Deportarea etnicilor
germani din România în
Uniunea Sovietică. 1945
Culegere de documente de arhivă,
Sibiu 1994
Broşura
editată de Forumul Democrat Ger-
man din România sub titlul „Deportarea
etnicilor germani din România în
Uniunea
Sovietică. 1945” a fost întocmită de ziarista
Hannelore Baier. Deşi a apărut doar într-un tiraj de 1000 de exemplare, broşura
strict documentară este
destinată, în primul rînd, cercetătorilor români,
nefamiliarizaţi cu istoria recentă a minorităţii germane din România.
Binenţeles
că lectura documentelor strînse de Hannelore Baier din arhivele româneşti
(Arhivele Statului, ale Ministerului de Externe şi ale SRI), parţial
accesibile,
oferă şi publicului nespecializat în materie nenumărate informaţii utile pentru
înţelegerea fenomenului postbelic. În prefaţa semnată de Preşedintele Forumului
Democrat al Germanilor, Paul Philippi, se arată că cei aproximativ 70.000 de
germani deportaţi la aşa numita „muncă de reconstrucţie” în U.R.S.S., în
ianuarie
1945, au fost ridicaţi pe baza apartenenţei lor etnice. Deşi au existat
numeroşi
germani care au colaborat activ cu naziştii, întreaga comunitate germană a fost
culpabilizată pe baza principiului Stalinist al aşa numitei „vinovăţii
colective”.
Astfel, majoritatea bărbaţilor între 17 şi 45 de ani şi toate femeile între 18
şi 30
de ani au ajuns pe şantierele de construcţie, în minele din Ucraina sau pe
ogoarele
colhozurilor şi sovhozurilor, de unde supravieţuitorii (circa 80 la sută) s-au
întors
după cinci ani, o parte în România, altă parte în R.D.G.
La
întrebarea, cine a ordonat această deportare, însă, documentele inserate
în broşura de faţă nu dau răspuns satisfăcător. După opinia lui Dumitru Sandu,
cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, care semnează un
studiu
introductiv analitic, „nu toate arestările efectuate în rîndul germanilor după
12
septembrie 1944 au fost impuse de autorităţile sovietice de ocupaţie din
România”.
Dumitru Sandu mai precizează că P.C.R. -ul a cerut pedepsirea drastică a
întregii
minorităţi germane, dar nu face nici o referinţă la faptul că şi presa
partidelor
politice a cerut în nenumărate articole vehemente aplicarea aceloraşi măsuri.
Atmosfera anti-germană de după 23 august 1944 a fost întreţinută de mai toate
grupările politice existente la vremea respectivă. Faptul că printre cei
deportaţis-au aflat şi
antifascişti germani, comunişti, social-democraţi şi militanţi
sindicalişti, arată limpede că agitaţia anti-germană n-a fost întreţinută doar
de
viitorul partid unic şi de armata sovietică de ocupaţie, ci şi de forţe
autohtone
din mai toate taberele politice. Din lectura documentelor rezultă doar parţial
imensa tragedie a acelor ani tulburi. în care scurtul intermezzo pseudo-demo-
cratic (1944-47) a constituit, de fapt, tranziţia de la o dictatură la alta.
Desigur
aceste documente selectate conţin o seric de informaţii nude, dar
interpretabile
şi totodată derutante. Cu siguranţă, elucidarea totală a acestui capitol
istoric va
mai dura. Oricum. Hannelore Baier a făcut un prim pas important. □
(William Totok)
(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006