Untitled-1
Feţele Europei
Valle
d’Aosta/Vallée d’Aoste, regiune cu
statut
special
Cristina Gheorghe
Valle
d’Aosta este regiunea cu cea mai redusă suprafaţă de pe întreg teritoriul
Italiei, avînd 3262km2 (şi 118.200 locuitori, în 1996), fiind situată
în nord-vestul
acesteia, la graniţa cu Elveţia şi Franţa. Capitala regiunii este Aosta, aşezare
întemeiată de către romani în anul 25 î.H., pe locul vechii aşezări tribale
Salasso,
fiind numită iniţial Augusta Pretoria. Regiunea a trecut apoi, pe rînd, sub stăpînirea
goţilor, a lombarzilor şi a franco-burgunzilor, pentru ca începînd din secolul
al XI-
lea să rămînă în stăpînirea dinastiei de
Savoya, urmînd destinul acesteia şi bucurîndu-
se, pînă în 1773, de o anumită autonomie. După cucerirea napoleoniană,
Valle
d’Aosta a fost înglobată regiunii piemonteze, iar după declinul savoyarzilor a
trecut
în componenţa Italiei. Ca replică însă la administraţia italiană centralizată,
în 1921
a fost creată Liga valdotană. Regimul fascist a reprimat mişcările
autonomiste din
cadrul regiunii, a colonizat populaţie italiană în zonă şi a birocratizat-o.
De
asemenea, Valle d’Aosta este regiunea cu cea mai scăzută densitate a
populaţiei, fapt datorat în special reliefului montan. Începînd din secolul al XIX-
lea a avut loc o
depopulare continuă a zonelor montane în beneficiul văilor, dar şi
al regiunii piemonteze, pentru ca după cel de-al doilea război mondial să se
producă
o migrare către principalele zone turistice, turismul fiind o activitate care
va înlocui
tot mai mult agricultura. Chiar dacă există o industrie metaliferă şi una a
textilelor
relativ bine dezvoltate, alături de agricultură (în special vinificaţie,
prelucrarea
lemnului şi a marmurei), turismul a devenit principala sursă de venit a
regiunii. În
prezent, Aosta concentrează o mare parte a comerţului şi a finanţelor din zonă.
Statutul special al regiunii Valle d’Aosta/Vallée
d’Aoste a fost realizat după cel
de-al
doilea război mondial, prin elaborarea Legii constituţionale nr. 4 din 26
februarie
1948,
care stabilea (şi încă o mai face, cu unele amendamente) principalele competenţe
şi atribuţii ale
regiunii autonome. Pînă la această dată, Valle d’Aosta fusese parte
integrantă a regiunii piemonteze, dar caracteristicile sale lingvistice au
determinat-o să solicite un regim administrativ şi juridic special.
În plus, noua Constituţie italiană,
elaborată după cel
de-al doilea război mondial, a dorit să rupă cu concepţia statului
autoritar şi cu totalitarismul fascist, cu
cele aproape două decenii de centralism absolut,
dînd curs revendicărilor autonomiste legislative şi financiare din
diverse regiuni (ca
de exemplu, Valle d’Aosta, Trentino-Alto Adige, Friuli Venezia Giulia în 1963,
Sardinia, Sicilia). Pe lîngă regiunile cu statut special menţionate mai sus
(avînd la
bază raţiuni lingvistice, etnice sau religioase), în anii ’70 au fost create şi
o serie de
regiuni cu statut ordinar, procesul descentralizator italian avînd deci un
caracter
progresiv, dar constituind în prezent o caracteristică fundamentală a statului
italian.
În
prezent în regiunea valdotană se vorbesc atît limba italiană şi franceză, cît
şi dialectul francoprovensal şi cel walser (un dialect german) în regiunea
Issime.
Toate aceste particularităţi lingvistice au fost considerate suficiente pentru
ca Valle
d’Aosta să dobîndească un regim autonom şi special.
Regiunea
autonomă valdotană creată după cel de-al doilea război mondial
este înzestrată cu personalitate juridică proprie, după cum stipulează
articolul 1
al Constituţiei regionale, „…în cadrul unităţii politice a Republicii italiene,
una
şi indivizibilă” (conform unuia dintre principiile fundamentale ale Constituţiei
italiene din 1946). Republica italiană, conform articolului 5 al Constituţiei,
„recunoaşte şi favorizează autonomiile locale, realizează cea mai amplă
descentralizare
administrativă în serviciile care depind de stat, adaptează principiile
şi metodele legislaţiei
sale la exigenţele autonomiei şi ale descentralizării”.
Domeniile în care Regiunii valdotane i-au fost acordate
atribuţii sunt prevăzute
în articolele 2 şi 3
ale Statutului Special (normă legislativă cu valoare de lege
constituţională), printre acestea aflîndu-se şi exercitarea puterii
legislative în
anumite domenii, şi anume: organizarea de oficii şi birouri privind regiunea şi
statutul legal şi administrativ al personalului; ordinea juridică a colectivităţilor
locale şi a circumscripţiilor aferente; poliţia locală urbană şi rurală;
agricultura şi
fondul forestier; străzile şi lucrările publice de interes regional; problemele
legate
de urbanism şi transportul local; apele minerale şi termale; vînătoare şi
pescuit;
apele publice pentru irigaţii şi consum casnic; valorizarea produselor tipice
regiunii; artizanatul şi industria hotelieră; turismul şi protecţia peisajului;
învăţămîntul tehnic şi profesional; bibliotecile şi muzeele; pieţele;
problemele
legate de toponimie; serviciile de luptă contra incendiilor.
De asemenea, regiunea dispune de capacitatea de a elabora
dispoziţii legislative
privind
integrarea şi punerea în aplicarea legilor Republicii italiene, în vederea
adaptării
acestora
la condiţiile regionale, în următoarele domenii: industrie şi comerţ; crearea
instituţiilor
de credit cu caracter local; exproprierea pentru cauze de utilitate publică;
reglementarea
exploatării apelor publice şi minelor; finanţe regionale şi comunale; şcoli
de
nivel primar, elementar şi mediu; securitate şi asigurări sociale; asistenţă
publică şi
binefacere; sănătate şi asistenţă spitalicească; antichităţi şi arte; servicii
publice.
Conform prevederilor statutare (art. 4), regiunea nu exercită
competenţe în
domeniile care revin comunelor sau altor colectivităţi locale, dar exercită
acele
competenţe administrative care îi sunt atribuite de către legile statului. Ea
nu are
atribuţii în ceea ce priveşte apărarea, care cade în competenţele statului naţional,
iar la crearea sa anumite bunuri imobile care aparţinuseră statului naţional au
fost
transferate în proprietatea regiunii sau au fost concesionate acesteia pe o
perioadă
determinată, pentru ca la expirarea acesteia să treacă direct în posesia
regiunii1.
Articolul
12 al Constituţiei regionale prevede ca statul să redistribuiască
regiunii o cotă parte din impozitele pe care le percepe acesteia, iar regiunea
poate
crea şi percepe o serie de taxe suplimentare, cu condiţia respectării legislaţiei
fiscale în vigoare. De asemenea, în cazul în care regiunii îi sunt atribuite
spre
realizare obiective care nu îi sunt specifice, textul legii prevede că îi vor
fi
distribuite şi fondurile necesare realizării acestora. Lista contribuabililor
din cadrul
regiunii este stabilită de către statul italian şi este apoi supusă verificării
şi aprobării
Guvernului regional, care are obligaţia de justifica eventualele modificări
aduse.
Teritoriul regiunii este
declarat zonă liberă de taxe vamale (art. 14).
Organele
de decizie ale Regiunii sunt calchiate după cele ale statului şi sunt
stabilite prin articolele 15-37 ca fiind următoarele:
–
Consiliul, compus din 35 de membri aleşi prin vot universal, direct, egal şi
secret, pentru o perioadă
de cinci ani şi din rîndul cărora sunt aleşi Preşedintele,
Biroul şi Comisiile
Consiliului. El poate fi convocat în sesiuni ordinare sau
extraordinare, deciziile sale fiind valabile doar dacă întrunesc majoritatea
membrilor în exerciţiu care asistă la şedinţă şi sunt luate cu majoritatea
celor
prezenţi, în cazul în care nu este cerută o majoritate specială. Şedinţele
acestuia
sunt publice, dar la cerere se pot efectua cu uşile închise. Înainte de a-şi
începe
exerciţiul public, membrii aleşi ai Consiliului depun jurămînt de credinţă şi
de
exercitare a mandatului lor avînd ca unic scop binele inseparabil al Republicii
şi
al Regiunii autonome. Principala competenţă a Consiliului este cea legislativă,
deşi îi pot fi atribuite şi altele, ca de exemplu aprobarea bugetului.
- Guvernul regional are drept de
iniţiativă legislativă, alături de Consiliul
regional, dar principala lui funcţie este una executivă. Totuşi, în caz de
necesitate,
Guvernul regional poate adopta hotărîri care cad în competenţa Consiliului, cu
condiţia ca acestea să fie apoi supuse ratificării acestuia din urmă. În cazul
în
care aceste acte nu sunt ratificate, ele încetează a mai produce efecte.
Guvernul
regional, alături de Consiliu, are şi capacitatea (art. 43) „de a dizolva
Consiliile
comunale, conform dispoziţiilor legilor naţionale” în acest sens.
- Preşedintele Regiunii, care este şeful
Administraţiei regionale şi
reprezentantul Regiunii, are ca principale atribuţii promulgarea legilor şi
reglementărilor regionale. Funcţia de Preşedinte al Regiunii şi cea de membru
al
Guvernului regional sunt incompatibile cu alte funcţii publice. Preşedintele
regiunii are
capacitatea (art. 41), delegată de Preşedintele Republicii, cu condiţia respectării
normelor judiciare, de a numi, de a accepta demisia, de a revoca şi de a
dispensa
de exercitarea funcţiei lor judecătorii şi autorizează (ori demite sau suspendă
temporar din funcţie), conform procedurilor judiciare cerute, exercitarea funcţiilor
de grefier şi de gardian în cadrul tribunalelor comunale.
Articolul
38 al Constituţiei regionale prevede că „limba franceză şi cea italiană
se află la nivel de egalitate” în cadrul regional. Documentele publice pot fi
elabo-
rate în una din cele două limbi, dar cele judiciare sunt elaborate în primul
rînd în
italiană. Acelaşi articol prevede că recrutarea funcţionarilor publici se va
face, în
limita posibilităţilor, din cadrul regiunii sau dintre cunoscătorii limbii
franceze.
În
ceea ce priveşte învăţarea celor două limbi în şcoli, articolul 39 prevede
că acestora le va fi acordat un număr egal de ore săptămînal, unele materii
putînd
fi studiate în limba franceză. Prin articolul 40 bis se prevede că populaţia de
limbă germană din regiune „are dreptul de a-şi păstra caracteristicile şi tradiţiile
lingvistice şi culturale”, învăţămîntul în limba germană fiind de asemenea
garantat
pentru populaţia de această etnie.
Regiunea
are, de asemenea, capacitatea (art. 42) de a dispune prin lege
„crearea de noi comune sau modificarea numelui acestora ori al circumscripţiilor
deja existente”. Controlul asupra actelor eliberate în cadrul comunelor sau
asupra
diferitelor instituţii
publice ori de binefacere, a consorţiilor sau altor tipuri de
colectivităţi locale este
exercitat de Regiune (art. 43), cu respectarea legilor
regionale şi a limitelor impuse de acestea, precum şi în concordanţă cu legile
naţionale în domeniu.
O
parte foarte importantă a Constituţiei regionale este cea rezervată „relaţiilor
dintre Regiunea autonomă şi statul naţional” (art. 44-48 bis). Astfel, Preşedintele
Regiunii exercită competenţele administrative delegate de către Guvernul
Republicii, în faţa căreia el rămîne responsabil. În capitala Regiunii este
înfiinţată
o Comisie de Coordonare compusă dintr-un reprezentant al Ministerului
Afacerilor
Interne, care o prezidează, unul al Ministerului de Finanţe şi unul al
Regiunii,
desemnat de către Consiliu, dar nu dintre propriii membri. Cheltuielile de
funcţionare ale acestei Comisii sunt suportate în mod egal atît de Regiune cît şi
de statul italian, principala atribuţie a acesteia fiind aceea de a exercita
„controlul
asupra legalităţii actelor administrative emise în cadrul Regiunii”, în caz de
necesitate putînd sesiza organele competente din cadrul acesteia, în vederea
reexaminării actului emis. Pentru alegerea membrilor Camerei deputaţilor şi ai
Senatului, „Regiunea formează o circumscripţie electorală unică”.
În cazul în care Consiliul Regional elaborează acte contrare
Constituţiei italiene
sau
a Statutului regional, se face vinovat de încălcări ale legii sau, în ciuda
indicaţiilor
Guvernului
Republicii, nu procedează la înlocuirea Guvernului sau a Preşedintelui
regional care au comis acte asemănătoare
celor descrise mai sus, el poate fi dizolvat.
Dizolvarea
acestuia poate însă interveni şi pentru motive de siguranţă naţională,
aceasta realizîndu-se prin decret elaborat de către Preşedintele Republicii şi
cu
deliberarea Consiliului de Miniştri şi a Comisiei parlamentare pentru probleme
regionale, alături de o comisie formată din trei cetăţeni care îndeplinesc
condiţiile
de eligibilitate în funcţii publice în
cadrul Regiunii. Următoarele alegeri sunt stabilite
de către Comisia numită mai sus şi trebuie să aibă loc în următoarele
trei luni după
dizolvarea vechiului organism, Consiliul nou ales fiind convocat în următoarele
douăzeci de zile după desfăşurarea alegerilor.
Dacă
Preşedintele regiunii, ales prin vot direct şi universal, comite acte
contrarii Constituţiei statului italian sau încălcări grave şi repetate ale
legii, este
de asemenea destituit prin decret emis de către Preşedintele Republicii, în
baza
aceleiaşi proceduri ca şi în cazul Guvernului Regional. Destituirea poate avea
loc
şi în acest caz şi în situaţii în care este invocată siguranţa naţională.
Guvernul
regional poate delega anumite prerogative celui republican în vederea
elaborării unuia sau mai multor decrete legislative privind aplicarea
statutului re-
gional şi a dispoziţiilor privind armonizarea legislaţiei naţionale cu ordinea
juridică
din Valle d’Aosta, ţinîndu-se seama de autonomia regională a acesteia.
Proiectele
legislative sunt elaborate de o comisie paritară compusă din şase membri, trei
fiind
numiţi de Guvernul Republicii, iar trei de Consiliul Regional.
Modificările
Statutului regional (art. 50) nu pot fi realizate decît cu respectarea
procedurilor
prevăzute de Constituţie şi legile constituţionale, iniţiativa modificării
aparţinînd
Consiliului Regiunii. Iniţiativele de modificare aparţinînd Guvernului
sau Parlamentului Republicii trebuie transmise Consiliului Regional, care
urmează
a-şi da acordul în termen de două luni de la data transmiterii. Articolul 51 al
Statutului prevede că acele domenii care nu cad în competenţa Regiunii, fac
obiectul aplicării legii statului italian.
După
cum s-a observat, criteriile care au stat la baza creării regiunii autonome
valdotane au fost cele lingvistice, şi
anume existenţa, în 1921 a unui procent de 88%
populaţie de limbă franceză în această regiune (după ce în 1861
procentul fusese de
95%). Un sondaj de opinie realizat în vara acestui an (primul realizat după
1921,
după cum informează Fundaţia Emile Chanoux din Aosta) cu tema Plurilingvism
administrativ şi şcolar în Valle d’Aosta2 ne poate reda situaţia,
din acest punct de
vedere, în acest moment. Deşi chestionarul este foarte generos cu întrebările,
au fost
alese doar cele care au fost considerate
relevante pentru studiul de faţă, şi anume cele
care relevă cel mai bine situaţia limbii franceze în acest moment.
Astfel,
în acest moment 71,58% dintre locuitorii regiunii valdotane afirmă
că limba lor maternă este cea italiană, 3,21% că aceasta este francoprovensala,
şi
numai 0,99% că aceasta ar fi franceza. Numai 5,65% dintre intervievaţi cunosc
însă doar limba italiană, 7,86% cunosc atît italiana cît şi franceza, iar
23,49%
italiana, franceza şi francoprovensala.
În administraţia comunală 68,54%
respondenţi folosesc limba italiană, 21,08%
italiana şi
francoprovensala, 5,09% francoprovensala şi doar 1,78% franceza.
Situaţia este asemănătoare şi în ceea ce priveşte adresarea către autorităţile
regionale, dar se schimbă privitor la autorităţile statului italian: 85,58% se
adresează în limba italiană, în italiană şi francoprovensală 3,30%, iar în
italiană
şi franceză 0,91%.
Majoritatea
intervievaţilor – 54,99% – consideră că aparţin grupului lingvistic
italian, 14,30% celui italo-francoprovensal, iar 13,86% celui francez. Prima
limbă
învăţată este pentru 33,86% dintre respondenţi italiana, pentru 23,03%
francoprovensala, iar pentru 0,88% franceza. În şcoală cei mai mulţi
valdotani au
învăţat italiana şi franceza, 46,82%, italiana, franceza şi engleza 19,46%,
numai
italiana 16,77%, iar numai franceza 4,53%. În ceea ce priveşte lectura, 58,10%
citesc în limba italiană, 31,80% în italiană şi franceză, iar 10,17% în italiană,
franceză şi francoprovensală. O mare parte a intervievaţilor (79,02%) consideră
că este posibil să trăiască în Valle d’Aosta cunoscînd doar limba italiană,
68,74%
cunoscînd doar limba franceză, iar 14,07% cunoscînd doar francoprovensala. A
fi valdotan este important pentru 31,83% dintre chestionaţi, fundamental pentru
20,38%, destul de important pentru 12,76%, fără importanţă pentru 7,18% şi puţin
important pentru 6,34% (cu menţiunea că 18,95% dintre cei intervievaţi nu erau
de origine valdotană).
67,71% dintre intervievaţi nu au simţit niciodată
ostilitate faţă de interlocutor
pentru faptul că ei
vorbeau italiana, 13,97% au simţit uneori această ostilitate, iar
2,86% adesea; 45,40% dintre intervievaţi nu
au simţit niciodată ostilitate faţă de in-
terlocutor pentru că ei vorbeau franceza, 15,91% au simţit uneori, iar 2,36%
adesea,
în timp ce 30,69% dintre intervievaţi
nu au simţit niciodată ostilitate faţă de interlocu-
tor pentru că ei vorbeau
francoprovensala, 18,78% au simţit uneori, iar 5,07% adesea.
72,025%
dintre cei chestionaţi sunt însă mîndri că vorbesc italiana, 30,13%
dintre ei sunt mîndri că vorbesc franceza, iar 37,65% sunt mîndri că vorbesc
francoprovensala. Viitorul limbii franceze în Valle d’Aosta este considerat că
nu
se va modifica de către 40,48% dintre respondenţi, în timp ce 47,47% consideră
că folosirea limbii italiene este în creştere, 42,20% că folosirea limbii franceze
este stabilă, iar 49,56% că folosirea francoprovensalei este în scădere. Pentru
ca
o limbă să supravieţuiască, 76,87% consideră că este foarte importantă
folosirea
ei în familie, 34,58% consideră că este destul de importantă folosirea ei în
administraţia publică, 56,83% consideră că este foarte importantă folosirea ei
în
şcoală, iar 40,60% consideră că este foarte importantă folosirea ei de către
media.
Din
datele furnizate de dl. Etienne Andrione, preşedintele fundaţiei amintite
mai sus şi din cele furnizate de sondajul din acest an se poate observa
inversarea
aproape totală a procentului populaţiei italofone cu cel francofon de la
începutul
secolului trecut, în ciuda faptului că au fost create condiţiile necesare
conservării particularităţilor lingvistice. Dialogul direct din
acest an cu francofonii din regiune
a
relevat faptul că această stare de lucruri se datorează lipsei tot mai mare de
interes,
în timp, faţă de limba franceză în familie şi în şcoli, dar nu la nivel oficial,
ci
personal. Chiar dacă a fost creat cadrul legislativ necesar pentru păstrarea
caracteristicilor
lingvistice ale zonei, la nivel individual cerinţele s-au îndreptat
tot
mai mult către limba care oferea posibilităţi de adaptare mai rapide în cadrul
populaţiei
majoritare, cea italiană.
Note:
1.
Este
vorba despre mine, ape publice, păduri, cariere.
2.
Sondajul
a fost aplicat atît în mediul urban cît şi în cel rural, pe categorii de vîrstă
cuprinse între 12 şi 80 de ani.
Bibliografie:
Brokhaus. Die Enzyclopedie in 24 Bänden. Leipzig, Manheim,
vol. 1, p. 694, Ed. 20, 1996.
Les systèmes politiques des pays de l’Union
européenne, sous
la direction d’Yves Guchet, Ed.
Armand
Colin, 1994.
Statuto speciale per la Valle d’Aosta/Statut
spécial pour la Valée d’Aoste, Consiglio regionale
della Valle d’Aosta, Direzione affari legislativi, studi e documentazione,
Aosta, Aprile
2002.
Fondation Emile Chanoux, Institut d’Etudes
fédéralistes et régionalistes. www.fondchanoux.org/site/pages/sondageq1.asp
*
Cristina GHEORGHE (n. 1968), doctorand al
universităţilor Marne la Vallée Paris şi
Babeş-Bolyai Cluj cu tema: Teoriile federaliste în procesul de construcţie
europeană. A absolvit
Facultatea de ştiinţe Politice, al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi
cursurile de masterat al
Facultăţii de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, cu
specializarea Studii
Europene Comparate. A publicat articole, studii în diferite reviste de cultură
socială şi politică.