Untitled-1
Tirolul de Sud
Christoph Pan
Tirolul
de Sud, numit oficial „Provincia Autonomă Bolzano/Sudtirol”, este
o parte a fostului Imperiu Austriac ce a intrat în componenţa Italiei în 1919
după
primul război mondial. Astăzi Tirolul de
Sud este una din cele peste 100 de provincii
ale Italiei care se învecinează cu Austria. Populaţia sa se ridică la
aproximativ o
jumătate de milion (0,7% din totalul populaţiei Italiei), din care două treimi
(64%)
le reprezintă vorbitorii nativi de germană, un sfert (25%) sînt vorbitori
nativi de
italiană, 4% sînt vorbitori nativi de ladină1, iar 7% alţii (imigranţi).
Evoluţia demografică
a populaţiei din Tirolul de Sud2
Recensămînt
|
Grupuri lingvistice
|
|
Totalul
populaţiei
|
|
italian
|
german
|
ladin
|
1910
|
7.339
|
2,9%
|
223.913
|
89,0%
|
9.429
|
3,8%
|
251.451
|
100,0
|
1921
|
27.048
|
10,6%
|
193.271
|
75,9%
|
9.910
|
3,9%
|
254.735
|
101,3
|
1961
|
128.271
|
34,3%
|
232.717
|
62,2%
|
12.594
|
3,4%
|
373.963
|
148,7
|
1971
|
137.759
|
33,3%
|
260.351
|
62,9%
|
15.456
|
3,7%
|
414.041
|
164,7
|
1981
|
123.695
|
28,7%
|
279.544
|
64,9%
|
17.736
|
4,1%
|
430.568
|
171,2
|
1991
|
116.914
|
26,5%
|
287.503
|
65,3%
|
18.434
|
4,2%
|
440.505
|
175,0
|
2001
|
113.494
|
24,6%
|
296.461
|
64,4%
|
18.736
|
4,1%
|
460.635
|
183,2
|
Autonomia
actuală a Tirolului de Sud datează oficial din 10 noiembrie 1971,
cînd i s-au pus bazele prin Legea constituţională nr.1. În acest (al doilea)
Statut de
Autonomie au fost transferate o serie de puteri autonome către Provincia
Tirolului
de Sud; aceste puteri sunt reglementate juridic de către un parlament local
special
(Consiliul Provinicial) şi exercitate de un organ executiv special (Guvernul
Provincial) cu o structură administrativă corespunzătoare.
Autonomia
Tirolului de Sud se bazează pe un acord încheiat între Italia şi
Austria la Paris în 1946. O primă autonomie pentru Tirolul de Sud a fost
instituită de Italia în 1948,
dar era insuficientă şi, ca atare, în anii 1960-61 a dus la o dispută
între Austria şi Italia în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite a cerut Italiei să soluţioneze problema
Tirolului de Sud cu Austria în mod paşnic3 – însă la acea dată nu
s-a înregistrat
nici un succes demn de remarcat. Cînd, în 1961, o serie de activişti sud-tirolezi
au
scos în evidenţă angajamentele Italiei faţă de ONU atacînd o serie de probleme
concrete, ONU şi-a reconfirmat Rezoluţia anterioară.4 Italia a reacţionat
prin
constituirea Comisiei celor Nouăsprezece în care erau reprezentate toate părţile
implicate în dispută (1961-64). Această Comisie a elaborat propuneri care, în
cursul
negocierilor bilaterale la nivel de experţi şi de miniştri de externe, au fost
transformate într-o serie de măsuri concrete numite “Pachetul” şi apoi
implementate
pas cu pas. Acest proces de implementare a început în 1971 şi a durat pînă în
1992. În acel moment Austria a declarat oficial în cadrul Naţiunilor Unite că
socoteşte rezolvată disputa Tirolului de Sud.
Funcţionalitatea şi experienţele
autonomiei sud-tiroleze
După
mai bine de treizeci de ani de dezvoltare şi consolidare a autonomiei
Tirolului de Sud se poate spune foarte bine că revendicările de protecţie a
minorităţilor germană şi ladină au fost satisfăcute în cea mai mare parte.
Protecţia
identităţii lor
culturale şi lingvistice a fost asigurată prin diferite măsuri:
- Limba germană este recunoscută ca
limbă oficială egală cu limba italiană;
de asemenea, ladina este recunoscută ca atare în regiunea autonomă de habitat
ladin, adică în 8 din totalul de 116 municipalităţi, ceea ce înseamnă că în
Tirolul
de Sud există simultan trei limbi oficiale, una naţională (italiana), una
regională
(germana) şi una locală (ladina).
- Există un sistem proporţional care
garantează persoanelor aparţinînd acestor
trei grupuri o distribuire justă a posturilor administrative şi a fondurilor
pentru
locuinţele sociale în funcţie de mărimea fiecărui grup.
Comisia
de Miniştri a Consiliului Europei a adoptat inter alia următoarele
concluzii cu privire la implementarea Convenţiei-cadru de către Italia:5
Italia
a făcut eforturi dintre cele mai lăudabile în multe domenii, inclusiv
învăţămîntul, mass media şi participarea efectivă a minorităţilor germanofonă,
ladină, francofonă şi slovenă ce locuiesc în regiunile ce se bucură de
autonomie
specială. Seria de măsuri luate în favoarea minorităţii germanofone din
Trentino-
Alto Adige (Tirolul de Sud) au condus la un nivel meritoriu de protecţie a
acestei
minorităţi, iar sistemul de alocare a posturilor publice strict în funcţie de mărimea
comunităţilor italofonă, germanofonă şi ladină din provincia Bolzano (Tirolul
de
Sud) a contribuit la a se face mai efectivă participarea acestor grupuri.
- Păstrarea identităţii grupurilor
lingvistice se fundamentează decisiv pe un
sistem de învăţămînt ce cuprinde trei variante diferite ce garantează
fiecăruia din cele trei grupuri
lingvistice predarea în limba sa maternă şi însuşirea celei de-a
doua limbi respective:
- toate trei grupurile lingvistice au la
dispoziţie grădiniţe în limba maternă;
- mulţumită unui acord referitor la
titlurile academice încheiat între Austria
şi Italia în 1955, persoanele aparţinînd grupului germanofon îşi pot completa
studiile la universităţi din Austria în limba lor maternă.
- Există posibilitatea receptării programelor
TV şi radio germane din ţările
germanofone învecinate. Mai mult, există un program public de radio şi TV local
în limba germană. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre ladină, chiar dacă
într-
o măsură mai redusă.
- În plus, există o reţea extrem de bogată şi
activă de peste 1.000 de asociaţii
şi organizaţii culturale, care este remarcabil de strînsă în ce priveşte cele
320 de
mii de persoane care formează grupurile german şi ladin – aproximativ de mărimea
unui cartier din orice metropolă (!).
- Datorită posibilităţilor oferite de a
Doua Autonomie, Tirolul de Sud are o
economie înfloritoare bazată în principal pe trei piloni care se sprijină şi se
completează reciproc:
1.
agricultura cu aproximativ 12% din populaţia activă;
2.
producţia (industria, comerţul şi meşteşugurile) cu aproximativ 27% din
populaţia activă;
3.
serviciile cu aproximativ 61% din populaţia activă.
În
vreme ce şomajul constituie una din cele mai grave probleme în întreaga
Europă, el nu mai există în Tirolul de Sud unde s-a realizat ocuparea completă
a
forţei de muncă încă de acum 15 ani ca
urmare a unor politici de dezvoltare vizionare
bazate pe instrumentul autonomiei. Venitul pe cap de locuitor este
semnificativ mai
mare decît media respectivă a Italiei, atingînd 9.200 euro în 2001.6
Există,
desigur, încă probleme care nu au fost rezolvate sau care urmează a fi
rezolvate cum ar fi chestiunea toponomiei sau acele probleme care sunt
relevante
în mod special ca urmare a reformelor naţionale italiene. Totuşi, cazul
Tirolului
de Sud demonstrează că autonomia poate fi un instrument util pentru
protecţia
minorităţilor şi, ca atare, pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor.
Cîteva aspecte importante ale
autonomiei Tirolului de Sud
Tirolul
de Sud dispune de un vast tezaur de experienţă practică ce poate fi
folosit în soluţionarea unor cazuri asemănătoare. Asemenea aspecte importante
cu o posibilă pretenţie de validitate universală sunt, de pildă, următoarele:
1.
O particularitate a autonomiei Tirolului de Sud, care este în general puţin
cunoscută, dar de importanţă nepreţuită şi cu pretenţie de valabilitate
universală
este metoda: implementarea fiecărei măsuri din Pachet (cu totul 137!),
adică
implementarea autonomiei, s-a bazat pe procedura consensului între
Republica Italiană şi
reprezentanţii tuturor grupurilor lingvistice din Tirolul de Sud, între
Comisia celor Doisprezece şi Comisia celor ªase. Procedura are caracter exemplar deoarece împiedică ca un proces pe termen lung de protejare a minorităţilor
să fie nimicit la ultima verigă din lanţ, cea a implementării propriu-zise,
printr-un
vot unilateral covârşitor al populaţiei majoritare. Această procedură poate fi
cronofagă (în cazul Tirolului de Sud ea a durat din 1971 pînă în 1992, adică 22
de
ani!), dar este de neînlocuit.
2.
Un alt aspect priveşte maniera în care a fost aplicat în serviciile publice
sistemul proporţional.
În
timpul perioadei fasciste a Italiei, serviciile publice cuprinzînd de pildă căile
ferate, spitalele sau şcolile, au devenit
aproape în mod excepţional, adică cu o cotă de
peste 90%, un domeniu al italienilor cu toate că ponderea lor din totalul
populaţiei era
de numai aproximativ o treime. Revizuirea acestui dezechilibru problematic
printr-un
sistem de proporţionalitate era preconizată să se realizeze într-o perioadă de
tranziţie
de 30 de ani, adică perioada unei generaţii, pentru a se evita cazurile
de nedreptate
flagrantă. Nu au fost permise în acest context demiterile, astfel că numai
posturile
vacante din motive „naturale” (pensionare) puteau fi ocupate suprapoporţional
de
persoanele germanofone şi ladine pentru a creşte cota lor respectivă.
Această procedură înceată şi prudentă a fost în principal consecinţa a două
lucruri bine înţelese:
În primul rînd, vechii nedreptăţi nu trebuia să i se răspundă
cu o nouă nedreptate.
În al doilea rînd, la acea dată, pregătirea profesională a
persoanelor vorbitoare de germană şi ladină era în mare parte necorespunzătoare
şi trebuia de aceea perfecţionată pentru a le permite acestora să acceadă la
posturi
ce presupuneau o înaltă calificare.
Realizarea
sistemului de proporţionalitate etnică a fost, de jure, planificată
pentru anul 2002. În realitate, el a fost aproape realizat în 1995, adică cu
aproape
zece ani mai devreme. Această problemă poate fi deci socotită ca aproape
soluţionată.
3.
O altă particularitate sud-tiroleză se poate regăsi în faptul că autonomia sa
conţine o combinaţie de elemente de autonomie teritorială, culturală şi
locală
care îi conferă flexibilitatea necesară pentru a corespunde nevoilor
speciale ale
celor trei grupuri lingvistice.
Înainte
de toate, autonomia Tirolului de Sud este o autonomie teritorială
întrucît ea este legată de o zonă geografică definită (cea a Provinciei
Bolzano).
Mai mult, competenţele în domeniile educaţiei (şcolile) şi culturii sunt
supravegheate separat pe secţii de către diferitele grupuri lingvistice – în
spiritul
autonomiei culturale. În fine, există o autonomie locală în ce
priveşte cele 8
municipalităţi cu majoritate ladină:7 Spre deosebire de celelalte
108 municipalităţi
din Tirolul de Sud , ele sunt trilingve, adică limba ladină este în zona
respectivă
egală cu celelalte două limbi oficiale, italiana şi germana.
Amestecul
celor trei elemente ale autonomiei a permis fiecăruia dintre cele
trei grupuri lingvistice să creeze un sistem şcolar propriu ce corespunde
nevoilor
lor specifice. În plus, el a permis ca o a treia limbă să devină limbă oficială
cu
toate că este vorbită de numai 4% din populaţie, chiar dacă într-o măsură redusă,
ceea ce este foarte important pentru păstrarea şi dezvoltarea acestei limbi,
deoarece
atunci cînd o limbă mică este folosită doar în sfera privată ca aşa-numită limbă
de
bucătărie, şansele ei de supravieţuire se diminuează considerabil. Nu este
acelaşi
lucru dacă această limbă mică devine o limbă a administraţiei, deoarece
administraţia trebuie să reacţioneze la toate fenomenele dezvoltării moderne,
chiar
dacă uneori cu o întîrziere considerabilă. De aceea, o limbă administrativă
este
obligată să-şi continue dezvoltarea pentru a reacţiona lingvistic la
dezvoltarea
modernă. Aceasta creşte şansele de supravieţuire ale unei limbi. Este
remarcabil
că acest lucru a fost posibil în cazul ladinei fără să se creeze probleme
pentru cele
două grupuri lingvistice mai mari care nu au opus, în consecinţă, nici o
rezistenţă.8
4. O altă particularitate ce trebuie subliniată în
contextul dat este bilingvismului
instituţional din
Tirolul de Sud, toate instituţiile fiind obligate să fie bilingve – în
zona ladină chiar trilingve – în ce priveşte contactele orale sau scrise cu cetăţenii.
Ca urmare, persoanele aparţinînd grupului lingvistic italian sau german – şi în
zona lor, ladinii – îşi
pot folosi limba maternă în contactul cu autorităţile publice.
Din
punct de vedere teoretic, aceasta ar putea însemna că numai angajaţii
serviciilor publice din
Tirolul de Sud, adică 15% din totalul populaţiei active (în
1991, numărul total al persoanelor active se ridica la 201.400, din care 32.000
erau angajate în sectorul serviciilor publice) sau 7% din totalul populaţiei
trebuie
să fie bilingvă pentru a permite restului populaţiei să rămână monolingvă.
Practica
arată totuşi că doar bilingvismul instituţional nu este suficient pentru
coexistenţa mai multor grupuri lingvistice, ci el trebuie completat de
bilingvismul
individual ca obiectiv mai înalt care merită
eforturi. Bilingvismul individual înseamnă
că fiecare individ ar trebui să stăpînească cea de a doua limbă în măsura
necesară
contactelor sale private şi profesionale. Mai ales în economia privată a
Tirolului de
Sud, bilingvismul a devenit o necesitate indispensabilă, nu atît de jure, cît
de facto.
Aceasta înseamnă totodată protecţia angajaţilor
locali în faţa potenţialilor competitori
străini – în respectul principiului de egalitate al Uniunii Europene.
5.
Un aspect a cărui importanţă nu poate fi îndeajuns subliniată este rezultatul
pozitiv al Tirolului de Sud în lupta cu şomajul. Faptul de a se fi
ajuns la o ocupare
completă a forţei de muncă cu numai 2% şomeri într-o perioadă în care şomajul
devine una din cele mai mari probleme ale Uniunii Europene, constituie un
succes
remarcabil al autonomiei Tirolului de Sud. Înainte de toate există trei cauze:
Prima
este rămînerea în urmă a dezvoltării industriei în Tirolul de Sud. Acest
fost neajuns s-a prefăcut mai tîrziu în avantaj, întrucît tocmai sectorul
industrial este
acela în al cărui specific este substituirea mîinii de lucru de către maşini.
Reversul este că progresul
tehnic devine primul factor de reducere a locurilor de muncă în
producţia industrială. Sectorul industrial nereprezentînd o cotă mare din
economia
Tirolului de Sud, acest fenomen nu a luat aceeaşi amploare ca în ţările
superindustrializate.
A doua: chiar dacă puterile şi competenţele Tirolului de
Sud nu includ instrumente
clasice ale politicilor
economice precum politicile de credit şi finanţare, politicile
fiscale, monetare, etc, a fost totuşi posibil în cadrul posibilităţilor modeste
ale
autonomiei Tirolului de Sud să se urmeze politici de dezvoltare
economico-socială,
orientate totdată spre crearea de locuri de
muncă. Au fost în principal trei instrumente
care au putut fi folosite în direcţionarea economică şi socială, adică
planificarea
mediului înconjurător, promovarea economică şi politicile bugetare care
au asigurat
împreună măsurile de sprijin în sfera
politicilor structurale, educaţionale, culturale şi
sociale, un veritabil echipament,
chiar dacă format din expediente9 de impulsionare o
politică de dezvoltare, sensibilă faţă
de mediu şi în acelaşi timp eficientă pentru ocuparea
forţei de muncă.10 Succesul nu a întîrziat să apară.
În
fine, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în jur de 90% din venitul realizat
din taxele colectate în Tirolul de Sud intră în componenţa propriului său
buget.
De aceea, resursele disponibile sunt considerabile, aproximativ duble faţă de
cele
ale puternic industrializatei Lombardii. Însă numai disponibilitatea fondurilor
în
sine nu poate eradica şomajul.
A fost necesar să se combine toţi cei trei factorii
menţionaţi pentru a
se ajunge la ocuparea completă a forţei de muncă şi la
menţinerea acestei stări, întrucît şomajul este un pericol mortal pentru o
minoritate
slabă din punct de vedere economic.
6.
În fine,
fenomenul rolurilor duble sau multiple ale grupurilor lingvistice
din Tirolul de Sud, rezultate din autonomia sa, reprezintă o particularitate
remarcabilă.11 Toată lumea a trebuit – şi încă mai trebuie – să înveţe
cum să facă
faţă modelelor de comportament contradictorii ale acestor roluri: o minoritate,
de
pildă, nu îşi poate permite să fie generoasă cu drepturile sale la
protecţie, ci trebuie
să fie extrem de atentă cu moştenirea sa culturală. Pe de altă parte,
majoritatea
trebuie – şi îşi poate permite – să fie generoasă fără să-şi pericliteze
propria
identitate culturală. Rolul de majoritate presupune totdeauna de aceea
generozitate
faţă de minoritatea locală, o generozitate pe care minoritatea nu şi-o poate
permite
fără să renunţe la propria identitate. Ba primul, ba al doilea model este
necesar,
fiecare la timpul potrivit, la locul potrivit, în situaţia potrivită. În
interesul
autonomiei Tirolului de Sud este esenţial pentru toate părţile implicate să facă
diferenţa mai atent între respectivele modele de comportament al rolului
specific.
7. Poate părea surprinzător că şi grupul
lingvistic italian din Tirolul de Sud
trebuie luat în considerare în cadrul problemelor de protecţie a minorităţilor.
Surprinzător deoarece italienii aparţin naţiunii care dă numele Italiei, ceea
ce
înseamnă că aparţin majorităţii naţionale care nu are nevoie de protecţie de
tipul celei aplicate
minorităţilor. Însă ca minoritate locală în Tirolul de Sud, ei devin o
aşa-numită minoritate în minoritate şi pot cere ca autonomia Tirolului
de Sud să
nu le prejudicieze niciodată drepturile şi libertăţile omului universal
recunoscute.12
Consideraţii finale şi
perspective
Dezvoltarea
de după 1945 a Tirolului de Sud trebuie văzută în lumina ideii
călăuzitoare de protecţie a minorităţilor prin autonomie. Anumite
aspecte
particulare ale autonomiei Tirolului de Sud prezintă cu adevărat interes
interregional sau chiar internaţional. În jur de 103 milioane din totalul de 757 de
milioane
de europeni ce trăiesc între Atlantic şi Urali sunt persoane ce aparţin minorităţilor.
Aceasta înseamnă că unul din şapte europeni aparţine uneia din cele 337 de
minorităţi etnice sau naţionale din Europa. Autonomia Tirolului de Sud are de
aceea o importanţă politică pentru întreaga Europă.
Din
acest punct de vedere, Tirolul de Sud este în mod obişnuit numit un model.
Însă termenul de model este exagerat şi nepotrivit situaţiei reale
deoarece Tirolul
de Sud nu poate şi nici nu doreşte să fie un model de perfecţiune, ci
este doar unul
din puţinele cazuri rezolvate pozitiv. Tirolul de Sud se aseamnă,de aceea, mai
mult cu un atelier ce are un tezaur de experienţe ce ar trebui evaluat ştiinţific.
Numai anumite particularităţi ale autonomiei Tirolului de Sud pot fi
considerate
un model, altele mai
puţin sau deloc. Însă chiar şi o astfel de evaluare realistă
demonstrează
importanţa politică pentru Europa a experienţelor pe termen lung
ale Tirolului de Sud întrucît ele ar putea fi folosite în accelerarea şi
facilitarea
rezolvării unor cazuri similare.
Note:
1.
Ladina este o limbă reto-romană.
2.
Autonome Provinz Bozen, Landesinstitut
fur Statistik: Statistisches Jahrbuch fur Sudtirol
2002,
p.108.
3.
Rezoluţia 1497 (XV) a
ONU, a 909-a sesiune plenară, 31 octombrie 1960: “Adunarea
Generală…
i) Îndeamnă cele două părţi implicate să reia
negocierile în vederea găsirii unei soluţii
pentru toate diferendele legate de implementarea acordului de la Paris din 5
septembrie 1946;
ii) Recomandă ca, în cazul în care negocierile… nu vor
avea rezultate satisfăcătoare într-o
perioadă rezonabilă de timp, ambele părţi să acorde atenţia cuvenită posibilităţii
de a căuta o
soluţie pentru diferendul lor prin oricare din mijloacele prevăzute de Carta Naţiunilor
Unite…
iii) De asemenea, recomandă ca ţările în cauză să se abţină
de la orice acţiune care ar putea
umbri
relaţiile lor prieteneşti.”
4. Rezoluţia 1661 (XVI) a
ONU, a 1067-a sesiune plenară, 28 noiembrie 1961: “Adunarea
Generală…
- eamintind Rezoluţia sa 1497 (XV)
din 31 octombrie 1960,
-
luînd notă cu satisfacţie de negocierile ce
au loc între cele două părţi interesate,
-
luînd notă totodată de faptul că disputa rămâne
deocamdată nesoluţionată, - face apel pentru continurea eforturilor de către cele
două părţi pentru a găsi o soluţie în
acord
cu paragrafele 1, 2 şi 3 ale rezoluţiei menţionate mai sus.”
5.
Consiliul Europei, Comisia de Miniştri, Rezoluţia cu
privire la implementarea de către
Italia a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor
naţionale, adoptată de Comisia de Miniştri
la 3
iulie 2002 (ResCMN(2002)10).
6.
În 2001, el se ridica la 23.912 euro/familie, unde
familia = 2,6 persoane = 9.197 euro/
per capita (cfr. Handels-, Industrie-, Handwerks- und
Landwirtschaftskammer Bozen: Sudtirols
Wirtschaft,
Struktur und Besonderheiten. www.hk-cciaa.bz.it/servizi/wifo/pubblicazioni/
economia.atesina… htm, and Autonome Provinz Bozen,
Landesinstitut fur Statistik: Statistisches
Jahrbuch
for Sudtirol 2002, p.101.
7.
Abtei/Badia,
Kurfar/Corvara, Enneberg/Mareo, St.Christina in Groden/S.Crestina-
Gherdeina, St.Martin in Thurn/S.Martin de
Tor, St.Ulrich/Urtijei, Wengen/La Val, Wolkenstein
in Groden/Selva.
8.
Nu se poate spune acelaşi lucru de exemplu în cazul
suedezilor din Finlanda. Proporţia
lor din totalul populaţiei de 6% este asemănătoare cu
cea a ladinilor din Tirolul de Sud, însă
totuşi suedeza este cea de a doua limbă oficială a
Finlandei şi o mulţime de finlandezi preferă să-
şi însuşească o a doua limbă cu o răspîndire mai mare, cum este engleza.
Rezistenţa rezultată din
astfel de motive poate deveni periculoasă pentru ideea
de protecţie a minorităţilor şi ar fi mai
bine
să fie evitată.
9. În
rîndul acestora se numără măsuri structurale cum ar fi de pildă construcţia de
drumuri
sau dezvoltarea infrastructurii în tot ţinutul, pînă la aşezările
cele mai izolate din munţi, promovarea
selectivă a învăţămîntului profesional sau crearea de
proprietate privată în rîndul claselor mijlocii
sau de jos prin politici corespunzătoare de locuinţe
etc. Pentru mai multe detalii, vezi Autonome
Provinz
Bozen-Sudtirol: Landesentwicklungs Programm I u. II 1980-1981-1982. Publicaţie
specială anexată documentului de informare a
parlamentului provincial şi guvernului provincial,
Bolzano 1980; de asemenea, Autonome Provinz Bozen-Sudtirol (Ed.): Sudtirol
Leitbild
2000. Landesentwicklungs- und Raumordnungsplan, Bolzano 1995.
10.
Primul program de dezvoltare a provinciei 1980-82 a iniţiat
o schimbare de direcţie de
la creşterea cantitativă la una calitativă. Aceasta
reprezenta un criteriu complet nou. Un pachet
de măsuri în sfera planificării mediului şi contrucţiilor trebuia să pună
stavilă supraîncălzirii
creşterii economice, iar politicile de promovare a noii
direcţii economice a proviniciei trebuia să
iniţieze schimbarea curentului de la expansiunea
cantitativă din anii şaptezeci la o fază mai
pronunţat calitativă a consolidării (pentru detalii vezi
Christoph Pan: Sozialer Wandel in Sudtirol
1960-1985. Schriftenreife des Sudtiroler Wirtschafts-
und Sozialinstitut vol.74, Bolzano 1985,
p.56
şi următoarele).
11.
Rolurile
duble există în cazurile în care germanii sunt în acelaşi timp o minoritate
naţională în Italia şi o majoritate de două
treimi în Tirolul de Sud autonom, în vreme ce italienii
aparţinînd pe de o parte naţiunii
care dă numele Italiei şi ca atare majorităţii naţionale, formează
pe de altă parte în cadrul
Provinciei Bolzano autonome (Tirolul de Sud) o minoritate locală de
aproximativ 25%. Astfel de roluri
multiple pot fi individualizate de pildă prin oraşul Bolzano: el
are o majoritate italiană de 73% şi este capitala provinciei autonome cu o
majoritate germană de
64% din cadrul Republicii Italiene care are o majoritate italiană de
94%.
12.Cfr. Felix
Ermacora, Christoph Pan et alii: Autonomy Rights of Ethnic Groups in
Europe. Discussion Document for a Special Convention, în: Protection of
Ethnic Groups in
Europe, Ethnos volume 46, Vienna 1994, p.167 (Art.6). De asemenea, Declaraţia
ONU cu privire
la drepturile persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale sau etnice, religioase sau lingvistice,
18 decembrie 1992, art.8 para.2:
„Exercitarea drepturilor expuse în prezenta Declaraţie nu trebuie să prejudicieze beneficierea de către toate persoanele de
drepturile şi libertăţile omului recunoscute
universal.”
De asemenea, Consiliul Europei, Recomandarea 1201 pe marginea unui protocol
adiţional cu privire la drepturile minorităţilor către ECHR, 1 februarie 1993,
art.13: „Exercitarea
drepturilor şi libertăţilor cuprinse în acest protocol se aplică integral
persoanelor aparţinînd
majorităţii din ansamblul statului, dar care constituie o minoritate într-una
sau mai multe din
regiunile sale.”
Traducere de Doina Baci
*
Christoph
PAN (n.
1938) este director al South Tyrolean Institute of Ethnic Groups din
Bolzano şi profesor de sociologie politică la Universitatea Innsbruck, Austria.
Are ca principale
arii de interes ştiinţific cercetarea democraţiei, prevenirea conflictelor şi
problemele privind
minorităţile. A publicat numeroase studii, articole cu privire la conflictele
regionale, în special
din punct de vedere etnic. A cooperat cu mai multe organizaţii internaţionale,
desfăşurînd
activităţi în diferite state europene în calitate de expert în problematica
minorităţilor. A participat
la misiuni de monitorizare în mai multe ţări est-europene. A fost distins cu
premiul Pro Minoritate al Republicii Ungare în 1995.
Christoph Pan, South Tyrol, studiu prezentat la
Universitatea de Vară de la Tuşnad, la 21
iulie 2003 şi preluat cu permisiunea autorului.