Untitled-1
Altera
Pars
Discursul ambasadorului SUA
Michael
Guest cu ocazia primirii titlului
de
Doctor Honoris Causa al Universităţii
Babeş-Bolyai,
Cluj
12
FEBRUARIE 2004
Introducere
Domnule Rector Marga,
distinşi membrii ai facultăţii şi studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai,
viitori lideri ai României!
În primul rînd, permiteţi-mi să vă spun că sunt încîntat,
dar în acelaşi timp
primesc smerit această distincţie onorifică ce mi-a fost acordată. Ştiu că Babeş-
Bolyai este o universitate de excepţie, care va rămîne mult timp un model de
excelenţă pentru studenţii transilvăneni şi nu numai. Cu această distincţie
onorifică
simt că am devenit colegul dumneavoastră şi că, în acelaşi timp, am devenit un
alt
ambasador al bunăvoinţei pentru această distinsă universitate.
Îmi
face întotdeauna plăcere să mă întorc la Cluj-Napoca, desigur. Unii dintre
dumneavoastră poate m-au întîlnit cu alte cîteva ocazii, în momentele în care
exploram acest oraş minunat; am avut cîteva conversaţii interesante în cursul
acestor
vizite. Alţii m-au întîlnit, poate, cînd am participat toamna trecută la
deschiderea
Festivalului de Muzică Americană. Cluj-Napoca are o istorie fascinantă, îmbogăţită
de recunoscuta diversitate etnică şi religioasă. Ştiu că sunteţi mîndri de
această
moştenire deosebită, pe care o văd ca o sursă de imensă putere, într-un moment
în
care România se pregăteşte să se alăture comunităţii euro-atlantice.
Mi
s-a oferit prilejul să vă vorbesc astăzi despre aspectele politicii externe
americane. Există multe subiecte de discuţie, de la Irak la globalizare sau la
relaţiile
trans-atlantice. Dar, într-un fel, simt nevoia de a purta discuţia noastră în
zone
mult mai profunde, şi anume, să vă explic cum experienţa Americii de-a lungul istoriei
ne-a conturat modul în care noi privim relaţiile cu alte naţiuni, inclusiv cu
România. Prin urmare, cu scuzele de rigoare celor dintre dumneavoastră care ar
putea cunoaşte mai multe despre istoria Americii decît mine, vă rog să îmi
permiteţi,
în scurtul timp petrecut împreună, să deschid sufletul Americii în faţa
dumneavoastră.
Drepturile cetăţenilor
Aceia
dintre dumneavoastră care au citit Declaraţia de Independenţă a
Americii îşi amintesc poate de proclamaţia „toţi oamenii se nasc egali şi
sunt
dăruiţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile”. După elaborarea
acestor
drepturi, acest apel la eliberarea de sub tiranie constituia o declaraţie
revoluţionară
la acea vreme, o declaraţie care pune temelia Americii şi a tuturor democraţiilor
moderne. „Pentru asigurarea acestor drepturi”, se continuă, „au fost
constituite
guverne care se întemeiază pe consimţămîntul celor care sunt guvernaţi”.
Gîndiţi-vă
la puterea conceptelor conţinute în aceste cuvinte! Guvernul trebuie
să servească
poporul, nu invers. Oamenii din orice ţară dau guvernelor puterea,
cu scopul explicit
de a le asigura drepturile – cu alte cuvinte, demnitatea sau
drepturile statului
nu trebuie să primeze în faţa drepturilor oamenilor. Iar guvernele
servesc cu consimţămîntul
poporului – aceasta însemnînd că orice guvern care
ignoră voinţa
poporului este sortit pieirii.
Aceste
convingeri au fost dezvoltate în Constituţia Americii, care începe cu
nişte cuvinte simple, dar celebre: „Noi, poporul”. Ele sunt elaborate,
pe mai
departe, în Carta Drepturilor – un document care rămîne, după cum cred eu, una
dintre cele mai clare exprimări scrise vreodată despre importanţa libertăţilor
individuale şi se regăsesc în scrierile pline de semnificaţie ale părinţilor
fondatori
ai Americii – Benjamin Franklin şi James Madison, Thomas Jefferson şi John
Jay. Toate aceste scrieri au evidenţiat mijloacele prin care promisiunile
revoluţiei
americane au putut fi asigurate – în legile care au dat întîietate drepturilor
omului
şi în instituţiile desemnate să verifice puterea celor aleşi de popor să îl
slujească.
În mod remarcabil, liderii care au conceput aceste documente nu s-au concentrat
pe definirea privilegiilor sau prerogativelor lor personale, nici pe crearea
unei
elite cu avantaje interne. Mai degrabă, au încercat să îşi limiteze propria
putere -
imaginaţi-vă aşa ceva! – şi prin aceasta să asigure puterea, hotărîrea şi
dezvoltarea
sănătoasă a tinerei democraţii care sfida toate convenţiile acelor vremuri.
Lupta
Americii pentru definirea unei relaţii corecte între indivizi şi stat ajută
la explicarea multelor dimensiuni ale Americii de azi: fundamentul multor
decizii
luate de Curtea Supremă, dezbaterea orientată pe diverse probleme, care este o
trăsătură atît de vie a procesului nostru politic; sau libertăţile economice
care
conduc una dintre cele mai de succes economii pe care lumea le-a cunoscut
vreodată. Dar această luptă este deopotrivă crucială pentru orice înţelegere
reală a
politicii externe americane. Noi credem că există o legătură intrinsecă între
securitatea şi interesele naţionale ale Americii, pe de o parte, şi sfera
extinsă în
care valorile noastre democratice sunt împărtăşite, pe de alta. Aşa cum
Secretarul
de Stat Colin Powell a spus în decembrie anul trecut, cînd s-a adresat Organizaţiei
pentru Securitate şi Cooperare în Europa, „Respectul pentru libertăţile
fundamentale este un factor esenţial pentru pace, dreptate şi bunăstare”. Credem
că guvernele cu adevărat democratice – acelea care răspund la nevoile şi aspiraţiile
popoarelor lor, sunt fără îndoială mai stabile decît guvernele conduse de
elite.
Considerăm că guvernele democratice sunt cele mai bune ancore ale stabilităţii şi
libertăţii în toate colţurile lumii. Şi ştim că democraţiile reale sunt cei mai
buni
parteneri ai Americii în extinderea graniţelor libertăţii şi dezvoltării
economice –
fie în Europa războiului rece sau în Irakul şi Afganistanul de azi.
Supremaţia libertăţilor
individuale
Supremaţia
libertăţilor individuale este un element important al politicii
americane în ce priveşte ţări ca România sau cele din organisme ca OSCE. Credem
că libertatea de expresie trebuie păstrată dacă vrem ca democraţia din orice ţară
să rămînă „a poporului” – şi ca eforturile nejustificate de a limita
această libertate
să fie combătute. Preţuim la fel de mult libertatea presei – o libertate care,
în
unele ţări, rămîne
singurul mod cu adevărat eficient de a verifica puterea statului,
şi una care este
esenţială pentru transparenţă – şi un guvern receptiv. Pentru că o
presă liberă are scopul de a informa oamenii, credem că articolele de presă
trebuie
să se bazeze pe fapte, mai degrabă decît pe opinii, iar materialele de opinie şi
articolele plătite de oameni din afara redacţiilor pentru a fi publicate
trebuie să
fie însemnate ca atare. Mecanismele eficiente de trasare a politicilor proprii
sunt,
în această privinţă, importante pentru asigurarea încrederii cetăţenilor în
mass-
media, aşa cum o mass-media informată şi eficientă este importantă pentru
asigurarea încrederii în guvern.
Credem,
de asemenea, că diferenţa de opinii constructive creează o societate
mai sănătoasă şi că o societate civilă puternică – bazată nu doar pe respectul
teoretic al guvernului, ci şi pe interacţiunea puternică şi dominată de respect
reciproc cu oficialii guvernamentali – este esenţială pentru a te asigura că
deciziile
politice sunt corecte. Din toate aceste motive, sprijinim ferm libertăţile de
asociere
şi adunare. Partidele noastre politice încurajează exprimarea punctelor de
vedere
diferite, fără ameninţarea excluderii. Într-adevăr, astfel de discuţii şi
dezbateri
deschise reprezintă o diferenţă importantă între societăţile democratice şi
cele
totalitare. În ultimul rînd, considerăm că fiecare cetăţean este îndreptăţit să
aibă
propriile convingeri religioase – indiferent că aceste convingeri sunt împărtăşite
sau nu de majoritate – şi că nu ar trebui să existe obstacole în înregistrarea
religiilor
sau în exercitarea liberă a convingerilor religioase.
Egalitatea în faţa legii
Toate
aceste libertăţi reprezintă inima democraţiei. La fel este şi principiul
fundamental potrivit căruia toţi oamenii sunt egali – şi că sunt egali în faţa
legii,
indiferent de rasă, etnie, sex sau orice alt factor. Acest principiu, care se
regăseşte
în Declaraţia de Independenţă a Americii, nu a fost întotdeauna respectat în ţara
mea. Într-adevăr, cînd documentul a fost scris nu era vorba de aceleaşi
drepturi
pentru femei şi bărbaţi, nici de altcineva în afară de proprietari care să fi
avut
drept de vot. Copiii nu se bucurau de o protecţie specială, ca în ziua de azi.
Şi, aşa
cum ştim, istoria Americii pe parcursul a 200 de ani conţine eşecuri tragice -
ruşinea sclaviei, dezonoarea segregaţiei rasiale şi ruşinea faptului că fiinţe
umane
erau persecutate – chiar omorîte – pentru că erau negri, sau hispanici, sau
homosexuali, sau din cauza convingerilor lor religioase. Acestea nu sunt doar
greşeli: în adevăratul sens al cuvîntului, toate sunt adevărate tragedii. Prin
ele,
America a devenit mai tristă, dar mai înţeleaptă şi, treptat, şi-a întărit
devotamentul
pentru egalitate sub lege.
Nici
unul dintre noi nu poartă personal vina pentru crimele comise de alţii,
desigur, nici pentru nereuşitele generaţiilor care ne-au precedat. Dar noi toţi
purtăm responsabilitatea de a ne asigura că astfel de tragedii nu se vor repeta
-
şi, mai explicit, responsabilitatea de a ne asigura că nici o minoritate nu
este
marginalizată,
persecutată, sau chiar să primească un statut mai prejos faţă de
ceilalţi cetăţeni,
doar pentru că are convingeri diferite de cele ale majorităţii.
Acesta este un drept uman elementar. Ar trebui să ne unească pe noi toţi, ca
fiinţe umane.
Concentrarea
politicii noastre externe pe egalitatea în faţa legii este o
prelungire a experienţelor noastre de acasă. Credem că moştenirile şi experienţele
prin care au trecut cetăţenii noştri ne-au făcut mai puternici ca ţară şi că
intoleranţa
poate duce la fisuri care, în cele din urmă, ne vor şubrezi naţiunea. În această
privinţă, America nu se deosebeşte de România, care s-a îmbogăţit la rîndul său
mult pe parcursul istoriei, prin experienţele diverselor credinţe, naţionalităţi
şi
grupuri etnice care, împreună, sunt mai mult decît suma părţilor lor. Suntem
convinşi că, pentru o democraţie puternică, naţiunea nu se poate situa deasupra
legilor care protejează drepturile individului, cu excepţia cazurilor în care
motive
clare de securitate naţională, care sunt dezbătute şi aprobate de instanţe, cer
acest
lucru. Suntem, de asemenea, convinşi că nici un oficial, la nici un nivel, nu
ar
trebui să se plece în faţa a ceea ce James Madison a numit „tirania majorităţii”,
prin supunerea drepturilor oricărui grup minoritar celor ale majorităţii.
Responsabilitatea de a ne asigura că principiul potrivit căruia „toţi
oamenii se
nasc egali” nu revine doar judecătorilor, ci tuturor oficialilor, aleşi sau
numiţi, de
la primărie pînă la preşedinţie. Am încredere că liderii acestei ţări şi, da,
ai acestui
oraş, împărtăşesc pe deplin acest punct de vedere.
În
cele din urmă, dăm o importanţă considerabilă statului de drept, pentru că noi
credem că este absolut crucial pentru păstrarea libertăţilor la care ne-am
referit – şi
este crucial pentru păstrarea democraţiei în sine. Justiţia care este
subordonată politicii
nu poate, de fapt, să fie considerată cu adevărat justă. Cetăţenii cărora le
este refuzată
judecata – chiar dacă este vorba de o presupusă crimă şi indiferent de dovezile
existente
- nu sunt, în fapt, egali potrivit legii, aşa cum ar trebui să fie. Drepturile
legale şi
garanţiile constituţionale care nu sunt susţinute în practică nu sunt mai mult
decît
nişte foi de hîrtie. Iar liderii care consideră că sunt mai presus de lege, sau
care îşi ţin
prietenii departe de atingerea legii sunt ei înşişi nedemocratici. Credem că
acest
principiu se aplică tuturor liderilor, indiferent de poziţia politică sau situaţia
familială
sau importanţa economică. Într-adevăr, aplicarea legii în ce îl priveşte pe Preşedintele
Statelor Unite pe vremea scandalului Watergate, la începutul anilor ’70, rămîne
un
moment care mi-a inspirat atît încredere în ţara mea, cît şi apreciere faţă de
cît de
important este cu adevărat statul de drept.
Credinţa
americanilor că statul de drept trebuie să aibă întîietate influenţează,
desigur, multe dintre idealurile noastre de politică externă. Criminalii
internaţionali
şi despoţii trebuie făcuţi responsabili pentru crimele lor – în cadrul
sistemelor
interne de judecată, acolo unde ele funcţionează, sau potrivit unor aranjamente
speciale, în caz
contrar. În multe ţări, furnizăm pregătire şi alte tipuri de asistenţă
cu scopul de a îmbunătăţi
profesionalismul şi capacităţile poliţiei, procurorilor şi
judecătorilor care se află în centrul sistemului de justiţie. Ajutăm la
întocmirea
proiectelor de lege de care este nevoie pentru a asigura drepturile cetăţenilor
şi
luăm atitudine cînd figuri politice par să se interfereze în sistemul de justiţie.
În
această ţară, pentru a avea siguranţa că nimeni nu este mai presus de lege, am
sprijinit crearea Parchetului Naţional Anticorupţie şi am lucrat la sporirea
prerogativelor sale. În final, aici, ca oriunde altundeva, susţinem drepturile
de
proprietate. A putea stăpîni o proprietate reprezintă un semn de stabilitate în
orice
democraţie şi economie. Prin urmare, restituirea proprietăţilor către
proprietarii
de drept este crucială. Într-adevăr, cei care deţin proprietăţi particulare şi
acele
biserici care şi-au pierdut proprietăţile sunt printre marile victime ale
comunismului, în toate statele din această regiune. Drepturile lor legitime
trebuie
reinstaurate. Dacă drepturile proprietăţii particulare ale cetăţenilor există
prin lege,
dar nu în practică, statul de drept nu este susţinut, iar drepturile de
proprietate nu
există cu adevărat.
Forme de guvernămînt
Fiecare
dintre aceste drepturi implică responsabilităţi, desigur. Unele dintre
aceste responsabilităţi revin cetăţenilor: angajarea în probleme care afectează
sănătatea unei ţări; informarea în privinţa subiectelor de interes şi contribuţia
la decizii
care pot fi luate la nivelul lor, în concordanţă cu principiile democratice.
Într-o democraţie funcţională, conceptele de serviciu public şi voluntariat nu
sunt
doar înţelese – sunt învăţate şi exersate de la vîrste fragede. Cu alte cuvinte,
democraţia implică mai mult decît mersul periodic la urne: este muncă serioasă şi
cere ca cetăţenilor să le pese suficient de propriul lor viitor şi de cel al
comunităţilor
în care trăiesc şi al ţării lor, să îşi suflece mînecile şi să se implice în probleme
care au importanţă pentru ei.
Alte
responsabilităţi revin guvernului: poate cel mai important lucru este că
guvernele alese au în primul rînd responsabilitatea de a se asigura că legile
sunt
construite şi aplicate pentru a proteja drepturile oamenilor pe care îi
reprezintă.
Pentru a se asigura că aceste din urmă responsabilităţi sunt îndeplinite în
concordanţă cu intenţiile democratice, părinţii fondatori ai Americii au
instituit
limite importante, un control al puterilor exercitate de autorităţile statului
asupra
puterilor oricărei ramuri a guvernului. Acest control este crucial pentru
garantarea
libertăţii căreia americanii îi sunt atît de dedicaţi.
Există
multe forme de democraţie, desigur, şi recunoaştem şi acceptăm pe
deplin că forma aleasă poate fi diferită de la ţară la ţară. Nu se poate, cu
alte
cuvinte, ca „o singură măsură să se potrivească oricărei democraţii”. Dar în
fiecare
ţară, un sistem de responsabilitate este necesar pentru garantarea democraţiei,
oricare ar fi forma sa.
Americanii cred că autorităţile locale pot cel mai bine să
înţeleagă nevoile cetăţenilor
lor. Respectăm acest principiu al descentralizării
autorităţii în eforturile noastre de a încuraja dezvoltarea democraţiei în alte
părţi.
Credem, de asemenea, că autorităţile alese de popor sunt mult mai receptive la
nevoile şi valorile alegătorilor lor. Într-adevăr, mulţi m-au asigurat că
oamenii
acestei ţări nu i-ar fi ales niciodată pe unii indivizi care, în diferite
momente
dinainte de 1989, au fost puşi în funcţie pe listele de partid – indivizi care
au fost
asociaţi cu activităţi nedemocratice în timpul regimului trecut, sau ale căror
angajamente faţă de normele democraţiei erau discutabile.
Concluzie
Îmi
aduc aminte perfect, pe cînd eram un copil de 4 sau 5 ani, că bunicul meu
s-a apropiat de mine în timp ce treceam prin faţa unui magazin unde flutura
mîndru
steagul american. Mi-a spus: „Băiete, oricînd vei vedea steagul american, să
te
opreşti şi să îl saluţi şi să spui o rugăciune de mulţumire. Într-o zi vei înţelege
ce
reprezintă acest steag pentru lumea întreagă”. Bunicul meu a murit cu mult
timp
în urmă, dar încă mă gîndesc la el cînd văd steagul ţării mele. Patru decenii
mai
tîrziu, am ajuns să înţeleg binecuvîntarea de a trăi în America şi să apreciez
mai
puternic libertăţile pe care le avem. Şi ştiu că aceste libertăţi datează din
timpul
fondării Americii şi din valorile şi principiile care i-au făcut pe cetăţenii
acestei
ţări să îşi realizeze visurile.
Dacă vi se pare că am pictat un tablou al perfecţiunii
sistemului democratic
american, vă asigur că nu aceasta a fost intenţia mea. Au fost multe momente în
istoria ţării mele – pe unele le-am menţionat – cînd ataşamentul cetăţenilor
sau
liderilor Americii faţă de democraţia adevărată nu a fost unul ferm. Lăcomia şi
ambiţia există în ţara mea ca oriunde altundeva; fără îndoială că acestea vor
pune
la încercare democraţia noastră pe viitor, aşa cum au făcut-o şi în trecut. Mai
mult, democraţia în orice ţară este ceea ce numim noi „o muncă în desfăşurare”.
America continuă să dezbată, să perfecţioneze şi să se lupte pentru drepturile
enunţate de părinţii noştri fondatori pentru a dobîndi ceea ce Constituţia
noastră
numeşte „o uniune mai perfectă”.
Dar
sper că acest lucru oferă o perspectivă asupra faptului că America ţine
atît de mult la reinstaurarea libertăţii şi democraţiei în locuri ca Afganistan
şi
Irak. Sper că explică puterea angajamentului nostru în timpul războiului rece
cînd
ne-am împotrivit tuturor lucrurilor reprezentate de comunism. Sper că vă ajută
să
înţelegeţi de ce dăm atîta importanţă faptului dacă democraţia este înrădăcinată
sau superficială sau dacă liderii înţeleg angajamentele pe care trebuie să le
ia cînd
reprezintă poporul unei societăţi democratice.
Uneori,
noi ca americani – inclusiv aceia dintre noi care reprezintă America
în străinătate – vorbim direct despre limitările aduse democraţiei, pe care le
depistăm în străinătate.
Uneori ni se spune că ne depăşim autoritatea diplomatică
făcînd asta. Cei
care şi-au exprimat această părere, desigur, împrumută de fapt
o veche replică din zilele autarhiei şi dictaturii comuniste. Adevărul este că
suveranitatea naţională nu poate exclude respectul pentru drepturile şi
integritatea oricărei fiinţe umane. Nu mai este acceptabil să spui că diplomaţii
şi-au depăşit limitele cînd vorbesc public de probleme asociate cu democraţia,
drepturile omului, proprietatea privată, statul de drept în ţările în care sunt
acreditaţi.
Mulţi
dintre dumneavoastră înţeleg asta, desigur. Dar pentru aceia dintre
dumneavoastră care se întreabă de ce vorbesc despre corupţie sau despre o presă
liberă sau despre blocajele cazurilor de restituire care sunt plimbate de
colo-acolo
în procese de apel astfel încît să nu fie făcută dreptate acasă sau la curţile
internaţionale, sper ca aceasta ajută la limpezirea lucrurilor. Vedeţi
dumneavoastră,
ca ambasador, îmi reprezint ţara şi valorile sale, aşa fac şi alţi diplomaţi ai
ambasadei noastre din Bucureşti şi ai biroului de informaţii de aici, din Cluj-
Napoca. Ştim că, pentru ca relaţia noastră bilaterală să se dezvolte şi să se
maturizeze, problemele legate de democraţie trebuie să facă parte din dialogul
nostru – mai ales avînd în vedere aspiraţiile euro-atlantice ale României.
România
este prietenul şi aliatul nostru şi o democraţie tînără, în dezvoltare. Pentru
a o
ajută să facă faţă problemelor cu care se confruntă, trebuie să discutăm despre
aceste probleme – nu pentru a emite judecăţi, ci pentru a face drumul înainte
mai uşor.
Este datoria noastră să spunem clar ce acţiuni vor ajuta relaţiilor noastre
bilaterale şi care sunt cele ce le vor prejudicia.
În
timpul petrecut de mine în România, ambasada noastră a lucrat ca echipă
pentru a ajuta la ancorarea parteneriatului Americii cu această ţară, avînd ca
bază
înţelegerea crescîndă din partea României a adevăratului înţeles al unor
cuvinte
ca „democraţie” şi „economie de piaţă”. Am făcut lucruri minunate împreună şi
sunt mîndru de ceea ce am realizat. Dar îmi cunosc ţara şi mai ştiu că tăria şi
amploarea parteneriatului nostru bilateral va depinde, în cele din urmă, de
ataşamentul României faţă de titlul de democraţie pe care îl pretinde.
Am
spus deseori că am încredere în viitorul României şi în viitorul
parteneriatului nostru şi nu în mică măsură datorită tinerilor pe care i-am
întîlnit
în această ţară. Adevărul este că pentru tinerii României – şi aici mă refer la
voi -
sunt mai multe în joc decît pentru oricine altcineva în rapiditatea cu care are
loc
dezvoltarea democratică a României. Sper că recunoaşteţi că nu puteţi lăsa ca
viitorul României – adică viitorul vostru – să fie decis de alţii. Cu alte
cuvinte,
puterea de a vă modela viitorul stă în mîinile voastre şi cît de mult va putea
creşte
pe mai departe parteneriatul dintre ţările noastre va depinde mai puţin de ce
ar
face un ambasador sau o ambasadă, decît de faptul că vă veţi implica sau nu să
ajutaţi dezvoltarea democratică a acestei ţări.
Acest
vechi şi frumos oraş Cluj-Napoca are o tradiţie de excelenţă academică,
o istorie de schimburi
cu lumea şi un respect faţă de diferitele credinţe religioase,
care este vizibil în turlele de piatră care delimitează graţios linia cerului.
Adăposteşte, de asemenea, o tînără generaţie care este pregătită să gîndească
in-
dependent – pentru a provoca înţelepciunea convenţională cu o viziune de
construire a unui viitor mai luminos. Lecţiile istoriei care mă înconjoară în
această
sală şi în acest oraş s-au dezvoltat timp de multe sute de ani; lecţiile
Americii sunt
mult mai tinere, dar nu mai puţin înrădăcinate. Folosiţi-le pe toate pentru a
crea
viitorul pe care îl doriţi şi pe care oraşul şi ţara voastră îl merită. În
această misiune
temerară aveţi sprijinul meu deplin şi parteneriatul poporului american.
Vă
mulţumesc.
*
Michael GUEST (n.1958), a fost
ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, în
perioada septembrie 2001-mai 2004.