+
Antimasonismul
românesc după 1989.
Originile şi dezvoltarea actuală
Olivier Gillet
Problema
antimasonismului în România, apărută după căderea regimului
comunist nu poate fi abordată fără un studiu aprofundat al întregului context
politic actual.1 Mai mult, lipsa perspectivei, dar şi complexitatea
situaţiei politice,
îndeosebi renaşterea unor mişcări ideologice interbelice, nu permit, în situaţia
actuală, stabilirea unor concluzii definitive. De la bun început trebuie să
subliniem
şi lipsa studiului ştiinţific
privind istoria francmasoneriei în România, într-o vreme
în care scrierile
antimasonice abundă pe tot parcursul secolului XX.2 Istoriografia
românească a avut de suferit din pricina situaţiei politice pe care această ţară
a
cunoscut-o începînd cu anii treizeci, o dată cu ridicarea fascismului sub
presiunea
Gărzii de Fier, cu „dictatura regală” a lui Carol al II-lea în 1938
(1930-1940), cu
Statul naţional legionar instaurat în 1940, cu dictatura militară a mareşalului
Ion
Antonescu în 1941 (1940-1944), cu intrarea trupelor de „eliberare” sovietice în
1944 şi, în fine, cu instaurarea Republicii populare în 1948.3 Azi,
în contextul
„trenziţiei” democratice care a urmat Revoluţiei din decembrie 1989, încă nu se
poate aborda cu adevărat o discuţie calmă, într-atît problema francmasoneriei
rămîne un subiect arzător şi suscită în ţară cele mai vii pasiuni.4
Ne
vom limita aici la a sublinia anumite aspecte preliminare, perioadele de
puternic curent antimasonic românesc din decursul secolului al XX-lea, şi la a
propune cîteva ipoteze privind cauzele succesului actual al acestui curent. Cu
toate
acestea, este limpede faptul că fenomenul masoneriei în contextul Europei
răsăritene şi balcanice dominată de religia ortodoxă rămîne în continuare un
vast
domeniu de studiu ce aşteaptă să fie defrişat.
Majoritatea
istoricilor fixează apariţia francmasoneriei în România la mijlocul
secolului al XVIII-lea, perioadă în care un italian, Antonio Maria del Chiaro,
ar fi
fondat (în 1734) primele loji masonice din Moldova, la Galaţi, apoi la Iaşi, în
epoca fanariotă, sub domnia lui Constantin Mavrocordat (1733-1735). Se ştie că unele personalităţi
politice române fuseseră iniţiate în Franţa şi că ar fi jucat un
rol important în timpul evenimentelor revoluţionare din 1848 în principatele
sud-danubiene.5 După cum subliniază Horia Nestorescu Bălăceşti, trebuie
să distingem
totuşi masoneria propriu-zisă de numeroasele societăţi secrete cu caracter
politic,
precum cărvunarismul, şi de asociaţiile literare ce apărau idei asemănătoare.6
Unii
autori consideră fondarea lojii „Steaua Dunării” drept adevăratul punct de
plecare
al francmasoneiei din România.7
Francmasoneria
românească a cunoscut o mare dezvoltare începînd cu anii
1860-70. Majoritatea lojilor erau în esenţă obediente faţă de Marele Orient (le
Grand Orient) din Franţa sau Italia. În 1879, o primă tentativă de a se
crea un
Mare Orient de România a eşuat, dar în 1880 s-a constituit Marea Lojă Naţională
de România care s-a impus ca unică obedienţă masonică naţională. După primul
război mondial cînd asistăm la închiderea a numeroase loji, în 1923, un
Consiliu
Suprem de România a fost înfiinţat de către Marele Maestru al Lojii Naţionale
de
România, Jean Pangal, care a devenit Suveran Comandor al acesteia. În 1925 a
luat fiinţă Marele Orient de România. În 1930 s-a încheiat unirea Marii Loji
Naţionale de România cu Marea Lojă Simbolică Maghiară de Transilvania, regiune
a Imperiului Austro-Ungar anexată în 1918 la România. În sfîrşit, în 1934,
Marea
Lojă Naţională de România s-a scindat în două obedienţe, cea a lui Jean Pangal şi
cea a celebrului
scriitor român Mihail Sadoveanu. O federaţie a acestei ultime
tendinţe cu Marele
Orient de România a dat naştere Franc-Masoneriei Române
Unite. În realitate, în centrul discuţiilor se afla mai ales chestiunea unei
masonerii
suverane independente în opoziţie cu problema unei obedienţe considerată drept
„străină”, Marele Orient.8
În
secolul al XIX-lea a apărut deja (în 1867) cartea antimasonică a lui Henry
Cortazzi, La franc-maçonnerie et les
maçons en Roumanie9. Dar prima mare lucrare
românească la care se face deseori referinţă şi azi e, fără nici o
îndoială, cartea
medicului N. C. Paulescu din 1913, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahahul,
Franc-Masoneria.10 În decembrie 1929, un grup de studenţi naţionalişti
atacă sediile
Marelui Orient de România din Bucureşti şi deschid calea unei campanii fără
precedent. Din 1930 a început publicarea Buletinului anti-iudeo-masonic11
la care au
colaborat autori ce urmau să devină celebri, printre care şi Toma Petrescu.
Articolele din acest buletin se refereau îndeosebi la opera iudeo-franc-masonică
a
Societăţii Naţiunilor12 şi la rolul antireligios şi antinaţional al
francmasoneriei.13
Începînd cu aceşti ani, în care asistăm la apariţia fascismului românesc
o dată cu
ridicarea Gărzii de Fier, denunţurile s-au succedat.14 În 1932,
deputatul V. Trifu a
făcut un lung şi vehement expozeu la Camera
Deputaţilor despre francmasonerie15,
iar patriarhul Miron Cristea s-a pronunţat împotriva acestei organizaţii.
În acelaşi
an, a apărut cartea lui Ion G. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contimporani16.
În
1934, naţionalistul A. C. Cuza a luat
cuvîntul în Parlament în numele Ligii Apărării Naţionale Creştine
cerînd ca francmasoneria să fie declarată asociaţie secretă
dăunătoare statului. În 1934, la Universitatea din Iaşi este denunţat
„canibalismul”
francmasonilor care monopolizează învăţămîntul superior.17 În acelaşi
an, o carte
prezentată drept analiză obiectivă a francmasoneriei, destinată cercetătorilor,
se
înscrie cu totul pe linia antimasonică. E lucrarea lui C. Zasloţi, franc-masoneria,
originea, istoria, organizaţia, scopul, mijloacele, metoda, doctrina,
activitatea...
ei.18 Pentru anul 1936,
îi vom menţiona pe Vasile Gheorghiu, Despre
Francmasonerie19, F. Becescu, Franc-masoneria, crimă-spionaj-anarhie20
şi P.
Vişan-Guvernu, Francmasoneria (dictatura lojelor masonice)21.
În faţa acestui val de antimasonism şi a succesului mişcării
legionare care a obţinut
o victorie fără
precedent la algerile din 1937, devenind de fapt a treia forţă politică a
ţării, francmasoneria a trebuit să-şi
înceteze activitatea. Circumstanţele dizolvării lojilor
rămîn controversate.22 În
februarie 1937, înainte chiar ca regele Carol al II-lea să
proclame, la propunerea primului ministru Tătărescu, un decret prin care
masoneria
era definitiv condamnată, şi înainte ca Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe
române (în
luna martie a aceluiaşi ani) să voteze o
rezoluţie oficială de condamnare a organizaţiei23,
Jean Pangal a ordonat
auto-dizolvarea lojilor masonice din ţară. În Telegraful român,
periodicul Mitropoliei transilvane de la Sibiu din anii treizeci,
vom găsi numeroase
atacuri împotriva sectelor religioase, de
fapt a bisericilor protestante şi neoprotestante,
a
comunismului, precum şi a iudaismului aliat cu conspiraţia „pancosmică” masonică.24
Încă din 1932, Telegraful român definise
francmasoneria ca o asociaţie secretă ce
vizează
fuziunea cu statul, distrugerea bisericii creştine, impunerea unei noi religii,
ca
asociaţie
criminală talmudică ce ar avea trei duşmani fundamentali: naţionalismul,
monarhia şi creştinismul.25
În martie 1937, Biserica Orotodxă condamnă definitiv
francmasoneria ca doctrină, organizare şi
metodă de muncă ocultă, făcîndu-se vinovată
pentru propaganda anticreştină,
împotriva lui Dumnezeu cel revelat, pentru concepţia
panteistă naturalistă, pentru promovarea unei morale laice în învăţămînt,
pentru
orientarea materialistă şi oportunistă,
pentru superioritatea acordată evreilor în raport
cu creştinii, pentru practicarea unui cult asemănător misterelor precreştine,
pentru
subversiune la adresa ordinii sociale şi a statului şi pentru că luptă
împotriva „legilor
naturale” voite de Dumnezeu. În consecinţă,
Sfîntul Sinod a luat următoarele măsuri:
acţiuni publice de demascare a scopurilor şi activităţilor nefaste ale
francmasoneriei,
îndemnarea intelectualilor români francmasoni de a părăsi lojile,
izolarea
francmasonilor prin „Fraternitatea ortodoxă română”26, refuzul serviciului
de
înmormîntare pentru cei ce nu se căiau şi
excludrerea francmasonilor din „corporaţiile”
ecleziastice. Mai mult, preoţii trebuiau să arate poporului scopul
francmasonilor,
cerîndu-le să se apere de influnţa acestora
şi să nu le acorde votul candidaţilor masoni.
În fine, Sfîntul Sinod, corporaţiile ecleziastice şi asociaţiile religioase
trebuiau să facă
presiuni asupra guvernului român şi
asupra corpurilor legiuitoare pentru a vota o lege
privind dizolvarea definitivă a acestei organizaţii oculte.27
După
1937, antimasonismul românesc a cunoscut un succes din ce în ce mai
mare. Amintim mai ales lucrarea lui G. Fărcăşanu, Kabbala (Francmasoneria)28.
Punctul culminant a fost atins în timpul dictaturii militare a lui
Antonescu (1940-1941), prin cele trei cărţi ale lui G. N. Dimitriu, Iudaism, Comunism,
Francmasonerie29, Ion Sachelarescu, Francmasoneria sau
sinagoga satanei în
lumina Sfintei Scripturi şi în planul anticreştin şi antinaţional al evreimei văzută
prin prisma ultimelor evenimente. A căzut masca30, denunţînd
scopul anticreştin
şi antinaţional al iudaismului aflat în legătură cu masonii comunişti din URSS şi
infiltraţi în România, precum şi, în fine, lucrarea lui Toma Petrescu, al cărei
titlu
a rămas cel mai celebru şi a cunoscut patru ediţii succesive, Conspiraţia
lojilor,
franc-masonerie şi creştinism31. Aceasta din urmă include o listă
de peste 1500 de
masoni români. Ei au constituit obiectul unor urmăriri şi unii au fost chiar
închişi
în celebra închisoare de la Jilava. În luna iulie 1942 a fost organizată la
Bucureşti
o mare expoziţie antimasonică bazată îndeosebi pe documente şi obiecte confiscate.32 Să mai menţionăm şi traducerea în limba română a cărţii lui
Giovanni
Preziosi, Iudaism = Bolşevism, plutocraţie, masonerie33. Ar
fi inutil să mai insistăm
asupra conţinutului acestor lucrări, în aşa măsură iraţionalul şi aspectul pur
polemic domină în paginile lor şi oricum titlurile sînt suficient de elocvente în
privinţa
filiaţiei tradiţionale – cunoscută peste tot aiurea în Europa în acea epocă – care
se
stabilea între
masonerie, Revoluţia franceză, emanciparea evreilor, socialism,
Revoluţia bolşevică şi
laiciziare.34
În
1944, după intrarea trupelor sovietice, lojile au fost redeschise. Comuniştii
le-au lăsat să funcţioneze pînă în 1948, dată de la care a fost declarată
incompatibilitatea dintre adeziunea la comunism şi adeziunea la masonerie, în
conformitate cu deciziile Internaţionalei a III-a.35 Perioada de
tranziţie 1944-1948
a constituit – conform unor mărturii – epoca de infiltrare „progresistă” a mişcării
masonice româneşti.36 Cu toate acestea, din cauza măsurilor tot mai
coercitive
adoptate de comunişti, francmasoneria a fost obligată să-şi întrerupă din nou
activitatea în 1948 „din raţiuni de închidere provizorie a lojilor pentru a
permite
membrilor lor să-şi îndeplinească obligaţiile în cadrul asociaţiilor muncitoreşti
pentru lucrări de utilitate publică”.37 Acesta a fost motivul pentru
care numeroşi
francmasoni au plecat în Occident, încercînd să constituie o francmasonerie
românească în exil, în Franţa. În România, cei rămaşi au avut de suportat
soarta
rezervată elitelor intelectuale şi opozanţilor: arestări, torturi, condamnări.38
Nu dispunem acum de informaţie precisă privind supravieţuirea
masnoeriei în
perioada
comunistă. Vom nota că, în Dicţionarul enciclopedic român din 1962-6439,
termenul
de „francmasonerie” nu-i menţionat. Este însă în Dicţionarul limbii române
moderne din 1958,40 definit ca „asociaţie internaţională secretă
cu principii politice
reacţionare
şi un ritual ocult, în care membrii se susţin în mod reciproc”, în Dicţionarul
explicativ al limbii române din 1975,41 ca o instituţie
aflată în serviciul imperialismului, iar
în Micul dicţionar enciclopedic din 198642, ca o instituţie
ocultă medievală cunoscută
mai ales în Anglia
în secolul al XVIII-lea. Constatăm, prin urmare faptul că, dacă
menţiunea de „francmasonerie” a fost în
cele din urmă încorporată, se face referire la
o instituie a trecutului capitalist şi burghez.
Literatura
antimasonică interbelică este intersantă în măsura în care literatura
actuală se inspiră din ea în mod direct. Această liteatură îşi extrăgea sursele
în
esenţă din cărţile publicate în Occident, mai ales binecunoscutele lucrări ale
lui
Barruel43, Copin Albancelli44 şi Léon de Poncins45.
Astăzi,
după căderea comunismului, tema antimasonismului cunoaşte un nou
succes, mai ales în liteatura pe care o putem numi „ultranaţionalistă”.
Francmasoneria apare îndeosebi în săptămînalul România Mare46, foaie
de
propagandă a Partidului România Mare (PRM)47 şi în alt organ de presă
cu o
ideologie asemănătoare, Europa48. În paginile lor, masoneria
e descrisă ca o
organizaţie planetară ale cărei cercuri occidentale sunt legate de trusturile
internaţionale şi de afaceri apropiate de mafia internaţională şi neofascistă
care
are drept scop ocult amestecul în treburile politice ale ţării pentru a servi
expansionismul internaţionalismului european francmasonic. Această alianţă
iudeo-financiară masonică secretă legată de revoluţionarii comunişti din 1917 încearcă
– încă de la revoluţia din decembrie să se substituie ordinii soviale, să
pervertească
sensul conceptului
de naţiune, să remodeleze după criterii proprii învăţămîntul şi
să pună în final
mîna pe puterea politică, ştiut fiind că masoneria deţine deja 10%
din putere în ţările în care deja s-a instalat.49
Se
constată, prin urmare, faptul că antimasonismul actual se înscrie în
continuitatea argumentaţiei interbelice, reluînd ansamblul clişeelor din repertoriul
antimasonic tradiţional. Totodată, vom sublinia următoarele două aspecte care
arată
în ce măsură argumentaţia antimasonică poate să varieze în funcţie de
problemele
politice contemporane.
Francmasoneria
este acuzată de restaurarea unei puteri regale de drept divin
în România şi asta prin mijlocirea Alianţei Civice, mişcare de opoziţie aflată
la
originea formării Convenţiei Democratice, reunind un ansamblu de partide, cele
mai importante fiind Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢCD)50 şi Uniunea
Democratică Maghiară din România (UDMR)51.
Masoneria, care ar fi făcut jurămînt
de credinţă regelui Mihai (1927-1930,1940-1947) – regele participînd cică,
împreună cu sovieticii, la pregătirea Revoluţiei şi la evenimentele de la Timişoara52
– devine prin urmare aliată cu trădătorii naţiunii. Problema monarhiei se
pune azi
cu atît mai multă acuitate cu cît regalitatea este deseori invocată drept
singura
alternativă la ceea ce opoziţia denumeşte „emanaţia”, adică puterea aşa-zis
„neo-comunistă”53. „Problema regală” se află de asemenea în centrul
dezbaterii privind
validitatea noii Constituţii a Republicii România, adoptată de Parlament în
1991
şi considerată ilegală de către opoziţia pro-monarhistă.54 În vreme
ce mareşalul Ion Antonescu a devenit
azi obiectul unei complete reabilitări, ca şef al statului
român care a salvat România de la o intervenţie directă din partea Germaniei şi
care a luptat împotriva sovieticilor pentru recucerirea Basarabiei,55
regele Mihai
de România e numit în mod peiorativ de către stat şi de mişcările naţionaliste
„fostul rege Mihai de Hohenzollern Sigmaringen”, tocmai pentru a sublinia
originea
lui străină.56 Mai mult, regele e acuzat de colaborare cu sovieticii
în anii 1944-1947 şi e socotit responsabil de asasinarea mareşalului Antonescu „pentru agenţii
sovieto-iudaici”.57 Asimilarea regelui cu francmasoneria face parte
dintr-o
campanie de denigrare a ansamblului forţelor democratice, mai ales a Partidului
Naţional-Ţărănesc care s-a declarat în mod limpede monarhist.58 Fapt
interesant,
între cele două războaie mondiale, masoneria era adversara regalităţii, lucru
care,
în contextul epocii era evident normal, statul fiind o monarhie.
Presa
antimasonică arată astfel că anumite personalităţi care s-au declarat
pentru o restaurare a puterii regale au responsabilităţi importante în cadrul
masoneriei române. Vom aminti cazul lui Alexandru Paleologu, ambasador al
României la Paris, o scurtă vreme, imediat după Revoluţie, şi Mare Maestru al
Marii Loji Naţionale a României la Paris, acuzat în plus de România Mare de
trădare cu sovieticii, pe vremea cînd era diplomat al regelui Mihai, după război.
În climatul de denunţare a foştilor „colaboratori”, masoneria devine un pretext
pentru o campanie de
defăimare.59
La
fel, „neomasoneria paneuropeană legată de neofascişti”, mascînd cauzele
evenimentelor care s-au desfăşurat la Tîrgu-Mureş în 1990, între unguri şi
români,
susţine mişcările teroriste maghiare din
Transilvania.60 Prin neofascişti trebuie să
înţelegem ceea ce propaganda antimaghiară
numeşte ca „iredentişti” unguri, nostalgici
ai regimului lui Horthy care îşi văzu
atribuită o parte a Transilvaniei prin arbitrajul de
la Viena din 1940.61 Participarea UDMR la Convenţie permite „naţionaliştilor”
să
arate alianţa „democraţilor” cu duşmanii românismului. E de înţeles miza
acestei
propagande în contextul actual al naţionalismelor
din Est şi discuţia privind conceptele
de stat unitar, apărat de români de frica unei revizuiri a frontierelor şi
cel de stat
federal propus de unguri pentru a obţine un
statut al minorităţilor.62
Astfel încît găsim în săptămînalul Naţiunea al
Uniunii Vatra Românească63,
mişcare aflată
la originea PUNR64, un articol cu un titlu elocvent, Complotiştii
de
operetă, conform căruia, în realitate, ar exista o „voinţă de a crea un
imperiu pan-european în slujba papalităţii, a nostalgiei
austro-ungare şi a ocultismului sionist, şi în
care Ordinul de Malta, dependent de Vatican, ar constitui legătura dintre
Budapesta şi
francmasonerie, pentru a stabili în
România o Restauraţie monarhică. Masoneria s-ar
fi pliat astfel puterilor politice pentru a impune o nouă ordine în Europa”.65
În
fine, dacă esenţa argumentaţiei se bazează pe elemente politice, n-o putem
epuiza fără a cita Gazeta de Vest ce apare la Timişoara, dovadă a renaşterii
mişcării
legionare fasciste interbelice. Această mişcare cu conotaţii mistice de
glorificare a Căpitanului
Corneliu Zelea Codreanu îşi fundamentează ideologia în principal
pe ortodoxie şi „românism”, pe „destinul christic al lumii” şi pe „dimensiunea
spirituală a sufletului românesc”.66 În articolul Nevoia de
echilibru, directorul
acestei reviste, Ovidiu Guleş, afirmă că în faţa reimplantării lojilor anticreştine
în
România (care produce un dezechilibru social în defavoarea Bisericii strămoşeşti),
„forţele Bisericii Mîntuitorului trebuie să reacţioneze în faţa invaziei
satanice a
masoneriei antichristice şi antitrinitare”.67
Fenomenul
antimasonismului poate de asemenea să fie relevat în literaturia
oficială, intelectuală, sau chiar aşa-zis „democrată”. Exemplul cel mai marcant
e în
mod cert recenta carte a lui Radu Comănescu
şi M. Dobrescu – primul volum publicat
în 1991 la Bucureşti – Francmasoneria,
o nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate68.
Lucrarea a fost reeditată în decembrie 1992, la editura „Timpul”
(Tempus) din
Bucureşti, sub titlul Istoria francmasoneriei universale (926-1960) şi
istoria
francmasoneriei române (1734-1991)69.
Prima ediţie prezenta această
carte ca avînd
„informaţie obiectivă, nici pentru,
nici contra”, iar a doua este salutată de ziarele oficiale
precum Curierul Naţional, Tineretul Liber, Cotidianul şi Contrapunct
(al Uniunii
Scriitorilor din România). Francmasoneria este, conform purei tradiţii
antimasonice,
la originea istoriei lumii din secolul al XVIII-lea, şi asta cu argumentaţia
conform
căreia, mai ales începînd cu anul 1870, s-ar fi constituit două masonerii în
sînul
francmasoneriei
universale, una conservatoare şi cealaltă revoluţionară, jusitificînd
astfel
toate luptele politice într-o manieră duală. Autorii merg pînă la afirmaţia că
Teroarea
a fost „momentul de la care masoneria europeană şi-a elaborat doctrina politică
practică bazată pe
manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor represive,
doctrină ce va fi perfecţionată în cursul
revoluţiilor şi a terorii comuniste”.70 De la
bătălia de la Valmy şi de la Waterloo, trecînd prin anul masonic 1848 şi
victoria
republicii masonice americane în războiul de Secesiune, masoneria dobîndeşte o
asemenea putere încît provoacă „războiul
sfînt” al francmasoneriei pentru a combate
imperiile autoritare şi al cărui punct de pornire l-a constituit
atentatul masonic de la
Saraievo organizat de masoneria sîrbă, Narodna
Odbrana, zisă „Mîna Neagră”71. În
timp ce masoneria revoluţionară
organiza revoluţia bolşevică din 1917, iar evreii
foloseau această organizaţie prin intermediul lojii B’nai Birth pentru a
ajunge în fine
să creeze statul Israel, masoneria occidentală va crea Societatea Naţiunilor,
ONU,
NATO şi Comunitatea Europeană,
eurocomunismul, Liga Drepturilor Omului şi Amnesty International. Trei cuvinte
explică extraordinara violenţă a secolului al XX-lea:
naţionalismul, francmasoneria şi
comunismul (naţionalismul şi comunismul fiind fie o
reacţie, fie o derivaţie a masoneriei).72
Singura ofensivă împotriva acestor forţe n-a
fost în realitate decît fascismul după cum a arătat-o experienţa spaniolă
şi germană.
Comunismul este în realitate o „masonerie în
oglindă”, o masonerie care şi-a ucis tatăl
condamnînd această organizaţie. Războiul rece a reprezentat lupta dintre aceste
două
masonerii, acordurile masonice de la Yalta şi Potsdam ducînd la vînzarea
României de
către Occident. Stalin a organizat infiltrarea comunistă în Occident prin
mijlocirea
masoneriei revoluţionare
occidentale, Marele Orient de Franţa. Menţionînd
evenimentele din China, din Coreea, din America Centrală precum şi Revoluţia
din
Cuba, autorii afirmă: „E drept că regimul
masono-comunist cubanez constituie dovada
cea mai elocventă a decadenţei
masoneriei «revoluţionare» care a creat comunismul,
care este naţionalist şi rămîne însetat de puterea politică”.73 În
fine, vom aminti, între
afirmaţiile cele mai relevante,
faptul că Nicolae Ceauşescu, Conducătorul (1965-1989),
ar fi fost iniţiat ca mason,
probabil în 1966 şi ar fi activat în Loja italiană P2.74 Autorii
acestei cărţi au publicat articole privind francmasoneria în publicaţii
oficiale
„respectabile”, precum „Contrapunct”.75
Vom mai menţiona periodicul cu apariţie lunară de orientare
democrat creştină,
Puncte Cardinale,
avînd o tendinţă
mai degrabă naţional ţărănească76, partid al
Convenţiei Democratice. Găsim în paginile sale o serie de articole consacrate
spiritismului, ocultismului şi francmasoneriei, bazate în esenţă pe lucrări
antimasonice din perioada interbelică77.
Prin
urmare, putem constata faptul că antimasonismul nu constituie apanajul
numai al extremei-drepte „naţionaliste”, ci se poate regăsi la nivele de
ideologie
politică diferite. Mai notăm faptul că situaţia politică actuală este cu atît
mai
complexă cu cît asistăm în România la un
fenomen asemănător cu acela din celelalte
ţări din Est, şi
anume acela al alianţei între ultranaţionalişti şi foştii comunişti,
aflaţi acum la
putere în România, nouă sinteză a post-comunismului denumit de
Edgar Morin „total-naţionalismul”78.
Adulatorii regimului lui Ceauşescu sunt acum
istoricii şi ideologii dreptei naţionaliste79. Susţinerea
acordată guvernanţilor de
către PRM şi PUNR stîrneşte numeroase întrebări privind rolul de relee ale
propagandei de Stat pe care îl au aceste mişcări.
Contextul
actual din România post-comunistă poate să explice cu uşurinţă
această recîştigare a terenului din partea antimasonismului, din cauza
problemelor
cu care se confruntă această ţară, economice, sociale, politice şi ale minorităţilor.
Se ştie în ce măsură un climat de criză economică gravă şi chiar de criză
„ideologică” poate da naştere unui asemenea tip de comportament.
Trebuie
subliniată totodată importanţa capitală pe care o are în ideologia
românească teza privind continuitatea dacă-romană
a poporului român. Neam dac al
antichităţii, proto-românii au fost
latinizaţi în timpul ocupaţiei romane, în urma cuceririi
Daciei de către împăratul Traian, în secolul al II-lea, latinizare ce
coincide cu
evanghelizarea „latină” a populaţiilor
autohtone. Această teză deterministă care arată
destinul multisecular al poporului
român „latin” legitimează Statul naţional unitar care
s-a format după primul război mondial şi se opune tezelor maghiare
privind istoria
Transilvaniei80. La baza naţionalismului
român, această teză ce legitimează România
Mare interbelică a fost exploatată
în „epoca de aur” a lui Ceauşescu pentru a face din
România „o insulă de latinitate
într-un ocean slav”, în cadrul „izolaţionismului” sau al „autohtonismului”
românesc81. Această teză exclude noţiunea de Stat multinaţional şi
e
reluată azi ca armă de apărare împotriva „antiromânismului”, după modelul
interbelic.
În
faţa renaşterii „românismului”82 şi a ortodoxiei triumfătoare garantă
a integrităţii
culturale,
etnice, naţionale şi religioase83, francmasoneria apare ca un
element „străin”
în
ideologie. Orice organizaţie, Biserică, minoritate etnică şi confesională
dependentă
de „Străinătate” se
află nu numai în afara identităţii româneşti ortodoxe, dar poate
chiar să ameninţe unitatea Naţiunii.Nu e de
mirare faptul că argumentaţia interbelică
împotriva sectelor, a minorităţilor
„pe nedrept favorizate prin tratatele de la Versailles”,
şi ateismul sau chiar laicitatea, a fost reluată pentru a contracara
ameninţările „de
anarhie” provocate de aceste fenomene după prăbuşirea comunismului.
În contextul construcţiei europene, pe de o parte, şi al
războiului din Iugoslavia
(nostalgie
a Imperiului austro-ungar), pe de altă parte, publicaţiile „ultranaţionaliste”
denunţînd construcţia unui „al patrulea Reich pan european ” dezvoltă toate clişeele
„cunoscute” care ar
ameninţa integritatea naţională, etnică şi religioasă, română şi
ortodoxă, care a triumfat după două mii de
ani de lupte necurmate84. O instituţie
„supranaţională” precum francmasoneria, „hidra comunistă”, apare în
acest context
ca o forţă ocultă destabilizatoare şi manipulatoare.
În
contextul minorităţilor, nu este de mirare să vezi asimilată problema
maghiară cu catolocismul şi protestantismul, iar „casa europeană”, instituţie
„totalitară şi centralistă
comunistă mascată”85. Românii trebuie decă să lupte
împotriva
complotului „antiromânesc” organizat de Convenţia Democratică aliată
cu terorismul maghiar şi cu regele Mihai. Ideea vinderii sau a abandonării
României
de către Occident, prin tratatele internaţionale de la Ialta şi de la Postdam,
la
cheremul lui Stalin este larg răspîndită în literatură şi întăreşte „psihoza”
complotului internaţional86.
În
acelaşi timp e de subliniat impactul pe care-l au asupra mentalităţilor unele
„mistere” ale Revoluţiei, sursă pentru tot
felul de speculaţii87. Obişnuiţi cu manipulările,
– această societate fiind marcată de rolul forţelor aşa-zis „subterane”,
precum fosta
„Securitate”, rebotezată azi cu numele de Serviciul
Român de Informaţii (S.R.I.) –
românii au tendinţa de a desluşi în evenimentele neexplicate din
decembrie opera
unor forţe oculte şi asta în nişte termeni
ce frizează uneori obsesia. „Legendele”, într-un context politic vag şi instabil,
pot să facă viaţa extrem de dură88.
În acest context, se înţelege că masoneria poate suscita
un tip de comportament
„iraţional”, într-un
mediu total perturbat, în care toate referinţele ideologice au
cedat locul unui vid copleşit deseori de căutarea de referinţe forate din
literatura
şi filosofiile interbelice. Nu e de mirare să vezi reapărînd autori din acea
epocă şi
o pletoră de reeditări ale unor opere de dinainte de 1944.
În
plus, istoriografia şi publicaţiile în general au suferit de pe urma înlăturării
lor în raport cu cerecetările occidentale şi au suferit o cenzură sistematică
din
partea regimului comunist89. Putem înţelege, în consecinţă, că fără
un punct de referinţă acest tip
de curent poate găsi un teren favorabil. Starea bibliografiei unor
lucrări contemporane este din acest punct
de vedere elocventă90. Una dintre lucrările
fundamentale ale autorilor actuali este cartea românului Gérard
Serbanesco,
Histoire de la franc-maçonnerie universelle91, publicată în
Franţa în anii 60, în
care autorul arată îndeosebi implicarea lojii „Steaua Dunării” cu ocazia Unirii
Principatelor din 1859 prin domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)92.
Această teză a stîrnit evident cele mai vii pasiuni în literatură.
În
fine, un studiu al impactului propagandei comuniste în societatea
contemporană ar rămîne de făcut pentru a cîntări în ce măsură aceasta joacă azi
un
rol important în mentalităţi. După cum afirma propaganda comunistă,
„cosmopolitismul este o concepţie reacţionară care şi-a propus instaurarea unei
dominaţii mondiale a imperialismului capitalist”. Astfel, naţiunea trebuie să-şi
abandoneze specificităţile, economice, politice, culturale şi religioase. Naţiunea
trebuie să renunţe la propriul trecut, la moravurile şi tradiţiile sale, pentru
o iluzie,
„cetăţenia lumii”93. Cosmopolitismul a devenit „mijlocul de a
justifica şi de a
masca politica de dominaţie şi de aservire a popoarelor. Cu pretextul de a crea
o
cultură mondială, comună întregii umanităţi, cosmopolitismul, sub forma
Statului
mondial, a guvernului mondial, a federaţiei europene, a cetăţeniei lumii,
propagă
dominaţia regimului capitalist asupra tuturor intereselor naţionale, a
independenţei
şi suveranităţii
Statului popoarelor”94. şi prin urmare nu-i de mirare faptul că
masoneria este
acuzată că perverteşte sensul naţiunii, că anihilează sensul veritabil
al patriotismului.
Discursul
antimasonic poate aşadar să găsească un anumit ecou din pricina
situaţiei de criză politică şi economică. Dar rămîne totuşi extrem de dificilă
măsurarea impactului său asupra mentalităţilor. Dacă domină caracterul iraţional
şi dacă argumentaţia generală rămîne asemănătoare cu aceea din alte ţări (adică
filiaţia făcută între iudaism, comunism şi francmasonerie), se poate desluşi
aici,
totuşi, o anume intenţie coerentă în funcţie de contextul politic actual
românesc,
precum problemele minorităţilor şi ale monarhiei, cu scopul final de a
justifica un
regim autoritar şi naţionalist confruntat cu primejdiile ivite din instabilitatea
naţională şi internaţională din Balcani după 1989. Asimilarea dictatorului
Ceauşescu în masonerie nu rezultă în realitate, în afara ignoranţei şi a
caracterului
iraţional ale unei asemenea afirmaţii, decît din voinţa de a discredita această
organizaţie şi de a denigra forţele democratice, care cică astfel ar trăda
interesele
naţionale prin participarea lor la „complotul” organizat împotriva Statului.
Nu
s-ar putea opune în mod sistematic şi maniheist forţele democratice şi
cele conservatoare. Nu numai că suntem în prezenţa unei situaţii asemănătoare
cu
restul blocului din Est, cu această alianţă, tacită sau declarată deschis,
dintre
naţionalism şi post-comunism, dar nici presa aşa-zis „democratică” nu face
figură
aparte. O societate care are tendinţa de a se întoarce către trecut căutîndu-şi izvoarele
în ideologiile interbelice riscă în acelaşi timp să reînvie vechii demoni
pe
care sentimentul de frustrare zămislit în cei 40 de ani de totalitarism
comunist
poate azi mai mult
ca oricînd să-i aşeze la loc de cinste.□
Note:
1.
Studiile pe această temă sunt din păcate inexistente. Se
va vedea totuşi studiul recent al
lui
Simon Petermann: „Confuzia politică românească sau căile abrupte spre democraţie”,
în
Sfera Politicii, revistă lunară de ştiinţe
politice editată de fundaţia «Societatea civilă», an.1, nr.
6, mai 1993, p. 6-7.
2. Se va vedea în primul
rînd excelenta bibliografie din recenta lucrare a lui Horia
Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. „şansa” SRL, Bucureşti,
1993, p. 607-623.Vom cita în principal: „Istoricul franc-masoneriei în România”, cu o prefaţă
de V. V.
Daşkevici, în Paza poliţienească, administrativă-socială, an 10, nr.
2-4, Bucureşti, 1930;
Ossian Lang, „Freemasonry in the Kingdom of
Romania», în Proceedings of the Grand Lodge
of New York, 1926; G. Pascu, „Die Geschichte der rumänischen
Freimaurerei”, în
Südostdeutsche Forschungen, t. 4, 1939, nr. 2, p. 297-306; Gérard
Serbanesco, Histoire de la
franc-maçonnerie universelle, t. 3, La franc-maçonnerie en Roumanie, Ed.
Demange, Paris,
1966, p. 303-429 (cu toate că e
foarte utilă datorită bogăţiei informaţiilor pe care le conţine, se
va folosi cu prudenţă); S. Haffner, Geschichte der rumänische
Freimaurerei, Tel Aviv, 1966.
Se vor consulta de asemenea notiţele privind
România ale lui J.P, M.S., în Dictinnaire universel
de la franc-maçonnerie, Hommes illustres, pays, rites, symboles, dir.
Daniel Ligou, t. 2, Ed.
De Navarre, Ed. Du Prisme, p. 1145-1156; Paul Naudon, Histoire de la
Franc-maçonnerie,
Presses
Universitares de France, Office du Livre, S.A., Fribourg (Suisse), 1981, p.
142; a se
vedea de asemenea Daniel Beresniak, La
Franc-maçonnerie en Europe de l’Est, Ed. Du Rocher,
Monaco,
1992, p. 101-121 şi Janos Frühling, Catherine SAS, „Passé et renaissance de la
franc-maçonnerie dans les pays de l’Europe centrale et du Sud-Est”, în La
frans-maçonnerie
et l’Europe (coll. La pensée et les hommes), Ed. De l’Université de
Bruxelles, Bruxelles,
1992, p. 51-64; M. Schmieder, La franc-maçonnerie: Histoire d’une grande
fraternité, J.-M.
Collet, Bruxelles, 1992, p. 282-283. Se va vedea de asemenea broşura Franc-masoneria,
legendă şi adevăr. Marele Comandor Marcel Schapira se destăinuie…, cu o
introducere de
Gabriel Iosif Chiuzbaian, Ed. „Continent XXI” a societăţii academice „Titu
Maiorescu”; în
sfîrşit, lucrarea următoare, cu prudenţă (vezi infra): Radu Comănescu,
Emilian Dobrescu,
Istoria Franc-masoneriei universale (926-1960) şi istoria franc-masoneriei
române (1734-1991), vol. I-II, Ed. „Tempus” SRL, Bucureşti, p. 242-278.
3.
Niciodată nu se va sublinia îndeajuns impactul
ideologiilor totalitare asupra cercetării
ştiinţifice
în România în cursul ecstui secol, ideologii a căror cercetare întîmpină şi azi
multe
greutăţi în a se elibera după Revoluţie. Se
va vedea cu titlu de exemplu bibliografia Bibliografia
istorică a României, dir. Ion Crăciun, ştefan Pascu, 6 vol.,
Ed. ARSR, Bucureşti, 1970-1980 ;
vezi C. SPOREA, „Die sowjetische Umdeutung
der rumänischen Geschichte”, în Saeculum, t.
11, 1960, nr. 3, p. 220-246.
4.
Se va menţiona, de pildă, ecoul în presa română al unei
conferinţe susţinută de Jacques
Orefice, Mare Maestru adjunct al Marelui Orient de Franţa, la 12 nov. 1992 la
Cluj, pe tema : La
Franc-maçonnerie en Europe et en Roumanie, vezi rezumatele din revista Tribuna, săptămînal
de cultură, serie nouă, an. 4,
nr. 49, 11-17 dec. 1992, Ioan Muşlea, Franc-masoneria în România,
p.
11-12; Marcel Cuceau, „Visita unui înalt grad din masonerie. După 1948, în
România au
rămas numai trei (!) masoni”, în NU, an. 3, nr. 93, 19-26 nov. 1992, p.
12.
5.
Vezi excelentul articol al lui Dan Berindei, „Préludes
de la révolution roumaine de 1848.
Les sociétés secrètes”, în Revue Roumaine d’Histoire,
t. 17, 1978, juil.-sept, nr. 3, p. 427-445.
6.
Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., Cu toate că
această carte este concepută în realitate
sub forma unui dicţionar de masoni români de la crearea
Ordinului, introducerea sa cronologică
constituie un excelent instrument de lucru, indispensabil
pentru istoria francmasoneriei române.
7.
Aceasta
este opinia tuturor istoricilor români. Se va nota totuşi prudenţa autorilor
occidentali în privinţa acestui subiect,
precum în dicţionarul lui Daniel Ligou, op. cit., şi Daniel
Beresniak, op. cit., considerînd ca punct de pornire crearea „societăţii
filarmonice” de inspiraţie
masonică la Bucureşti, în 1925. Se va nota faptul că, după exemplul
restului Balcanilor şi al
Turciei, francmasonii erau numiţi în
secolul al XIX-lea „farmazoni”, vezi Neagu Djuvara, Le
pays roumain entre Orient et
Occident. Les Principautés danubiennes au début du XIX-e siècle,
Publications Orientalistes de France, 1989, p. 316-317.
8.
Se
va vedea în principal Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit, p. 41-199-
9.
Henry Cortazzi, La franc-maçonnerie et les maçons en
Roumanie, Iaşi, Imprimerie d’A.
Bermann,
1967.
10.
N. C. Paulescu, „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahahul,
Franc-Masoneria”, în Dascălul,
Fiziologie
filozofică, an.
2, nr. 6-12, Bucureşti, 1913.
11.
Buletinul
anti-iudeo-masonic, an. 1, ianuarie, 1930.
12.
N. C. Paulescu, „Societatea Naţiunilor, e opera
jidano-franc-Masoneriei”, în Buletinul
anti-iudeo-masonic,
an.
1, ianuarie, 1930, p. 21-25.
13.
Toma Petrescu, „Franc-masoneria contra religiei”, în Buletinul
anti-iudeo-masonic, an.
1,
nr. 7-8, iul-aug. 1930, p. 276-282.
14. Pentru istoria ridicării fascismului românesc în anii treizeci, vezi
Alain Colignon, „Les
droites radicales en Roumanie, 1918-1941”, în Transition,
1993, nr. 1, p. 143-144.
15.
Interpelare asupra francmasoneriei, făcută în şedinţa
adunării deputaţilor la 5 fevruarie
1932 de către Doctor V. Trifu, deputat de Storojinet (Extras din monitorul
oficial, partea III, nr.
36
din 1932), Bucureşti.
16.
Ion G. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contimporani, Ed.
„cărţilor bisericeşti”, Bucureşti,
1932.
17.
„Canibalismul francmasonilor de la facultatea de litere
din Iaşi”, în Extras din „Revista
critică”,
Ed.
„Goldnei”, Iaşi, 1934. De notat că aceeaşi acuzaţie a fost făcută şi în legătură
cu
ocuparea de către evrei a universităţilor
din România, în special din Basarabia. Vezi François
DUPRAT, „Naissance, développement et
échec d’un fascisme roumain”, în Revue d’Histoire du
Nationalisme révolutionnaire, Ed. ARS, nr. 2, mars 1989; vezi
şi Sergiu Florescu, Acţiunile
subversive ale evreilor din România. Evreii se pregătesc de război, Ed.
„România creştină”,
Chişinău, 1935.
18.
C. Zasloţi, Franc-masoneria, originea, istoria,
organizaţia, scopul, mijloacele, metoda,
doctrina,
activitatea… ei, v. 1, Lugoj, 1934.
19.
Vasile Gheorghiu, Despre Francmasonerie, 1936.
20.
F. Becescu, Franc-masoneria, crimă-spionaj-anarhie, Ed.
„Porunca Vremii”, Bucureşti,
1936.
21.
P. Vişan-Guvernu, Francmasoneria (dictatura lojelor
masonice), „Unirea”, „Tipografie
şi
legătorie de cărţi”, Caracal, 1936.
22.
J.P,
M.S., „Roumanie”, în Dictionnaire universel, op. cit., p. 1151-1152.
23.
Studiu asupra francmasoneriei. Întocmit de mitropolit
Nicolae al Ardealului (Votat de
Sf Sinod în şedinţa sa de la 11 martie 1937), (Biblioteca Institutului biblic, nr. 22), Bucureşti,
1937; „Sf. Noastră Biserică împotriva francmasoneriei”, în Telegraful român,
organ naţional bisericesc,
întemeiat în 1853 de mitropolitul Andreiu Şaguna, Sibiu (T.R.), an. 85, 21
mart
1937, nr. 12, p. 2; Condamnarea francmasoneriei, în
Ibid., an. 86, 9 ian. 1938, p. 1; vezi de
asemenea pentru Biserica ortodoxă
diferitele articole următoare: ştefan Cioroianu, Creştini sau
masoni?, în Ibid.,an. 80, 5 mart. 1932, nr. 19-20, p. 2; Francmasoneria
în parlamentul ţării, în
Ibid., an. 80, 13 febr. 1932, nr. 13-14, p. 4; G.T. Marcu, Francmasoneria
în România – Pe
marginea cărţii lui Toma Petrescu „conspiraţia
lojilor”, în Ibid., an. 89, 6
iul. 1941, nr. 28, p. 2.
24. G.T. Marcu, Francmasoneria
în România op. cit.. Nu putem cita toate articolele privind
incompatibilitatea
dintre „românism”, caracterizat de legăturile dintre ortodoxie, românitate,
naţiune, etnocraţie, şi, catolicism, bolşevism,
secte, laicizare, iudaism etc; vezi în special articolele
celebrului teolog român Dumitru Stăniloae,
„Pericolul sectelor”, în Ibid., an. 86, nr. 10, 6 mart.
p.
1; „Ortodoxie şi Etnocraţie”, în Ibid., an. 86, nr. 21, 12 iun. 1938, p.
1; „Latinitate şi
ortodoxie”, în Ibid., an 87, 22 ian.
1939, nr. 4, p. 1 şi (urm.), 29 ian. 1939, nr. 5, p. 1; „Creştinism
şi naţionalism”, în Ibid., an. 88, 29 sept. 1940, nr. 40, p. 1-2 şi
„Restaurarea românismului în
destinul său istoric”, în Ibid., an. 88, 22 sept. 1940, nr. 39, p. 1
(Vezi toate articolele pe acest
subiect în bibliografia lui, G. F.
Anghelescu, „Bibliografia Pr. Acad. Prof. Dumitru Stăniloae”,
în Studii Teologice, revista
institutelor teologice din Patriarhia română (S.T.), ser. 2, an. 44, nr.
3-4, mai-aug. 1992, p. 144-172;
„Principii de renaştere naţională” în T.R., an. 87, nr. 3, 15 ian.
p. 1; V. Iordăchescu, „Comunism şi
creştinism”, în Ibid., an. 86, nr. 43, 23 oct. 1938, p.
1.2; „Necesitatea soluţionării problemei evreeşti”, în Ibid., an.
86, nr. 3, 16 ian. 1938, p. 1-2;
G.T. Marcu, „Ortodoxie şi românism”, în Ibid.,
an. 87, 14 mai 1939, nr. 20, p. 1-2; „Legea de
desfiinţare a sectelor”, în Ibid., an. 91, ian. 1943, p.2.
25. Francmasoneria în
parlamentul ţării, în Ibid., an 8o, 13 feb. 1932, nr.
13-14, p. 4; vezi
şi : D. Pajură, Loja în plină acţiune, în Ibid., an
80, nr. 13-14, 1 feb. 1932, p.1-2.
26
Asociaţie religioasă ortodoxă avînd ca obiectiv lupta împotriva ateismului, a
„non-creştinilor”,
a sectelor, a agenţilor străini, a duşmanilor poporului şi a „sufletului
românesc
ortodox”. Emilian Popescu, „Frăţia Ortodoxă
Română rediviva”, în Biserica Ortodoxă Română,
Buletinul oficial al Patriarhiei române, an 109, nr. 4-6, apr.-iun.1991, p.30-33
27.
„Studiu
asupra francmasoneriei, op. cit.”; „Sf. Noastră Biserică împotriva
francmasoneriei, op. cit.”; Condamnarea francmasoneriei, op. cit.; vezi şi denunţurile
de
francmasonerie în diferitele conferinţe
prezentate la Bucureşti în 1934 organizate de Consiliul
Central Bisericesc : Teodor M. Popescu, „Misiunea creştină a
Statului”, în Probleme actuale în
Biserică şi Stat, Ed. „Cărţilor Bisericeşti”, 1935, p. 121, 122 şi
141; G. D. Mugur, „Misionarism”,
în Ibid., p. 197.
28.
Cotinel
Fărcăşanu, Kabbala, legi ovreeşti ascunse, concepţia religiilor sceleratei
societăţi: Francmasoneria, Ed. „Fântâna darurilor”, Bucureşti.
29. G.N. Dimitriu, Iudaism. Comunism.
Francmasonerie, Ed. Eminescu, 1940.
30.
Ion Sachelarescu, Francmasoneria sau sinagoga satanei
în lumina Sfintei Scripturi şi
în
planul anticreştin şi antinaţional al evreimei văzută prin prisma ultimelor
evenimente. A
căzut masca. Bucureşti,
1941.
31.
Toma
Petrescu, Conspiraţia lojilor, francmasonerie şi creştinism, Bucureşti,
1941.
32.
Expoziţia
antimasonică, Bucureşti,
1942.
33.
G. Preziosi, Iudaism = Bolşevism, plutocraţie,
masonerie, trad. de G. Lăpuşneanu, C.
Ivanovici,
Ed. „publicitatea românească”.
34.
Jacques Lemaire, „Les origines françaises de
l’antimaçonnisme (1744-1797)”, Etudes
sur le XVIII-e siècle, Vol. Hors sér. 2, Ed. de l’Université de Bruxelles, 1985; José A. Ferrer
Benimeli,
„La franc-maçonnerie face aux dictatures. L’obsession antimaçonnique des
totalitarismes”, în Maçonnerie, maçonneries, edit. Par Jacques Marx, Ed.
de l’Université de Bruxelles, Bruxelles, 1990 (Conférences de la Chaire
Théodore Verhagen 1983-1989) ; vezi şi
Francis
BALACE, „Petite bourgeoisie, frustrations sociales et antimaçonnisme”, în Laïcité
et
classes sociales (1789-1945). En hommage à
John Bartier, dir. André Miroir,
Espace de Libertés,
Ed. du Centre d’Action laïque, Bruxelles, 1992, p. 235.
35.
„Communisme ”, în Dictionnaire universel de la
franc-maçonnerie op. cit., dir. Daniel
Ligou,
t. 1, p. 305-307.
36.
În afara autorilor deja citaţi privind istoria
franc-masoneriei în România, vezi în plus,
lucrarea lui Guy Vinatrel, Communisme et franc-maçonnerie, Les Presses
Continentales, Paris,
1961,
p. 159-166.
37.
Horia
Nestorescu Bălceşti, op. cit., p. 197.
38.
Vezi
Ana Selejan, România în timpul primului război cultural (1944-1948), vol.
1,
Trădarea intelectualilor, Ed. „Transpres”, Sibiu, 1992.
39.
Dicţionar enciclopedic român, Ed.
„Politică. Academia Republicii populare române”
(ARPR-ARSR),
4 vol. 1962-1964.
40.
Dicţionarul limbii române moderne, Ed. ARPR (Institutul de lingvistică din Bucureşti),
1958,
p. 316.
41.
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ed. ARSR (Institutul de lingvistică din
Bucureşti),
Bucureşti, 1975, p. 350.
42.
Mic
dicţionar enciclopedic, ed. a III-a, Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”,
Bucureşti,
1986, p. 681.
43.
Abbé Barruel, Mémoires pour servir à l’histoire du
jacobinisme, P. Fauche, Hamburg,
1797-1799,
5 vol.
44. Copin Albancelli, La guerre occulte, les sociétés
secrètes contre les nations, Librairie
académique, Perrin et Cie, Librairies-éditeurs, Paris,
1925.
45.
Léon de Poncins, La F.M., Puissance occulte, Ed.
Bossard, Paris, 1932 ; E. Malynski,
Léon de Poncins, La guerre occulte. Juifs et
Franc-Maçons à la conquête du Monde, Orléans,
1936.
46.
România
Mare,săptămînal
absolut independent (R.M.), red. şef Corneliu Vadim
Tudor, Bucureşti, 1990-.
47.
Partidul „România Mare”. Acest partid creat de Corneliu
Vadim Tudor militează pentru
restaurarea
României în frontierele sale de la 1918 şi se singularizează printr-o propagandă
„ultra-naţionalistă”, „isterică”, socotită azi printre cele mai agresive.
Pentru nomenclatura
partidelor, a personalităţilor politice şi a presei politice româneşti, se va
consulta Dicţionar
personalităţi publice-politice, 1989-1992, Editor „Holding Reporter”, Bucureşti,
1993.
48.
Europa,
săptămînal independent, dir. Ion Neacşu, Bucureşti, 1990-.
49.
Vezi
în principal următoarele articole: Cristian Ben, „Ce este francmasoneria?”, în
Europa, an. 2, nr. 54, dec. 1991, p. 3; Constantin Burlacu, „Scrisoare
deschisă d-lui Aurel
Dragoş Munteanu, ambasadorul guvernului iudeo-masono-comunist de la Bucureşti
în Statele
Unite”, în R.M., nr. 99, an. 3, 29
mai 1992; Florin Ionuţ, „Rothschilzii, Marii maeştri ai masonilor
(IV)”, în Europa, Est-Vest supliment Europa, aug. 1991, p. 2; cele
trei articole ale lui Florian
Popa Micşan, „Paleologu şi francmasonii regalişti”, în R.M., nr. 49, an.
2, 17 mai 1991, p. 8;
„Reţeaua francmasonică şi perdeaua de fum”,
în ibid, nr. 77, 20 dec. 1991, p. 8; „ Petre Roman
– francmason şi monarhist?”, în Europa Est-Vest, Europa supliment, nov.
1991, p. 7 ; Florentin
Oanca, „Naţionalismul şi forţele
oculte”, în Europa, an.2, nr. 52, nov. 1991, p. 3; Crişan Popescu,
„30 de întrebări pentru un mason”, în R.M., an. 2, nr. 42, 29
mart. 1991, p. 8; Maria Negură,
„Scufiţa Armatei roşii şi bunicuţa
iudeo-masonică”, în R.M., an. 3, 1 mai 1992, p. 3.
50.
Partidul naţional ţărănesc, creştin şi democrat.
51.
Uniunea
democratică a Maghiarilor din România.
52.
Vezi mai ales articolele lui Florin Popa Micşan,
„Paleologu şi francmasonii regalişti,
op.
cit.” şi „Petre Roman – francmason şi monarhist? op. cit.”
53.
În afară de presa de opoziţie emanînd din partidele
convenţiei democratice, vezi, în
principal, culegerea de articole scrise cu ocazia vizitei
regelui Mihai de România, în primăvara lui
1992: Majestate, nu pleca, prefaţat de Nicolae
Stroescu-Stănişoară, Ed. Anastasia; de remarcat, de
asemenea, problema legitimităţii regelui pusă în discuţie
de detractorii lui, care au scos în evidenţă
existenţa unui alt potenţial moştenitor, nepotul lui
Carol al II-lea, Paul de România; Mircea Ciobanu,
Convorbiri cu Mihai I al României, Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992; Id., Nimic fără Dumnezeu.
Noi convorbiri cu Mihai I al României, Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992 ; PAUL al României,
Carol al II-lea, Rege al României, Ed. „Holding Reporter”, Bucureşti,
1991.
54.
Această constituţie este considerată drept anticonstituţională
în măsura în care constituţia
din 1923 a fost suprimată în 1948 prin lovitura de stat
comunistă care a abolit monarhia şi în
virtutea unor condiţii considerate drept „ilegale”
atunci a a fost adoptată în 1991. Astfel că regele
este considerat în continuare drept rege al României, în
vreme ce Constituţia din 1991 (Parlamentul
României, Constituia României, ed. a II-a, Ed.
Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti,
1991) proclamă Statul Român drept „republică”. Vezi, pe
acest subiect, teza lui Eleodor Focşeneanu,
Istoria constituţională a României (1859-1991), Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992.
55.Ar fi aproape imposibil să cităm aici toate lucrările apărute pe această
temă după anul
1989 în România. Vom cita în principal lucrarea fostului
căpitan de stat major al lui Antonescu,
George Magherescu, Adevărul despre mareşalul Ion
Antonescu, 3 vol., Ed. Păunescu, Bucureşti,
1991,
şi culegerea alcătuită de Iosif Constantin Drăgan, Antonescu, Mareşalul
României şi
răsboaiele de reîntregire (Centrul european de cercetări istorice Veneţia),
Venise, Ire éd., 1986,
2-e éd., 1990, 3-e éd., Ed. „Fundaţia
Europeană Drăgan”, Bucureşti, 1991; Gheorghe BUZATU,
Istorie
interzisă. Mărturii şi documente cenzurate despre mareşalii României: Alexandru
Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu, Ed. „Curierul Doljean”, Craiova, 1990; Id., România
cu
şi fără Antonescu. Documente, studii, relatări şi comentarii, Ed. Moldova, Iaşi,
1991; Ion
Antonescu şi Garda de Fier. Pe marginea prăpastiei (21-23 ianuarie 1941), editor
Serafim
Diucu, Ed. „Rom-Edition”, Tîrgu-Mureş, 1991
; Ion Antonescu. Citiţi, judecaţi, cutremuraţi-vă,
editori Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Ed. „Tinerama”, Bucureşti, 1991 ;
Mareşal Ion Antonescu,
Românii. Originea, trecutul,
sacrificiile şi drepturile lor (reedit.
din 1919), 2 vol., Ed. „Moldova”,
Iaşi, 1991; Mareşalul Ion
Antonescu. Secretele guvernării. Rezoluţii ale Conducătorului Statului
(septembrie 1940-august 1944), editori Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Ed.
„Românul”, Bucureşti,
1992; Ion Antonescu. Un A.B.C. al
anticomunismului românesc, vol.I, editor Gheorghe Buzatu,
Ed. „Moldova”, Iaşi, 1992 (Românii în istoria universală, t.21).
56.
Să notăm că există o opoziţie între mişcările favorabile
unei reabilitări a mareşalului
Antonescu
(România Mare), şi noii lgionari favorabili monarhiei în tradiţia
voievodală postbizantină românească. Garda de Fier nu se pronunţă pentru un anumit rege, dar
se opune cu
îndîrjire lui Carol al II-lea, care s-a
opus legionarilor, şi cu siguranţă lui Antonescu, vinovat de
înăbuşirea mişcării din 1941 după tentativa de lovitură de stat plănuită de
legionari. Vezi: I. S.
Drăgoi, „Din istoria regalităţii”,
în Gazeta de Vest (G.V.), nr. 11/75, iul. 1992, p. 12, 28-29;
ID.,
„Din istoria regalităţii. Pentru noi
românii. Voievodul, Domnul, stăpînitorul sau regele este ales
şi uns la lui Dumnezeu, tradiţie moştenită de la Bizanţ”, în Ibid., nr.
10/74, iun. 1992, p. 14-15.
57.
Vezi
de exemplu R.M., an. 3, nr. 109, 7 aug. 1992, p. 10.
58.
Regele
şi Patria, red.
şerban Săndulescu.
59.
Floria Popa Micşan, „Paleologu şi francmasonii regalişti, op. cit” . Vezi, de
pildă în
afară de afacerea Paleologu, acuzaţiile
aduse de România Mare împotriva unor personalităţi
precum politologul Silviu Brucan, şi fostul ministru al culturii Andrei
Gabriel Pleşu.
60.
Florin
Popa Micşan, „Reţeaua francmasonică şi perdeaua de fum, op. cit. ».
61.
Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena : Memorii,
iulie-august 1940, editor Valeriu
Dinu,
Ed. „enciclopedică”, Bucureşti, 1991.
62.
Béla
Borsi-Kálmán, „Bref aperçu de l’histoire des frustrations des Roumains de
Transylvanie”, în L ’Europe centrale et
ses minorités : vers une solution européenne ? publicaţions
de l’Institut universitaire
des Hautes Etudes internationales, dir.
A. Liebich, A. Reszler, Geneva,
Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. 135-144 ; Id., „L’histoire du
différend hungaro-roumain du XVIII-e au XX-e siecle. Quelques points de repere”, în LEurope
du milieu. Actes
du colloque organisé par le Groupe de Recherche sur l Europe Centrale de
l’Université de
Nancy II,
septembre 1989, dir.
M. Maslowski, Presses Universitaires de Nancy, 1991, p. 243-250. Vezi de asemenea L’Europe du Centre: 50 années
révolues ?, dir. Nicolas Bardos-Feltoronyi,
Michael Sutton, De Boeck-Wesmael, Bruxelles, Ed.
Universitaires, Paris, 1991 ; Nations, Etat
et
territoire en Europe de l’Est et en URSS, Etudes coordonnées par
Michel Roux, Collection
„Pays de l’Est”, l’Harmattan, Paris, 1992.
63.
Valentin Borda, Uniunea Naţională „Vatra Românească”, Ed.
„Petru Maior”, Tîrgu-Mureş,
1992.
64.
Partidul Unităţii Naţionale a Românilor. Acest partid
este îndeosebi prezent în Transilvania
(Cluj-Napoca) în regiunile care au cunoscut ocupaţia
maghiară din 1940, unde se află o populaţie
maghiară importantă, cifrele variind între 1.600.000 şi
2.000.000, conform surselor.
65. Ion Păun, „Complotiştii de operetă”, în Naţiunea,
săptămînal al Uniunii „ Vatra
Românească”, an. 3, nr. 39, (116), 25 sept.-1 oct. 1992, p. 5.
66. Despre renaşterea Gărzii de Fier (Mişcare
legionară), în afară de publicaţia periodică
lunară de la Timişoara, G.V, sub direcţia lui Ovidiu Guleş, vezi în principal: Ovidiu Guleş, Cum
am
cunoscut Legiunea Arhanghelul Mihail, Ed. „Gordian”, Timişoara,
1992; Istoria Mişcării
legionare, scrisă de un legionar, ediţie românească a lucrării preotului ştefan Palaghiţă, Garda
de Fier spre reînvierea României, Ed. autorului, Buenos-Aires, 1951, edit. Alexandru V Diţă,
cu o prefaţă de Dan Zamfirescu, Ed. „Roza Vînturilor”,
Bucureşti, 1993 (Colecţia contribuţii la
istoria completă şi adevărată a românilor); Din
luptele tineretului român 1919-1939 (Culegere
de texte), Corneliu Zelea Codreanu 1899-1938, ed. a 3-a, Ed. „Fundaţiei
Buna Vestire”, 1993
(Colecţia istorie şi adevăr); „Pentru cunoaşterea adevărului, declaraţia mişcării
legionare 1990
(Istoria
şi politică)”, în Ţara şi exilul, an. 26, nr. 9-10, iul.-aug. 1990 ; de
notat de asemenea
numeroasele lucrări legionare apărute în
Occident în timpul războiului rece, ca de pildă reeditarea
cărţii lui Corneliu Z. Codreanu, La
Garde de Fer (Pentru Legionari), ed. „Prométhée”, Paris,
1938, reeditată în colecţia „Omul Nou”, Grenoble, 1972. Cu toate că legătura
nu este foarte
limpede declarată, trebuie să semnalăm
existenţa unui partid politic de sorginte legionară, Mişcarea
pentru România, fondat de Marian Munteanu, profesor şi
fondator al Ligii Studenţilor din
Universitatea Bucureşti; vezi bilunarul, Mişcarea,
Publicaţie a Noii Generaţii, – editată de
Mişcarea Pentru România, 1991-.
67.
Ovidiu
Guleş, „Nevoia de echilibru”, în G.V, nr. 16-80, dec. 1992, p.
30.
68.
Radu Comănescu, Emilian Dobrescu, Franc-masoneria, o
nouă viziune asupra istoriei
lumii
civilizate, vol.
1, Bucureşti, 1991.
69.
Id. Istoria franc-masoneriei universale (926-1960) şi
istoria franc-masoneriei române,
op.
cit.
70.
Ibid.,
p.
26.
71.
Ibid.,
p.
40-45.
72.
Ibid.
73.
Ibid,
p.
100.
74.
Ibid.,
p.
144-145.
75. Id., „Franc-masoneria.
Conferinţa de la Potsdam”, în Contrapunct, Uniunea Scriitorilor
din
România, an. 3, nr. 29, (132), 18 sept – 1 oct. 1992, p. 7 şi „Franc-masoneria,
Cortina de
fier”, în Ibid., an. 3, nr. 30, (133), 2-5 oct. 1992, p.7.
76. Puncte Cardinale, Periodic independent
de orientare democrat creştină, 1991
77.
Ion G. Savin, „Creştinism şi Francmasonerie”, în Puncte
Cardinale, an. 2, nr. 8-9, 20/
21
aug.-sept. 1992, p. 12 (extras din cartea lui Ion G. Savin, op. cit); Ion
Mihălcescu,
„Francmasoneria”, în Ibid., an. 3, nr. 2/26 feb. 1993, pp. 9-10 (extras
din cartea sa, Teologia
luptătoare (Biblioteca Teologica), Ed. Cugetarea-Georgescu
Delafras, Bucureşti, 1941, cap. 27,
Francmasoneria.; „Europa la Răscruce”, în Ibid., an. 2,
nr. 10-22, oct 1992, p. 16.
78.
Edgar Morin, „Le surgissement du total-nationalisme”, în
Le Monde, 11 mars 1993.
Dacă obiectul articolului lui Edgar Morin este situaţia
iugoslavă, noţiunea de „total-naţionalism”,
caracterizată prin menţinerea aparatului de stat,
militar şi a naţionalismului, poate fi aplicată şi la
alte ţări din Est, precum Rusia, cu cazul Frontului Salvării
Naţionale, ce reuneşte conservatori
comunişti şi ultra-naţionalişti ruşi, dar şi la România,
cu toate că aici situaţia este extrem de neclară.
79.
Vom cita de exemplu pe istoricul Mircea Muşat, istoric
oficial al istoriografiei comuniste,
azi
principala referinţă a partidului „România Mare”, vezi îndeosebi cartea lui, 1940,
drama
României Mari, Ed. „Fundaţiei România Mare”, Bucureşti, 1992.
Vezi de asemenea o personalitate
precum poetul şi politicianul Adrian Păunescu.
80.A. Armbruster, La
romanité des Roumains, histoire d’une idée, Ed. ARSR, Bucarest,
1977 (Bibliotheca Historica Romaniae,
monographies, 28) ; Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la
statul Geto-dac la statul
român unitar, Bucureşti, 1983 ;
Stelian Neagoe, Istoria unirii Românilor,
de la începuturi la Cuza Vodă,
Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”,
Bucureşti, 1986 ; L’affirmation
des Etats nationaux indépendants
et unitaires du centre et du sud-est de l’Europe (1821-1923),
dir. Viorica Moisuc, Ion Calafeteneanu (Bibliotheca
Historica Romaniae, Etudes, nr. 62), Ed. ARSR,
Bucarest, 1980; Unitate şi continuitate în istoria
poporului român, Ed. „Academiei”, Bucureşti,
1968. Vezi şi G.I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric: Poporul român, ed
a 2-a (prima ed.,
1942), Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”, Bucureşti,
1988; Platon Chirnoagă, Istoria Daciei şi
continuitatea daco-romană, Ed.
„Traian Popescu”, Madrid, 1971; Nicolae Stoicescu, „O falsă
problemă istorică – discontinuitatea poporului român pe teritoriul strămoşesc”,
Ed. „Fundaţiei
Culturale Române”, Bucureşti, 1993; se va vedea teza
maghiară actuală în noua traducere a celor
trei volume coord. De Béla Köpeczi, Erdély története, din
1986, Histoire de la Transylvanie,
Akadémiai Kiadó, Budapest, 1992 ; vezi şi R.W.
Seton-Watson, A history of the Roumanians :
From roman times to the completion of unity, Cambridge, England, The University Press, 1934.
81.
Catherine Durandin, Despina Tomescu, La Roumanie de
Ceausescu, Ed. Guy Epaud,
1988,
p. 139-154.
82.
Vezi reeditarea cărţii apărute în 1936, C. Rădulescu-Motru,
Românismul, catehismul
unei noi spiritualităţi, edit.
G. A. Gazan, Ed. „ştiinţifică”, Bucureşti, 1992 şi reeditarea filosofului
Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei,
edit. Marin Diaconu, Ed. „Fundaţiei
Culturale
Române”, Bucureşri, 1991 ; Nae IONESCU, Roza vînturilor, cap. Fascism
şi
francmasonerie, reed., Bucureşti, 1990, p. 378-382 ; Catherine Durandin,
„Roumanité et
orthodoxie : Un débat de
l’entre-deux-guerres”, în Paper presented at the second international
congress of romanian studies, Avignon, 1983 ; vezi îndeosebi
: G.T. Marcu, „Orthodoxie şi
românism”, în T.R., an. 87, nr. 20,
14 mai 1939, p. 1-2 ; Dumitru Stăniloae, „Rolul ortodoxiei în
formarea şi păstrarea fiinţei poporului român şi a unităţii naţionale”,
în Ortodoxia, revista
Patriarhiei române, t. 30, 1978, p. 584-603.
83.Literatura privitoare la aportul Bisericii ortodoxe românela
dezvoltarea naţiunii române
şi
referitoare la osmoza dintre continuitatea daco-romană şi ortodoxia română este
abundentă.
Vezi, printre cele mai recente lucrări : Nestor
Vornicescu, Desăvîrşirea unităţii noastre naţionale,
fundament al unităţii bisericii străbune, Ed. „Mitropoliei Olteniei”, Craiova, 1988 ; Antonie
Plămădeală, Romanitate, continuitate, Unitate (pornind
de la un izvor narativ din 1666), Sibiu,
1988;
Constantin Voicu, Biserica strămoşească din Transilvania în lupta pentru
unitatea
spirituală şi naţională a poporului român ,
Ed. „tipografiei eparhiei Sibiu”,
Sibiu, 1989 ; Nicolae
Bălan, „Biserica şi Naşiunea”, în Ortodoxia
românească, Ed. „Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române”, Bucureşti, 1992.
84.
Vezi de exemplu : „Dosarul Antiromânismului”, în RM.,
an. 3, nr. 91, 3 apr. 1992, p.
10-11
şi 26 iul. 1991, p. 6.
85.
Vezi
de pildă publicaţii precum : Raoul şorban, Fantasma imperiului ungar şi Casa
Europei: „Maghiaromania” în doctrina
ungarismului, Ed. „Globus”,
Bucureşti, 1990 şi reeditarea
conferinţelor susţinute de marele
istoric român, Nicolae Iorga, În lupta cu absurdul revizionism
maghiar, edit. De Mihai Ungheanu, Ed. „Globus”, Bucureşti,
1991.
86.
Vezi,
în legătură cu acest subiect, cărţile lui Nicolae Baciu apărute în Occident în
timpul războiului rece şi traduse azi în
România: Yalta şi crucificarea României, prima edi ’ ie,
Ed. „Europa”, Roma, 1983, ed. a 2-a „Fundaţia Europeană Drăgan”, 1990; L’Europe
de lEst
trahie et vendue. Les erreurs
tragiques de Churchill et Roosevelt : Les documents secrets accusent,
Ed. La Pensée universelle, Paris,
1984 ; Agonia României (1944-1948) : Documentele secrete
acuză, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990.
87. Vezi în principal cărţile
scrise de Anneli Ute Gabanyi, Die Unvollendete Revolution,
Piper, Munich, 1990 ; Michel Castex, Un mensonge gros
comme le siècle. Roumanie, histoire
d’une
manipulation, Ed.
Albin Michel, Paris, 1990; Catherine Durandin, Nicolae Ceauşescu
Vérités etmensonges d’un roi communiste, cap. 1, Autopsie d’un coup d’Etat, Ed. Albin Michel,
Paris,
1990, p. 9-24 ; Edward Behr, Baise la main que tu n’oses mordre. Les
Roumains et les'
Ceausescu
: Enquête sur une malédiction de l’histoire, Robert Laffont, Paris,
1991; François
Fejtõ, La fin des démocraties populaires. Les chemins du post-communisme, 2-e
part. 2/6,
Roumanie: révolution, mensonge et télévision. Ed. du Seuil, Paris, 1992,
p. 313-327 ; vezi şi
mărturia fostului prim-ministru Petre Roman, Le devoir de liberté, Ed.
Payot, Paris, 1992,
culegerea de mărturii ale unor politicieni în Echipa de Sacrificiu. Din
culisele guvernării
postrevoluţionare. 5 ianuarie 1990-5
februarie 1991, Ed. „România
Azi”, Bucureşti, 1992, şi
Dosare ale Revoluţiei, editată de revista „Tribuna” de la Cluj-Napoca.
88.
Vezi de exemplu succesul romanului lui Pavel Coruţ, care
arată conspiraţia mondială
organizată
cu prilejul întîlnirii de la Malta dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov, la
2-3
decembrie 1989, Quinta spartă, Ed. „Gemenii” SRL, Bucureşti, 1992.
89.
Trebuie
subliniat de pildă că în bibliotecile din România exista „Fondul secret
Ceauşescu”, în care eşuau majoritatea lucrărilor occidentale şi „subversive”.
90. Vezi
numărul mare de lucrări antimasonice care figurează în bibliografia cărţii lui
Radu
Comănescu, Emilian Dobrescu, Franc-masoneria, o nouă viziune… op. cit. ;
vezi de
asemenea seria „franc-maçonnerie” în
magazinul Zig-Zag, constituind un dosar de informatie,
dar viu criticat de un grup numit
„Grupul de la Paris”, care denunţă sursa de inspiraţie a dosarului,
adică lucrarea lui Toma Petrescu, op.
cit. : vezi „Totul despre francmasoneria românească. Din
culisele istoriei. Strategii masonice
pînă la primul răsboi mondial”, în Zig-Zag, magazin, revistă
de actualitate şi reportaje săptămînal independent (red. Ion
Cristoiu), an. 1, nr. 9, 23-29 apilie
1990, p. 3 : „Totul despre francmasoneria
românească. Din culisele istoriei. Activitatea febrilă a
masoneriei în timpul primului război
mondial pînă la formarea lojei „Marelui Orient”, în Ibid,
an. 1, nr. 10, 3-10 mai 1990, p.3
; „Originele şi organizarea masoneriei”, în Ibid., an.1, nr. 13, 4-10 iun. 1990, p. 8 ; „Cariera mea în masonerie” ; în Ibid., an.
1, nr. 14, 12-17 iun. 1990, p. 8 ;
„Dizolvarea”, în Ibid. , an. 1, nr. 15, 19-26 iun.
1990 ; vezi articolele „Francmasoneria în ţările
din Est, istorie şi perspective”, în Ibid., an.
1, nr. 17, 3-4 iul. 1990, p. 9 ; nr. 18, 10-17 iul. 1990,
p. 9
; nr. 19, 17-23 iul 1990, p. 6 ; nr. 20, 24-30 iul. 1990, p. 10.
91.
Gérard
Serbanesco, op. cit.
92.
Ibid.,
p.
333-343.
93.
Petru Rezuş, „Creştinismul şi dragostea de patrie”, în S.T.,
seria 2, an. 4, 1952, p. 109.
94.
M.
Chialda, „Creştinism şi patriotism”, în Ibid., seria 2, an. 5, 1953, nr.
1-2, p. 55.
Traducere de Cornelia Cistelecan
*
Olivier GILLET, doctor în istorie, specializat în istoria religiilor. Cercetător la
Institutul de
Studii Religioase şi ale Laicităţii de la Universitatea
Liberă din Bruxelles. Cercetările lui se
îndreaptă spre rolul bisericilor în Balcani în procesul
de emancipare a popoarelor de sub stăpînirea
otomană în secolul al XIX-lea, precum şi spre
particularităţile ortodoxiei în ce priveşte raportul
biserică – stat de la creerea statelor balcanice
independente pînă în zilele noastre. Autor a numeroase
articole, studii şi cărţi, dintre care: L’Eglise
orthodoxe et l’Etat roumain, 1948-1989. Etude de
l’idéologie de l’Eglise orthodoxe: entre traditions
byzanines et national-communisme (1995);
Religion et nationalisme. L’idéologie de l’Eglise
orthodoxe roumaine sous le régime communiste
(1997), Europe contre Europe? L’Union européenne au défi
des indentités nationales et religieuses
de l’Europe orientale (1999); Les Balkans. Religions et
nationalisme (2001).
Apărut în: Problèmes d’histoire des
religions, editat de Alain Dierkens, Université libre de
Bruxelles.
Institut d’étude des religions et de la laïcité, nr. 4 / 1993. Publicat cu concursul
Direction générale de l’enseignement
supérieur et de la recherche scientifique de la Communauté
française de Belgique şi publicat cu acordul Revistei Vatra.