Cultura minorităţii ceangăieşti din
România

Tytti Maria Isohookana-Asunmaa

Introducere

1.   Termenul de „ceangăi” este folosit pentru a identifica un grup eterogen al populaţiei romano-catolice de origine maghiară care trăieşte în România. Acest grup etnic este o relicvă din Evul Mediu care a supravieţuit în melting-pot-ul din Moldova, din estul României. Limba ceangăilor este limba maghiară veche, sub anumite aspecte ea aflîndu-se cu cîteva secole în urmă, ceangăii avînd o specificitate lingvistică şi etnică distinctă, cu tradiţii străvechi şi cu o cultură şi artă populară de o mare diversitate.

2.   În lumea noastră aflată în continuă schimbare, ceangăii sînt expuşi fără nici o apărare influenţei foarte puternice a mediului lor şi mai cu seamă a preoţilor de la sate şi a autorităţilor locale româneşti. Ei au atins deja pînă în prezent un grad de asimilare foarte avansat. Ce se poate face pentru a salva această moştenire central europeană unică, pentru a consolida identitatea etnică a acestui grup şi a indivizilor din care e compus?

Cine sînt ceangăii?

3.     Ceangăii sînt una din minorităţile cele mai enigmatice din Europa. Nu s-a ajuns la un consens cu privire la cine sînt strămoşii lor, de unde au venit ei, cînd s-au stabilit în Moldova sau care este numărul lor în prezent. Pînă şi originea cuvîntului „ceangău” este controversată. Singura trăsătură necontestată a ceangăilor este puternica lor credinţă romano-catolică. Ei trăiesc în vestul Moldovei, pe pantele estice ale Carpaţilor, în satele din jurul oraşului Bacău (grupul sudic) şi al oraşului Roman (grupul nordic), de-a lungul rîurilor Siret, Bistriţa, Trotuş şi Tazlău, unde păstrează metode agricole europene tradiţionale, sistem de credinţe şi mituri străvechi precum şi cel mai arhaic dintre dialectele limbii maghiare.

4.  Numărul lor variază, în funcţie de modul în care sînt definiţi, de la nu mai puţin de 260.000 (care corespunde în mare populaţiei catolice din zonă), chiar dacă două treimi dintre ei nu ştiu limba ceangăilor, şi pînă la nu mai mult de cîteva zeci de mii (cifră bazată pe faptul că la ultimul recensămînt oficial s-au declarat ceangăi mai puţin de 3.000 de persoane).

5.     Ceangăii constituie unul din cele mai bune exemple de efecte benefice ale diversităţii culturale europene. Grupul a trăit vreme de secole mai mult sau mai puţin izolat de celelalte zone în care se vorbeşte limba maghiară, într-o regiune în care majoritatea o reprezintă românii. Aceasta a condus la dezvoltarea unei nişe cu o cultură individuală, foarte specifică, ce a interacţionat cu elemente ale culturii româneşti. Acest fapt este cel mai bine ilustrat probabil de cîntecele şi baladele populare, care supravieţuiesc şi se dezvoltă chiar şi astăzi. În ele se întrevăd atît elemente maghiare cît şi româneşti. Este binecunoscut faptul că multe din baladele europene depăşesc graniţele etnice şi politice. Una din ultimele fortăreţe ale acestei culturi a baladei comune Europei este cea a ceangăilor, studiul, cultivarea şi conservarea ei fiind de aceea o misiune foarte importantă atît pentru Ungaria cît şi pentru România, dar şi pentru Europa în ansamblul ei.

6.     Modul de viaţă al acestui grup etnic continuă să poarte în multe privinţe pecetea Evului Mediu. Folclorul şi artizanatul său înfloresc chiar şi astăzi, realizînd noi produse. Acelaşi lucru este valabil şi pentru tradiţia populară, zestrea de credinţe şi mituri.

7. Această cultură este astăzi pe cale de dispariţie: din cifra maximă de 260.000 de ceangăi numai 60.000-70.000 vorbesc dialectul ceangău, fiind nevoie pentru salvarea culturii lor de sprijin la nivel european.

8.     Vreme de secole, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică şi pe limba maghiară vorbită în familie. Aceasta, laolaltă cu viziunea despre lume şi modul de viaţă arhaice, poate explica legăturile foarte puternice cu religia catolică. Nu este un lucru neobişnuit ca, întrebat fiind de ce naţionalitate este, ceangăul să răspundă „Sînt catolic”. Cu toate acestea, par să existe influenţe ale românilor în mijlocul cărora trăiesc chiar şi în practica religiei lor. Astfel, de pildă, catolicii din Moldova îşi conduc morţii la groapă într-un sicriu descoperit — o tradiţie ortodoxă.

9.     Viaţa lor religioasă a păstrat multe elemente din Evul Mediu. Se pot discerne chiar şi elemente ale riturilor păgîne cum ar fi rămăşiţe ale cultului soarelui. Zestrea lor de credinţe este extrem de bogată şi cu multe trăsături arhaice.

10.         Conştiinţa etnică a ceangăilor este mult mai slabă decît a altor grupuri etnice vorbitoare de limbă maghiară. Aceasta are la bază mai multe cauze. Poate că se reflectă aici slaba dezvoltare a conceptului de naţiune în rîndul celor stabiliţi aici în Evul Mediu sau faptul că ei sînt dispersaţi din punct de vedere geografic, însă un factor important îl constituie politica deliberată de asimilare practicată de-a lungul secolelor de către societatea în mijlocul căreia trăiesc şi mai cu seamă de Biserica Catolică.

11.   După ştiinţa mea, ceangăii sau asociaţiile lor nu şi-au exprimat nici o revendicare de autonomie politică ori de statut de minoritate etnică. Dimpotrivă, ei se consideră cetăţeni români şi sînt loiali ţării lor. Faptul că mulţi dintre ei vorbesc un dialect al limbii maghiare nu înseamnă că ei se percep ca fiind „maghiari”. Cei care părăsesc Moldova şi se stabilesc dincolo de Carpaţi sau în Ungaria o fac mai degrabă din raţiuni economice decît naţionaliste.

Contextul istoric

12.      Cercetarea istorică, lingvistică şi etnografică precum şi studiul toponimelor a dus la interpretări diferite ale originii ceangăilor. Unii cercetători cred că ei sînt descendenţii unui grup de maghiari care s-a desprins din grupul principal înainte de a ajunge în bazinul carpatic în jurul anului 900, iar alţii sugerează că ceangăii descind direct din cumani, pecenegi sau alte triburi care s-au stabilit în Moldova la cumpăna mileniului. Toate aceste teorii sînt labile deoarece este puţin probabil ca vreo populaţie care ar fi trăit aici, să fi supravieţuit invaziei mongole din 1241- 42 condusă de Batu Khan, care a spulberat întreaga regiune.

13.      Unii autori români susţin că ceangăii sînt de fapt români transilvăneni „maghiarizaţi” (sau „secuizaţi”). Această teorie a fost şi ea respinsă: este greu de imaginat ca aceşti „români” să fi persistat în folosirea unei limbi „străine” după secole de vieţuire în România, înconjuraţi fiind de români vorbitori de română.

14.      Este de aceea general acceptat de către savanţi de încredere (maghiari,

dar şi români) faptul că ceangăii sînt de origine maghiară şi că au venit în Moldova din vest. Primele grupuri par să se fi stabilit aici încă din secolul al XIII-lea, cînd regele ungar Béla al IV-lea a încreştinat populaţia din Cumania şi a înfiinţat o episcopie la Milcov, însă, aşa cum am văzut, este puţin probabil ca aceştia să fi supravieţuit în urma invaziei mongole. Dovezi ale existenţei maghiarilor, românilor şi saşilor nu datează înainte de jumătatea secolului al XIV-lea.

15.      De asemeni, este general acceptat faptul că primele valuri de ceangăi s-au stabilit la est de Munţii Carpaţi, de-a lungul trecătorilor importante din punct de vedere strategic, pentru a controla şi a apăra Ungaria de intruşi din est, iar aceasta s-a putut întîmpla abia după ce mongolii au pierdut mare parte a puterii lor. Aceşti colonizatori au fost urmaţi apoi de alte grupuri de maghiari de peste Carpaţi, secuii, care fie s-au amestecat cu ei, fie s-au stabilit în sate diferite.

16.  Unii din strămoşii ceangăilor au deţinut posturi importante în aparatul de stat al voievodatului Moldovei. Relativa libertate a principatului Moldovei şi rodnicia pămînturilor i-au ademenit pe maghiari să-şi încerce norocul dincolo de graniţele regatului Ungariei. Din numeroase motive, legăturile dintre maghiarii din Moldova şi ţara natală au fost slabe. În timp, elita culturală a dispărut, iar statutul lor de ţărani liberi privilegiaţi a fost desfiinţat. După ce Ordinul Franciscan Ungar a încetat să mai fie activ, au dispărut din Moldova toate formele instituţionalizate de cultură maghiară. Au continuat contactele cu secuii din Transilvania, chiar dacă sporadic, iar unele familii, din diverse motive, au continuat să treacă dincolo de Carpaţi şi să se stabilească în Moldova pînă în secolul al XIX-lea. Un număr semnificativ au venit după masacrul secuilor de la Madefalva din 1764 (aşa-numitul „siculucidium”).

Limba ceangăilor

17.      Orice s-ar susţine despre limba ceangăilor, nu există nici o îndoială că ea este o formă a limbii maghiare, care aparţine familiei de limbi fino-ugrice. Acest grup etnic a fost izolat de dezvoltarea culturală maghiară. Limba maghiară a cunoscut o reînnoire în secolele XVIII-XIX, care nu s-a răsfrînt însă şi asupra limbii ceangăilor. Cel mai vechi subdialect al lor, cel nordic, păstrează numeroase elemente ale limbii maghiare de la sfîrşitul Evului Mediu. El conţine totodată elemente noi, specifice acestei zone lingvistice. Dispersarea geografică a aşezărilor ceangăilor şi relativa lor izolare au contribuit la formarea unei limbi eterogene; experienţa demonstrează însă că diferitele dialecte sînt reciproc inteligibile şi că ceangăii care îşi vorbesc propria limbă înţeleg maghiara modernă. Larga proliferare a antenelor TV în satele ceangăilor în scopul receptării TV Duna, canal de televiziune de limbă maghiară, indică faptul că ei înţeleg maghiara.

18.      Dialectele ceangăilor oferă posibilităţi ieşite din comun pentru cercetarea lingvistică a efectelor conservatoare ale izolării şi, în acelaşi timp, ale dezvoltării

inovaţiilor în aceste condiţii. Ele oferă totodată o serie de exemple instructive de influenţă reciprocă dintre două limbi aparţinînd unor familii lingvistice complet diferite. Acest dialect moldovean al limbii fino-ugrice s-a îmbogăţit cu numeroase elemente lexicale ale limbii române din familia indo-europeană. În chip asemănător, există multe cuvinte împrumutate din maghiară în dialectul moldovean al românei, legate adesea de agricultură, meşteşuguri şi administraţia de stat.

19.      În prezent, în Moldova limba folosită în şcoală şi în biserică este româna. Fostul nostru coleg, senatorul Dumitrescu, m-a informat că Ministerul Educaţiei organizează de asemeni educaţia în limba ucraineană şi studiul limbii materne pentru copii polonezi, romi şi ruşi din Moldova. Totuşi nu se predă maghiara în satele ceangăilor. Ca urmare, aproape toţi ceangăii sînt analfabeţi în ce priveşte scrierea în limba maternă. Limba maghiară a supravieţuit mai multe secole ca limbă vorbită în familie şi în comunitatea sătească. Cultura epică — poveştile şi legendele —, încă bogată în rîndul vîrstnicilor şi transmisă prin tradiţia orală, a contribuit semnificativ la păstrarea limbii.

20.  Totuşi, în prezent, dialectul ceangău se confruntă cu pericolul dispariţiei, aceasta putînd avea loc în decursul unei generaţii sau două. Deloc surprinzător, destrămarea comunităţii săteşti, care a avut loc în ţările din Europa Centrală şi de Est în secolele XIX şi XX, afectează şi satele ceangăilor. Autoritatea limbii române învăţate în şcoală este mult mai mare în rîndul tinerilor decît este cea a maghiarei sărăcite, folosite în familie. Româna deţine o poziţie de monopol asigurată de cultura oficială şi de mass-media astfel că tinerii folosesc din ce în ce mai puţin limba familiei în comunicarea dintre ei.

21.  Fără un sprijin oficial puternic pentru limba maternă a ceangăilor, va dispărea fără îndoială o moştenire europeană, o moştenire care a păstrat dezvoltarea culturală, elementele influenţei reciproce şi ale simbiozei etnice dintre maghiari şi români. Trebuie remarcat faptul că în comunităţile nordice ale ceangăilor — cele mai interesante din punct de vedere lingvistic şi etnografic — nici o persoană sub patruzeci de ani nu mai vorbeşte limba ceangăilor.

Artizanatul şi folclorul

22.        Majoritatea ceangăilor sînt ţărani, fapt care, asociat cu puternica persistenţă în tradiţii a culturilor izolate, explică formele extrem de tradiţionale ale costumelor lor naţionale (ţesute şi brodate) şi ale olăritului lor. În anii din urmă, totuşi, costumelor tradiţionale le iau locul într-o mare măsură produsele de serie.

23.        Cîntecele populare şi baladele ceangăilor cuprind o sursă bogată pentru cele mai arhaice straturi ale muzicii populare maghiare. Muzica lor instrumentală ca şi bogatul lor sistem coregrafic relevă numeroase elemente comune cu cele din satele româneşti învecinate. Dansul în pereche şi dansul masculin individual, care s-au răspîndit în timpul Renaşterii din vestul Europei în estul ei, nu au traversat Munţii Carpaţi. În vreme ce în satele ungureşti şi româneşti din Transilvania erau create cele mai evoluate şi mai

sofisticate forme de dans popular, la est şi sud de Carpaţi atingea desăvîrşirea hora. Ceangăii păstrează variaţiile speciale — ale dansului folcloric — ale românilor cu care se învecinează. Există sate în care pot fi găsite peste treizeci de dansuri populare distincte.

24.   Printre instrumentele lor muzicale se găsesc unele străvechi cum ar fi cimpoiul, lăuta, trîmbiţa şi fluierul ciobănesc cu şase găuri, ei folosind însă şi vioara, acordeonul şi toba. În unele sate se foloseşte cimpoiul de tip balcanic, iar în altele cimpoiul străvechi de tip maghiar care se găseşte doar în Moldova.

25.   Muzica populară vocală maghiară, ca şi tradiţia costumelor populare, este asociată cu sărăcia. Pînă nu demult, cîntecele populare şi baladele ceangăilor moldoveni constituiau cel mai viguros dialect al muzicii populare maghiare. El păstra de asemeni unele elemente arhaice ale baladelor şi cîntecelor populare româneşti. Folclorul era viu şi înfloritor, era în dezvoltare. Exista un repertoriu specific de cîntece populare de nuntă sau asociat altor evenimente semnificative, care nu se cîntau decît în acele ocazii. Erau create noi balade care comemorau marile evenimente. În prezent, folclorul este şi el în declin.

Aspectul religios

26.  Am menţionat deja puternica credinţă romano-catolică a ceangăilor. Nu este întîmplător faptul că Arhiepiscopul Romano-Catolic al Bucureştiului, inspectorul educaţiei religioase şi reprezentantul Episcopului de Iaşi — capitala Moldovei — precum şi majoritatea covîrşitoare a preoţilor catolici din Moldova sînt de origine ceangăească.

27.  Pînă la sfîrşitul secolului al XVI-lea au existat două episcopate maghiare în Moldova. Funcţiile lor au fost preluate treptat de un nou episcopat, aflat la Bacău, în acelaşi timp fiind puse temeliile unei mănăstiri franciscane, subordonate provinciei franciscane a Transilvaniei. Din cauza războaielor şi sărăciei din secolele XVI şi XVII, multe comunităţi catolice din Moldova au rămas fără preoţi, unii dintre ei fiind înlocuiţi de călugări şi preoţi italieni şi polonezi. În 1884 episcopia Bacăului a fost dizolvată şi a fost creată o arhiepiscopie la Bucureşti şi o episcopie la Iaşi. În 1895 a fost interzisă prin lege folosirea unui catehism bilingv.

28.       Astăzi ceangăii urmăresc posibilitatea de a-şi cînta vechile lor imnuri religioase (în dialectul lor maghiar) în biserică aşa cum au obişnuit pînă în anii ’50 şi de a li se oficia mesa în limba maghiară, lucru de care niciodată nu au avut parte. Reprezentanţii Bisericii Catolice, atît cei de la Iaşi cît şi cei de la Bucureşti, deşi de acord cu faptul că este necesară păstrarea dialectului ceangău, refuză aceste cereri pe motiv că ar fi fost „inventate” de „oameni nereligioşi”, aflaţi sub influenţa propagandei naţionaliste maghiare. Episcopul de Iaşi ne-a spus că cei care doresc, au posibilitatea de a se spovedi în limba maternă.

29.  Principalul argument pentru folosirea limbii române în cadrul slujbelor religioase îl constituie faptul că, astfel, ele sînt înţelese de toţi cei 260.000 de catolici din Moldova, pe cînd nu toţi înţeleg maghiara sau dialectul ceangău. Pe de altă parte, episcopia Iaşiului a creat o comisie prezidată de profesorul Despinescu care să studieze posibilitatea transformării dialectului ceangău într-o limbă scrisă şi care să organizeze un referendum în rîndul populaţiei catolice pentru a identifica locurile în care este cerută desfăşurarea serviciului religios în dialectul ceangău.

30. Totuşi, nu pare să existe nici o justificare pentru faptul că anul trecut Episcopia din Iaşi a interzis preoţilor vorbitori de limbă maghiară (din Miercurea Ciuc) să oficieze o mesă în limba maghiară în biserica unui sat din Moldova locuit de ceangăi, şi care fusese cerută de aceştia. Mesa în cauză a fost oficiată într-un local improvizat, iar la ea a participat aproape întreaga suflare a satului.

Educaţia

31.         Legislaţia românească referitoare la educaţie prevede că părinţii pot alege limba în care să fie educaţi copiii lor (art. 180 al Legii Educaţiei din 1995). Există trei posibilităţi: educaţia în limba română; educaţia în limba maternă, istoria şi geografia fiind însă predate în limba română; şi educaţia în limba română, cu limba maternă ca obiect de studiu opţional, această ultima variantă fiind aleasă de majoritatea părinţilor ceangăi. Ceangăii (şi asociaţiile lor) cer să le fie respectat dreptul la educaţie în limba maternă. Nu trebuie uitat că aceasta reprezintă mult mai puţin decît drepturile de care se bucură maghiarii din România, fie în judeţele Covasna şi Harghita unde ei constituie majoritatea, fie în celelalte regiuni ale Transilvaniei.

32.   Autorităţile locale din Bacău declară că doresc să respecte standardele europene şi să aplice propriile prevederi. Ele susţin totuşi că dialectul ceangău (care nu mai există în formă scrisă) nu este o limbă. Ele susţin de asemeni că nu prin introducerea „limbii maghiare literare” îi vor ajuta pe ceangăi care, în opinia lor, nici măcar nu o înţeleg. Ele mai susţin că nu dispun de mijloacele financiare pentru a oferi servicii în limba maghiară şi că oricum copiii ai căror părinţi au solicitat maghiara au performanţe şcolare slabe şi nu ar fi capabili să înveţe încă o materie. Toate aceste argumente nu ar trebui totuşi acceptate ca scuze pentru a nu se aplica legea.

33.        Unii părinţi ceangăi solicită ore de limbă maghiară încă din 1977 şi este mai presus de orice îndoială că există cereri pentru introducerea limbii maghiare ca obiect de studiu în unele sate locuite de ceangăi, dovadă fiind faptul că unele familii îşi trimit copiii la şcoli cu predare în limba maghiară din Transilvania. Am vizitat o asemenea şcoală în satul Ghimeş şi am observat că în jur de o treime (aproximativ 100) din copii erau din Moldova. În ciuda unei prevederi clare a legislaţiei româneşti şi a cererilor înaintate de părinţi în ultimii patru-cinci ani, limba maghiară nu se predă în nici o şcoală din satele ceangăilor. Unii părinţi care au solicitat ore de limba maghiară s-au plîns că asupra lor au exercitat presiuni directorii de şcoală şi/sau preotul.

34.        Se pare că există o lipsă de voinţă (la nivelul local) şi incapacitatea (la nivelul central) a autorităţilor româneşti de a aplica propria lege referitoare la educaţie.

Propuneri practice pentru păstrarea culturii ceangăilor

35. Pentru a-i încuraja pe ceangăi să se implice activ în păstrarea acelor valori culturale singulare şi, chiar şi în termeni europeni, importante, pe care le deţin, se impune schimbarea situaţiei actuale. Aceste valori nu ar trebui asociate cu sărăcia sau izolarea şi nu ar trebui dispreţuite. Aceasta se poate realiza prin consolidarea economică şi culturală a populaţiei.

i. părinţii care locuiesc în aşezările ceangăilor ar trebui informaţi cu privire la legislaţia românească referitoare la educaţie şi ar trebui formulate instrucţiuni asupra modalităţii de a beneficia de prevederile existente cu privire la limbi;

ii. posibilitatea educaţiei în limba maternă ar trebui asigurată potrivit Constituţiei României şi a legislaţiei referitoare la educaţie. În acelaşi timp, ar trebui puse la dispoziţie săli de clasă în şcolile locale şi ar trebui plătiţi profesori care să predea limba ceangăilor la sate;

iii. ar trebui să existe alternativa serviciului religios romano-catolic în limba maghiară în bisericile din satele ceangăilor, iar ceangăii să aibă posibilitatea de a-şi cînta imnurile religioase în limba maternă;

iv. asociaţiile ceangăilor, cum ar fi Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova, ar trebui recunoscute oficial şi incluse pe lista Consiliului pentru Minorităţi Naţionale. Ar trebui acordată o atenţie deosebită înregistrării corecte a minorităţii ceangăilor în cadrul următorului recensămînt oficial;

v. ar trebui promovat accesul ceangăilor la facilităţile mass-media moderne. Asociaţiilor ceangăilor ar trebui să li se acorde sprijin financiar pentru a putea edita o publicaţie lunară şi asigura funcţionarea unui post de radio local;

vi. ar trebui înfiinţat un institut local pentru promovarea culturii ceangăilor în contextul resuscitării conştiinţei asupra şi a respectului faţă de minorităţi;

vii. ar trebui lansată în România o campanie de informare cu privire la cultura ceangăilor şi la avantajele cooperării dintre majoritate şi minorităţi;

viii. ar trebui înfiinţată o comisie internaţională de experţi pentru studiul ceangăilor;

ix. trăsăturile etnografice şi lingvistice unice ale acestora ar trebui arhivate adecvat;

x. ar trebui încurajată resuscitarea economică a zonei, de pildă, prin înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii în satele ceangăilor. □

BIBLIOGRAFIE

Robin BAKER, On the Origin of the Moldavian Csangos. In nr.75 (1999) al Slavonic and East European Review.

Jean NOUZILLE, raportul Les „Tchangos” de Moldavie (1999).

Vilmos TÁNCZOS, Hungarians in Moldavia, Institute for Central European Studies, 1999.

Dimitru MĂRTINAş, The Origins of the Csangos, The Center for Romanian Studies, 1999.

Précisions en ce qui concerne la situation religieuse des catholiques de Moldavie, Lettre de Monseigneur Petru Gherghel, Evêque de Iaşi, din 20.01.2000.

Lettre de l’Archevêque de Bucarest, Monseniorul Ioan Robu, din 21.01.2000.

Klára SÁNDOR, Contempt for Linguistic Human Rights in the Service of the Catholic Church: The Case of the Csangos. In Language: a right and a resource, Central European Univer- sity Press, 1999.

Scrisoarea din 20.01.2000 a senatorului Cristian Dumitrescu.

Robin BAKER, Magyars, Mongols, Romanians and Saxons: Population Mix and Density in Moldavia, from 1230 to 1365. In Balkan studies, Thessalonica, 1996.

Kálmán BENDA, Les Hongrois de Moldavie (Les Tchangos) aux XVIe et XVIIe siècles. In Ethnicity and Society in Hungary, Budapest, 1990.

Valentin STAN şi Renate WEBER, The Moldavian Csango, International Foundation for Pro- moting Studies and Knowledge of Minority Rights.

Traducere de Doina Baci

*

Tytti Maria ISOHOOKANA-ASUNMAA (n. 1947), doctor în ştiinţe politice, profesor de istorie şi studii sociale al Universităţii din Oulu, membru al parlamenului Finlandei din 1983, în perioada 1991-1995 a fost ministru al educaţiei, este membru al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei şi vicepreşedintele subcomisiei mass-media, membru în Comitetul de cultură şi educaţie al delegaţiei Finlandei la Consiliul Europei.

Tytti Isohookana-Asunmaa, Csango minority culture in Romania, raport pentru Comisia de Cultură, ştiinţe şi Educaţie a Consiliului Europei, prezentat la 4 mai 2001 sub nr. 9078.