Editorial

Interesul revistei altera pentru problema identităţii nu se datorează unei simple curiozităţi intelectuale a cercetătorului fenomenului social. Redactorii revistei sunt conştienţi că identitatea în general – individuală sau colectivă –, şi cu atît mai mult conştiinţa identităţii – fie ea etnică, naţională, cultural-lingvistică, regională, confesională, sexuală sau de altă natură – joacă un rol important, dacă nu chiar determinant în aşezarea în spaţiul social-geografic al individului sau a comunităţii. Mai mult, labilităţile sau excesele identitare duc nu odată la crize identitare, individuale în primul rînd, dar şi colective, crize al căror potenţial conflictual, ca şi în cazul exceselor identitare unice poate fi ilustrat cu deosebită pregnanţă de sîngeroasele conflicte naţionale desfăşurate sub ochii noştri atît în spaţiul post-iugoslav cît şi în cel post-sovietic. ªtim că diferitele tipuri de identităţi au jucat roluri diferite în diferite epoci istorice. Contextul istoric, ca şi cel social-politic, este important în definirea priorităţilor identitare. Dacă în antichitatea greco-romană identitatea local-regională era prioritară faţă de oricare alta, dacă în evul mediu identitatea religioasă – cu accente speciale începînd cu perioada Reformei – a devenit predominantă, în epoca modernă rolul identităţii naţionale a surclasat orice altă identitate chiar dacă ea apare adesea sub veşmînt religios sau politic. În epoca post-modernă, în ce ne priveşte, într-o lume din ce în ce mai globalizată, în satul mondial care însumează simultan epoci diferite ale evoluţiei istorice a speciei umane, culturi concurente, realmente sau aparent ostile, dar şi un mănunchi întreg de interese evident comune, identitatea, identităţile acumulează noi valenţe — în ciuda aparenţelor evenimenţiale, nu neapărat conflictuale — rolul lor fiind adesea benefic în procesul orientării în spaţiul social într-o lume din ce în ce mai complexă.

Tocmai datorită importanţei subiectului, altera dedică acest număr (şi probabil şi cîteva numere următoare) temei identităţii, în speranţa că textele oferite cititorilor noştri vor contribui la elucidarea marelui mister al acestui complex fenomen social.

Situaţia noastră specifică în contextul unei noi provocări – integrarea europeană într-un „imperiu” neo-carolingian post-modern – ridică noi întrebări, la care elita noastră politică, dar şi cea intelectuală în general, va trebui să găsească răspunsuri adecvate. Studiile prezente, ca şi cele care vor urma în numerele viitoare, încearcă să ofere un sprijin în acest sens.

Brigid Laffan, un expert de talie europeană a domeniului, ne oferă o analiză subtilă a identităţilor naţionale şi regionale în contextul nou al integrării europene şi al formării noii identităţi continentale. „...Pentru înţelegerea dinamicii integrării europene - concluzionează autoarea studiului – trebuie să ne concentrăm asupra relaţiei dintre naţional şi internaţional, respectiv dintre naţional şi regional. Numai prin analiza importanţei «statelor», «naţiunilor» şi «regiunilor» existente în Europa contemporană putem începe să ne ocupăm cu probleme de genul celor ca identitatea europeană sau caracterul comunităţilor europene în formare”.

Jean Sibille, specialist în limbile regionale din Franţa, ne oferă sprijinul cu un eseu despre valoarea culturală a limbilor regionale sau minoritare, o altă dimensiune determinantă a identităţii noastre culturale. ªi cum modelul nostru tradiţional, la care nu încetăm să apelăm de cîte ori dorim să restrîngem drepturile unor comunităţi istorice, este cel francez, studiul profesorului Sibille va fi, sperăm, cu atît mai convingător.

Un mai vechi colaborator al revistei, istoricul Constantin Iordachi abordează problema identităţii naţionale din unghiul retrospectiv al cetăţeniei române într-un studiu axat pe istoria modernă a României. Evoluţiile specifice ale doctrinei cetăţeniei române, în condiţiile istorice date, începînd cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se precipită în zilele noastre, chestiunea identităţii naţionale îmbinîndu-se în mod particu- lar cu cea a dublei cetăţenii.

Strîns legat de chestiunea identităţii – regionale în primul rînd, dar şi etnoculturale în particular – în spaţiul nostru specific central-est-european, pachetul proiectelor (teoretice deocamdată) de legi privind construcţia regională a României şi, în particular, a autonomiei Ţinutului Secuiesc, elaborat de un grup de experţi conduşi de Miklós Bakk, lector universitar la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, vine să întregească evantaiul identitar într-un limbaj riguros juridic, proiecte care, dincolo de destinaţia lor formală de iniţiativă legislativă, „sunt şi viziuni pe termen mediu, şi au rolul să contribuie la fundamentarea unui discurs adecvat”. Nu putem decît să nădăjduim că elitele noastre vor profita la un moment de acest prilej oferit cu atîta generozitate intelectuală.

Obişnuitele rubrici ale revistei caută să ofere de asemenea subiecte incitante de reflecţie, fie că este vorba de naţionalismul etnic sau civic al elitei româneşti din perioada memorandistă (Sabina Fati), fie de relaţia nu lipsită de tensiuni dintre Stat şi Biserică şi reflectarea ei în sistemul educaţional românesc (Emil Moise), fie de modelul regional italian (Cristina Gheorghe), fie de poveţele adresate românilor de fostul ambasador american.