Studiu de caz

Alter/Ego tîrgumureşean

(Trecerea de la consens la conflict în pachetele discursive din Cotidianul de limbă română şi cel de limbă maghiară din localitate)

Bodó Zoltán – Marius Cosmeanu – mátéffy csaba – paul mărginean

În perioada 15 februarie – 15 aprilie 1995 am realizat în colaborare cu Liga Pro Europa un studiu bazat pe analiza de conţinut a celor două cotidiene locale din Tîrgu-Mureş, Cuvîntul Liber, respectiv Népújság, cercetînd materialul publicat în perioada 23 decembrie 1989 – 17 martie 1990. Principalul scop al cercetării noastre este surprinderea modului în care cele două ziare locale au reflectat realitatea social-politică premergătoare conflictului interetnic.

Avînd în vedere că materialul cercetat se întinde pe o perioadă redusă în timp (aproximativ 3 luni), am renunţat la eşantionare, realizînd analiza de conţinut a materialului publicat în perioada sus menţionată însumînd 129 de numere, 65 ale cotidianului Népújság, respectiv 64 aparţinînd ziarului Cuvîntul Liber. Astfel, paşii urmaţi în radiografierea articolelor din cele două ziare s-au derulat după cum urmează: identificarea materialului de analiză, documentarea ştiinţifică, formularea bazei teoretice a cercetării, stabilirea unităţilor de analiză, operaţionalizarea conceptelor (construcţia categoriilor şi subcategoriilor), codificarea, colectarea şi înregistrarea datelor, tabularea şi realizarea anexelor, interpretarea rezultatelor si întocmirea raportului de cercetare (Babbie E., 1992 şi Chelcea S., 1985).

Ca unităţi de analiză am ales articolul (unitate de context), tema (unitatea de înregistrare) şi suprafaţa în cm² (unitatea de numărare). Unităţile de înregistrare constituie categoriile şi subcategoriile corespunzătoare acelor subiecte pentru care cele două cotidiene au alocat o pondere semnificativă din puntul de vedere al scopului urmărit pe parcursul cercetării (vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Categoriile şi subcategoriile de analiză

Discursurile centrate pe aceste unităţi de analiză au fost intermediate de cele două ziare prin patru tipuri de emiţători ai mesajului (Gamson W.A., Modigliani A., 1989), codificaţi astfel:

(1) instituţii (partide politice, asociaţii, organisme guvernamentale din ţară şi din străinătate, armata, biserica, poliţia, instituţii de învăţămînt, agenţii de presă etc.)

(2) personalităţi (liderii celor două comunităţi etnice)

(3) opinia cititorilor (părerile cititorilor publicate în ziar)

(4) redacţia (articolele redactorilor)

În urma parcurgerii iniţiale a materialului cercetat, s-a conturat un model cuprinzînd patru perioade, identificate în funcţie de reflectarea în cele două ziare a cîte unui subiect dominant, corespunzător uneia din subcategoriile de analiză. Astfel, în prima perioadă cele două cotidiene au consacrat spaţiul disponibil în principal „Revoluţiei în comun” (subcategoria A1)-element afectogen consensual. În a doua fază discursul se menţine în jurul revoluţiei, apărînd însă şi o temă secundară: problema învăţămîntului (categoria „Revendicări” B), axată în principal pe separarea şcolilor „Bolyai Farkas” şi „Papiu Ilarian” – problema manifestă pilot (subcategoria B6). Această subcategorie preia prima poziţie în cadrul celei de a treia perioade, iar problema secundară devine apelul la istorie (categoria C). Deşi în a patra fază domină apelul la istorie – element afectogen cu funcţie de separare, constatăm o dispersie a celorlalte teme abordate.

După punctul culminant al campaniilor de presă – acţiuni ziaristice planificate şi desfăşurate într-o perioadă de timp determinată – ele se diferenţiază în trei tipuri: a) campanii de presă declanşate de evenimente deosebit de importante, inedite, punctul culminant situîndu-se la începutul campaniei; b) campanii de presă periodice, la care punctul culminant este plasat în a doua jumătate a duratei de desfăşurare a campaniei; c) campanii de presă generate de evenimente anterior planificate, care au punctul culminant la sfîrşitul acţiunii ziaristice. În cadrul studiului efectuat, am întîlnit primele două tipuri de campanii de presă.

Caseta modulară a cercetării o reprezintă construirea imaginii de sine respectiv a imaginii celuilalt. Din acest motiv, am considerat temele destinate comunităţii române din ziarul Cuvîntul Liber ca fiind referitoare la „Ego”, iar cele consacrate comunităţii maghiare din acelaşi ziar ca fiind referitoare la „Alter”. Răsturnînd paradigma, temele destinate comunităţii maghiare din cotidianul Népújság se referă la „Ego”, iar cele în care se vorbeşte despre comunitatea română sînt teme referitoare la „Alter”.

Tipurile de discursuri utilizate în tratarea subiectelor destinate relaţiilor dintre români şi maghiari sînt de două feluri. Pe de o parte, cele două cotidiene au apelat la un discurs apreciativ (favorabil-neutru-defavorabil) în raport cu categoriile de analiză; pe de altă parte în anumite cazuri, atît ziarul Cuvîntul Liber, cît şi ziarul Népújság au folosit un discurs militant (ofensiv-neutru-defensiv) faţă de temele abordate.

În momentul încercării de concretizare a drepturilor minorităţii maghiare, formulate şi acceptate (în general) la revoluţie, încep să funcţioneze stereotipuri care, alăturate apelului la istorie, polarizează comunităţile celor două etnii mărind distanţa socială dintre ele. Prejudecăţile de orice natură, în cele mai multe cazuri dau naştere la stereotipuri. Diferenţa dintre realitate şi percepţia acestei realităţi alimentează aceste prejudecăţi (ca în exemplul clasic în care, dacă trei oameni afirmă despre cineva că e beat, acela înclină să creadă că trebuie să renunţe la băutură). Raportul dintre realitatea şi perceperea ei este foarte bine surprins de către teorema lui Thomas – una din teoremele clasice ale teoriei sociologice. Dacă oamenii definesc o situaţie ca fiind reală, atunci această situaţie este reală prin consecinţele definirii ei ca reală (Ion Ungureanu, 1990). Am pornit de la această teoremă, fiindcă nu considerăm evenimentele de la Tîrgu-Mureş ca fiind străine de conţinutul ei. În altă ordine de idei, construcţia propriei identităţi se face prin apelul la simboluri de identificare, astfel încît se delimitează mai clar graniţele dintre „in-group”, grupul faţă de care se dezvoltă imaginea de sine şi „out-group”, grupul faţă de care se dezvoltă imaginea celuilalt. Aceste simboluri de identificare generează în acelaşi timp tipuri diferenţiate de coeziune, în conformitate cu ipoteza „frustrare-agresare”. Dacă un organism este blocat sau împiedicat în realizarea scopurilor propuse, el tinde să se întoarcă în mod agresiv împotriva sursei de frustrare percepută astfel (Wieviorka, 1994). În acest sens, întoarcerea împotriva sursei de frustrare e demonstrată de invocarea, pe de o parte, a atentării la integritatea teritorială (în rîndul românilor), iar pe de altă parte temerii de asimilare (în rîndul maghiarilor). Prejudecăţile formate în decursul secolelor se amplifică în momentele de criză de identitate, cum a fost şi perioada de după evenimentele din decembrie 1989.

1. Evidenţierea revoluţiei în comun

În perioada imediată de după revoluţia din decembrie 1989, ziarele locale din Tîrgu Mureş s-au aliniat tendinţei generale din presa românească de atunci, astfel încît subiectele dominante s-au constituit în jurul evenimentelor care au avut loc între 16 şi 22 decembrie 1989. O trăsătura aparte ce caracterizează discursul cotidienelor tîrgumureşene a reprezentat-o sublinierea unităţii prin care s-au desfăşurat mişcările revoluţionare. Aici a fost pusă în evidenţă participarea concomitentă la revoluţie a tuturor grupurilor etnice, religioase, socio-profesionale din localitate. În conformitate cu această observaţie am selectat patru subcategorii corespunzătoare subiectelor despre revoluţie.

Tabelul 2. Frecvenţele şi suprafeţele subcategoriilor din cadrul categoriei „Revoluţie”

Cumulate, cele patru subcategorii ne dau imaginea fidelă a preocupării celor două cotidiene fată de această problematică.

Tabelul 3. Frecvenţa şi suprafaţa categoriei „Revoluţie” (A)

Din cele 76 articole (în total) consacrate categoriei „Revoluţie” (A), în mod normal 97, 72% sunt favorabile acestui subiect. Atîta timp cît subcategoria „Revoluţia în comun” (A1) a dominat coloanele cotidienelor locale ziarul Cuvîntul Liber a format în primul rînd imaginea celeilalte comunităţi preponderent în mod favorabil, în timp ce cotidianul Népújság a alocat spaţiul disponibil în primul rînd construirii imaginii comunităţii maghiare. Ca o consecinţă a acestui fapt prezentarea favorabilă a comunităţii maghiare în ambele cotidiene a permis conturarea, formularea şi chiar acceptarea într-o formă generală a revendicărilor exprimate de către reprezentanţii etniei maghiare.

2. Reflectarea în presă a încercării de concretizare a unor revendicări ale comunităţii maghiare

Înainte de polarizarea manifestă faţă de problema revendicărilor, primele atitudini nefavorabile fată de „Alter” au apărut în jurul problemei distribuirii „Ajutoarelor din străinătate” (D3) în rubricile rezervate cititorilor (titlu de articol de genul: „Unii sînt mai egali ca ceilalţi!”). Prima încercare de particularizare a drepturilor comunităţii maghiare gravitează în jurul separării şcolilor „Bolyai Farkas” şi „Papiu Ilarian” (subcategoria B6). Pînă în acest moment atitudinile faţă de revendicările pentru „drepturile generale” (subcategoria B8), vag formulate sunt preponderent favorabile (formulări de tipul: „frăţie”, „împreună”, „prietenie”, „solidaritate”, etc.). Datele arată că discursul apreciativ al Cuvîntului Liber faţă de „Drepturi în general” (B8) este în proporţie de 64% favorabil, 20% defavorabil şi 16% neutru.

Revenind la problema şcolilor, acest subiect intră în actualitate în data de 18 ianuarie 1990. Din acest moment se declanşează o campanie de presă evenimenţială (cu punctul culminant în prima parte a campaniei), astfel încît după ce am întîlnit o raportare consensuală a celor două ziare faţă de revoluţie, apare pentru prima oară un subiect care iniţiază controverse. Ziarul Cuvîntul Liber, din totalul articolelor destinate „Separării şcolilor” (B6) (41 articole, însumând 1818,44 (cm2), ia o poziţie defavorabilă în proporţie de 77,25% din această suprafaţă (exemplificări din text: „...unora li s-a urcat „democraţia” la cap...”, „...dacă sîntem fraţi, atunci să fim.”, „...cui foloseşte?”), în timp ce cotidianul Népújság se raportează favorabil („...pentru reînnoirea învăţămîntului – de limbă maghiară n.a. – nostru.”, „...şcoli de limbă maghiară!”) la aceeaşi problemă în proporţie de 48,17% (dintr-un total de 1286,2 (cm2).

Figura 1. Discursul apreciativ al ziarelor locale în raport cu „Separarea şcolilor” (B6)

Totodată se ataşează şi un discurs militant faţă de aceaşi temă. În raport cu problema separării şcolilor (B6), ziarul Cuvîntul Liber foloseşte un discurs militant ofensiv, cu tentă naţionalistă, fără a preciza explicit referentul („...cuiburi şoviniste, naţionaliste...”, „...aici mîncăm româneşte, dincolo ungureşte?”), în proporţie de 39%, iar discursul defensiv („...nu separîndu-ne învăţăm să trăim mai bine împreună...”, „...cer ca şi copiilor mei să li se asigure aceleaşi drepturi...”) şi neutru este de 26%, respectiv 35%. În comparaţie discursul cotidianului Népújság este structurat astfel: 8% ofensiv („...vrem universitate Bolyai, vrem şcoală Bolyai!”, „...vrem şcolile noastre!”), 13% defensiv („...sîntem maghiari din România...”) şi 79% neutru.

Se observă faptul că, relativ la „Separarea şcolilor” (B6), Cuvîntul Liber foloseşte într-o măsură mai mare discursul militant (64, 62%) decît Népújság (21, 83%), cotidian a cărui prudenţă transparentă explică într-o oarecare măsură conştiinţa de minoritar etnic şi modalităţile de exprimare ale acesteia.

Cu excepţia „Separarea şcolilor” (B6), celelalte subcategorii din cadrul categoriei,, Revendicări”(B) ocupă suprafeţe mai mari în Népújság decît în Cuvîntul Liber.

Tabelul 4. Frecvenţele şi suprafeţele alocate subcategoriilor din cadrul categorie „Revendicări”(B)

Figura 2. Procentajul luărilor de poziţie faţă de „Alter”, respectiv „Ego” în cele două ziare.

 

Datele evidenţiază tendinţa de refugiu în problemele „in-group”-ului (Shibutani T., 1986), în cadrul comunităţii maghiare şi preocupările acesteia pentru soluţionarea revendicărilor formulate de reprezentanţii săi.

Tabelul 5. Suprafaţa totală în cm² alocată categoriei,, Revendicări”(B).

Cele mai mari diferenţe între cele două ziare, atît în ceea ce priveşte suprafaţa cît şi în privinţa frecvenţei articolelor se constată în cazul subcategoriilor „Problema IMF”(B7), „Limba de predare” (B4) şi „Inscripţii bilingve”(B3). Cu alte cuvinte, două mari subiecte atrag atenţia: problema învăţămîntului şi problema limbă maternă versus limbă oficială.

Tabelul 6.

Suprafeţele (cm²) corespunzătoare revendicărilor referitoare la problema învăţămîntului şi a limbii materne versus limbă oficială.

Sesizăm o defalcare a revendicărilor comunităţii maghiare în Népújság, în timp ce Cuvîntul Liber se limitează la sublinierea problemei şi la luarea unei atitudini favorabile & defavorabile, respectiv ofensive & defensive faţă de subiectele în cauză. Să vedem ce spun rezultatele în acest sens:

Figura 3. Discursul apreciativ al ziarelor locale în raport cu categoria „Revendicări” (B).

Ca reacţie la categoria „Revendicări” (B) – este vorba despre revendicările minorităţii maghiare – discursul militant al cotidianului Cuvîntul

Liber este ofensiv (ex.: „...Utilizarea limbii maghiare în instanţele judecătoreşti şi locale ale puterii de stat nu poate fi acceptată.”, „...să se respecte cu fidelitate...” ş.a.) într-o proporţie de 33%, defensiv 15% şi neutru 52%, faţă de Népújság, unde discursul militant este ofensiv doar într-un procent de 4%, defensiv 6% şi neutru 90%. Menţionăm faptul că discursul militant a fost nul în cazul subcategoriilor,, Reprezentativitate”(Bl), „Autonomie si autodeterminare”(B2), „Inscripţii bilingve” (B3) în ziarul Cuvîntul Liber, respectiv „Reprezentativitate” (Bl), „Autonomie şi autodeterminare” (B2). „Inscripţii bilingve” (B3) si „Problema limbii de predare” (B4) în Népújság. La polul opus se situează subcategoria „Problema IMF” (B7) în cadrul căreia am înregistrat în cotidianul Cuvîntul Liber un discurs ofensiv de 100%, chiar dacă suprafaţa alocată acestui subiect e relativ mică (198,51 cm²). Statistica de mai sus întăreşte punctul de vedere menţionat deja în analiza temei principale „Separarea şcolilor” (B6) şi anume că ziarul Népújság evită discursul militant, atitudine corespunzătoare unei coeziuni de tipul „frustrat-victimă”. În măsura în care sunt relevante, datele ne arată că discursul defensiv (6,07%) în Népújság e folosit de două ori mai mult decît cel ofensiv (3,75%) faţă de subcategoria B6, situaţie ce se inversează în Cuvîntul Liber, unde discursul ofensiv (33,16%) aproape că îl dublează pe cel defensiv (14,61%), ceea ce trădează caracteristicile unei conştiinţe de tipul „agresat-lezat”.

Merită o atenţie aparte si evidenţierea rangurilor pe care le deţin subcategoriile din categoria B, în funcţie de frecvenţa articolelor.

Tabelul 7. Rangurile pe care le deţin subcategoriile din cadrul categoriei „Revendicări” (B) în funcţie de frecvenţă.

Ca o preconcluzie, putem afirma că ziarul Cuvîntul Liber înregistrează mai multe evidenţieri (frecvenţe) ale articolelor, în timp ce Népújság face mai multe analize (domină suprafaţa) în raport cu problemele concrete, palpabile, apărute la nivelul relaţiilor interetnice, şi anume problema revendicărilor comunităţii maghiare.

Tabelul 8. Media suprafeţei ce revine unui articol din cadrul categoriei „Revendicări” (B).

Cu riscul de a ne repeta vom sublinia faptul că la Tîrgu-Mureş ziarele au filtrat realitatea, astfel încît problema centrală din sfera raporturilor româno- maghiare a constituit-o separea şcolilor „Bolyai Farkas” şi „Papiu Ilarian”, ceea ce ne poate face să credem că atunci cînd o problemă locală îndeplineşte următoarele două condiţii: 1. – e pusă pe prim plan şi 2. – polarizează două comunităţi, ea poate sta la baza unui conflict latent (Shibutani T., 1986). Forma manifestă a acestuia poate să apară în urma transferului de discurs de pe latura actualităţii concrete pe dimensiunea elementelor afectogene, în cazul nostru „Apelul la istorie” (C).

3. Funcţia afectogenă a apelului la istorie

În momentul în care campania de presă evenimenţială destinată subiectului „Bolyai Farkas” – „Papiu Ilarian” atinge punctul culminant, se intensifică evidenţierea în cele două ziare a acelor teme care ne-au determinat să alegem alte cinci subcategorii de analiză grupate în cadrul categoriei C – „Apelul la istorie”.

Să aruncăm o privire asupra frecvenţelor, respectiv suprafeţelor corespondente subcategoriilor de analiză în discuţie.

Tabelul 9. Frecvenţele şi suprafeţele subcategoriilor în categoria „Apelul la istorie” (C).

O asemănare evidentă cu categoria „Revendicări” (B) se observă din modul de a privi temele de către cele două ziare. Diferenţa absolută dintre numărul de apariţii a subcategoriilor e nesemnificativă (16 în favoarea Cuvîntului Liber) însă ne întîlnim din nou cu dublarea suprafeţei de către ziarul Népújság.

Tabelul 10. Media suprafeţei ce revine unui articol din cadrul categoriei „Apelul la istoric”(C).

În timp ce în Cuvîntul Liber apelul la istorie se naşte din supralicitarea subiectelor „Integritate teritorială” (C1), „Suferinţe din trecut” (C2) şi „Simboluri, evenimente si personalităţi istorice” (C4), ziarul Népújság acordă o atenţie mai marc temelor „Problema asimilării” (C3), „Simboluri, evenimente si personalităţi istorice” (C4), respectiv „Conştiinţa de noi” (C5). Subiectul comun, dar în acelaşi timp polarizator este corespondentul subcategoriei C4, astfel încît discursul naţionalist al ambelor ziare se concentrează în jurul propriilor simboluri istorice, preponderent locale la Népújság, respectiv generale în Cuvîntul Liber.

Tabelul 11. Rangurile pe care le deţin subcategoriile din cadrul categoriei „Apelul la istorie” (C) in funcţie de suprafaţă (cm²).

Primul aspect interesant îl constituie apariţia discursului militant defensiv în ziarul Cuvîntul Liber pe lîngă subcategoria „Suferinţe din trecut” (C2). Discursul militant al ziarului Cuvîntul Liber faţă de subcategoria „Suferinţe din trecut” (C2), constînd din referiri la trecutul austro-ungar din Transilvania, totalizează următoarele procente: 0% ofensiv, 64% neutru şi 36% defensiv. Prezenţa discursului defensiv caracterizează într-o anumită măsură o atitudine apropiată unei comunităţi cu o conştiinţă de tipul „frustrat-agresat” (Shibutani T., 1986) relativ la un trecut necontrolabil. Discursul ofensiv e totuşi prezent, însă în cadrul subiectului „Integritate teritorială”, care se manifestă prin trimiteri la un presupus pericol extern, subliniindu-se importanţa unităţii naţionale (67,01% din suprafaţa subcategoriei C1).

Să ne concentrăm acum atenţia asupra subiectelor principale din Népújság referitoare la istorie. În cazul subcategoriei „Conştiinţa de noi” (C5), Népújság vorbeşte favorabil în proporţie 100% despre acest subiect, manifestînd latent un complex de superioritate (conştiinţa unui nivel de cultură & civilizaţie mai ridicat decît a celeilalte comunităţi), faţă de un procentaj de 75% întîlnit la Cuvîntul Liber. Reluînd ipoteza de la care am pornit – întoarcerea împotriva sursei de frustrare (Wieviorka M., 1994) e demonstrată de invocarea pe de o parte a atentării la integritatea teritorială (în rîndul românilor), iar pe de altă parte a temerii de asimilare (în rîndul maghiarilor) – aceasta este confirmată în mare măsură de decalajele majore surprinse în cele două cotidiene locale faţă de aceste subiecte. Discursul apreciativ al cotidianului Népújság legat de „Problema asimilării” (C2), de exemplu articole despre „tehnologia asimilării noastre” (a maghiarilor n.a.), prezintă următoarele procente: 82% defavorabil, 14% favorabil şi 4% neutru. Atît Cuvîntul Liber cît şi Népújság evită să abordeze tema frustrantă a celeilalte comunităţi, supralicitînd în schimb propria frustrare, alimentînd-o pe de o parte cu un discurs ofensiv-agresiv, respectiv cu un discurs defavorabil – agresiv faţă de „Alter” (vezi figura 4 şi figura 5.)

Tabelul 12. Frecvenţele, respectiv suprafeţele corespunzătoare temelor frustrante din cele două ziare.

Cuvîntul Liber – „Integritate teritorială” (C1)

Népújság –          „Problema asimilării” (C3)

În privinţa asimilării, cotidianul Népújság foloseşte pentru prima oară discursul despre „Alter” (comunitatea română) într-o proporţie mai mare, spre deosebire de ziarul Cuvîntul Liber, al cărui discurs, deşi este ofensiv în proporţie de 67% faţă de subiectul „Integritate teritorială”, evită să-l ataşeze în mod manifest imaginii despre „Alter” (comunitatea maghiară).

Figura 4. Procentajul luărilor de poziţie faţă de „Alter”, respectiv „Ego” în raport cu subcategoria „Suferinţe din trecut” (C2) în ziarul Cuvîntul Liber

 

Figura 5. Procentajul luărilor de poziţie faţă de „Alter”, respectiv „Ego” in raport cu subcategoria „Problema asimilării” (C3) in ziarul Népújság

 

4. Alte aspecte ale relaţiilor dintre cele două comunităţi.

În categoria „Altele” am introdus acele subcategorii care sunt semnificative din punctul de vedere al cercetării, dar nu au putut constitui, fiecare în parte, o categorie particulară. Astfel, din materialul parcurs, subcategoria cu cea mai ridicată frecvenţă de apariţie este „Raporturi româno- maghiare” (D4) – situaţie oarecum anticipabilă din punct de vedere al cercetării – ambele cotidiene acordîndu-i cea mai mare atenţie. În ceea ce priveşte ziarul Népújság, această subcategorie are rangul doi (în timp ce în ziarul Cuvîntul Liber se păstrează acelaşi rang unu), aflîndu-se în urma subcategoriei „Simboluri, evenimente, personalităţi istorice” (C4) în care apar articolele legate de istoria, arhitectura şi personalităţile locale.

Tabelul 13. Frecvenţele şi suprafeţele subcategoriilor din cadrul categoriei „Altele” (D).

Acestor din urmă articole li s-au alocat suprafeţe mari (articole gen „serial” apărute în paginile suplimentelor culturale), fapt care explică rangul întîi al acestei subcategorii.

Figura 6. Discursul apreciativ al ziarelor locale faţă de subcategoria „Raporturi româno-maghiare” (D4).

Spre deosebire de Cuvîntul Liber, ziarul Népújság are o poziţie favorabilă în mai are măsură faţă de acest subiect, ceea ce poate fi corelat cu condiţia de minoritate a populaţiei maghiare, adică în percepţia lor, o mai bună dezvoltare a raporturilor româno-maghiare ar putea grăbi procesul de concretizare a revendicărilor „mult rîvnite”. Aceasta înseamnă că valorile democratice, raporturile interetnice bune, toleranţa, egalitatea în drepturi etc. sînt percepute de fapt ca garanţii de realizare a revendicărilor. Acest lucru este relevat şi prin faptul că subcategoria „Valori democratice” (D7), ocupă o suprafaţă mult mai mare în cotidianul Népújság (404,73cm²) faţă de Cuvîntul Liber 151,81 cm²), diferenţa demonstrînd interesul mai mare al comunităţii maghiare pentru realizarea acestor valori, valori care servesc la legitimarea revendicărilor lor. La rîndul lor, aceste revendicări sunt percepute de cealaltă parte ca privilegii, ceea ce generează un sentiment de „agresat-lezat”, care are ca rezultat considerarea modurilor de realizare a revendicărilor-privilegiilor comunităţii maghiare ca un potenţial pericol pentru integritatea teritorială (ipoteza „frustrare-agresare” Shibutani T., 1986). Faptul că în cotidianul Cuvîntul Liber 29,42% din suprafaţa totală acordată categoriei „Altele” (D) o reprezintă subcategoria „Reprezentanţii celeilalte comunităţi” (D1) şi 9,89% sunt acordate subcategoriei „Reprezentanţii propriei comunităţi” (D2), (faţă de doar 8,23% respectiv 25,73% destinate aceloraşi subcategorii de ziarul Népújság), arată că ziarul de limbă română este „preocupat” mai mult de reprezentanţii comunităţii maghiare („Alter”), decît de reprezentanţii propriei comunităţi („Ego”), pe cînd ziarul de limbă maghiară „dedică” un spaţiu mai mare reprezentanţilor propriei comunităţi („Ego”) decît reprezentanţilor comunităţii române („Alter”).

Tabelul 14. Frecvenţa şi suprafaţa subcategoriilor D1 şi D2

Continuînd ideea, realizarea (obţinerea) în practică a revendicărilor comunităţii maghiare este deci percepută ca periculoasă, ceea ce face ca – fiind o reacţie la aceste semnale – ziarul Cuvîntul Liber să scrie în mod defavorabil despre sursa lezării, adică despre „Reprezentanţii celeilalte comunităţi” (D1), în sensul că Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR) c confundată în mod indirect cu etnia maghiară, fapt ce se aseamănă cu identificarea Uniunii Vetrei Româneşti, în paginile ziarului Népújság, cu naţionaliştii români (vezi figura 7 şi figura 8).

Figura 7.

Discursul apreciativ al celor  două ziare faţă de subcategoria „Reprezentanţii celeilalte comunităţi” (D1).

 

Figura 8.

Discursul apreciativ al celor două cotidiene faţă de subcategoria „Reprezentanţii propriei comunităţi” (D2).

 

Un alt aspect îl constituie şi faptul că în construirea şi definirea identităţii proprii, cotidianul Cuvîntul Liber apelează la grupul exterior (out-group), delimitîndu- se de acesta pentru generarea coeziunii de grup. În cazul comunităţii maghiare, construirea propriei identităţi se realizează prin apelul la reprezentanţii propriei comunităţi (D1), adică 25,73%, cît şi la patriotismul local, la personalităţi locale, la istoria locală a oraşului (C4), elemente care sunt supralicitate pentru a evidenţia „posesia” în trecut a oraşului de către maghiari. In acest sens ziarul Népújság, comunica luările de poziţie, punctele de vedere ale personalităţilor comunităţii maghiare, totodată acordînd un spaţiu larg activităţilor, evenimentelor şi acţiunilor legate de UDMR. Un alt aspect al ponderii acestui procent (25,73%), îl reprezintă şi cauza pentru care se apelează la reprezentanţii propriei comunităţi, deoarece majoritatea luărilor de poziţie şi a punctelor de vedere emise de reprezentanţii comunităţii maghiare sînt legate de problemele în care minoritatea maghiară s-a simţit într-un fel sau altul frustrată, iar sursa frustrării (puterea, majoritatea românească) este privită ca un „agresor”, astfel ajungînd să se complacă în rolul de victimă (agresat), rol care îi „îndreptăţeşte” revendicările ei „juste” (afirmaţie de tipul: „În comunism, Noi maghiarii am suferit mai mult decît Voi românii!) (Fowler. R., 1991).

5. Concluzii generale

Primele semnale nefavorabile faţă de „Alter” sunt filtrate pe marginea distribuirii ajutoarelor din străinătate (subcategoria D3) de către ziarul Cuvîntul Liber în data de 11 ianuarie 1990, prin intermediul difuzării unor luări de poziţii ale opiniei cititorilor. Sînt vizaţi în special reprezentanţii comunităţii maghiare (Biserica Romano-Catolică şi cea Protestantă). într-o oarecare măsură, aceste articole pregătesc terenul pentru problema manifestă-pilot „Separarea şcolilor” (B6), fără a exista însă o interdependenţă între cele două subcategorii de analiză. Problema separării şcolilor „Bolyai Farkas” şi „Papiu Ilarian” este un subiect care ascunde o situaţie a cărui rezolvare echitabilă pentru cele două părţi este aproape imposibilă. Fiind vorba despre o situaţie conflictuală disjunctivă se reproduce de fapt, modelul unui joc cu sumă nulă, în sensul că unul poate să cîştige numai cît pierde celălalt. Adică, separarea şcolilor pe principiul limbii exclusive de predare ar fi ameliorat temerile de asimilare în rîndul comunităţii maghiare, însă ar fi produs intensificarea temerilor de atentare la integritatea teritorială (în rîndul românilor). Inversînd lucrurile, în cazul în care s-ar fi menţinut situaţia de dinainte de 1989, aceasta ar fi evitat extrapolarea (în rîndul românilor) a tendinţelor considerate separatiste pe latura temerilor pentru integritatea teritorială, dar ar fi amplificat temerile maghiarilor în jurul problemei asimilării. Astfel s-a cristalizat o situaţie tipic-conflictuală locală, care implica mult mai multe aspecte latente (stereotipuri, temeri, prejudecăţi) decît se observau la prima vedere (Gamson W. A. & Modigliani A., 1989).

În momentul în care apare discursul defensiv, prin care se apără diferite interese colective ale celor două comunităţi, se incriminează automat acţiunile celuilalt, ceea ce generează implicit „schimburi de reincriminare” (Shibutani T., 1986). Aceste schimburi de reincriminare sunt elementele unor discursuri bifurcate corespondente celor două ziare: unul de tip local, care face apel la un trecut tîrgumureşean – cu evenimente, personalităţi, realizări, simboluri dintr-o perioadă nu prea îndepărtată – (specific pentru Népújság), respectiv un discurs ce apelează la simboluri şi evenimente istorice de anvergură naţională, în principal evenimente istorice-simbol şi personalităţi istorice şi literare (specific cotidianului Cuvîntul Liber). Aceste două tipuri diferenţiate de discurs generează formarea unor conştiinţe polarizate în rîndul celor două comunităţi etnice. Coeziunile corespondente acestor conştiinţe nu dispun de puncte tangente între români şi maghiari, în sensul că lipseşte potenţialitatea consensului în abordarea comună a acestor puncte tangente (probleme polarizatoare ale opiniei publice). Discursul ziarului Népújság care formează o coeziune centrată pe „spiritul Tîrgu-Mureşului” de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul secolului XX (un fel de patriotism local prezent în mod manifest), este concomitent un discurs naţionalist latent deoarece este centrat doar pe viaţa socio-culturală a maghiarilor, considerînd acel trecut ca fiind un trecut preponderent maghiar. Analizînd discursul cotidianului Cuvîntului Liber, acesta ataşează articolelor destinate „Apelului la istorie” (C) o tentă militantă (în principal ofensivă), care, raportată fiind la comunitatea maghiară trădează un discurs de asemenea naţionalist.

Ambele comunităţi se percep reciproc ca surse de frustrare, respectiv de agresare, în raport cu integritatea teritorială, pe de o parte şi asimilarea pe de altă parte. Cele două etnii îşi construiesc coeziunile proprii prin fundamentarea lor pe sursele de frustrare externe. Se conturează astfel două tipuri de autoidentificare. Astfel, Népújság contribuie la autoidentificarea maghiarilor în situaţia de victimă, în timp ce Cuvîntul Liber amplifică imaginea de majoritate lezată. În ceea ce priveşte heteroidentificarea (construirea imaginii celuilalt) ambele cotidiene intermediază o percepţie a „out-group”-ului în postura de sursă de frustrare, împotriva căreia cele două comunităţi se întorc în mod agresiv, fiecare din ele cu încărcătura specifică unei conştiinţe de lezat, respectiv de victimă. Acest fapt conduce la consolidarea a două tipuri de coeziune impermeabile, una în raport cu cealaltă, care măreşte automat distanţa socială dintre comunitatea românească şi cea maghiară.

Discursul ziarului Cuvîntul Liber este preponderent militant, în timp ce Népújság foloseşte în special discursul apreciativ.

În altă ordine de idei, Cuvîntul Liber „se remarcă” prin evidenţierea problemelor astfel încît totalul frecvenţelor de apariţie a subcategoriilor e mai marc decît în cazul celuilalt ziar, 423 respectiv 357. În ceea ce priveşte ziarul Népújság, acesta se preocupă într-o mai mare măsură de analiza subiectelor, ceea ce explică diferenţa totalului de suprafaţă pentru subcategoriile de analiză (17664,4 – Népújság şi 12473,9 – Cuvîntul Liber).

Tabelul 15. Media suprafeţei (cm²) ce revine unei subcategorii de analiză.

Pe parcursul analizei am luat în considerare ponderea acelor articole care sînt reacţii la articolele din celălalt ziar local. Astfel, 10,87% din articolele Cuvîntului Liber şi 14% din cele ale ziarului Népújság sunt reactive. Nonreactivitatea preponderentă a celor două cotidiene (în medie peste 87%) subliniază selectivitatea comunicării.

În funcţie de frecvenţele subcategoriilor de analiză, emiţătorii mesajelor se repartizează astfel:

Tabelul 16. Repartiţia pe subcategoriile de analiză a emiţătorilor de mesaje în funcţie de frecvenţă.

În încheiere subliniem că acest studiu nu are pretenţia unei prezentări exhaustive a relaţiilor româno-maghiare reflectate în presa locală, problemă a cărei complexitate nu poate fi analizată într-o perioadă de cercetare de două luni.

Nu considerăm că ziarele locale au avut un rol direct şi determinant în declanşarea evenimentelor de la Tîrgu-Mureş din martie 1990, însă reflectarea unor evenimente sau probleme locale, reale printr-un substrat naţionalist latent au contribuit la apariţia atitudinilor şi manifestărilor intolerante în ambele tabere, de care s-a profitat ulterior, aspect care face obiectul unor studii de altă natură, cu o altă anvergură decît a celui de faţă. □

Bibliografie:

BABBIE, Earl R. 1992. The Practice of Social Research. Belmont, California: Wadsworth Publishing Company.

CHELCEA, Septimiu. 1985. Semnificaţia documentelor sociale. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

FOWLER, Roger. 1991. Language in News. Discourse and Ideology in the British Press. London: Routledge.

GAMSON, William A. & MODIGLIANI, Andre. 1989. Media Discourse and Public Opinion on Nuclear Power: A Constructionist Approach. Chicago: University of Chicago Press.

SHIBUTANI, Tamotsu. 1986. Social Processes. An Introduction to Sociology. Berkley, Los Angeles, London: University of California Press.

UNGUREANU, Ion. 1990. Paradigme ale cunoaşterii societăţii. Bucureşti: Editura Humanitas.

WIEVIORKA, Michel. 1994. Spaţiul rasismului. Bucureşti: Editura Humanitas.