Document

Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale

Consiliul Europei, Comitetul Ad-hoc pentru Protecţia Minorităţilor

Naţionale – CAHMIN

Statele membre ale Consi- liului Europei şi celelalte state semna- tare ale prezentei convenţii-cadru,

considerînd că scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unităţi mai strînse între membrii săi în vederea salvgar- dării şi promovării idealurilor şi principiilor care reprezintă patrimo- niul lor comun,

considerînd că unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv constă în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

dorind să dea curs Decla- raţiei şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Euro- pei, adoptată la Viena la 9 octombrie 1993,

fiind hotărîte ca pe teritoriile lor respective să protejeze existenţa minorităţilor naţionale,

considerînd că bulversările

istoriei europene au arătat că protecţia minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea, securitatea demo- cratică şi pacea Continentului,

considerînd că o societate pluralistă şi cu adevărat democratică trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală, lingvistică şi reli- gioasă a fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, dar şi, deopotrivă, să creeze condiţii corespun- zătoare care să le permită să-şi expri- me, să păstreze şi să dezvolte această identitate,

considerînd că realizarea unui climat de toleranţă şi dialog este necesară pentru a permite diversităţii culturale să reprezinte o sursă, dar şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogă- ţire a fiecărei societăţi, considerînd că realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesită şi cooperarea trans- frontalieră între autorităţi locale şi regionale, cu respectarea Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat.

ţinînd seama de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de protocoalele sale,

ţinînd seama de angaja- mentele privind protecţia minorităţilor naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,

fiind hotărîte să definească principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni părţi la prezentul instrument, protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,

fiind hotărîte să aplice prin- cipiile enunţate în prezenta Convenţie- cadru prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale corespunzătoare,

au convenit asupra celor ce urmează:

Titlul I

Articolul 1

Protecţia minorităţilor naţio- nale şi a drepturilor şi libertăţilor

persoanelor aparţinînd acestora face parte integrantă din protecţia inter- naţională a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniu de cooperare internaţională.

Articolul 2

Dispoziţiile prezentei con- venţii-cadru vor fi aplicate cu bună- credinţă, într-un spirit de înţelegere, toleranţă şi cu respectarea principiilor bunei vecinătăţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperării între state.

Articolul 3

1. Orice persoană aparţinînd unei minorităţi naţionale are dreptul să aleagă liber dacă să fie tratată sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.

2. Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertăţile ce decurg din principiile enunţate în prezenta Convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii.

Titlul II

Articolul 4

1. Părţile se angajează să garanteze fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul la egalitate în faţa legii şi la egala protecţie a legii. În această privinţă, orice discriminare bazată pe aparte- nenţa la o minoritate naţională este interzisă.

2. Părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri adec- vate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplină şi efectivă între persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale şi cele aparţinînd majorităţii. Ele vor ţine seama în mod corespunzător, în această privinţă, de condiţiile specifice în care se află persoanele aparţinînd mino- rităţilor naţionale.

3. Măsurile adoptate în con- formitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare.

Articolul 5

1. Părţile se angajează să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinînd mino- rităţilor naţionale să-şi menţină şi să- şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural.

2. Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, părţile se vor abţine de la orice politică ori practică avînd drept scop asimilarea persoa- nelor aparţinînd minorităţilor na- ţionale împotriva voinţei acestora şi vor proteja aceste persoane împotriva oricărei acţiuni vizînd o astfel de asimilare.

Articolul 6

1. Părţile vor încuraja spiri- tul de toleranţă şi dialogul intercultural şi vor lua măsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării dintre toate persoanele care trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică, cultu- rală, lingvistică ori religioasă a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.

2. Părţile se angajează să ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale ameninţărilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenţă, datorită identităţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.

Articolul 7

Părţile vor asigura respecta- rea drepturilor fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie.

Articolul 8

Părţile se angajează să recu- noască fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a- şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organi- zaţii şi asociaţii religioase.

Articolul 9

1. Părţile se angajează să recunoască faptul că dreptul la liber- tatea de expresie a fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunica informaţii sau idei în limba minoritară, fără ingerinţe ale autorităţilor publice şi independent de frontiere. Părţile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor legislative, persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale să nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.

2. Paragraful 1 nu împiedică părţile să utilizeze un regim de autori- zare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.

3. Părţile nu vor crea obsta- cole în calea înfiinţării şi utilizării mijloacelor de informare scrisă de către persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în măsura posibilului şi ţinînd seama de prevederile para- grafului 1, persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale să le fie acor- dată posibilitatea de a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.

4. În cadrul sistemului legis- laţiei lor, părţile vor adopta măsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea toleranţei şi pentru a permite pluralismul cultural.

Articolul 10

1. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţi- nînd unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris.

2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, dacă aceste persoane solicită acest lucru şi acolo unde această cerere corespunde unei nevoi reale, părţile se vor strădui să asigure, în măsura posibilului, condiţii care să permită folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.

3. Părţile se angajează să garanteze dreptul oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale de a fi informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înţelege, cu privire la motivele arestării sale, la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa, şi să se apere în această limbă, dacă este necesar cu asistenţa gratuită a unui interpret.

Articolul 11

1. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane apar- ţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi prenumele său în limba minoritară, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora, în conformitate cu modalităţile prevăzute în sistemul lor legal.

2. Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane apar- ţinînd unei minorităţi naţionale de a expune în limba sa minoritară însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public.

3. În ariile locuite în mod tradiţional de persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci cînd este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinînd seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumi- rilor străzilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopo- trivă în limba minoritară, acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii.

Articolul 12

1. Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul educaţiei şi al cercetării, pentru a încuraja cunoaşterea culturii, istorici, limbii şi religiei atît ale minorităţilor lor naţionale, cît şi ale majorităţii.

2. În acest context, părţile vor asigura, între altele, posibilităţi corespunzătoare pentru pregătirea profesorilor, accesul la manuale şi vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor comunităţi.

3. Părţile se angajează să promoveze şanse egale de acces la educaţia de toate nivelurile pentru persoane aparţinînd minorităţilor naţionale.

Articolul 13

1. În cadrul sistemului lor educaţional, părţile vor recunoaşte dreptul persoanelor aparţinînd unei minorităţi naţionale de a înfiinţa şi a administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.

2. Exerciţiul acestui drept nu implică nici o obligaţie financiară pentru părţi.

Articolul 14

1. Părţile se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa minoritară.

2. În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinînd minorităţilor naţionale, dacă există o cerere suficientă, părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilului şi în cadrul sistemu- lui lor educaţional, ca persoanele aparţinînd acestor minorităţi să bene- ficieze de posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă.

3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale ori predării în această limbă.

Articolul 15

Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă a persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special acelea care le privesc direct.

Articolul 16

Părţile se vor abţine să ia măsuri care, modificînd proporţiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinînd minorităţilor naţionale, sînt îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor decurgînd din principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru.

Articolul 17

1. Părţile se angajează să nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se află în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori patri- moniul cultural.

2. Părţile se angajează să nu aducă atingere dreptului persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale, atît la nivel naţio- nal, cît şi internaţional.

Articolul 18

1. Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este necesar, acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale respective.

Articolul 19

Părţile se angajează să res- pecte şi să aplice principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru, aducîndu-le, dacă este necesar, numai acele limitări, restricţii şi derogări prevăzute în instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care acestea sînt relevante pentru drepturile şi libertăţile decurgînd din principiile menţionate.

Titlul III

Articolul 20

În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgînd din principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru, orice persoană aparţinînd unei mino- rităţi naţionale va respecta legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinînd majorităţii sau altor minorităţi na- ţionale.

Articolul 21

Nici o dispoziţie din pre- zenta Convenţie-cadru, nu va fi interpretată ca implicînd vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului inter- naţional, în special celor ale ega- lităţii suverane, integrităţii te- ritoriale şi independenţei politice ale statelor.

Articolul 22

Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie-cadru nu va fi interpretată ca limitînd sau aducînd atingere drep- turilor omului şi libertăţilor funda- mentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricărei părţi contractante sau cu orice altă convenţie la care respectiva parte contractantă este parte.

Articolul 23

Drepturile şi libertăţile de- curgînd din principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru, în măsura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau din protocoalele adiţionale la aceasta, vor fi înţelese în conformitate cu aceste din urmă prevederi.

Titlul IV

Articolul 24

1. Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei este însărcinat să vegheze la aplicarea prezentei conven- ţii-cadru de către părţile contractante.

2. Părţile care nu sînt mem- bre ale Consiliului Europei vor parti- cipa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalităţi care urmează a fi de- terminate.

Articolul 25

1. Într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezen- tei convenţii-cadru cu privire la respectiva parte contractantă, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informaţii com- plete asupra măsurilor legislative şi de altă natură, adoptate în aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta Convenţie-cadru.

2. Ulterior, fiecare parte contractantă va transmite secretarului general, periodic şi ori de cîte ori Comitetul Miniştrilor solicită, orice informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii- cadru.

3. Secretarul general va înainta Comitetului Miniştrilor infor- maţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol.

Articolul 26

1. În evaluarea adecvării măsurilor adoptate de părţi pentru punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta Convenţie-cadru, Comitetul Miniştrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cărui membri vor avea experienţă recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.

2. Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestui vor fi fixate de către Comitetul Miniştrilor într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a prezentei con- venţii-cadru.

Titlul V

Articolul 27

Prezenta Convenţie-cadru va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Pînă la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat invitat în acest sens de către Comitetul Miniştrilor. Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Con- siliului Europei.

Articolul 28

1. Prezenta Convenţie-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care douăsprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţămîntul de a fi legate de Convenţia-cadru conform dispoziţiilor art. 27.

2. Pentru oricare stat mem- bru care îşi exprimă ulterior consim- ţămîntul de a fi legat de Convenţia- cadru, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 29

1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii-cadru şi după consultarea statelor contractante, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea invita să adere la convenţie, printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sînt membre ale Consi- liului Europei care, fiind invitate să semneze conform dispoziţiilor art. 27, nu au făcut-o încă, sau oricare alt stat care nu este membru.

^* Textul Convenţiei-cadru a fost adoptat de către Comitetul ad-Hoc pentru Protecţia Minorităţilor Naţio- nale şi transmis Comitetului de Miniş- tri al Consiliului Europei.

Raportul Explicativ al Convenţiei- cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale

Istoric

1. Consiliul Europei a exa- minat situaţia minorităţilor naţionale, în mai multe rînduri, într-o perioadă întinsă pe mai mult de patruzeci de ani. Încă din primul său an de existenţă (1949), Adunarea Parlamentară a recunoscut, într-un raport al Comitetului său pentru Probleme Juridice şi Administrative, importanţa „problemei unei mai largi protecţii a drepturilor minorităţilor naţionale”. În 1961, Adunarea Parlamentară a reco- mandat includerea, într-un al doilea protocol adiţional, a unui articol care să garanteze minorităţilor naţionale anumite drepturi necuprinse în Con- venţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acesta din urmă nu se referă decît la apartenenţa la o minoritate naţională în cadrul clauzei de nediscri- minare prevăzute în Articolul 14. Recomandarea 285 (1961) a propus următoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecţia minori- tăţilor naţionale:

„Persoanelor aparţinînd unei minorităţi naţionale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor şi în măsura în care acesta este compatibil cu ordinea publică, de a beneficia de propria

cultură, de a folosi propria limbă, de a-şi înfiinţa şcoli şi de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa şi practica propria religie”.

2. Comitetul de Experţi, care fusese instructat să examineze dacă este posibilă şi dezirabilă elaborarea unui astfel de protocol, şi-a suspendat activităţile pînă cînd s-a ajuns la o decizie finală în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizată în educaţie (Hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). În 1973, Comitetul a concluzionat că, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume de a face din drepturile minorităţilor obiectul unui nou protocol la CEDO. Cu toate acestea, experţii au opinat că nu există vreun obstacol juridic major în calea adoptării unui astfel de protocol, dacă acesta ar fi considerat recomandabil din alte raţiuni.

3. Mai recent, Adunarea Parlamentară a recomandat Comi- tetului Miniştrilor o serie de măsuri politice şi juridice, în special redactarea unui protocol sau a unei convenţii asupra drepturilor minorităţilor naţio- nale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conţine o listă de principii pe care Adunarea Parlamentară le-a considerat necesare protecţiei minorităţilor naţionale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (CDDO) a fost însărcinat să examineze, deopotrivă din punct de vedere juridic şi politic, condiţiile în care Consiliul Europei ar putea între- prinde o activitate în direcţia protecţiei minorităţilor naţionale, ţinînd seama de lucrările efectuate în cadrul Con- ferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) şi al Naţiunilor Unite, precum şi de reflecţiile dezvol- tate în cadrul Consiliului Europei.

4. În mai 1992, Comitetul Miniştrilor a instructat CDDO să examineze posibilitatea formulării unor standarde juridice specifice privitoare la protecţia minorităţilor naţionale. În acest scop, CDDO a creat un comitet de experţi (DH-MIN) căruia i s-a cerut, în cadrul mandatului stabilit în martie 1993, să propună standarde juridice specifice în acest domeniu, ţinînd seama de principiile complemen- tarităţii activităţii Consiliului Europei şi, respectiv, a CSCE. CDDO şi DH- MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de Con- venţie Europeană pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, elaborată de Comisia Europeană pentru democraţie prin drept (aşa-numita Comisie de la Veneţia), propunerea Austriei pentru un protocol adiţional la CEDO, proiec- tul protocolului adiţional la CEDO inclus în Recomandarea 1201 (1993) a Adunării şi alte propuneri. Această examinare s-a finalizat în raportul CDDO către Comitetul Miniştrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu şi instru- mentele juridice în care acestea puteau fi prevăzute.

5. Pasul decisiv a fost realizat la întîlnirea Şefilor de Stat şi de Guvern din statele membre ale Consiliului

Europei (Summit-ul de la Viena din 8 şi 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit că minorităţile naţionale, pe care bulversările istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate şi respectate, ca o contribuţie la pace şi stabilitate. În mod special, Şefii de Stat şi de Guvern au hotărît elaborarea de angajamente juridice privind protecţia minorităţilor naţionale. Anexa II la Declaraţia de la Viena conţine urmă- toarele instrucţiuni pentru Comitetul Miniştrilor:

– să elaboreze, în timp cît mai scurt, o Convenţie-cadru specificînd principiile pe care statele contractante se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Acest instrument să fie, de asemenea, deschis spre semnare state- lor care nu sînt membre;

– să înceapă activitatea de elaborare a unui protocol care să completeze Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în domeniul cultu- ral, prin dispoziţii care să garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale.

6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Miniştrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (CAHMIN). Mandatul său reflectă deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcătuit din experţi din statele membre ale Consiliului Europei, şi-a început activitatea la sfîrşitul lunii ianuarie 1994, cu partici- parea reprezentanţilor CDDO, ai Consiliului pentru Cooperare Culturală (CDCC), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (CDMM) şi ai Comisiei Europene pentru democraţie prin drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Înaltul Comisar CSCE pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia Comunităţilor Europene.

7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Miniştrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunări Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Miniştrilor şi-a exprimat satisfacţia pentru progresul obţinut potrivit mandatului decurgînd din Declaraţia de la Viena.

8. Un anumit număr de pre- vederi ale Convenţiei-cadru necesitînd un arbitraj politic, precum şi cele referi- toare la monitorizarea aplicării, au fost redactate de Comitetul Miniştrilor (şedinţa 517 bis a Delegaţiilor Miniş- trilor din 7 octombrie 1994).

9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis să înainteze proiectul Convenţiei-cadru Comitetului Miniştrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerială din 10 noiembrie 1994. Convenţia-cadru a fost deschisă spre semnare de către statele membre ale Consiliului Europei.

Consideraţii generale

Obiectivele Convenţiei-cadru

10. Convenţia-cadru repre- zintă primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecţiei minorităţilor naţionale în general.

Obiectivul său este acela de a specifica principiile juridice pe care statele se angajează să le respecte în vederea asigurării protecţiei minorităţilor naţionale. Consiliul Europei a răspuns, prin aceasta, apelului din Declaraţia de la Viena (Anexa II) pentru trans- fomarea, în cea mai largă măsură posibilă, a angajamentelor politice, adoptate de Conferinţa pentru Secu- ritate şi Cooperare în Europa (CSCE), în obligaţii juridice.

Abordări şi concepte fundamentale

11. Datorită gamei de situaţii şi probleme diferite care se cer solu- ţionate, s-a optat pentru o Convenţie- cadru, conţinînd mai ales prevederi de tip programatic, fixînd obiective pe care părţile se angajează să le urmă- rească. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasă statelor interesate o anumită măsură discreţionară în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat să le atingă, permiţîndu-le astfel să ia în considerare condiţiile specifice.

12. Trebuie, deoportivă, semnalat faptul că nici o definiţie a noţiunii de minoritate naţională nu este conţinută în Convenţia-cadru. S-a decis să se adopte o abordare pragmatică, bazată pe recunoaşterea faptului că, în acest stadiu, este imposibil să se ajungă la o definiţie aptă să întrunească sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.

13. Implementarea princi- piilor enunţate în prezenta Convenţie- cadru se va face prin legislaţia naţională şi politici guvernamentale cores- punzătoare. Ea nu implică recunoaş- terea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (vezi art. 3, paragraful 2). În această privinţă, Convenţia-cadru urmează abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale.

Structura Convenţiei-cadru

14. În afara preambulului, Convenţia-cadru conţine o parte opera- tivă, împărţită în cinci titluri.

15. Titlul I conţine prevederi care stipulează, de o manieră generală, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziţii substanţiale din Convenţia-cadru.

16. Titlul II conţine un catar log de principii specifice.

17. Titlul III conţine preve- deri referitoare la monitorizarea implementării Convenţiei-cadru.

18. Titlul IV conţine diverse prevederi referitoare la interpretarea şi aplicarea Convenţiei-cadru.

19. Titlul V conţine clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile înche- iate în cadrul Consiliului Europei.

Comentariu asupra prevederilor Convenţiei-cadru

Preambul

20. Preambulul enunţă raţiu- nile pentru elaborarea prezentei Con-

venţii-cadru şi explică unele preocupări de bază ale autorilor săi. Cuvintele introductive indică deja că acest instrument poate fi semnat şi ratificat de statele care nu sînt membre ale Consiului Europei (vezi art. 27).

21. Preambulul se referă la obiectivul statutar al Consiliului Europei şi la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmărit: salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

22. Se face, de asemenea, referire la Declaraţia de la Viena a Şefilor de Stat şi de Guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei Convenţiei-cadru (vezi şi paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul pream- bulului se inspiră, într-o largă măsură, din Declaraţie, în special din Anexa II. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa opţiunii privind angajamentele incluse în Titlurile I şi II ale Convenţiei-cadru.

23. Preambulul menţionează, de o manieră neexhaustivă, trei alte surse de inspiraţie pentru conţinutul Convenţiei-cadru: Convenţia Europea- nă a Drepturilor Omului (CEDO) şi instrumentele Naţiunilor Unite şi ale CSCE, care conţin angajamente referi- toare la protecţia minorităţilor na- ţionale.

24. Preambulul reflectă preo- cuparea Consiliului Europei şi a statelor membre ale acestuia faţă de punerea în pericol a existenţei mino- rităţilor naţionale şi se inspiră din Articolul 1, paragraful 1, al Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra Drepturilor Persoanelor aparţinînd Minorităţilor Naţionale sau Etnice, Religioase şi Lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135 adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1992).

25. Deoarece Convenţia-cadru este deopotrivă deschisă statelor care nu sînt membre ale Consiliului Europei şi în vederea asigurării unei abordări mai complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi şi libertăţi deja garantate în CEDO şi protocoalele sale adiţionale (vezi, de asemenea, în legătură cu aceasta, Articolul 23 din Convenţia-cadru).

26. Referirea la Convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite rea- minteşte lucrările întreprinse pe plan universal, de pildă în cadrul Pactului referitor la Drepturile Civile şi Politice (Articolul 27) şi în Declaraţia asupra Drepturilor Persoanelor Aparţinînd Minorităţilor Naţionale sau Etnice, Religioase şi Lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referinţă nu se extinde cu privire la vreo definiţie a unei minorităţi naţionale, care ar putea fi conţinută în aceste texte.

27. Referirea la angajamen- tele CSCE pertinente reflectă dorinţa exprimată în Anexa II la Declaraţia de la Viena de a determina Consiliul Europei să se angajeze să transforme, în măsura cea mai largă posibilă, aceste angajamente politice în obligaţii juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientări pentru redactarea Convenţiei-cadru.

28. Penultimul paragraf din preambul enunţă principalul obiectiv al

Convenţiei-cadru: asigurarea protecţiei efective a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestor minorităţi. El subliniază, de asemenea, faptul că protecţia efectivă trebuie asigurată în cadrul statului de drept, respectîndu-se integritatea teritorială şi suveranitatea naţională a statelor.

29. Scopul paragrafului ul- tim este de a indica faptul că dispozi- ţiile prezentei Convenţii-cadru nu sînt direct aplicabile. Acesta nu vizează dreptul şi practica părţilor în materie de încorporare a tratatelor interna- ţionale în ordinea juridică internă.

Titlul I

Articolul 1

30. Scopul principal al Arti- colului 1 este acela de a specifica faptul că protecţia minorităţilor naţionale, care formează o parte integrantă a protecţiei drepturilor omului, nu intră în domeniul rezervat al statelor. Precizarea că această protecţie „face parte integrantă din protecţia inter- naţională a drepturilor omului” nu conferă în nici un fel vreo competenţă de interpretare a prezentei Convenţii- cadru organelor instituite prin CEDO.

31. Articolul se referă la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi la drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinînd unor astfel de minorităţi. Această distincţie şi dife- renţa în formulare indică în mod clar faptul că nu se are în vedere recunoaş- terea de drepturi colective minorităţilor naţionale (vezi, de asemenea, co-mentariul la articolul 3). Părţile recunosc, totuşi, faptul că protecţia unei minorităţi naţionale poate fi obţinută prin protecţia drepturilor persoanelor aparţinînd unei astfel de minorităţi.

Articolul 2

32. Acest articol enunţă un set de principii guvernînd aplicarea Convenţiei-cadru. El se inspiră, între altele, din Declaraţia Naţiunilor Unite asupra Principiilor de Drept Inter- naţional privind relaţiile amicale şi cooperarea dintre state, conform Cartei Naţiunilor Unite (Rezoluţia Adunării Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menţio- nate în această prevedere au o natură generală, dar au relevanţă aparte pentru domeniul acoperit de Convenţia-cadru. Articolul 3

33. Acest articol conţine două principii distincte, dar legate între ele, prevăzute în două paragrafe distincte.

Paragraful 1

34. Paragraful 1 garantează, în primul rînd, oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale libertatea să aleagă dacă să fie tratată sau nu ca atare. Această dispoziţie lasă fiecărei asemenea persoane opţiunea de a decide dacă doreşte sau nu să bene- ficieze de protecţia decurgînd din principiile Convenţiei-cadru.

35. Acest paragraf nu impli- că dreptul vreunui individ de a alege arbitrar să aparţină oricărei minorităţi naţionale. Alegerea subiectivă a indivi- dului este inseparabil legată de criterii

obiective, relevante pentru identitatea persoanei.

36. Paragraful 1 prevede, în plus, că nici un dezavantaj nu trebuie să rezulte din libera opţiune pe care o garantează, ori din exerciţiul drep- turilor legate de aceasta. Această prevedere are drept obiectiv să asigure că beneficiul libertăţii de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indi- recte.

Paragraful 2

37. Paragraful 2 prevede că drepturile şi libertăţile decurgînd din principiile Convenţiei-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alţii. El recunoaşte, astfel, posibilitatea exercitării comune a acelor drepturi şi libertăţi, ceea ce este distinct de noţiunea de drepturi colective. Terme- nul alţii trebuie înţeles în cel mai larg sens posibil, incluzînd persoane apar- ţinînd aceleiaşi minorităţi naţionale, altei minorităţi naţionale ori ma- jorităţii.

Titlul II

Articolul 4

38. Scopul acestui articol este să asigure aplicabilitatea prin- cipiilor egalităţii şi nediscriminării pentru persoanele aparţinînd mino- rităţilor naţionale. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei Convenţii-cadru.

Paragrafele 1 şi 2

39. Paragraful 1 exprimă de manieră clasică cele două principii. Paragraful 2 subliniază că promovarea egalităţii depline şi efective între persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale şi cele aparţinînd majorităţii poate impune adoptarea, de către părţi, de măsuri speciale, care ţin seama de condiţiile specifice persoanelor respec- tive. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, adică să fie în conformitate cu principiul proporţionalităţii, pentru a evita încălcarea drepturilor altora, precum şi discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, ca aceste măsuri să nu fie extinse, în timp şi sferă de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizării obiectivului egalităţii depline şi efective.

40. Nici o prevedere distinc- tă, care să trateze în mod special principiul şanselor egale, nu a fost inclusă în Convenţia-cadru. O astfel de includere nu a fost considerată nece- sară, din moment ce principiul este deja implicat în paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscri- minării enunţat în paragraful 1, aceeaşi abordare a fost considerată valabilă şi pentru libertatea de mişcare.

Paragraful 3

41. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul că măsurile la care se face referire în paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducînd atingere principiilor egalităţii şi nediscriminării. Obiectivul său este de a asigura persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale egalitatea efectivă cu persoanele aparţinînd majorităţii.

Articolul 5

42. Acest articol vizează, în esenţă, să asigure că persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale pot să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura lor şi pot să-şi păstreze identitatea.

Paragraful 1

43. Paragraful 1 conţine o obligaţie de a promova condiţiile necesare în această privinţă. El enume- ra elemente esenţiale pentru identitatea unei minorităţi naţionale. Această dis- poziţie nu implică faptul că orice diferenţă etnică, culturală, lingvistică ori religioasă conduce în mod necesar la crearea de minorităţi naţionale (vezi, sub acest aspect, raportul întîlnirii la nivel de experţi de la Geneva, din 1991, secţiunea a II-a, paragraful 4).

44. Referinţa la tradiţii nu implică aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului naţional sau standardelor internaţionale. Practicile tradiţionale îşi găsesc limitele în exigenţele ordinii publice.

Paragraful 2

45. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale împotriva asimilării contrare voinţei lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntară.

46. Paragraful 2 nu împie- dică părţile să adopte măsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaşte, astfel, importanţa coeziunii sociale şi reflectă dorinţa, exprimată în preambul, de a vedea în diversitatea culturală o sursă, ca şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi.

Articolul 6

47. Acest articol este expre- sia preocupărilor afirmate în Anexa III la Declaraţia de la Viena (Declaraţia şi Planul de Acţiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitis- mului şi intoleranţei).

Paragraful 1

48. Paragraful 1 subliniază spiritul de toleranţă şi dialogul inter- cultural şi indică importanţa promovării, de către părţi, a respectului reciproc, înţelegerii şi cooperării între toţi cei care trăiesc pe teritoriul lor. Domeniile educaţiei, culturii şi mediilor de infor- mare sînt menţionate în mod special, întrucît sînt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.

49. În vederea întăririi coe- ziunii sociale, obiectivul acestui paragraf constă, între altele, în promovarea toleranţei şi a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoa- nele aparţinînd grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, încurajîndu-se organizaţiile şi mişcările interculturale, care caută să promoveze respectul şi înţelegerea reciprocă şi să integreze aceste persoane în societate, în condiţiile păstrării identităţii lor.

Paragraful 2

50. Această dispoziţie se inspiră din paragraful 40.2 al Docu- mentului CSCE de la Copenhaga. Obligaţia respectivă vizează protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale ameninţărilor ori actelor de discri- minare, ale ostilităţii sau violenţei, indiferent de sursa unor astfel de ameninţări sau acte.

Articolul 7

51. Scopul acestui articol este să garanteze respectul pentru

dreptul oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale la libertăţile fundamentale acolo menţionate. Aceste libertăţi au, desigur, natură universală, adică ele se aplică tuturor persoanelor, indiferent dacă aparţin unei minorităţi naţionale sau nu (vezi, de exemplu, dispoziţiile corespondente ale Artico- lelor 9. 10 şi 11 din CEDO), dar ele sînt în mod particular pertinente protecţiei minorităţilor naţionale. Pentru noţiunile mai sus-menţionate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figurează deja în CEDO.

52. Această prevedere poate implica pentru părţi anumite obligaţii pozitive pentru protejarea libertăţilor menţionate împotriva unor încălcări care nu rezultă din acţiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligaţii pozitive să decurgă din CEDO a fost recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

53. Anumite libertăţi consa- crate de articolul 7 sînt dezvoltate în articolele 8 şi 9.

Articolul 8

54. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii religioase decît articolul 7. El combină mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 şi 32.6 ale Documentului CSCE de la Copenhaga într-o singură dispoziţie. Desigur, această libertate se aplică tuturor persoanelor şi de ca trebuie să benefi- cieze şi persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale, conform artico- lului 4. Dată fiind importanţa acestei libertăţi în prezentul context, a părut în mod special oportun să i se dea o atenţie aparte.

Articolul 9

55. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertăţii de expresie decît articolul 7.

Paragraful 1

56. Prima propoziţie a aces- tui paragraf are drept model cea de-a doua propoziţie a articolului 10, paragraful 1, din CEDO. Deşi pro- poziţia se referă în special la libertatea de a primi şi comunica informaţii şi idei în limba minoritară, ca implică ' totodată libertatea de a primi şi comunica informaţii şi idei în limba majorităţii sau altele.

57. A doua propoziţie a acestui paragraf conţine aranjamentul de a asigura că, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discri- minări. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inserată în vederea respectării dispoziţiilor constituţionale care pot limita măsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.

Paragraful 2

58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propoziţie a articolului 10, paragraful 1, din CEDO.

59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televi- ziune sau cinema trebuie să fie nedis- criminatoriu şi să fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sînt expres menţionate în cea de-a treia propoziţie a articolului 10, paragraful 1, din CEDO, a fost conside-

rată importantă pentru un instrument destinat să protejeze persoanele aparţi- nînd minorităţilor naţionale.

60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivă în paragraful 3 al acestui articol, nu figurează în fraza corespondentă din articolul 10, paragra- ful 1, din CEDO. Acestea nu fac decît să reflecte terminologia modernă şi nu implică nici o diferenţă de substanţă faţă de articolul 10 din CEDO.

Paragraful 3

61. Prima frază a acestui paragraf, care tratează înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisă, conţine un angajament esenţial- mente negativ, în timp ce fraza a doua, formulată de o manieră mai flexibilă, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvenţe). Această distincţie ţine de relativa penurie a frecvenţelor dispo- nibile şi de necesitatea reglementării în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operată o referinţă explicită la dreptul persoanelor aparţinînd unei minorităţi naţionale de a căuta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucît acest drept a fost considerat de la sine înţeles.

Paragraful 4

62. Acest paragraf subliniază necesitatea măsurilor speciale, desti- nate atît facilitării accesului persoa- nelor aparţinînd minorităţilor naţionale la mijloacele de informare, cît şi promovării toleranţei şi pluralismului cultural. Expresia măsuri adecvate a fost utilizată pentru raţiunile indicate în comentariul articolului 4, paragraful 2, (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţată. Acest paragraf completează angajamentul care figurează în ultima frază a arti- colului 9, paragraful 1. Măsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pildă, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratînd probleme care interesează minorităţile şi/sau de natură să permită dialogul între gru- puri, ori să încurajeze, sub rezerva principiului independenţei editoriale, editorii şi radiodifuzorii să permită minorităţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare.

Articolul 10

Paragraful 1

63. Recunoaşterea dreptului oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, este deosebit de importantă. Într-adevăr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi păstrarea identităţii. Ea este deopotrivă un mijloc de exercitare a libertăţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifică, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenţa altor persoane, dar nu vizează, în nici un caz, relaţiile cu autorităţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.

Paragraful 2

64. Această prevedere nu reglementează toate relaţiile dintre indivizii aparţinînd unei minorităţi

naţionale şi autorităţile publice. Într- adevăr, nu sînt vizate decît autorităţile administrative. Acest din urmă termen trebuie totuşi, înţeles în sens larg, ca înglobînd, de pildă, instituţia om- budsman-ului. Ţinînd seama de posibi- lele dificultăţi de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar şi tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale şi autorităţile administrative, această prevedere a fost formulată de o manieră foarte flexibilă, lăsînd părţilor o importantă marjă de apreciere.

65. Odată întrunite cele două condiţii din paragraful 2, părţile vor depune eforturi pentru asigurarea, în măsura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autorităţile administrative. Existenţa unei „nevoi reale” se evaluează de către respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deşi statele contractante trebuie să depună toate eforturile în vederea aplicării acestui principiu, formularea în măsura posibilului indică faptul că diverşi factori, îndeo- sebi resursele financiare ale părţii respective, pot fi luaţi în considerare.

66. Obligaţiile părţilor refe- ritoare la folosirea limbilor minoritare nu afectează, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale ţării respective. Mai mult, Convenţia-cadru, în mod deliberat, nu defineşte ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale. S-a considerat preferabilă adoptarea unei formulări mai flexibile, care să îngăduie luarea în considerare a condiţiilor particulare fiecărei părţi. Termenul locuite... tradiţional nu se referă la minorităţi istorice, ci numai la acelea care încă trăiesc în aceeaşi arie geografică (vezi, de asemenea, articolul 11, paragraful 3 şi articolul 14, paragraful 2).

Paragraful 3

67. Acest paragraf se bazează pe anumite prevederi conţinute în articolele 5 şi 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. El nu depăşeşte garanţiile conţinute în aceste articole.

Articolul 11 Paragraful 1

68. Ţinînd seama de impli- caţiile practice ale acestei obligaţii, prevederea este formulată în aşa fel încît să permită părţilor să o aplice în lumina propriilor circumstanţe parti- culare. De exemplu, părţile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale în forma sa fonetică. Persoanele care au fost forţate să renunţe la numele lor originar(e), ori al(e) căror nume a (au) fost schimbat(e) prin forţă, ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept şi schimbărilor de nume în scopuri frauduloase. Se înţelege că sistemele juridice ale părţilor vor respecta, în această privinţă, principiile internaţionale referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.

Paragraful 2

69. Obligaţia din acest para- graf priveşte dreptul individului de a

expune „în limba sa minoritară însem- ne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public”. Aceasta nu exclude, desigur, posibi- litatea de a se cerc persoanelor apar- ţinînd minorităţilor naţionale să utilizeze deopotrivă limba oficială şi/ sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referă la tot ceea ce nu are caracter oficial.

Paragraful 3

70. Acest articol vizează să încurajeze posibilitatea utilizării şi a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile străzilor şi alte indicaţii topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica această dispoziţie ţinînd seama de condiţiile lor specifice şi de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci cînd este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de această preve- dere, se înţelege faptul că părţile nu sînt supuse nici unui fel de obligaţie de a încheia acorduri cu alte state. Pe de altă parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusă. Este, de asemenea, înţeles că natura juridică obligatorie a acordurilor existente rămîne neschimbată. Această prevedere nu implică nici o recunoaştere oficială a denumirilor locale în limbile minoritare.

Articolul 12

71. Acest angajament vizea- ză să promoveze, într-o perspectivă interculturală (vezi articolul 6, para- graful 1), cunoaşterea culturii, a istoriei, a limbii şi a religiei, deopotrivă ale minorităţilor naţionale şi ale majorităţii. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranţă şi de dialog, astfel după cum se menţionează în preambulul Convenţiei-cadru şi în Anexa II la Declaraţia de la Viena a Şefilor de Stat şi de Guvern. Lista conţinută în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustivă, iar cuvintele acces la manuale şcolare includ publicarea de manuale şcolare şi achiziţionarea lor din alte ţări. Angajamentul de promo- vare a egalităţii de şanse în accesul la educaţie, la toate nivelurile, pentru persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale reflectă o preocupare expri- mată în Declaraţia de la Viena.

Articolul 13

Paragraful 1

72. Angajamentul părţilor de a recunoaşte persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul de a creea şi de a administra propriile instituţii private de învăţămînt şi de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementării din materia învăţă- mîntului obligatoriu. Instituţiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse aceloraşi controale ca şi celelalte instituţii, în special în ceea ce priveşte calitatea învăţămîntului. Condiţiile de învăţămînt odată îndeplinite, este important ca diplomele acordate să fie recunoscute oficial. Legislaţia naţio- nală relevantă trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi să respecte princi- piul nediscriminării.

Paragraful 2

73. Exerciţiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implică nici o obligaţie financiară în sarcina părţii

respective, dar nici nu exclude posi- bilitatea unei astfel de contribuţii.

Articolul 14

Paragraful 1

74. Angajamentul părţilor de a recunoaşte oricărei persoane aparţi- nînd unei minorităţi naţionale dreptul de a învăţa limba sa minoritară priveşte unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane îşi pot afirma şi păstra identitatea. Acest drept nu comportă nici un fel de excepţie. Fără a se aduce atingere principiilor menţio- nate în paragraful 2, acest paragraf nu implică nici o obligaţie pozitivă, în special de natură financiară, pentru stat.

Paragraful 2

75. Această dispoziţie se referă la învăţarea limbii minoritare şi la învăţămîntul în această limbă. Recunoscînd posibilele dificultăţi finaciare, administrative şi tehnice, legate de învăţarea ori educaţia în limbile minoritare, această prevedere a fost formulată foarte flexibil, lăsînd părţilor o marjă importantă de aprecie- re. Obligaţia de a face eforturi pentru a asigura învăţarea ori educaţia în limbile minoritare este supusă mai multor condiţii; în special, trebuie să existe o „cerere suficientă” din partea persoanelor aparţinînd respectivelor minorităţi naţionale. Formularea in măsura posibilului indică faptul că o astfel de educaţie depinde de resursele de care dispune partea interesată.

76. Textul evită în mod deliberat să definească termenul de cerere suficientă, ceea ce reprezintă o formulare flexibilă, permiţînd părţilor să ţină seama de condiţiile particulare ale ţărilor lor. Părţile au latitudinea de a alege mijloacele şi aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educa- ţii, ţinînd seama de particularităţile sistemului lor educaţional.

77. Alternativele la care se referă acest paragraf ,,...posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă” – nu se exclud reciproc. Chiar dacă articolul 14, paragraful 2, nu obligă statele să le înfăptuiască pe ambele, formularea nu împiedică statele părţi să asigure atît învăţarea limbii minoritare, cît şi educaţia în limba minoritară. Educaţia bilingvă poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmărit prin această prevedere. Obligaţia decurgînd din această dispoziţie ar putea fi extinsă la educaţia preşcolară.

Paragraful 3

78. Posibilităţile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educaţii în această limbă nu aduc atingere învăţării limbii oficiale, ori educaţiei în această limbă. Într-adevăr, cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii şi integrării sociale.

79. Statele în care există mai mult decît o limbă oficială vor regle- menta problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziţii le va antrena.

Articolul 15

80. Acest articol solicită părţilor să creeze condiţiile necesare efectivei participări a persoanelor

aparţinînd minorităţilor naţionale la viaţa culturală, socială şi economică şi la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial să încurajeze egalitatea reală între persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale şi cele care fac parte din majoritate. În vederea creării condiţiilor necesare unei astfel de participări a persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale, părţile ar putea promova – în cadrul sistemului lor constituţional –, între altele, următoarele măsuri:

– consultarea cu aceste per- soane, prin intermediul unor proceduri corespunzătoare şi, în special, prin inter- mediul instituţiilor reprezentative ale acestora, atunci cînd părţile au în vedere adoptarea de măsuri legislative ori administrative care le-ar putea privi direct;

– implicarea acestor persoane în pregătirea, aplicarea şi evaluarea planurilor şi a programelor de dezvol- tare naţionale şi regionale, care le-ar putea afecta direct;

– elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activi- tăţilor de dezvoltare proiectate, asupra lor;

– participarea efectivă a persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor şi la organele alese, la nivel naţional şi local;

– forme descentralizate şi locale de administraţie.

Articolul 16

81. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecţie împotriva măsurilor care modifică proporţiile populaţiei din zonele locuite de persoa- ne aparţinînd minorităţilor naţionale şi care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgînd din prezenta Convenţie-cadru. Exemple de astfel de măsuri ar putea fi exproprierea, eva- cuarea şi expulzările, ori redesenarea delimitărilor administrative în vederea restrîngerii beneficiului unor astfel de drepturi şi libertăţi (“gerrymandering”).

82. Articolul interzice numai măsurile care vizează restrîngerea drepturilor şi libertăţilor decurgînd din prezenta Convenţie-cadru. S-a consi- derat imposibilă extinderea interdicţiei pentru măsuri care au drept efect restrîngerea unor astfel de drepturi şi libertăţi, din moment ce, uneori, astfel de măsuri pot fi pe deplin justificate şi legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei aşezări în vederea construirii unui baraj.

Articolul 17

83. Acest articol cuprinde două angajamente importante pentru menţinerea şi dezvoltarea culturii persoanelor aparţinînd unei minorităţi naţionale şi pentru păstrarea identităţii lor (vezi, de asemenea, articolul 5, paragraful 1). Primul paragraf tratează dreptul de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontie- re, în timp ce al doilea paragraf protejează dreptul de a participa la activităţile organizaţiilor neguver- namentale (vezi, de asemenea, în această privinţă, prevederile referitoare la libertatea de întrunire şi asociere din articolul 7).

84. Prevederile acestui articol se bazează, în bună măsură, pe paragrafele 32. 4 şi 32. 6 din Docu- mentul CSCE de la Copenhaga. Nu a fost considerată necesară includerea unei prevederi explicite asupra drep- tului de a stabili şi a menţine contacte înăuntrul teritoriului unui stat, apreci- indu-se că aspectul este corespunzător acoperit prin alte dispoziţii din Convenţia-cadru, îndeosebi de articolul 7, în ceea ce priveşte libertatea de întrunire şi de asociere.

Articolul 18

85. Acest articol încurajează părţile să încheie, în afară de instru- mentele internaţionale deja existente, acolo unde condiţiile specifice o justi- fică, acorduri bilaterale şi multilaterale pentru protecţia minorităţilor naţionale. Articolul stimulează, de asemenea, cooperarea transfrontalieră. După cum se subliniază în Declaraţia de la Viena şi în Anexa II la aceasta, astfel de acorduri şi cooperarea respectivă sînt importante pentru promovarea toleran- ţei, prosperităţii, stabilităţii şi păcii.

Paragraful 1

86. Acordurile bilaterale şi multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educaţiei şi infor- maţiei.

Paragraful 2

87. Acest paragraf indică importanţa cooperării transfrontaliere. Schimbul de informaţii şi de experienţă între state constituie un important instrument pentru promovarea înţele- gerii şi încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontalieră prezintă avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorinţele şi trebuinţele respectivelor persoane.

Articolul 19

88. Acest articol prevede posibilitatea limitărilor, restricţiilor sau a derogărilor. Atunci cînd angajamen- tele incluse în prezenta Convenţie-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale, îndeosebi în CEDO, sînt permise numai limitările, restricţiile ori derogările prevăzute în acele instrumente. Atunci cînd angaja- mentele enunţate în prezenta Convenţie- cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale (cum ar fi CEDO), sînt pertinente respectivelor angajamente.

Titlul III

Articolul 20

89. Persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale li se cere să respecte Constituţia naţională şi legislaţia naţională, cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislaţia naţională nu îndreptăţeşte părţile să ignore prevederile Convenţiei-cadru. Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie, de asemenea, să respecte drepturile altora. În această privinţă, se poate face referire la situaţiile în care persoa- nele aparţinînd minorităţilor naţionale reprezintă o minoritate la nivel naţional, dar alcătuiesc majoritatea într-o anumită zonă a statului.

Articolul 21

90. Această dispoziţie subli- niază importanţa principiilor funda-

mentale ale dreptului internaţional şi specifică faptul că protecţia persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie să fie conformă acestor principii.

Articolul 22

91. Această prevedere, baza- tă pe art. 60 din C.E.D.O., enunţă un principiu bine cunoscut. Obiectivul constă în a asigura persoanelor apar- ţinînd minorităţilor naţionale bene- ficiul oricărei legislaţii relevante din domeniul drepturilor omului, naţionale ori internaţionale, care le este mai favorabilă.

Articolul 23

92. Această dispoziţie tratea- ză despre raportul dintre Convenţia- cadru şi Convenţia Europeană a Drep- turilor Omului, ia care se face referire în preambul. Convenţia-cadru nu poate, în nici o circumstanţă, să modifice drepturile şi libertăţile garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului. Pe de altă parte, drepturile şi libertăţile enunţate în Convenţia-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urmă.

Titlul IV

Articolele 24-26

93. În vederea urmăririi aplicării Convenţiei-cadru, Comitetul Miniştrilor este însărcinat să vegheze la transpunerea în practică a acesteia de către părţile contractante. Comitetul Miniştrilor va fixa modalităţile de participare ia mecanismul de suprave- ghere a aplicării de către părţile care nu sînt membre ale Consiliului Europei.

94. Fiecare parte va transmi- te secretarului general, pe o bază perio- dică şi ori de cîte ori Comitetul Miniştrilor o solicită, informaţii relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru. Secretarul General va transmite aceste informaţii Comitetului Miniştrilor. Totuşi, primul raport, al cărui scop este de a furniza informaţii complete asupra măsurilor legislative şi de altă natură adoptate de către părţi pentru a pune în aplicare angajamente- le enunţate în Convenţia-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrării în vigoare a Convenţiei- cadru în privinţa respectivei părţi. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informaţiilor cuprinse în primul raport.

95. În vederea asigurării eficienţei urmăririi aplicării Convenţiei- cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Miniştrilor în evaluarea adecvării măsurilor adoptate de o parte pentru a pune în aplicare principiile enunţate în Convenţia-cadru.

96. Comitetul Miniştrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a Convenţiei-cadru, compunerea şi procedurile comitetului consultativ, ai cărui membri trebuie să aibă o experienţă recunoscută în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale.

97. Urmărirea aplicării prezenţei convenţii-cadru se va face, în măsura posibilului, în condiţii de transparenţă. În această privinţă, ar fi recomandabilă luarea în considerare a posibilităţii de publicare a rapoartelor şi a altor texte rezultate din această monitorizare.

Titlul V

98. Dispoziţiile finale conţi- nute în articolele 27-32 sînt fondate pe clauzele finale-model pentru conven- ţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în măsura în care acestea sînt permise de dreptul internaţional. Cu excepţia articolelor 27 şi 29, articolele din acest titlu nu necesită vreun comentariu deosebit.

Articolul 27 şi 29

99. Convenţia-cadru este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei şi, la invitaţia Comitetului Miniştrilor, de către alte state. Aceste prevederi ţin seama de Declaraţia de la Viena, potrivit căreia Convenţia-cadru trebuie să fie deschisă spre semnare deopotrivă statelor membre (vezi Anexa II la Declaraţia de la Viena a Întîlnirii la nivel înalt a Consiliului Europei). □

(Publicat în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 82/1995)