Untitled-1
Declaraţie
de presă
Semnatarii
“Memorandumului către Statul Român al credincioşilor greco-
catolici din România şi din întreaga lume”, constatăm faptul că reprezentanţii
Statului Român nu sunt interesaţi de apărarea
drepturilor minorităţii greco-catolice
din România, în ce priveşte posibilitatea exprimării libere,
nestânjenite a propriei
credinţe şi a practicării ei într-un mod demn pe întreg teritoriul României.
Am
constatat de asemenea faptul că, reprezentanţii statului nu numai că nu
au elaborat un cadrul legislativ echitabil, coerent şi nediscriminator în ce
priveşte
restituirea bunurilor bisericeşti confiscate de Statul Român ateu ci, prin
aprobarea
Normelor Metodologice de Aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000,
modificată prin Legea nr. 501/2002, a confirmat şi întărit modul
discriminatoriu
în care este tratată Biserica Greco-Catolică în România. În plus, tratează
diferenţiat
drepturile acestei minorităţi căruia nu-i garantează egalitatea de şanse în faţa
legii
şi încearcă să ignore obligaţia ce-i revine de a repara abuzul săvârşit
împotriva
Bisericii Greco-Catolice din România între anii 1945-1989.
În
faţa acestei situaţii, ne vedem constrânşi să din nou apelăm la diferite
Foruri Internaţionale, care s-au dovedit doritoare să ne ajute.Ţinând cont de
obiectivele strategice ale României, afirmăm încă o dată faptul că, credincioşii
greco-catolici doresc şi sprijină din toată inima integrarea României în
structurile
europene şi euro-atlantice. Suntem convinşi de faptul că, rezolvarea problemei
drepturilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, ar reprezenta un
pas înainte spre atingerea acestui deziderat comun al tuturor românilor.
Asigurăm,
prin intermediul Domniilor-Voastre, pe toţi cetăţenii ţării noastre
că vom rămâne uniţi în rugăciune pentru binele comun al întregii naţiuni
române.
În numele Comitetului de Acţiune şi Răspândire
a Memorandumului:
Dr.
Ioan Paţiu
Purtător de cuvânt
Discriminarea
religioasă în România
În
urmă cu un an, la data de 24 septembrie 2002, noi, credincioşii greco-
catolici din România şi din întreaga lume, am lansat către Statul Român, un
„MEMORANDUM”, prin care am cerut încetarea discriminării religioase la care
este supusă Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, de către Statul Român
prin exponenţii săi. Cu uimire şi regret constatăm că situaţia nu s-a
schimbat ci a
devenit mai explicită, intervenţia discriminatorie a Statului fiind evidentă.
Ne
referim la ultimele cazuri ce se înregistrează în judeţele Maramureş (în
localităţile Bogdan Vodă sau Şieu – unde greco-catolicii sunt
împiedicaţi, cu
implicarea directă a autorităţilor locale sau centrale, să-şi recupereze
fostele biserici
deşi acestea nu sunt folosite de majoritatea ortodoxă) şi Satu Mare (la Certeze
şi
la Săpânţa – localităţi unde greco-catolicii sunt împiedicaţi, cu
concursul
autorităţilor locale sau centrale, să-şi construiască noi biserici).
Un
exemplu grăitor de tratare discriminatorie este cazul greco-catolicilor din
şieu care au fost evacuaţi, în mod brutal de trupe speciale ale
Jandarmeriei, din
biserica ce le-a aparţinut înainte de anul 1948 şi care nu este folosită de
comunitatea
ortodoxă pentru celebrări liturgice de
circa 4 ani. Acest lucru se întâmplă în timp
ce, în acelaş judeţ,
la Bogdan Vodă, greco-catolicii au o Sentinţă definitivă,
executorie şi
irevocabilă emisă de Curtea Supremă de Justiţie, dar autorităţile nu
au intervenit pentru a se respecta legea, iar sentinţa nu a fost aplicată nici
până în
prezent.
Intervenţia Statului pentru a impiedica Biserica
Greco-Catolică să-şi recupereze
proprietăţile este
demonstrată şi de intervenţiile făcute de acesta, prin intermediul
Ministerului Culturii şi al Cultelor,
intervenţii în urma cărora, unele dintre bisericile
greco-catolice nu se restituie pentru că au fost transformate in „muzee”
prin decizii
ale acestui Minister (de ex. Iclod, Băiţa, Bogdan Vodă sau Şieu)
Împiedicarea
practicării cultului, ameninţările, agresiunea asupra minoritarilor
greco-catolici se ţin lanţ în România fapt ce determină o timorare în aş
exprima
propriile convingeri de credinţă în mod liber. În acelaşi timp retrocedarea
bunurilor
este practic blocată. Autorităţile din România, nu numai că nu au elaborat un
cadru
legislativ echitabil, coerent şi nediscriminator în ce priveşte “restituirea
bunurilor
bisericeşti confiscate, în mod abuziv, în perioada comunistă”, ci, prin
aprobarea
Normelor Metodologice de Aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 94/2000,
modificată prin Legea nr. 501/2002, au confirmat şi întărit modul
discriminatoriu
în care este tratată şi în prezent, Biserica Greco-Catolică în România. Prin
aceast
cadru legislativ nou creat, Biserica Greco-Catolică din România este explicit
exceptată, în mod abuziv, de la restituirea lăcaşurilor de cult fără să se
pomenească
de vreo despăgubire în echivalent.
Fără
să asculte durerea noastră, Statul Român ignoră suferinţa acestei biserici,
tratându-ne cu aroganţă şi ironie. Acest lucru se poate demonstra prin faptul că
autorităţile nici măcar nu au răspuns sesizărilor noastre, iar Domnul Ministru
al
Culturii şi al Cultelor insistă în a convinge opinia publică că este vorba doar
de
mici conflicte locale. În plus despăgubirile promise de acelaşi ministru,
pentru
construcţia de noi biserici greco-catolice din fonduri alocate de Stat nu s-au
concretizat în nici un fel şi nu sunt semne că vreodată se vor concretiza.
Datorită
acestei reacţii de neînţeles a Statului Român, am hotărât să apelăm
la ajutorul forurilor internaţionale, inclusiv la Dumneavoastră.
Prin urmare cu deosebit respect Vă
rugăm:
- ca rapoartele dumneavoastră
despre România să privească şi această
problemă a libertăţii religioase şi a retrocedării bunurilor bisericeşti
confiscate
abuziv;
- să interveniţi astfel încât să se
înceteze discriminarea catolicilor de rit oriental în România, să fie respectate şi în această ţară, drepturile omului (în
primul
rând cel al proprietăţii şi al libertăţii religioase) aşa cum prevăd Tratatele şi
Convenţiile internaţionale, la care România este, sau doreşte, să devină
parte*;
- să monitorizaţi atent România pe
aceste probleme sesizate mai sus până la
aplicarea lor „de
facto”;
Având
toată speranţa şi încrederea în eforturile Dvs, Vă multumim şi Vă
asigurăm de toată consideraţia noastră,
În numele
Comitetului semnează:
Dr. Ioan Paţiu
Purtător de cuvânt
Amintim că prin Amendamentul nr. 9 formulat de Adunarea
Generală a Consiliului Europei,
odată cu primirea României în acest organism se
stipulează, în mod explicit, faptul că “Guvernul
României
trebuie să restituie bunurile bisericeşti”, fapt care nu s-a realizat încă.
Acest lucru
loveşte cel mai puternic în Biserica Greco-Catolică din România, singura
biserică scoasă în
afara legii de comuniştii instalaţi la
putere în România, cu concursul trupelor sovietice.
Raport pentru anul
20021
Este
de remarcat faptul că ierarhia greco-catolică a contionuat să solicite circa
160 de biserici, iar în aprox. 227 de localităţi ar dori să fie utilizată
biserica greco-
catolică în alternanţă cu fraţii ortodocşi, pentru ca problemele celebrării
liturgice
să fie în această etapă rezolvate pentru toţi credincioşii.
Şi
în acest an, roadele dialogului au rămas puţine şi nesemnificative, bisericile
catedrale, bisericile protopopiale şi alte biserici symbol, rămânând în
continuare
în proprietatea unor comunităţi parohiale ortodoxe.
Situaţia
pare de nerezolvat în absenţa intervenţiei Statului Român, pornind
de la cererile concrete ale ierarhilor greco-catolici, înaintate atât ierarhiei
ortodoxe
cât şi Ministerului Culturii şi al Cultelor. Din păcate o nouă formă de discriminare
a caracterizat acest an: guvernul nu numai că nu a încercat să rezolve problema
BRU, dar nici măcar nu răspunde memoriilor înaintate de diferitele entităţi ale
acestei biserici sui iuris, ignorând problemele acestei minorităţi
religioase.
Privind
la situaţia comparativă a patrimoniului recuperat, din Eparhia de Cluj-
Gherla, înregistrată la sfârşitul anului 2002 în raport cu momentul 1948, se
poate
observa faptul că, în fapt nu s-au înregistrat
schimbări concrete faţă de sfârşitul
anului 2001, procentul
de bunuri confiscate care au fost recuperate rămâne tot
foarte mic, sau
chiar 0%, pentru unele categorii de bunuri cum ar fi: mănăstirile,
bibliotecile, arhivele parohiale, protopopiale sau eparhiale, sumele de bani
care
au fost confiscate în momentul dizolvării...)2
În fapt am
constatat că sub aspectul recuperării patrimoniului, de-a lungul
anului 2002 nu s-a înregistrat nici o shimbare majoră faţă de sfârşitul anului
2001.
Astfel:
- mai sunt imobile retrocedate doar
pe hârtie, prin Hotărârea de Guvern nr.
466/ 1992; acestea sunt în continuare folosite de terţi beneficiari – de
exemplu:
Academia de Teologie Greco-Catolică din Cluj continuă să fie Academia de muzică
Gheorghe Dima, iar Liceul George Coşbuc din Cluj refuză să respecte hotărârea
de guvern prin care acest imobil se retrocedează fostului proprietar,...)
- mai sunt sentinţe definitive şi
executorii care nu au fost executate
- pe tot parcursul anului 2001
Statul a ignorat problemele greco-catolicilor
din România şi nu a răspuns la nici unul dintre memoriile pe probleme
patrimoniale
care au fost adresate atât de către ierarhie, cât şi de către laicat
- Aparent problema ştergerii
“urmelor” Bisericii Române Unite (BRU) prin
distrugerea, concertată sau nu, a unor vechi Lăcaşuri de Cult este “îngheţată”
în
prezent. Continuă însă demolarea Bisericii Greco-Catolice din Loc. Urca (jud. Cluj), sub masca
unei autorizaţii de “consolidare”. De asemenea continuă lucrările
de la Mănăstirea Nicula, împotriva unei Hotărâri Judecătoreşti care a oprit
lucrările
până la clarificarea proprietăţii
- Dialogul este în continuare steril, în
absenţa unui cadru legal ce prevede o
egalitate de şanse pentru toţi credincioşii din România, şi a unui cadru legal
care
repară nedreptăţile săvârşite împotriva BRU
- Autorităţile din
România, nu au elaborat un cadru legislativ echitabil, coerent
şi nediscriminator
în ce priveşte “restituirea bunurilor bisericeşti confiscate, în
mod abuziv, în perioada comunistă”, ci, prin actualele Norme Metodologice de
Aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 501/
2002, au confirmat şi întărit modul discriminatoriu în care este tratată în
prezent,
Biserica Greco-Catolică în România. Prin aceast cadru legislativ nou creat,
Biserica
Greco-Catolică din România este exceptată, în mod abuziv, de la restituirea
Lăcaşurilor de cult de care a fost deposedată prin abuz de putere, fără să fie
prevăzute despăgubiri pentru acestea
- Bisericile continuă să fie lăsate în
posesia Bisericii Ortodoxe, chiar dacă
sunt închise şi nefolosite, iar starea lor se înrăutăţeşte de la o zi la alta
Situaţia
locurilor în care credincioşii creco-catolici îşi înalţă rugăciunile
Situaţia este înbunătăţită
în special de eforturi interne: există în prezent circa
200 de noi lăcaşuri de cult
nou construite
La
sfârşitul anului 2002 mai există pe teritoriul întregii Provincii
Mitropolitane, peste 300 de localităţi, unde credincioşii greco-catolici sunt
nevoiţi
să săvârşească Sfintele Taine în locuri improvizate (capele improvizate în
cazul
cel mai fericit, dar şi garaje, săli de mese, centrale termice...). Numai în
Eparhia
de Cluj-Gherla sunt în jur de 100 de astfel de locuri. În Eparhia de Maramureş
65,
iar în Eparhia de Oradea 97 .
Dacă
alte biserici aşteaptă recuperarea imobilelor confiscate pentru a putea
„să se implice mai mult sub aspect social” (a se vedea Legea 501/2002): BRU are
nevoie de o astfel de lege, pentru a putea exista3.
Privind
la rezultatele prezentate mai sus se poate afirma că: Persecuţia
continuă: BRU este în continuare discriminată în România
Problema
este considerată de autorităţi ca fiind neimportantă. În plus
reprezentanţii autorităţilor de stat nu răspund, aşa cum prevede legea, la
diferitele
memorii adresate lor, de către diferitele comunităţi de credincioşi (a se vedea
de
exemplu reacţia la Memorandumul Laicatului Greco-Catolic din septembrie 2002)
sau chiar memoriilor înaintate de către ierarhia greco-catolică.
Mai
mult decât atât, Statul Român post-revoluţionar, un a acordat nici în acest
an fonduri compensatorii BRU, pentru diferitele bunuri de care a deposedat-o.
Sumele de bani care
au fost acordate au fost doar în cadrul programului
guvernamental de sprijinire a cultelor din România, în funcţie de numărul de
credincioşi.
În
acest fel din punct de vedere al Statului român Ierarhia greco-catolică un
mai poate hirotonii noi preoţi, care să fie salarizaţi cu contribuia Statului.
pr. Mircea Marţian
Consilier Eparhial
pe probleme de mass-media
Note:
1. Despre situaţia Bisericii
Române Unite, Greco-Catolice (BRU), sub aspectul libertăţii
religioase
şi al modului cum decurge procesul de recuperare al patrimoniului confiscat
abuziv
de Statul Român, între anii 1945-1948
2.
Datele
prezentate în anexă sunt cele din Eparhia de Cluj-Gherla, dar situaţia este
aproximativ la fel şi în cazul celorlalte eparhii greco-catolice.
3.
BRU
este singura biserică căreia i-au fost confiscate toate lăcaşurile de cult.
Raport
pentru anul 20031
Până la data
prezentului document au fost înregistrate mai multe plângeri:
Ileanda,
jud. Sălaj – Pe
lângă faptul că, credincioşii greco-catolici nu pot
celebra în fosta lor biserică, prigoana continuă sub un alt mod: refuzul de a
îngropa
credincioşii greco-catolici în cimitirul nou din localitate. Cazul sesizat:
înmormântare cu tensiuni a unui credincios greco-catolic în data de 18.03.2003
(Refuzul a fost pentru a doua oară).
Lăpusul
Românesc, jud.
Maramureş – Miting organizat de credincioşii
ortodocşi conduşi de parohul lor cu ameninţări la adresa minorităţii
greco-catolice
pentru faptul că aceştia au câştigat în instanţă vechea biserică din piatră .
Mitingul
s-a desfăşurat la 30 martie 2003 încercându-se influienţarea instanţelor de
judecată
şi sperierea greco-catolicilor din localitate.
Lupşa,
jud. Alba – Preoteasa
împreună cu preotul ortodox din localitate fac
mari presiuni asupra credincioşilor greco-catolici; le-a încuiat cimitirul iar
de “Sf.
Constantin şi Elena “ a drăcuit pe preotul greco-catolic aflat în genunchi la
poarta
încuiată a cimitirului, acolo unde se află mormântul unei mari personalităţi
unite,
preotul greco-catolic, doctor de Roma, Coriolan Sabău. Totul s-a întâmplat sub
privirile unor copii care
au aflat de la aceştia cine este de fapt preotul greco-
catolic: a venit
Diavolul!!!? (aprilie, mai 2003 după reînfiinţarea Parohiei greco-
catolice din localitate) În plus Biserica greco-catolică este închisă în timp
ce
credincioşii greco-catolici de aici se roagă în spaţii improvizate.
Sănduleşti,
jud. Cluj – şeful
de post al comunei a ameninţat pe credincioşii
greco-catolici că, dacă mai merg la slujba religioasă în fosta biserică
greco-catolică,
riscă să se aleagă cu dosare penale. Preotul continuă să se roage în această
biserică
dar este cercetat penal pentru acest lucru. Biserica greco-catolică de aici era
închisă
şi nefolosită, căci ortodocşii ţi-au construit biserică.
Măgina,
jud. Alba – Cimitirul
ortodox din localitate este închis pentru restul
credincioşilor, inclusiv pentru cei greco-catolici (Ev. zilei, 06.08.2003, p.
6).
Leşu
Ilvei, jud.
Bistriţa Năsăud – Greco-catolicii au fost ignoraţi cu ocazia
manifestărilor organizate de către autorităţile locale, manifestări prilejuite
de
împlinirea a 400 de ani de atestare documentară a localităţii (1603) şi 150 de
ani
de la sfinţirea vechii biserici greco-catolice din localitate de către
Episcopul greco-
catolic, Ioan Alexi, primul episcop în scaunul Eparhiei de Gherla, actualmente
Cluj-Gherla . Acest abuz a fost realizat cu
prilejul sfinţirii unui monument al eroilor
români căzuţi în războaie, la 30.08.2003, de către primarul localităţii
Nicolae
Lupşan, în colaborare cu preoţii ortodocşi din localitate.
Certeze,
jud. Satu-Mare –
Prefectul judeţului, Gheorghe Ciocan, curator în
Comitetul Parohial Ortodox Certeze, a dat dispoziţie să fie arestat preotul
greco-catolic Pop Romulus
împreună cu doi curatori, încercând astfel să împiedice
construirea unei biserici greco-catolice în această localitate. Au fost eliberaţi
apoi
seara. Această intimidare se făcea cu trupe speciale mascate pentru ai convinge
pe
greco-catolici să renunţe la ideea preluării unui teren ce l-au recâştigat în
instanţă,
teren pe care doresc să ridice o nouă biserică greco-catolică căci cea
confiscată în
anul 1948 este în folosinţa ortodocşilor. (România Liberă din 12 şi
13.08.2003...)
Săpânţa,
jud. Satu-Mare –
Greco-catolicii sunt împiedicaţi să-şi construiască
o biserică pe propriul teren. Oponenţii sunt un grup de ortodocşi grupaţi în
jurul
Consilierului local Mihai şteţ care sau opus cu violenţă aprobării viitoarei
construcţii de către Consiliul Local din Localitate.
Mai
mult preotul greco-catolic a fost amendat cu zece milioane de lei pentru că a
construit deja o capelă din lemn pe acest
teren. Acolo greco-catolicii se roagă dar au
o mare vină: sunt prea în centru satului! (România Liberă 27.09.2003)
Urca,
jud. Cluj – Biserica
greco-catolică din localitate a fost demolată sub
masca unei autorizaţii de consolidare în pofida credincioşilor din localitate
care
au cerut retrocedarea Bisericii şi construirea noii biserici pe un alt
amplasament.
Preotul ortodox se bucură de un puternic sprijin politic. (Data: sfârşitul
lunii august începutul lunii septembrie a. c.).
Ungheni,
jud. Mureş – După
ce lucrările la noua biserică ortodoxă, ce se
construieşte de jur împrejurul celei greco-catolice, au fost oprite mai bine de
1 an,
au reînceput aceste lucrări
astfel încât, sub privirile autorităţilor această frumoasă
biserică greco-catolică va fi cea de-a 13 biserică demolată, dezmembrată, arsă...
după evenimentele din anul 1989.
Gârbău, jud. Cluj – La 21 septembrie
2003 s-a încercat împiedicarea
înmormântării unui credincios greco-catolic (Ioan Mezei) în cimitirul
proprietate
comunală, fost în proprietatea Bisericii
Române Unite. Accesul în cimitir a fost blocat
de către preotul ortodox Ioan Bodea care a legat porţile de acces cu lacăt
şi lanţuri.
Şieu,
jud. Maramureş –
Biserica greco-catolică din localitatea Şieu, monument istoric din sec. XVIII, a fost preluată de greco-catolici, duminică 21
septembrie, la 13 ani de la recâştigarea libertăţii formale.
Deşi
biserica a fost scoasă de circa 4 ani din uzul liturgic a comunităţii
ortodoxe, orice încercare de retrocedare a acestei biserici prin dialog a eşuat.
Mai
mult majoritatea ortodoxă a fost ajutată de greco-catolici să-şi construiască o
biserică în această localitate cu condiţia ca vechea biserică să le fie
retrocedată în
momentul încheierii lucrărilor de edificare la noua biserică ortodoxă.
O
primă surpriză neplăcută pentru greco-catolici a fost înfiinţarea unui nou
post de preot ortodox, imediat după terminarea bisericii ortodoxe din
localitate.
Astfel, ortodocşii au căutat argumente pentru a nu-şi mai onora promisiunea de
a
retroceda biserica veche. Exasperaţi de această situaţie credincioşii
greco-catolici
şi-au preluat în posesie fosta lor biserică. Ei au acţionat în calitate de foşti proprietari
tabulari. Dar între timp biserica a fost întăbulată pe ortodocşi, în baza
unor decrete de legi considerate în prezent neconstituţionale.
Mai
mult, Ministerul Culturii şi al Cultelor (MCC) în loc să intervină pentru
retrocedarea amiabilă a bisericii vechi, a hotărât ca acest spaţiu să fie
folosit doar
ca muzeu în vederea conservării!?. Acest lucru se întâmplă în timp ce orice
specialist spune că cel mai bine se conservă un imobil dacă este folosit...
În
acest context Primăria Şieu împreună cu preotul ortodox Magdău Vasile
au cerut evacuarea greco-catolicilor, bazându-se pe noua situaţie înregistrată
la
Cartea Funciară, şi pe ordinul MCC (Ev. zilei, 27.09.2003,p.11).
După
o singură somaţie, fără să se propună calea dialogului, în noaptea de
29 spre 30 septembrie a.c, preotul Magdău Vasile în fruntea unei grupe de
jandarmi
din cadrul trupelor speciale (circa 10 mascaţi şi 6 nemascaţi) şi aproximativ
20 de
poliţişti din zonă, i-au evacuat pe greco-catolici prin violenţă aruncând diferite
obiecte de cult greco-catolice pe jos în faţa bisericii. Se pare că unul dintre
greco-
catolici a fost bătut în interiorul bisericii de către jandarmi, fiind internat
de urgenţă
la spitalul din Borşa unde a stat în inconştienţă peste şaptezeci de ore.
Evenimentul
a fost filmat de Ioana Sas, ce a fost agresată de unul dintre
mascaţi. De asemenea pentru această îndrăzneală, i-a fost confiscată camera
video
pentru un timp...tot acest ultim episod s-a petrecut pe proprietatea familiei
Sas
situată vis-a vis de
biserică! (A se vedea Glasul Maramureşului, 30.09. 2003 şi
România Liberă din
01.10.2003...).
Bogdan
Vodă, jud.
Maramureş – Biserica de lemn, construită în anul 1722,
cu hramul “Sf. Nicolae” (monument istoric), a fost câştigată în instanţă de către
parohia greco-catolică din localitate, dar sentinţa, deşi irevocabilă, nu a
putut fi
executată, datorită opoziţiei unui grup de localnici. În loc să intervină
pentru
respectarea unitară a legii, Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi
Cultelor,
a declarat ulterior biserica muzeu, pentru a împiedica retrocedarea, iar
Ministerul
de Interne nu a mai intervenit pentru respectarea deciziei celui mai înalt for
judecătoresc din ţară.
În
luna septembrie a anului 2002 a mai eşuat o tentativă de aplicare a Sentinţei
Curţii Supreme de Justiţie.
Din păcate nici în anul 2003 nu s-a reuşit punerea în
execuţie a acestei sentinţe:
Statul de drept mai
are de aşteptat în România.
Nicula, jud. Cluj – Episcopia Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică, de
Cluj-Gherla, ţinând cont de intenţia ortodocşilor de a distruge sau a aduce
mari
modificări vechilor clădiri existente în cadrul Complexului Monahal de la
Nicula,
a înaintat o acţiune în justiţie prin care se demonstrează faptul că preluarea
mănăstirii de către noua “ Mănăstire ortodoxă Nicula” a fost abuzivă, fără nici
un
titlu şi cu încălcarea Legii nr. 358/1948, a Legii Cărţii Funciare (art. 17 şi
34), a
Constituţiei României din 1948, a Legii 304/1947, a Tratatului de Pace dintre România şi Puterile
Aliate, dar şi a Cartei Universale a Drepturilor Omului. După
o strămutare la Bacău a urmat mai bine de un an de tergiversări, instanţa
refuzând
să judece acest caz. Apoi printr-o încheiere, Tribunalul Bacău a scos Statul
Român
din proces considerând că nu are calitate procesuală activă.
De
atunci greco-catolicii încearcă să anuleze această încheiere absurdă, Statul
fiind cel care, în mod abuziv, a confiscat toate bunurile sit-ului istoric de
la Nicula,
arestându-l pe stareţul de atunci, Leon Man, care a primit spre administrare
mănăstirea de la Cardinalul de pie memorie Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic
de Cluj-Gherla din acea perioadă.
După
cum decurge procesul (a trecut aproape 2 ani) este evident că judecătorii
de la Bacău nu vor să judece pe fond acest proces.
Acest
lucru se întâmplă în timp ce o ordonanţă prezidenţială emisă de Curtea
de Apel Cluj opreşte lucrările la noul centru, dar nu poate fi executată.
Astfel
lucrările continuă, ortodocşii ignorând această hotărâre ce obligă la oprirea
lucrărilor până la clarificarea proprietăţii.
Mai
mult la 25 aprilie a anului trecut Guvernul a alocat printr-o Hotărâre,
şantierului de la Nicula, 2 miliarde de lei, pentru continuarea lucrărilor,
ignorând
hotărârea instanţei, făcându-se părtaş, o dată în plus, lipsei de legalitate.
Pr.
Mircea Marţian
Consilier
Eparhial pe probleme de mass-media
Notă
1. Despre situaţia Bisericii Române
Unite, Greco-Catolice (BRU), sub aspectul libertăţii
religioase şi modului cum decurge procesul de recuperare
al patrimoniului confiscat abuziv de
Statul
Român, între anii 1945-1948