Editorial
Editorial
În
pragul aderării sale la Uniunea Europeană – un proiect strategic care a
mobilizat
forţele intelectuale, civice şi politice în ultimul deceniu –, România prezintă
tabloul
contradictoriu al unei democraţii semifuncţionale altoite pe un stat centralist,
conservat aproape intact din perioada comunistă, în ciuda ajustărilor succesive
impuse de adoptarea acquis-ului comunitar. Marea rezistenţă la marile
schimbări
structurale îşi are originea într-o cultură societală de provizorat permanent,
traversată de gesturi mimetice şi mode abandonate cu repeziciune, în care un
model
propriu de dezvoltare durabilă nu a izbutit
nicicînd să concentreze energiile naţionale,
seduse mai degrabă de efemer decît de perenitate.
altera
oferă, iată, şi
prin acest al 28-lea număr al său – ce se înscrie în tradiţia de
un deceniu a revistei de a găzdui dezbateri avizate asupra chestiunilor
delicate ale
realităţii româneşti şi europene –, cîteva sugestii privind posibile reforme ce
ar
îngădui României, în paralel cu o dinamică pozitivă a economiei şi o limitare a
efectelor emigrării masive a forţei de muncă, să se transforme în statul
capabil să
servească eficient aşteptările diverse ale unei societăţi plurale, în căutarea
propriei
formule de integrare internă şi externă.
Contribuţiile
unor politologi remarcabili ca Peter Lynch şi Frans Schrijver pun din
nou pe tapet tema regionalizării şi a
rolului partidelor regionale în construirea Uniunii
Europene, dar şi a statelor-naţiune viitoare. Dacă în România înfiinţării
de partide
regionale i s-a opus sistematic întreaga clasă politică, panicată de
perspectiva unei
competiţii reale, în exemplele aduse de autorii sus-menţionaţi, partidele
regionale
din Belgia, Marea Britanie sau Italia, a căror „afacere de bază” pare a fi doar
autonomia, s-au dovedit extrem de eficiente în a impulsiona reforma instituţională
din regiuni precum Galicia, Ţara Galilor sau Scoţia, al căror impact pozitiv la
nivel
UE şi naţional nu mai este contestat de nimeni.
Într-o abordare
consistentă, László Szarka aprofundează situaţia partidelor etnice
maghiare din România, Slovacia, Ucraina şi Serbia, insistînd asupra cauzelor
care
au condus la abandonarea programelor lor autonomiste, în favoarea soluţionării
unor revendicări imediate prin participarea la guvernare în coaliţie cu
partidele
proeuropene ale majorităţii, proces cu rezultate contradictorii, care lasă să
se
întrevadă o relansare a mizei minoritare din aceste ţări, în contextul
apropiatei
regionalizări.
Parte
din rezervele, nu rareori interesate, faţă de declanşarea marilor reforme, în
pofida evidentei nefuncţionalităţi a statului centralist, ţin de o mare doză de
ignoranţă publică, alimentată de-a lungul întregului secolul XX de
istoriografia
oficială, de extremă dreaptă sau stîngă. Revenind în paginile alterei pe
coordonatele aceloraşi contribuţii substanţiale la decantarea unei noi
istoriografii
a Transilvaniei, Paul Philippi şi Ovidiu Pecican aduc, fiecare cu accentele
specifice,
o lumină nouă în acest perimetru pustiit de poncife, mituri obligatorii şi laşităţi
intelectuale, deschizînd, a cîtea oară,
calea unei priviri obiective asupra complexităţii
şi diversităţii Transilvaniei, ca realitate statală polimorfă, ce va fi
influenţat şi
catalizat regiunea sa de referinţă.
Nu
în ultimul rînd, altera publică studiul lui István Haller, expert în
drepturile
omului, privitor la cazul Hădăreni, un caz revelator pentru eşecul instituţionalizării
normelor democratice, altminteri incluse în Constituţie. Zguduitorul caz Hădăreni,
întins pe o durată de peste un deceniu, relevă abrupt incapacitatea autorităţilor
de
a depăşi mentalităţi rasiste – în care minoritatea, îndeosebi romii, poate fi
linşată la
propriu, fără repercusiuni –, altele decît cele impuse pe plan extern.
Lamentabil şi
trist deznodămîntul acestui caz, în care
dreptatea refuzată 12 ani în ţară, dar împlinită
la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este aplicată cu vădite
resentimente de
chiar instituţii menite să apere demnitatea umană.
La
antipod, în prezentarea lui Pertti Ahonen, descoperim Biserica Ortodoxă
Finlandeză, o biserică minoritară naţională.
Cum Finlanda ne-a obişnuit cu respectul
excepţional pentru diversitate, articolul poate fi o contribuţie
importantă mai ales
la cunoaşterea de către cei interesaţi a mecanismelor finanţării cultelor
într-un stat
care se află de ani buni în fruntea topului naţiunilor celor mai necorupte ale
lumii.
In
fine, altera publică o amplă dezbatere organizată la Cluj, în mai 2005,
de Liga
Pro Europa, privind reformele necesare pentru adecvarea deplină a statului
român
la esenţa democraţiei pluraliste europene. Sugestia principală a dezbaterii rămîne
aceea că elitele politice şi culturale ar face bine să declanşeze reformele
structurale
după şi numai după ce o amplă dezbatere publică va fi elucidat tipul de stat şi
societate pe care ni le dorim. Fără fixarea acestui ţel final, disputele despre
uni- sau
bicameralism, regiuni statistice sau administrative, echilibrul puterilor, vot
nominal
sau mixt, vor rămîne, ca de atîtea ori în istoria noastră, o dezbatere despre
forme,
nicidecum despre fond.