Opinie alternativă faţă de raportul
Opinie alternativă faţă de
raportul
Cultura minorităţii ceangăieşti din România
Ghiorghi Prisăcaru
1. Protecţia minorităţilor
naţionale în România
Chestiunea
ceangăilor este tratată de autorităţile româneşti în contextul mai
larg al promovării şi protecţiei minorităţilor naţionale.
Politicile
României în acest domeniu acordă în prezent cea mai mare
importanţă
promovării şi protecţiei drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale.
România
a aderat la majoritatea documentelor internaţionale pentru protecţia
drepturilor omului din sistemul Naţiunilor Unite, precum şi la un mare număr de
convenţii ale Consiliului Europei —
Convenţia europeană pentru drepturile omului,
Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta
europeană a
autoguvernării locale şi Carta socială europeană (revizuită) — şi este în curs
de
ratificare a Cartei Europene pentru limbile minoritare şi regionale.
Incorporarea acestor standarde internaţionale în
legislaţia internă este facilitată
de prevederile
articolului 20 din Constituţia României, care stipulează că, în
domeniul drepturilor omului, tratatele internaţionale vor fi incluse în şi vor
avea
preeminenţă asupra legislaţiei interne.
Progresul
semnificativ înregistrat în ultimii ani în consolidarea cadrului
legislativ şi instituţional pentru protecţia minorităţilor a contribuit la
păstrarea,
dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase
ale minorităţilor din România, şi în crearea unui climat de toleranţă şi
multiculturalism.
România
acordă o importanţă egală protecţiei tuturor minorităţilor etnice,
culturale, lingvistice şi religioase care trăiesc pe teritoriul ei şi consideră
că
civilizaţiile şi culturile lor constituie o parte importantă a moştenirii sale
culturale.
Din
păcate, cercetările referitoare la ceangăi au fost destul de restrînse în
România. Publicaţii internaţionale de specialitate sînt destul de neclare şi
dau
informaţii contradictorii cu privire la numărul, originea, tradiţiile,
obiceiurile şi
limba ceangăilor.
2. Observaţii generale despre
ceangăi
Numele
de „ceangăi” este de dată relativ recentă. Primul care l-a folosit a
fost Petru Zold, în 1870.
Denumirea de ceangău
este folosită în descrierea a două grupuri etnice diferite:
— Un grup concentrat în judeţul
Bacău (grupul sudic) şi în zona din jurul
oraşului Roman (grupul nordic). Este cert că aceştia nu sînt secui. Ei sînt
români
în aparenţă, majoritatea vorbesc un dialect transilvănean al românei şi trăiesc
potrivit tradiţiilor şi datinilor româneşti. Aceste caracteristici sugerează că
ei sînt
români din Transilvania care s-au alăturat populaţiei catolice româneşti din
Moldova.
— Un grup de origine secuiască, în
mare parte stabilit pe valea Trotuşului şi
a Tazlăului şi, într-o mai mică măsură, pe valea Siretului. Limba lor maternă
este
identică cu cea vorbită de secui; trăiesc laolaltă cu românii.
În ce priveşte
numărul lor, la ultimul recensămînt (7 ianuarie 1992) s-au
declarat ceangăi
2.062 de persoane (1.352 în Moldova, 81 în Ţara Românească,
100 în Dobrogea, 7
în Oltenia, 472 în Transilvania, şi 50 în Banat, Crişana şi
Maramureş).
Totalul
populaţiei înregistrate în provincia istorică Moldova a fost de
3.751.783, din care 3.691.420 erau români, 5.895 maghiari, 5.940 germani şi
polonezi, 1.352 ceangăi, iar 47.194 alte naţionalităţi.
Trebuie
remarcat că recensămîntul a recunoscut dreptul fiecărei persoane de
a-şi declara liber originea etnică, lingvistică şi religioasă.
România
garantează cetăţenilor săi dreptul de a-şi exprima liber identitatea
etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, în concordanţă cu standardele
internaţionale. Articolul 3 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale stipulează că „fiecare persoană aparţinînd unei minorităţi naţionale
va
avea dreptul de a-şi alege liber să fie sau nu tratată ca atare”, iar articolul
32 al
Documentului adoptat cu ocazia întrunirii Conferinţei pentru dimensiunea umană
a CSCE prevede că „apartenenţa la o minoritate naţională este o chestiune de
opţiune personală a fiecărui individ”.
În
ce priveşte limba vorbită de ceangăi, nu există cifre sigure despre ceangăii
care vorbesc aşa-zisa „maghiară arhaică” la care face referire raportul. La
recensămîntul din 1992, din cei 2.062 de indivizi care s-au declarat ceangăi,
1.489
aveau limba maternă româna, 403 maghiara, 20 limbile altor minorităţi, iar 150
„o
altă limbă”. Se crede că cei 150 de indivizi care au declarat că au ca limbă
maternă
„o altă limbă”
vorbesc dialectul ceangău. Datele aceluiaşi recensămînt arată că
din cele 5.895 de persoane de naţionalitate
maghiară din Moldova, 5.270 au declarat
că limba lor maternă este maghiara, 621 româna, iar 4 o altă limbă.
3. Educaţia în limba ceangăilor
Noua
Lege a Educaţiei (Legea nr.151/1999) garantează dreptul minorităţilor
de a studia şi de a fi instruite în limba maternă la toate nivelele şi în toate
formele
de învăţămînt, şi prevede înfiinţarea de instituţii de învăţămînt superior
multiculturale.
Autorităţile
române sînt preocupate să ofere educaţie în limba ceangăilor,
însă există dificultăţi reale din cauza faptului că:
— limba
ceangăilor nu este o limbă scrisă, fiind transmisă oral din generaţie
în generaţie;
Dioceza
din Iaşi a înfiinţat un consiliu de studiu condus de profesorul Anton
Despinescu, care să cerceteze posibilitatea transcrierii limbii ceangăilor.
— ca urmare, nu există manuale în
limba ceangăilor;
— nu există cadre didactice
calificate;
— numărul redus al elevilor ar
creşte considerabil costurile educaţiei în
dialectul ceangău,
costuri greu de suportat pentru România în condiţiile economice
cu care se
confruntă.
Ministerul
Educaţiei şi Cercetării (MEC) a primit mai multe cereri în sensul
studierii limbii maghiare în cîteva
localităţi din judeţul Bacău. Aceste cereri nu au
venit de la părinţi, ci de la
Asociaţia Ceangăilor din Moldova (potrivit Ordinului nr.3113
emis de Ministerul Educaţiei la 31
ianuarie 2000, organizaţiile membrilor minorităţilor
naţionale pot depune astfel de cereri în numele persoanelor pe care le
reprezintă).
În
urma propunerilor venite din partea părinţilor copiilor ale căror nume apar
pe lista Asociaţiei Ceangăilor Maghiari din Moldova (ACMM), MEC a înfiinţat
un consiliu comun (în a cărui componenţă intră reprezentanţi ai MEC, ai
autorităţilor locale, ai Departamentului pentru protecţia minorităţilor
naţionale —
în prezent Departamentul Relaţiilor Inter-etnice — şi ai ACMM) care să verifice
situaţia cu privire la aceste cereri de studiere a limbii maghiare.
După
discuţiile cu părinţii, din14 şi 15 septembrie 2000, a reieşit că există
diferenţe majore între numărul şi numele elevilor incluşi pe listele ACMM şi
cererile reale ale părinţilor. În cele din urmă, au fost înregistrate doar 25
de cereri
pentru studiul limbii maghiare (13 în satul Cleja, două în Lespezi şi 10 în
Pustiana).
În
4 februarie 2001, a fost înregistrată o altă cerere, depusă tot de ACMM, în
numele a 77 de părinţi, în care se solicita obţinerea unei săli de clasă în
şcoala din
Pustiana pentru studiul limbii maghiare în afara programei şcolare. Consiliul a
descoperit că lista cu numele copiilor fusese întocmită şi semnată de ACMM fără
consultarea părinţilor.
În
practică, consiliul a descoperit că majoritatea părinţilor nu doreau ca copiii
lor să studieze limba maghiară, iar cei care doreau aceasta solicitau doar o
oră de
studiu opţional pe săptămînă. Legislaţia prevede studierea limbii materne trei
sau
patru ore pe săptămînă precum şi o oră de studiu pentru istoria şi tradiţiile
minorităţilor naţionale.
Părinţii
au arătat că studierea limbii maghiare reprezintă un act de voinţă
individuală şi nu sînt de acord cu depunerea de cereri în numele lor, în
cazurile în
care ele există, de către organizaţiile minorităţilor naţionale.
S-a
mai descoperit că majoritatea cererilor au fost depuse de părinţi sub
presiunea unor membri ai ACMM (ameninţări de a-i exclude pe copii de la studiul
fără taxe din şcolile din judeţele Harghita şi Covasna, promisiuni de asistenţă
financiară a copiilor bolnavi, daruri,
informaţii incorecte despre încadrarea studiului
limbii materne nu ca obiect opţional cum înţeleseseră părinţii,
ş.a.m.d.).
Sîntem
preocupaţi să păstrăm limba ceangăilor care reprezintă o valoare reală
pentru moştenirea culturală a Europei. Nu putem fi însă de acord cu ideea enunţată
în raport potrivit căreia soluţia ar constitui-o predarea în limba maghiară.
O
iniţiativă similară a existat după cel de-al doilea război mondial cînd a fost
introdusă predarea limbii maghiare (nu a limbii ceangăeşti), în cîteva din
satele
Moldovei. Această iniţiativă a fost rapid abandonată întrucît un mare număr de
elevi nu vorbeau
maghiara şi nici măcar dialectul ceangău.
4. Identitatea religioasă
Majoritatea
ceangăilor sînt romano-catolici şi sînt membri ai diocezei din
Iaşi.
Potrivit
recensămîntului din 1992, din cei 1.352 de ceangăi din Moldova,
1.306 sînt romano-catolici.
În
Moldova, s-au declarat romano-catolice 245.137 de persoane. 233.632
(95,3%) dintre acestea sînt de naţionalitate română.
Sînt
suficiente documente care atestă faptul că, chiar de la începutul procesului
prin care locuitori din Moldova au devenit catolici, majoritatea credincioşilor
erau
români, chiar dacă unii au încercat să identifice populaţia catolică a Moldovei
în
întregul ei cu populaţia de origine maghiară.
În România grupurile religioase sînt independente faţă
de stat. Ele sînt conduse
şi îşi desfăşoară
activitatea potrivit propriilor lor statute. Denominaţiile religioase
pot folosi în ceremoniile lor limba maternă a credincioşilor lor.
Dificultăţile
existente în predarea limbii ceangăilor, generate de faptul că
aceasta nu are o formă scrisă, sînt valabile şi în ce priveşte viaţa religioasă
a
ceangăilor care vorbesc acest dialect.
Este
de remarcat faptul că majoritatea ceangăilor susţin că ei aparţin mai
degrabă unei minorităţi religioase decît uneia etnice şi se declară „catolici”
sau
„romano-catolici”.
Cărturarul român, prinţul Dimitrie Cantemir, afirma că catolicii
din Moldova se defineau „drept catolici în aceeaşi măsură din pricina
părinţilor
lor cît şi a religiei lor”. Mulţi dintre ei socotesc denumirea de ceangău, dată
de
către cărturarii maghiari la începutul secolului al XVIII-lea, ca peiorativă.
După
cum am arătat, majoritatea catolicilor din Moldova sînt de naţionalitate
română.
Existenţa
catolicilor în Moldova este cunoscută din Evul Mediu. La începutul
secolului al XIII-lea, dioceza Comaniei, din Milcov, era direct subordonată
Sfîntului Scaun, însă ea a fost distrusă de tătari. Influenţa călugărilor
dominicani
şi franciscani a dus la fondarea în 1371, în
timpul domniei lui Laţcu Vodă, a diocezei
catolice a Siretului.
Catolicizarea
românilor în Moldova a continuat, cu intensitate variabilă, de-a
lungul secolelor. Românii catolici au convieţuit întotdeauna paşnic cu saşii şi
secuii
care s-au stabilit în Moldova, precum şi cu românii din Transilvania.
5. Comentarii pe
marginea propunerilor făcute în raport pentru protecţia
culturii ceangăilor
Salutăm
multe din propunerile concrete făcute în încheierea raportului:
păstrarea limbii ceangăeşti, crearea de întreprinderi mici şi mijlocii în
această
zonă, cooperarea
dintre majoritate şi minoritate, crearea de locuri de muncă etc.
Cînd
limba ceangăilor va cunoaşte şi forma scrisă, va fi posibilă realizarea
altor obiective legate de folosirea ei în învăţămînt, serviciul religios şi
mass-me-
dia — dacă va exista o cerere în sensul acesta în rîndul celor care vorbesc
dialectul
ceangău.
Legea
organizării administraţiei publice şi regulile generale cu privire la
autonomia locală, adoptate recent de Parlamentul României, garantează faptul că
dialectul ceangău poate fi folosit în administraţia publică şi că pot fi
plasate
indicatoare bilingve la intrarea în
localităţile în care peste 20% din totalul populaţiei
vorbeşte dialectul ceangău.
Legea
educaţiei cuprinde prevederi în sensul predării în limbile minoritare la
nivel elementar astfel încît în decursul acestui nivel istoria şi geografia
României
sînt predate în limba maternă a elevilor. În ciclul gimnazial, istoria şi
geografia se
predau în limba română.
Trebuie
remarcat că aceste prevederi au fost adoptate după dezbateri
îndelungate în parlament şi au fost aprobate în forma lor actuală de către
reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Noua
Lege a educaţiei îndeplineşte standardele europene în domeniu. Înaltul
comisar OSCE pentru minorităţi naţionale consideră că această lege este una din
cele mai progresive legi din Europa în ce priveşte respectarea drepturilor
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale.
Unele
propuneri au fost deja implementate. S-a înfiinţat o asociaţie a
ceangăilor la Sfîntu Gheorghe, în judeţul Covasna, şi transferată la Bacău,
fiind
oficial recunoscută de autorităţile române. Aceasta este Asociaţia Ceangăilor
Maghiari din Moldova.
Aceasta
nu îndeplineşte totuşi condiţiile pentru a fi membră în Consiliul pentru
Minorităţile Naţionale întrucît, potrivit regulamentelor în virtutea cărora a
fost
înfiinţat şi în baza cărora funcţionează, Consiliul este compus din
organizaţiile
minorităţilor naţionale reprezentate în parlament sau din organizaţii care nu
sînt
reprezentate în parlament, însă au fost înfiinţate înainte de 27 septembrie
1992.
Trebuie
remarcat faptul că legislaţia românească (articolul 59 din Constituţie
şi Legea 68/1992 cu privire la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului)
prevede
atribuirea unui loc în Parlamentul României fiecărei organizaţii a unei
minorităţi
naţionale care obţine 5% din voturile necesare alegerii unui deputat.
Există
în România o serie de institute naţionale prestigioase care studiază
diferitele aspecte etnice, lingvistice, culturale şi religioase ale
caracteristicilor
minorităţilor care trăiesc pe cuprinsul României. Printre acestea se numără,
printre
multe altele, Academia Română, Institutul Român pentru Drepturile Omului,
Institutul pentru Studii Etnice, Institutul de Etnografie şi Folclor,
Institutul pentru
Studii Socio-Umane din Tîrgu Mureş etc.
Trebuie atrasă atenţia şi asupra înfiinţării,
în viitorul
apropiat, a Institutului pentru Minorităţile Naţionale. Unele din aceste
institute au studiat
cultura ceangăilor, însă recunoaştem faptul că această cercetare
trebuie continuată şi aprofundată.
În
vederea recensămîntului următor, programat pentru 2002, a fost înfiinţată
o comisie inter-ministerială care să găsească modalităţi de garantare a
faptului că
va fi reflectată cu cît mai multă acurateţe structura etnică, lingvistică şi
religioasă
a populaţiei României, în concordanţă cu dreptul fiecărei persoane de a-şi
declara
liber apartenenţa la un grup etnic, lingvistic şi religios.
Aspectele
practice ale afirmării, dezvoltării şi promovării identităţilor etnice,
culturale, lingvistice şi religioase ale
minorităţilor naţionale constituie o preocupare
pentru mai multe ministere şi departamente, mai cu seamă a Departamentului
pentru
Protecţia Minorităţilor Naţionale, la conducerea căruia se află un reprezentant
al
minorităţii maghiare. Numărul mare de membri ai minorităţilor naţionale care
lucrează şi deţin funcţii cu autoritate în cadrul acestor instituţii constituie
o dovadă
a interesului României de a-şi proteja minorităţile naţionale. Sîntem convinşi
că
aceasta poate avea o contribuţie importantă la studiul culturii ceangăilor şi
mai
ales al dialectului arhaic al limbii maghiare pe care îl vorbesc o parte din ceangăi
care este perceput ca deţinînd un rol important, din punct de vedere
lingvistic, în
istoria culturii maghiare.
Ne
bucurăm să observăm creşterea în ultimii ani a interesului faţă de studiul
ceangăilor atît pe plan naţional, cît şi internaţional.
Un
exemplu în acest sens îl constituie studiul realizat de profesorul Jean
Nouzille, care prezintă obiectiv informaţia existentă despre originea etnică a
limbii
ceangăilor şi folosirea sa în cadrul serviciului religios şi al educaţiei.
Situaţia
ceangăilor a fost studiată de organizaţii internaţionale cum ar fi
Naţiunile Unite şi mai cu seamă Consiliul Europei. Reprezentanţii Comisiei
pentru
Cultură şi Educaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au făcut
numeroase vizite în România.
Este demn de remarcat de asemeni interesul exprimat de
mai multe personalităţi
şi oameni politici
din Ungaria care, cu ocazia vizitelor pe care le-au făcut în cadrul
comunităţilor de români şi ceangăi catolici, au donat cărţi în limba maghiară,
au
oferit asistenţă, burse la şcolile din Ungaria şi aşa mai departe.
Considerăm că principalul scop al întregii noastre
activităţi trebuie să fie păstrarea
şi
dezvoltarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a acestei
comunităţi şi că
această chestiune
trebuie abordată fără nici o conotaţie politică. □
Traducere de Doina Baci
*
Ghiorghi PRISĂCARU (n.
1942), absolvent al Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, Facultatea
de
Istorie-Filozofie, doctor în istorie. Expert pe relaţii externe la
Secretariatul General al
Guvernului (1980-1989), membru fondator al Frontului de
Salvare Naţională (1990), director
pentru relaţii externe la Academia Română (1990-1994),
secretar de stat, şeful Departamentului
pentru Integrare Europeană al Guvernului României
(1994-1996), din 1996 senator din partea
PSD. Autor al numeroaselor studii şi cărţi în domeniul
formării tineretului (înainte de 1990) şi
a
politicii externe a României.
Ghiorghi Prisăcaru, Dissenting opinion on behalf of the
Romanian delagation, anexă la
Raportul Csango minority and culture in Romania prezentat în cadrul Comisiei de
Cultură,
Ştiinţă şi Educaţie a Consiliului Europei.