Untitled-1
Moţiune pentru o rezoluţie a
Parlamentului European
pe marginea unei noi strategii cadru
pentru multilingvism
Bernat Joan i Mari
Parlamentul European,
avînd în vedere Articolul 192, paragraful doi, din Tratatul CE,
- avînd în vedere Articolele 149, 151
şi 308 din Tratatul CE,
- avînd în vedere Articolele 21 şi
22 din Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene,
- avînd în vedere propria rezoluţie
din 14 ianuarie 2003 cu privire la păstrarea
şi promovarea diversităţii culturale: rolul regiunilor europene şi al organizaţiilor
internaţionale precum UNESCO şi Consiliul Europei1 şi referirea la
diversitatea
lingvistică din Europa în documentul respectiv,
- avînd în vedere Decizia nr.
1934/200/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 17 iulie 2000 cu privire la Anul European al Limbilor 20012,
- avînd în vedere Rezoluţia
Consiliului din 14 februarie 2002 cu privire la
promovarea diversităţii lingvistice şi a însuşirii limbilor în cadrul implementării
obiectivelor Anului European al Limbilor 20013,
- avînd în vedere Carta europeană a
limbilor regionale şi minoritare a
Consiliului Europei, intrată în vigoare la 1 martie 1998,
- avînd în vedere Convenţia-cadru
pentru protecţia minorităţilor naţionale a
Consiliului Europei, intrată în vigoare la 1 februarie 1998,
- avînd în vedere propria rezoluţie
din 4 septembrie 2003 care cuprinde o
serie de recomandări către Comisie pe marginea limbilor regionale şi a celor
mai
puţin folosite – limbile minorităţilor din UE – în contextul extinderii uniunii
şi al
diversităţii culturale4,
- avînd în vedere Regula 45 din
propriul Regulament de procedură,
- avînd în vedere raportul Comisiei
pentru Cultură şi Educaţie (A6-0372/
2006),
A.
întrucît respectul faţă de diversitatea lingvistică şi culturală constituie un
principiu de bază al UE şi este consfinţit în Articolul 22 al Cartei
drepturilor
fundamentale a Uniunii Europen după cum urmează: „Uniunea respectă diversitatea
culturală, religioasă şi lingvistică”,
B.
întrucît multilingvismul este, pe de o parte, o caracteristică a UE făcînd
din aceasta, fără îndoială, un exemplu, iar pe de altă parte o componentă
fundamentală a culturii europene,
C.
întrucît în propria rezoluţie mai sus menţionată din 14 ianuarie 2003,
Parlamentul cerea includerea în Tratatul CE a următorului Articol: „Comunitatea
respectă şi promovează, în cadrul sferei sale de competenţă, diversitatea
lingvistică
din Europa, inclusiv limbile regionale şi minoritare ca expresie a acestei
diversităţi,
prin încurajarea cooperării între Statele Membre şi folosirea altor instrumente
adecvate în atingerea a acestui obiectiv”,
D.
întrucît promovarea multilingvismului într-o Europă pluralistă reprezintă
un factor esenţial de integrare culturală, economică şi socială, de sporire a
competenţelor cetăţenilor
şi facilitare a mobilităţii lor,
E.
întrucît unele limbi europene sunt vorbite şi în multe State non-Membre şi
constituie o legătură
importantă între popoare şi naţiuni din diferite regiuni ale
lumii,
F.
întrucît unele din limbile europene au capacitatea deosebită de a stabili o
comunicare directă şi imediată cu alte părţi ale lumii,
G.
întrucît diversitatea lingvistică poate fi un element de coeziune socială şi o
sursă de toleranţă, de acceptare a diferenţelor,
de identificare şi înţelegere reciprocă
între popoare,
H.
întrucît multilingvismul ar trebui să caute totodată să promoveze respectul
pentru diversitate şi toleranţă în vederea prevenirii apariţiei oricăror
conflicte active sau latente între diferitele comunităţi lingvistice din Statele Membre,
I. întrucît toate limbile, ca
mijloace primordiale de acces la o cultură, reprezintă
o modalitate distinctă de a percepe şi descrie realitatea şi trebuie, de aceea,
să aibă
posibilitatea de a se bucura de condiţiile necesare dezvoltării lor,
J. întrucît este importantă cunoaşterea principiilor
care stau la baza învăţării vorbirii
şi
formulării precum şi la baza însuşirii conceptelor de bază din fragedă copilărie,
care
constituie fundamentul competenţelor lingvistice ale limbii materne, pentru a
încuraja
însuşirea
altor limbi şi pentru a atinge astfel obiectivul „limba maternă + alte două
limbi”,
K.
întrucît limbile regionale şi minoritare constituie o bogăţie culturală majoră
şi, dat fiind faptul că ele reprezintă o moştenire culturală comună,
sprijinirea
păstrării lor ar trebui îmbunătăţită,
L. întrucît Parlamentul şi Comitetul Regiunilor au abordat
în mai multe rînduri
chestiunea importanţei limbilor mai puţin
folosite, iar în momentul de faţă nu există
nici o prevedere legală la nivelul UE referitoare la limbile regionale şi
mai puţin
folosite din Europa,
M.
întrucît ar trebui acordată o atenţie deosebită promovării accesului la
însuşirea unei limbi de către persoanele aflate în situaţii dificile sau dezavantajoase
sau de cele handicapate.
Comentarii specifice pe marginea
strategiei cadru
1.
Salută angajamentul Comisiei, şi mai cu seamă noua strategie cadru, faţă de
cultivarea cunoaşterii limbilor şi faţă de profitul cultural şi socio-economic
de pe
urma acestei cunoaşteri;
2.Consideră
că, pentru atingerea obiectivelor stabilite de strategia de la
Lisabona, este esenţială îmbunătăţirea calităţii,
eficienţei şi accesibilităţi sistemelor
educaţionale şi de pregătire din Uniunea Europeană prin promovarea însuşirii
de
limbi străine;
3
.Recunoaşte importanţa strategică a limbilor europene de circulaţie mondială
ca vehicul de comunicare şi ca mijloc de solidaritate, cooperare şi investiţie
economică şi, de aceea, ca una din principalele directive politice ale strategiilor
politice europene cu
privire la multilingvism;
4.
Salută obiectivul pe termen lung al Comisiei de îmbunătăţire a abilităţilor
lingvistice individuale, făcînd referire la ţinta fixată în 2002 la Consiliul
European
de la Barcelona, şi anume ca cetăţenii să înveţe cel puţin două limbi străine
pe
lîngă limba maternă;
5.Aminteşte
Statelor Membre UE că, în acest scop, este necesar să se ia
măsurile adecvate pentru a promova o strategie autentică de însuşire de
competenţe
într-o limbă străină; mai mult, reafirmă că învăţarea de la o vîrstă fragedă a
limbilor
este de o importanţă considerabilă şi ar trebui să se bazeze pe metode
eficiente în
concordanţă cu cele mai bune tehnici disponibile;
6.Deplînge
lipsa unor date amănunţite şi de încredere şi a unor indicatori
adecvaţi referitori la situaţia actuală a competenţelor într-o limbă străină în
Statele
Membre şi, de aceea, salută propunerea de creare a unui Indicator European de
Competenţe Lingvistice; acest indicator ar trebui să includă toate limbile
oficiale
ale UE şi, în măsura în care procedurile o permit, ar putea fi extins dincolo
de cele
cinci limbi de mare circulaţie pentru a include alte limbi ale UE, pentru a obţine
un
tablou real al competenţelor lingvistice;
7.
Are
convingerea că propunerile vizînd multilingvismul nu ar trebui să se
limiteze la principalele limbi oficiale/ale Statelor Membre;
8. Salută angajamentul Comisiei de a da
acces cetăţenilor la legislaţia,
procedurile şi informaţiile UE în propria
lor limbă; totuşi aceasta ar trebui să includă cît
de multe limbi posibil ale Statelor membre folosite de cetăţenii UE; astfel,
declaraţia Comisiei potrivit căreia cetăţenii au dreptul de a contacta UE în
propria
lor limbă fără nici un obstacol ar deveni o realitate; acesta ar fi un pas
important în
reducerea prăpastiei dintre UE şi mulţi din
cetăţenii ei, ceea ce constituie principalul
scop al Planului D pentru Democraţie, Dialog şi Dezbatere;
9.
Consideră că în concordanţă cu Comunicatul Comisiei către Consiliu şi
către Parlamentul European cu privire la limbile folosite pentru informarea
consumatorilor din Comunitate (COM (1993)0456), UE trebuie să respecte
principiul subsidiarităţii în strategiile politice lingvistice, în virtutea căruia
UE,
prin implementarea propriului regim lingvistic sau prin legislaţia sectorială,
nu
modifică legislaţia referitoare la limbi existentă în fiecare Stat Membru pe
întreg
sau pe o parte a teritoriului lui;
10.
face apel la
Comisie şi la alte instituţii europene să folosească la maximum potenţialul noilor instrumente digitale şi tehnologice de traducere pe
siteurile lor de Internet pentru a da posibilitatea cetăţenilor europeni de a avea
acces
la şi de a obţine de pe Internet informaţii despre Europa în propria limbă;
11.
Consideră că ar trebui oferite cele mai vaste oportunităţi imigranţilor
pentru
a învăţa limba sau
limbile ţărilor gazdă, aşa cum sunt definite de legislaţia acelor
ţări, pentru
integrarea lor socială şi culturală în măsura în care este necesar,
folosind metode care s-au dovedit eficiente în învăţarea limbilor şi pentru
integrarea
cetăţenilor imigranţi şi pentru a le da posibilitatea de a li se preda în limba
lor
maternă ca pe o modalitate de a-şi păstra legăturile cu ţara lor de origine;
12.
Salută ideea
de a încuraja Statele Membre să elaboreze planuri naţionale,
deoarece recunoaşte necesitatea planificării lingvistice la nivelul Statelor
Membre;
o asemenea iniţiativă este de natură să
îmbunătăţească situaţia multor limbi vorbite
pe o arie restrînsă şi să sporească conştiinţa importanţei diversităţii
lingvistice;
sugerează că asemenea planuri ar trebui să includă limbile mai puţin folosite
din
cadrul fiecărui Stat Membru şi să examineze posibilitatea învăţării acestor
limbi
de către adulţii interesaţi, şi să reţină aceste proiecte ca exemple de bună
practică;
13.
sprijină iniţiativa
vizînd pregătirea profesorilor, atît a celor care nu predau
limbi cît şi a celor de specialitate, şi adaugă că numărul limbilor predate
atît în
şcoală cît şi în afara ei ar trebui mărit pentru a da posibilitatea viitorilor
profesori
să înveţe şi apoi să predea o mai mare diversitate de limbi în aceleaşi condiţii,
cu
condiţia să fie exprimat un interes în acest sens; aminteşte, legat de acest
fapt, că
pregătirea lingvistică este esenţială pentru promovarea şi facilitarea mobilităţii
nu
doar pentru cîţiva studenţi ci şi pentru toţi muncitorii care doresc să îşi
continue
profesia într-unul din Statele Membre;
14.
Face apel să
se acorde o atenţie deosebită promovării învăţării limbilor de
către persoane aflate în situaţii dificile sau dezavantajoase, precum şi de
cele cu
handicapuri;
15.
Salută faptul că se recurge mai des la Învăţarea Integrată a Conţinutului
şi
Limbii,
graţie căreia elevii învaţă un obiect de studiu prin intermediul unei limbi străine
şi face apel la
Statele Membre să formeze o reţea a bunelor practici, în special prin
analizarea rezultatelor obţinute în ţările
multilingve în cadrul cursurilor de tip imersiune;
16.
Salută faptul că instituţiile de învăţămînt superior joacă un rol mai
activ în
promovarea
multilingvismului nu numai în rîndul studenţilor şi al personalului didactic,
ci şi în cel al comunităţii locale mai largi, şi are de aceea convingerea că ar
trebui
încurajate legăturile dintre universităţi şi autorităţle naţionale, locale şi
regionale;
17.
Consideră că
limba folosită în cursurile Erasmus ar trebui să fie limba
oficială din sistemul de învăţămînt al ţării sau regiunii gazdă, şi că ar
trebui să se
asigure faptul că studenţii Erasmus ating un
nivel de performanţă în limba respectivă
care să le dea posibilitatea să urmeze corespunzător cursurile oferite
în acea limbă;
18.
Salută
concentrarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică
asupra tehnologiilor informaţionale din domeniul lingvistic în cadrul Celui
de-al
şaptelea Program-cadru de cercetare avînd ca scop extinderea multilingvismului
prin noua tehnologie informaţională;
19.
Sprijină
propunerile de multilingvism în societatea informaţională şi
crearea şi vehicularea de conţinut şi informaţie multilingvă; există o serie
crescîndă
de tehnologii care
vor contribui la o mai mare folosire a tuturor limbilor, inclusiv
a celor folosite în prezent pe o arie mai
mică; tehnologia oferă cel mai mare potenţial
pentru asigurarea spaţiului lingvistic social pentru toate limbile Europei;
20.
Sprijină propunerea de dezvoltarea a profesiilor şi industriilor din domeniul
lingvistic; toate limbile europene vor avea nevoie de noi tehnologii precum
procesarea vorbirii, recunoaşterea vocii ş.a.m.d., precum şi de muncă în
domeniul
terminologiei, dezvoltării predării limbilor, autorizării şi testării; altfel,
limbile
mai puţin folosite vor fi lăsate în urmă, spaţiul lor social lingvistic fiind
preluat de
limbi cu o mai mare circulaţie – mai cu seamă engleza;
21. Sprijină un Standard European
pentru Servicii de Traducere şi are
convingerea că ar trebui să existe o politică proactivă pentru dezvoltarea
serviciilor
de traducere pentru limbile de mai mică circulaţie;
22. Salută propunerea de mai mare
transparenţă în predarea, testarea şi
certificarea limbilor prin publicarea unui inventar al sistemelor disponibile
în
momentul de faţă;
Măsuri propuse
23. Face apel la instituţiile şi
organismele europene să îşi îmbunătăţească
comunicarea cu cetăţenii în limbile naţionale ale acestora, indiferent dacă
limbile
respective au sau nu statut oficial la nivel de Stat Membru sau al UE;
24. Face apel pentru un
plan lingvistic şi o legislaţie lingvistică clare şi coerente
ale UE; este nevoie
de un act legislativ al UE cu privire la limbă care să confere o bază
legală drepturilor lingvistice atît din punct de vedere colectiv, cît şi individual; pe baza unei asemenea legislaţii ar putea fi elaborat un plan
lingvistic al
UE, care să garanteze diversitatea lingvistică şi drepturile lingvistice;
25.
Încurajează
Comisia să continue implementarea propunerilor prezentate
în Raportul Ebner în măsura în care acestea sunt fezabile, şi să notifice
regulat
Parlamentul cu privire la rezultate;
26.
Face apel la
Comisie să faciliteze şi promoveze accesul la informaţie şi
finanţare pentru organismele candidate care doresc să promoveze multilingvismul
prin reţele şi/sau proiecte finanţate de Comisie începînd din 2007;
***
27. îşi însărcinează Preşedintele să
înainteze această rezoluţie Comisiei,
Consiliului şi Statelor Membre.
Expunere de motive
Rezumat la Comunicat
Comunicatul
reafirmă devotamentul Comisiei faţă de multilingvism şi propune
acţiuni
concrete. Membrii Comisiei remarcă faptul că UE este întemeiată pe „unitate
în diversitate” şi că, pe lîngă cele 21 de limbi „oficiale” ale UE, există în
jur de 60
de limbi autohtone plus limbile imigranţilor. Această diversitate este
considerată o
„sursă de bogăţie”
care duce la o „mai mare solidaritate” şi „înţelegere reciprocă”.
Făcînd
referire la definiţia lor a multilingvismului care include „coexistenţa
diferitelor comunităţi lingvistice într-o
zonă geografică”, membrii Comisiei propun
strategii politice care caută să
„promoveze un climat propice expresiei depline a tuturor
limbilor în care poate să înflorească
predarea şi învăţarea unei varietăţi de limbi”.
Referindu-se
la limbile mai puţin vorbite, Comisia remarcă faptul că
Comunitatea este principalul sprijin financiar pentru Biroul European pentru
Limbi
Puţin Folosite şi reţeaua Mercator. Comisia remarcă studiul făcut pentru
eventuala
creare a unei agenţii europene pentru învăţarea limbilor şi diversitate
lingvistică şi
care a avut sprijinul total al Parlamentului European, însă Comisia a optat
pentru o
Reţea a Centrelor pentru Diversitate Lingvistică pentru care, oarecum
neconvingător, va „examina posibilitatea finanţării pe o bază multianuală prin
programul propus de Învăţare Permanentă”.5
Printre
propuneri, ei subliniază că va fi nevoie de „planuri naţionale” pentru a
promova multilingvismul şi – mai degrabă fără
tragere de inimă – că „predarea limbilor
regionale sau minoritare ar trebui să fie luată şi ea în considerare ca
adecvată”.
În
plus, ei enumeră o serie de măsuri binevenite incluzînd folosirea noilor
tehnologii, un nou Indicator al competenţei
lingvistice la nivel UE, un studiu al bunelor
practici, cercetarea şi folosirea
mai mare a Învăţării Integrate a Conţinutului cu Limba.
Secţiunea a III-a abordează economia
multilingvă şi felul în care competenţele
lingvistice fac UE
mai competitivă şi recunoaşte că este folositor pentu o afacere
să vorbeşti limba clientului. Textul pare a avea ca ţintă „doar limbile
oficiale”.
Secţiunea a IV-a evidenţiază multilingvismul în relaţiile
Comisiei cu cetăţenii.
Deoarece
UE adoptă legislaţie care are caracter obligatoriu pentru cetăţenii săi, este
indispensabil
pentru legitimitatea şi transparenţa Uniunii ca cetăţenii să poată comunica
cu
instituţiile sale şi să poată citi legislaţia UE în propria lor limbă „naţională”
(acesta
e
termenul folosit în comunicat) şi să poată participa la proiectul european „fără
să se
lovească de nici o barieră lingvistică”. Totuşi, chiar recomandabilă fiind,
aceasta pare
să
aibă în vedere doar limbile „oficiale”. Este o greşeală să se afirme că toţi
cetăţenii
au acces universal
la proiectul UE atîta vreme cît limbi regionale sau care nu sunt
limbi de stat, unele din ele avînd mai mulţi
vorbitori decît limbi ale statelor membre,
sunt în realitate excluse. Este
incredibil că tocmai atunci cînd UE se străduiesşte să se
apropie de cetăţeniii săi ea exclude
de la bun început 10%6 din ei din cauza lipsei unei
strategii politice lingvistice cuprinzătoare.
Altfel propunerile formulate sunt binevenite, însă numai
dacă ele includ limbile
„regionale” sau
minoritare.
Consideraţii pe marginea
multilingvismului real
Diversitatea
lingvistică din Europa este recunoscută în prezent (de pildă, în
Carta UE a
drepturilor fundamentale, în proiectul de constituţie) şi sprijinită (de
pildă, criteriile de la Copenhaga din 1993), însă pe teren există multe limbi
care îşi
pierd vorbitorii, o întrerupere a transmiterii de la o generaţie la alta, o
lipsă a
învăţămîntului în anumite limbi şi numeroşi vorbitori care nu au nici un drept
să
îşi folosească limba la nivel oficial.
În plus, eşecul Constituţiei UE, care conţinea mai multe
prevederi care asigurau
sprijin pentru
limbile mai puţin folosite, nu a fost suficient analizat în ce priveşte
impactul său asupra promovării limbilor mai puţin folosite şi obţinerii de drepturi
pentru aceste limbi. Acum, în absenţa unui proiect constituţional – situaţie
care a
lăsat limbile mai puţin folosite fără o bază legală adecvată pentru a desfăşura
campanii sau pentru a strînge fonduri, este timpul pentru o reevaluare a
tacticii.
Aceasta înseamnă că ONG-uri precum EBLUL (Biroul European pentru Limbi
Mai Puţin Folosite) trebuie să se concentreze acum asupra a noi modalităţi de
asigurare a unei diversităţi lingvistice semnificative.
Lucrul
de care este nevoie, pe lîngă tratatele internaţionale existente precum
Carta limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei şi Convenţia-cadru
pentru protecţia minorităţile naţionale a Consiliului Europei, este o legislaţie
cu
caracter obligatoriu care să consfinţească drepturile, atît colective cît şi
individuale,
ale vorbitorilor de limbi mai puţin folosite de a-şi duce viaţa în limba lor,
dreptul
de beneficia de educaţie în limba lor şi dreptul de fi protejaţi de statele
membre ostile
ale căror strategii politice ameninţă limbile mai puţin folosite şi care
acţionează în sensul asimilării naţiunilor fără state şi/sau minorităţile naţionale.
Cercetări recente ilustrează că faptul de a avea o limbă
regională sau minoritară
într-un stat este un
lucru benefic din punct de vedere economic pentru statul
respectiv. Avînd în vedere avantajele
bilingvismului de tip limbă mai puţin folosită/
limbă oficială, studiul demonstrează că persoanele bilingve au
aptitudini cognitive mai mari şi formează o populaţie cu
competenţe sporite. Investiţia în bilingvism
şi multilingvism este, de aceea, o investiţie în capitalul social.
Comunicatul,
deşi bineinteţionat şi conţinînd mai multe propuneri inovatoare
binevenite, rămîne în cel mai bun caz ambiguu în chestiunea limbilor
neoficiale,
iar în cel mai rău caz ignoră gravitatea situaţiei multor limbi europene
periclitate.
În plus, din punctul de vedere al planificării şi dezvoltării lingvistice,
el nu reuşeşte
să înregistreze nici un progres clar în direcţia instaurării unei diversităţi
lingvistice
semnificative care, ca valoare intrinsecă a UE, este esenţială dacă UE ţinteşte
să
realizeze un multilingvism real.
Reglementările în vigoare pe baza cărora se obţine finanţare
UE acţionează în
sensul
excluderii grupurilor limbilor mai mici, fie sau nu din statele membre. În
logica Planului de Acţiune, Communicatul cu privire la multilingvism semnalează
o
ruptură finală evidentă de orice noţiune de
finanţare rezervată pentru proiectele pentru
limbile mai puţin folosite, lucru care va marginaliza încă şi mai mult limbile
mai
puţin folosite, mai cu seamă pe cele mai
periclitate. Propunerile Comisiei semnalează
o îndepărtare paradigmatică faţă de strategia UE iniţială, de dinainte
de 2000, de la
sprijinirea directă a limbilor mai puţin folosite (în cadrul liniei bugetare B)
la o
paradigmă în care comunităţile lingvistice
minoritare trebuie să concureze pe „piaţa
deschisă” cu limbile mari. Cum ar urma să se realizeze acest lucru rămîne
neclar.
Limbile mai mari deţin organizaţii substanţiale
cu bugete mari, de pildă British Council a avut 750 de milioane de euro pentru a promova engleza – de departe
mai mult
decît pentru limbile estonă, suedeză, galeză sau gaelică scoţiană.
Este
nevoie de o simplificare administrativă a aplicaţiilor la fonduri
proporţională cu mărimea fondurilor, de o politică proactivă în favoarea
limbilor
mai puţin folosite în alocarea fondurilor şi revenirea la finanţarea directă
rezervată
(inclusiv prefinanţarea) fără cofinanţare. În plus, în contextul dezvoltării
tehnologiilor informaţionale, toate limbile de mai mică circulaţie ratează
finanţări
din cauza accentului pus pe limbile de largă circulaţie.
Dacă
„limba ne face umani” după cum afirmă Comisarul Figel, limbile mai
puţin folosite şi vorbitorii lor au nevoie de un statut pe măsura acestei
afirmaţii.
Dacă UE crede în sloganurile „unitate în diversitate” şi „toate limbile sunt
egale”,
atunci sînt necesare o politică şi o legislaţie coerente şi semnificative cu
privire la
limbi, precum şi recunoaşterea unor drepturi lingvistice care să permită
tuturor limbilor
europene să fie protejate şi să se
bucure de spaţiul socio-lingvistic de care au nevoie pentru
a se dezvolta. Chiar dacă există prevederi şi reglementări referitoare la
limbi,
pînă în momentul de faţă nu există o politică lingvistică cu statut de legislaţie
obligatorie pentru UE nici la nivelul
propriilor instituţii nici la cel al statelor membre.
Prevederile
privind drepturile lingvistice ale omului nu sunt uniforme în UE.
Această anomalie este şi mai accentuată de faptul că statele care aderă trebuie
să
îndeplinească criterii minime ţinînd de drepturile limbilor mai puţin folosite şi
ale
minorităţilor naţionale. Totuşi, există
„vechi” state membre care, dacă s-ar afla azi în
procesul aderării la UE, nu ar
îndeplini cîtuşi de puţin aceste criterii. Este o anomalie
care este nedreaptă pentru noile
state membre şi nedreaptă faţă de comunităţile limbilor
regionale sau minoritare, iar ea ilustrează în plus standardele duble ale
UE.
Pentru
că un mai mare multilingvism înseamnă că există politici proactive în
favoarea limbilor mai puţin folosite ale Europei, inclusiv limbi ale
Statelor Membre
ca limba estonă sau daneză precum şi limbile naţionale ca basca şi galeza.
Este
de prea puţin folos, după cum Comisia recunoaşte, faptul că un număr
mai mare de oameni sunt multilingvi atîta vreme cît a doua sau a treia limbă
vorbită
de aceştia este engleza. Aceasta va duce la o predominanţă şi o extindere încă şi
mai mari a folosirii englezei ca lingua franca a UE. Ceea ce ar trebui să
fie
încurajator, de pildă, ar fi cazurile în care oamenii pot învăţa limbi dintr-o
familie
diferită de limbi, cum ar fi ca galezii să înveţe limba poloneză. Învăţarea
limbii
engleze este o industrie în sine, dinamică şi aducătoare de profit, statele în
care
engleza este limbă maternă (de exemplu,
Marea Britanie, Statele Unite ale Americii)
deja profită de ea, engleza nu are nevoie de sprijin suplimentar din
partea UE.
În
plus, trebuie întocmită o listă a limbilor europene periclitate, astfel
încît
să poată fi identificate limbile aflate în cele mai dificile situaţii şi, prin
politici
proactive, să poată primi cel mai mult ajutor.
Este
necesar un Avocat al Poporului pentru limbile din UE după modelul
Comisarului Lingvistic din Canada. În Canada, Comisarul pentru Limbile Oficiale
promovează şi sprijină obiectivele Legii limbilor oficiale din Canada;
cercetează
plîngerile referitoare la drepturile
lingvistice; face auditul instituţiilor guvernului federal pentru a garanta că acestea
respectă Legea limbilor oficiale; se asigură că drepturile
lingvistice rămîn o preocupare
prioritară a liderilor guvernului; şi promovează folosirea
ambelor limbi oficiale în guvernul
federal şi în societatea canadiană.7
Deşi Comisia s-a pronunţat împotriva Agenţiei pentru
Diversitate Lingvistică şi
Învăţarea Limbilor, merită insistat din nou în direcţia înfiinţării
acesteia, sub titulatura
de
Agenţia pentru Multilingvism. Printre obiectivele acesteia ar fi înfiinţarea
unei reţele
de centre
specializate în cercetarea şi promovarea diversităţii lingvistice.
Toate limbile europene ar trebui să fie declarate
oficiale în UE. Acest lucru ar fi
parte a unui plan lingvistic al UE şi poate fi realizat prin reducerea numărului
de limbi
de
lucru din UE cum de facto se şi întîmplă deja. Limitarea la limbile
Statelor Membre
este
inacceptabilă. Statutul oficial al fiecărei limbi semnalează tuturor cetăţenilor
UE că
trebuie să fie trataţi egal şi nu poate decît să acţioneze în sensul unei mai
bune
conectări a UE cu cetăţenii săi. În jur de 10% (46 de milioane) din populaţia
UE vorbitorii de limbi regionale sau
minoritare din UE – sunt siliţi să folosească în contactele
lor cu UE limba Statului Membru ai cărui
cetăţeni sunt, iar nu limba lor maternă.
Comunicatul
stipulează că cetăţenii ar trebui să poată să comunice cu UE „în
propria lor limbă naţională” şi să
participe la proiectul UE „fără să se lovească de vreo
barieră lingvisitcă”, însă se
contrazice imediat restrîngînd aceste limbi doar la limbile
oficiale8 ale statelor
membre. El exclude în jur de 10% din populaţia UE dintr-o singură
lovitură. Galeza este limba naţională
a Ţării Galilor, basca este limba naţiunii basce,
însă ele nu pot fi folosite. Pentru
a obţine legitimitate democratică şi transparenţă, UE
trebuie să fie accesibilă tuturor cetăţenilor
săi în toate limbile europene. Această afirmaţie
ridică întrebări uriaşe în legătură
cu ce anume defineşte Comisia drept „multilingvism”,
se referă doar la limbile oficiale? Dacă
da, această definiţie este inacceptabilă.
Traducere
de Doina Baci
Note:
1.OC 92 E, 16.4.2004, p. 322.
2.
OJ L 232, 14.9.2000, p. 1.
3.
OJ C 50, 23.2.2002, p. 1.
4.
OC C 76 E, 25.3.2004, p. 243.
5.
Totuşi, discursul domnului Figel la recenta conferinţă despre limbile regionale
şi
minoritare în educaţie sugera că este mai probabil ca acest proces să
continue.
6. În Europa există în jur
de 46 de milioane de vorbitori de limbi regionale sau minoritarre,
ceea
ce înseamnă aproximativ 10% din populaţia UE.
7.Vezi
https://www.ocol-clo.gc.ca/rights_droits.asp?Lang=English, https://canadaonline.
about.com/cs/bilingualism/g/commol.htm.
8. Limbile care se folosesc în UE sunt hotărîte în
prezent de regula nr.1 a Tratatului CEE
din
1958.
*
Bernat JOAN i MARÍ,
europarlamentar, membru al Comisiei pentru Cultură
şi Educaţie, doctor în filologie catalană, lector la Institutul de ªtiinţe
Pedagogice
din cadrul Universităţii din Insulele Baleare şi în cadrul Universităţii de Vară
Catalane, cercetător în domeniul sociolingvisticii, scriitor: Integracio
nacional i
evolucio electoral (2004), Integracio sociocultural a eivissa i progres
academic
(2001), Un espai per a una llengua (1998).
Bernat Joan i Marí, Moţiune pentru o
rezoluţie a Parlamentului European pe
marginea unei noi strategii cadru pentru multilingvism (2006/2083(INI)).