Exodul romilor
Exodul
romilor. O problemă
cu adevărat pan-europeană
Edwin Bakker
Romii din Europa de Est
Romii constituie unul din puţinele grupuri etnice sau
naţionale care s-au răspîndit
în întreaga lume
fără să-şi piardă identitatea specifică. Numărul exact al romilor este
necunoscut. În multe state, datele referitoare la populaţie sînt manipulate. În
plus,
adeseori romii nu sînt înregistraţi ca
atare sau — din cauza unei discriminări larg
răspîndite şi făţişe — preferă să nu fie etichetaţi drept romi. Ca urmare,
estimările
privind numărul romilor din întreaga lume variază de la doisprezece pînă
la nu mai
puţin de cincisprezece milioane de
persoane.1 Se crede că numărul romilor din Europa
se situează undeva între şase şi
doisprezece milioane.2 Cea mai mare parte trăiesc în
Europa de Est. Numărul lor se ridică la peste o jumătate de milion în România,
Bulgaria, Ungaria şi Slovacia. Numărul lor relativ cel mai ridicat este
înregistrat în fosta
Republică Iugoslavă Macedonia, unde ei alcătuiesc doisprezece la sută din
totalul
populaţiei. Alte state est-europene cu o
populaţie romă semnificativă sînt Uniunea
Serbia-Muntenegru, Federaţia Rusă şi Republica Cehă (vezi tabelul 1).
Numărul
absolut şi relativ al romilor în statele est-europene în 1998*
State
|
Numărul absolut
în mii
|
Procent din
totalul populaţiei
|
România
|
2.083
|
9,3
|
Bulgaria
|
733
|
8,9
|
Ungaria
|
572
|
5,6
|
Slovacia
|
502
|
9,3
|
Serbia &
Muntenegru
|
421
|
4,0
|
* Sînt incluse doar statele
în care romii reprezintă peste unu la sută din totalul populaţiei
sau
în care numărul lor absolut depăşeşte 100.000 de persoane
Sursă: Minorities at Risk Project (www.bsos.umd.edu/cidcm/mar)
Federaţia Rusă
|
294
|
0,2
|
Republica cehă
|
267
|
2.6
|
Macedonia
|
241
|
12,0
|
Situaţia socio-economică
Termenii folosiţi în
rapoartele oficiale ale organizaţiilor internaţionale şi în
literatura de specialitate pentru a descrie
poziţia socio-economică a romilor din Europa
de Est pendulează între „precară”,
„marginală”, „mizeră” şi „dezastruoasă”. Astfel de
descrieri sînt totuşi arareori bazate pe informaţii statistice concrete.
Datele statistice
sigure sînt rare, în parte ca urmare a
faptului menţionat mai devreme, acela că mulţi
romi nu sînt înregistraţi ca membri ai acestui grup specific. Lipsa
datelor socio-economice este însă deopotrivă rezultatul integrării limitate a romilor în
economia
oficială.3 Setul de date al
Minorities at Risk Project constituie una din cele mai sigure
surse de informaţii referitoare la romii din Europa de Est.4 Datele
acestui proiect
confirmă imaginea generală a poziţiei socio-economice marginale a
romilor. Aceste
date, care au fost adunate de-a lungul
multor ani, arată că diferenţele dintre această
minoritate şi grupurile dominante erau deja însemnate încă din perioada
regimului
comunist.5 După căderea acestor
regimuri, diferenţele s-au adîncit. Astăzi, Minorities
at Risk Project vorbeşte de diferenţe „extreme” în aproape toate ţările în care
a făcut
cercetări — Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Serbia
şi
Muntenegru,
Macedonia, Bulgaria şi Federaţia Rusă. Doar în Rusia poziţia romilor
este întrucîtva mai puţin marginală. Aceste extreme sau mari diferenţe se
găsesc în
domeniul
veniturilor, al proprietăţii funciare sau de alte tipuri, al accesului la
ocupaţii
calificate sau de
înaltă calificare şi la poziţii în aparatul de stat, al accesului la
învăţămîntul superior şi la activităţile
comerciale. În ce priveşte condiţiile de sănătate,
situaţia este aproape aceeaşi. În majoritatea ţărilor, aceste condiţii erau
proaste înainte
de căderea regimurilor comuniste, iar de atunci ele s-au înrăutăţit şi mai
mult. Minorities at Risk Project nu a adunat
informaţii referitoare la rata şomajului. Datele oficiale
în această privinţă sînt puţine sau nesigure din cauze menţionate anterior.
Rapoartele
şi declaraţiile grupurilor susţinătoare precum European Roma Rights
Center sau
organizaţii internaţionale ale romilor
precum Association of Gypsies/Romanies International au la dispoziţie doar
indicatori generali pentru un număr limitat de ţări. Acelaşi
lucru este valabil şi pentru rapoartele Departamentului de Stat al
Statelor Unite şi
pentru cele ale Organizaţiei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau ale
Uniunii Europene (UE). Cele mai uzitate descrieri ale nivelului
şomajului în rîndul
romilor din Europa de Est în aceste rapoarte sînt „foarte ridicat” şi
„disproporţionat
de ridicat”. Procentajele menţionate se
înscriu între treizeci la sută şi peste nouăzeci la
sută.6 Aceste cifre extreme şi situaţia economico-socială
marginală în general sînt
într-o anumită măsură parte a problemelor
economice generale generate de tranziţia
economică din Europa de Est. Totuşi,
caracterul extrem al inegalităţii şi marginalităţii
este deopotrivă rezultatul discriminării economice şi politice făţişe.
Discriminarea politică şi
economică
Discriminarea economică a romilor din Europa de Est este
larg răspîndită, este o
concluzie ce poate
fi găsită în rapoartele unor organizaţii precum Amnesty International, Human Rights Watch şi în cele ale Ministerelor Afacerilor Externe din
ţările
occidentale. De pildă, rapoartele cu privire la drepturile omului ale
Departamentului
de Stat ale Statelor Unite pentru majoritatea fostelor state comuniste vorbesc
de
discriminare în domeniile oportunităţii
ocupării locurilor de muncă şi al locuinţelor.
Minorities at Risk Project a observat
forme grave de discriminare economică a romilor
în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Serbia şi Muntenegru, Macedonia,
Bulgaria,
România şi Federaţia Rusă. El descrie
situaţia din anii ’90 din aceste ţări ca una de
„sărăcie gravă şi subreprezentare ca urmare a practicilor sociale
predominante ale
grupurilor dominante. Politicile publice
oficiale care au ca ţintă grupul sînt neutre sau,
în cazul în care sînt pozitive, sînt inadecvate pentru contrabalansarea
practicilor active şi larg răspîndite ale discriminării. În Croaţia, romii sînt supuşi chiar
excluderii
oficiale sau represiunii repetate”.7 Pe lîngă discriminarea
economică, sînt supuşi şi
discriminării politice sau se confruntă cu diferite obstacole în calea
dezvoltării lor
politice. De pildă, un „prag de cinci la sută” le limitează liderilor romi
oportunitatea
de a intra în parlament. Mai gravă este refuzarea
cetăţeniei şi a drepturilor cetăţeneşti
pentu romi. În Republica Cehă şi
Macedonia, de exemplu, multor membri ai comunităţii
rome li s-a refuzat
cetăţenia acestor noi state după dezmembrarea Cehoslovaciei i a
Iugoslaviei.
Limitările politice există şi în ce priveşte votul, înfiinţarea de partide
politice pe bază etnică, accesul la funcţii în aparatul de stat, mai cu seamă
la cele
înalte, şi implementarea procedurilor judiciare. Exemple de astfel de limitări
pot fi
găsite în toate statele est-europene.
Totuşi, potrivit datelor de care dispune Minority at
Risk Project, discriminarea politică
a romilor este mai puţin gravă dacă o comparăm
cu discriminarea economică. Referindu-se la Ungaria şi Macedonia
postcomuniste,
organizaţia vorbeşte de o „subreprezentare
accentuată în deţinerea de posturi politice
sau în participarea politică ca urmare a unei neglijări sau restricţii
istorice”. Totuşi,
“politicile publice actuale (din aceste
două state) sînt menite să îmbunătăţească statutul
politic al grupului.”8 Această situaţie este cu mult mai rea în
Republica Cehă, Croaţia
şi Bulgaria. De la căderea regimurilor comuniste, discriminarea politică
din aceste
ţări a luat amploare. Politicile lor publice
„restrîng substanţial participarea politică a
grupului în comparaţie cu alte grupuri”.9
Romii şi violenţa
fizică
Discriminarea
romilor şi violenţa împotriva lor nu este un fenomen nou.
Sentimentele anti-rome daţează încă de la venirea romilor în Europa. Ca şi
evreii,
romii şi-au format grupuri separate care au fost totdeauna socotite „străine”
şi
care au un statut “separat” faţă de societate în ansamblul ei. Modul nomad de
viaţă al majorităţii grupurilor rome a fost socotit a fi o acoperire pentru
activităţi infracţionale,
autorităţile încercînd de aceea să le restrîngă libertatea de mişcare.
Adeseori romii au fost alungaţi din sate şi oraşe de mulţimi furioase şi
xenofobe.
O încercare de evacuare a romilor odată
pentru totdeauna a fost lansată de Germania
nazistă. În ochii naţional-socialiştilor, „Zigeuner” erau o rasă
inferioară şi erau
socotiţi „asociali”.10 Numărul romilor care au murit în holocaust
este necunoscut,
însă estimările se înscriu între cîteva sute de mii şi peste un milion.11
Epoca
comunistă a fost una de relativă pace şi protecţie a romilor din Europa
de Est. Ei erau, totuşi, supuşi — uneori forţat — încercărilor de integrare în
societate
în ansamblul ei. În ciuda acestor încercări, poziţia lor înapoiată deopotrivă
cu
prejudecăţile şi stereotipurile negative au persistat. Aceste imagini şi
credinţe s-au dovedit a fi un sol fertil pentru reluarea violenţei după 1989. În contextul
nesiguranţei politice şi economice, atacurile împotriva romilor au devenit în
curînd
un fenomen familiar. În ultimii doisprezece ani, au fost ucişi sau răniţi cel
puţin
cîteva zeci de romi.12 Nu există
cifre exacte întrucît multe autorităţi, inclusiv poliţia
şi aparatul judecătoresc, nu raportează aceste incidente ca avînd o
motivaţie rasială
sau nu le raportează deloc. Cele mai sigure cifre sînt cele provenite de la
organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) precum Amnesty International, Human
Rights Watch şi organizaţii guvernamentale internaţionale precum Uniunea
Europeană sau Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Rapoartele
lor confirmă că romii
se confruntă cu atacuri individuale sau colective peste tot în
Europa de Est. Ele
arată totodată că atacurile grupurilor de skinheads sau ale altor
grupuri naţionaliste sau chiar ale poliţiei rămîn adeseori nepedepsite.
Potrivit
ultimelor rapoarte anuale ale Human Rights Watch, acest lucru s-a întîmplat în
Republica Cehă, Slovacia, Macedonia, Bulgaria şi România.
Cu toate că violenţa împotriva romilor şi lipsa
protecţiei poliţiei şi a aparatului
judecătoresc
constituie o realitate în toată Europa de Est, situaţia diferă de la o
ţară la alta şi de la un an la altul. Datele de care dispune Minorities at Risk
Project
confirmă faptul că violenţa este larg
răspîndită, însă arată şi că situaţia de ansamblu
este pe cale de îmbunătăţire. În multe ţări, nivelul violenţei a scăzut
după 1996. În
Macedonia şi în Federaţia Rusă, de pildă, nu au mai fost raportate acte de
violenţă
după 1995. Excepţia la această tendinţă generală o constituie Republica Cehă şi
Slovacia unde atacuri sporadice asupra romilor au avut ca rezultat cîteva
victime
în fiecare an. Numărul victimelor violenţei anti-rome este cel mai ridicat în
Republica Cehă cu peste douăzeci de victime între 1990 şi 1998.13
Factori de
respingere şi atracţie
Romii
din Europa de Est care solicită azil în Europa Occidentală sînt aproape
întotdeauna trimişi înapoi pe loc sau în cîteva zile. Ţările din care vin ei
sînt socotite
şi etichetate oficial drept „ţări sigure”. Deşi aceste state sînt sigure pentru
majoritatea grupurilor şi indivizilor, acest lucru este mai puţin adevărat
pentru romi. Ei trăiesc la
marginea politică şi socio-economică a societăţii. În multe din
aceste “ţări sigure” ei sînt supuşi unei violenţe cu substrat rasial împotriva
căreia
lor le lipseşte protecţia autorităţilor responsabile.
Este
totuşi îndoielnic că romii trebuie să îşi teamă viaţa. Deşi aceste grupuri
se confruntă cu discriminarea politică, ei nu sînt supuşi persecuţiei politice.
Cele
cîteva zeci de morţi şi de răniţi în decurs de doisprezece ani nu lasă să se
întrevadă
existenţa unor forme de violenţă masive şi sistematice. Natura sporadică şi
nivelul
relativ scăzut al violenţei împotriva romilor nu justifică etichetarea
situaţiei ca
foarte periculoasă sau nesigură în mod special. Totuşi, trebuie făcută
distincţia
dintre lipsa reală a siguranţei şi nesiguranţa percepută sau imaginată. Mulţi
romi
se pot simţi într-adevăr ameninţaţi chiar
dacă nu au trecut niciodată prin experienţa
violenţei anti-rome sau a brutalităţii poliţiei. Se pare totuşi că mulţi
solicitanţi
romi de azil nu îşi părăsesc ţara doar din cauza factorilor de respingere (push
factors) precum nesiguranţa sau discriminarea, ci mai cu seamă din cauza unor
factori de atracţie (pull factors) care se pot constitui într-o explicaţie mai
bună a
„exodului romilor”.
Datorită
situaţiei socio-economice marginale a romilor din Europa de Est şi a
discriminării economice practicate împotriva acestor grupuri, se poate
presupune
că principala motivaţie sau cea secundară a multor solicitanţi romi de azil o
reprezintă căutarea
unor condiţii economice mai bune în Occident. În majoritatea
cazurilor,
diferenţele dintre condiţiile socio-economice din ţara de destinaţie şi
cea de origine sînt extreme. Acest fapt este valabil pentru condiţiile de trai
şi de
lucru, pentru accesul la asistenţa medicală şi pentru oportunităţile din
domeniul
educaţiei şi al dezvoltării personale.
Informaţiile din mass media şi poveştile despre
bunăstarea socială şi serviciile gratuite la care solicitanţii de azil —
adeseori în
mod greşit — se cred îndreptăţiţi în Europa de Vest adaugă şi ele la
atractivitatea
economică a Occidentului.14 Pe lîngă factorii economici, mai sînt şi
alţi factori
care îi atrag pe romi către Occident. Membrii acestor grupuri speră să găsească
un
loc unde nu este discriminare, intoleranţă şi prejudecăţi faţă de romi. Mai
mult, ei
speră să nu mai fie supuşi violenţelor verbale şi fizice şi să fie protejaţi de
poliţie
şi de aparatul judecătoresc.
Pe
lîngă factorii de respingere şi atracţie, valul brusc şi mare de romi din
Europa de Est sosiţi, printre altele, în Marea Britanie, Finlanda, Belgia şi
Suedia
se explică totodată prin factori ce nu
aparţin nici unei din aceste două mari categorii
generale. Aceşti factori pot fi etichetaţi drept o „profitare politică
şi financiară de
către o a treia parte”. În cele patru cazuri menţionate mai sus, „exodul” se
pare că
a fost organizat; nu pentru a se găsi azil pentru grupurile de romi, ci din
alte motive. Vice-prim minisistrul Slovaciei şi ministru pentru Problemele
Minorităţilor,
Pál Csáky, crede că anumite grupuri încearcă să se îmbogăţească prin
organizarea
de călătorii pentru solicitanţii de azil. El a numit anumiţi indivizi şi
agenţii de călătorie care nu
numai că cumpără bilete de avion pentru soilcitanţii de azil, ci le
obţin documentele de călătorie şi îi instruiesc ce să facă şi să spună odată
ajunşi în
Europa de Vest.15 În cazul romilor din Slovacia care cer azil în
Finlanda, aceşti
intermediari le arată potenţialilor solicitanţi de azil ce mult au de cîştigat
dintr-o
călătorie la Helsinki.16 Alte persoane implicate nu încearcă să
profite financiar de
pe urma solicitanţilor de azil romi, însă speră să căştige de pe urma lor din punct
de vedere politic prin iniţierea sau facilitarea de călătorii cu scopul
obţinerii
azilului. Bela Bugar, vicepreşedintele parlamentului slovac, bănuieşte că în
spatele
exodului romilor din Slovacia către Finlanda se află anumite forţe politice. El
crede că aceste forţe au ca scop diminuarea şanselor Slovaciei de a accede la
Uniunea Europeană.17
Temeri în Europa de Vest şi de
Est
Atît
în Vest cît şi în Est, autorităţile sînt îngrijorate de valul de mii de romi
din Europa de Est. Ţările lor de origine se tem de imaginea proastă. Mai cu
seamă
Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria se tem că aceasta le va afecta şansele de a
se
număra în primul grup de noi membri ai Uniunii Europene. Din motive logistice,
financiare şi politice, ţările de destinaţie nu se bucură nici ele de sosirea
bruscă a
mii de romi. Ele se tem totodată că numărul romilor care îşi vor căuta o viaţă
mai
bună în Vest va
creşte odată ce statele est-europene se vor integra în Uniunea
Europeană. Ca
urmare, ambele grupuri de state sînt motivate să lupte împotriva
recentului flux al romilor.
O politică ad hoc de reîntoarcere nu va fi
suficientă. Pentru a opri pe termen lung
migraţia
internaţională a romilor, trebuie înlăturaţi măcar o parte din factorii de
respingere
şi de atracţie. Dintre principalii trei factori de respingere — poziţia socioeconomică marginală,
discriminarea şi violenţa fizică — există lucruri care pot fi
realizate pe termen scurt în ceea ce priveşte ultimii doi factori. Presiunea
politică
exercitată de Comisia Europeană şi de guvernele vest-europene asupra ţărilor
esteuropene candidate la UE poate convinge
guvernele potenţialilor noi membri ai UE să
elaboreze politici menite să reducă discriminarea economică şi politică
precum şi să
înceteze violenţa şi să îi urmărească penal
pe cei care comit infracţiuni cu substrat
rasial. Doar presiunea politică nu va
fi îndeajuns. Este necesară sprijinirea organizaţiilor
şi autorităţilor est-europene — atît
din punct de vedere financiar cît şi al expertizei —
întrucît problemele socio-economice, discriminarea şi violenţa anti-romă
sînt adînc
înrădăcinate în structura acestor societăţi
şi nu pot fi rezolvate doar de societăţile în
cauză. Programele menite să
îmbunătăţească poziţia romilor presupun timp. Mai mult,
ele presupun participarea romilor
înşişi. Totuşi, chiar şi atunci cînd autorităţile, ONG-urile şi OGI-urile şi organizaţiile
romilor colaborează şi dispun de mijloacele financiare
necesare, realizările vin doar
treptat. Spirala negativă a lipsei de educaţie, a şomajului
sau a locurilor de muncă prost
plătite, a condiţiilor de trai precare, a criminalităţii, a excluderii
sociale, a prejudecăţilor şi a discriminărilor este greu de rupt. Progresul se
va realiza încet, prin educaţie şi instruire. Empowerment-ul grupurilor
de romi este şi
el
socotit necesar pentru îmbunătăţirea poziţiei lor în societate. Prin instruire
şi pregătire
organizarea
şi participarea politică a acestor grupuri poate şi trebuie îmbunătăţită pentru
a
pune la dispoziţia romilor instrumentele pentru combaterea discriminării şi
pentru
cîştigarea
de acces egal la guvernare, educaţie, ocupare a locurilor de muncă, asistenţă
medicală, locuinţe
şi servicii publice. Acestea ar trebui să facă aceste grupuri mai
capabile să îşi proiecteze propriul viitor
care le-a fost totdeauna pînă în momentul de
faţă proiectat de alţii. Întrucît nu se pot aştepta rezultate imediate, este
îndoielnic că
măsurile mai sus menţionate pot avea
ca rezultat o descreştere a numărului solicitanţilor
de azil în anii ce urmează. Diferenţele în dezvoltarea economică din
Europa de Est
dintre romi şi neromi se pot schimba doar pe termen lung. Mai mult, este
probabil şi
ca diferenţele în nivelul de dezvoltare
dintre Europa de Vest şi cea de Est să se schimbe
doar treptat. Ca urmare, factorul econmomic de atracţie va continua să
joace un rol
important. Acelaşi lucru este valabil pentur factorul „profitării politice şi
financiare
de către o a treia parte”.
Concluzie
Violenţa
împotriva romilor şi marginalizarea politică şi economică a acestor
grupuri există în
toată Europa de Est, chiar dacă situaţia diferă de la o ţară la alta.
De
aceea, nu constituie o surpriză faptul că mii de romi încearcă să fugă de
nesiguranţă, discriminare şi condiţii de trai mizere emigrînd în Europa de
Vest.
Faptul că aceste grupuri sînt atrase şi de (presupusa) bogăţie şi lux din
Occident
nu este nici el în măsură să mire. Ceea ce surprinde totuşi este că pînă acum
nu se
poate vorbi de un adevărat „exod” al zecilor de mii de romi.
Deşi romii sosesc în Vest în grupuri relativ mici,
autorităţile atît din Europa de Est
cît
şi din cea de Vest privesc acest flux migraţionist ca pe o problemă serioasă cu
consecinţe
nedorite
în lumina viitoarei extinderi a UE către Est. Reacţiile ambelor părţi au puţine
şanse
de reuşită. Reintroducerea cerinţei vizelor de către Londra sau Helsinki nu va
rezolva problema şi nu va opri fluxul romilor din Europa de Est. Această
problemă cu
adevărat
pan-europeană nu se va rezolva nici prin ignorare, nici prin neglijarea
chestiunii
rome
cum, de pildă, sînt înclinate autorităţile cehe şi slovace să facă. Părţile
implicate,
inclusiv
organizaţiile internaţionale, ONG-urile şi reprezentanţii romilor trebuie să
elaboreze
şi să implementeze politici menite să reducă problemele cu care se confruntă
grupurile
de romi în ţările lor de origine. Sînt importante în această privinţă mai cu
seamă măsurile ce vizează îmbunătăţirea muncii şi a atitudinii poliţiei şi a
aparatului
judecătoresc şi îmbunătăţirea acesului la educaţie şi la locuri de muncă.
Indiferent că
aceste politici vor fi sau nu încununate de succes, diferenţele socio-economice
dintre
romi
şi neromi vor continua să existe pentru mult timp. Acest lucru este valabil şi
în ce
priveşte diferenţele de dezvoltare dintre Est şi Vest. De aceea, atractivitatea
Europei de Vest
va continua să existe. Această atractivitate poate fi limitată pe termen scurt
prin
ridicarea
de obstacole legale şi administrative. Totuşi, nici măcar construirea unui nou
Zid
al Berlinului nu îi va putea împiedica pe mulţi romi să emigreze către Vest.
Statele
vest-europene
vor continua să se confrunte cu solicitanţii romi de azil.
Reflecţie
În vreme ce majoritatea autorităţilor percep „exodul
romilor” ca pe o problemă,
altele văd în el o
oportunitate. Valul de romi care solicită azil contribuie la ridicarea
„problemei romilor” în diferite foruri de
nivel naţional şi internaţional. Atenţia acordată
acestei chestiuni poate contribui la
progresul procesului de îmbunătăţire a situaţiei
grupului etnic cel mai discriminat,
mai slab reprezentat şi mai marginalizat din Europa.
Această atenţie şi ideea tot mai pregnantă că problema romilor este una
cu adevărat
pan-europeană rezervă multă speranţă pentru
viitor atît pentru romi cît şi pentru neromi,
atît pentru autorităţile din estul Europei cît şi pentru cele din vestul
ei. Mai cu seamă
cererile repetate ale lui Gunter Verheugen,
comisarul UE pentru extindere, în virtutea
cărora ţările candidate UE trebuie să
adopte „strategii credibile” în tratarea “problemei
spinoase şi neliniştitoare” a
integrării populaţiilor rome în viaţa societăţii europene,
sînt foarte încurajatoare.18
Ţările candidate trebuie să opereze această integrare înainte
de accederea lor în UE.
În
ce priveşte un viitor mai bun pentru romi, nu numai factorii de decizie
politică, ci şi
intelectualii, mai ales cei de origine romă, au un rol de jucat. Deşi
interesul în rîndul intelectualilor este în creştere, numărul publicaţiilor
despre
problemele romilor din Europa de Est este relativ mic în comparaţie cu numărul
publicaţiilor despre problemele altor
minorităţi. Mai mult, mare parte din cercetările
actuale — din sfera antropologiei, sociologiei, lingvisticii, ştiinţelor
politice, etc
— se concentrează pe fenomene foarte particulare referitoare la romi şi
identitatea
romă. Este nevoie de mai multă cercetare multidisciplinară şi orientată spre
aplicare
în politici. Cercetarea geografică, cu tradiţia sa multidisciplinară şi
orientare spre
politici concrete, poate fi de importanţă
specială în ce priveşte o mai bună înţelegere
a “exodului romilor”. Pe viitor cercetarea ar trebui să se concentreze
asupra
modalităţilor de îmbunătăţire a cooperării pan-europene în ce priveşte
solicitanţii
de azil romi şi asupra modalităţilor de diminuare a impulsului şi nevoii
romilor de
a-şi părăsi casa şi familia din Europa de Est.
Note:
1.
RomNews Network Online, la adresa https://www.romnews.com
2.
Project
on Ethnic Relations, 1997, The Roma in the twenty-first century: a policy, la
adresa https://www.websp.com/~ethnic/new/21st_c
htm
3.
Bakker, E. (1999): ‘The economic situation of Slovakia’s
minorities’ în S. Trifunovska
(ed.): Minorities in Europe. Croatia, Estonia and Slovakia, T.M.C. Asser
Press, The Hague. pp.
189-207,
p. 203.
4.
Acest
set conţine aproape o mie de date diferite despre 275 de grupuri. Între aceste
grupului se numără romii din nouă state est-europene.
5.
Gurr, T. R. (1993): Minorities at Risk. A global view
of ethnopolitical conflict. United
States
Institute of Peace Press, Washington, D.C., p.342.
6.
Vezi, de exemplu, Project on Ethnic Relations, 1996, The
media and the Roma in contemporary
Europe: facts and fictions, la adresa https://www.websp.com/~ethnic/new/
rommedia.htm
7.
Vezi
setul de date al Minorities at Risk Project precum şi Ted Robert Gurr, Peoples
versus states. Minorities at risk in the new
century, Washington D.C.: United
States Institute of
Peace Press 2000, p. 110.
8.
Idem, p. 114.
9.
Idem.
10.
Cîţiva aşa-zişi „romi puri” au fost consideraţi arieni şi
au fost foarte mult studiaţi de
savanţii
rasiali germani).
11.
Barany, Z. (1998): ‘Memory and experience: anti-Roma
prejudice in Eastern Europe.’
East
European Studies Occasional Paper: No. 50, la adresa
https://wwics.si.edu/PROGRAMS/REGION/ees/occasional/barany4.html
12.
Vezi
rapoartele întocmite de Documentation Center for Human Rights cu sediul în
Praga, la adresa https://www.dchr.cz
13.
Idem; Roma Rights Center, Newsletter, No.3, 1999,
p.13.
14.
Un purtător de cuvînt al celei mai mari organizaţii ale
romilor din Republica Cehă a
afirmat că emigranţii romi care s-au dus în Marea
Britanie sau Canada „... cîştigă în şase luni mai
mult
decît ar cîştiga în Republica Cehă în toată viaţa”. (RFE/RL, 18-8-1999, Roma
leaving
Czech Republic).
15.
RFE/RL, 14-7-1999, Autorităţile slovace bănuiesc
existenţa unui „complot” dedesubtul
exodului romilor în Finlanda. În Suedia, ţară vecină
Finlandei, oficialităţile cred că imigraţia în
masă a romilor din ţările est-europene este un fenomen
organizat. (RFE/RL, 5-6-2002, Suedia
reprezintă
noua destinaţie pentru romii din Slovacia şi Republica Cehă.)
16.
RFE/RL, 7-12-1999, Slovacia vrea ca ţările UE să schimbe
legile privitoare la azil.
17.
RFE/RL, 14-7-1999, Autorităţile slovace bănuiesc
existenţa unui „complot” dedesubtul
exodului
romilor în Finlanda.
18.
RFE/RL, 5-9-2001, comisarul UE afirmă că ţările
candidate au nevoie de strategii
credibile
de integrare a romilor.
Traducere
de Doina Baci
*
Edwin BAKKER (n.
1967), doctor în politologie, profesor la Universitatea din Nijmegen,
Olanda,
membru al Comitetului Helsinki din Olanda. Este specializat în prevenirea şi
managementul conflictelor etnice de către
organizaţiile transnaţionale în Europa Centrală şi
de Est. A publicat numeroase
articole, studii, capitole de cărţi de specialitate. Dintre cărţile
publicate: The OSCE and The
Netherlands As Chairman-in-Office, Netherlands Helsinki Committee (2003), The German minority and the Hungarian state (1998), The
development of
Slovakia's Hungarian population and its habitat (1998), Minority conflicts in
Slovakia and
Hungary (1997).
Edwin
Bakker, The Roma Exodus. A truly pan-european issue, publicat cu
permisiunea
autorului.