosea
exclusiv această limbă în comunicarea sa cu copilul. În con-
trast, în cazurile în care părintele
care vorbea limba minoritară folosea atît suedeza cît şi
limba minoritară,
transmiterea a fost mult mai slabă, reducîndu-se la 26% atunci cînd
tatăl era cel care folosea
ambele limbi şi la 41% cînd folosea mama ambele limbi.
În opinia lui Sirén, limba folosită în
programul preşcolar are un efect dramatic
asupra fluenţei copiilor în
limba folosită acasă. Copiii cu care s-a folosit exclusiv limba
minoritară în ciclul preşcolar, au păstrat-o ca limbă cu mai mare fluenţă
într-o proporţie
covîrşitoare (86%), iar din
restul de 14%, 8% au demonstrat aceeaşi fluenţă în ambele
limbi, iar 5% o mai mare
fluenţă în limba suedeză. Cifrele echivalente pentru copiii care
beneficiau şi la grădiniţă
de un oarecare sprijin pentru limba vorbită acasă sînt de 50%
avînd drept limbă
predominantă limba vorbită acasă, 14% cu fluenţă egală în ambele
limbi şi 36% avînd ca limbă
predominantă suedeza. Atunci cînd programul preşcolar se
desfăşoară exclusiv în limba suedeză, numai 25% dintre copii păstrează limba de
acasă
ca limbă predominantă, 12% au
fluenţă egală în ambele limbi, iar 63% au mai multă
fluenţă în suedeză. În
cazurile în care copiii rămîn mai mult acasă, 64% din ei îşi păstrează
limba de acasă cu fluenţă mai mare, 6% au fluenţă egală, iar 30% au mai multă
fluenţă în
suedeză (Sirén 1991:185,
Tabelul 12.8). Sirén conchide că atunci cînd mama vorbeşte
exclusiv în limba minoritară
cu copilul, chiar şi un sprijin minim în perioada preşcolară
poate contribui la menţinerea limbii minoritare.
Implicaţiile acestor date asupra
politicilor referitoare la limba optimă a
programelor preşcolare au fost discutate în paginile publicaţiei Education
Week de
către Porter (1991) şi Wong Fillmore
(1991a). Porter invocă principiul „time-on-task”
(timpul alocat învăţării limbii) pentru a maximiza contactul preşcolar
al copiilor cu
limba engleză, în timp ce Wong Fillmore sugerează că preponderenţa unui contact
preşcolar exclusiv cu engleza constituie un factor major în distrugerea
comunicării familiale.
Este în mod evident de dorit continuarea cercetării în acest domeniu, pentru
a se stabili relevanţa acestei chestiuni pentru dezvoltarea personală şi
educaţională a
copiilor.
Urmările
bilingvismului
În ultimii 20 de ani, un
număr mare de studii au investigat consecinţele
bilingvismului pe plan şcolar, cognitiv şi lingvistic (vezi Reynolds 1991b
pentru o
trecere în revistă de actualitate). Numeroase studii publicate în ultimii ani
continuă
această linie de cercetare şi, în plus, continuă să fie propuse şi finalizate
încercări
de sinteze teoretice.
Două studii efectuate în Canada
sugerează că dezvoltarea performanţei în L1 a
elevilor minoritari poate influenţa pozitiv
învăţarea altor limbi. Ambele cercetări au
fost conduse într-un mare consiliu
şcolar metropolitan din Toronto care oferă franceza
ca a doua limbă 20 de minute pe zi în clasele I-IV, iar apoi, opţiunea
unui program
bilingv francez-englez în clasele V-VIII. Elevii au de asemenea posibilitatea
de a
participa la un program de moştenire lingvistică implicînd învăţarea unei alte
limbi
decît engleza sau franceza începînd din grădiniţă şi pînă la terminarea clasei
a opta.
Primul studiu (Bild şi Swain 1989)
demonstrează că elevii de clasa a opta care
au urmat programul de moştenire lingvistică şi au fost
înscrişi în programul bilingv
englez-francez au rezultate mai bune într-o serie de
măsurători gramaticale ale
francezei, însă nu şi în ce
priveşte bagajul lexical, decît cei care au urmat un program
englez. S-a remarcat şi o corelaţie semnificativ pozitivă
între numărul de ani în care
au frecventat cursurile de
moştenire lingvistică şi indicele de performanţă la franceză.
Cel de al doilea studiu
(Swain, Lapkin, Rowen şi Hart 1991) a implicat peste 300
de elevi de clasa a opta din acelaşi program bilingv.
Swain, et al., au comparat patru
grupe de elevi la diferite măsurători ale performanţei în limba franceză: 1)
cei care
nu cunoşteau nici o limbă din programul de moştenire (PM); 2) cei care aveau
anumite cunoştinţe dintr-o limbă PM, însă
exclusiv orale; 3) cei care aveau şi abilităţi
de scris/citit într-o limbă PM, însă doar la modul pasiv; şi, în
sfîrşit, 4) cei care
înţelegeau şi foloseau o limbă PM la modul scris. Primul grup provenea din
părinţi
cu un grad de instruire şi statut profesional mai înalte decît ai celor din
celelalte trei
grupuri, în cadrul cărora nu exista nici o diferenţă în această privinţă.
S-au
observat diferenţe extrem de semnificative în favoarea elevilor din grupurile
3 şi 4 în ce priveşte atît deprinderile orale cît şi cele
scrise în limba franceză. Aceste
diferenţe sînt demne de notat mai ales cu
privire la faptul că aceşti elevi proveneau din
medii socio-economice considerabil
inferioare decît elevii care aveau ca primă limbă
engleza. S-a remarcat de asemenea că elevii a căror primă limbă era una
romanică
aveau rezultate mai bune la aspectele orale ale limbii franceze, însă efectul
acestei
variabile era cu mult mai mic decît efectul
abilităţilor scrise într-o limbă din programul
de moştenire. Autorii conchid că există un transfer de cunoştinţe şi de
procese de învăţare
de la o limbă la alta şi că dezvoltarea abilităţilor scrise în L1 atrage după
sine
beneficii concrete pentru elevi în învăţarea altor limbi.
Aceste
două studii luate împreună sugerează că trilingvismul reprezintă un obiectiv
fezabil pentru elevii proveniţi din grupuri lingvistice minoritare şi că
abilităţile scrise în
limba vorbită acasă
facilitează dezvoltarea deprinderilor academice în alte limbi.
Rezultatele
unui recent studiu australian (Ricciardelli 1989) exemplifică tipurile de
avantaje pe care le poate
conferi procesarea de informaţii bilingve asupra dezvoltării
copilului. Ricciardelli a
condus două investigaţii legate de influenţa bilingvismuli asupra
creativităţii şi abilităţilor
cognitive ale copiilor. Prima a implicat 57 de copii bilingvi
(italiană-engleză) şi 55 de
copii monolingvi (engleză) cu vîrsta cuprinsă între cinci şi
şase ani la data întocmirii studiului. Folosind analiza
covarianţei pentru a controla
statistic diferenţele rezultate din mediul
de provenienţă, Ricciardelli a făcut cunoscut
faptul că copiii performanţi în
engleză şi italiană aveau rezultate semnificativ mai bune
decît 1) copiii performanţi numai în
engleză şi 2) copiii bilingvi care erau performanţi în
engleză, dar mai puţin în italiană,
la mai multe măsurători reflectînd gîndirea creativă
(măsurătorile imaginaţie şi fluenţă Torrance), conştientizarea
metalingvistică
(corectarea topică) şi abilităţi verbale şi non-verbale.
Cea de a
doua investigaţie a fost condusă la Roma cu 35 de copii bilingvi (italiană-
engleză) şi 35 de copii monolingvi (italiană), cu vîrsta cuprinsă între cinci
şi şase ani. Din
nou, copiii performanţi în ambele limbi aveau rezultate
semnificativ mai bune decît
ceilalţi la măsurătorile imaginaţie şi fluenţă
Torrance, precum şi Corectarea Topicii
şi Citirea Cuvintelor. Ricciardelli conchide că formarea de abilităţi
bilingve fluente
intensifică aspecte ale dezvoltării lingvistice şi cognitive ale copiilor.
O tendinţă asemănătoare reiese dintr-un
studiu efectuat asupra unor copii cu
vîrsta între cinci şi şase ani din Voivodina din fosta Iugoslavie (Göncz şi
Kodzopelic
1991). Cercetarea a implicat cinci grupuri
de copii: 1) un număr de 22 de copii avînd
sîrbo-croata ca prima limbă (L1)
înscrişi într-un program preşcolar experimental în care
se preda engleza 30 de minute zilnic; 2) un număr de 22 de copii avînd ca primă
limbă
sîrbo-croata frecventînd un program
experimental de imersie în limba franceză în cadrul
căruia franceza reprezenta singura
limbă de instrucţie cu excepţia a 30 de minute
desfăşurate în sîrbo-croată o dată la două zile; 3) un grup control de
22 de copii
frecventînd un program sîrbo-croat obişnuit;
4) un grup de 20 de copii avînd ca primă
limbă (L1) maghiara şi care
ajunseseră la o oarecare fluenţă şi în sîrbo-croată, în princi-
pal în urma contactului din cadrul
comunităţii; şi 5) un grup de 20 de copii monolingvi
(maghiară) care urmau acelaşi program
în limba maghiară. S-au format perechi cu copiii
din cele două secţiuni ale studiului
în funcţie de variabile ale mediului precum statut
socio-economic, abilităţi non-verbale, vîrstă şi sex. Prima parte a
studiului a făcut
comparaţie între grupurile 1, 2 şi 3, iar
partea a doua între grupurile 4 şi 5.
Din comparaţii a reieşit că copiii care
aveau experienţe bilingve timpurii
obţineau rezultate semnificativ mai bune la diverse teste metalingvistice.
Autorii au
sugerat că învăţarea unei a doua limbi pe durata grădiniţei îi ajută pe copii
să-şi
concentreze atenţia asupra
fenomenelor lingvistice şi promovează o orientare analitică
înspre limbaj. Un studiu efectuat în continuarea celui dintîi asupra aceloraşi
copii aflaţi
de această dată în clasa întîi a arătat că profesorii considerau că copiii care
avuseseră o
experienţă preşcolară
bilingvă (50 la număr) au deprinderi mai bine dezvoltate în funcţii
cognitive relevante pentru
citit în comparaţie cu cei (30 la număr) a căror experienţă
preşcolară fusese
monolingvă. Diferenţele erau mai mari în favoarea copiilor ale căror
experienţe bilingve anterioare clasei întîi fuseseră mai
intense.
Dacă aceste studii recente sînt relativ
bine concepute, în general există
probabilitatea ca comparaţiile dintre grupurile monolingve şi cele bilingve să
fie
întotdeauna problematice din cauza dificultăţii de a elimina sursele de
potenţială
părtinire (Hakuta 1986, Reynolds 1991a).
Totuşi, curentele care sugerează o anumită
superioritate în aspecte ale dezvoltării metalingvistice sînt atît de
copleşitoare în
studiile realizate în ultimii 20 de ani încît rezultatele de ansamblu ale
muncii de
cercetare sînt convingătoare pentru mulţi cercetători.
Diaz şi Klinger (1991) au propus ceea
ce ei denumesc drept schiţa unui model
explicativ pentru a da seama de datele empirice. Prima lor propunere este aceea
că expunerea la o vîrstă fragedă la două limbi într-o manieră sistematic
cumulativă
duce la o conştientizare obiectivă a regulilor gramaticale şi funcţiilor
lingvistice.
A doua lor ipoteză este că această conştientizare sporită
a funcţiilor cognitive ale
limbajului duce la folosirea mai intensă şi mai eficientă
a limbajului ca instrument
de gîndire. ªi, în sfîrşit, ei mai
sugerează că recurgerea bilingvilor la conversaţia
familiară şi medierea verbală promovează dezvoltarea funcţiilor cognitive
execu-
tive. În acelaşi spirit, Bialystok (1991) interpretează datele rezultate din
cercetare
ca fiind un indiciu clar că copiii bilingvi au o conştiinţă mai acută a
componentelor
analitice şi de control ale procesului
lingvistic. Ea susţine că sistemele de prelucrare
dezvoltate pentru a servi două sisteme lingvistice sînt în mod necesar
diferite de
sistemele de procesare similare care funcţionează în folosirea unuia singur.
Malakoff şi Hakuta (1991) au explorat
şi mai în profunzime relaţia dintre
bilingvism şi conştientizarea
metalingvistică, în cadrul a două studii care au investigat
traducerea dintr-o limbă într-alta de către studenţii minoritari. Ei au
făcut cunoscut
faptul că capacitatea de a traduce este
larg răspîndită în rîndul copiilor bilingvi aflaţi
la sfîrşitul ciclului primar. Această capacitate pare să fie legată atît
de performanţa
lingvistică din cele două limbi cît şi de o
capacitate metalingvistică distinctă, care nu
are legătură cu performanţa din cele
două limbi. Ei mai sugerează că traducerea oferă
un excelent instrument pedagogic
pentru acutizarea conştiinţei metalingvistice a elevilor
şi a mîndriei lor pentru faptul că sînt bilingvi.
Pe scurt, cercetarea empirică şi
teoretică avînd ca obiect procesarea bilingvă
şi cognitivă a cunoscut nuanţări importante în ultimii ani. Continuă să se
acumuleze
dovezi ale unei anumite intensificări a dezvoltării metalingvistice a elevilor
bilingvi şi se prefigurează promiţătoare
direcţii teoretice de explicare a acestor fenomene.
În mod clar, promovarea bilingvismului şi a instrucţiei bilingve în anii de
şcoală
va necesita în mod obişnuit şi o formă de educaţie bilingvă. Date recente
referitoare
la rezultatele programelor bilingve sugerează că astfel de abordări
educaţionale
au capacitatea de a susţine bilingvismul adiţional.
Educaţia bilingvă
Polemica
ce caracterizează dezbaterea din Statele Unite, referitoare la eficacitatea
şi dezirabilitatea educaţiei
bilingve pentru studenţii minoritari, a continuat fără încetare
în ultimii ani. (Vezi Cazden şi Snow pentru o antologie de
studii prezentînd ambele
viziuni asupra problemei, şi Crawford 1989; 1992 pentru o explicaţie a
politicii
„exclusiv engleză”.) Împotriva educaţiei
bilingve atacul cel mai complet elaborat este
cel din volumul lui Porter (1990), intitulat Forked tongues: The
politics of bilingual
education. Analiza întreprinsă de această autoare a fost criticată în mai
multe rînduri
(de pildă, Baker 1992, Cummins 1991a). În special, cercetări întinse i-au
demontat
afirmaţia că ar exista o relaţie directă
între cantitatea de instruire desfăşurată în limba
engleză la şcoală de către copiii
minoritari („timpul alocat însuşirii limbii”) şi realizările
lor în acea limbă.
Şubrezimea
ipotezei „timpul alocat însuşirii limbii” reiese din succinta trecere în
revistă a cercetării
efectuată de Krashen înainte de 1991. Ipoteza este demontată şi de
alte două studii ale unor
cercetări pe termen lung, publicate recent. Cel dintîi este un
studiu longitudinal, desfăşurat pe o perioadă de opt ani şi
incluzînd peste 2000 de
elevi latino-americani în cadrul a trei tipuri diferite de program, care se
deosebeau
prin cantitatea de instruire în engleză şi spaniolă (Ramirez, Yuen şi Ramey
1991,
Ramirez, et al. 1991). Cel de al doilea set
de studii constă într-o serie de evaluări ale
programelor bilingve basce-spaniole
din ţara Bascilor din Spania (Gabina, et al. 1986,
Sierra şi Olaziregi 1989; 1991).
Studiul lui Ramirez compară progresele
şcolare din ciclul primar ale copiilor
latino-americani din cadrul a trei tipuri de program: 1) imersiune în limba
engleză,
presupunînd folosirea aproape exclusiv a
englezei în ciclul primar; 2) program bilingv
cu abandonarea timpurie a primei limbi, în care spaniola era folosită
aproximativ o
treime din timp în cursul grădiniţei şi a
clasei întîi, un sfert din timp în clasa a doua,
urmată apoi de abandonarea sa rapidă; şi 3) program bilingv cu abandonarea
tîrzie a
primei limbi, în cadrul căruia se folosea în principal spaniola în timpul
grădiniţei, în
clasele întîi şi a doua folosirea englezei cam o treime din timp,
jumătate din timp
folosirea englezei în clasa a treia, iar
apoi aproximativ 60% din timp folosirea englezei.
Unul din
cele trei programe bilingve cu abandonarea tîrzie a primei limbi care au
fost urmărite în studiu a
constituit o excepţie de la modelul general, în sensul în care
elevii urmau o educaţie în
principal în engleză încă de la sfîrşitul clasei a doua, educaţia
în limba spaniolă reducîndu-se la minimum în clasele a
cincea şi a şasea. Cu alte cuvinte,
acest program bilingv cu „abandonarea tîrzie a primei limbi” era asemănător
în practică celor de abandonare timpurie. Elevii care
urmau programe de imersie în
limba engleză sau de abandonare timpurie a
primei limbi au fost urmăriţi din grădiniţă
şi pînă în clasa a treia, în timp ce aceia care urmau programe de
abandonare tîrzie a
primei limbi au fost urmăriţi în două
grupări (clasele: grădiniţă-3 şi 3-6).
S-a putut face o comparaţie directă
între progresele copiilor din programele de
imersie în limba engleză şi cele bilingve
cu abandonarea timpurie a primei limbi, însă
a fost posibilă numai o comparaţie indirectă între aceste două tipuri de
program deja
menţionate şi programele cu abandonare tîrzie a primei limbi deoarece
acestea din
urmă existau în cartiere şi şcoli separate de cele dintîi. Comparaţia dintre
programele
de imersie şi cele de abandonare timpurie a primei limbi au demonstrat că în
jurul
clasei a treia, elevii deţineau cam acelaşi nivel în limba engleză atît în
capacitatea de
a citi cît şi în performanţele matematice. Elevii din fiecare program de acest
fel
progresau din punct de vedere şcolar în
acelaşi ritm cu elevii majoritari, distanţa dintre
ei şi elevii majoritari menţinîndu-se însă mare. Cu alte cuvinte, tendinţa lor
era de a nu
rămîne şi mai mult în urmă între
clasele întîi şi a treia, însă nici nu reuşeau să micşoreze
distanţa faţă de majoritari în mod
semnificativ. Contrar aşteptărilor multora dintre cei
ce deţin decizia politică, elevii care urmează programul de imersie în limba
engleză
nu părăseau mai repede
programul decît elevii din programul de abandonare timpurie
a primei limbi, fapt care sugerează că programele vizînd
strategia imersiunii pot fi
comparabile din punctul de vedere al costului cu
programele bilingve.
Dacă aceste rezultate nu demonstrează
superioritatea programelor de
abandonare timpurie a primei limbi faţă de cele de imersiune în limba engleză,
ele
demolează argumentul că ar exista o relaţie directă între cantitatea de timp
alocată
educaţiei în limba engleză şi dezvoltării
şcolare în limba engleză. Dacă ar fi valabilă
noţiunea de „timp alocat însuşirii limbii”, elevii care au urmat
programele de
abandonare timpurie a primei limbi ar fi
trebuit să se situeze la un nivel semnificativ
inferior faţă de cei care au urmat programele de imersie în limba
engelză, fapt
care nu s-a întîmplat.
Datele
rezultate din analiza programelor de abandonare tîrzie a primei limbi au
infirmat şi ele ipoteza
„timpului alocat însuşirii limbii”. Datele referitoare la clasele 3-
6 arată că elevii din cele două grupări care au continuat să fie educaţi cel
puţin 40%
din timp în prima limbă recuperează decalajul faţă de
elevii majoritari. Această
recuperare se produce în ciuda faptului că
aceşti elevi erau mult mai puţin timp educaţi
în limba engleză decît elevii din
programele de abandonare timpurie a primei limbi şi
decît cei din programele de imersie
în limba engleză şi că, proporţional, mai multe din
familiile lor proveneau din straturi
cu cele mai reduse venituri faţă de elevii din celelalte
două tipuri de program.
Au fost
observate diferenţe interesante şi între trei grupuri care urmau programe
de abandonare tîrzie a primei limbi în ceea ce priveşte
matematica, limba engleză (mai exact, deprinderi ca punctuaţia,
folosirea majusculelor etc), şi cititul în limba
engleză; mai concret, potrivit raportului:
„În ceea
ce priveşte matematica şi limba engleză, se pare că elevii din grupul E,
care au beneficiat de cele
mai mari oportunităţi de a-şi dezvolta deprinderile ţinînd de
prima lor limbă, au
înregistrat un progres mai mare în capacitatea lor de a citi în limba
engleză decît cea a grupului
de control din acest studiu. Sprijiniţi în continuare, s-ar
putea aştepta din partea acestor elevi să ajungă din urmă
şi să aproximeze nivelul
mediu de realizare al acestui grup de control.” (Ramirez, Yuen şi Ramey 1991:
35).
În contrast, elevii din grupul G care
au fost trecuţi brusc în primele clase la o
educaţie aproape în totalitate în engleză (într-o manieră asemănătoare elevilor
din
programele de abandonare timpurie a primei limbi) păreau să piardă teren în
faţa
elevilor majoritari între clasele 3-6 la matematică, limba engleză şi citire.
Raportul
concluzionează în felul următor:
„Elevii cărora li s-a oferit un program
coerent şi substanţial de dezvoltare în
prima lor limbă şi-au însuşit deprinderile matematice, de limbă şi citire în
engleză la
fel de repede ori chiar mai repede decît elevii majoritari avuţi în considerare
în acest
studiu. De vreme ce dezvoltarea lor în aceste capacităţi şcolare este atipică
pentru
tineretul defavorizat, ea susţine ipoteza eficacităţii dezvoltării primei limbi
pentru
facilitarea însuşirii
deprinderilor în limba engleză” (1991:36).
Date provenite din ţara Bascilor au
arătat în acelaşi chip o legătură minimă
între cantitatea de timp în care educaţia se
desfăşoară în limba majoritară şi rezultatele
şcolare la acea limbă. Cele trei studii sînt asemănătoare în concepţie,
în sensul în
care fiecare studiu compara realizările în limba bască şi în cea spaniolă ale
elevilor
din ciclul primar în trei tipuri de program: 1) educaţie în limba spaniolă cu
limba
bască drept a doua limbă (Modelul A); 2) spaniola şi basca folosite în educaţie
fiecare aproximativ 50% din timp (Modelul
B); 3) educaţie în limba bască, iar spaniola
ca materie de studiu (Modelul D). Elevii care urmau modelul D proveneau
atît din
familii în care se vorbea spaniola cît şi din familii în care se vorbea limba
bască, în
timp ce majoritatea elevilor din celelalte două programe proveneau din familii
în
care se vorbea spaniola. În toate cele trei studii, au fost alese la întîmplare
mostre
stratificate reprezentative pentru populaţia din ţara Bascilor.
A reieşit un model similar de rezultate
în toate cele trei studii şi la ambele
clase studiate (clasele a doua şi a cincea). Au ieşit în evidenţă diferenţe
extrem de
mari între Modelele A şi D în stăpînirea bascei atît oral cît şi scris, Modelul
B
situîndu-se pe o poziţie intermediară. În ce
priveşte spaniola, totuşi, diferenţele dintre
programe erau mici pentru ambele clase. De pildă, în cel de-al doilea
studiu, care
implica elevi de clasa a cincea (Sierra şi
Olaziregi 1989), s-a înregistrat o diferenţă de
numai şase puncte pe ansamblul
punctajelor la spaniolă între Modelele A şi D (79,81,
devierea standard fiind de 7,99, faţă de 73,77, devierea standard fiind
de 9,31) în
comparaţie cu cele 56 de puncte diferenţă
înregistrate la punctajul pentru limba bască (23,17
faţă de 79,04). În cadrul Modelului D, era semnificativă limba vorbită acasă în
prevederea punctajelor la spaniolă; cei care vorbeau
întotdeauna sau aproape
întotdeauna în limba bască au înregistrat un
punctaj oarecum inferior la spaniolă. Totuşi,
luate toate cele trei programe în general, factorii individuali (de pildă,
abilităţile şcolare)
se aflau la baza celor mai multe
variaţii în spaniolă, în timp ce pentru limba bască cele
mai semnificative s-au dovedit variaţiile programelor şi prima limbă a
elevilor.
Obiectivele programelor bilingve basce
(Modelul B) şi de imersiune în limba
minoritară (Modelul D) diferă de cele ale
majorităţii programelor bilingve din Statele
Unite. Obiectivul major în ţara Bascilor îl constituie promovarea
bilingvismuui
adiţional, în vreme ce ţelul primordial al programelor bilingve din Statele
Unite îl
constituie realizările şcolare în limba majoritară. Cu toate acestea,
descoperirile sînt
izbitor de asemănătoare: educaţia prin intermediul unei limbi minoritare pentru
o
bună parte a timpului petrecut la şcoală atrage după sine dezavantaje şcolare
minime
sau chiar nu atrage nici un fel de dezavantaje şcolare în ceea ce priveşte
limba
majoritară. Rezultate similare s-au înregistrat şi pentru minoritatea
francofonă din
Canada (Landry şi Allard 1991, studiu trecut în revistă mai jos).
Date provenite din programele bilingve
turco-olandeze din Olanda relevă un
model asemănător şi vin în sprijinul
eficacităţii educaţiei în L1 pentru elevii minoritari.
Verhoeven (1991a) a investigat însuşirea unei educaţii bilingve în rîndul a 138
de
copii care vorbeau turca şi care urmau programe fie
exclusiv olandeze, fie turco-
olandeze de abandonare a primei limbi. Copiii au fost
observaţi pînă la sfîrşitul
clasei a doua şi au fost supuşi unei serii de teste de evaluare a abilităţilor
orale şi
scrise din ambele limbi. Datele au arătat că elevii care au primit şi educaţie
scrisă în
limba turcă (L1) au avut rezultate la fel de bune la aspectul scris al limbii
olandeze
(L2) cu cei care au primit educaţie exclusiv în limba olandeză. De fapt,
Verhoeven
(1991a:72) subliniază faptul că exista o tendinţă în rîndul elevilor care urmau
programul de abandonare a primei limbi de a obţine rezultate mai bune la
aspectele
scrise ale L2 decît cei care urmaseră cursuri exclusiv în L2, însă majoritatea
comparaţiilor nu au avut relevanţă statistică. S-au observat însă diferenţe
semnificative în atitudinea faţă de
aspectul scris al limbii; elevii din clasele bilingve
au manifestat o orientare mai pozitivă spre aspectul scris al limbii
atît în L1 cît şi în
L2 decît elevii care urmaseră clase exclusiv în L2.
Verhoeven
a realizat şi o analiză prin metoda aleatorie pentru a investiga relaţiile
deprinderilor scrise dintre turcă şi olandeză. Pentru grupul care urmase
cursuri exclusiv
în olandeză el a înregistrat „un puternic transfer de la
decodarea însuşită anterior şi
deprinderile de înţelegere a unui text în L2
înspre deprinderi similare însuşite mai tîrziu
în L1” (1991a:71), iar în rîndul
elevilor din programul bilingv el a observat un trans-
fer pozitiv al deprinderilor scrise din L1 înspre deprinderi însuşite
mai tîrziu în L2.
Într-un alt studiu care a inclus copii
în vîrstă de şase ani de provenienţă turcă,
Verhoeven (1991b) a înregistrat
semnificative relaţii interlingvistice atît în deprinderile pragmatice cît şi în cele gramaticale.
De o relevanţă specială în acest studiu este
puternica relaţie pozitivă dintre
performanţa în olandeză şi contactul cu limba turcă în
programele preşcolare. Interacţiunea
educatorilor prin intermediul L1 în programele
preşcolare, deşi în cele mai multe cazuri extrem de limitată
(inexistentă pentru 40%
din copii, iar pentru restul de 60%
situîndu-se între 4-8 ore pe săptămînă), a constituit
un factor de previziune a performanţei atît turce cît şi olandeze din
timpul şcolii.
Transferul interlingvistic al
deprinderilor scrise a fost investigat şi de Bossers
(1991) care a înregistrat dovezi că capacitatea de a citi din L2 este o funcţie
atît a
capacităţii de citi din L1 cît şi a stăpînirii L2. La nivele inferioare de
competenţă în
L2, capacitatea de a citi nu constituie un factor de previziune semnificativ,
însă ea
cîştigă în importanţă la nivele superioare de competenţă în L2. Cu alte
cuvinte,
există un transfer direct al deprinderilor
de a citi din L1 spre L2 numai după ce a fost
însuşită o anumită cantitate de cunoştinţe în L2.
Dacă
pentru transferul capacităţilor de a citi dintr-o limbă într-alta s-au acumulat
dovezi considerabile, educaţia orientată spre promovarea acestei forme de
transfer nu
este întotdeauna adecvată în contextele educaţionale
bilingve. Acesta pare să fie, cel
puţin, argumentul convingător adus de Harris
(1990) în analiza întreprinsă de el asupra
sistemului educaţional aborigen din
Australia. El sugerează că există o prăpastie atît de
mare în viziunile despre
lume ale culturii occidentale şi ale celei aborigene încît educaţia
bilingvă ar trebui să separe net domeniile culturale
occidentale de cele aborigene,
această separare menţinîndu-se şi în ce priveşte limbile
de predare. Folosirea limbii
aborigene ca mijloc de predare a
conceptelor gîndirii occidentale riscă să submineze
cultura aborigenă şi să contribuie la abandonarea ei în favoarea celei
occidentale.
Această analiză are implicaţii pentru
grupurile indigene de pe întreg globul care sînt
îngrijorate că bilingvismul nu este altceva decît pasul spre
monolingvismul limbii
majoritare din punct de vedere societal.
Un domeniu
de cercetare (şi de controversă politică) care s-a impus cu pregnanţă
în ultimii ani este educaţia
bilingvă/biculturală pentru elevii hipoacuzici care implică
(în America de Nord) folosirea limbajului semnelor
american (LSA) ca mijloc de
educaţie. Puternic susţinute de un studiu cu mare influenţă al lui Johnson,
Lidell şi
Erting (1989), se află în derulare în mai multe părţi din America de Nord
proiecte
pilot folosind LSA ca limbă de predare (vezi Israelite, Ewoldt şi Hoffmeister
1992
pentru o trecere în revistă a cercetării în acest domeniu).
A fost publicat în anii din urmă un
număr considerabil de volume care anunţă
descoperiri şi analize conceptuale relevante pentru dezvoltarea şi realizările
bilingve
ale elevilor minoritari. Perspectivele europene sînt prezente în compilaţia lui
Byram
şi Leman (1990) a evaluărilor Modelului Foyer de educaţie bilingvă din
Bruxelles,
precum şi în volume de mai mare întindere ca acela al lui Eldering şi Kloprogge
(1989) şi cel al lui Jaspaert şi Kroon (1991). Perspectivele nord-americane
sînt
prezentate de Malave şi Duquette (1991), în timp ce volumul Focusschrift in
honor of Joshua Fishman al lui Garcia (1991) prezintă o selecţie excelentă de analize şi
studii de caz realizate pe plan internaţional. În sfîrşit, un volum editat de
Harley,
Allen, Cummins şi Swain (1990) prezintă rezultatele unui proiect de cercetare
derulat pe o perioadă de cinci ani, concentrat asupra dezvoltării
bilingvismului şi
performanţei în cea de a doua limbă atît în rîndul elevilor minoritari cît şi
în al celor
majoritari, urmînd diferite tipuri de programe educaţionale.
În concluzie, există un grad
considerabil de concordanţă în rezultatele
programelor educaţionale bilingve în ceea ce priveşte dezvoltarea şcolară şi
lingvistică; aceste rezultate sînt valabile atît pentru elevii minoritari cît
şi pentru cei
majoritari. În mod concret, realizările din limba minoritară sînt în general
sensibile
faţă de cantitatea de educaţie desfăşurată în limba respectivă, însă
dezvoltarea
limbii majoritare este relativ insensibilă
la contactul şcolar. De fapt, tendinţele reieşite
dintr-un număr considerabil de programe
sugerează o relaţie inversă dintre contactul
cu limba majoritară şi realizările din acea limbă. În mod clar, o serie
de factori
sociopolitici, istorici şi pedagogici vor
intermedia aceste relaţii, însă se poate afirma
cu certitudine că ipoteza „timpului alocat însuşirii limbii” susţinută de
Porter (1990)
este lipsită de orice dovadă empirică.
Modele
teoretice integrative
Majoritatea
cercetărilor pe care le-am trecut în revistă pînă în momentul de faţă
sînt legate direct ori
indirect de chestiuni teoretice. În această secţiune, sînt abordate
modelele teoretice şi
cercetările legate de ele care încearcă să integreze determinantele
psihologice şi sociologice
ale dezvoltării bilingvismului şi însuşirii unei a doua limbi. O
privire de ansamblu asupra acestor numeroşi factori este
oferită de Hamers şi Blanc
(1989); de aceea, acest capitol se va
concentra asupra cercetărilor publicate după apariţia
volumului lor. Vor fi reliefate două
modele teoretice: primul este propus de Wong Fillmore
pentru a integra influenţele
cognitive, lingvistice şi sociale asupra însuşirii unei a doua
limbi; al doilea este elaborat de
Landry şi Allard (1991) şi Landry, Allard şi Theberge
(1991) pentru a explora influenţele
psihologice, socio-psihologice, şi sociologice asupra
dezvoltării bilingvismului adiţional şi reductiv
Modelul
lui Wong Fillmore este potenţial mai util în reliefarea anumitor factori
pedagogici şi psiholingvistici care facilitează însuşirea unei a doua limbi. Ea
distinge
trei componente: 1) elevi care înţeleg că trebuie să vorbească limba ţintă (LT)
şi sînt
motivaţi să o facă; 2) vorbitori ai LT care o cunosc
destul de bine pentru a putea
oferi elevilor accesul la limba respectivă şi ajutorul necesar pentru a o
învăţa; şi 3)
un cadru social care să-i pună în contact pe elevi cu vorbitorii LT destul de
frecvent
pentru a face posibilă învăţarea limbii.
Pe lîngă
aceste trei componente de bază, există trei tipuri interconectate de procese
care joacă un rol în însuşirea unei limbi: procese
cognitive, lingvistice şi sociale.
Procesele sociale se referă la măsurile întreprinse în colaborare de către
elevi şi vorbitorii LT pentru a crea cadre
sociale în care este posibilă şi dorită o comunicare
largă în limba ţintă. În aceste cadre, elevii fac uz de cunoştinţele lor
sociale pentru
a ghici cam ce ar putea spune oamenii, dată fiind situaţia socială respectivă.
Procesele lingvistice se referă la
presupunerile făcute de vorbitorii LT şi elevi
care îi fac să producă şi să interpreteze datele lingvistice în moduri care să
promoveze comunicarea. Datele lingvistice derivate dintr-un context social
favorabil constituie pentru elevi dovezile care le permit să descopere modul în
care funcţionează limba şi modul în care o folosesc oamenii. Ca rezultat al
competenţei lor anterioare în L1, elevii au
posibilitatea de a face presupuneri despre
ce ar putea vorbi oamenii într-o serie de situaţii. Acest proces de
transfer poate
avea atît urmări pozitive cît şi negative (de pildă interferenţa), însă în ansamblu,
în opinia lui Wong Fillmore, rezultatele transferului sînt pozitive.
În fine, procesele cognitive în
însuşirea unei limbi „implică operaţiile şi
procedurile analitice care au loc în mintea elevilor şi duc în cele din urmă la
însuşirea acelei limbi” (Wong Fillmore 1991b:56). Elevii trebuie să descopere
sistemul de reguli pe care le respectă vorbitorii LT, să sintetizeze aceste
reguli
într-o gramatică pe care să şi-o interiorizeze apoi astfel încît să o poată
folosi
pentru a produce ei înşişi aserţiuni corespunzătoare semantic şi sintactic.
Wong Fillmore se inspiră în
descoperirile cercetărilor sale din studiile pe care
ea şi colegii ei le-au intreprins pentru a ilustra în ce
mod se intersectează aceşti
factori în procesul însuşirii unei a doua limbi, acordînd
o atenţie specială
interacţiunilor din cadrul clasei care facilitează sau obstrucţionează acest
proces.
În contrast cu factorii
psiholingvistici din modelul lui Wong Fillmore, Landry
şi Allard (1991) se inspiră în principal din perspectivele sociale şi
psihologice în
elaborarea modelului lor „macroscopic” de dezvoltare bilingvă. ţelul lor îl
constituie mai degrabă prezicerea diferitelor tipuri şi grade de bilingvism
decît
explicarea procesului de la baza acestora. Modelul încearcă să facă legătura
dintre
dezvoltarea bilingvă şi comportamentul lingvistic adoptat de indivizi, care
este la
rîndu-i determinat de trei seturi de variabile. Variabilele psihologice includ
aptitudinea şi competenţa în limbă precum şi convingerile ţinînd de vitalitatea
etnolingvistică a grupului. Variabilele socio-psihologice se concentrează
asupra
reţelei de contacte lingvistice ale individului (RCLI) prin mass media, şcoli,
familie
şi prieteni. În sfîrşit, variabilele sociologice pivotează în jurul vitalităţii
etnolingvistice care reiese din capitalul ori resursele culturale, economice,
politice
şi demografice ale unei comunităţi. Landry
şi Allard propun în continuare un „model
contrabalansant de experienţă bilingvă” prin care „bilingvismul
adiţional este
posibil pentru membrii unui grup minoritar numai cînd frecvenţa ocaziilor de
con-
tact lingvistic în L1 poate compensa predominanţa L2” (1991:205). În cele mai
multe din cazuri, aceasta presupune ca contextul familial şi şcolar să fie
aproape
în totalitate unilingv în L1.
Două studii de mare întindere implicînd elevi de clasa a douăsprezecea
reliefează
utilitatea acestui model în
prezicerea dezvoltării bilingve în rîndul elevilor proveniţi
din minoritatea francofonă atît din estul cît şi din
vestul Canadei. În ambele studii,
indicii diferitelor componente ale modelului au fost derivaţi din chestionare
şi
teste de limbă. Ambele studii (Landry şi Allard 1991, Landry, Allard şi
Theberge
1991) au relevat şcoala ca pe principalul contributor la bilingvismul adiţional,
însă ei consideră şcoala ca nepotrivită în sine pentru a compensa în totalitate
nivelele slabe de vitalitate lingvistică de pe plan social sau nivelele scăzute
de
contact lingvistic din familie sau din mediul social. În ciuda educaţiei în
limba
franceză, majoritatea elevilor foloseau predominant engleza. În concordanţă cu
rezultatele altor contexte educaţionale bilingve, s-a descoperit că educaţia în
L1
(limba franceză) sau o pregnantă ambianţă familială franţuzească nu sînt în
detrimentul rezultatelor şcolare din L2 (limba engleză).
Modelele
elaborate de Landry şi Allard (1991) şi de Wong Fillmore (1991b) pot
fi în mod util considerate ca fiind complementare în
sensul în care dimensiunile
procesuale puse în lumină de Wong Fillmore sînt în mare parte absente din
modelul
lui Landry şi Allard, viceversa fiind valabilă pentru dimensiunile
socio-culturale
reliefate de Landry şi Allard.
Concluzii
Pe
măsură ce diversitatea lingvistică şi culturală creşte în cele mai multe din
ţările
industrializate, creşte şi
potenţialul de conflict politic care poate fi pus în legătură cu
gradul de sprijin
instituţional pentru limbile şi culturile minoritare. De ambele feţe ale
acestor probleme,
argumentele politice urmează să fie raţionalizate în general în funcţie
de adevăratele interese ale
copiilor, de aceea rezultatele cercetărilor dobîndesc adeseori
statutul de muniţie. Din
fericire, în momentul de faţă există un mare grad de concordanţă
a rezultatelor cercetărilor
în ceea ce priveşte anumite chestiuni. De pildă, este evident
că abandonarea primei limbi are loc într-un ritm extrem de rapid în multe
situaţii ale
minorităţilor şi că este
necesar un puternic sprijin instituţional pentru ca L1 să poată
rezista acestui proces.
Sprijinirea L1 la nivelele preşcolar şi elementar, dusă chiar pînă la
educaţia predominantă în L1
în decursul tuturor acestor clase, nu pare să obstrucţioneze
însuşirea deprinderilor
conversaţionale sau şcolare în limba majoritară. De fapt, tendinţele
care se desprind din datele
despre elevii minoritari care se află în pragul eşecului şcolar
arată existenţa unei relaţii
de inversă proporţionalitate dintre contactul cu limba majoritară
şi rezultatele din acea
limbă. Această proporţionalitate inversă probabil este în parte
rezultatul transferului de la
o limbă la alta a deprinderilor care ţin de aspectul scris al
limbii, însă pare să fie totodată afectată de factori
pedagogici şi socio-politici din
organizarea sistemului educaţional pentru
elevii minoritari (Cummins 1989).
Descoperiri ale relaţiilor pozitive dintre
deprinderile scrise dintre limbi par
să se bucure de un grad considerabil de generalitate. În unele cazuri au fost
puse în evidenţă relaţii interlingvistice
pozitive nu numai în ce priveşte deprinderile ce
ţin de aspectul scris al limbii ci şi în ce priveşte deprinderile pragmatice
sau
conversaţionale.
În fine, probe considerabile arată că
dezvoltarea competenţei în două limbi
poate să ducă la o mai mare conştientizare metalingvistică şi la facilitarea
însuşirii
unei limbi suplimentare. Numeroşi
cercetători şi-au îndreptat atenţia înspre explorarea
mecanismelor lingvistice şi cognitive care se află la baza acestor
procese de transfer
şi consolidare. Pe scurt, în timp ce bilingvismul şi însuşirea unei a doua
limbi va
continua să suscite pasiuni sociopolitice în multe ţări, există acum
potenţialul de a
pune la dispoziţia acestor dezbateri date care deschid o plajă mai largă de
opţiuni
de dezvoltare a limbii pentru toţi copiii. □
BIBLIOGRAFIE ADNOTATĂ
Byram,
M. şi J. Leman (eds.) 1990. Bicultural and tricultural education: The Foyer
model
in Brussels. Clevedon, Avon: Multilingual Matters. Acest volum documentează
succesul
unui model particular de educaţie pentru
copiii imigranţilor marocani, turci, spanioli şi italieni
din Bruxelles, Belgia. Proiectul se
desfăşoară în mai multe şcoli, iar printre obiectivele sale se
numără promovarea unui bilingvism şi trilingvism complet
(L1+olandeza+franceza) prin
educaţie bilingvă. Prezentările evaluative
ale diferitelor componente ale proiectului ilustrează
cîteva posibilităţi de îmbogăţire ale
diversităţii culturale şi lingvistice care este adesori socotită
de educatori
doar ca o problemă ce trebuie depăşită.
Harris, S. 1990. Two way Aboriginal schooling:
Education and cultural survival. Canberra:
Aboriginal
Studies Press. Acest volum trece în revistă cercetarea australiană în domeniul
educaţiei
aborigene şi oferă cîteva perspective provocatoare asupra raţiunilor şi
funcţionării
educaţiei
bilingve pentru aborigeni. El recomandă separarea domeniilor culturale ca
principiu
călăuzitor în
organizarea programei de învăţămînt, ceea ce ar presupune predarea în limba
engleză a
materiilor care intră în mod obişnuit în componenţa programei de învăţămînt
occidentale
din societăţile industrializate şi rezervarea educaţiei în limba aborigenă
pentru
materiile care reflectă sau disting cunoştinţele şi concepţiile aborigene
despre lume. Aceste
recomandări
curriculare sînt plasate în cadrul unei analize a formării identităţii şi
relaţiilor de
putere din societatea australiană.
Landry, R., R. Allard şi R. Theberge. 1991. School and
family French ambiance and the bilingual
development
of francophone western Canadians. The Canadian Modern Language Re-
view. 47.878-915. Acest studiu a observat peste 300
de elevi din 13 licee aflate în trei
provincii vestice ale Canadei şi cuprinde o
bogăţie de date referitoare la probleme legate de
contactul lingvistic, identitate şi
dezvoltare bilingvă. Aceste date sînt interpretate în cadrul
teoretic al autorilor care încearcă să conecteze factorii sociolingvistici cu
cei psihologici în
explicarea modelelor de dezvoltare bilingvă.
Reynolds, A. G. (ed.) 1991b. Bilingualism,
multiculturalism, and second language learning.
Hillsdale,
NJ: Lawrence Erlbaum. Colaboratorii la acest volum sînt fie foşti studenţi fie
colegi ai
lui Wallace E. Lambert, care a exercitat o influenţă majoră asupra cercetărilor
din
domeniul bilingvismului şi al
însuşirii unei a doua limbi, vreme de mai bine 40 de ani.
Studiile sînt de o calitate excepţională şi
integrează cercetarea cu teoria într-o arie foarte
vastă de domenii. Chiar dacă
predomină perspectivele socio-psihologice, sînt reprezentate
şi perspectivele cognitive şi neuropsihologice. Capitolul final constă în
răspunsul lui Lambert la
problemele ridicate de studiile cuprinse în volum şi oferă o retrospectivă
profundă
şi adesori amuzantă a principalelor probleme
din domeniu.
Sirén, U. 1991. Minority language transmission
in early childhood: Parental intention and
language use. Stockholm: Institute for International
Education, Stockholm University.
Acest studiu documentează modelele de
menţinere şi abandonare a limbii minoritare în rîndul
copiilor preşcolari din Stockholm.
Rapiditatea abandonării reiese cu claritate din date, însă
este la fel de evident rolul
potenţial al folosirii sistematice de către părinţi a L1 şi al sprijinirii
L1 în perioada preşcolară pentru
încetinirea acestui proces de abandonare. Se face aluzie la
factori socio-politici şi
socio-istorici încă activi în diferitele modele de dezvoltare bilingvă
observate în familiile care vorbesc
finlandeza în comparaţie cu cele care vorbesc alte limbi
minoritare.
BIBLIOGRAFIE NEADNOTATĂ
Baker,
K. 1992. Comments on Suzanne Irujo’s review of Rosalie Pedalino Porter s Forked
tongue:
The politics of bilingual education. A reader reacts. TESOL Quarterly. 26.397-
405.
Benton, R. A. 1988. The Maori language in New Zealand
education. Language, Culture and
Curriculum. 1.75-83.
Bialystok, E. 1991. Metalinguistic dimensions of bilingual
language proficiency. În E. Bialystok
(ed.) Language processing in
bilingual children. Cambridge: Cambridge University
Press. 113-140.
Bild, E. R. şi M. Swain. 1989. Minority language
students in a French immersion programme:
Their French proficiency. Journal of Multilingual and Multicultural
Development.
10.255-274.
Bossers, B. 1991. On thersholds, ceilings and
short-circuits: The relation between L1 reading
L2 reading and L2
knowledge. În J. H. Hulstjin
şi J. F. Matter (eds.) Reading in two
languages. Amsterdam: AILA. 45-60 (AILA Review 8.)
Cazden, C. B. şi C. E. Snow (eds.) 1990. English
plus: Issues in bilingual education. Newbury
Park: Sage Publications (The
Annals of the American Academy of Political and Social
Science, Vol. 508.)
Crawford, J. 1989. Bilingual education: History,
politics, theory and practice. A report by
the
former Washington editor of Education Week. Trenton, NJ: Crane Publishing.
Crawford,
J. 1992. Hold your tongue:Bilingualism and the politics of “English Only.”
Reading MA: Addison-Wesley.
Cummins, J. 1989. Empowering minority students.
Sacramento, CA: California Association
for Bilingual Education.
Cummins, J. 1991a. Forked tongue: The politics of
bilingual education: A critique. Canadian
Modern Language Review. 47.786-793.
Cummins, J. 1991b. The development of bilingual
proficiency from home to school: A longitudi-
nal
study of Portuguese-speaking children. Journal of Education. 173.2.85-98.
Diaz,
R. M. şi C. Klinger. 1991. Towards an explanatory model of the interaction
between
bilingualism and cognitive
development. În E. Bialystok
(ed.) Language processing in
bilingual children. Cambridge: Cambridge University Press.
167-192.
Eldering,
L. şi J. Kloprogge (eds.) 1989. Different cultures, same school: Ethnic
minority
children
in Europe.
Amsterdam/Lisse: Swets & Zeitlinger.
Fishman, J. 1991. Reversing language shift.
Clevedon, Avon: Multilingual Matters.
Gabina, J. J., et al. 1986. EIFE.Influence of factors on the learning
of Basque. Gasteiz:
Central Publications Service of the Basque Country.
Garcia,
O. (ed.) 1991. Bilingual education: Focusschriftin honor of Joshua A.
Fishman.
Amsterdam/Philadelphia: John Benjamin.
Göncz, L. şi J. Kodzopeljic. 1991. Exposure to two
languages in the preschool period. Journal
of Multilingual and
Multicultural Development.
12.137-163.
Hakuta, K. 1986. Mirror of language: The debate over bilingualism.
New York: Basic
Books.
Hamers,
J. şi M. Blanc. 1989. Bilinguality & billingualism. Cambridge:
Cambridge Univer-
sity Press.
Harley, B., PAllen, J.Cummins şi M.Swain (eds.) 1990. The
development of second language
proficiency. Cambridge: Cambridge University Press.
Israelite, N., C. Ewoldt şi R. Hoffmeister. 1992. Bilingual/bicultural
education for the deaf
and hard-of-hearing students: A review of the literature on the effects of
native sign
language on majority
language acquisiotion.
Toronto: Ministry of Education.
Jaspaert, K. şi S. Kroon (eds.) 1991. Ethnic minority
languages and education. Amsterdam/
Lisse: Swets & Zeitlinger.
Johnson, R., S. Lidell şi C. Erting. 1989. Unlocking
the curriculum: Principles for achieveing
access
in deaf education. Washington, DC:Gallaudet University. /Working Paper 89-3./
Krashen,
S. 1991. Bilingual education: A focus on current research. Washington,
DC: Na-
tional Clearinghouse for Bilingual Education. /Occasional Papers in Bilingual
Education,
Spring 1991, Number 3./
Landry,
R. şi R. Allard. 1991. Can schools promote additive bilingualism in minority
group
chidren? În L. M. Malave şi G.
Duquette (eds.)Language, culture & cognition. Clevedon,
Avon:
Multilingual Matters. 198-231.
Malakoff, M. şi K. Hakuta. 1991. Translation skill
and metalinguistic awareness in bilinguals. În
E. Bialystok
(ed.) Language processing in bilingual children. Cambridge: Cambridge
University Press. 141-166.
L. M. Malave şi G. Duquette (eds.)Language, culture
& cognition. Clevedon, Avon: Multilin-
gual Matters. 198-231.
Phillipson,
R. 1992. Linguistic imperialism. Oxford: Oxford University Press.
Pennycook, A. 1992. The cultural politics of teaching
English in the world. Toronto: University of
Toronto. Ph. D. diss.
Porter,
R. P. 1990. Forked tongue: The politics of bilingual education. New
York: Basic
Books.
Porter, R. P 1991. The false alarm over early English
acquisition. Education Week. June 5, 36
şi 29.
Ramirez, J. D., S. D. Yuen şi D. R. Ramey. 1991. Executive
summary: Final report: Longitu-
dinal study of structured
English immersion strategy, early-exit and late-exit
transitonal bilingual education programs
for language-minority children. Washing-
ton, DC: the US Department of Education. /Contract No. 300-87-0156./
Ramirez,
J. D., et al. 1991. Longitudinal study of structured English immersion
strategy,
early-exit and late-exit transitonal bilingual education programs for
language-mi-
nority children. Washington, DC: the US Department of Education.
/Contract No. 300-
87-0156. Two Volumes./
Reynolds,
A. G. 1991a. The cognitive consequences of bilingualism. În A. G.
Reynolds (ed.)
Bilingualism, multiculturalism and second
language learning. Hillsdale, NJ:
Lawrence
Erlbaum. 145-182.
Ricciardelli, L. 1989. Childhood bilingualism: Metalinguistic
awareness and creativity.
Adelaide: University of Adelaide.
Ph. D. diss.
Schlesinger, A. M. Jr. 1991. The disuniting of
America. New York: Whittle Direct Books.
Sierra, J. and I. Olaziregi. 1989. EIFE 2. Influence of
factors on the learning of Basque.
Gasteiz: Central Publications
Service of the Basque Country.
Sierra, J. and I. Olaziregi. 1991, EIFE 3.
Influence of factors on the learning of Basque. Study
of the models A, B and D in
second year Basic General Education. Gasteiz: Central
Publications Service of the Basque
Country.
Swain, Lapkin, N. Rowen şi D. Hart. 1991. The
role of mother tongue literacy in third language
learning. În S. P. Norris şi M. Phillips (eds.) Foundations
of literacy policy in Canada.
Calgary: Detselig Enterprises Ltd.
185-206.
Tollefson, J. W. 1991. Planning language, planning inequality.
New York: Longman.
Verhoeven, L. 1991a. Acquisition of biliteracy.
În J. H. Hulstjin şi J. F. Matter (eds.) Reading in
two languages. Amsterdam: AILA. 61-74. (AILA Review 8.)
Verhoeven, L. 1991b. Predicting minority
children’s bilingual proficiency: Child, familiy and
institutional factors. Language Learning. 41.205-233.
Wagner, S. şi P. Grenier. 1991. Analphabétisme
de minorité et alphabétisme d’affirmation
nationale
à propos de l’Ontario français. Volume I: Synthése théorique et historique.
/Minority group illiteracy and
promotion of literacy development among Franco-
Ontarians.
Volume I: Theoretical synthesis an
history./ Toronto:
Ministry of Education.
Waite, J. 1992. Aoteareo: Speaking for ourselves. Part B: The issues.
A discussion on the
development
of a New Zealand languages policy. Wellington, New Zealand: Minstry of
Education.
Wong Fillmore, L. 1991a. A question for
early-childhood programs: English first or families first?
Education Week, June 19. 32, 34.
Wong Fillmore, L. 1991b. Second language
learning in children: A model of language learning in
social context. În E. Bialystok (ed.) Language processing in
bilingual children. Cam-
bridge: Cambridge University
Press. 49-69.
Wong Fillmore, L. 1991c. When learning a second
language means losing the first, Early Child-
hood Research Quarterly. 6. 323-346.
Traducere de Doina
Baci
*
Jim CUMMINS, profesor al Departamentului de Curricula, Predare şi
Învăţare al
Institutului pentru Studii despre Educaţie
al Universităţii Toronto. Cercetările lui s-au concentrat
asupra educaţiei studenţilor
bilingvi, drepturile lingvistice ale omului şi asupra posibilităţilor
şi capcanelor utilizării tehnologiei
în educaţie. Autor a numeroase cărţi, studii şi articole, cum
ar fi: Bilingualism and Minority Language Children (1981), Heritage languages:
Special issue
of the Canadian Modern Language Review, Bilingual Special Education în
International Ency-
clopedia of Education (1989); Theory
and Policy in Bilingual Education, Linguistic Minorities
and Multicultural Policy in Canada (1984), Empowering Minority Students:
An Analysis of
Bilingual Education Debate (1990).
Jim CUMMINS, Bilingualism and Second Language
Learning, publicat în Annual Review
of
Applied Linguistics (1993) 13, 51-70 de Cambridge University Press şi preluat cu permisiunea
autorului.