MEMORANDUM
către
Statul Român al credincioşilor greco-catolici
din România şi din întreaga
lume
Excelenţei Sale Domnului Ion Iliescu -
Preşedinte Excelenţei Sale
Domnului Adrian Năstase - Prim Ministru Domnului
Răzvan Theodorescu - Ministrul Culturii şi Cultelor Doamnei Rodica Stănoiu - Ministrul Justiţiei Domnului Mircea
Geoană - Ministrul de Externe Doamnei Hildegard Puwak - Ministrul
Integrării Europene Domnului Vasile Puşcaş - Ministrul
Negociator şef Domnului Ioan Rus
- Ministrul de Interne Domnului Mircea Tănăsescu - Ministrul de
Finanţe Domnului Nicolae Văcăroiu - Preşedintele Senatului Domnului
Valer Dorneanu - Preşedintele Camerei Deputaţilor Domnului Paul
Florea - Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie
Subiect:
DISCRIMINAREA LA CARE ESTE SUPUSĂ BISERICA
ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ, ÎN ROMÂNIA
Scop:
REPUNEREA BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA, GRECO-CATOLICE, ÎN DREPTURILE SALE FIREŞTI
Memorandum al credincioşilor greco-catolici
Stimaţi Reprezentanţi ai Statului Român,
Cu profundă mâhnire constatăm că, după mai bine de 12
ani de la Revoluţia Anti-Comunistă
din 1989, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,
continuă să fie discriminată.
Discriminarea se manifestă prin următoarele forme:
- Îngrădirea dreptului la justiţie a Bisericii
Române Unite cu Roma, GrecoCatolice.
- Refuzul Statului Român de a înapoia bunurile
naţionalizate şi confiscate de la Biserica Română Unită cu
Roma, Greco-Catolică.
- Acte legislative menite să
legifereze şi în prezent naţionalizarea şi confiscarea din anul
1948.
- Permiterea incitării la ură pe motive
religioase.
- Refuzul Statului Român de a aplica legea şi
permiterea încălcării acesteia de către unii dintre
funcţionarii săi şi de către diverse grupuri de presiune.
- Permiterea demolării sau dezmembrării ilegale a
lăcaşurilor de cult şi a altor imobile care aparţin
Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice.
- Permiterea vânzării sau a distrugerii bunurilor
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice chiar dacă unele sunt
obiecte de patrimoniu.
- Marginalizarea reprezentanţilor Bisericii Române
Unite cu Roma, GrecoCatolice, în cadrul
diferitelor sărbători naţionale şi locale organizate de
autorităţi, la care membrii ei marcanţi nu sunt invitaţi sau sunt
marginalizaţi.
După 12 ani de la Revoluţie, noi, credincioşii
greco-catolici din România şi din afara ei, ne simţim victime ale
abuzului de putere al Statului Român, abuz care trebuie să înceteze de
îndată.
Cu tristeţe vă atragem atenţia că, credincioşii
greco-catolici se simt străini în propria lor ţară, având
senzaţia că se doreşte suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice, din România.
Datorită lipsei de biserici, de case parohiale şi alte
proprietăţi legate de acestea, a
lipsei de clădiri în care să ne desfăşurăm
activităţile, foarte mulţi credincioşi grecocatolici
nu pot să-şi desfăşoare în mod normal viaţa
spirituală, neavând mijloacele necesare exprimării libere a propriei
identităţi confesionale.
Statul Român actual nu face altceva decât să continue politica
Statului Român comunist, care în 1948 a
interzis funcţionarea Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolice, şi i-a confiscat toate bunurile.
Din peste 2030 de biserici nu au fost recuperate decât 136, ceea ce face
imposibilă funcţionarea liberă şi normală a Bisericii
GrecoCatolice din România, clericii şi
credincioşii celebrând Sfintele Taine în mai mult de 350 de locuri improvizate (capele improvizate în cazul
cel mai fericit, dar şi garaje, săli de mese, centrale termice...). Nu s-a reuşit
recuperarea nici măcar a Bisericilor catedrale la Oradea, Baia-Mare sau
Gherla, şi nici a Bisericii Vicariale de la Bucureşti!
Statul Român întreţine, prin instituţiile sale centrale şi
locale, o atmosferă de aşa-zisă “neintervenţie activă”
prin care încearcă să arunce obligaţia sa legală de restituire
a bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, spre beneficiarii
actuali ai acestor bunuri, adică fie spre propriile sale instituţii,
fie spre Biserica Ortodoxă Română, fie spre terţe
părţi. Acest lucru este un abuz care generează dezbinare,
amărăciune, confuzie şi uneori chiar violenţă între
cetăţenii României.
Ca urmare a politicii ostile a Statului Român
faţă de Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, a multiplelor intimidări, a pericolului de a-şi
pierde locul de muncă, în rândurile credincioşilor persistă
încă teama de a se declara greco-catolici! Acest lucru reiese atât din Raportul pe 2001 al Biroului pentru
Democraţie, Libertate Religioasă şi Muncă al
Guvernului American, cât şi din raportul Departamentului de Stat American
referitor la libertatea religioasă din România, prezentat în anexe.
Suntem conştienţi de faptul că Biserica
Ortodoxă Română este majoritară şi că funcţionarii Statului Român sunt în
majoritate ortodocşi. Ca minoritari însă, alături de romano-catolici,
reformaţi, neoprotestanţi, mozaici, etc, noi ne considerăm
cetăţeni liberi ai acestei
ţări, având dreptul la o existenţă demnă în România,
fiind îndreptăţiţi la protecţia
autorităţilor statului şi la repararea abuzului făcut în
anii 46-48. Biserica Ortodoxă Română este Biserica noastră
soră, şi nu ea este cea care ne-a
naţionalizat şi confiscat bunurile, ci Statul Român. De aceea, nu mai
putem accepta această dezbinare dintre credincioşii
greco-catolici şi cei ortodocşi, făcută direct sau indirect
de către Statul Român.
Statul Român actual este moştenitorul de drept şi de fapt al
Statului comunist, cel care între anii
1945-1989 a încercat să suprime Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
I-a confiscat bunurile, i-a lichidat ierarhia, i-a decimat clerul şi o parte
din laicii activi. Acelaşi stat comunist a urmărit şi persecutat
sistematic, timp de peste patru decenii, Biserica Română Unită cu
Roma, Greco-Catolică, organizată în clandestinitate, urmărind
eliminarea oricăror urme ale existenţei sale.
Atragem atenţia Statului Român că majoritatea
clădirilor episcopale, a şcolilor, academiilor,
mănăstirilor, bisericilor şi a proprietăţilor funciare
şi forestiere au fost construite fie din fonduri şi cu forţe
proprii ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, fie au fost primite
din partea unor autorităţi bisericeşti sau laice, altele decât
Statul Român, încă dinaintea formării sale în anul 1918.
De asemenea atragem atenţia Statului Român că în
toată istoria noastră, nici măcar administraţiile străine sub care a stat Transilvania nu au
îndrăznit să confişte lăcaşurile de cult şi nici
alte bunuri ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Prin acte abuzive, Statul Român şi-a însuşit şi apoi a
donat, cu de la sine putere, proprietăţi pentru care şi la care
nu a contribuit cu nimic.
Mai mult decât atât,
în încercarea de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice,
Statul Român permite chiar în prezent demolarea, dezmembrarea,
arderea sau vânzarea abuzivă a mai multor biserici greco-catolice şi a
altor bunuri mobile sau imobile aparţinând patrimoniului acesteia.
Din aceste motive, partenerul de dialog al credincioşilor greco-catolici
este şi va rămâne exclusiv Statul Român până la îndeplinirea
tuturor obligaţiilor pe care le are în acestă problemă.
În Secolul
XXI, în ajunul intrării României în NATO şi în Uniunea
Europeană, astfel de abuzuri nu mai pot fi tolerate nici în drept şi
nici în fapt!
Cu toate acestea, în speranţa că situaţia
din România va reveni la normal şi că drepturile omului vor fi
respectate, românii din ţară şi din afara României, inclusiv cei
greco-catolici, sprijină intrarea în NATO a României. Avem în vedere aici
atât faptul că reprezentanţii Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice, au rămas fideli documentului semnat la Snagov şi
sprijină în continuare integrarea României în structurile europene şi
euro-atlantice, cât şi cazul organizaţiei «Romania NATO Alliance» din
Chicago, Statele Unite, care are în componenţa sa un număr important
de greco-catolici şi care, în luna decembrie a anului 2001, a
influenţat în mod hotărâtor moţiunea senatorului Richard Durbin
de Illinois pentru ca România să fie admisă în NATO.
Întrucât toate demersurile legitime făcute de
către ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, către Statul Român pentru a repune
Biserica noastră în drepturile ei
legitime au eşuat, noi, enoriaşii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România şi din întreaga
lume, ne simţim obligaţi în conştiinţă să trecem
la acţiuni proprii pentru a ne apăra drepturile.
Prin urmare, pe baza principiilor de drept, precum şi pe baza unor
argumente istorice, sociale, culturale şi religioase enumerate în
completarea acestui document, vă adresăm acest memorandum:
Cerem cu fermitate Statului Român:
Respectarea dreptului constituţional la existenţă al
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, la celebrarea propriului cult
în locuri demne, la păstorirea propriilor credincioşi, la exprimarea
propriilor convingeri de credinţă. Respectarea dreptului de exprimare liberă a propriei
identităţi confesionale a credincioşilor grecocatolici,
mai cu seamă a celor care provin din familii greco-catolice.
Încetarea imediată a discriminării şi a
încercărilor de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice.
Încetarea de urgenţă a demolărilor şi a
dezmembrărilor abuzive a bisericilor greco-catolice şi punerea
imediată a celor din secolele XVIII şi XIX sub incidenţa legii
nr. 422/18.07.2001, privind protejarea monumentelor istorice.
Restituirea imediată şi necondiţionată către
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
a tuturor bunurilor naţionalizate sau confiscate de către Statul Român comunist prin crearea unui cadru legislativ ferm, în conformitate cu
Constituia României şi cu toate tratatele internaţionale la care
Statul Român este semnatar.
Restituirea bunurilor să fie rezolvată de Statul Român
fără intervenţia vreunei părţi intermediare
(parteneri, beneficiarii bunurilor, etc). Dialogul ortodox - grecocatolic, care
s-a dovedit ineficient, să intervină numai pentru identificarea modalităţilor
practice prin care greco-catolicii îşi vor reprimi în fapt bunurile. Abia după ce Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice îi va fi reconstituit dreptul de proprietate asupra
lăcaşurilor de cult şi a proprietăţilor ce îi
aparţin de drept, se va putea rezolva, în spiritul dragostei
frăţeşti, accesul la aceste lăcaşuri de cult a tuturor
credincioşilor, inclusiv a celor care vor să practice cultul ortodox,
indiferent cum au ajuns la această alegere. Disponibilitatea în acest sens
a fost manifestată de către Ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice, încă din 1990.
Abrogarea imediată a Decretul-Lege nr. 126/1990 pe motivul
neconstituţionalităţii sale. Transferarea atribuţiilor
juridice ale Statului unei comisii ecleziastice mixte, care să efectueze restituirea, este ilegală, abuzivă,
îngrădeşte dreptul la justiţie al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolice şi eludează in mod nepermis obligaţiile
constituţionale ale Statului.
Punerea în practică a consecinţelor abrogării Decretului nr.
358/1948, efectuat prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care
acesta este considerat ca fiind un act
“împotriva poporului român” şi prin urmare el nu poate constitui
sursă de drept. Nimeni şi nimic, cu atât mai puţin
posesia abuzivă, prelungită în timp, sau posesia prin acte legislative
neconstituţionale nu pot opera schimbarea proprietăţii.
Urgentarea restituirii dreptului de proprietate (şi punerea
efectivă în posesie) asupra terenurilor agricole şi forestiere de
care a fost deposedată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Achitarea unor sume, ca efect reparator, în vederea refacerii
infrastructurale a Bisericii Române Unite cu Roma, corespunzătoare sumelor
care au fost confiscate în momentul dizolvării ei de către statul
comunist şi al altor bunuri care nu mai pot fi retrocedate în natură.
Dacă doriţi o Românie modernă şi stabilă,
dacă doriţi integrarea României în NATO şi în Uniunea
Europeană, nu admiteţi ca poporul român să fie lipsit de una dintre
cele mai europene componente ale sale: Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică. Întreaga responsabilitate va cădea pe umerii
dumneavoastră!
Acum 110 ani, cu prilejul Memorandumului din 1892,
memorandiştii de atunci, cerând drepturi pentru poporul roman, spuneau:
„Existenţa unei
naţiuni nu se discută, ea se afirmă!”
Şi noi,
astăzi, cerând drepturi legitime pentru Biserica Română Unită cu
Roma, Greco-Catolică, parafrazând faimoasa declaraţie, vă
spunem:
Existenţa unei Biserici nu se
discută, ea se afirmă!
Considerăm că acestea sunt drepturile noastre
legitime şi cerem Statului Român să le respecte în întregime. Nu
dorim să apelăm la forurile internaţionale pentru a ne face
dreptate în propria noastră ţară! Dacă Statul Român nu
intervine de urgenţă în aceste probleme, ne vedem constrânşi
să ne adresăm forurilor internaţionale.
Cerem Statului Român să ia exemplul altor state şi să
restituie integral proprietăţile confiscate de la Biserica
Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Menţionăm că dorim rezolvarea situaţiei Bisericii
noastre până la data de 25 octombrie a.c. După aceasta dată vom
considera că tot ce era de făcut pe cale de negociere a fost
făcut şi că nu există altă soluţie pentru noi
decât aceea de a face apel la diferite organisme din străinătate
pentru ca nedreptăţile să nu mai continue.
Am dori să luaţi aminte la cuvintele IPS
Nicolae Corneanu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit Ortodox al Banatului, care cu multă
frăţie şi cu mult curaj spunea:
„Nu am intrat în bisericile voastre ca
să vi le furăm,
ci ca să vi le dăm înapoi
când va sosi ceasul.”
IATĂ, ACUM A
SOSIT CEASUL!
Argumente şi principii
Argumente
juridice
Drepturile de proprietate şi libertate religioasă sunt
consfinţite de către Constituia României. Statul trebuie să
facă dreptate, pe temei strict juridic, şi nu în funcţie de numărul actual al
credincioşilor, restrâns după cincizeci de ani de persecuţii. Dacă
şi alte State ar aplica aceleaşi principii, ar însemna că atât
la Istanbul (Constantinopol) cât şi la Alexandria sau Ierusalim,
ortodocşii ar trebui să nu mai existe, întrucât sunt în aceeaşi
situaţie ca şi greco-catolicii din România.
Bisericile noastre au aparţinut de drept şi de
fapt eparhiilor noastre (ca persoană juridică)
şi nu comunităţilor parohiale, iar situaţia bunurilor unui
cult, nici chiar în cazul în care credincioşii părăsesc cultul,
nu poate fi legiferată de Stat, de vreme ce cultele au legi proprii în
acest sens, iar Statul susţine că recunoaşte şi
respectă aceste legi. Conform dreptului canonic al Bisericii Catolice
şi deci şi al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice,
trecerea de credincioşi la un alt cult nu implică transferul de
bunuri.
Aşa cum a mărturisit recent însuşi IPSS
Nicolae Corneanu, Mitropolitul Ortodox al Banatului, în cartea unuia dintre cei mai mari canonişti
ortodocşi, Iorgu Ivan, se arată foarte clar că o biserică, o construcţie, un lăcaş
de cult, nu mai aparţine credincioşilor o dată ce a fost sfinţit şi dat în uzul cultic. Aparţine
Bisericii ca instituţie. Deci, chiar şi din punctul de vedere al
dreptului canonic ortodox, bisericile greco-catolice şi casele parohiale trebuie restituite. Dacă Statul
Român apără dreptul canonic ortodox, de ce să nu apere
şi dreptul canonic greco-catolic, protestant, iudaic, etc?
Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, definită în «Codul Canoanelor Bisericilor
Orientale» ca Biserică Mitropolitană sui iuris, are personalitate
juridică , ea şi toate subunităţile ei, şi este
reprezentată numai prin mitropolit şi episcopii eparhiali. Deci orice
act de diminuare a patrimoniului ei fără acordul mitropolitului sau al episcopilor este lovit de nulitate. Mai
mult, Statul are obligaţia constituţională de a interveni
prin act normativ pentru respectarea integrală şi luarea în folosinţă
a bunurilor confiscate. Aici operează principiul simetriei de drept.
Un principiu elementar de drept spune că în cazul în
care o persoană juridică îşi încetează
existenţa, bunurile care îi aparţin au o destinaţie fixată
în statutul acelei persoane juridice; ori, în momentul în care Statul
legiferează asupra destinaţiei bunurilor Bisericii Române Unite cu
Roma, Greco-Catolice, încalcă în mod evident un principiu fundamental de
drept.
Prin restituirea lăcaşurilor de cult şi a
caselor parohiale către Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, nu se împiedică exercitarea dreptului la libertate religioasă
pentru un număr mare de credincioşi ortodocşi, aşa cum, în
mod greşit, se vehiculează ideea de la cele mai înalte nivele ale
Statului Român. Actul de restituire va trebui să aibă o stipulare
clară în acest sens (de exemplu folosirea alternativă a bisericilor
retrocedate acolo unde va fi cazul), stipulare menită să apere
dreptul la libertatea religioasă atât al credincioşilor
ortodocşi cât şi al celor greco-catolici.
Restituirea integrală a bunurilor Bisericii Române
Unite cu Roma, GrecoCatolice, este o chestiune care ţine de dreptul de
proprietate, de onoare, de justiţie şi de echitate socială. Un
popor care va admite o astfel de nedreptate va fi supus cu siguranţă
şi altor nedreptăţi.
Statul Român trebuie să aplice aceeaşi lege atât în cazul
restituirii bunurilor către Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, cât şi în cazul restituirii bunurilor către alte
minorităţi etnice sau religioase cum ar fi evreii, germanii, maghiarii,
respectiv romano-catolicii, reformaţii, unitarienii, mozaicii etc, în
aşa fel încât să fie eliminată discriminarea pe motive etnice
şi religioase.
Statul Român este semnatar al „Declaraţiei privind
principiile fundamentale de drept cu privire la victimele abuzului de putere”,
adoptată de către Adunarea Generală
a Naţiunilor Unite, cu nr. 46/34, la 29 nov. 1984, care stipulează:
“Membrii Naţiunilor Unite trebuie să introducă în
legislaţia lor norme care proscriu abuzurile de putere şi prevăd
reparaţii pentru victimele unor astfel de abuzuri. [...] În cazul în care
guvernul sub autoritatea căruia au fost comise astfel de acte, nu mai
există, Statul sau guvernul care i-a
succedat, trebuie să asigure reparaţiile pentru victime...”
Decretul Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 privind anumite măsuri
referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, îl
considerăm un act neconstituţional! Acest Decret conţine
prevederi nelegale şi nu a fost amendat cu prevederile Constituţiei
României din anul 1991 (a se vedea Anexa 03) care precizează:
1.Dispoziţiile constituţionale privind
libertăţile şi drepturile cetăţenilor trebuie să fie interpretate şi aplicate conform cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi conform pactelor la care
România a aderat.
2.Dacă există un dezacord între aceste pacte şi tratate,
adică între legislaţia română şi drepturile fundamentale
ale omului, legea internaţională trebuie să aibă prioritate.
Argumente
istorico-religioase
Unirea Transilvaniei cu România a consfinţit legătura
spirituală a tuturor românilor cu Europa, cu leagănul
civilizaţiei latine şi universale, unire realizată în Transilvania încă din anul 1700 prin
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Considerăm
că nu există două credinţe, una catolică şi alta
ortodoxă, ci doar una singură, credinţa creştină, iar
alegerea modului de manifestare al acesteia constituie una dintre
libertăţile esenţiale ale fiecărei fiinţe umane.
Prin unirea cu Roma a Bisericii Române din Transilvania,
românii de aici au avut acces la cultura şi şcolile apusene iar
preoţii lor au fost educaţi la Roma, în limba latină, şi nu
la Ţarigrad, în limba slavonă. Episcopul greco-catolic Inochentie Micu,
o personalitate emblematică pentru întreaga noastră naţiune,
luptând până la moarte pentru
drepturile tuturor românilor din Transilvania, indiferent de confesiune.
Din punct de vedere politic, datorită
recunoaşterii românilor de către Sfântul Scaun
şi de către Europa ca o naţiune europeană
de-sine-stătătoare, în cadrul Imperiului
Austriac, românii nu mai sunt consideraţi naţiune tolerată în
Transilvania, ci devin a patra naţiune recunoscută. Eveniment
de mare însemnătate pe atunci, comparabil în prezent cu intrarea României
în Uniunea Europeană.
Prin studiile făcute la Roma şi prin accesul la cultura
latină, dascălii români greco-catolici
au avut revelaţia originilor noastre latine, origini pe care le-au dovedit în multe studii şi lucrări de specialitate. Astfel ia naştere
şcoala Ardeleană, generatoare de mândrie patriotică, lumina care
provoacă deşteptarea conştiinţei naţionale la români.
Şcoala Ardeleană este prima mişcare, cu adevărat
românească, prin care a fost definită
în mod clar conştiinţa naţională: originea - daco-romană,
limba - de origine latină, alfabetul - latin, numele - Român,
tricolorul - cele trei provincii româneşti. Fruntaşi ai acestei
şcoli ca: Samuil Micu, Gheorghe şincai, Petru Maior ... , au fost, cu
toţii, greco-catolici. Din acest punct de vedere, este demn de remarcat
faptul că actul oficial de naştere a poporului român modern,
european, a fost scris de către greco-catolicism.
Nimeni până la aceşti mari dascăli ai şcolii Ardelene,
nu a evidenţiat atât de clar originea noastră latină. şi
nimeni nu ne-a identificat atât de bine ca popor. De aceea, poporul român nu
trebuie să uite şi nici să minimalizeze rolul fundamental jucat
de greco-catolicism în istoria României.
Şcoala
Ardeleană a fost nu numai o mişcare culturală ci şi una
politică, cu un impact deosebit asupra dezvoltării poporului nostru,
importanţa ei pentru formarea şi
emanciparea poporului român modern fiind comparabilă cu momentul
etnogenezei noastre de după cucerirea Daciei de către romani.
La începutul secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr
şi Gheorghe Asachi, puternic influenţaţi de şcoala Ardeleană, au înfiinţat primele şcoli publice
româneşti de învăţământ sistematic în Muntenia, respectiv în Moldova, cu profesori formaţi la şcoala
Ardeleană. Este demn de remarcat că
învăţământul românesc din Principate s-a dezvoltat mai târziu,
cu contribuţia profesorilor formaţi în
spiritul şcolii Ardelene. Este evident că românii din fostele
principate datorează greco-catolicismului primele şcoli publice de
învăţământ sistematic românesc.
Greco-catolicismul a dat României o listă
impresionantă de personalităţi culturale şi religioase:
Inochentie Micu, Samuil Micu, Gheorghe şincai, Petru Maior, Gh. Bariţiu,
Timotei Cipariu, Andrei Mureşanu, Ioan Raţiu, I.G. Pop de
Băseşti, Vasile Lucaciu, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Ion
Agârbiceanu, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Corneliu Coposu şi mulţi,
mulţi alţii.
Este de asemenea evident că prin revigorarea
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, este de fapt
servită cauza Bisericii Lui Cristos, această Biserică fiind o punte de legătură între creştinismul de tradiţie
occidentală şi cel de tradiţie orientală.
Argumente sociale
Refacerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice va conduce cu siguranţă la o
însănătoşire a mentalităţii neamului românesc,
influenţată de flagelul numit comunism. Tocmai de aceea este
necesară revigorarea tuturor instituţiilor care pot contribui la
acest proces extrem de necesar.
Prin îndeplinirea cererilor prezentului Memorandum, se va da întregii lumi
un mesaj clar privitor la modul în care se respectă proprietatea în
România, creându-se premizele pentru o nouă renaştere, pe baze noi, a
poporului român redevenit cu adevărat un popor aliniat la valorile
europene.
Fără Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, integrarea României într-o Europă catolică
şi protestantă va fi mai dificilă. Considerăm că
modelul de dezvoltare bazată pe o mentalitate creştină
catolică, va face ca România să prospere şi să fie imediat
acceptată în rândul ţărilor europene.
Odată cu recuperarea propriilor bunuri, Biserica Greco-Catolică
îşi va putea realiza vocaţia socială, prin care s-a remarcat
de-a lungul istoriei (burse sociale, implicarea
în programele de protecţie a copiilor, a bătrânilor, a persoanelor cu
nevoi speciale, ajutorarea săracilor şi alte acţiuni
caritabile).
Bazaţi pe aceste argumente, considerăm că acum este momentul
şi datoria sacră a Statului Român să recunoască în mod
oficial aceste adevăruri şi să pună la loc de cinste
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, in societatea românească
actuală, nu să o discrimineze sau să o suprime.
Părerile unor mari personalităţi despre Biserica Română
Unită cu Roma:
Ion C. Brătianu (1821-1891) marele nostru
bărbat de Stat, de mai multe ori primministru,
participant la Revoluţia din Ţara Românească în 1848, declara în
Parlamentul României, la 4 Decembrie 1881:
„Şi trebuie să ştiţi că
descoperirea noastră naţională ne-a venit de dincolo, de peste
Carpaţi, prin acei români care au fost trimişi la Roma, unde au
învăţat să fie români!” (O lacrimă fierbinte, I. Şterca Şuluţiu,
partea V din Memoriu, Sibiu 1883).
A. D. Xenopol scrie: „Pe lângă
îmbărbătarea poporului român prin arătarea unui trecut cu atât mai glorios cu cât era mai îndepărtat, scriitorii cei
mari ai Ardealului mai aplică un ridicător
puternic... ruşinea de a fi căzut aşa de jos, când neamul se
cobora din o aşa mândră obârşie... aceasta
idee mântuitoare deveni ridicătorul cel mai puternic al culturii neamului românesc, afundat până atunci în noianul grecismului, aceasta
a fost pârghia cea mai spornică a civilizării sale.”
Nicolae Iorga: „...Nu de aici putea să vie acea
lumină de care aveam noi nevoie pentru a căpăta
conştiinţa despre noi şi a ne ridica din umilinţă...
Nota raţională a început să se facă auzită când
spiritul cel nou a pătruns biruitor şi aici, acel spirit nou pe
care-l predicaseră întâia oară «ereticii» de peste munţi.” (Istoria
Literaturii Romane în sec. XVIII, 1901).
Mihai Eminescu (1850-1889), marele nostru poet
naţional, mergând la Blaj, a rostit cuvintele
memorabile: „Te salut, mică Romă! (Scrieri politice şi
literare, Bucureşti, 1910).
Ion Eliade Rădulescu, vizitând şcolile Blajului înainte de 1848,
şi-a descoperit capul înaintea lor, zicând: “De aici a
răsărit soarele românilor!”. El ştia, căci a luat parte la
Revoluţia din 1848
Titu Maiorescu (1840-1917), eminent critic literar şi filosofic,
membru al Academiei Române, mentor
spiritual al «Junimii», spunea: „Că în sec. XVIII politica dinastiei
de Habsburg a încercat să ne aducă sub ascultarea Papei şi
neizbutind, ne-a împărţit în două, n-a fost noroc. Dar că
din aceasta încercare românii transilvăneni au ajuns în Cetatea Eterna,
unde a reînviat în ei simţământul gintei latine, revărsându-se
asupra noastră a tuturor: aceasta a fost rara fericire, care dintr-o
dezbinare religioasa a înălţat neamul întreg spre o unitate de
cultura naţională.” (Familia, 1904).
Eugen Lovinescu spunea: „Prin contactul cu însăşi obârşia
neamului nostru, cu Roma, ni s-a întărit conştiinţa
naţională. În apărarea rasei lor, cei trei «cavaleri ai
idealului naţional» (expresia lui Iorga - n.n.) S. Micu, G. şincai
şi P Maior s-au istovit în numeroase lucrări de istorie şi
filologie. Din viziunea oraşului etern a pornit, aşadar, curentul
latinist ce a fecundat, mai ales, conştiinţa neamului romanesc.”
(Istoria civilizaţiei române moderne).
Sextil Puşcariu
precizează: „Iar când prin aceleaşi porţi intrară ca
nişte apostoli câţiva bărbaţi veniţi de la Roma, care
pe lângă ştiinţă mai aveau şi focul entuziasmului şi cuvântul cald care ‘ncinge, atunci a mijit
şi pentru noi soarele vremilor noi. Petru Maior, Gheorghe şincai,
Samuel Micu şi tovarăşii lor au săvârşit minunea
resurecţiunii poporului român şi au imprimat direcţia în care
avea să se dezvolte spiritul public în tot cursul deceniilor
următoare.” (Istoria Literaturii Române, Epoca veche, vol. I).
Emil Panaitescu, profesor universitar, scrie: „«...suntem stăpâni
cu drept de succesiune peste această ţară, începând de la
Traian», zise categoric unul din cei dintâi
episcopi ai Bisericii Unite, Ioan Inochentie Micu. Trebuie însă
să-şi plătească acest curaj... Ideea
latinităţii şi al obârşiei române... va deveni în sec. XIX
puterea cea mare, care va mişca şi
va porni sufletul românesc să desăvârşească
independenţa şi unitatea naţională.” (L’origine
romana con legue conseguenze...).
Victor Eftimiu, scriitor, membru al Academiei Române, cu
ocazia vizitei scriitorilor români din
1923, adresează Blajului următorul omagiu: „Scriitorii români sosesc
în Blaj cu inima plină de o sfântă emoţie. Blaj, cuvânt magic,
răscolitor de amintiri auguste, cetatea conştiinţei
româneşti, nume ales între toate... Aici a vibrat sentimentul, cultura
şi idealul naţional! Aici s-au ridicat şi au predicat
vlădici, cărturari de frunte, învăţători
înţelepţi cu dragoste de neam şi de biserică... Fie numele lor în veci binecuvântate,
recunoştinţa pentru tot ce s-a visat, pentru tot ce sa crezut,
pentru tot ce s-a înfăptuit între zidurile venerabile ale acestei
cetăţi de unde ne-a venit
şi arde încă lumina conştiinţei noastre... Salve cetate
latină...”
...
Principiile
Memorandumului
Principiul restituirii in integrum: acesta rămâne
pe deplin valabil, fiind acceptat peste tot în jurisprudenta
internaţională. În acest caz se aplică în funcţie de
cererile Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, şi nu în funcţie de
aprecierile Statului sau ale unor instituţii părtaşe la
proprietăţile confiscate abuziv.
Principiul respectării Drepturilor omului: Dreptul de
proprietate face parte din drepturile fundamentale ale omului, fiind o
condiţie indispensabilă vieţii şi oricărei
activităţi umane. Acest drept este recunoscut şi de către
Constituia României. În cadrul Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, dreptul
de proprietate revine eparhiilor greco-catolice, singurele
îndreptăţite la restituirea integrală a bunurilor care le-au
aparţinut.
Principiul de autodeterminare: Biserica Română Unită cu
Roma, GrecoCatolică, este autonomă în raport cu Statul, la fel cu
orice altă Biserică.
Principiul convieţuirii paşnice: Biserica Ortodoxă Română a fost, este şi va fi Biserica
noastră soră, indiferent de poziţiile vremelnice ale unora
dintre Ierarhii săi. Acolo unde este cazul, credincioşii ortodocşi
vor putea, după retrocedare, să îşi desfăşoare slujbele religioase în aceleaşi biserici, în
alternanţă cu credincioşii grecocatolici, din iubire
frăţească şi din respectul pe care ni-l datorăm
reciproc.
Comitetul de Acţiune pentru Întocmirea şi Răspândirea
Memorandumului
Autorul acestui MEMORANDUM este laicatul greco-catolic
din România şi din întreaga lume, cuprins în cele 5
Eparhii Greco-Catolice din România, în Eparhia GrecoCatolică Română
din Statele Unite ale Americii, în misiuni şi comunităţi
greco-catolice din alte ţări, în
organizaţii ca ASTRU, AGRU, Asociaţia Juriştilor Greco-Catolici, Asociaţia Medicilor Catolici, Noua Mişcare
Memorandistă sau altele similare.
Acest laicat este reprezentat acum şi ad-hoc de un Comitet de
Acţiune care cuprinde personalităţi dintre scritori, profesori
universitari, ziarişti, medici, jurişti, istorici, ingineri,
funcţionari de stat, oameni de afaceri, reprezentanţi ai tuturor eparhiilor
mai sus menţionate dar şi membrii ai societăţii civile.
Arhiepiscopia de Alba-Iulia şi Făgăraş
Alexandru Cistelecan - scriitor, cadru universitar
Ioan Buzaşi - scriitor
Sever Mureşan - avocat
Iacob Mârza - istoric, profesor universitar
Vicariatul Bucureşti şi vechiul Regat
Vasile Marcu – avocat
Ioan Făgeţeanu - profesor universitar
Laurenţiu Moisin - inginer, preşedinte AGRU
Episcopia de Maramureş
Gheorghe Pop - scriitor, profesor universitar
Episcopia de Cluj-Gherla
Doina Cornea - cadru universitar
Ioan Paţiu - medic
Nicolae Gudea - istoric, profesor universitar
Marcel Stirban - istoric, cadru universitar
Remus Luca - avocat
Episcopia de Oradea Liviu
Gârbea – medic
Petru Daraban -
jurist Ioan Lupa - ziarist şi publicist Aurel Rozor - medic Cornel
Ardeleanu - judecător Filip Gheorghe - medic Constantin Pantis - inginer Petru
Ghilea - economist
Felician Vaida – inginer Episcopia de Lugoj
Preda Iosif -
profesor universitar
Episcopia Greco-Catolică
Română de America
Dorel Nasui - om de
afaceri, inginer, Preşedinte România-NATO Alliance, Chicago, S.U.A. Mircea
Sabău - profesor universitar, doctor, Chicago, S.U.A.
Vasile Bouleanu -
producător media, Chicago, S.U.A.
Călin Căluşer -
doctor, şef departament radiologie Chicago - Cook County Hospital,
Chicago, S.U.A. Marius Teodorescu - medic, profesor universitar, University
of Illinois at Chicago (ortodox) Silvestru Moraru - profesor, Toronto Eugen
Rădăşanu - inginer, Toronto Vanda Cornea-Jones - femeie de
afaceri, Aurora,
Illinois, S.U.A.
Ramona Cornea - PhD, inginer, Rockfort, Illinois, S.U.A.
Cristina Mora -
femeie de afaceri, Chicago, Illinois, S.U.A.
Biserica Greco-Catolică Română din Paris,
Franţa Magda Ioanovici - femeie de afaceri, Paris, Franţa Dan
Ioanovici - arhitect, Paris, Franţa.
Acest Memorandum este tradus în două limbi de circulaţie
internaţională (engleză şi franceză) şi trimis,
spre ştiinţă, tuturor ambasadelor şi misiunilor diplomatice din România, Uniunii Europene,
Consiliului Europei, organizaţiei NATO, Sfântului Părinte,
Guvernelor Europene, Guvernelor American şi Canadian, Congresului Statelor
Unite ale Americii, organizaţiei Amnesty International şi altor organizaţii
din ţară sau străinătate.
De asemenea, va fi înaintat, spre ştiinţă, prefecturilor,
autorităţilor locale, şi altor instituţii publice din
România.
În momentul expedierii textului către aceste foruri, prezentul
document va fi făcut public prin intermediul mass-media din România
şi din întreaga lume.
În plus, poate fi studiat şi pe Internet la adresa www.greek-catholic.ro/memorandum, unde
se adună adeziuni din întreaga lume.
Acest Memorandum rămâne deschis tuturor celor care sunt de acord
şi sprijină această acţiune pentru a fi trecuţi pe
lista susţinătorilor. Tot în acest interval se pot primi diverse scrisori de solidaritate şi
susţinere de la diferite instituţii şi organizaţii din
ţară şi de peste hotare.
Cei care răspund acestui Memorandum sunt
invitaţi să o facă la următoarea adresă: Comitet de Acţiune Memorandum Biserica Română Unită,
Greco-Catolică
O.P. 1 CP. 463
3400 Cluj-Napoca, România
e-mail: [email protected]
ANEXE
1. Situaţia bunurilor Bisericii Române Unite cu
Roma, Greco-Catolică, la începutul anului
1948
2. Scurt
istoric al încercării de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice,
de către Statul Român comunist - Decrete şi legi discriminatorii
3. Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 -
un act neconstituţional
4. Ineficienţa şi lipsa de urmări a
„dialogului” cu Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române
5. Listă cu biserici greco-catolice dărâmate,
dezmembrate, arse sau lăsate în paragină, cu complicitatea Statului
Român
6. Situaţia comparativă a bunurilor restituite
până la data de 1 iulie 2002 în raport cu situaţia existentă în
momentul „dizolvării” Bisericii Române Unite
7.Din literatura „restituirii” şi a „persecuţiei post-comuniste” 8.
Raport pentru anul 2001 al Biroului pentru Democraţie, Libertate
Religioasă şi Muncă al Guvernului American referitor la
libertatea religioasă din România
Anexa 1
Situaţia bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolică, la începutul anului 1948
Conform Şematismelor Eparhiale, situaţia patrimoniului întregii
provincii mitropolitane care a fost confiscat abuziv odată cu instalarea
la putere a Statului comunist, ateu, era următoarea:
peste 2030 biserici
şi capele
6 biserici-catedrale
şi o Biserică Vicarială
22
mănăstiri
9 ordine religioase cu 28 de case conventuale 1504 case parohiale
700 edificii şcolare
1662 alte edificii
(social-culturale, economice...)
4 mari aziluri şi orfelinate 34.446
suprafeţe de teren agricol
31.007 suprafeţe de teren forestier
sume de bani în diferite conturi eparhiale, protopopiale,
parohiale sau ale altor asociaţii care
activau
în cadrul Bisericii
Române Unite
10 biblioteci mari şi câteva sute de biblioteci
protopopiale şi parohiale
alte bunuri mobile
de inventar: obiecte de cult, colecţii de tablouri, icoane,
ornate
preoţeşti...
acţiuni la diferite societăţi comerciale
5 tipografii
Anexa 2
Scurt
istoric al încercării de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice,
de către Statul Român comunist
Decrete
şi legi discriminatorii
Prin Decretul nr. 358 din 1948, Statul Român comunist a
scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, şi îi confiscă toate proprietăţile.
Unele din aceste proprietăţi sunt păstrate în custodia Statului,
iar altele sunt date spre folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. Episcopii împreună cu un mare număr
dintre preoţii şi laicii greco-catolici
sunt arestaţi pentru că au refuzat să-şi
părăsească credinţa.
Alături de arestarea episcopatului şi a
numeroşi clerici şi laici, acesta a fost epilogul unei avalanşe de măsuri şi decrete menite să
desfiinţeze Biserica Română Unită cu Roma.
Pe lângă articolele 44 şi 45 din
Constituţia Republicii Populare Române au mai fost emise
următoarele acte normative discriminatorii:
• 11 iunie 1948 - Legea naţionalizării
principalelor mijloace de producţie industriale, bancare, de transport,
miniere şi de asigurări. Prin această lege, Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, pierde o primă serie de bunuri: tipografiile, acţiunile
în bănci, terenuri petroliere, etc.
• 3 august 1948 - prin decretul 176 (MO partea I A nr. 176)
au trecut în proprietatea Statului toate bunurile Bisericii,
congregaţiilor şi comunităţilor care au servit pentru
funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor şcolare.
• 22 august 1948 - Decretul 177 - legea cultelor din
perioada guvernării comuniste, care a
avut ca scop crearea unui suport legal fărădelegii comise împotriva Bisericii
Greco-Catolice din România.
• 2 decembrie 1948 - Decretul-Lege nr. 358/19481 a
definit situaţia juridică a fostului cult greco-catolic, acum desfiinţat. (Monitorul oficial nr. 28 din
2 decembrie 1948):
Articolul 1. Ca urmare a revenirii
comunităţilor locale (parohii) ale cultului grecocatolic la cultul
ortodox român şi conform cu art. 13 din Decretul 177/1948, organismele centrale
şi statuare ale acestui cult, cum sunt mitropolia, episcopiile,
capitlurile, ordinele, congregaţiile, protopopiatele,
mănăstirile, fundaţiile, asociaţiile, ca şi orice fel
de instituţii şi organisme, de orice
natură şi cu orice nume, încetează, de acum, să mai existe.
Articolul 2. Bunurile mobiliare şi imobiliare
aparţinând organismelor şi instituţiilor
indicate la art. 1 al prezentului Decret, cu excepţia expresă a
bunurilor fostelor parohii, revin statului român, care le va prelua imediat în
posesie.
O comisie interministerială, compusă din delegaţi ai
Ministerului Cultelor, Finanţelor, de Interne, al Agriculturii şi
Domeniilor precum şi al Învăţământului Public, va decide
destinaţia acestor bunuri, care vor putea fi atribuite în parte Bisericii
ortodoxe române, sau diverselor sale elemente constitutive.
• 29 decembrie 1948 - Legea 1710/1948 (MO partea I B nr. 303 din 29 decembrie 1948) care prevedea organizarea sistematică a împărţirii
acestor bunuri şi a celor rămase încă.
• 31 decembrie
1989 - Decretul-Lege nr. 9, privind abrogarea anumitor acte normative (Monitorul
oficial nr. 9/1989):
„Cu scopul de a îndepărta imediat din
legislaţia ţării noastre anumite legi şi anumite reglementări emise de către
fostul regim dictatorial, care, prin caracterul lor discriminator
şi nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului român,
intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor, dezvoltării
relaţiilor normale cu alte state, Consiliul Naţional al FSN,
decretează:
Articol unic. Sunt abrogate:
20. Decretul nr. 358/1948 care definea situaţia juridică a
fostului cult grecocatolic.
Semnează: Preşedintele Consiliului F.S.N.: Ion Iliescu
În 1989 se părea ca Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, va fi repusă în drepturile ei fireşti. Deşi
Statul Român a abrogat Decretul nr. 358/1948 la 31 decembrie 1989, câteva luni mai târziu, tot Statul Român
confiscă din nou bunurile Bisericii Române Unită cu Roma,
Greco-Catolice (a se vedea Anexa 03).
• 24 aprilie 1990
- Înainte de a fi votată noua Constituţie, guvernul provizoriu a
legalizat confiscarea din 1948 prin Decretul-Lege nr. 126 privind anumite
măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma
(Greco-Catolică):
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), decretează:
Art. 1. Ca urmare a abrogării Decretului 358/1948 prin Decretul-lege
9/1989, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-catolică) este
recunoscută în mod oficial. Biserica Română Unită cu Roma
(Greco-catolică) se organizează şi funcţionează conform
cu regimul juridic al cultelor religioase din România.
Art. 2. Bunurile preluate de către stat, ca urmare a
decretului 358/1948, şi care există acum în patrimoniul statului, cu
excepţia marilor proprietăţi agricole, sunt restituite, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma
(Greco-Catolică).
Pentru identificarea lor, inventarierea şi
restituirea lor, se constitue o Comisie formată din reprezentanţi ai statului şi ai Bisericii Romane Unite cu
Roma (Greco-Catolică), numiţi de către guvern.
Art. 3. Situaţia juridică a
lăcaşurilor de cult şi caselor parohiale, care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) şi care au fost
preluate de către Biserica ortodoxă română, va fi stabilită
de către o Comisie mixtă, formată din reprezentanţi
clericali ai celor două culte religioase, ţinându-se seama de
dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin
aceste bunuri.
Art. 4. În localităţile în care numărul de
lăcaşuri de cult este insuficient, faţă de numărul
de credincioşi, Statul va sprijini construcţia de noi
lăcaşuri de cult şi va pune la dispoziţia cultelor
respective terenul aferent. În cazurile în care acestea nu dispun de teren,
statul va contribui la constituirea de resurse financiare necesare.
• Decretul-Lege 126 din 1990 nu numai ca nu a
rezolvat problema proprietăţilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, confiscate de
către Statul comunist, dar
reprezintă chiar o nouă legiferare a acestei confiscări. Ca
urmare a acestui decret, după 12 ani, doar aproximativ 5% din
proprietăţile iniţiale ale Bisericii Române Unite cu Roma i-au
fost restituite de către Statul Român. De compensaţii nici nu poate
fi vorba (a se vedea Anexa 06).
Anexa 3
Decretul-Lege
nr. 126 din 24 aprilie 1990 - un act neconstituţional
Analiza juridică a Decretului Lege nr. 126 din 24
aprilie 1990 conduce la concluzia că acesta este un act
neconstituţional! Acest Decret conţine chiar şi prevederi
nelegale şi nu a fost amendat cu prevederile
Constituţiei României votată în 1991.
În primul rând, pentru că o mare parte din
proprietăţile Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolice, şi anume domeniile acesteia, nu se dau înapoi.
În al doilea rând, toată această „restituire” se afla tot sub
controlul aceluia care a făcut confiscarea iniţială, adică
a Statului, care numeşte „prin hotărâre de guvern” pe cei care vor
face parte din comisie (vezi Art. 2).
În al treilea rând, Statul Român îşi deleagă autoritatea
statală unei comisii formate din clerici. Art. 3 al aceluiaşi decret
stipulează următoarele:
„Situaţia juridică a
lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au
aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) şi au
fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către
o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor
două culte religioase, ţinând seama de
dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin
aceste bunuri.”
Acest lucru este în mod evident neconstituţional
întrucât puterea legislativă a Statului (în ce priveşte stabilirea situaţiei juridice a unor
bunuri) nu poate fi delegată unei comisii mixte
formate din reprezentanţi clericali ai unor culte religioase! Mai mult
decât atât, reglementarea juridică nu se poate face ţinând seama de
„dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin
aceste bunuri” întrucât nu poate fi vorba de
organizarea unui referendum în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Inclusiv formularea „credincioşilor din comunităţile care
deţin aceste bunuri” este ilegală, nu numai pentru că
încalcă dreptul canonic al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, dar şi pentru că, aceste bunuri nu au
fost niciodată deţinute de credincioşii în chestiune
şi cu titluri legale de proprietate, ci au fost confiscate de către
Statul Român şi date în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române.
Este evident că nu poate fi vorba aici despre credincioşi -
căci ei sunt liberi să-şi mărturisească credinţa
pe care o preferă, fapt garantat de însăşi Constituţia României
- ci despre posesia bunurilor imobile.
În plus, acest Decret-Lege pretinde că lăcaşurile de cult
„au fost preluate” de către Biserica
Ortodoxă Română (ceea ce este în contradicţie cu art. 2 al
DecretuluiLege 358/1948).
Articolul 3 din Decretul 126/1990 scoate din competenţa
instituţiilor judecătoreşti
rezolvarea dreptului de proprietate asupra lăcaşurilor de cult
şi a caselor parohiale şi instituie o „rezolvare” prin dialog
de către aşa-zisele comisii mixte care trebuie, însă, să
ţină seama de dorinţa credincioşilor care deţin aceste
bunuri.
Astfel, printr-un alt abuz de putere, Statul Român mai conferă şi
dreptul de judecată tocmai celui care stăpâneşte bunurile
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, obţinute prin confiscarea
lor tot de către Stat!
Este pur şi
simplu o monstruozitate juridică ce trebuie abrogată!
Este evident că prin prevederile sale, Decretul-Lege
126/1990 îngrădeşte dreptul la justiţie a Bisericii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolice, fapt care contravine articolului 21 din Constituţia
României conform căruia:
“Orice persoană se poate adresa justiţiei
pentru apărarea drepturilor, a libertăţii şi intereselor
sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
În concluzie, Decretul Lege nr. 126, din 24 aprilie 1990, este un act neconstituţional
şi trebuie înlocuit cu legi clare prin care Statul Român să repare nedreptăţile
săvârşite împotriva Bisericii Române Unite!
Anexa 4
Ineficienţa şi lipsa de urmări a „dialogului” cu Ierarhii
Bisericii Ortodoxe Române
Soluţia propusă în
Decretul-Lege 126/1990 ca diferendele să se rezolve prin dialog cu Biserica Ortodoxă Română au acutizat
şi mai mult problemele. Nu s-a rezolvat aproape nimic, iar cramponarea Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române şi a
Statului de şantajarea printr-un dialog în care Bisericii
Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, nu i se recunoşte dreptul de proprietate asupra propriilor bunuri, a dus la o prelungire a
nedreptăţilor şi la apariţia a
numeroase situaţii conflictuale pe care autorităţile le-au tratat
cu superficialitate şi părtinire în favoarea majorităţii
ortodoxe.
Decretul 126/1990 nu a făcut altceva decât să creeze tensiuni
sociale între credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici, a
generat o serie de acţiuni în justiţie pe banii contribuabilului
şi nu a condus, în nici un fel, la soluţionarea problemei proprietăţii
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Toate acţiunile Ierarhiei Greco-Catolice, fie cu Statul, fie cu
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Română,
s-au dovedit inutile (Nici acţiunile laicatului nu au dus la rezultate mai
bune, deşi au fost numeroase şi multilaterale). O demonstrează
clar procentul bunurilor restituite şi
folosite, procent în cadrul căruia ponderea proprietăţilor
recuperate prin instanţă
sau prin acţiuni în forţă a laicatului este covârşitoare în
raport cu ponderea pe care o au cele câştigate prin lucrările
Comisiei Mixte de Dialog.
Astfel în cele şase runde ale întâlnirilor Comisiei Mixte de Dialog la
nivel înalt dintre greco-catolici şi ortodocşi s-a reuşit retrocedarea
efectivă a doar unui număr de şase biserici (în anul 2002 au mai
fost restituite încă trei în acest cadru al dialogului), slujirea
alternativă fiind refuzată în toate cazurile cerute de Biserica Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce
prin alte mijloace, procese sau forţă, s-a
reuşit recuperarea a peste 100 de lăcaşuri de cult, în afara
acţiunii cadrului creat de decretul 126.
Prezentăm mai jos situaţia reală a raportului
cereri-rezultate din cadrul celor şase runde de dialog:
1. Biserici revendicate, în această etapă
de refacere a Bisericii Greco-Catolice din România, în
cadrul Comisiei Mixte de Dialog, la întâlnirea din 4 noiembrie 1999, ce a avut
loc la Oradea:
Episcopia |
Oradea |
Maramureş |
Cluj- Gherla |
Alba- Făgăraş |
Lugoj |
Total |
Catedrale |
1 |
1 |
1 |
- |
- |
3 |
Protopopiale |
4 |
11 |
7 |
18 |
8 |
48 |
Biserici |
5 |
17 |
24 |
34 |
29 |
109 |
Total |
10 |
29 |
32 |
52 |
37 |
160 |
2. Localităţi în care s-a
cerut să se facă slujbe alternative:
Episcopia |
Oradea |
Maramureş |
Cluj-
Gherla |
Alba-
Făgăraş |
Lugoj |
Total |
|
43 |
59 |
40 |
75 |
10 |
227 |
3. Biserici reprimite în urma celor
hotărâte de Comisia Mixtă de Dialog:
Episcopia
Oradea |
1-
Biserica din Baia de Criş, jud. Bihor |
Episcopia
Maramureş |
0 |
Episcopia
Cluj- Gherla |
2-
Biserica din Unirea şi Biserica din Ocna Dej, jud. Cluj |
Episcopia
Alba- Făgăraş |
2-
Biserica din Petelea, jud Mureş
Biserica
dinCetatea de Baltă, jud.Alba |
Episcopia
Lugoj |
1-
Ghelari, jud. Hunedoara |
Total |
6
biserici |
4. Localităţi în care s-a aprobat folosirea alternativă a
fostei biserici grecocatolice:
Total: 0 biserici
În anul 2002 au mai fost retrocedate trei biserici: la Visag - jud.
Maramureş, la Pricaz - jud. Hunedoara şi la Decea - jud. Alba
(biserica ortodoxă).
În cei 12 ani ce
s-au scurs de la căderea comunismului s-au înregistrat:
• cereri sau
plângeri locale ale parohiilor reînfiinţate pentru biserică, case parohiale,
pământuri bisericeşti;
• cereri ale episcopilor pentru restituirea marilor clădiri, sedii
episcopale, bisericicatedrale, clădiri şcolare
(grădiniţe, şcoli de meserii, licee, academii teologice);
• acţiuni în forţă ale laicatului, dar bazate pe decizii
judecătoreşti (când organele Statului nu au fost în stare să
aplice legea). Ultimul caz mult mediatizat: Ocna Mureş;
• memorii în presă, memorii la instituţiile Statului, lucrări
cu scop „retrocedant”, aşa-zisa literatură a restituirii (primul, la
29.1.1990 către Ministerul Cultelor şi apoi, în serie, către
guverne, ministere, preşedintele Statului şi chiar guvernelor
străine: vezi A. Moisin,
Mărturiile prigoanei contra Bisericii Romane Unite cu Roma (GrecoCatolică)
între anii 1990-1995, Sibiu, 1995.
Anexa 5
Listă
cu biserici greco-catolice dărâmate, dezmembrate, arse sau lăsate în paragină, cu complicitatea Statului Român
Cadrul legal existent în România nici măcar nu conservă
patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma, care poate fi în continuare
înstrăinat terţilor, se află într-o degradare continuă sau
chiar poate fi şters de pe faţa pământului.
În acest sens, vă prezentăm mai jos o
listă cu câteva biserici aparţinând patrimoniului
Bisericii Greco-Catolice din România, care au fost dărâmate-demontate, urmează
a fi dărâmate, sau sunt în pericol de dărâmare-dezmembrare:
Biserici care au aparţinut Bisericii greco-catolice
şi au fost demolate, dezmembrate sau
arse, fiind dispărute:
1. Biserica din Tritenii de Jos,
jud. Cluj, de piatră, 1838 (anul edificării), Sfinţii Arhangheli
(Hramul), monument istoric - dărâmată în anul 1995
2. Biserica din Băişoara, jud. Cluj, de
lemn, 1852, renovată în 1894, Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavril - dezmembrată în anul 2001, 14 septembrie
3. Biserica din Vadu-Izei, jud. Maramureş, de
piatră, 1884, Sf. Nicolae, prima biserică
românească de piatră din Maramureşul istoric într-o
perioadă în care românii puteau construi doar biserici de lemn -
dărâmată în anul 2001, începând cu 21 septembrie
4. Biserica din Şmig, jud. Sibiu, de
piatră, 1866, terminată în 1892, Sf. Ioan Botezătorul -
dărâmată în anul 2000
5. Biserica din Craiova, jud. Olt, de piatră,
1938, „Buna Vestire” - dărâmată în anul 1995, 18 septembrie (într-o
noapte cu ajutorul armatei)
6. Biserica din Valea Largă,
jud. Mureş - de lemn, 1695, Adormirea PF Maria, monument istoric -
dezmembrată în jurul anului 1994
7. Biserica din Ghirolt, jud.
Cluj, de lemn, 1809, Sfinţii Arhangheli, monument istoric -
dezmembrată în jurul anul 1990
8. Biserica din Bonţ , jud.
Cluj, de lemn, 1829, renovată în 1898 şi 1932, Sfinţii Arhangheli,
monument istoric - dezmembrată în anul 1996
9. Biserica
din Călăraşi, jud. Cluj, de lemn, 1804, Sfinţii
Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în jurul anului 1992
10. Biserica
din Solona, jud. Sălaj, de lemn, 1984-1985, Sf. Nicolae - arsă
de localnici în anul 2001, noiembrie.
...
De fapt, după anul 1989, s-a continuat o practică folosită
şi în perioada comunistă. Câteva exemple aflate întâmplător,
fără să existe cercetări temeinice în acest sens:
Biserica din Chiherul de Jos, jud. Mureş, de lemn, 1837, Sf. Nicolae,
monument istoric - dezmembrată înainte de revoluţie
Biserica din Valea Groşilor, jud.Cluj, de
lemn, 1887, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată înainte
de revoluţie (~ anul 1980)
Biserica din Codreni, jud. Sibiu, de lemn, 1877,
Sfinţii Arhangheli - dezmembrată înainte de
revoluţie (aici exemplele pot fi mult mai numeroase)
Biserica din Goganvarolea, jud. Sibiu, de piatră, 1889,
Sfinţii Arhangheli dărâmată în anul 1976 (aici a fost
demolată şi casa Parohială)
...
Biserici construite de greco-catolici peste care se
construiesc în prezent noi şi mari biserici ortodoxe ca să se
justifice demolarea celor existente:
1. Biserica din Ungheni, jud. Mureş, de
piatră, 1858, Preasfânta Treime
2. Biserica din Urca, jud. Cluj, de piatră, 1862, Sfinţii
Arhangheli
Menţionăm faptul că Statul nu a dispus până în prezent
încetarea lucrărilor în aceste două cazuri, şi nici nu a luat
nici o măsură împotriva încălcării legii, la cele care au
fost dărâmate, dezmembrate.
Biserici construite de greco-catolici lângă care se construiesc în
prezent noi şi mari biserici ortodoxe ca să se justifice demolarea,
dezmembrarea celor existente:
1. Capela greco-catolică din Sibiu,
cartierul Lazaret - edificiu construit de înalţi Prelaţi Greco-Catolici - în prezent la o mică distanţă
se construieşte o biserică ortodoxă
2. Biserica din Iara, jud. Cluj,
de lemn, 1851, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - în prezent la o
mică distanţă se construieşte o biserică ortodoxă
3. Biserica Mănăstirii de la Nicula, jud. Cluj, de piatră, 1879, Adormirea Maicii Domnului -
în prezent la o mică distanţă se construieşte o mare
Biserică ortodoxă, lucrări care afectează vechea
biserică; aici instanţa a oprit lucrările, dar ortodocşii ignoră
hotărârea instanţei. Mai mult, la 25 aprilie a.c, Guvernul alocă
şantierului de la Nicula 2 miliarde de
lei pentru continuarea lucrărilor, ignorând hotărârea instanţei.
Biserici în pericol de dărâmare (lăsate în paragină) care
sunt revendicate de Biserica Română Unită, dar decât să fie
retrocedate mai bine sunt lăsate, sau chiar ajutate, să se
distrugă, fiind închise şi nefolosite de comunităţile
ortodoxe:
1. Biserica din Sănduleşti,
jud. Cluj, de piatră, 1702, Sf. Arhangheli, monument istoric -
părăsită, neutilizată de ortodocşi
2. Biserica din Rodna, jud. Bistriţa
Năsăud, de piatră, 1825, renovată în 1859, Sf. Gheorghe,
monument istoric - părăsită, neutilizată de ortodocşi
(Parohia grecocatolică are toate autorizaţiile necesare
restaurării ei)
3. Biserica din Sângeorzul Nou, jud. Bistriţa
Năsăud, de lemn, Sf.Nicolae părăsită, neutilizată
de ortodocşi
4. Biserica din Ungureni, jud. Maramureş, de piatră, 1985, Cuvioasa Paraschiva - părăsită,
neutilizată de ortodocşi, într-un stadiu avansat de degradare
5. Biserica din Vima Mare, jud. Maramureş, Sf.
Gheorghe - utilizată doar o singură dată pe lună
6. Biserica din Pintic, jud. Cluj, de lemn,
1822-1827, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - este nefolosită
7. Casă
Parohială şi Biserică din Baia de Arieş, de
piatră, Sf. Anton şi sf. Maria -
lăsate în paragină, acum sunt o ruină
...
Biserici renovate necorespunzător, descompletate,
sau în curs de „renovare”:
1. Biserica din Săliştea Nouă, jud.
Cluj, de lemn - a fost renovată necorespunzător
2. Biserica din Târgu
Mureş, jud. Mureş, de piatră - a fost renovată necorespunzător
(pictură unică în România fiind o copie a Catedralei „Sf. Petru” din
Roma) - str. Cuza Vodă nr. 81
3. Biserica din Bistriţa,
jud. Bistriţa Năsăud, de piatră, Intrarea în Biserică
a PF Maria, monument istoric, fosta mănăstire benedictină apoi
franciscană - a fost renovată necorespunzător (iconostasul
şi pictura au fost înlocuite)
4. Biserica mare din Maieru,
jud. Bistriţa-Năsăud, de piatră, 1873 - se
pregăteşte schimbarea vechiului iconostas (realizat la Viena) cu
unul care corespunde iconografiei ortodoxe
5. Biserica
mică din Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud, de lemn,
1835, Cuvioasa Paraschiva aparţinând patrimoniului UNESCO - au
dispărut fără urmă 8 icoane
Anexa 6
Situaţia comparativă a bunurilor restituite până la data de
1 iulie 2002
în raport cu situaţia existentă în momentul
„dizolvării”
Bisericii Române Unite
Arhieparhia de
Alba-Iulia şi Făgăraş (inclusiv bunurile din Vicariatul de
Bucureşti)
Situaţia actuală - 2002 |
|
Situaţia în anul 1948 |
42 |
Biserici
şi capele din totalul de
Mănăstiri din totalul de
Case parohiale
din totalul de
Edificii
şcolare din totalul de
Alte edificii
din totalul de
Suprafeţe de teren agricol din totalul de
Suprafeţe de teren forestier din totalul de
Sume de bani în
diferite conturi din totalul de
Biblioteci din totalul de |
686 |
0 |
10 |
8 |
471 |
0 |
306 |
17 |
474 |
850 hectare |
12800
hectare |
30 hectare |
9500
hectare |
0 lei ca fond
reparatoriu |
Au existat
dar nu se cunoaşte valoarea totală |
0 |
3 mari si numeroase altele parohiale |
0 |
Alte bunuri
mobile de inventar din totalul de |
Au existat dar toate
inventarele au fost
confiscate |
Eparhia de Oradea
Situaţia actuală - 2002 |
|
Situaţia în anul 1948 |
9 |
Biserici şi capele din
totalul de |
266 |
0 |
Mănăstiri din totalul de |
7 |
11 |
Case parohiale din totalul de |
184 |
7 |
Edificii şcolare din totalul
de |
8 |
12 |
Alte edificii din totalul de |
82 |
380 hectare |
Suprafeţe de teren agricol
din totalul de |
920 hectare |
0 hectare |
Suprafeţe de teren forestier din
totalul de |
8779 hectare |
0 lei ca fond reparatoriu |
Sume de bani în diferite conturi din totalul de |
Au existat dar nu
se cunoaşte valoarea totală |
0 |
Biblioteci din totalul de |
2 mari si numeroase altele parohiale |
0 |
Alte bunuri mobile de inventar din
totalul de |
Au existat dar toate
inventarele au fost
Confiscate |
Eparhia de
Cluj-Gherla
Situaţia actuală - 2002 |
|
Situaţia în anul 1948 |
19 |
Biserici şi capele din
totalul de |
537 |
0 |
Mănăstiri din totalul de |
1 |
6 |
Case parohiale din totalul de |
387 |
6 |
Edificii şcolare din totalul
de |
220 |
7 |
Alte edificii din totalul de |
943 |
320
hectare |
Suprafeţe de teren agricol
din totalul de |
10377,64 hectare |
10 hectare |
Suprafeţe de teren forestier din
totalul de |
3768,32
hectare |
0 lei ca fond reparatoriu |
Sume de bani în diferite conturi din totalul de |
Au existat
dar nu se cunoaşte valoarea totală |
0 |
Biblioteci din totalul de |
3 mari si numeroase altele parohiale |
0 |
Alte bunuri mobile de inventar din
totalul de |
Au existat dar toate
inventarele au fost
confiscate |
Eparhia de Maramureş
Situaţia actuală - 2002 |
|
Situaţia în anul 1948 |
23 |
Biserici şi capele din
totalul de |
312 |
0 |
Mănăstiri din totalul de |
2 |
17 |
Case parohiale din totalul de |
268 |
7 |
Edificii şcolare din totalul
de |
93 |
3 |
Alte edificii din totalul de |
49 |
176
hectare |
Suprafeţe de teren agricol
din totalul de |
3726 hectare |
12 hectare |
Suprafeţe de teren forestier din
totalul de |
2257
hectare |
0 lei ca fond reparatoriu |
Sume de bani în diferite conturi din totalul de |
Au existat
dar nu se cunoaşte valoarea totală |
0 |
Biblioteci din totalul de |
7 mari si numeroase altele parohiale |
0 |
Alte bunuri mobile de inventar din
totalul de |
Au existat dar toate
inventarele au fost
confiscate |
Eparhia Lugoj
Situaţia actuală - 2002 |
|
Situaţia în anul 1948 |
43 |
Biserici şi capele din
totalul de |
229 |
0 |
Mănăstiri din totalul de |
2 |
24 |
Case parohiale din totalul de |
194 |
17 |
Edificii şcolare din totalul
de |
187 |
0 |
Alte edificii din totalul de |
- |
221,8
hectare |
Suprafeţe de teren agricol
din totalul de |
6622 hectare |
35 hectare |
Suprafeţe de teren forestier din
totalul de |
6702
hectare |
0 lei ca fond reparatoriu |
Sume de bani în diferite conturi din totalul de |
Au existat
dar nu se cunoaşte valoarea totală |
Biblioteca
eparhială recupartă parţial |
Biblioteci din totalul de |
1 mari si numeroase altele parohiale |
Recuperate în proporţie mai mică de 5% |
Alte bunuri mobile de inventar din
totalul de |
Au existat dar toate
inventarele au fost
confiscate |
Anexa 7
Din
literatura “restituirii” şi a “persecuţiei post-comuniste”
Alexandru Raţiu “Persecuţia Bisericii Române Unite”, editura
Imprimeriei de Vest, Oradea, 1994.
Anton Moisin “Mărturiile prigoanei contra Bisericii Române Unite
(GrecoCatolice) între anii 1990-1995”, Victoria, 1995. p. 96-106 poziţii
oficiale ale conducerii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
referitoare la persecutarea acestei biserici p. 107-173 - noua Mişcare
Memorandistă... demască prigoana p. 633-695 - clerici şi laici
din toată România şi din ţări europene protestează în
scris...
Anton Moisin “Biserica Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică, sub
regimul democratic instaurat în noiembrie
1996 (noiembrie 1996 - octombrie 1998)”, Victoria, 1998. p. 72-82 -
proteste la foruri internaţionale şi guvernele străine
Ioan M. Bota, Cicerone Ioniţoiu, „Martiri şi
mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989)”,
Editura Patmos, Cluj-Napoca, 1998.
Silvestru Augustin Prunduş, Clemente Plăianu,
„Catolicism şi ortodoxie românească,
Scurt istoric al Bisericii Române Unite”, Casa de Editură Viaţa
Creştină, Cluj-Napoca, 1994.
Vasile Marcu „Drama Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice”, Bucureşti,
1996.
Anexa 8
Raport pentru anul 2001 al Biroului pentru Democraţie,
Libertate
Religioasă şi Muncă al Guvernului American
referitor la
libertatea religioasă din Romania
Două Rapoarte ale Departamentului de stat S.U.A., cu privire la anul
2001, punctează cu minus
prestaţia Guvernului în dreptul respectării libertăţilor
religioase şi de conştiinţă din România (26 octombrie 2001,
respectiv 4 martie 2002 - un raport mai general cu privire la
respectarea drepturilor omului în România). În ambele rapoarte se
recunoaşte că, deşi libertatea religioasă este
asigurată de Constituie, există unele abuzuri din partea unor
reprezentanţi ai autorităţilor locale şi respectiv ai
clerului ortodox, care nu sunt încă suficient de pregătiţi
să înţeleagă dimensiunea europeană a libertăţii
religioase.
Prezentăm în continuare modul în care libertatea religioasă din
România este percepută la Washington:
Raport privind
libertatea religioasă în România
Biroul pentru Democraţie, Libertate Religioasă
şi Muncă al guvernului american a publicat la 26
octombrie 2001, un raport privind libertatea religioasă în România (disponibil în engleză aici.) Acest raport
face o analiză amplă şi competentă a situaţiei religioase
din ţara noastră, structurată în patru mari capitole. În
introducerea la raport, încă din primul paragraf se recunoaşte
că, deşi libertatea religioasă este asigurată de
Constituţie, există unele probleme din partea autorităţilor
locale şi respectiv a clerului ortodox. De asemenea, se mai afirmă
că: „Opoziţia Bisericii Ortodoxe Române în restituirea
proprietăţilor religioase către alte culte, în special a bisericilor
greco-catolice, rămâne o problemă.”
Demografia religioasă
Primul capitol, „Demografia
religioasă”, prezintă un tablou al cultelor din România, fiind
enumerate toate cele 15 culte recunoscute oficial, precum şi câteva din
cele nerecunoscute, dar care activează pe teritoriul ţării
noastre. Interesante sunt datele unui
sondaj preluat de acest raport: „Conform unui sondaj naţional efectuat în
februarie 2001, 23% dintre cei
chestionaţi au spus că merg regulat la biserică; 24% afirmă
că merg de câteva ori pe
lună; 29% merg de câteva ori pe an; 13% o singură dată pe an sau
mai puţin; 11% nu merg de loc la biserică. Acelaşi sondaj
indică faptul că 86% dintre cetăţeni consideră că Biserica este instituia în care
au cel mai mult încredere.”
Statutul libertăţii
religioase
Capitolul al doilea, cu titlul „Statutul
libertăţii religioase”, cuprinde mai multe secţiuni. Prima,
„Cadrul legal”, subliniază faptul că „Constituia asigură
libertatea religioasă”, dar, în mod straniu, în principal pe baza unui
decret datând din timpul regimului
comunist, şi anume decretul 177 din 1948. Acest decret, se spune în
raport, „permite statului un considerabil control asupra vieţii
religioase”. „Din punct de vedere tehnic”, se continuă în raport, “nici
unul dintre articole nu a fost abrogat”. Decretul din 1948 recunoştea 14
culte, la care un decret din 1989 a mai adăugat cultul greco-catolic.
Raportul continuă: „Secretariatul de Stat pentru Culte afirmă că
datorită unei clauze a decretului 177 din 1948, recunoaşterea unor
noi culte o poate decreta doar Prezidiul Marii Adunări Naţionale, o
instituţie din epoca comunistă care nu mai există acum. Deoarece
legislaţia nu a mai fost actualizată, Secretariatul de Stat
consideră că înregistrarea oricărui alt nou cult este
imposibilă.”
Numărul de credincioşi ai
fiecărui cult, conform controversatului recensământ din 1992, determină procentul alocat din buget fiecărui cult. Astfel,
„în 2000, guvernul a alocat Bisericii Ortodoxe 235 de
miliarde de lei, Bisericii Romano-Catolice 14 miliarde de lei, Bisericii Greco-Catolice 20 miliarde de lei, şi Bisericii
Reformate 6 miliarde de lei, pentru construcţii şi reparaţii de
biserici”. Raportul analizează în continuare problema misionarilor şi a vizelor pentru ei, precum şi
proiectul legii cultelor, respins în februarie 2000 şi
repropus exact în aceeaşi formă în februarie 2001.
A doua secţiune a primului capitol poartă
titlul „Restricţii ale libertăţii religioase”. Este
preluată ideea din introducere, şi anume a problemelor cauzate de
autorităţile locale şi clerul ortodox. „Se pare că din
partea autorităţilor nu există o înţelegere clară a
conceptului de prozelitism”. Raportul mai arată că, confesiuni precum ortodocşii de rit vechi, martorii lui
Iehova sau mormonii nu au reuşit să se înregistreze legal. În
urma unui proces din martie 2000, Curtea Supremă a stabilit că
martorii lui Iehova reprezintă un cult
creştin, cerând Secretariatului pentru Culte să îi recunoască. Secretariatul
a refuzat, Curtea Supremă obligând Ministerul Culturii şi Cultelor
să plătească o amendă zilnică de 500 de lei, până
pe 9 mai 2001.
Raportul continuă cu o analiză a problemei
lăcaşurilor de cult. Astfel, se afirmă că mai multe culte
nerecunoscute au făcut eforturi pentru a achiziţiona
proprietăţi, întâmpinând piedici şi amânări succesive.
Începând din mai 2001, noul guvern a instituit noi legi care nu mai fac
diferenţe între cultele recunoscute şi nerecunoscute în problema
lăcaşurilor de cult. Procesul de obţinere a aprobărilor
necesare s-a îngreunat însă, apărând şi un factor subiectiv: o
comisie decide „oportunitatea” construirii unui lăcaş de cult.
Sunt raportate şi încălcări ale
libertăţii religioase. Astfel, Biserica Adventistă declară că a întâmpinat dificultăţi în obţinerea
aprobării pentru anumite manifestări publice.
„Chiar şi atunci când Biserica a obţinut aprobarea, preoţii
ortodocşi au incitat populaţia
locală împotriva evenimentelor organizate de Biserica Adventistă.” În
ianuarie 2001, unui director al unei şcoli din Târgu Neamţ, la
presiunea preotului ortodox din localitate,
i s-a cerut să demisioneze deoarece aparţinea cultului martorii lui
Iehova.
În problema retrocedărilor este menţionat
decretul 94 din 2000, conform căruia trebuia să se
retrocedeze 10 clădiri fiecărei unităţi teritoriale,
aparţinând fiecărui cult, ale cărui proprietăţi au
fost sechestrate. Până acum însă, se scrie în raport, „nu a fost
retrocedată nici o proprietate” (de altfel aceasta a fost abrogată de
noul guvern instalat în România).
Cazul Bisericii Greco-Catolice este prezentat pe larg.
„Biserica Greco-Catolică a avut mai puţin
succes decât alte grupuri în recâştigarea proprietăţilor.” Se
aminteşte că şi în acest an, există aproximativ
105 locuri în care Biserica Greco-Catolică îşi
desfăşoară cultul în locuri publice (şcoli,
spitale, săli de cultură, altele). Este dat ca exemplu bun Eparhia de Lugoj, care se bucură de cele mai multe biserici
retrocedate, mulţumită în mare măsură Mitropolitului
ortodox Corneanu. „Ca şi consecinţă a acestui gest însă,
Sfântul Sinod l-a marginalizat pe Mitropolitul
Corneanu”, se spune în raport. Este analizată şi activitatea comisiei
mixte ortodoxo - greco-catolice, care, constată raportul, este
ineficientă.
Ultima secţiune a capitolului al doilea, „Convertiri
religioase forţate”, informează că, în România,
din fericire, nu au existat asemenea cazuri în anul 2001.
Atitudini sociale
Capitolul al treilea, „Atitudini sociale”, porneşte
de la constatarea că „în general relaţiile dintre diferitele culte
sunt paşnice”. Totuşi sunt amintite unele cazuri triste: „În mai 2001
de exemplu, un preot ortodox a bătut un misionar mormon pe străzile Piteştiului. [...] În 20 iunie
2001, membri ai Noii Drepte au bătut patru misionari mormoni în
Bucureşti.”
Raportul continuă afirmând că: „Dominaţia
de secole a Bisericii Ortodoxe, şi statutul
ei de religie majoritară, au condus la împotrivirea acestei Biserici la
ideea de existenţă a altor culte. Astfel, acţiunile altor
culte de a-şi atrage membri sunt percepute
de Biserica Ortodoxă ca şi încercare de a-i diminua numărul de
credincioşi. Datorită influenţei ei puternice,
puţini politicieni au curajul să susţină legi sau măsuri
care ar fi în defavoarea Bisericii Ortodoxe.”
Mai multe culte se plâng de faptul că asistenţa
religioasă în spitale, case de copii şi azile este făcută
în general de preoţi ortodocşi, accesul clerului altor culte fiind
îngreunat. Greco-catolicii, baptiştii şi penticostalii au raportat
cazuri în care clerul ortodox s-a împotrivit înmormântării propriilor
credincioşi în cimitirele ortodoxe, care de cele mai multe ori
aparţin de drept Bisericii Greco-Catolice. Întrun alt caz, preoţi
ortodocşi au bătut copii pentru că au mers la întâlniri
adventiste.
Din nou este tratat pe larg cazul Bisericii
Greco-Catolice, subliniindu-se că tensiunile
s-au diminuat n mare parte datorită deciziei greco-catolicilor de
a-şi construi noi biserici. Raportul citează cazuri în
care ortodocşii preferă să ţină o biserică închisă, deşi ei folosesc o alta, sau
demolează fosta biserică decât să o dea greco-catolicilor.
În Bixad, greco-catolicii au obţinut pe hârtie mănăstirea, dar oficialităţile locale nu pun în aplicare decizia legală.
În continuarea raportului este
analizată problema anti-semitismului, a rasismului şi a
xenofobiei. Astfel, se notează în raport, „continuă publicarea de
articole antisemite [...] se încearcă
reabilitarea dictatorului Mareşal Antonescu. Trei cărţi despre secte
şi ecumenism, semnate de un diacon ortodox, pentru uz şcolar,
conţin idei anti-semite, pro-fasciste şi anti-ecumenice.” Este
amintită şi publicarea de către Corneliu Vadim Tudor a două
glume anti-semite - în final liderul PRM a trebuit să trimită
comunităţii evreieşti o scrisoare prin care îşi cerea
scuze.
Politica guvernului american
Ultimul capitol al raportului informează asupra
modului în care Statele Unite s-au informat despre situaţia
religioasă din România. Se subliniază totodată faptul că,
la începutul anului 2001, guvernul american şi-a repetat obiecţiile
faţă de proiectul de lege a cultelor. Pentru a face cunoscută
situaţia religioasă din România în SUA, în organizarea Ambasadei din
România, în iunie 2001, un grup de clerici aparţinând mai multor culte a
călătorit prin Statele Unite timp de trei săptămâni.