Primul
lucru care atrage atenţia asupra
cărţii editate de Regency Press în colaborare
cu înaltul Comisariat al Refugiaţilor de pe lîngă
ONU este aspectul deosebit (excelentele poze
color subliniază conţinutul textelor), şi
amploarea (peste 300 de pagini de format A4).
Dar uitîndu-Se la conţinut, cititorul îşi dă
seama rapid, că nu numai exteriorul este
promiţător, ci se află în faţa unei lucrări
complexe, care îl iniţiază în toate problemele legate de drepturile omului, de
la
drepturile de bază (civile şi politice) pînă la cele economice, sociale sau
culturale,
fiecare capitol fiind scris de un specialist autorizat în domeniu (de ex.
Pierre
Sané, secretar general al Amnesty International; Roberto Savio, director
general
al Inter Press Service; Kumudini Samuel, scriitoare şi activistă în domeniul
drepturilor omului; Catherine Lalumière, fost secretar general al
Consiliului
Europei), foarte multe dintre ele fiind elaborate de ONG-uri recunoscute pe
plan
mondial.
După
ce sînt abordate problemele cheie (secţiunea 1). legăturile dintre
politică, societate şi drepturile omului (secţiunea 2), influenţele economice
asupra
drepturilor omului (secţiunea 3). lucrarea prezintă unele documente şi tratate
internaţionale importante în domeniu: Declaraţia de la Viena. Raportul final al
ONG-urilor cu ocazia reuniunii reprezentanţilor guvernamentali la Viena,
Declaraţia universală a drepturilor omului, Protocoalele opţionale la Convenţia
drepturilor civile şi politice, etc.
Unul dintre articolele care merită atenţie deosebită — pentru cititorul din
această parte a lumii — este intitulat „Perspectiva europeană — spre secolul
XXI.”, şi este semnat de Catherine Lalumière. În introducere, autoarea
prezintă
avantajele oferite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, punctînd însă
şi lacunele acesteia, cum ar fi lungimea procedurii prin care victima trebuie
să
treacă pînă la rezolvarea cazului său. Autoarea articolului consideră că nu
numai
statul este cel care încalcă drepturile omului, dar orice abuz din partea unor
puteri politice, economice, sociale, militare, ale mass-mediei, ştiinţei,
tehnologiei
sau chiar a unor puteri spirituale trebuie considerată ca încălcare a
drepturilor
omului. Doamna Lalumière evidenţiază totodată că a venit timpul de a se
adopta o apropiere fără pasiuni
spre relaţia dintre drepturile individuale şi drepturile
colective. Este nevoie de abordarea drepturilor colective, din moment ce
anumite
drepturi nu pol fi exersate individual (dreptul la libertatea religiei, la
asociere.
la organizarea alegerilor libere, etc). Aceste drepturi au dimensiuni
colective.
Atrage atenţia şi asupra pericolului, ca interesele colectivităţilor mari
(popoare)
să fie identificate cu interesele statului, astfel drepturile individuale ale
omului
să fie înlocuite de drepturile statelor, care să aibă „idealuri supreme” celor
ale
oamenilor care-l alcătuiesc (exemplul autoarei în acest sens aminteşte de
Germania
nazistă). Fostul secretar general al Consiliului Europei evidenţiază faptul că
drepturile omului sînt indivizibile. Persoanele se simt în siguranţă doar
într-un
stal care respectă toate aspectele drepturilor omului, şi nu numai anumite
părţi
mai „convenabile”. Critică poziţia acelora, care sînt adepţii „marxismului
inversat”, considerînd că rezolvarea problemelor economice atrage după sine
rezolvarea problemelor drepturilor omului. Mai mult, dezvoltarea economică
forţată a adus după sine încălcarea, şi nu respectarea drepturilor omului
(autoarea
îl citează pe renumitul jurist african, Kéba M’Baye: „Dezvoltare, cîte crime au
fost şi vor fi încă comise în numele tău!”).
În unison cu această constatare, sub titlul „Drepturile popoarelor
indigene”.
Secretariatul Anului Internaţional al Popoarelor Indigene critică mecanismele
ONU. incapabile de a oferi un ajutor eficient popoarelor distruse în numele
dezvoltării economice. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind o organizaţie a
statelor,
reprezentanţii popoarelor indigene, care nu au formaţiuni statale, au doar un
rol
de observator în cadrul ONU. ca şi reprezentanţii ONG-urilor. Între propunerile
făcute cu scopul de a reglementa această situaţie figurează şi instalarea unui
avocat al poporului („ombudsman”) care să supravegheze respectarea drepturilor
popoarelor indigene.
Dintr-un
volum atît de vast, cum este „Drepturile omului — un nou consens”
pol fi selectate multe părţi spre prezentare. Scopul lui este de a iniţia pe
cei
interesaţi în această latură a vieţii sociale şi să formeze cunoştinţe în
domeniul
drepturilor omului (pentru cei nespecialişti, termenele mai puţin uzuale sînt
ex-
plicate într-un scurt glosar). Şi dacă totul pare prea teoretic, să nu uităm,
că fără
această fundamentare nu poate exista practica de ocrotire a drepturilor.
□
(István Haller)
(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006