Untitled-1
Opinia Comitetului Regiunilor
al
Uniunii Europene
referitoare la „Recomandarea Congresului Autorităţilor
Locale şi Regionale ale Europei cu privire la
o Cartă europeană a autonomiei
regionale”
Comitetul Regiunilor,
Luînd
în considerare recomandarea
34 (1997, a patra sesiune) cu privire la
proiectul Cartei europene a autonomiei
regionale, adoptată de Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale ale Europei;
Luînd
în considerare Declaraţia cu
privire la regionalism în Europa, adoptată
de Adunarea Regiunilor Europene în
decembrie 1996;
Luînd
în considerare rezoluţia cu
privire la problemele regionalizării în
Europa nr.67 (1970) şi rezoluţia cu privire
la instituţiile regionale din Europa,
adoptată de Conferinţa Permanentă a
Autorităţilor Locale şi Regionale din
Europa nr. 117 (1980);
Luînd în considerare rezoluţia cu
privire la politicile regionale ale Comunităţii
şi la rolul regiunilor, adoptată de Parlamentul European la 18 noiembrie 1988;
Luînd în considerare opinia sa cu
privire la Dezvoltarea unei autentice culturi a
subsidiarităţii: un apel al
Comitetului Regiunilor (CdR 302/98 fin)1;
Luînd în considerare rezoluţia sa
cu privire la Anul European al Democraţiei Locale şi Regionale (CdR55/96)
şi studiul său cu privire la democraţia
locală şi regională din Uniunea Europeană (CdR222/98);
Luînd în considerare opinia sa suplimentară
pe marginea aplicării principiului
subsidiarităţii în
Uniunea Europeană
(CdR284/94 din 5 aprilie 1995);
Luînd în considerare studiul său cu
privire la guvernarea regională şi locală
în Uniunea Europeană din iulie 1996;
Luînd
în considerare Declaraţia de
la Oulu cu privire la buna guvernare în
Europa zilelor noastre, adoptată de
Consiliul European al Municipalităţilor
şi Regiunilor la 17 iunie 2000;
Luînd în considerare decizia luată de
Biroul său la 15
februarie 2000, în paragraful al cincilea al Articolului 265 al Tratatului de înfiinţare
a Comunităţii
Europene, de a emite o opinie pe marginea
acestei chestiuni şi de a da instrucţiuni
Comisiei pentru Probleme Instituţionale de
a-şi asuma activitatea de pregătire;
Luînd în considerare opinia adoptată
de
Comisia pentru Probleme Instituţionale
la 27 octombrie 2000
(raportori: domnul
Koivisto (FIN-PSE) şi domnul Muoa
Gañuza (E-AE) (CdR39/2000 rev.2),
A
adoptat unanim următoarea opinie la cea de a 36-a sesiune plenară a sa
din 13 şi 14 decembrie 2000 (sesiunea
din 13 decembrie).
1.
Poziţia Comitetului Regiunilor cu
privire la Carta europeană a autonomiei
regionale
Aplecîndu-se mai cu seamă asupra
Cartei autonomiei regionale, Comitetul
Regiunilor remarcă faptul că:
1.1.
Orice declaraţie referitoare la
autonomia regională trebuie să abordeze
patru puncte cheie: competenţa acestor
organe, puterile sau alte mijloace de
exercitare a lor vis-à-vis de lumea
exterioară, resursele financiare şi modul
în care sînt ele organizate, şi apărare
autonomiei lor.
1.
2. Carta autonomiei regionale
îndeplineşte aceste cerinţe întrucît ea
acordă o atenţie detaliată tuturor celor
patru puncte.
1. 3. Proiectul Cartei asigură
temeiurile
statutare necesare
autonomiei regionale,
remarcînd în acest sens faptul că
principiul
autonomiei regionale trebuie recunoscut
cît de mult posibil în constituţie.
1.4. Proiectul Cartei consideră în mod
justificat
că autonomia trebuie consfinţită în prevederi cu suficientă autoritate, adică
în
constituţie, statute ale regiunii, legislaţia
naţională
sau internaţională. Totuşi, dacă
autonomia este
recunoscută prin legislaţie, este necesară o procedură specială
de adoptare a acesteia.
1.5.
Definiţia
autonomiei regionale
recunoaşte existenţa unui palier intermediar între guvernarea centrală şi
autorităţile locale. Sarcina diviziunii
puterilor decizionale este o chestiune ce
ţine de autorităţile naţionale. Aceasta
este în respectul logicii democratice şi a
principiului subsidiarităţii.
1.6.
Competenţele proprii ale autorităţilor regionale
reprezintă un principiu
esenţial al autonomiei. Amploarea acestor competenţe constituie o indicaţie chiar dacă nu singura – a gradului de
autonomie regională. Proiectul cartei
este relevant în acest sens întrucît el
împărţeşte competenţele în mai multe
categorii (competenţe proprii, competenţe delegate) şi defineşte conceptul de
interes regional ca fiind superior sau
diferit de cel de competenţă regională în
sensul strict al cuvîntului.
1.7.
Conceptul de
interes regional
este extrem de important pentru autonomia regională, întrucît competenţele
altor organe pot adesea avea un impact
semnificativ asupra regiunii în cauză. De
aceea, nu este destul ca regiunea să îşi
exercite pur şi simplu propriile competenţe; ea trebuie să aibă un cuvînt de
spus în alte chestiuni care sînt de interes
pentru ea. Această implicare trebuie să
respecte prevederile legale relevante.
1. 8. În ce le priveşte, regiunile
trebuie să îşi exercite competenţele într o manieră democratică
şi raţională, în
sprijinul comunităţii lor locale şi respectînd nevoile solidarităţii internaţionale.
Solidaritatea reprezintă un element cheie
în dreptul la autonomie.
1. 9. Regiunile operează şi stabilesc
relaţii cu autorităţile
locale şi cu alte
regiuni atît dinăuntrul cît şi dinafara
propriei lor ţări („relaţii
transfrontaliere”).
1.
10. Exercitarea acestor competenţe înseamnă şi că regiunile pot face
parte din organe ale statului care adoptă
decizii care se răsfrîng asupra lor. Într-o
vreme în care activitatea politică devine
tot mai internaţionalizată, şi regiunile
trebuie să aibă un cuvînt de spus în
afacerile internaţionale şi europene.
Aceasta înseamnă a le da posibilitatea
de a participa la adoptarea tratatelor
internaţionale sau la organisme europene care adoptă rezoluţii care se
răsfrîng asupra intereselor sau competenţelor regiunilor în cauză.
1.
11. Recunoaşterea autonomiei
regionale nu trebuie să ignore recunoaşterea altor forme de autonomie, mai cu
seamă de autonomie locală, nepierzînduse din vedere că Consiliul Europei a
adoptat o Cartă a autonomiei locale.
Aceasta este urmarea logică a principiului subsidiarităţii care ar trebui să se
aplice în relaţiile dintre UE, guvernarea
centrală şi autorităţile regionale şi
locale.
1. 12. Proiectul Cartei continuă prin
a stabili o serie de
principii referitoare la
finanţarea şi organizarea regiunilor.
Regiunile ar trebui să aibă dreptul la
autonomie, aşa cum îl au toate autorităţile
autonome. Puterea de a se autoorganiza
înseamnă că regiunea ar trebui să aibă propria
administraţie în care deciziile sînt
bazate pe drepturile
cetăţenilor, prin
intermediul unei adunări reprezentative
şi a unui organ executiv cu deplină
legitimare democratică.
1. 13. Administraţiile regionale
trebuie să deţină propriile resurse
financiare şi trebuie să fie complet
independente faţă de guvernarea centrală în cheltuirea resurselor lor astfel
încît să aibă posibilitatea de a urmări
politici diferite de politicile naţionale şi
care nu depind de instrucţiuni primite
de la guvernarea centrală. Regiunile
trebuie să poată să dispună de propriul
personal pentru a-şi realiza politicile.
1. 14. Aceste idei sînt suficient
reflectate în proiectul Cartei autonomiei
regionale. Proiectul Cartei afirmă clar că
sursele de finanţare pentru regiuni
trebuie să fie suficient de diversificate
şi de viabile pentru a ţine pasul cu
evoluţia reală a costului exercitării
competenţelor lor şi cu dezvoltarea
economică generală.
1. 15. Finanţarea adecvată trebuie
consolidată de solidaritate, care poate
implica transferuri de la guvernarea
centrală către regiuni. Totuşi, sistemul
trebuie să permită regiunii să îşi administreze banii după cum crede de cuviinţă,
fără a fi obligată să le aloce unor scopuri
prestabilite.
1. 16. Sistemul de finanţare a autonomiei regionale se
bazează pe resursele
proprii ale regiunii, constînd în principal din impozite şi din taxe vamale care
pot fi colectate şi ca un procentaj
suplimentar din taxele impuse de celelalte autorităţi. Regiunile pot de ase menea
recurge la piaţa de capital pentru
a strînge fonduri prin împrumut. Ele
trebuie să îşi administreze fondurile
eficient şi trebuie să lucreze eficient cu
alte autorităţi.
1.
17. Ultimul aspect al proiectului
Cartei este de o importanţă deosebită, în
vederea legăturii statutare pe care o
stabileşte în relaţiile dintre regiuni şi
guvernarea centrală. Aceasta înseamnă că
controalele operate asupra
regiunilor sînt
cele judiciare. În acelaşi chip,
regiunea îşi
poate apăra competenţele prin
invocarea
procedurilor care sînt sprijinite de
curţi.
1. 18. Carta ia o poziţie foarte clară
în ce priveşte
redesenarea graniţelor
regionale.
1. 19. După ce s-a consultat cu
Comitetul de Miniştri al Statelor Membre
ale Consiliului Europei, Comitetul Director pentru Democraţie Regională
(CDDR)
a ajuns la concluzia că, tehnic, este
posibil din punct de vedere legal să se
pregătească un instrument juridic cu
privire la autonomia regională.
1. 20. În acest sens, Comitetul de
Miniştri a aprobat un program cadru
pentru o comisie de elaborare care să
pregătească un astfel de instrument pînă
la 31 decembrie 2001.
1. 21. Comitetul Regiunilor sprijină
cu
toată convingerea
propunerea Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale
(CALR) de a opta pentru o convenţie,
întrucît aceasta este cel mai adecvat instrument legal pentru garantarea autonomiei regionale.
1. 22. După cum a afirmat CALR,
convenţia ar putea fi flexibilă şi ar putea
avea un miez comun, dar în acelaşi timp ar
putea oferi opţiuni diferite pentru a
lăsa loc prevederilor regionale diferite
ale statelor membre.
1. 23.
Din cauzele enunţate mai sus,
Comitetul Regiunilor face apel la statele
membre ale UE să sprijine şi ele această
opţiune.
2.
Recomandarea Comitetului Regiunilor cu privire la Carta europeană a
autonomiei regionale
2. 1. Autonomia regională din Europa
trebuie să respecte principiile
democraţiei
şi eficienţei. Pentru aceasta, ea
trebuie să
se dezvolte în concordanţă cu peisajul
politic al Uniunii şi al statelor membre.
2. 2. Integrarea europeană trebuie să
continue cu
implicarea statelor membre
care să ia în considerare diferitele autorităţi
autonome din cadrul lor. Aceasta
le-ar da
o mai mare legitimitate activităţilor lor şi
le-ar aduce mai aproape de oameni, prin
aceasta ameliorînd transparenţa şi respectul pentru democraţie.
2. 3. În cadrul principiului subsidiarităţii, care este
consfinţit în Tratatul
Uniunii, puterile diferitelor paliere ale
autorităţii politice ar trebui menţinute şi
sporite pentru ca deciziile să trebuiască
să fie luate cît de aproape se poate de
cetăţeni. Uniunea poate să îşi exercite
puterile doar în măsura în care obiectivele date nu pot fi realizate corespunzător la nivel naţional sau regional.
Din această cauză, acesta trebuie să fie
un principiu de bază al întregului proces
de integrare a Uniunii Europene.
2. 4. Majoritatea ţărilor europene au
fost de curînd
martore ale mişcărilor de
devoluţie. În funcţie de practicile constituţionale ale
fiecărei ţări, aceasta
a dus la înfiinţarea de regiuni administrative sau la acordarea de autonomie
suplimentară regiunilor existente. Principiul autonomiei regionale este astfel în
curs de consolidare; el trebuie să formeze un principiu de bază al Uniunii, în
respectul democraţiei şi preconizînd o
mai mare integrare.
2. 5. Consiliul Europei cîştigă tot mai
multă
importanţă politică. Convenţiile şi
rezoluţiile pe care le adoptă cu privire la
principiile
călăuzitoare ale democraţiei sînt
de interes deosebit
nu în ultimul rînd
pentru că ele se aplică unor ţări europene
care trăiesc schimbări politice radicale.
2.
6. După cum s-a afirmat deja,
principiul autonomiei regionale asigură
o legitimare suplimentară democraţiilor
moderne. Comitetul felicită de aceea
Consiliul Europei pentru elaborarea
Cartei autonomiei regionale ca instrument care va avea o contribuţie însemnată la dezvoltarea regională.
2.
7. Comitetul salută faptul că
proiectul Cartei defineşte chestiunile
fundamentale care se înscriu în competenţele regiunilor. Comitetul subliniază
necesitatea de a se consfinţi aceste
aspecte într-un instrument juridic cu
suficientă autoritate.
2. 8. Comitetul consideră că proiectul Cartei descrie
cu acurateţe diferitele
tipuri de competenţe regionale şi conceptul de interes regional. Exercitarea
acestori puteri trebuie sprijinită de un
sistem de resurse proprii care să aducă
suficiente venituri, în acelaşi timp
aplicînd principiul solidarităţii dintre
diferitele regiuni ale aceleiaşi ţări.
2. 9. Puterea regiunii de a se autoorganiza este de o deosebită importanţă
în acest context, deopotrivă cu protecţia
autonomiei regionale prin proceduri
judiciare.
2.
10. Comitetul recunoaşte importanţa autonomiei locale care a fost şi ea
luată în considerare de Consiliul Europei
şi a fost consfinţită într-o Cartă a autonomiei locale. Vreme de aproape cincisprezece ani această Cartă a fost de o
importanţă cheie pentru democraţia locală
din Europa. În anii din urmă ea a avut o
valoare deosebită în construirea noilor
democraţii din Europa Centrală şi de Est.
Carta autonomiei locale constituie
punctul
de pornire pentru o Cartă globală a
autonomiei în cadrul Programului pentru
Aşezări Umane al Naţiunilor Unite.
2.
11. Comitetul salută faptul că în
condiţiile proiectului Cartei, regiunile
pot
face parte din organele naţionale care
adoptă decizii care le afectează.
2.
12. Comitetul salută faptul că
proiectul Cartei recunoaşte dreptul regiunilor de a participa la organismele europene care adoptă rezoluţii care se răsfrîng
asupra intereselor sau competenţelor
lor
şi la adoptarea tratatelor internaţionale.
2.13. Comitetul consideră că este
esenţial ca viitoarea Cartă a autonomiei
regionale să ţină seamna de marea
varietate a modelelor europene în organizarea guvernării regionale.
2.14.
Comitetul
face apel la statele
membre să aprobe proiectul Cartei autonomiei regionale cît mai curînd
posibil.
2.15.
Comitetul
face de asemenea
apel la statele membre să transforme
proiectul Cartei într-o convenţie.
2.16.
Comitetul îşi
exprimă dorinţa
de a i se conferi statutul oficial de
instituţie a UE cu prima ocazie posibilă,
astfel încît autorităţile regionale şi locale să îşi poată promova eficient
interesele în cadrul Uniunii.
2.17.
În cele din
urmă, Comitetul
susţine conţinutul proiectului Cartei
autonomiei regionale considerîndu-l o
etapă pe calea recunoaşterii şi dezvoltării
puterilor regionale. Din această cauză, el
face apel la statele membre pentru a continua
această activitate în interesul
regiunilor, al ţărilor luate în parte, al
Uniunii ca întreg şi, pînă la urmă, al
cetăţenilor Europei. □
Bruxelles, 13 decembrie 2000
Preşedintele Comitetului Regiunilor
Jos CHABERT
Notă:
1. OJ C 198, 14.7.1999, p.73.
(traducere neoficială)